Apel. Lipsa calităţii de titlu executoriu european a unui contract de credit care pe teritoriul României constituie titlu executoriu


PROCEDURA INSOLVENŢEI

Apel. Lipsa calităţii de titlu executoriu european a unui contract de credit care pe teritoriul României constituie titlu executoriu.

– art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006;

– art. 36 , 58 şi 59 din Regulamentul UE nr. 1215/2012;

– art. 3 din Regulamentul CE nr. 805/2004.

Curtea de Apel Oradea, Secţia a II-a civilă

Decizia nr. 202/C/2015 – A din 10.09.2015

Dosar nr. 2805/111/C/2012 – A

Prin Sentinţa nr. 9919/COM/17.12.2014, Tribunalul B. a respins ca nefondată excepţia lipsei de interes invocată de pârâtul R. V. domiciliat în B. nr. 6, judeţul Z., Republica C. cu domiciliul procesual ales în T. str. R. nr. x Y, ap. 2-3, jud. T. la Cabinet de Avocat M. Ş..

A admis cererea formulată de reclamanta R. B. S.A. cu sediul în B., C. F., nr. xxx Y, sect. x, J XX/XX/XXXX, CUI XXXXXX în contradictoriu cu pârâtul R. V. domiciliat în B. nr. 6, judeţul Z., Republica C. cu domiciliul procesual ales în T. str. R. nr. x Y, ap. 2-3, jud. T. la Cabinet de Avocat M. Ş.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 620.935, 41 lei la care se vor adăuga dobânzile până la plata integrală a debitului.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 9.814, 35 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că la data de 28 aprilie 2010 a fost încheiat între reclamanta şi S.C. A. S.R.L. contractul de credit pentru capital de lucru nr. 34 prin care prima punea la dispoziţia celeilalte suma de 400.000 lei, scadenţa finală a creditului fiind fixată pentru data de 25 martie 2011. În vederea asigurării executării obligaţiei de restituire a capitalului şi accesoriilor aferente a fost constituită în favoarea reclamantei o garanţie personală de către pârât, acesta obligându-se să în solidar şi indivizibil cu împrumutatul să plătească sumele datorate de acesta, renunţând la beneficiul de discuţiune şi diviziune (art. 1- fila 36).

Constituind una dintre condiţiile dobândirii calităţii de parte interesul trebuie să fie unul personal în sensul ca efectul hotărârii pronunţate să se aducă un beneficiu celui care iniţiază demersul judiciar. Calitatea de titlu executoriu potrivit dreptului românesc a contractului de credit încheiat de cele două părţi nu înlătură posibilitatea reclamantei de a-şi constitui pe cale judiciară un titlu executoriu. Singura limită impusă decurge din imposibilitatea valorificării de mai multe ori a creanţei stabilite în cea de-a doua etapă a procesului civil – executarea silită. Tocmai de aceea, a considerat excepţia lipsei de interes ca nefondată şi a respins-o.

Referitor la fondul cauzei instanţa a reţinut că obligaţia asumată de către pârât conferă reclamantei posibilitatea de a solicita în mod direct acestuia plata obligaţiei asumate de către S.C. A. S.R.L. Deschiderea procedurii insolvenţei faţă de cea din urmă nu aduce atingere dreptului amintit din moment ce pârâtul a renunţat la beneficiul de discuţiune şi diviziune, iar art. 137 alin. din Legea nr. 85/2006 stabileşte în mod expres că descărcarea de obligaţii a debitorului nu atrage descărcarea de obligaţii a fidejusorului. Ca atare, ţinând seama că  suma acordată cu titlu de împrumut nu a fost rambursată, a admis cererea aşa cum a fost formulată.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate, ele constau în taxa de timbru avocaţial. Ţinând seama că cererea a fost admisă, a considerat că se află în culpă procesuală pârâtul, astfel încât în baza art. 453 Cod procedură civilă l-a obligat la plata sumei de 9.814, 35 lei cu acest titlu.

