Evaziune fiscală. Încetarea procesului penal. Situaţii


R O M Â N I A

TRIBUNALUL COVASNA

SENTINŢA PENALĂ NR. 5

Şedinţa publică din 09 februarie 2012

Cu participarea reprezentantei Ministerului Public, procuror …….., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Covasna

Pe rol fiind pronunţarea asupra acţiunii penale pornită împotriva inculpatului SZ. L., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de achiziţionare de alcool etilic de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi, prevăzută de art. 2961 lit. c din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal şi a infracţiunii de evaziune fiscală, prevăzută de art. 9 al. 1 lit. a din Legea nr. 241/2005, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.

Dezbaterile asupra cauzei de faţă s-au desfăşurat în conformitate cu dispoziţiile art. 304 C. pr. pen., în sensul că au fost înregistrate pe suport audio-video computerizat.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică de astăzi, se constată lipsa inculpatului Sz. L. şi a părţii civile Statul Român – Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Covasna.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, după care:

Dezbaterile în fond au avut loc în şedinţa publică din data de 01 februarie 2012, susţinerile şi concluziile părţilor fiind cuprinse în încheierea de şedinţă din aceeaşi zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta sentinţă, iar instanţa în vederea deliberării, a amânat pronunţarea pentru 07.02.2011 şi pentru astăzi, 09.02.2012. 

T R I B U N A L U L

Deliberând, asupra cauzei penale de faţă,

Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg. Secuiesc nr. 1398/P/2009, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpatului SZ. L. pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de art. 296/1 lit. c din Legea 571/2003 şi art. 9 alin. 1 lit. a din Legea 241/2005 ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.

În fapt, prin actul de sesizare s-a reţinut că la data de 11.11.2006, în jurul orelor 12,00 lucrători din cadrul Poliţiei mun. Târgu Secuiesc, în timp ce se aflau în serviciul de patrulare, supraveghere şi control al traficului rutier pe raza mun. Târgu Secuiesc, în zona intersecţiei str. Fabricilor cu str. Gării, au procedat la efectuarea semnalului regulamentar de oprire a unui autovehicul marca …., de culoare …., cu nr. de înmatriculare ….., ce circula din direcţia or. Covasna spre intersecţia mai sus menţionată.

Întrucât autovehiculul nu a oprit la semnalul efectuat şi şi-a continuat deplasarea în viteză către str. Molnar Jozsias, lucrătorii de poliţie au procedat la urmărirea acestuia cu autoturismul de serviciu marca Dacia Logan cu nr. B 51 KEO, autoturism inscripţionat regulamentar şi care avea în funcţiune mijloacele acustice şi cele luminoase de oprire. Cu toate că era urmărit astfel, conducătorul auto şi-a continuat deplasarea pe str. Molnar Jozsias, str. Szabo Jeno, iar apoi pe str. Păcii, oprind într-un final în parcarea din faţa S.C. Secuiana S.A. Târgu Secuiesc. Aici, acesta a abandonat efectiv autovehiculul condus, după ce în prealabil l-a închis şi asigurat şi a fugit printre blocuri, fără să se oprească la somaţiile repetate ale lucrătorului de poliţie pornit pe jos în urmărirea sa, timp în care celălalt lucrător din patrulă, a rămas cu autoturismul de serviciu să asigure locul faptei lângă autovehiculul urmărit.

Cu toate acestea, lucrătorii de poliţie, în timpul urmăririi au reuşit să recunoască persoana aflată la volanul autovehiculului urmărit, ca fiind inculpatul Sz. L. din mun. Târgu Secuiesc.

Întrucât inculpatul Sz. L. a reuşit să scape de urmărire, lucrătorii de poliţie au procedat la vizionarea prin geamurile laterale ale autovehiculului cu nr. ….., constatând existenţa în interiorul acestuia, a mai multor baxuri conţinând pet-uri din plastic cu conţinut lichid incolor, precum şi a mai multor cutii purtând inscripţia “MARBLE”, astfel că s-a trecut la sigilarea autovehiculului în prezenţa martorei asistente B. E., după care s-a efectuat paza autovehiculului la locul unde a fost abandonat, fiind efectuate totodată şi fotografii judiciare ale acestuia.

Ulterior, la data de 13.11.2006, lucrători din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor din I.P.J. Covasna, au procedat în prezenţa a doi martori asistenţi şi în baza rezoluţiei întocmite în acest sens, la efectuarea percheziţiei autovehiculului … cu nr. …., ocazie cu care, conform procesului-verbal întocmit în cauză, printre alte bunuri, au identificat în interiorul acestuia un număr de 104 cartuşe a câte 10 pachete cu ţigări cu inscripţia “Marlbre”, 46 pachete de cafea a câte 500 gr. marca “Amaroy”, 20 de baxuri a câte 6 pet-uri de câte 2 litri fiecare, etichetate cu inscripţia “Apă plată Izvorul Albastru” produsă de S.C. …. S.R.L. Baia Mare şi 30 de baxuri a câtre 6 pet-uri de câte 2 litri fiecare, neetichetate, toate aceste pet-uri conţinând un lichid incolor ce părea a fi alcool.

