SECŢIA A II – A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL.
Recurs litigii cu profesionişti. Procedura insolvenţei. Nesăvârşirea faptei prevăzute de art. 138(1) lit. a) din Legea nr. 85/2006 de către administratorul care a predat gestiunea societăţii noului administrator fără nici o obiecţie cu patru ani anterior datei constatării inexistenţei bunurilor.
– art. 138(1) lit. a) din Legea nr. 85/2006
– art. 1 (1) Normele de Supraveghere a Asigurărilor nr. 11/ 2007
Decizia nr. 280/ C/ 25. 09. 2014 a Secţiei a II –a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Oradea.
Dosar 3283/ 100/ 2009/a1*
Prin Sentinţa nr. 283/F din 05.03.2014 Tribunalul S. M. a admis cererea formulată de lichidatorul judiciar al falitei SC P. C. D. SRL, L. I. SPRL cu sediul în B. M., str. H., nr. XX, jud. M. împotriva pârâţilor B. E. domiciliat în I. şi F. R-L. cu domiciliul în B. în sensul că: a obligat în solidar pârâţii să suporte din averea proprie pasivul falitei în sensul că a obligat să plătească în contul averii falitei suma de 421.176,70 lei reprezentând creanţe înscrise în tabelul definitiv al creanţelor.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Referitor la susţinerea pârâtului B. E. cum că nu ar putea fi atrasă răspunderea solidară deoarece şi-a exercitat mandatul de administrator al falitei până în anul 2008, iar deschiderea procedurii insolvenţei a avut loc în anul 2011, tribunalul a reţinut, că susţinerile acestui pârât sunt neconforme realităţii.
Deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei SC P. C. D. SRL s-a dispus iniţial prin sentinţa civilă nr. 2504/08.07.2009 pronunţată de Tribunalul M. în dosar nr. 3283/100/2009 şi casarea sentinţei mai sus arătate cu trimiterea cauzei spre competentă soluţionare a fost dispusă de Curtea de Apel C. prin Decizia civilă nr. 3025/24.11.2009, ca urmare a schimbării sediului societăţii din judeţul M. în judeţul S. M.
După stabilirea instanţei competente material, respectiv Tribunalul S. M. a fost pronunţată Sentinţa Comercială nr. 537/15.04.2010 prin care s-a deschis procedura generală a insolvenţei, iar ulterior prin sentinţa comercială nr. 1479/F/08.09.2011 s-a dispus deschiderea procedurii falimentului.
Drept urmare, tribunalul a conchis că apariţia stării de insolvenţă a avut loc anterior date de 08.07.2009.
Mai mult, raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei (filele nr. 49 şi 128) rezultă că starea de insolvenţă este imputabilă administratorilor societăţii debitoare. Astfel, creanţele aparţinând creditorilor BRD şi M. provin din perioada în care societatea era administrată de pârâtul B. E.
Ulterior, în data de 03.07.2008, conform hotărârii adunării generale extraordinare a asociaţilor, este revocat din funcţie pârâtul B. E., fiind numită în această funcţie pârâta G. R. L.
Conform datelor din ultimul bilanţ publicat pe site-ul Ministerului de Finanţe aferent anului 2010 debitoarea înregistra active circulante 62.319 lei, din care stocuri 11.224 lei, creanţe 39.044 lei, casa şi conturi la bănci 12.051 lei, totalul datoriilor fiind de 62.600 lei.
Din informaţiile înregistrate în bilanţul pe anul 2006, rezultă că debitoarea înregistra următoarele active: active imobilizate 386.478 lei, active circulante 989.798 lei, din care stocuri 78.903 lei, disponibilităţi băneşti 44.262 lei, creanţe 866.633 lei. Datoriile conform aceluiaşi bilanţ se ridicau la suma de 897.968 lei, obiectul de activitate fiind comerţ cu ridicata specializat al altor alimente.
Pentru perioada 2007-2009 debitoarea nu a publicat situaţiile financiare.
Potrivit tabelului definitiv consolidat al creanţelor împotriva averii debitoarei, pasivul debitoarei este de 421.176,70 lei.
Potrivit art.138 alin.1 lit. a din Legea nr. 85/2006, în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispoziţiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariţia stării de insolvenţă a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de conducere şi/sau supraveghere din cadrul societăţii, precum şi de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, prin folosirea bunurilor sau creditelor persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane.