Împotriva acestei hotărâri, în termen şi legal timbrat, a declarat apel apelantul pârât R. V., solicitând admiterea apelului şi anularea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei ca lipsită de interes, având în vedere existenţa caracterului executoriu al contractului de credit, efectele căruia pot fi valorificate prin alte căi legale decât cele de faţă, lipsit de interes legitim, cu obligarea pârâtei intimate la plata cheltuielilor de judecată aferente soluţionării cauzei în primă instanţă cât şi în faţa instanţei de apel.

În motivarea apelului, apelantul pârât a arătat că, prin acţiunea formulată, reclamanta-intimată a solicitat obligarea sa la plata sumei de 620.935,41 lei, reprezentând debit principal, dobânzi, dobânzi penalizatoare, precum şi plata dobânzilor care curg în continuare, conform contractului de credit până la achitarea integrală a debitului, cu cheltuieli de judecată.

A precizat că în faţa primei instanţe a invocat excepţia lipsei de interes a băncii în promovarea acţiunii, motivată de existenţa în favoarea băncii a titlului executoriu (conform art. 120 din O.U.G. nr. 99/2006) pentru recuperarea sumelor de care se prevalează în baza contractului de credit. Prin Sentinţa nr. 9919/17.12.2014 prima instanţă a respins în mod neîntemeiat excepţia lipsei de interes ca nefondată, motivând că interesul este personal, “în sensul că efectul hotărârii pronunţate să aducă un beneficiu celui care iniţiază demersul”. Tot în motivarea respingerii excepţiei lipsei de interes, instanţa, în mod neîntemeiat afirmă că “calitatea de titlu executoriu a contractului de credit încheiat de cele două părţi nu înlătură posibilitatea reclamantei de a-şi constitui pe cale judiciară un titlu executoriu …”, atrăgând atenţia că nu se poate valorifica de mai multe ori o creanţă în ce-a de doua etapă a procesului civil – executarea silită.

Astfel, a apreciat că hotărârea primei instanţe este criticabilă, întrucât prima instanţă analizează doar una dintre condiţiile interesului stabilite de art.33 teza I din Codul de procedură civilă, respectiv condiţia de a fi personal. Or, condiţiile interesului, aşa cum au fost stabilite de legiuitor, respectiv determinat, legitim, personal, născut şi actual, trebuie îndeplinite în mod cumulativ. Instanţa, analizând în mod superficial excepţia invocată, a omis să se pronunţe şi asupra celorlalte condiţii ale interesului, în mod special asupra condiţiei de a fi legitim, condiţie care nu este îndeplinită. Astfel, interesul pentru a fi legitim, anume corespunzător cerinţelor legii materiale şi procesuale, trebuie să urmărească afirmarea sau realizarea unui drept subiectiv recunoscut de lege, însă aceasta nu trebuie să constituie un abuz de drept.

Or, în condiţiile în care intimata reclamantă este deja în posesia unui titlu executoriu, care poate fi pus în executare silită şi aceasta introduce o nouă acţiune de drept comun pentru obţinerea unui al doilea titlu executoriu nu poate fi considerată decât o acţiune temerară şi abuzivă, iar exercitarea unui drept subiectiv în aceste condiţii, constituie un abuz de drept care trebuie sancţionat conform art.12 din Codul de procedură civilă.

Mai mult, instanţa de fond confundă examinarea inadmisibilităţii acţiunii raportată la interes, cu examinarea caracterului fondat al pretenţiei.

De asemenea, a menţionat că legalitatea interesului de a acţiona în justiţie nu este subordonată dovedirii prealabile a caracterului fondat al pretenţiei, susţinând că judecătorul trebuia să verifice dacă situaţia juridică dedusă judecăţii este sau nu recunoscută de lege, faptul că reclamanta are o creanţă necontestată împotriva sa nu trebuie să conducă automat la concluzia că acţiunea intentată este legitimă.

Ca atare, în condiţiile în care intimata reclamantă este deja în posesia unui titlu executoriu, obţinerea unui nou titlu executoriu pentru aceeaşi sumă nu poate fi decât imorală şi nelegală, cu atât mai mult cu cât iniţierea acestui demers nu îi garantează faptul că intimata reclamantă nu va demara în paralel două demersuri judiciare de executare silită, fiind în posesia a două titluri executorii, prejudiciindu-l, fiind nevoit să formuleze contestaţie la executare, fapt care îl va poziţiona într-o poziţie procesuală defavorizată şi în plus va genera noi cheltuieli în sarcina sa.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata reclamantă R. B. SA a solicitat respingerea apelului formulat ca neîntemeiat si nefondat.

