Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Câmpina la data de 08.01.2008 sub nr. 44/204/2008 reclamantii DG, DM au chemat în judecata pe pârâtul MG solicitând instantei ca, prin sentinta ce se va pronunta, sa procedeze la granituirea proprietatilor, pârâtul sa fie obligat sa îi restituie 12,5 mp teren acaparat abuziv.
În motivarea cererii, reclamantii au aratat ca este unicul mostenitor al tatalui sau DI decedat la data de 21.03.1990, conform certificatului de mostenitor nr. XXX, preluând ca mostenire suprafata de 423 mp si 1/2 casa în indiviziune.
Reclamantul a sustinut ca pârâtul a devenit proprietar al terenului alaturat si a început sa renoveze vechea casa mutând hotarul dintre proprietati, profitând de faptul ca temporar se mutasera în com. XXX. De asemenea, reclamantii au sustinut ca pârâtul a încalcat autorizatia pentru repararea vechii case, procedând la construirea unei case noi fara obtinerea nici unei autorizatii, motiv pentru care a fost si sanctionat de catre Primarie. Cu toate acestea, pârâtul a continuat ridicarea unui etaj, mutându-si noua constructie ocupând 12,5 mp din terenul lor.
În drept, a invocat art. 584-585, 480-481 C.cv..
Prin întâmpinarea formulata, pârâtul a solicitat respingerea cererii, învederând ca a cumparat locuinta si suprafata de teren de 463 mp situata in XXXX, prin contractul de vânzare-cumparare XXX, de la CG, acesta din urma facând dovada proprietatii pe trei generatii pâna în anul 1931.
Pârâtul a sustinut ca reclamantul a formulat o multitudine de reclamatii împotriva sa in decursul a 10 ani de când sunt vecini, desi el ocupa abuziv pe latura de delimitare a celor doua proprietati circa 20 mp, iar certificatul de mostenitor pe care il invoca nu constituie titlu de proprietate. Pârâtul a aratat ca pentru sistematizarea drumului principal, s-a procedat la o retragere a tuturor proprietatilor în perioada 1950-1990 cu câte 2-3 m la latura proprietatilor dinspre strada, schita intocmita de specialistul cadastru al primariei XXX fiind un simulacru de act, singurul act valabil fiind cel emis de primarie si întocmit de proiectantul autorizat BS din cartea funciara.
Pârâtul-reclamant a formulat si cerere reconventionala prin care a solicitat obligarea reclamantilor pârâti sa îi lase în deplina proprietate suprafata de circa 20 mp pe care o revendica si sa se dispuna granituirea proprietatilor pe aliniamentul care rezulta din compararea titlurilor de proprietate.
În drept, a invocat art. 115-119 C.pr.cv, art. 480, 483 si urm. 584 C.cv..
La termenul din 27.03.2008, pârâtul reclamant a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor învederând ca, din actele depuse, nu rezulta ca reclamanta pârâta ar fi proprietara terenului, este sotia reclamantului-pârât, iar acesta din urma nu are un titlu de proprietate.
În temeiul art. 137 C.pr.cv, instanta a unit cu fondul exceptiile invocate.
În dovedirea sustinerilor, partile au solicitat administrarea probei cu înscrisuri, interogatorii, martori, expertiza, probe încuviintate de instanta. Au fost depuse la dosar: decizia nr. XX, sentinta civila XX, certificat de mostenitor nr. XX, planuri topo, adresa emisa de Primaria XX, adeverinta emisa de Primaria XX, contract de vânzare cumparare autentificat sub nr. XXX, schita de plan aferenta, declaratii de notorietate, certificat de atestare fiscala, planuri topo. A fost depus raport de expertiza topo efectuat de expert (f.68, 69) cu raspunsuri la obiectiuni (f.100). Au fost administrate interogatorii reclamantului pârât si pârâtul reclamant. Instanta a luat act ca reclamanta-pârâta, desi legal citata, nu s-a prezentat pentru administrarea interogatoriului, stabilind ca aplicarea art. 225 C.pr.cv, sa se faca o data cu fondul. Au fost audiati martorii pârâtului-reclamant ACR si SC. In temeiul art. 186 Cod procedura civila, la cererea pârâtului reclamant, instanta a decazut pe reclamantii-pârâti din proba testimoniala, având în vedere ca acestia nu au depus lista cu numele si adresele martorilor în termenul legal si nici nu au asigurat prezenta acestora la termenul de judecata.