Din bilanţul aferent anului 2006, perioadă în care administrator statutar al debitoarei era pârâtul B. E., rezultă că debitoarea înregistra la acea dată active imobilizate în valoare de 386.478 lei şi active circulante în valoare de 989.798 lei. Conform bilanţului aferent anului 2010, perioadă în care administrator statutar al debitoarei era pârâta G. R. L., debitoarea înregistra la data respectivă active circulante în valoare de 62.319 lei.
Din adresa nr. 453/30.04.2010 emisă de Primăria comunei S. (fila nr. 14 dosar fond) rezultă că debitoarea nu figurează în evidenţele sale cu bunuri mobile sau imobile impozabile.
Prin urmare, coroborând datele din raportul întocmit de administratorul judiciar, cu adresa emisă de Primăria comunei S. judecătorul sindic a apreciat că activele menţionate în bilanţurile aferente anilor 2006 şi 2010 au fost folosite de pârâţi în interes propriu sau în interesul altor persoane.
Judecătorul sindic a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite şi condiţiile răspunderii civile delictuale prevăzute de art. 998-999 Cod civil. Astfel, prin folosirea în interesul propriu sau în interesul altor persoane a activelor deţinute de societatea debitoare, s-a cauzat acesteia un prejudiciu constând în valoarea pasivului înscris în tabelul definitiv, sumă care ar fi fost integral acoperită dacă pârâţii ar fi folosit aceste active pentru achitarea datoriilor debitoarei.
Având în vedere cele de mai sus, judecătorul sindic a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 138 alin. 1 lit. a şi art. 138 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, motiv pentru care, în temeiul art. 11 lit. g din Legea nr. 85/2006, a admis acţiunea conform dispozitivului hotărârii.
În baza art. 274 Cod de procedură civilă şi a principiului disponibilităţii, nu a acordat cheltuieli de judecată, acestea nefiind solicitate.
Împotriva aceste sentinţe, în termen, legal timbrat, a formulat recurs pârâtul B. E., solicitând în principal admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul S. M., iar în subsidiar, pe fondul cauzei, admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate şi pe cale de consecinţă, respingerea ca nefondată a acţiunii formulate de reclamant.
În primul rând, critică hotărârea atacată pe motivul că instanţa de fond a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă (art. 304 pct. 5cpc).
Pentru aceasta, arată că nu are domiciliul în România, ci în I., astfel că în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 7 alin. 1 fraza a doua din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei coroborate cu dispoziţiile art. 87 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă, din ale cărui interpretare per a contrario rezultă că în situaţia în care prin tratate sau convenţii internaţionale la care România este parte se prevede o altă procedura, atunci comunicare citaţiei se va efectua potrivit acelei proceduri.
În speţă, atât România cât şi I. sunt membre ale Comunităţii Europene în cadrul căreia procedura comunicării citaţiilor este reglementată de Regulamentul CE nr. 1393/2007 privind notificare sau comunicare în statele membre a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă sau comercială.
Potrivit prevederilor regulamentului mai sus menţionat, comunicarea actelor judiciare se face prin intermediul agenţiilor de trimitere şi agenţiilor de primite în limba oficială a statului de destinaţie şi se finalizează cu eliberarea unui certificat de îndeplinire a formalităţilor de comunicare. Însă, aşa cum rezultă din conţinutul dosarului, comunicare citaţiei către recurent a fost efectuată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire în dispreţul prevederilor art. 87 alin. 1 pct. 8 Cod procedură civilă şi al Regulamentului CE nr. 1393/2007.
Arat că, în cazul judecării cauzei cu nerespectarea normelor pricind citare, hotărârea pronunţată este lovită de nulitate, motiv pentru care solicită să se constate că hotărârea atacată a fost dată cu încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă şi în conformitate cu prevederile art. 304 pct. 5 şi art. 312 alin. 5 Cod procedură civilă, să se dispună casare hotărârii cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare la Tribunalul S. M.
Mai susţine faptul că hotărârea atacată încalcă dispoziţiile art. 138 alin. 4 din Legea nr. 85/2006.
Din cererea reclamantului rezultă că acesta a solicitat atragerea răspunderii pentru mai multe persoane, respectiv pentru recurent şi pentru G. R. L., însă pentru a exista pluralitate de persoane răspunzătoare este necesar ca apariţia stării de insolvenţă să fie contemporană perioadei de timp în care aceste persoane şi-au exercitat mandatul, ori în prezenta cauză recurentul arată că şi-a exercitat mandatul până în anul 2008, această perioadă neputând fi contemporană cu deschiderea procedurii insolvenţei, care a avut loc în anul 2011.
Totodată, invocă faptul că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii şi este lipsită de temei legal întrucât cererea reclamantului este nefondată şi nedovedită.