Pentru stabilirea cu certitudine a compoziţiei chimice a lichidului incolor, au fost ridicate nu număr total de 6 pet-uri, câte trei din fiecare set de baxuri, celelalte bunuri fiind ridicate în vederea continuării cercetărilor.

Aşa cum rezultă din Buletinul de analiză nr. 575 – 578 din 16.11.2006 emis de către Autoritatea de Sănătate Publică a Judeţului Covasna, lichidul incolor transportat de către inculpatul Sz. L. cu autovehiculul….. cu nr. ….., are proprietăţile fizico-chimice ale alcoolului etilic, având o concentraţie alcoolică de 96°.

Ulterior, în urma investigaţiilor şi cercetărilor efectuate, au fost identificate pe raza judeţelor  Covasna şi Harghita, un număr de 12 persoane fizice care, în perioada 2003 – 2006, au comercializat pentru inculpatul Sz. L., o cantitate totală de 4.430 de litri de alcool etilic rafinat, fapt pentru care, în conformitate cu adresa nr. 231 din 29.01.2007 emisă de către Activitatea de Control Fiscal a Judeţului Covasna, s-a stabilit că inculpatul Sz. L., s-a sustras de la plata accizelor în suma totală de 16.358,99 de euro, adică 55.796,6 RON. De la o parte din cele 12 persoane, a fost ridicată de către lucrătorii Serviciului de Investigare a Fraudelor din I.P.J. Covasna, cantitatea totală de 139 de litri de lichid incolor, care după miros părea a fi alcool şi pe care persoanele respective încă nu reuşiseră să îl comercializeze. Această cantitate de 139 litri de lichid incolor se află în prezent depusă la camera de corpuri delicte din cadrul Poliţiei mun. Târgu Secuiesc.

În baza sesizării făcute de Poliţia mun. Târgu Secuiesc, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală Covasna – Direcţia Activitatea de Control Fiscal, a întocmit inculpatului Sz. L. la data de 16.11.2007, procesul-verbal de contravenţie seria A/200 nr. 0089434, pentru săvârşirea contravenţiilor prev. de art. 190 alin. 1 lit. k, c şi a din O.G. nr. 92/2003 republicată. Sancţiunea aplicată inculpatului a fost o amendă totală de 200.000 de lei (2.000.000.000 RON), organele fiscale confiscând totodată de la susnumitul atât autovehiculul …. cu nr. ….cu care a transportat bunurile (autovehicul care ulterior i-a fost restituit, întrucât proprietarul de drept al acestuia este mama inculpatului  Sz. M.-M.), precum şi cantitatea de 600 de litri de alcool etilic, cele 104 cartuşe de ţigări nemarcate şi cele 46 de pachete de cafea, bunuri găsite în autovehiculul în cauză.

Inculpatul Sz. L. a consemnat o singură declaraţie la data de 05.12.2006, ocazie cu care a menţionat că bunurile identificate în autovehiculul …. cu nr. …., respectiv alcool, ţigarete si cafea au fost achiziţionate de la “doi inşi” ce se aflau în dreptul Hanului Lina situat între satul Breţcu şi satul Oituz de pe DN 11, însă ulterior nu a dorit să dea declaraţii cu privire la învinuirea adusă, solicitând cu ocazia prezentării materialului reaudierea martorilor în cauză pe motivul că aceştia nu cunosc limba română, solicitare care nu poate fi primită, actele de procedură respective fiind întocmite cu respectarea prevederilor Codului de procedură penală.

Ulterior, la data de 09.03.2007, dosarul penal nr. 971/P/2006 a fost înaintat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria mun. Târgu Secuiesc, către Parchetul Î.C.C.J. – D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Harghita, cu Ordonanţă de declinare a competenţei, în vederea conexării la dosarul penal nr. 8/D/P/2007.

La data de 01.03.2007 numiţii SZ. L. şi SZ. E. au fost învinuiţi pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă, faptă prev. şi ped. de art. 270 din Legea nr. 86/2006 (infracţiune pentru care 12.04.2007 s-a schimbat încadrarea juridică în fapta prev. şi ped. de art. 296 ind. 1, lit. c din Codul fiscal) şi evaziune fiscală, faptă prev. şi ped. de art. 9, pct. 1, lit. „a” şi „b” din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea prev. art. 33, lit. a din C.pen., constând în faptul că în perioada 2003-2007 susnumiţii învinuiţi au introdus ilegal în ţară cantităţi apreciabile de alcool, ţigări cafea pe care ulterior le comercializau pe teritoriul judeţelor Harghita şi Covasna.

Întrucât în acest din urmă dosar se efectuau cercetări pentru fapte de corupţie (infracţiunea prev. şi ped. de art. 13 ind. 2 din Legea nr. 78/2000 R.) faţă de un ofiţer de poliţie din cadrul Poliţiei mun.Târgu Secuiesc, cauza a fost declinată către Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov. Prin Ordonanţa emisă în 22.07.2008 în dosarul penal nr. 14/P/2007, Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Braşov, a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, primire de foloase necuvenite, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi favorizarea infractorului şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Harghita.

