Prin cererea adresată Judecătoriei Botoşani şi înregistrată sub nr. 881/193/2006, precizată ulterior, reclamanţii S.G. şi O.A. au chemat în judecată pe pârâţii D.D. şi D.R., pentru ca instanţa să stabilească linia de hotar ce desparte proprietăţile lor învecinate, să configureze schiţa terenului care a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 7059 din 30 septembrie 1999 şi să stabilească o servitute de trecere pe terenul pârâţilor.
În motivare au arătat că ei, reclamanţii, sunt proprietarii unei suprafeţe de teren de 4.708,71 m.p. conform titlului de proprietate nr. 49481/18.05.1995 şi că prin contractul nr. 7059/30.09.1999 au vândut pârâţilor 1500 m.p din acesta, împreună cu casa de locuit compusă din două camere şi bucătărie.
Au susţinut că, după încheierea actului respectiv, pârâţii au stricat gardurile laterale ale gospodăriei şi au ocupat tot terenul de 4.708,71 m.p, refuzând să consimtă la realizarea schiţei terenului de 1.500 m.p. vândut.
Au menţionat că, într-un alt dosar, au acţionat pe pârâţi în judecată într-o acţiune în revendicare.
Pârâţii au depus întâmpinare, în care au susţinut că ei au dobândit prin cumpărare de la reclamanţi întreaga grădină a acestora, fiind induşi în eroare în ce priveşte suprafaţa de 1.500 m.p. din actul nr. 7059/1999, ei fiind de bună credinţă, în sensul că aceasta era suprafaţa gospodăriei cumpărate.
Pe calea unei cereri reconvenţionale pârâţii au solicitat să se înscrie în actul de vânzare-cumpărare restul de teren dobândit de reclamanţi, adică aproximativ încă 0,23 ha teren.
Judecătoria a dispus ataşarea dosarului cu numărul 11514/2002, în care aceiaşi reclamanţi au chemat în judecată pe aceiaşi pârâţi, pentru revendicarea unei suprafeţe de 0,23 ha teren intravilan individualizată prin vecinătăţi, în care s-a invocat şi încheierea contractului de vânzare-cumpărare nr. 7059/1999.
Prin sentinţa civilă nr. 1254 din 9 martie 2007 Judecătoria Botoşani a admis cererea în grăniţuire a reclamanţilor şi a stabilit linia de hotar dintre proprietăţile părţilor pe aliniamentul 2 – 4 – A – B – C din schiţa anexă nr. 2 la raportul de expertiză întocmit în cauză, parte integrantă din hotărâre.
A luat act că reclamanţii au renunţat la judecata cererii de constituire servitute de trecere.
A obligat pe pârâţi la plata sumei de 186 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunţa astfel, judecătoria a reţinut că înţelegerea părţilor a avut în vedere un teren de 1.500 mp care are ieşire la drumul public principal şi pe care nu se află alte construcţii decât casa de locuit, menţionată în act, instanţa optând pentru prima variantă din raportul de expertiză.
Împotriva acestei hotărâri pârâţii au declarat recurs, calificat ulterior ca apel.
În dezvoltarea motivelor au arătat că prin actul de vânzare-cumpărare au dobândit casa de locuit împreună cu terenul aferent, curte şi grădină, necesar bunei utilizări a gospodăriei, iar menţionarea în contract a construcţiei şură de pe acest teren nu poate să conducă la concluzia certă că suprafaţa aferentă acesteia nu a fost avută în vedere la vânzare, precizând că linia de hotar dintre proprietăţile părţilor este cea arătată în varianta II a raportului de expertiză.
Prin decizia civilă nr. 70 A din 7 aprilie 2008 a Tribunalului Botoşani a fost respins ca nefondat apelul declarat de pârâţi, fiind respinsă şi excepţia invocată de aceştia privind lipsa calităţii procesuale a reclamantei Ochişor Aurica.