Arată că fapta de folosire a bunurilor societăţii conform art. 138 lit. a trebuie să fi contribuit la insuficienţa activului pentru acoperirea pasivului şi prin urmare trebuie să se probeze că persoana chemată să răspundă a contribuit prin fapta sa culpabilă la ajungerea societăţii debitoare în stare de insolvenţă.
Simpla existenţă a unor active în anul 2006 sau în 2010 nu antrenează răspunderea administratorului impunându-se dovedirea elementelor răspunderii civile delictuale, deci lichidatorul judiciar este dator să probeze săvârşirea faptei ilicite determinate, vinovăţia autorului faptei, raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu şi cuantumul pagubei produse, datoria delictului comercial.
Această concluzie se impune, având în vedere că nici art. 1357 – 1358 cod civil şi nici art. 138 din Legea nr. 85/2006 nu instituie o prezumţie de culpă în sarcina administratorului societăţii debitoare.
Faţă de cele arătate, solicită admiterea recursului, modificare în tot a sentinţei atacate în sensul respingerii cererii ca nelegală nedovedită şi nefondată.
Împotriva aceleiaşi sentinţe, în termen şi netimbrat, a formulat recurs pârâta F. R-L., solicitând în principal raportat la neanalizarea situaţiei de fapt care echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimitere cauzei spre rejudecare la instanţa de fond. În subsidiar, pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului, modificare în tot a sentinţei atacat şi pe cale de consecinţă respingerea ca nefondată a acţiunii formulate de reclamant.
Examinând hotărârea recurată, atât prin prisma criticilor formulate, cât şi sub toate aspectele potrivit art.3041 Cod procedură civilă, instanţa a reţinut următoarele:
În ceea ce priveşte recursul declarat de F. R-L. acesta va fi anulat ca netimbrat.
Articolul 20 alin. 1 din Legea 146/1997 prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar art. 11 alineat 1 din acelaşi act normativ reglementează că cererile pentru exercitarea recursului împotriva hotărârilor judecătoreşti se taxează cu 50% din taxa datorată pentru cererea sau acţiunea neevaluabilă în bani soluţionată de prima instanţă.
În speţă, deşi recurenta a fost citată cu menţiunea de a-şi achita taxele de timbru stabilite de instanţă, respectiv 60 lei taxă judiciară de timbru şi 0,15 lei timbru judiciar, aşa cum rezultă din dovada de la fila 19 din dosar, aceasta nu s-a conformat, motiv pentru care instanţa de recurs a făcut aplicarea art. 20 alin. 2 din Legea 146/1997 şi a O.G. 32/1995 privind timbrul judiciar şi în consecinţă a anulat recursul ca netimbrat.
Referitor la recursul declarat de recurentul B. E., acesta a fost admis în baza art. 312 raportat la art. 304 punctul 9 Cod procedură civilă pentru considerentele care vor fi expuse.
Împotriva pârâţilor B. E. şi F. R-L. a fost iniţiată de către lichidatorul judiciar o cerere de antrenare a răspunderii pentru pasivul debitoarei în cuantum de 421.176,70 lei, fundamentată pe dispoziţiile art.138 lit. a din Legea nr.85/2006.
Judecătorul sindic a admis cererea reclamantei faţă de pârâţi, obligându-i pe aceştia să achite în contul averii debitoarei suma de 421.176,70 lei.
Curtea a mai reţinut că la baza formulării acţiunii de către lichidatorul judiciar a stat raportul asupra cauzelor şi împrejurărilor care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei, în care se relevă că starea de insolvenţă le este imputabilă administratorilor societăţii.
În cele ce urmează a fost analizată sentinţa judecătorului sindic doar în ceea ce-l priveşte pe recurentul pârât B. E., deoarece recursul recurentei pârâte F. R-L. a fost anulat ca netimbrat.
Potrivit art. 138 alin. 1 lit. a din legea insolvenţei, la cererea administratorului sau a lichidatorului judiciar, judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică ajunsă în stare de insolvenţă, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societăţii sau de conducere, precum şi de orice persoană care a cauzat starea de insolvenţă a debitorului, în situaţia în care aceştia au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane.
Natura juridică a răspunderii administratorului împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale, fiind o răspundere specială.
Fiind vorba de o răspundere delictuală pentru a fi antrenată este necesar a se îndeplini condiţiile generale ale răspunderii civile delictuale (conform art. 998-999 Cod Civil), fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate între faptă şi prejudiciu.