Prin Ordonanţa din data de 15.01.2009, D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Harghita, a dispus în dosarul penal nr. 8/D/P/2007, declinarea cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria mun. Miercurea Ciuc, apreciindu-se că infracţiunile nu au fost comise în forma grupului organizat.

În fine, Parchetul de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc a dispus în dosarul penal nr. 88/P/2009, disjungerea cauzei şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc, în privinţa inculpaţilor Sz. L. şi Sz. E. ca fiind organ prim sesizat.

Dosarul penal nr. 8/D/P/2007 a avut ca act de sesizare denunţul formulat la data de 18.12.2006 de către cetăţeanul maghiar B. A., prin care acesta reclama săvârşirea de către numiţii Sz. L., Sz. E., Sz. A. şi S. V., a infracţiunilor de contrabandă, faptă prev. şi ped. de art. 270 din Legea nr. 86/2006, infracţiuni la Legea nr. 31/1990, evaziune fiscală şi infracţiuni la Legea nr. 78/2000, cu modificările ulterioare.

În fapt, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor Sz. L. şi Sz. E., că în perioada 2003 – 2007, fie ca persoane fizice, fie în calitate de administratori de societăţi comerciale, au introdus în ţară cantităţi apreciabile de alcool, ţigări şi cafea, pe care ulterior le comercializau pe teritoriul judeţelor Harghita şi Covasna. Din informaţii a rezultat că ultimul transport de marfa ilegal introdus în ţară de susnumiţii, respectiv cel de la sfârşitul lunii februarie 2007, constând în cca. 7 recipiente a câte 1.000 de litri de alcool dublu rafinat, 2.000 de litri de alcool depozitat în recipiente de câte 2 litri şi peste 100 de baxuri de ţigări netimbrate, a fost depozitat de către inculpatul Sz. E. la domiciliul acestuia, în com. ….., sat …., nr. …., jud. …., iar de către inculpatul Sz. L. în comuna ….., judeţul ….., respectiv în incinta fostului C.A.P. din această localitate.

În cauză, la data de 02.03.2007, în baza autorizaţiei de percheziţie emise de Tribunalul Harghita, lucrătorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Harghita, au efectuat două percheziţii domiciliare, una la sediul fostului C.A.P. din com. …., jud. …. şi una la domiciliul inculpatului Sz. E., în com. ….., sat …., nr. …., jud…….

Cu ocazia percheziţiei efectuate la sediul fostului C.A.P. din com. …., jud. …., nu au fost identificate bunuri, înscrisuri sau alte valori a căror deţinere să fie interzisă sau a căror provenienţă să fie ilicită.

În schimb, la percheziţia domiciliară efectuată la domiciliul inculpatului Sz. E., au fost găsite şi ridicate un număr de 42 de cartuşe de ţigări marca „Ronson”, 50 de cartuşe de ţigări marca „Internaţional”, 21 de cartuşe de ţigări marca „Marble”, 48 de cartuşe de ţigări marca „Bussines Man”, precum şi cantitatea de 8.448 de litri de alcool dublu rafinat, mărfuri cu privire la provenienţa cărora, inculpatul Sz. E. nu a putut da explicaţii organelor de poliţie judiciară. Cantitatea de alcool găsită cu ocazia acestei percheziţii, a fost ridicată şi în prezent se află lăsată în custodie la S.C. …. S.R.L. din mun. Miercurea Ciuc, jud. Harghita.

În timpul acestei percheziţii domiciliare efectuate la domiciliul inculpatului Sz. E., soţia acestuia, Sz. A., s-a manifestat violent faţă de organele de poliţie aflate la percheziţie, ameninţându-le, adresându-le cuvinte şi expresii jignitoare şi chiar a agresat fizic pe unul din membrii echipei de ofiţeri de poliţie care a participat la efectuarea percheziţiei, respectiv pe d-na cms. Şef N. C.-V. din cadrul I.P.J. Harghita. Pentru aceste fapte, faţă de numita Sz. A. s-a dispus începerea urmăririi penale în dosarul penal nr. 88/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Miercurea Ciuc, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, faptă prev. şi ped. de art. 239 al. 1 şi al. 2 din Codul penal, dosar în care la data de 27.08.2009, pe bază de ordonanţă, s-a dispus soluţia de scoatere de sub urmărirea penală a inculpatei Sz. A. şi aplicarea faţă de aceasta a unei sancţiuni cu caracter administrativ.

Astfel, din actele existente în dosarul penal nr. 8/D/P/2007, rezultă că inculpaţii Sz. E. şi Sz. L. nu au introdus personal în ţară bunurile ridicate (alcool, ţigări şi cafea), ci ei doar le-au comercializat ulterior, obţinând profituri considerabile din această activitate.

În aceste condiţii, în cauză a fost schimbată încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor Sz. E. şi Sz. L., din infracţiunea de contrabandă, faptă prev. şi ped. de art. 270 din Legea nr. 86/2006 în infracţiunea de achiziţionarea de alcool etilic de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi, faptă prev. şi ped. de art. 2961 lit. c din Codul fiscal.

