Acţiune grăniţuire


Prin sentinţa civilă nr. 2496/21.12.2010 s-a respins exceptia autoritatii de lucru judecat, s-a admis în parte actiunea formulata de reclamanta  .. domiciliata în sat …, comuna …, jud. Suceava în contradictoriu cu paratul …., domiciliat în sat .., comuna Forasti, jud. Suceava .

S-a stabilit linia de hotar dintre proprietatile părtilor pe aliniamentele 4-17-11-10-23-52-53-22-54-40-55-56-37-36-57-34-33.

Respinge ca nefundat capătul de cerere privind revendicarea suprafetei de 941, 36 mp teren situat în sat …, comuna Forasti, jud. Suceava.

Prin cererea adresata acestei instante si înregistrata sub nr. 2603/2004 reclamanta …  a chemat în judecata pe paratul … , solicitand ca prin hotararea ce se va pronunta să se dispună stabilirea liniei de hotar ce le desparte proprietatile , cu cheltuieli de judecata.

In fapt arata ca este unica moştenitoare a mamei sale , .. .Acesteia i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru mai multe suprafete de teren din care suprafata de 0, 54 ha la locul „…” , cu vecinii .. , … , conf. titlului de proprietate nr. 953 /1995 şi 0, 41 ha teren curti constructii  cu vecinii  …, drum exploatare , …. , DN 2 , conform titlului de proprietate  nr. 2304/2003.

Pârâtul este vecin cu ea dobandind o suprafata de teren prin cumpărare de la ….

Desi între proprietati exista semne exterioare şi vizibile , reclamanta are totusi îndoieli ca acestea ar fi amplasate pe hotarul dintre proprietati , fapt ce genereaza neîntelegeri între părti , mai ales ca acestea :S-au mai judecat  şi într-o actiune în revendicare.

Pentru ca pe o parte de teren , pârâtul a desfiintat semnele exterioare de hotar, ocupand o portiune de teren  din proprietatea sa solicita ca instanta sa stabileasca linia de hotar reala dintre cele doua proprietati.

In dovedirea actiunii , depune la dosar titlul de proprietate nr. 2304/2003, titlul de proprietate nr. 953/2005, schita terenului, sentinta civila nr. 2104/2002 a Judecatoriei Falticeni, copii registru agricol , a solicitat efectuarea unei expertize topometrice  precum şi relatii de la Biroul Carte Funciara Falticeni.

Prin întâmpinarea depusă la dosar pârâtul solicita respingerea actiunii şi obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecata  aratand ca nu a schimbat hotarul sau semnele exterioare ale acestuia.

Intre el si mama reclamantei au existat mai multe judecati , avand ca obiect revendicare si anulare titlu de proprietate , toate actiunile autoarei reclamantei fiind respinse.

Consideră că hotarul ce le desparte proprietatile este cel existent în prezent , nefiind de acord cu stabilirea unui alt hotar.

In dovedirea sustinerilor sale , pârâtul a depus la dosar contract de vanzare cumpărare nr. 2023/2001 , titlul de proprietate 660/1994 , proces verbal de punere în posesie , certificat de moştenitor nr. 1499/1993 , arbore genealogic , hotarari judecatoresti  şi a solicitat proba cu martorii ……

Prin sentinta civila nr. 498/12 aprilie 2005 a Judecatoriei Falticeni a admis  actiunea în granituire  formulata de reclamanta  si a stabilit linia de hotar între proprietatile părtilor pe aliniamentul F E J K C H din planul de situatie ataşat la raportul de expertiză întocmit în cauza.

Impotriva hotarârii a declarat apel reclamanta , iar prin Decizia nr. 1580/18 octombrie 2005 Tribunalul Suceava a admis apelul si a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instante motivat de faptul că nu au fost analizate planul de amplasament şi delimitare a terenului cumpărat de catre parat , respectiv reperele potrivit bornelor identificate cu prilejul măsuratorilor .

Se impune ca identificarea terenului pentru care sunt îndreptăţite părtile sa-l detină şi stabilirea liniei de hotar în acel loc să aibă loc printr-o expertiză tehnică de specialitate .

In rejudecare cauza a fost reînregistrata sub nr. 1917/227/2006.

Reclamanta …. a formulat precizari si completări la cerere (fila 9-10 dosar ) în ensul că a solicitat stabilirea liniei de hotar ce desparte proprietatile părtilor , obligarea pârâtului să-i predea posesia suprafetei de 941, 36 mp teren situat în satul …. , com. Forasti, cu cheltuieli de judecata.

In fapt arata că  este unica mostenitoare a mamei sale … , decedata, în calitate de fiica.

