Civil.Granituire si revendicare


Pe rol fiind  pronunţarea  asupra acţiunii civile după casare privind graniţuire şi revendicare formulată de reclamanta  T.V. , domiciliată în contradictoriu cu paraţii B.V. şi B. C. , ambii domiciliaţi în

Dezbaterile cauzei  au avut loc la data de ce s-au consemnat în încheierea din acea zi şi care face parte integrantă din prezenta.

În vederea reexaminării actelor şi lucrărilor dosarului, instanţa a amânat pronunţarea la data de când în urma deliberării se pronunţă următoarea sentinţă civilă.

J U D E C A T A

Asupra actiunii civile de fata.

Reclamanta T. V. , domiciliată în a chemat in judecata pe  paraţii B. V.  şi B C. , ambii domiciliaţi în , solicitind ca prin sentinta ce se va pronunta  sa se dispuna granituirea suprafetelor  proprietatilor partilor ,sa-i fie obligati  paratii sa-i lase in deplina proprietate  si posesie suprafata  de teren  de 320 mp , sa fie obligati paratii sa ridice constructiile  de pe terenul  proprietatea  sa cu cheltuieli de judecata.

In motivarea de fapt a actiunii  reclamanta arata ca este proprietara  unei suprafete  de teren  de 500 mp  situat in ,avind pentru  aceasta  acte d proprietate inca din anii l920 si  l938 si totodata  o hotarire  judsecatoreasca din anul 2000 .

Desi este proprietara terenului  in prezent are in posesie doar suprafata de  l74 mp, restul  fiindu-i ocupat  si desi  se judeca  cu vecinii de peste 7 ani de zile  nu poate sa se  bucure de acest drept.

Desi a avut nenumarate  procese  civile si penale privind terenul  paratii  fara nici o justificare si-au permis sa ridice constructii  pe terenul sau .

Arata ca  anterior cumpararii de catre parati  a terenului  cu care se incevineaza  a avut litigii  si  cu fostii proprietari  iar incheierea contractului de vinzare cumparare s-a facut in conditiile in care in extrasul de carte funciara se facea mentiunea ca  imobilul  se afla in litigiu .

Mai arata ca  a fost nevoita sa promoveze  prezenta actiune deoarece  mai este singura cale  procesuala  prin care considera ca poate  intra  in stapinirea de fapt si de drept a  terenului .

Solicita obligarea paratilor la  eliberarea terenului pe care il ocupa fara drept  si totodata  ridicarea constructiilor de pe acesta  fiind  realizate  cu rea credinta.

Actiunea a fost intemeiata in drept  pe dispozitiile art.480 cod civil,584 cod civil ,l075 cod civil , si art.274 cod pr. civila.

La actiune reclamanta a  atasat copii  de pe o sentinta civila nr. ,un act de vinzare cumparare din anul l920 ,certificat de mostenitor  nr. 58/l985  si 62/ ,  un act de vinzare cumparare din anul l934  inregistrat la ,  la 23.02.l934  , filele – 8 dosar.

Paratii nu au fost  de acord cu actiunea aratind ca pentru suprafata revendicata de reclamanta  au acte de proprietate  terenul fiind  dobindit  prin contract de vinzare cumparare act autentificat la Biroul Notarial 

In urma administrarii  probatoriilor solicitate de parti a admis in parte actiunea introdusa de reclamanta a stabilit linia de  hotar dintre proprietatile  partilor  conform  raportului de expertiza  executat  in cauza de expert B. E. conform  anexei la expertiza .

A dispus totodata  obligarea paratilor  sa lase reclamantei  in libera posesie si proprietate  suprafata de teren de 357 ,8l mp  situata in  ,  conform anexei  2  la  acelasi raport de expertiza.

A respins capatul de cerere privind  ridicarea constructiilor dispunind  ca la executarea sentintei sa se aiba in vedere schita anexa  la raportul de expertiza refacut.

A retinut ca din probele administrate  rezulta ca paratii  ocupa  fara drept terenul reclamantei  si ca se impune  granituirea  suprafetelor  conform  propunerii expertului  urmare  masuratorilor din teren.

Cu privire la constructii s-a motivat ca au fost  indicate de fostii proprietari de la care au cumparat terenul  paratii ,  acestia  needificind  nici o constructie pe teren  dupa cumpararea imobilului .