În drept, s-a reţinut că fapta inculpatului Sz. L. comisă la data de 11.11.2006 constând în achiziţionarea cantităţii de 600 litri de alcool etilic de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 2961 lit. c din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, iar fapta aceluiaşi inculpat care în perioada 2003-2006 a comercializat cantitatea de 4.430 litri alcool etilic rafinat, fără a plăti taxa reprezentând acciza aferentă şi astfel s-a sustras de la plata obligaţiilor faţă de stat prin ascunderea bunului ori a sursei impozabile sau taxabile, cu suma de 55.796,6 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune fiscală în modalitatea prevăzută de art. 9 alin. l lit. a din Legea nr. 241/2005.

După sesizarea instanţei, la primul termen de judecată din data de 30.11.2011, inculpatul a depus la dosar chitanţa seria TS8 nr. 5328646 din 28.11.2011 eliberată de Trezoreria Tg. Secuiesc  (f. 22 ) din care rezultă că acesta a achitat valoarea prejudiciului în sumă de 55.796,60 lei.

Prin adresa nr. 65 din 04.01.2012  ANAF prin DGFP Covasna a comunicat instanţei că valoarea prejudiciului stabilit de organul de control fiscal în sumă de 55.796,6 lei a fost achitată integral de către inculpat şi nu formulează alte pretenţii de natură pecuniară faţă de inculpat.

Conform adresei nr. 699 din 01.02.2012 emisă de Autoritatea de Inspecţie Fiscală din cadrul DGFP Covasna, pentru cantitatea de 600 litri de alcool cu care inculpatul a fost depistat în trafic în data de 11 noiembrie 2006 nu au fost calculate accize întrucât inculpatul a fost sancţionat contravenţional potrivit PV 0089434/16.11.2006 cu amendă de 200.000 lei plus pedeapsa complementară de confiscare a alcoolului şi a autovehiculului de transport. Prin aceeaşi adresă se mai învederează faptul că ANAF a colectat accizele aferente cantităţii confiscate de 600 litri de alcool la data valorificării acesteia.

În şedinţa publică din data de 1 februarie 2012 instanţa din oficiu a pus în discuţia părţilor schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului Sz. L. prin actul de sesizare din infracţiunea prev. de art. 296/1 lit. c din Legea 571/2003 şi infracţiunea prev. de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005 cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. (2 fapte), în infracţiunea prev. de art. 296/1 al. 1 lit. c din Legea 571/2003 – în varianta în vigoare la momentul comiterii faptei – cu aplic. art. 13 C.pen. şi art. 37 lit. b C.pen. şi infracţiunea prev. de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005 cu aplic. art. 37 lit. b C.pen., ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.pen., având în vedere faptul că pe de o parte  Legea 571/2003 în forma în vigoare la momentul comiterii faptei prevedea o pedeapsă mai mică  (închisoare de la 1 an la 3 ani) comparativ cu pedeapsa prevăzută în actuala formă a acestei legi (închisoare de la 1 an la 4 ani) şi pe de altă parte împrejurarea că ambele fapte au fost comise după executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 105 din 12.03.2001 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, definitivă prin decizia penală nr. 478 din 08.11.2001 a Curţii de Apel Braşov, astfel cum a fost modificată prin sentinţa penală nr. 325 din 25.11.2002 a Judecătoriei Sf. Gheorghe şi pentru care nu s-a împlinit termenul de reabilitare până la data comiterii faptelor.

La acelaşi termen de judecată apărătorul ales al inculpatului a invocat existenţa cauzei de nepedepsire prev. de art. 10 din Legea 241/2005 în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005 faţă de împrejurarea că inculpatul a achitat în totalitate valoarea prejudiciului şi incidenţa principiului „ne bis in idem” relativ la infracţiunea de achizi-ţionare de alcool etilic de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi prev. de art. 296/1 lit. c din Legea 571/2003 pe motiv că pentru această faptă inculpatul a fost sancţionat contravenţional şi nu mai poate fi urmărit din nou pentru aceeaşi faptă, prezentând instanţei sentinţa civilă nr. 602 din 22 mai 2009 a Judecătoriei Târgu Secuiesc prin care sancţiunea contravenţională a rămas definitivă.

Premergător analizării existenţei celor două cazuri care împiedică exercitarea acţiunii penale, invocare de către apărătorul ales al inculpatului, pentru acurateţe juridică, instanţa găseşte necesar să stabilească dacă încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului Sz. L. prin actul de sesizare este corectă.

Deşi forma în vigoare a Legii nr. 571/2003 la momentul comiterii faptei (11.11.2006) prevedea o pedeapsă mai mică ( închisoare de la 1 an la 3 ani ) comparativ cu pedeapsa prevăzută în actuala formă a legii (închisoare de la 1 an la 4 ani), prin actul de sesizare nu s-a reţinut incidenţa art. 13 C.pen., cu privire la infracţiunea prev. de art. 296/1 lit. c din Legea 571/2003 şi nici alineatul 1 al acestui articol, care incriminează această faptă.

Totodată, se constată că, deşi ambele fapte reţinute în sarcina inculpatului Sz. L. au fost comise după executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 105 din 12.03.2001 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, definitivă prin decizia penală nr. 478 din 08.11.2001 a Curţii de Apel Braşov, astfel cum a fost modificată pe calea contestaţiei la executare prin sentinţa penală nr. 325 din 25.11.2002 a Judecătoriei Sf. Gheorghe şi înainte de împlinirea termenului de reabilitare, prin actul de sesizare nu s-a reţinut starea de recidivă post executorie prev. de art. 37 lit. b C.pen.