Analizând cu prioritate in conditiile art. 137 C.pr.cv, exceptia lipsei calitatii procesuale active a reclamantilor pârâti invocata de paratul reclamant, instanta constata ca aceasta este neintemeiata, motiv pentru care o va respinge ca atare.
Calitatea procesuala activa presupune existenta identitatii între persoana reclamantului si cel care este titular al dreptului afirmat. Dar in cadrul unei actiuni in revendicare si granituire, dreptul de proprietate invocat este însusi obiectul si scopul actiunii, cel care se pretinde titular al dreptului trebuie sa afirme existenta dreptului civil subiectiv, urmând ca instanta sa hotarasca la sfârsitul judecatii daca aceasta sustinere este întemeiata sau nu. Astfel, sustinerile pârâtului reclamant în sensul ca reclamantii parati nu au un drept de proprietate asupra terenului, vor fi analizate de catre instanta prin prisma probelor administrate pe fondul cauzei, nu prin prisma unei exceptii procesuale, motiv pentru care instanta va respinge exceptia ca neintemeiata.
Analizând cererile pe fond, instanta retine:
Actiunea în revendicare este acea actiune în justitie prin intermediul careia reclamantul care se pretinde proprietarul unui bun individual determinat cu privire la care a pierdut posesia, solicita instantei sa i se recunoasca dreptul sau exclusiv de proprietate asupra bunului, cu consecinta obligarii pârâtului – care stapâneste bunul respectiv si care la rândul lui se pretinde proprietar – la restituirea acestuia. In cadrul actiunii, fiecare dintre partile implicate va trebui sa indice si sa depuna titlul (temeiul) în baza caruia pretinde anumite drepturi cu privire la bunul revendicat, titlu în sensul de act juridic, jurisdictional sau administrativ, translativ sau chiar declarativ de proprietate.
Fata de dispozitiile art. 1169 C.cv conform carora “cel care ridica pretentii în instanta trebuie sa le dovedeasca” si art. 129 alin. 1 C.pr.cv conform caruia partea trebuie sa-si probeze pretentiile, reclamantul este cel care trebuie sa faca primul dovada dreptului de proprietate, in favoarea pârâtului operând, prin însusi faptul posesiei, o prezumtie relativa de proprietate. Pârâtul are obligatia sa faca dovada dreptului sau de proprietate doar la momentul la care reclamantul face dovada cel putin a unei aparente a dreptului sau de proprietate asupra bunului revendicat si implicit reuseste sa rastoarne prezumtia de proprietate care opereaza in favoarea pârâtului posesor. Ori de câte ori se formuleaza si o cerere reconventionala, sarcina probei se inverseaza. In cazul in care reclamantul nu face dovada dreptului de proprietatea asupra terenului, actiunea trebuie respinsa (decizia Tribunalului Suprem 397/1977).
Conform art. 584 Cod civil, orice proprietar poate îndatora pe vecinul sau la granituirea proprietatii lipite cu a sa.
I. Cererea principala formulata de reclamanti pârâti Daragiu având ca obiect revendicarea suprafetei de 12,5 mp.
In prezenta cauza, instanta constata ca reclamantii pârâti nu a facut deloc dovada dreptului lor de proprietatea asupra terenului.
Este de notorietate, exista practica judiciara unanima, inclusiv a instantei supreme si a Fostului Tribunal Suprem si a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, este opinia întregii literaturi juridice, se mentioneaza in toate manualele juridice scolare: certificatul de mostenitor nu constituie titlu de proprietate prin el însusi, el nu certifica prin el insusi calitatea de proprietar a celui care lasa mostenirea, ci numai calitatea de mostenitor si cota care se cuvine fiecarui mostenitor în parte, certificatul de mostenitor nu face dovada dreptului de proprietate a celui in raport de succesiunea caruia este emis, astfel ca nu face dovada dreptului de proprietate nici al celui in favoarea caruia este emis, in baza principiului “nimeni nu poate transmite mai multe drepturi decât are el însusi”.