În apărare, a arătat că, în data de 28.04.2010 între ea şi SC A. SRL, în calitate de împrumutat şi R. V., în calitate de garant fidejusor a intervenit Contractul de credit pentru capital de lucru nr. xx/28.04.2010 prin care s-a acordat împrumutatului un credit în valoare de 400.000 Ron.

În vederea garantării acordării creditului acordat, R. V., în calitate de garant fidejusor s-a obligat solidar şi indivizibil cu debitoarea principală, renunţând în mod expres şi la beneficiile de diviziune şi discuţiune.

A arătat că, creanţa sa este certă, lichidă şi exigibilă şi rezultă din înscrisuri care constituie titlu executoriu, conform prevederilor art.120 din O.U.G. nr.99/2006, privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, aprobată prin Legea nr.227/2007.

Or, potrivit dispoziţiilor contractuale, creanţa este exigibilă, atât debitorul cât şi pârâtul în calitate de garant fidejusor fiind notificaţi despre declararea scadenţei anticipate, ca urmare a apariţiei unui caz de culpă.

Astfel, aceştia au fost notificaţi prin adresele nr. xxxx/30.12.2010 şi nr. xxxx/23.12.2010 despre declararea scadenţei anticipate şi începerea executării silite în situaţia neplăţii debitului, însă nu au înţeles să achite debitul datorat.

A menţionat că a formulat cerere de somaţie europeană de plată în vederea efectuării demersurilor necesare începerii procedurilor de executare silită, care au ca obiect bunurile debitorului, situate pe teritoriul statelor Uniunii Europene.

A mai susţinut că a formulat aceasta cerere de somaţie europeană de plată, având in vedere faptul ca pe teritoriul Uniunii Europene contractul de credit semnat de R. V. în calitate de garant fidejusor, nu este recunoscut ca fiind titlu executoriu. Împotriva unei persoane care nu domiciliază pe teritoriul României nu poate fi declanşată procedura de executare în temeiul unui titlu executoriu – contract de credit, în speţa de faţă – care nu este recunoscut ca având acest caracter de către legislaţia comunitară.

În cadrul statelor membre ale Uniunii Europene, există două modalităţi

alternative de executare a unei hotărâri judecătoreşti, tranzacţii judiciare sau act autentic: (a) obţinerea titlului executoriu european conform Regulamentului (CE) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului, privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate, (b) obţinerea declaraţiei de executare în statul membru în care se urmăreşte executarea, în temeiul procedurii de exequatur, prevăzute de Regulamentul (CE) nr. 44/2001 privind competenţa judiciară, recunoaşterea şi executarea deciziilor în materie civilă şi comercială, în vigoare la data declanşării procedurilor judiciare în prezenta cauză, în prezent abrogate -10.01.2015 – prin Regulamentul 1215/2012 al Parlamentului European şi al

Consiliului. Titlul executoriu european este un certificat ce însoţeşte o hotărâre judecătorească, un act autentic sau o tranzacţie judiciară care permite creditorului să îşi poată executa creanţa într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Titlul executoriu european permite creditorului să obţină o executare rapidă şi eficientă, fără a implica instanţele din statul membru de executare în formalităţi complicate şi costisitoare legate de procedura de recunoaştere şi executare a hotărârilor străine. Pe de altă parte, titlul executoriu european poate fi obţinut şi pentru actele autentice, tranzacţiile judiciare, dar numai pentru creanţe necontestate, în anumite condiţii.

Hotărârea judecătorească, tranzacţia judiciară sau actul autentic care urmează să fie certificate ca titlu executoriu european trebuie să se refere la o creanţă pecuniară necontestată în materie civilă sau comercială.