Cu privire la existenţa primului termen al recidivei post executorie instanţa constată că inculpatul a fost arestat, în executarea pedepsei de 1 an şi 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 105 din 12.03.2001 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, definitivă prin decizia penală nr. 478 din 08.11.2001 a Curţii de Apel Braşov, astfel cum a fost modificată pe calea contestaţiei la executare prin sentinţa penală nr. 325 din 25.11.2002 a Judecătoriei Sf. Gheorghe, la data de 22.11.2001, fiind liberat condiţionat la data de 14.12.2002 cu un rest de pedeapsă de 161 de zile, pedeapsa fiind considerată ca executată la data de 21.05.2003, dată de la care se socoteşte termenul de reabilitare de 4 ani şi 9 luni care nu s-a împlinit până la data comiterii faptelor (sfârşitul anului 2006).

Faţă de aceste considerente, în baza art. 334 C.pr.pen., instanţa va dispune schimbarea încadrării juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpatului Sz. L., din infracţiunea prev. de art. 296/1 lit. c din Legea 571/2003 şi infracţiunea prev. de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005 cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. (2 fapte), în infracţiunea prev. de art. 296/1 al. 1 lit. c din Legea 571/2003 cu aplic. art. 13 C.pen. şi art. 37 lit. b C.pen. şi infracţiunea prev. de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005 cu aplic. art. 37 lit. b C.pen. ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. 

Analizând actele şi lucrările dosarului sub aspectul existenţei cauzei de nepedepsire prevăzută de legea specială în ceea ce priveşte infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. a din Legea 241/2005 precum şi sub aspectul incidenţei principiului „ne bis in idem”, în interpretarea dată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, referitor la infracţiunea prev. de art. 296/1 al. 1 lit. c din Legea 571/2003,  instanţa reţine următoarele:

Potrivit art.10 din Legea nr. 241/2005 în cazul săvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscală, dacă în cursul urmăririi penale sau al judecăţii, până la primul termen de judecată, învinuitul sau inculpatul acoperă integral prejudiciul cauzat, iar valoarea acestuia este până la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale se aplică o sancţiune administrativă, care se înregistrează în cazierul fiscal.

În cauză,  prin adresa nr. 231 din 29.01.2007 emisă de către Activitatea de Control Fiscal a Judeţului Covasna, s-a stabilit că prin comercializarea cantităţii de 4.430 de litri de alcool etilic rafinat, inculpatul Sz. L., s-a sustras de la plata accizelor în suma totală de 16.358,99 de euro, adică 55.796,6 lei.

Aşa cum rezultă din chitanţa seria TS8 nr. 5328646 din 28.11.2011 eliberată de Trezoreria Tg. Secuiesc (f. 22), prejudiciul în sumă de 55.796,6 lei, a fost recunoscut şi achitat integral de către inculpat, în timpul judecăţii, până la primul termen de judecată, pe cale de consecinţă, sub aspectul comiterii infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 alin. 1 lit. a Legea nr. 241/2005, instanţa urmează a constata existenţa cauzei de nepedepsire prev. de art. 10 din Legea 241/2005 care potrivit art. 10 al. 1 lit. i 1 C.pr.pen., împiedică exercitarea acţiunii penale.

Cu privire la incidenţa principiului „ne bis in idem” relativ la cea de-a doua infracţiune reţinută în sarcina inculpatului Sz. L. prin actul de sesizare – achiziţionarea de alcool etilic de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi prev. de art. 296/1 lit. c din Legea 571/2003 privind Codul fiscal, instanţa reţine următoarele:

La data de 11.11.2006 inculpatul Sz. L. a fost depistat în trafic la volanul autoturismului marca ….., de culoare …., cu nr. de înmatriculare ……, transportând mai multe produse printre care şi cantitatea de 600 litri alcool, fără a fi trecute prin sistemul de accizare.

Având la bază procesul verbal de depistare în trafic întocmit de către organele de poliţie ( f. 8 DUP ), prin rezoluţia nr. 971/P/2006 din data de 13.11.2006, s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de Sz. L. sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 296/1 lit. c din Codul Fiscal – achiziţionarea de alcool etilic de la alţi furnizori decât antreprenorii autorizaţi.

Ulterior, la data de 16.11.2007, pe baza sesizării făcute de Poliţia mun. Târgu Secuiesc, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Activitatea de Control Fiscal Covasna, a întocmit procesul-verbal de contravenţie seria A/200 nr. 0089434, prin care a constatat săvârşirea de către dl. Sz. L. a contravenţiilor prev. de art. 190 alin. 1 lit. k, c şi a din O.G. nr. 92/2003 republicată. Sancţiunea principală aplicată acestuia a fost o amendă totală de 200.000 de lei (2.000.000.000 ROL), iar ca sancţiune complementară, organele fiscale au confiscat de la susnumitul atât autovehiculul …. cu nr. …. cu care a transportat bunurile (autovehicul care ulterior i-a fost restituit, întrucât proprietarul de drept al acestuia este mama inculpatului  Sz. M.-M.), precum şi cantităţile de 600 de litri de alcool etilic, 104 cartuşe de ţigări nemarcate şi cele 46 de pachete de cafea, bunuri găsite în autovehiculul în cauză.