Fiind atacata cu recurs  de catre parati prin decizia civila nr. ,  a casat sentinta  si a dispus  trimiterea dosarului pentru rejudecare  la instanta de fond  pentru administrarea de noi probatorii inclusiv o nou a expertiza tehnica topo , care sa se intocmeasca  cu respectarea actelor de proprietate ale partilor  si respectiv  a intabularii dreptului de proprietate.

S-a dispus  ca la rejudecare  sa se puna in discutia partilor  si exceptia autoritatii de lucru  judecat invocata de reclamanta.

S-a motivat ca prin probele  administrate  instanta de  fond nu a stabilit  o situatie de fapt corecta,iar expertiza executata de expert B. E.  in forma  completata  succesiv nu este  edificatoare.

Dupa casarea cu trimitere la termenul din data de  l0.06.2009 , fila l2 dosar ,  reclamanta prin aparator  a  precizat ca suprafata  pe care o revendica este de aproximativ  200 mp  fiind  dactilografiat  gresit  in actiunea initiala de  320 mp.

Pentru a duce la indeplinire dispozitiile  din decizia de casare  la termenul  din data de  l5.0l.20l0 ,  fila  69 dosar instanta a pus in discutia partilor  exceptia  autoritatii de lucru judecat  ridicata de parati  prin aparator  care  au sustinut ca  instanta  s-a mai pronuntat  asupra cauzei printr-o hotarire anterioara definitiva respectiv sentinta civila nr. a aceleiasi judecatorii .

Prin incheierea de la termenul respectiv instanta a respins exceptia cu motivarea ca nu sunt  indeplinite conditile legale  ale  autoritatii de lucru judecat, reclamanta in dosarul respectiv judecindu-se cu alte persoane.

Pentru completarea probatoriilor  , s-a dispus efectuarea unei alte expertize  topo de  catre un alt expert  care sa efectueze  noi masuratori  pe baza actelor de proprietate  ale partilor , si sa se constate  daca  exista  suprafete  cotropite de parati ,

Lucrarea a fost executata  de expert O. M..

Instanta a admis  si alte noi probe respectiv  audierea de martori si interogatoriul  partilor  insa dupa depunerea expertizei  la filele 32-35 dosar  partile au renuntat la aceste probe  solicitind  termen  pentru  incheierea unei tranzactii si stingerea procesului pe cale amiabila – fila 50 dosar .

Prin cererea  depusa la  fila 54 dosar aparatorul paratilor  a precizat ca partile  nu au  ajnuns la un acord  in vederea  incheierii tranzactiei ,  fiind necesar a  se pune in discutie expertiza si a se formula obiectiuni.

La dosar, partile au depus  obiectiuni la raportul de expertiza  – reclamanta solicitind refacerea lucrarii deoarece expertul nu a avut in vedere o suprafata de  teren ce reprezinta  calea de accces  si desi a  inminat  expertului toate actele de proprietate nu au  fost examinate corespunzator  in cauza  trebuind  sa fie avute in vedere  si celelalte  dosare  in care s-a mai judecat fiind intocmite  numai putin de  patru expertize.

Paratii  au solicitat a nu se avea in vedere  precizarea expertului privind faptul cotropirii  aratind ca  acesta  nu exista si au apreciat ca  actiunea  se poate admite in parte ,  numai privind  granituirea pe aliniamentele specificate  in concluziile depuse la fila 88 dosar.

Instanta  a respins obiectiunile formulate  dispunind judecarea  cauzei  insa cu ocazia  studierii probelor pentru pronuntare  a considerat  ca se impune  pentru o solutie corecta chemarea expertului in instanta pentru lamuriri privind modul intocmirii lucrarii  ceea  ce a determinat repunerea pe rol a cauzei.

La termenul din data de 9.02.20l0 ,expertul O. M. a precizat ca masuratorile s-au facut tinind cont de actele de proprietate ale partilor ,ca terenul revendicat de reclamanta  este loc infundat  si ca exista numere cadastrale  iar actul de proprietate al  paratilor estre un contract de vinzare cumparare din anul 2005.