Sustinerile reclamantului parat D conform carora a stapânit acest teren de la tatal sau nu au nici cea mai mica relevanta in cauza, stapânirea unui teren nevalorând titlu de proprietate. Instanta nu ar putea sa retina indirect ca, eventual, l-a uzucapat, pentru aceasta fiind necesara introducerea unei actiuni in uzucapiune, actiune care trebuie timbrata si care presupune anumite probe specifice. Partea care a beneficiat de asistenta juridica din partea unui avocat avea obligatia ca, înainte de promovarea prezentei actiuni, sa faca demersuri pentru a obtine acte de proprietate asupra acestor terenuri.
Mentiunile din registrul agricol conform carora DG figureaza cu teren in XXi (f.46) sau cele conform carora DCI Ion figura cu teren in XXX (f.79), de asemenea, nu au valoare de titlu de proprietate: înregistrarile in registrele agricole sunt facute pe baza unor simple declaratii date tot de partea interesata si pe baza aceluiasi certificat de mostenitor care, asa cum aratam mai sus, nu are valoare de titlu de proprietate.
In ceea ce o priveste pe reclamanta parata DM, aceasta nu a facut nici cea mai mica dovada a dreptului sau de proprietate asupra terenului. Reclamanta parata nu s-a prezentat la interogatoriul formulat de paratul reclamant (f.76), desi a fost legal citata cu mentiuni si a primit personal citatia (f.53), astfel ca devin incidente dispozitiile art. 225 Cod procedura civila conform carora neprezentarea la interogatoriu are valoare de recunoastere sau de inceput de dovada in favoarea partii adverse. Sustinerile reclamantului parat D de la interogatoriu in sensul ca reclamanta are drept de proprietate asupra terenului pentru ca este sotia sa sunt vadit neintemeiate. Plecând de la sustinerile reclamantului in sensul ca acest teren l-ar fi primit prin mostenire, sunt aplicabile dispozitiile art. 30 din Codul familie conform carora bunurile dobândite prin mostenire sunt bunuri proprii, adica ar putea fi cel mult bun propriu numai al reclamantului pârât.
Pe lânga faptul ca, reclamanti parati, desi au beneficiat de asistenta juridica din partea unui avocat, nu si-au respectat obligatia de a indica numele si adresele martorilor încuviintati in termen de cinci zile de la încuviintare si nici nu au asigurat prezenta lor la termenul imediat urmator, asa cum prevad art. 170 si 186 alin. 4 Cod procedura civila astfel ca au fost decazuti din dreptul la proba testimoniala, aceasta proba nici nu ar fi facut dovada dreptului de proprietate asupra terenului, declaratia de martor neavând valoare de titlu de proprietate.
Sustinerile reclamantului parata D in sensul ca ar fi proprietar al unei suprafete de 9 mp cumparat de la numitul CC (f.185) sau CI (f.155) sunt vadit neientemeiate. Pe langa faptul ca reclamantul parat “si-a adus aminte” de faptul ca ar avea o astfel de întelegere cu vecinii de abia in data de 30.03.2009 cand a depus obiectiuni la dosar (f.155), adica la mai bine de un an de la introducerea actiunii si dupa ce s-au facut doua expertize in cauza care au aratat ca in fapt suprafata ocupata de el este si mai mare decât cea din certificatul de mostenitor, încercând de fapt sa îsi creeze un titlu pe parcursul dosarului, pe lânga faptul ca aceasta pretinsa conventie are ca obiect doar o suprafata de 9 mp, fata de cei 423 mp pretinsi a fi avuti in proprietate, mai mult, aceasta pretinsa conventie, de asemenea, nu este titlu de proprietate asupra terenului, nici asupra suprafetei de 9 mp.