În fapt, agentul constatator a reţinut, printre altele, că la data de 11.11.2006 dl. Sz. L. a deţinut şi transportat cantitatea de 600 litri alcool etilic rafinat în recipiente neetichetate sau etichetate necorespunzător, calificând fapta ca fiind contravenţie prev. de art. 190 al. 1 lit. k  din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală al cărui conţinut juridic constă în „transportul de alcool etilic efectuat prin cisterne sau recipiente care nu poartă sigiliile supraveghetorului fiscal, au sigilii deteriorate sau nu sunt însoţite de documentele de însoţire prev. la titlul VII din Codul Fiscal”, pentru care a stabilit o amendă contravenţională în cuantum de 100.000 lei şi totodată a dispus confiscarea cantităţii de 600 litri alcool etilic.

Sancţiunile contravenţionale aplicate prin acest proces verbal de contravenţie au rămas definitive – prin sentinţa civilă nr. 602 din 22 mai 2009 a Judecătoriei Tg. Secuiesc, definitivă şi irevocabilă prin nerecurare, s-a constatat perimată plângerea formulată de petentul Sz. L. împotriva procesului verbal de contravenţie seria A/200 nr. 0089434/16.11.2006 –  fiind declanşată procedura de executare silită pentru recuperarea creanţei de 200.000 lei reprezentând amendă contravenţională, în cadrul căreia inculpatul a obţinut o eşalonare la plată şi a efectuat plăţi parţiale ( a se vedea în acest sens înscrisurile depuse la dosar de către inculpat ( f. 70-79).

Cu toate acestea, prin rechizitoriul nr. 1398/P/2009 din 18.10.2011 inculpatul Sz. L. a fost pus sub acuzaţie şi trimis în judecată sub aspectul comiterii infracţiunii prev. de art. 296/1 lit. c din Legea 571/2003 constând în aceea că la data de 11.11.2006 a achiziţionat cantitatea de 600 litri alcool etilic de la alţi furnizori decât antrepozitarii autotizaţi.

Articolul 4 din Protocolul nr. 7 anexă la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului consacră dreptul de a nu fi urmărit sau condamnat penal de două ori pentru aceleaşi fapte, cunoscut sub denumirea tradiţională de „ ne bis in idem”. În cuprinsul acestui articol se stipulează că „nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii şi procedurii penale ale acestui stat”.

În accepţiunea Curţii Europene a Drepturilor Omului sintagma „legea şi procedura penală” de care vorbeşte acest articol are un înţeles autonom comun, identic cu cel al „acuzaţiei în materie penală” din articolul 6 din Convenţie.

Astfel, Curtea determină dacă fapta intră în domeniul de aplicare al „materiei penale” în funcţie de mai multe criterii alternative, respectiv: calificarea juridică a faptei în dreptul naţional, natura sancţiunii (în special cui anume se adresează norma în discuţie) şi severitatea sancţiunii aplicate ( Cauza Engel şi alţii c. Olandei, Cauza Ozturk c. Germaniei, Cauza Jussila c. Finlandei).

În situaţia în care o faptă nu este calificată drept penală după primul criteriu (deoarece în dreptul intern al statului este calificată drept contravenţie, faptă administrativă sau disciplinară) determinarea se realizează în raport cu celelalte două criterii.

Astfel, faptele de care a fost „ acuzat” inculpatul Sz. L. prin procesul verbal de contravenţie seria A/200 nr. 0089434/16.11.2006 întocmit de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Direcţia Activitatea de Control Fiscal Covasna pot fi considerate având un caracter „penal” în sensul autonom pe care Convenţia îl acordă acestei noţiuni, având în vedere pe de o parte, interdicţia instituită prin textul legal încălcat se adresează tuturor persoanelor şi că, pe de altă parte, scopul sancţiunilor este acela de a pedepsi şi preveni săvârşirea în viitor a unor fapte similare.

În acest sens, prin Hotărârea Tsonyo Tsonev vs. Bulgaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că sancţiunea contravenţională aplicată reclamantului pentru faptele comise poate fi considerată având un caracter „penal” în sensul autonom pe care Convenţia îl acordă acestei noţiuni, având în vedere că, pe de o parte, interdicţia instituită prin textul legal încălcat se adresează tuturor persoanelor şi că, pe de altă parte, scopul sancţiunii este acela de a pedepsi şi preveni săvârşirea în viitor a unor fapte similare. În plus, s-a apreciat că există identitate de faptele care s-au aflat la originea sancţiunii contravenţionale şi respectiv cele care au generat procedura penală îndreptată împotriva reclamantului, independent de definiţia legală pe care dreptul intern o dă contravenţiei, respectiv celor două infracţiuni. În acest context, s-a constatat că a existat o dublare a procedurilor judiciare îndreptate împotriva reclamantului, având în vedere că procedurile penale au fost precedate de sancţionarea contravenţională a acestuia. În concluzie, reclamantul fusese „condamnat” în procedura administrativă (contravenţională) ce trebuie asimilată unui „proces penal” în sensul autonom al acestei noţiuni în Convenţie. După ce această „condamnare” a devenit definitivă, împotriva reclamantului fusese formulată o alta acuzaţie în materie penală care privea acelaşi comportament şi, în esenţă, aceleaşi fapte. Având în vedere că art. 4 din Protocolul 7 la Convenţie interzice atât urmărirea penală cât şi condamnarea unei persoane pentru fapte care au condus deja la aplicarea unei sancţiuni penale definitive, Curtea a constatat încălcarea acestui articol de  către Bulgaria.