Dupa aceste precizari  partile  au venit cu noi  obiectiuni ce au  fost respinse , explicatiile  expertului fiind suficiente  pentru ca instanta sa pronunte o solutie corecta.

Analizind  ansamblu de probe aflat la dosar instanta retine  urmatoarele .

Terenul inscris in actele de proprietate  ale partilor , in  anul l920 era  un tot unitar  stapinit de T. D. M.  bunica reclamantei  conform actului de proprietate  depus in copie de reclamanta la fila 4 dosar  nr. in suprafata de 500 mp.

Dupa decesul defunctei T.  D. M. terenul  a ramas fiicei acesteia B. P.  ( mama reclamantei )  conform  certificatului de mostenitor nr. si apoi reclamantei  T. V.  conform  certificatului de mostenitor nr. ambele  acte fiind eliberate  de fostul .

Terenul de  500 mp fusese  cumparat  de T. D. M. de la  fosta  comuna in anul l903.

B.  P. mama reclamantei a avut trei surori , din care doua  A . D .  si A . C . ,prin  contractul de vinzare cumparare nr. inregistrat la au vindut sorei lor B.  P. o suprafata de  l80 mp  din dreptul lor de mostenire de la autoarea T.  D. M. in actul de vinzare cumparare ,depus la 6  dosar  nr. , specificindu-se vinzarea acestei suprafete  dar si faptul ca  o parte din terenul situat  pe fosta  strada este proprietatea cumparatoarei  P  B  , precum si faptul ca  pe terenul proprietatea numitei B  P a  se constituie  o cale de acces  pentru  cea de –a treia  sora a acesteia  pe nume

Din suprafata totala de teren stapinita de  defuncta B  P  aceasta a dat o parte lui B  V  pentru folosinta  teren pe care  si-a construit  doua camere.

B  V  ulterior , desi nu a  avut acte de proprietate  a  vindut  imobilului  numitilor P  I  si P  A .

Reclamanta in anul 2000 cheama in judecata pe paratii P  I  si P a  A  pentru revendicarea suprafetei de 320 mp pentru care acestia nu  aveau  act autentic de vinzare cumparare.

Prin sentinta civila nr. in dosarul nr. ll38/2000  admite actiunea reclamantei  si obliga paratii P sa-i lase in proprietate si posesie  suprafata de teren de 320 mp  situata in 

Hotarirea este definitiva si irevocabila dar nu s-a putut  pune in executare  deoarece paratii P I  si P  A  la data de l0.03.2003 au vindut  imobilul  casa si teren de  200 mp  numitilor  R  M  si R  A .

Cu privire la  aceasta vinzare  cumparare au fost inregistrate  mai multe reclamatii si actiuni  ale reclamantei  in paralel R  M  si R  A  vinzind mai departe  imobilul constructie  si teren  200 mp  paratilor  din prezenta cauza  B  V  si B  C  la data de 9.ll.2005 ,  ceea ce a determinat-o pe reclamanta  sa porneasca procesele  impotriva acestora.

In fata instantei  ambele parti  sustin  ca au acte de proprietate pentru terenul revendicat – reclamanta  prin mostenire  de la parinti  consfintita prin  hotarire judecatoreasca definitiva si irevocabila – paratii  prin actul de vinzare cumparare autentic din anul 2005.

Se mai retine ca  neexistind un act de vinzare cumparare  care sa emane de la B  V afirmindu-se ca exista numai o chitanta de mina  , in anul 2000  numitii  P  I  si P  A  obtin  o  hotarire judecatoreasca respectiv  sentinta civila nr. , respectiv o constatare a proprietatii  pentru suprafata de  200 mp , act care a stat la baza  vinzarilor ulterioare  catre R  M  si R An  si respectiv paratii  B V  si B  C .

Instanta  are de comparat  aceste  titluri de  proprietate  urmind ca in baza unui rationament corect si pe baza de probe  existente la dosar sa  solutioneze cauza  dind intăetate uneia din ele.

Astfel reclamanta  detine ca  acte de proprietate  cerficatele de mostenitor , actele de vinzare  cumparare  si hotarirea judecatoreasca nr. iar paratii contractul de vinzare cumparare  prin care a cumparat de la R  M  si R A imobilul  casa si teren de 200 mp  vinzatorii avind la rindul lor  imobilul  casa  si teren  de la P  I  si P  A .

