În condiţiile în care atât reclamanta, cât şi pârâtul au solicitat stabilirea liniei de hotar între terenuri pe care nu le deţin ca unici proprietari, cererile lor sunt inadmisibile, deoarece tind să stabilească drepturi şi obligaţii pentru persoane care nu sunt părţi în cauză.
Prin sentinţa civilă nr. 195 pronunţată la data de 17 aprilie 2006 de Judecătoria Topliţa, a fost respinsă acţiunea civilă formulată de reclamanta T.L. în contradictoriu cu pârâtul T.L., de asemenea a fost admisă cererea reconvenţională formulată de pârâtul T.L. şi, în consecinţă s-a stabilit linia de hotar între terenul proprietatea pârâtului – reclamant reconvenţional T.L. înscris în C.F. nr. 205 T., nr. cad 357 şi terenul folosit de reclamanta T.L., înscris în C.F. nr. 6884 Topliţa, nr. top 5121/1/2/b conform liniei punctate din planul de situaţie întocmit de expertul tehnic S.G. şi anume: la stradă pe o lăţime de 0,58 m faţă de gardul existent, la linia bucătăriei de vară pe o lăţime de 0,48 m faţă de gardul existent, la linia salciei vechi existente la hotar pe o lăţime de 0,35 m faţă de gardul existent, iar în fundul grădinii pe o lăţime de 0,30 m de gardul existent. De asemenea, s-a luat act de renunţarea din partea reclamantei T.L. la judecata capătului de cerere referitor la obligarea pârâtului să-i lase în liniştită şi paşnică posesie şi folosinţă terenul în suprafaţă de 75 m şi 60 – 40 cm lăţime, cu cheltuieli de judecată.
Apelul formulat de reclamanta T.L. a fost admis prin Decizia civilă nr. 194 din 19 octombrie 2006 şi, în consecinţă, a fost admisă acţiunea civilă formulată de reclamantă, s-a stabilit linia de hotar dintre imobilul reclamantei şi imobilul pârâtului pe locul gardului existent conform liniei continue din planul de situaţie întocmit de expertul Ş.G.; s-a respins cererea reconvenţională şi s-a luat act de renunţarea la judecată faţă de petitul 1 din acţiunea reclamantei, cu cheltuieli de judecată în sarcina pârâtului.
Recursul formulat de pârât a fost admis de Curtea de Apel Târgu Mureş, prin Decizia nr. 72/R din 31 ianuarie 2007, s-a casat decizia atacată şi s-a dispus rejudecarea cauzei de către instanţa de apel.
În esenţă, Curtea de Apel Târgu Mureş a constatat incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, raportat la art. 167 alin.2 Cod procedură civilă şi 105 alin.2 Cod procedură civilă, deoarece au fost administrate probe cu încălcarea principiului contradictorialităţii.
Prin Decizia civilă nr. 164 din 16 octombrie 2007, Tribunalul Harghita a procedat la rejudecare şi reanalizând probele administrate, a respins apelul reclamantei împotriva Sentinţei civile nr. 195/17 aprilie 2006 a Judecătoriei Topliţa şi a obligat reclamanta la cheltuieli de judecată.
Şi această decizie a fost atacată cu recurs, reclamanta solicitând modificarea sa şi, în consecinţă, admiterea acţiunii principale şi stabilirea liniei de hotar pe actualul amplasament, cu cheltuieli de judecată.
În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, susţinând că în mod greşit instanţa de apel a reţinut că ar fi coproprietară a imobilului. În realitate, susţine reclamanta, este unică proprietară a imobilului, dovadă în acest sens fiind schiţa plan a construcţiei pe care nu ar fi putut-o obţine dacă nu avea cota de 1/1 parte din imobil.
În altă ordine de idei, reclamanta susţine că linia de hotar dintre cele două proprietăţi trece prin aliniamentul gardului, aşa cum a stabilit experta F.I., concluziile celuilalt expert fiind greşite, în condiţiile în care pârâtul este înscris în C.F. doar pentru 500 mp, şi nu cu terenul de 2291 mp, măsurătorile şi calculele nu corespund cu realitatea.
Verificând decizia atacată, prin prisma motivului de nelegalitate invocat, Curtea a constatat că recursul reclamantei este fondat, din următoarele considerente:
În fapt, reclamanta şi pârâtul folosesc terenuri care se învecinează, delimitarea fiind făcută de un gard. Trebuie însă precizat că, atât reclamanta cât şi pârâtul, sunt unici proprietari doar pentru o parte din terenul pe care îl folosesc şi pentru care au solicitat stabilirea liniei de hotar.
Reclamanta are un drept de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 1150 mp., înscris în C.F. 6716 T., dar în acelaşi timp este coproprietară în cotă de 250/4250 mp. pentru terenul înscris în C.F. 6884 T., nr. top 5121/1/2/b.
Pe de altă parte, pârâtul este proprietar doar pentru terenul în suprafaţă de 500 mp., conform titlului de proprietate nr. 57058 din 31.10.2002, dreptul său fiind întabulat în C.F.205 T., doar pentru 500 mp. din totalul de 2291 mp.
Se observă din raporturile de expertiză că s-a cerut grăniţuirea pentru toată parcela folosită de pârât de 2291 mp., deşi este proprietar doar pe o parte din teren, respectiv pentru 500 mp.
De menţionat este faptul că la atribuirea terenului pârâtului prin titlu de proprietate, nu s-a stabilit exact amplasamentul acestui teren de 500 mp., în parcela de 2291 mp. din cartea funciară.
La rândul său, reclamanta a cerut stabilirea liniei de hotar, nu doar pentru terenul de 1150 mp., pentru care este unic proprietar, dar şi pentru restul, pentru care este coproprietară. Experţii au identificat parcela folosită de reclamantă nu doar pentru cea înscrisă în C.F. 6716, ci şi cea înscrisă în C.F. 6884 T.. Dovadă în acest sens fiind cele două numere topografice din ambele cărţi funciare, în care se află terenul folosit de reclamantă.
În consecinţă, Curtea a constatat că, atât reclamanta cât şi pârâtul, au solicitat stabilirea liniei de hotar între proprietăţi pe care nu le deţin ca unici proprietari. În aceste condiţii, nu doar acţiunea reclamantei apare ca inadmisibilă pentru că tinde să stabilească drepturi şi obligaţii pentru persoane care nu sunt părţi în cauză, încălcându-se principiul contradictorialităţii, dar şi cererea reconvenţională a pârâtului reclamant T.L..
Sub acest aspect, atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au pronunţat hotărâri cu încălcarea dispoziţiilor legale în materie şi, în consecinţă, Curtea a admis recursul, a modificat conform art. 312 alin.1 Cod procedură civilă decizia atacată, a admis apelul şi a schimbat hotărârea judecătoriei, în sensul respingerii cererii reconvenţionale, cu consecinţa respingerii cererii de obligare a reclamantei la cheltuieli de judecată.