Vânzarea-cumpararea terenurilor se poate face numai prin act autentic, aceasta conditie de valabilitate existând dintotdeauna, si înainte de 1989, si dupa, fiind stabilita si prin Legile 18/1991 si 54/2998 si 247/2005. Astfel ca, indiferent când a intervenit acesta pretinsa vânzare (reclamantul pârât neprecizând data pretinsei cumparari), aceasta conventie este nula absolut pentru nerespectare formei autentice. Instanta nici nu ar putea sa constate indirect ca reclamantul a încheiat într-adevar o astfel de conventie, pentru aceasta fiind necesara introducerea unei actiuni în pronuntarea unei hotarâri care sa tina loc de contract de vânzare cumparare, actiune care trebuie timbrata si care presupune anumite probe specifice, numai o astfel de hotarâre putând avea valoare de titlu de proprietate. Partea avea obligatia, dupa cum am aratat si mai sus, ca înainte de promovarea prezentei actiuni sa faca demersuri pentru a obtine acte de proprietate asupra acestor terenuri.
Nu vor fi retinute nici sustinerile reclamantului-parat conform carora suprafata sa de teren ar trebui masurata de la o anumita distanta fata de strada, la limita stradala existând in fapt teren din domeniul public (f. 155). La fel ca mai sus, pe langa faptul ca reclamantul parat “si-a adus aminte” de aceasta situatie dupa mai bine de un an de la introducerea actiunii, dupa cincisprezece termene acordate si dupa ce s-au facut doua expertize in cauza care au aratat ca in fapt suprafata ocupata de el este si mai mare decât cea din certificatul de mostenitor, acestea nu au nicio valoare pentru ca reclamantul parat nu a facut dovada dreptului sau de proprietate asupra niciunui centimetru patrat din terenul din XXXX, astfel ca nu exista un teren al sau care sa fie masurat de undeva.
Reclamantii parati D trebuia sa indice si sa prezinte exact actul constitutiv sau translativ de proprietate in baza caruia terenul ar fi ajuns în patrimoniul autorilor reclamantului DI sau DC, un act de vânzare cumparare, un act de schimb, un partaj voluntar, o hotarâre judecatoreasca de partaj, o hotarare pe uzucapiune, un titlu pe legea 18, daca era cazul, orice, sau un act prin care acest drept a intrat direct in patrimoniul lor, dar un act juridic clar.
Având in vedere ca partile nu se pot sustrage de la îndeplinirea obligatiilor legale elementare si trebuie sa manifeste diligenta in reglementarea situatiei juridice a bunurilor pe care pretind ca le stapânesc si, mai ales, sa faca dovada dreptului lor de proprietate conform art. 1169 C.cv si 129 alin. 1 C.pr,cv., având în vedere ca reclamantii parati nu au facut dovada dreptului lor de proprietate nici macar asupra unui centimetru din terenul din XXX, astfel ca nu se poate retine ca o alta persoana, in speta pârâtul reclamant le-a acaparat vreo bucatica de teren, instanta va respinge captul de cerere având ca obiect revendicare ca neintemeiat.
II. In ceea ce priveste capatul de cerere principal privind granituirea, instanta retine ca potrivit art. 584 Cod civil, orice proprietar poate indatora pe vecinul sau la granituirea proprietatii lipite cu a sa.
Prin urmare, actiunea in granituire poate fi promovata de titularul dreptului de proprietate asupra unui teren sau, conform jurisprudentei constante, si de un titular al unui alt drept real asupra unui bun, dar in nici un caz de catre un simplu detentor precar.
