Pe rol fiind pronunţarea cauzei civile promovate de reclamantul PID prin mandatar PG în contradictoriu cu pârâţii OV, OM, AI şi AD, având ca obiect –grăniţuire.
Dezbaterea cauzei pe fond a avut loc în şedinţa publică din data de 23.01.2014, susţinerile părţilor fiind consemnate în încheierea de şedinţă din acea dată, care face parte integrantă din prezenta când, din lipsă de timp pentru deliberare, instanţa a amânat pronunţarea pentru astăzi.
INSTANŢA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Pașcani la data de 31.05.2012, reclamantul PIDu a chemat în judecată pârâții OV, OM, AI și AD solicitând stabilirea liniei de hotar care le desparte proprietățile. Reclamantul a susținut că este proprietarul suprafeței de 1,5356 ha din titlul de proprietate 163123/19.10.1994 iar pe parcela din tarlaua nr. 5 a construit o casă cu anexe gospodărești, fiind tulburat de către pârâți prin modificarea limitelor hotarelor.
În susținerea acțiunii reclamantul a depus copia titlului de proprietate nr. 163123/19.10.1994, procură specială judiciară prin care l-a împuternicit pe numitul PG să îl reprezinte în prezenta cauză.
Prin întâmpinarea depusă la data de 26.09.2012 pârâții OV și OM au menționat că prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2407/1999 au cumpărat de la numita TI suprafața de 838 mp situat în intravilanul satului C iar prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2388/1999 au cumpărat suprafața de 700 mp în intravilanul satului C de la numiții RA și RC. În drept au invocat prevederile art. 115-119 Cod procedură civilă și au depus în susținerea întâmpinării contractele de vânzare cumpărare, sentința nr. 3344/2000 a Judecătoriei P, raportul de expertiză judiciară din dosarul 3076/2001 având ca obiect anulare titlu proprietate și extras de carte funciară privind cele două terenuri.
Prin întâmpinarea depusă la data de 02.10.2012 pârâții AI și AD au solicitat respingerea acțiunii ca nefondată deoarece au cumpărat terenul de 1000 mp din intravilanul satului C prin contractul nr. 7889/2007 iar accesul la terenul pe care l-au cumpărat se face prin drumul sătesc pe același loc prin care trece și reclamantul. În drept a invocat dispozițiile art. 115-119 Cod procedură civilă și a depus copie a contractului de vânzare cumpărare nr. 7889/2007 și schița cadastrală care face parte din acesta.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată următoarele :
Prin titlul de proprietate nr. 163123/19.10.1994 s-a reconstituit dreptul de proprietate în favoarea reclamantului pentru o suprafață totală de 1,5356 ha, din care terenul în litigiu se referă la parcela de 766 mp intravilan. Prin contractele de vânzare cumpărare autentificate sub nr. 153/11.01.1999 și 4083/21.07.2005 încheiate ulterior de către reclamant cu SC NC SRL și SC V SRL acesta a înstrăinat suprafețele de 88, 65 mp, respectiv 89,30 mp rămânând cu o suprafață de 588 mp identificată prin raportul de expertiză de la filele 74-75 dosar.
De asemenea, pârâții pârâții OV și OM au cumpărat de la numita TI suprafața de 838 mp situat în intravilanul satului C în tarlaua 5 parcela A 201/2 prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2407/1999, iar prin contractul de vânzare cumpărare nr. 2388/1999 au cumpărat suprafața de 700 mp în intravilanul satului C în tarlaua 5 parcela 201/1 de la numiții RA și RC.
Expertul tehnic a constatat că în urma executării documentației tehnice cadastrale pentru imobilele achiziționate de către pârâții OV și OM s-a identificat în fapt o suprafață totală de 1422 mp în loc de 1538 cât rezultă din actele de vânzare cumpărare menționate anterior.
Prin contractul de vânzare cumpărare nr. 13704/21.12.2010 pârâții A I și AD au cumpărat 1000 mp compusă din parcela de 330 mp A 197/1 și 670 mp din parcela Vh. 198/1.
Din concluziile raportului de expertiză tehnică topografică rezultă astfel că toate părțile din prezenta cauză dețin suprafețe de teren care nu corespund cu cele din evidențele cărții funciare și din contractele de vânzare cumpărare sau titlurile de proprietate invocate, reclamantul deține în plus o suprafață de 251 mp, pârâții OM și OV dețin în plus față de suprafața intabulată 41 mp, iar pârâții AI și AD dețin în plus 77 mp față de contractul de vânzare cumpărare.
În plus, reclamantul se mai învecinează în partea de nord est cu SC Vs SRL și SC NC SRL care nu au fost chemați în judecată în calitate de pârâți nici de către reclamant, nici de către pârâți prin intermediul unei cereri de chemare în garanție, astfel încât instanța va soluționa prezentul litigiu doar între părțile stabilite prin cererea inițială de chemare în judecată.
În ceea ce privește stabilirea traseului pe care urmează să îl urmeze limita dintre cele trei proprietăți, instanța va avea în vedere documentațiile cadastrale de la fila 75 dosar cu respectarea posesiei de fapt a tuturor părților și înlăturarea oricăror alte neînțelegeri viitoare.
Deoarece nici una dintre părți nu a formulat cerere de revendicare, iar concluziile raportului de expertiză arată că nu există suprapuneri între terenurile reclamantului și ale pârâților, instanța va încuviința linia de hotar dintre cele trei proprietăți conform propunerii formulate de către expertul tehnic CC la fila 74 dosar drept variantă care corespunde stăpânirii de fapt și interselor legitime ale părților.
Deși toate părțile din prezenta cauză prezintă neconcordanțe și diferențe semnificative ale limitelor proprietății față de titlurile de proprietate și documentațiile de carte funciară, linia de hotar cuprinsă între coordonatele 13-14-15-16-1 va fi încuviințată drept reală și legitimă pentru exercitarea în bune condiții a prorogativelor dreptului de proprietate și raporturile juridice care decurg din relațiile de vecinătate.
În baza art. 271 și următoarele din vechiul Cod de procedură civilă, pârâții vor fi obligați la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată deoarece au căzut în pretenții față de acesta cu privire la grănițuirea terenurilor pe care le dețin.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂŞTE :
Admite acţiunea formulată de reclamantul PD, domiciliat în …, în contradictoriu cu pârâţii OV, OM, ambii domiciliaţi în …, AI şi AD, ambii domiciliaţi în ….
Stabileşte limita de hotar între terenul reclamantului PD şi cel al pârâţilor AI şi AD pe aliniamentul 13-14 şi faţă de terenul pârâţilor OV, OM pe aliniamentul 1-16-15-14 conform planului de situaţie anexă la raportul de expertiză întocmit de expert CC (fila 74 dosar).
Obligă pârâţii AI şi AD la plata către reclamantul PD a sumei de 1075 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Obligă pârâţii OV, OM la plata către reclamantul PD a sumei de 1075 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 30.01.2014.
PREŞEDINTE,GREFIER,
B.V. G.I.