Acesteia i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru mai multe suprafete de teren , din care la locul numit „..”  …, 0, 54 ha învecinat  cu .., sosea, canal, conform titlului de proprietate nr. 2304/2003.

Pârâtul este vecin cu ea reclamanta el cumparand cu acte  de vanzare cumpărare  o suprafata de teren de la numitul  ….

Intre terenul sau si cel al pârâtului deşi pe o anumită lăţime  sunt semne exterioare şi vizibile , dar totusi sunt îndoieli  din partea sa că ar fi amplasate pe traseul hotarului dintre cele doua proprietati limitrofe , motiv care genereaza neîntelegeri între ei si pentru care s-a judecat cu paratul într-un proces de revendicare, actiune ce i-a fost respinsă deaorece la data respectivă nu avea eliberat titlu de proprietate pentru tot terenul.

Solicita ca pe baza probelor ce vor fi administrate să se stabilească linia de hotar dintre cele două proprietati , urmând ca împreună cu pârâtul să suporte cheltuielile ce vor fi făcute cu asemenea delimitari.

Mai mult de atat pe o parte a traseului lor comun  de proprietate s-a desfiintat de catre parat semnele exterioare care delimitau cele doua proprietati limitrofe si sa fie obligat pârâtul să-i respecte dreptul de proprietate  pentru terenul sau.

Cu privire la revendicare , arata ca potrivit raportului de expertiză efectuat în cauză , pârâtul ocupă o suprafata de 941,36 mp din terenul său sens în care solicita obligarea acestuia la predarea posesiei terenului. Solicita obligarea paratului si la plata cheltuielilor de judecata.

Prin raspuns la cererea reclamantei (filele 18-19) pârâtul …. a invocat inadmisibilitatea acesteia pentru următoarele:

Reclamanta l-a chemat în judecata pentru granituire aşa cum rezultă din cererea înregistrata sub nr. 2603/5 august 2004 , iar prin cererea de fata formuleaza pretentii noi  respectiv revendicarea suprafetei de 941,36 mp teren ,care poate forma obiectul unui alt dosar

In cazul în care nu va fi primita aceasta exceptie arata ca în ceea ce priveste capătul de cerere în revendicare autoarea reclamantei …. l-a mai chemat în judecata pentru revendicarea aceluiasi tren , sens în care s-a pronuntat sentinta civila nr. 873/14 mai 2002 a Judecatoriei Falticeni , rămasă definitiva si irevocabila prin Decizia nr. 150/2003 a Tribunalului Suceava si Decizia nr. 1959/2003 a Curtii de Apel Suceava .

Pe fond consideră că în mod corect prima instanta a stabilit hotarul dintre părti pe amplasamentul precizat în sentinta pronuntata.

Pârâtul invedereaza faptul că nu ocupă nici o suprafata de teren din proprietatea reclamantei , titlul de proprietate emis în favoarea vanzatorului  ….  a fost mentinut  prin sentinta civila nr. 2104/16 decembrie 2002 a Judecatoriei Falticeni , definitiva si irevocabila.

Reclamanta a obtinut încă un titlu de proprietate la locul în litigiu pe baza unei sentinte judecatoresti care nu ii este opozabila.

In cauza a fost dispusă efectuarea unei expertize de specialitate.

Pârâtul prin apărător a invocatla termenul din data de 1 aprilie 2008 (fila 66) exceptia autoritatii de lucru judecat privitor la cererea ce are obiect revednicare întrucat prin sentinta civila nr. 873 din 14 mai2002 a Judecatoriei Falticeni rămasă definitiva si irevocabila prin Decizia nr. 150 /2003 a Tribunalului Suceava şi Decizia nr. 1959/2003 a Curtii de Apel Suceava  a fost solutionat acelaşi litigiu cu privire la suprafata în litigiu.

Prin încheierea de sedinta din 1 aprilie 2008 (fila 66 dosar) instanta a respins exceptia inadmisibilitatii actiunii motivat de faptul că în rejudecare reclamanta  îşi poate completa cererea de chemare în judecata.

Cat priveste exceptia autoritatii de lucru judecat instanta a rămas în pronuntare  după atasarea dosarului în care  a fost pronuntata sentinta civila nr. 873/14 mai 2002 a Judecatoriei Falticeni, fiind unita ulterior cu fondul.

Examinand în principal exceptia  autoritatii de lucru judecat invocata de parat, instanta o constata neîntemeiata şi prin urmare o va respinge.

Art. 1201 Cod civil prevede „ este lucru judecat atunci cand a doua cerere în judecata are acelaşi obiect , este întemeiata pentru aceeaşi cauza  şi este între aceleaşi părti, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate”.

