Răspundere patrimonială. Condiţii


Răspundere patrimonială. Condiţii. Cazuri în care prezumţia de culpă prev. de art.24  din Legea 22/1969 este răsturnată.

Din conţinutul art.270 C.M rezultă condiţiile necesare antrenării acestei răspunderi, respectiv: calitatea de salariat la angajatorul păgubit a celui care a produs paguba, fapta ilicită şi personală a salariatului, săvârşită în legătură cu serviciu, prejudiciul cauzat patrimoniului angajatorului, raport de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu, vinovăţia (culpa) salariatului.

Prezumţia de culpa născută în sarcina gestionarului în baza procesului verbal de constatare a lipsurilor în gestiune poate fi răsturnată făcând dovada contrară prin acte legale care probează inexistenta lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective care exclud culpa sa. .În cazuri bine justificate se pot utiliza orice mijloace de probă  prevăzute de lege.

Secţia  conflicte de muncă şi asigurări sociale –Decizia civilă nr.299/16 februarie 2006

Prin sentinţa civilă nr.906/31.10.2005 pronunţată de Tribunalul Sibiu în dosar nr.1514/2005 s-a respins acţiunea în răspundere patrimonială formulată de reclamanta S.C. Independenţa S.A. Sibiu în contradictoriu cu pârâta I.N.,  având ca obiect suma de 297.442.381 lei(Rol) şi  a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reţinut, în esenţă, cu referire la probele dosarului şi dispoziţiile legale incidente, că în cauză nu sunt întrunite condiţiile răspunderii patrimoniale, respectiv: pârâta nu a săvârşit nici o faptă ilicită în legătură cu muncă sa; prejudiciul nu este real şi cert; pârâta a răsturnat prezumţia de vinovăţie creata în sarcina sa prin actul de constatare a lipsei în gestiune.

Recursul promovat de societatea reclamantă împotriva acestei hotărâri a fost respins de curte pe următoarele considerente:

Numai întrunirea cumulativa a condiţiilor prev. de art.270 C.M. atrage răspunderea patrimonială. Lipsa uneia dintre condiţiile enumerate înlătură această răspundere.

În speţă, intimata I.N. este angajată a societăţii recurente  în funcţia de primitor-distibuitor cu atribuţii de gestiune, în cadrul biroului depozite, răspunzând de materialele aflate gestiunile nr.26 şi 27.

În perioada 27-28.08.2004 s-a procedat la inventarierea laminatelor de aluminiu din gestiunea nr.27, ocazie cu care organul de control a constatat o lipsâ în gestiune în suma de 297.442.381, conform procesului verbal ataşat la dosarul cauzei.

Potrivit soluţiei consacrate de instanţa supremă, în cazurile în care se produc lipsuri în gestiune, actul de constatare a lipsei crează în sarcina gestionarului o prezumţie de culpa care poate fi răsturnată prin acte legale care probează inexistenta lipsurilor sau prin dovedirea unor cauze obiective care exclud culpa gestionarului. În situaţii bine justificate, ca de exemplu, când din cauze obiective nu s-a putut ţine o evidenţă sau pentru a dovedi forţa majoră ori alte cauze independente de orice vină se pot utiliza orice mijloace de probă prevăzute de lege.

În acest context, în cauză, în mod corect,instanţa de fond a reţinut din probele administrate că intimata nu este în culpă atâta vreme cât paguba s-a produs din cauze obiective şi anume în depozitul unde se afla gestiunea intimatei se aflau patru magazii despărţite prin plasă şi gard stanţat, fiecare având alt gestionar,  iar accesul în magazia intimatei se face printr-o altă magazie, cheia de la lacătul acesteia având-o doar martorul Z.G. care a relatat ca intimata nu are nici o cheie de la intrarea principală în depozit, iar  depozitul nu are sistem de alarmă, intrările fiind prevăzute cu lacăte ieftine, rudimentare.

Dealtfel, controlul gestiunii s-a făcut în cauză după ce intimata a sesizat conducerea societăţii cu privire la dispariţia din magazia sa a unei cantităţi de laminate de aluminiu în cursul lunii iulie 2004 şi la  condiţiile precare de depozitare a mărfii, ocazie cu care s-au efectuat şi cercetări penale fără a fi identificaţi autorii iar faţă de gestionară s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiuni de neglijenţă în serviciu. Susţinerile contestatoarei au fost confirmate de probele testimoniale administrate în cauză.

Aşa fiind lipsa vinovăţiei intimatei, precum şi a caracterului real şi cert al prejudiciului, în contextul în care proba certitudinii acestuia incumba angajatorului sunt împrejurări corect reţinute de tribunal care împiedică antrenarea răspunderii patrimoniale în speţă.

Faţă de cele ce preced, în conformitate cu art.321 alin.1, cu aplicarea art.81 din Legea 168/1996, curtea, a respins ca nefondat recursul cu care a fost investită de reclamantă.