În conformitate cu prevederile art.3 pct.1 din Regulamentul 805/2004 al Parlamentului European şi Consiliului privind crearea unui titlu executoriu european pentru creanţele necontestate, regulament se aplică hotărârilor, tranzacţiilor judiciare şi actelor autentice privind creanţe necontestate. Totodată, potrivit art.3 alin. 1, lit. b), o creanţă se consideră necontestată în cazul în care debitorul nu i s-a opus niciodată.

A subliniat că apelantul nu a contestat niciodată creanţa solicitată nici în timpul soluţionării în fond a cauzei şi nici prin apelul formulat singura obiecţiune fiind privitor la declanşarea unei proceduri de obţinere a unui titlu executoriu.

Intimata a menţionat că este neîntemeiată susţinerea apelantului, potrivit căreia prin declanşarea procedurii somaţiei europene s-a urmărit „crearea în sarcina sa a unor obligaţii de plată prin obţinerea cheltuielilor de judecată” din două puncte de vedere, respectiv declanşarea procedurilor care fac obiectul prezentei cauze se datorează în totalitate culpei apelantului, care neglijează în mod continuu îndeplinirea obligaţiilor asumate, şi necontestate, potrivit Contractului de credit pentru capital de lucru nr. xx/28.04.2010; cheltuielile de judecată la care face referire apelantul sunt compuse, strict, din taxa judiciară de timbru, care sunt veniturile bugetului local, potrivit art.40 alin. l din O.U.G. 80/2013.

În drept, a invocat prevederile art. 205 Cod procedura civilă, precum şi toate textele de lege invocate în apel.

Prin răspunsul la întâmpinare, apelantul pârât R. V. a arătat că susţine în continuare lipsa de interes în promovarea acţiunii formulată de intimata-reclamantă, aşa cum a motivat pe larg în susţinerea apelului, întrucât acesta este deja în posesia unui titlu executoriu.

Mai mult decât atât, a susţinut că intimata ar avea la dispoziţie posibilitatea recuperării debitului direct de la împrumutat (societatea A. SRL), iar nu să formuleze acţiuni cu rea-credinţă împotriva garantului-fidejusor, prin care este prejudiciat, fiind obligat la plata unor sume de bani care pot fi recuperate de la debitoarea S.C. A. S.R.L. şi în plus la cheltuieli de judecată.

În acest sens, a învederat că R. B. S.A. a fost înscrisă la masa credală a debitoarei A. SRL – în faliment şi conform extrasului de tabelul preliminar, respectiv extras din BPI tabel definitiv de creanţe. Astfel, suma solicitată a fost înscrisă la masa credală în calitate de creanţă garantată, aceasta având prioritate la distribuirea ce va fi efectuată de către lichidatorul judiciar.

A mai arătat că în contul societăţii A. SRL există disponibilităţi băneşti, între aceasta, prin lichidator judiciar şi A. C. SRL fiind încheiat un contract de vânzare-cumpărare care are ca obiect “teren intravilan şi construcţii” pentru preţul de 165.000 euro + TVA, fiind emisă o factură în valoare de 904.495,68 lei.

Aşa cum rezultă din extrasul bancar din data de 08.04.2015 a fost achitat deja 50% din preţ, apreciind că există disponibilităţi în contul debitoarei care vor fi distribuite de către lichidatorul judiciar, conform legii, cu prioritate creditorului garantat.

Prin urmare, temerea sa că în ipoteza obţinerii unui nou titlu executoriu împotriva sa, intimata ar putea demara demersuri paralele de recuperare a creanţei este întemeiată, dată fiind şi prezenta acţiune iniţiată de către R. B. S.A.

Examinând sentinţa apelată, prin prisma motivelor de apel, cât şi din oficiu, având în vedere actele şi lucrările dosarului s-a constatat că apelul este nefondat pentru următoarele considerente:

Critica apelantului potrivit căreia acţiunea reclamantei este lipsită de interes în considerarea faptului că deţine deja un titlu executoriu, constând în contractul de credit , titlu ce poate fi pus în executare este nefondată.

Astfel, prin acţiunea ce face obiectul cauzei reclamanta a solicitat obligarea pârâtului R. V., cetăţean ceh, la plata sumei de 620.935, 41 lei reprezentând principal, dobânzi, dobânzi penalizatoare ce decurg din contractul de credit nr. xx încheiat la data de 28.04.2010 , între reclamantă şi SC A. SRL, în calitate de împrumutat şi pârâtul R. V., în calitate de garant fidejusor.