In speta, prin sentinta civila nr. 874/14 noiembrie 2002 a Judecatoriei Falticeni rămasă definitiva prin Decizia  150/2003 a Tribunalului Suceava şi ulterior prin Decizia nr. 1959/ 8 iulie 2003 a Curtii de Apel Suceava a fost respinsă actiunea în revendicare  şi ridicare constructii  formulata de autoarea reclamantei  ….  în contradictoriu cu pârâtul .. ….

Dincolo de faptul că nu exista identitate de părti cererea în revendicare a fost respinsă pe considerentul că pentru suprafata  de teren revendicata reclamanta nu a depus înscrisuri doveditoare ale dreptului de proprietate.

Ulterior, autoarei reclamantei … i s-a emis titlu de proprietate nr. 2304/17 iunie 2003(fila 4 dosar) de care se prevalează în dovedirea capătului de cerere privind revendicarea suprafetei de 941,36 mp teren situat în satul .. , com. Forasti, jud. Suceava sens în care se constata că nu este data identitatea de cauza.

Examinand cererea pe fond , instanta din înscrisurile anexate la dosar , sustinerile părtilor , rapoartele de expertiza întocmite în cauza,, retine următoarea situatie de fapt:

In baza titlului de proprietate  nr. 953/1995 (fila 5 dosar) autorului reclamantei –defunctul … i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafata de  1, 72 ha teren situat pe raza comunelor .. şi .. încare este inclusă suprafata de 5400 mp teren situata la locul „..” –… , cu vecinii …., sosea, canal.

Ulterior , prin titlul de proprietate nr. 2304/17.06.2003 autoarei reclamantei defunctei … i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru o suprafata de 4100 mp teren în acelaşi loc „…” , suprafata dispusă în două trupuri :3200 mp arabil învecinata cu .., drum exploatare, .. , Drum National DN 2, 900 mp  curti constructii , învecinat cu …….

La randul său , pârâtul … împreuna cu sotia sa … au dobandit prin contractul de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 2023/3.07.2001 la BNP Maria Apostol  de la ….. suprafata de 4600 mpă teren arabil si curti constructii împreuna cu o casă e locuit situata în satul … , comuna Forasti , identica cu parcela 1 si 2 din bunul imobil nr. 331  al comunei cadastrale  Forasti cu vecinii  … parcela nr. 3 din bunul imobil nr. 331, .., drum.

Expertul …. a arătat în raportul de expertiză , raport omologat de altfel de către instanta că a identificat si măsurat suprafetele de teren evidentiate în titlurile părtilor şi a constatat următoarele:

Suprafata de 5400 mp  înscrisă în titlul de proprietate nr. 2304/2004 este delimitata în teren pe conturul 33, 51, 50, 48, 46, 45, 44, 43,23, 52, 53, 54, 37, 36, 35, 34, 33, redata în anexa nr. 1 din teren regasindu-se la masuratori doar suprafata de 5248 , 86 mp disupusă în extravilanul localitatii ..  în T 27 punctul … , categoria arabil , cu vecinatatile  N- drum  exploatare , E-………..

Suprafata de teren evidentiata în titlul de proprietate nr.932 /1995 este materializata în anexa nr. 1 regasindu-se în teren  .a) trupul de 967,05 mp situat în intravilanul localitatii Oniceni –curti constructii cu vecinatatile  …, S-DN 2, V-… delimitata de puncete de contur  :4, 5, 6, 7, 8, 9, 10, 11, 17, 5.

b)trupul de 2383,46 mp  curti constructii  intravilanul localitatii …  cu vecinii N-

canal, E-…,  V-.. , conform parcelelor  de contur  22, 4, 52, 44, 43, 23, 52, 22.

In total , reclamanta detine la locul  în litigiu , suprafata de 7632, 32 mp mai putin cu 816,54 mp decat se prevede în titlul de proprietate nr. 953/1995.

Expertul a identificat si măsurat apoi suprafata detinută de pârât conform contractului de vanzare cumpărare  nr. 2023 din 3 iulie 2001 situatie materializata în anexa nr. 1 din raport după cum urmează:

a)suprafata de 1000,19 mp dispusă în intravilanul localitatii Oniceni , suprafata identica cu parcela nr. 1 a bunul imobil nr. 331 a comunei cadastrale Forasti , categoria de folosinta curti constructii ,puncte de contur 2, 3, 4, 10, 23, 52, 53, 22, 21, 2 cu vecinatatile : N-A….. ………. .

b)suprafata de 3600 mp dispusă în extravilanul localitatii Oniceni identica cu parcela nr. 2 a bunului imobil nr. 331 a comunei cadastrale Forasti , categoria de folosinta arabil , puncte de contur 21, 25, 28, 30, 31, 34, 35, 40, 22, 21 cu vecinatatile N-parcela nr. 3, E-……….