Împotriva acestei hotărâri pârâţii D.D. şi D.R. au declarat recurs, în care au reiterat că în cauză trebuia să se ţină cont de sentinţa civilă nr. 598/06.02.2004 a Judecătoriei Botoşani, iar că prin alegerea variantei I întocmită de expert s-a creat un alt hotar decât cel pe care părţile contractante l-au avut în vedere la încheierea contractului nr. 7059/1999, după care tot terenul cumpărat este situat în intravilan.
Prin decizia nr. 288 din 7 octombrie 2008 Curtea de Apel Suceava a admis recursul pârâţilor, a casat hotărârea recurată şi a trimis cauza spre rejucarea apelului la tribunal.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de control judiciar a concluzionat că terenul înstrăinat prin actul de vânzare-cumpărare nr. 7059/1999 se află în intravilan, dar că se impune completarea probatoriului în cauză, pentru a se determina linia de hotar cerută de reclamanţi, cu delimitarea strictă a diferenţei de 843 m.p. teren intravilan, dintre 0,23 ha astfel situată şi 1.500 m.p. vândută.
Prin decizia civilă nr. 118 A din 2 iunie 2009 a Tribunalului Botoşani a fost admis apelul declarat de pârâţii D.D. şi D.R., a fost schimbată în parte sentinţa şi a fost stabilită linia de hotar dintre proprietăţile părţilor conform suplimentului de expertiză de la fila 41 dosar apel.
În motivare s-a reţinut că, în măsura în care părţile nu au întocmit un înscris constatator cu privire la voinţa lor în ce priveşte bunul determinat vândut, se impune aplicarea regulilor de interpretare a contractului prevăzute de art. 977 – 985 din Codul civil. S-a avut în vedere, astfel, că părţile au intenţionat ca dobânditorul să aibă o gospodărie care să satisfacă pe deplin nevoile unei folosinţe normale, respectiv front la stradă, teren curte şi anexe corespunzătoare, în timp ce înstrăinătorul a urmărit să-şi menţină o cale de acces normală pentru terenul extravilan din spatele grădinii vândute.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul D.R., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
A arătat în motivare că nelegalitatea hotărârii este dată de încălcarea dispoziţiilor art. 976 şi 977 din Codul civil, în sensul că instanţa a dat o interpretare vădit nelegală şi părtinitoare intenţiei comune a părţilor contractante. A mai arătat că, în mod nelegal, instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la întocmirea schiţei aferente contractului de vânzare-cumpărare, iar netemeinicia deciziei este dată de faptul că nu s-au acordat cheltuielile de judecată de la fond, în sumă de aproximativ 3.000 lei.
În drept, au indicat dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 9 din Codul de procedură civilă.
Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate, instanţa constată următoarele:
Potrivit art. 977 din Codul civil, interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar atunci când acestea nu au prevăzut în contract suficiente elemente pentru identificarea bunului vândut instanţa este chemată să suplinească aceste omisiuni. Pornind de la premiza că ambele părţi contractante au urmărit obţinerea unei situaţii cât mai avantajoase prin încheierea tranzacţiei, tribunalul a apreciat că dobânditorul a intenţionat să intre în posesia unei gospodării cât mai funcţionale, cu front la stradă, curte şi anexe gospodăreşti corespunzătoare, în timp ce vânzătorul a înţeles să menţină o cale de acces pentru terenul aflat în spatele grădinii vândute, pentru ca această suprafaţă să nu devină loc înfundat. Faptul că terenul ce se află în spatele celor 1.500 mp ar fi fost înstrăinat ulterior altor persoane, nu denotă intenţia reclamanţilor de a fi vândut pârâţilor întreg frontul la stradă, dimpotrivă, noii cumpărători având nevoie de cale de acces la terenul cumpărat.
Motivul de recurs referitor la stabilirea servituţii de trecere nu este întemeiat, instanţa de apel – aşa cum rezultă din dispozitiv – nefăcând altceva decât să stabilească linia de hotar, ulterior individualizării suprafeţei vândute aşa cum a rezultat din interpretarea contractului.