Instanţa de fond a reţinut că recurentul pârât a săvârşit fapta prevăzută de articolul 138 lit. a pe considerentul că potrivit bilanţului aferent anului 2006, perioadă în care administrator statutar era recurentul, societatea deţinea active imobilizate în valoare de 386.478 lei şi active circulante în valoare de 989.798 lei, însă potrivit adresei emise de Primăria comunei S., falita nu figurează în evidenţele sale cu bunuri mobile sau imobile impozabile, astfel că se prezumă că acestea au fost folosite în interesul propriu sau al altei persoane.
Analizând actele aflate la dosarul cauzei, curtea a apreciat că în cauză nu s-a dovedit săvârşirea faptei ilicite ce i-a fost imputată pârâtului, aşa cum susţine şi recurentul.
Astfel, potrivit actului adiţional la constitutiv al debitoarei, asociatul B. E. a deţinut calitatea de administrator al societăţii până la data de 03.07.2008, ulterior dobândind calitatea de administrator recurenta F. R-L. fostă G..
De asemenea, curtea observă că în cuprinsul actului adiţional se stipulează că noului administrator i-a fost adusă la cunoştinţă situaţia contabilă şi juridică a societăţii şi i-a fost predată în întregime gestiunea societăţii, acesta nefăcând nici o menţiune cu privire la aspectele menţionate.
În acest context, din moment ce calitatea de administrator a recurentului a încetat la data de 03.07.2008, dată la care i s-a predat noului administrator întreaga gestiune a societăţii, fără ca acesta să aibă vreo obiecţie, nu i se poate reproşa fostului administrator inexistenţa bunurilor care figurau în patrimoniul falitei potrivit bilanţului aferent anului 2010.
Astfel, nu se poate prezuma că aceste bunuri au fost folosite de fostul administrator judiciar în folosul propriu sau al altei persoane.
Prin urmare, este clar că pârâtul nu a săvârşit fapta ilicită prevăzută de art. 138 lit. a, nedovedindu-se că el a folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu.
Aşadar, din moment ce, în sarcina recurentului nu se poate reţine săvârşirea faptei ilicite de mai sus, celelalte cerinţe ce trebuie îndeplinite pentru a fi antrenată răspunderea acestuia, nu vor mai fi analizate, fiind superflue.
Prin urmare, pe bună dreptate a afirmat recurentul că hotărârea judecătorului sindic a fost dată cu aplicarea greşită a legii, sentinţa impunându-se a fi modificată în parte.
Cu toate acestea, nu a putut fi primită cererea recurentului de casare a sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare în baza art. 304 punctul 5 Cod procedură civilă, întrucât nu s-au încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. 2 din cod.
Aşa cum se poate constata, prima instanţă a dispus citarea pârâtului la domiciliul său în I. prin scrisoare recomandată dar şi prin publicitate în conformitate cu art.87 punctul 8 şi 95 Cod procedură civilă.
În acest sens, nu s-a putut reţine nici nesocotirea Regulamentului CE nr. 1393/ 2007 privind notificare sau comunicare în Statul membru a actelor judiciare şi extrajudiciare în materie civilă şi comercială.
Astfel, într-adevăr articolul 4 Secţiunea 1 din regulament prevede că actele judiciare se transmit direct şi în termenul cel mai scurt între agenţiile desemnate în temeiul art. 2, însă conform secţiunii a doua, prin art. 12 – 14 se prevăd şi alte modalităţi de transmitere şi notificare, între ele regăsindu-se şi cea efectuată prin intermediul serviciilor de curierat.
Or, în cauză, procedura de citare s-a efectuat prin curierat, respectiv prin scrisoare recomandată.
În acest context, nu s-a putut reţine că s-au încălcat dispoziţiile legale referitoare la citare prevăzută de Codul de procedură civilă şi Legea nr. 85/2006, dar nici Regulamentul CE 1393/2007 şi art. 6 punctul 1 din CEDO.
Aşa fiind, este evident că judecătorul sindic nu a încălcat formele de procedură prevăzute de art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă, sub sancţiunea nulităţii.
Pentru aceste aspecte expuse, instanţa a apreciat că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 cpt. 5 Cod procedură civilă.
Având în vedere ansamblul considerentelor expuse, întrucât în cauză este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 punctul 9 cod procedură civilă, recursul a fost admis în baza art. 312 Cod procedură civilă, iar sentinţa a fost modificată în parte, în sensul că a fost respinsă cererea formulată de lichidatorul judiciar al debitoarei SC P. C. D. SRL în contradictoriu cu pârâtul B. E., cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei recurate