Expertul concluzioneaza ca la nivelul Comisiei locale de aplicare a Legii 18/1991 Forasti nu au fost întocmite procesele verbale de punere în posesie cu schitele unde să fie reprezentate grafic suprafetele retrocedate , iar vecinatatile încrise în titlul de proprietate nr. 953/1995 sunt ambiguie şi nu corespund cu cele din teren.

Pe de alta parte  se retine că reclamanta nu si-a intabulat dreptul de proprietate în Cartea Funciara asupra terenului reconstituit în baza Legii 18/1991.

Prin obiect şi cauza actiunea în revendicare imobiliara are în vedere un imobil cu individualitate distinctă şi independentă, detinut nelegitim de catre o persoana , alta decat  adevăratul proprietar , care , neavand posesia bunului cere reconstituirea dreptului său de proprietate şi restituirea bunului.

In speta, analizand titlurile invocate de părti , coroborate cu raportul de expertiza  întocmit în cauza de expert ….  instanta constata ca pârâtul detine în mod legitim  suprafata de teren dobandita prin contractul de vanzare cumpărare  autentificat sub nr. 2023 /3 iulie 2001 la BNP … .

Acest contract de vanzare cumpărare a avut la baza titlul de proprietate nr. 660/1994 al vanzatorului … căruia i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafata de teren vanduta paratului.

Acest titlu de proprietate desi a fost în litigiu a fost mentinut în totalitate  prin sentinta civila nr. 2104/2002 a Judecatoriei Falticeni rămasă definitiva şi irevocabila prin respingerea apelului şi recursului (fila 37 şi urm dosar) .

Chiar daca reclamanta nu detine în totalitate suprafata de teren evidentiata în titlurile de proprietate emise în favoarea autorilor acesteia detinand teren , conf. cu raportul de expertiza întocmit de expert ….  cu 816, 54 mp mai putin  acest minus nu poate fi revendicat de la parat cata vreme acesta nu detine teren în plus şi mai mult din  celelalte probe administrate în cauza , depozitiile martorilor audiati, rezultă că hotarul dintre părti nu a fost schimbat şi că autorii …… au stapanit suprafetele delimitate de hotarul existent şi în prezent.

Desi expertul precizeaza ca potrivit titlurilor de proprietate ale părtilor terenul reclamantei se suprapune partial cu terenul pârâtului , suprafete ce au fost delimitate de  punctele de contur în planul de situatie, instanta din probatoriul administrat în cauza va considera preferabil titlul paratului avand în vedere modul de dobandire  a dreptului de proprietate la care s-a făcut referire anterior.

Cât priveste titlul reclamantei acesta a fost emis ulterior titlului vânzătorului pârâtului, în baza unei sentinte civile ce nu este opozabila nici paratului şi nici vanzatorului …

Prin urmare cererea în revendicare nu se justifica , sens în care va fi respinsă ca nefondata.

In ceea ce priveste granituirea , potrivit art. 584 cod civil „Orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite cu a sa; cheltuielile grăniţuirii se vor face pe jumătate”

Analizand aceasta cerere avand în vedere probatoriul administrat , instanta o constata întemeiata .

Raportul de expertiza întocmit de expert ….  relevă faptul că proprietatile părtilor sunt delimitate în prezent de un gard al cărui traseu este contestat de catre reclamanta , însă respectand configuratia parcelelor bunului imobil nr.331 dobandit de parat la locul litigiului ,din planul de amplasament (anexe la contractul de vanzare cumpărare autentificat sub nr. 2023 din 3 iulie 2001)rezultă că orientarea lor este corectă.

Potrivit aceluiasi expert ,linia de hotar dintre proprietatea reclamantei şi proprietatea pârâtului este redata de aliniamentul punctelor 4, 17, 11, 10, 23, 52, 53, 22, 54, 40, 55, 56, 37, 36, 57, 34, 33.

Prin urmare,în conformitate cu prev. art.584 cod civil instanta va admite cererea in granituire şi va stabili linia de hotar  pe aliniamentul de mai sus.

Instanta nu a omologat raportul de expertiza întocmit de expert …. întrucat acesta nu a raspuns la obiective, a dat interpretari subiective , astfel că ambele părti au fost de acord cu efectuarea unei noi expertize în cauza.

Conform art. 274 Cod procedura civila şi al disp.art. 584 cod civil ,instanta va obliga pe reclamanta să plătească pârâtului suma de 1625 lei cheltuieli de judecata ,reprezentand onorariu expert şi onorariu avocat.