În continuare, instanţa trebuie să mai analizeze dacă în cauză sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prev. de art. 4 din Protocolul 7 al Convenţiei şi anume să stabilească dacă fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în prezenta cauză este aceeaşi cu fapta pentru care acesta a fost sancţionat contravenţional.

Sub acest aspect, procurorul de şedinţă a susţinut că această infracţiune este o faptă diferită de cea pentru care inculpatul a fost anterior sancţionat contravenţional, fără a argumenta acest punct de vedere.

În accepţiunea instanţei, achiziţionarea cantităţii de 600 litri de alcool etilic (produs accizabil) de la alţi furnizori decât antrepozitarii autorizaţi este absolvită în transportul aceluiaşi produs în afara regimului juridic special aplicabil produselor accizabile, atunci când achiziţia şi transportul sunt efectuate de aceeaşi persoană.

Practic la data de 11.11.2006 inculpatul a fost surprins deţinând şi transportând, printre altele, cantitatea de 600 litri alcool etilic în bidoane de plastic care nu aveau etichete sau purtau etichete necorespunzătoare, acesta nu a fost depistat la momentul achiziţiei, astfel cum se reţine prin rezoluţia de confirmare a începerii urmăririi penale. Dacă inculpatul era surprins la momentul achiziţiei, transportul nu se mai efectua şi nu ar mai fi existat nici această dublare de proceduri. 

În aceste condiţii, instanţa reţine că acuzaţiile aduse inculpatului atât în procedura contravenţională cât şi în prezentul proces penal – doar cu privire la infracţiunea prev. de art. 296/1 lit. c din Legea 571/2003 – sunt, în esenţă, aceleaşi, în accepţiunea art. 4 din Protocolul 7 al Convenţiei, astfel, că prezentul proces penal – relativ la infracţiunea prev. de art. 296/1 lit. c din Legea 571/2003  – reprezintă o a doua procedură judiciară a statului îndreptată împotriva inculpatului Sz. L. prin care se urmăreşte angajarea răspunderii penale a acestuia pentru o faptă de natură penală, pentru care a fost deja „condamnat definitiv” în procedura contravenţională.

 Faţă de considerentele reţinute, instanţa nu mai găseşte necesar a analiza celelalte apărări formulate de către inculpat pe fondul cauzei.

 Pentru toate aceste motive, instanţa, în baza art. 11 pct. 2 lit. b C.pr.pen., raportat la art. 10 lit. f C.pr.pen., va dispune încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului Sz. L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 296/1 al. 1 lit. c din Legea 571/2003 cu aplic. art. 13 C.pen., şi art. 37 lit. b C.pen. şi în baza art. 11 pct. 2 lit. b C.pr.pen., raportat la art. 10 lit. i/1 C.pr.pen., cu aplic. art. 10 al. 1 teza a III – a din Legea 241/2005 va înceta procesul penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005 cu aplic. art. 37 lit. b C.pen., ca urmare a recuperării integrale a  prejudiciului.

În baza art. 10 al. 1 teza a III-a din Legea 241/2005 cu aplic. art. 91 lit. c C.pen., se va aplica inculpatului o amendă administrativă în cuantum de 1.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005 cu aplic. art. 37 lit. b C.pen., apreciind că acesta este de natură a preveni comiterea unei fapte similare.

În baza art. 118 lit. e C.pen., se va dispune confiscarea specială a sumelor de bani obţinute din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prin persoane interpuse, respectiv, suma de 1300 lei ridicată de la Sz. A. şi consemnată la CEC conform recipisei nr. 178468/1 din 17.11.2006; suma de 60 lei ridicată de la G. I. şi consemnată la CEC conform recipisei nr. 178352/1 din 16.11.2006 şi suma de 650 lei ridicată de la M. E. şi consemnată la CEC conform recipisei nr. 178355/1 din 16.11.2006.

În baza art. 118 lit. f C.pen., se va dispune confiscarea specială a cantităţii de 139 litri lichid incolor cu miros de alcool ridicată de la persoanele interpuse G. J., S. E. şi M. E. şi depusă la Camera de Corpuri a IPJ Covasna.

În baza art. 357 al. 2 lit. e C.pr.pen. se va dispune restituirea către inculpat a următoarelor bunuri: 2 agende şi un telefon mobil ridicate cu ocazia percheziţionării autoturismului … cu nr. .. …. şi aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna; sumele de 970 euro şi 200 USD ridicate cu aceeaşi ocazie şi consemnate la CEC conform recipiselor nr. 178373/1 din 16.11.2006 şi nr. 178368/1 din 16.11.2006.