In cazul in care actiunea în granituire însoteste actiunea in revendicare, actiunea are un caracter complex, nu doar de actiune declarativa, ci constitutiva, petitorie în conditiile în care se cere o parte determinata din terenul limitrof, o actiune reala, asa cum a decis Tribunalul Suprem prin deciziile 15/1970, 255/1982, o actiune în cadrul careia reclamantul trebuie sa faca dovada dreptului de proprietatea asupra terenului. O granituire trebuie sa aiba in vedere si contestatiile si pretentiile partilor cu caracter revendicativ, hotarârea având în acest caz forta de lucru judecat în privinta întinderii dreptului de proprietatea al partilor, astfel ca reclamantul trebuie sa faca dovada dreptului sau de proprietate (decizia Curtii Supreme de Justitie 1571/1992). Având drept scop delimitarea proprietatilor limitrofe, actiunea în granituire care însoteste actiunea in revendicare realizeaza in ultima instanta apararea dreptului de proprietate (decizia Tribunalului Suprem 1448/1971). În aceste conditii, în cazul in care insa reclamantul nu face dovada dreptului sau de proprietate, actiunea in granituire este inadmisibila, în caz contrar ajungându-se ca reclamantului detentor sa i se creeze in fapt, in mod indirect si ilegal, un titlu pe una din laturile terenului pe care îl ocupa.
Fata de cele de mai sus, având in vedere ca instanta a retinut ca reclamantii parati D nu au facut dovada dreptului lor de proprietate asupra terenului din XXXX, capatul de cerere in revendicare urmând a fi respins ca neîntemeiat astfel cum am aratat la pct.I, instanta va respinge capatul de cerere principal având ca obiect granituirea suprafetei de teren ocupate de ei cu proprietatea pârâtului reclamant ca inadmisibil.
III. Pe cererea reconventionala având ca obiect revendicare, instanta retine:
Pârâtul reclamant a facut dovada dreptului sau de proprietate asupra terenului in suprafata de 463 mp dom XXXX prin contractul de vânzare cumparare autentificat sub nr. XXXX (f.71) incheiat cu numitul CG care la rândul lui dobândise terenul prin acte autentice nr. XXX, de la SP si SL, iar acestia la rândul lor prin act autentic XXX transcris.
Dar, paratul reclamant nu a facut dovada dreptului sau de proprietate si asupra diferentei de 10,42 mp revendicata si nici a acapararii acestei suprafete de catre reclamantii pârâti.
Ambele expertize topo efectuate in cauza au dus la aceeasi concluzie (cu mici diferente la nivel de centimetri, dar evident asemanatoare si ca amplasament si ca aliniament si ca pozitionare f. 69, f. 146): paratul reclamant M stapaneste in fapt o suprafata mai mare de teren.
Desi conform actului sau de proprietate, paratul-reclamant ar trebui sa aiba un teren in suprafata de 463 mp, in fapt stapâneste un teren de 492 mp-expertiza sau 497 mp-expertiza (f.68 si f.144). Prin suprapunerea planurilor OCPI, ambii experti au ajuns de asemenea la aceeasi concluzie, terenul paratului reclamant ar avea o suprafata de 501 mp (f.100 si f. 144). Or pentru aceste plusuri paratul reclamant nu are niciun titlu de proprietate. Faptul ca reclamantii parati ar ocupa mai mult teren decât rezulta din actul pe care il invoca ca si titlu de proprietate (dar care in realitate nu este un titlu de proprietate veritabil, asa cum am aratat mai sus), nu face dovada faptul ca acestia ar fi acaparat din terenul pârâtului reclamant.
Atâta timp cât paratul reclamant deja stapâneste o suprafata de teren mai mare decât cea din titlu si cât nu a facut dovada dreptului sau de proprietate decât asupra suprafetei de 463 mp, dar nu si asupra plusului de teren stapânit, instanta va respinge capatul de cerere privind revendicarea ca neintemeiat.
IV. În temeiul art. 246 C.pr.cv, având in vedere ca pârâtul reclamant M a depus personal concluzii scrise in dosar prin care a aratat ca renunta la capatul de cerere având ca obiect granituirea, fiind si legitimat (f. 204), astfel cum s-a învederat si in sedinta publica contradictorie de la ultimul termen, instanta va lua act de aceasta renuntare.
V-. Fata de dispozitiile art. 274 C.pr.cv, in conditiile in care toate cererile formulate urmeaza a fi respinse, respectiv, s-a renuntat la un capat de cerere, instanta va respinge cererile de obligare la plata cheltuielilor de judecata, ca neintemeiate, neputându-se retine culpa procesuala a niciunei parti.
