Pretenţii. Prematuritate


DOSAR NR.26699/3/2006

PRETENŢII. PREMATURITATE

Este prematură cererea privind restituirea unei sume de bani plătită cu titlu de împrumut

dacă părţile s-au înţeles cu privire la impunerea unui termen suspensiv cu ocazia

concilierii prealabile, iar acţiunea a fost promovată anterior acestui termen.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti – Secţia a VI-a Comercială la

data de 01.08.2006, reclamanta SC TOWER CENTER INTERNATIONAL SRL a solicitat în

contradictoriu cu pârâta F & C INTERNATIONAL B.V.  pronunţarea unei sentinţe prin care să

fie obligată pârâta la plata sumei de 750.000 USD în lei la cursul oficial din ziua plăţii

reprezentând rambursare împrumut şi  la 113.062,50 USD reprezentând dobândă la împrumut.

La data de 17.07.2006, pârâta a solicitat acordul reclamantei de a nu mai acţiona pe cale

litigioasă pentru recuperarea sumelor menţionate până la data hotărârii ce se va pronunţa

în alt litigiu existent între părţi pe rol la Curtea Internaţională de Arbitraj.

Reclamanta a comunicat pârâtei acordul său, dar condiţionat de semnarea cu SC Echipamente

Construcţii Montaj SRL a contractului de vânzare-cumpărare a două bucăţi macarale în

conformitate cu propunerea  transmisă de pârâtă la data de 06.07.2006 pe baza căreia s-a

acceptat preţul propus fără negociere.

În urma concilierii din data de 17.07.2006 părţile au stabilit că reclamanta nu va exercita

dreptul la  acţiune având ca obiect rambursarea împrumutului acordat pârâtei la data de

25.10.2004 dacă societatea Echipamente Construcţii Montaj SRL va încheia un contract de

vânzare – cumpărare a două macarale  la preţul propus fără negociere la data de 06.07.2006.

Prin urmare, prin încheierea contractului de vânzare-cumpărare a fost îndeplinită condiţia

care afecta operabilitatea termenului suspensiv agreat de părţi în urma concilierii.

Aşadar reclamanta nu poate acţiona pentru restituirea împrumutului înainte de împlinirea

termenului suspensiv agreat,  respectiv până la soluţionarea litigiului de pe rolul Curţii

de Arbitraj din Paris.