Se va constata că valoarea prejudiciului stabilit de către organul de control fiscal în sumă de 55.796,6 lei a fost achitată integral de către inculpat în condiţiile art. 10 al. 1 teza I din Legea 241/2005, iar ANAF prin DGFP Covasna nu a formulat alte prezenţii civile în cauză.

În baza art. 9 lit. b din Legea 290/2004 raportat la art. 10 al. 1 teza a III – a din Legea 241/2005, se va dispune comunicarea unei copii de pe dispozitivul prezentei sentinţe Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Covasna în vederea înregistrării amenzii administrative în  Cazierul Judiciar.

În baza art. 6 al. 11 din OG 75/2001 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, se va dispune comunicarea unei copii a dispozitivului sentinţei DGFP Covasna, pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare în cazierul fiscal.

În baza art. 191 al. 1 C.pr.pen., inculpatul urmează să plătească statului suma de 1270 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 1070 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate în faza de urmărire penală, iar suma de 200 lei cheltuieli judiciare avansate în cursul judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

În baza art. 334 C.pr.pen., schimbă încadrarea juridică a faptelor reţinute în sarcina inculpatului Sz. L., din infracţiunea prev. de art. 2961 lit. c din Legea 571/2003 şi infracţiunea prev. de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005 cu aplic. art. 33 lit. a C.pen. (2 fapte), în infracţiunea prev. de art. 2961 al. 1 lit. c din Legea 571/2003 cu aplic. art. 13 C.pen. şi art. 37 lit. b C.pen. şi infracţiunea prev. de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005 cu aplic. art. 37 lit. b C.pen. ambele cu aplic. art. 33 lit. a C.pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b C.pr.pen., raportat la art. 10 lit. f C.pr.pen., încetează procesul penal pornit împotriva inculpatului Sz. L. sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 2961 al. 1 lit. c din Legea 571/2003 cu aplic. art. 13 C.pen., şi art. 37 lit. b C.pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. b C.pr.pen., raportat la art. 10 lit. i1 C.pr.pen., cu aplic. art. 10 al. 1 teza a III-a din Legea 241/2005 încetează procesul penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat  pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005 cu aplic. art. 37 lit. b C.pen., ca urmare a recuperării integrale a  prejudiciului.

În baza art. 10 al. 1 teza a III-a din Legea 241/2005 cu aplic. art. 91 lit. c C.pen., aplică inculpatului o amendă administrativă în cuantum de 1.000 lei pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală prev. de art. 9 al. 1 lit. a din Legea 241/2005 cu aplic. art. 37 lit. b C.pen.

În baza art. 118 lit. e C.pen., dispune confiscarea specială a sumelor de bani obţinute din săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, prin persoane interpuse, respectiv, suma de 1300 lei ridicată de la Sz. A. şi consemnată la CEC conform recipisei nr. 178468/1 din 17.11.2006; suma de 60 lei ridicată de la G. I. şi consemnată la CEC conform recipisei nr. 178352/1 din 16.11.2006 şi suma de 650 lei ridicată de la M. E. şi consemnată la CEC conform recipisei nr. 178355/1 din 16.11.2006.

În baza art. 118 lit. f C.pen., dispune confiscarea specială a cantităţii de 139 litri lichid incolor cu miros de alcool ridicată de la persoanele interpuse G. J., S. E. şi M. E. şi depusă la Camera de Corpuri a IPJ Covasna.

În baza art. 357 al. 2 lit. e C.pr.pen. dispune restituirea către inculpat a următoarelor bunuri: 2 agende şi un telefon mobil ridicate cu ocazia percheziţionării autoturismului … cu nr. …. şi aflate la Camera de corpuri delicte a Tribunalului Covasna; sumele de 970 euro şi 200 USD ridicate cu aceeaşi ocazie şi consemnate la CEC conform recipiselor nr. 178373/1 din 16.11.2006 şi nr. 178368/1 din 16.11.2006.

Constată că valoarea prejudiciului stabilit de către organul de control fiscal în sumă de 55.796,6 lei a fost achitată integral de către inculpat în condiţiile art. 10 al. 1 teza I din Legea 241/2005, iar ANAF prin DGFP Covasna nu a formulat alte pretenţii civile în cauză.

În baza art. 9 lit. b din Legea 290/2004 raportat la art. 10 al. 1 teza a III-a din Legea 241/2005, la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, dispune comunicarea unei copii a dispozitivului sentinţei Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Covasna în vederea înregistrării amenzii administrative în  Cazierul Judiciar.

În baza art. 6 al. 11 din OG 75/2001 la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, dispune comunicarea unei copii a dispozitivului sentinţei DGFP Covasna, pentru efectuarea menţiunilor corespunzătoare în cazierul fiscal.

În baza art. 191 al. 1 C.pr.pen. obligă inculpatul să plătească statului suma de 1270 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 1070 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate în faza de urmărire penală, iar suma de 200 lei cheltuieli judiciare avansate în cursul judecăţii.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la pronunţare cu inculpatul şi de la comunicare cu partea civilă.

Pronunţată în şedinţă publică azi 9.02.2012.

PREŞEDINTE GREFIER