Este adevărat că potrivit art. 120 din O.U.G. nr.99/2006 , contractul de credit este titlu executoriu, ce ar putea fi pus în executare în România, însă, în speţă, pârâtul nu este cetăţean român, ci cetăţean ceh, şi prin urmare ceea ce trebuie analizat este dacă contractul de credit de care se prevalează reclamanta este recunoscut ca titlu executoriu european, care să poată fi pus în executare în statele membre ale Uniunii Europene, respectiv în Cehia.

Potrivit Regulamentului (UE) nr. 1215/2012 al Parlamentului European şi al Consiliului din 12.12.2012, respectiv art. 36, 58 şi 59 sunt recunoscute ca titluri executorii şi executate în statele membre, fără a fi necesară o procedură specială sau o hotărâre de încuviinţare a executării: hotărârile judecătoreşti, actele autentice şi tranzacţiile judiciare.

Conform art.3 din Regulamentul (CE ) nr. 805/2004 al Parlamentului European şi al Consiliului din 21.04.2004 titlurile executorii care trebuie certificate ca titlu executoriu european sunt: hotărârile judecătoreşti, tranzacţiile judiciare şi actele autentice privind creanţe necontestate.

Conform acestui Regulament hotărârea judecătorească „înseamnă orice hotărâre pronunţată de o instanţă judecătorească într-un stat membru”; creanţa „înseamnă dreptul la o sumă de bani determinată care a devenit exigibilă sau a cărei dată scadentă a fost indicată în hotărâre, în tranzacţia judiciară sau în actul autentic”, iar act autentic „înseamnă: a) un act întocmit sau înregistrat în mod formal ca act autentic şi a cărui autenticitate se referă la semnătura şi conţinutul actului autentic şi a fost stabilită de către o autoritate publică sau orice autoritate împuternicită în acest sens de către statul membru de origine sau b) o convenţie în materie de obligaţii de întreţinere încheiată cu autorităţile administrative sau autentificată de acestea.”

Analizând aceste prevederi, instanţa de apel a constatat că titlul executoriu de care se prevalează intimata reclamantă, respectiv contractul de credit nu se încadrează între titlurile executorii care trebuie certificate ca titluri executorii europene şi prin urmare, acesta nu poate fi pus în executare într-un alt stat membru al Uniunii Europene, respectiv în Cehia, al cărei cetăţean este pârâtul.

Prin urmare obţinerea unei hotărâri judecătoreşti de către reclamantă, prin care pârâtul, cetăţean ceh, să fie obligat la plata unei sume bani, în temeiul unui contract de credit, hotărâre judecătorească ce constituie titlu executoriu european şi care poate fi pusă în executare în toate statele membre ale Uniunii Europene, nu este lipsită de interes.

De altfel, instanţa de apel a reţinut că reclamanta a uzat şi de procedura somaţiei europene de plată, însă pârâtul a formulat opoziţie ceea ce a determinat-o pe reclamantă să formuleze acţiunea pe drept comun.

Întrucât prin motivele de apel soluţia instanţei de fond a fost criticată doar cu privire la modul de soluţionare al excepţiei lipsei de interes, instanţa de apel nu a analizat celelalte susţineri ale apelantului referitoare la temeinicia acţiunii, invocate prin răspunsul la întâmpinare şi prin concluzii scrise, faţă de dispoziţiile art. 477 şi art.478 alin.2 Cod procedură civilă care prevăd limitele efectului devolutiv al apelului şi obligă instanţa de apel la rejudecarea fondului în limitele stabilite expres sau implicit de către apelant, limite care rezultă din motivarea apelului, conform regulii tantum devolutum quantum appellatum.

Pentru considerentele arătate, apelul a fost respins ca nefondat în temeiul art.480 Cod procedură civilă.

Având în vedere dispoziţiile art.453 Cod procedură civilă nu au fost  acordate cheltuieli de judecată în apel, nefiind solicitate de către intimată.