P  I  si P  A fusese  obligati prin hotarire definitiva si irevocabila  respectiv sentinta civila nr. sa lase reclamantei in proprietate suprafata de 320 mp, hotarire care nu s-a executat asa cum s-a aratat mai inainte deoarece  numitii Pircea  au vindut imobilul  catre  R  I  si A  care la rindul lor  l-au vindut  paratilor din prezenta cauza.

Fata de cele retinute si avind in vedere  faptul ca in  actiunea in constatare  formulata de reclamantii  P  I  si P  A  din dosarul in care s-a pronuntat sentinta ,acestia  au solicitat  sa se constate ca au cumparat  de la B  V  aproximativ 200 mp , neavind certitudinea  asupra  suprafetei reale  aferente  celor doua  camere  cat si concluziile expertului O  M  din raportul de expertiza executat  dupa casarea cu trimitere in care specifica o suprafata cotropita de l54 mp  instanta apreciaza ca reclamanta  a facut dovada  temeiniciei  actiunii  urmind a o admite in parte , in acest mod  considerindu-se ca  se poate pune capat sirului  interminabil de procese legate de acest tern ,care dateaza de mai  bine de 7-8 ani de zile.

De altfel dupa executarea expertizei  de catre expert O  M partile au solicita termen pentru a incheia o tranzactie si a pune capat procesului  situatie care insa nu s-a realizat si care vine ca un argument in plus la concluzia ca reclamanta  are  justificare  in afirmatiile facute prin actiune.

In concluzie instanta considerind  ca actiunea este intemeiata in parte  in baza art. 480  din codul civil  o  va admite in  parte actiunea reclamantei urmind a obliga pe paratii sa–i lase in libera proprietate si posesie suprafata de teren de l54 mp  evidentiata in schita  anexa la raportul de expertiza  expert O  M  filele 32-34 dosar situata in  .

Cu privire la capatul de cerere privind granituirea  din schita la raportul de expertiza rezulta ca  aceasta este posibila  astfel incat  in baza art. 584 si urmatoarele  din codul civil  va dispune granituirea proprietatilor partilor conform schitei la raportul de expertiza expert Oprea Marian fila 35 dosar nr. dupa casarea cu trimitere  intre punctele indicate- lll8 culoare albastru cu galben si respectiv  6,29,30,3l,32,33,34,35,26,25,24, culoare galben cu verde.

Avindu-se in vedere ca pe terenul reclamantei exista constructii ridicate fara acceptul acesteia si  care apartin  paratilor  instanta apreciaza a este intemeiat si acest capat de cerere astfel ca  se va admite in baza art. l075 cod civil urmind a se obliga  paratii sa ridice aceste constructii de pe terenul reclamantei.

Instanta  dispune ca  la executarea  hotariri  se  se aiba in vedere schita anexa  la raportul de expertiza  fila 35 dosar.

In baza art. 274 cod pr. civila , in  urma compensarii partiale  a cheltuielilor de judecata paratii  vor  fi obligati la 640 lei catre reclamanta.

Pentru aceste motive

In numele legii

Hotaraste

Admite in parte actiunea civila după casare privind graniţuire şi revendicare formulată de reclamanta  T  V  , domiciliată în  , în contradictoriu cu paraţii B  V şi B  C  , ambii domiciliaţi în

Obliga paratii sa lase  reclamantei  in proprietate si posesie  suprafata de l54 mp evidentiata in schita anexa la raportul de expertiza , expert O  M filele 32-34  dosar ,  situata in .

Dispune granituireea proprietatilor partilor conform schitei la raportul de expertiza expert O  M fila 35 dosar dupa casarea cu trimitere  intre punctele indicate 11-18 culoare albastru cu galben si respectiv 6,2930,3l,32,33,34,35,26,25,24  culoare  galben cu verde.

Obliga paratii sa ridice constructiile  de pe terenul reclamantei.

La executarea hotaririi se va avea in vedere schita anexa la raportul de expertiza  fila 35 dosar .

Compenseaza partial cheltuielile de judecata  si obliga paratii la 640 lei  catre reclamanta.

Cu apel in termen de l5 zile de la  comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi  .