Acceptarea expresa a suucesiunii in cuprinsul unei imputerniciri ulterior revocata


ACCEPTAREA EXPRESA A SUUCESIUNII IN CUPRINSUL UNEI IMPUTERNICIRI ULTERIOR REVOCATA.

TRIBUNALUL,

A admis apelul declarat de catre apelanta D. C.  impotriva Sent. civ. nr.8722/2008 a Judecatoriei Brasov, pe care a desfiintat-o si a trimis cauza spre rejudecare aceleiasi instante.

Pentru a pronunta acesta decizie, instanta de apel a retinut urmatoarele:

Prin Sent. civ. nr.8722/2008 Judecatoria Brasov a admis in parte actiunea promovata de catre reclamantii O. E.  si P. F. , ambii cu domiciliul ales in B., bd. X, nr. X, sc. X ap. X, in contradictoriu cu paratii D. C. , cu domiciliul in S. G., str. C., nr.X, bl. X, sc. X, ap. X, jud. C. si P. I. C. , cu domiciliul in B., str. S., nr. X, astfel cum a fost precizata.

A constatat deschisa succesiunea dupa defunctul O. I. , decedat la data de 29.11.2005.

A constatat ca dupa defunctul O. I.  au calitatea de mostenitori :

– reclamanta O. E. , in calitate de mostenitoare legala rezervatara – sotie supravietuitoare si legatara cu titlu particular;

– reclamanta O. E. , in calitate de mostenitoare legala rezervatara – sotie supravietuitoare si legatara cu titlu particular;

– reclamantul P. F. , in calitate de legatar cu titlu particular;

– reclamantul P. F. , in calitate de legatar cu titlu particular;

– paratul P. I. C. , in calitate de legatar cu titlu particular.

– paratul P. I. C. , in calitate de legatar cu titlu particular.

A constatat ca parata D. C. este straina de succesiune datorita neacceptarii in termenul de optiune succesorala a legatului cu titlu particular instituit in favoarea sa de catre defunct prin testamentul autentificat sub nr. 2990/08.10.1998 de BNP C. E.

A constatat ca masa succesorala ramasa dupa defunct se compune din:

– cota de ½ din imobilul inscris in CF 31599 Brasov, nr. top 5924/2/2/2/14, ap. X situat in B., str. T. G., nr. X;

– cota de ½ din imobilul inscris in CF 784 A. nr. top 211/2, 212/1, curte intravilan de 1069,2 mp si curte si casa de locuit de 738 mp.

A constatat ca asupra imobilului inscris in CF 31599 B., nr. top 5924/2/2/2/14, ap. 14 situat in B., str. T. G., nr. X au drept de coproprietate:

– reclamanta O. E.  cu o cota totala de ¾, din care ½ ca bun propriu si ¼ ca mostenitoare legala;

– reclamantul P. F.  cu o cota de ¼, ca legatar cu titlu particular.

A dispus sistarea starii de indiviziune asupra imobilului inscris in CF 31599 B., nr. top 5924/2/2/2/14 prin atribuirea acestuia catre reclamanta.

A obligat reclamanta O. E.  sa plateasca reclamantului P. F.  suma de 45,379 lei cu titlu de sulta.

A constatat ca asupra imobilului inscris in CF 784 A. nr. top 211/2, 212/1 paratul P. I. C.  are calitatea de proprietar cu titlu de mostenire.

A respins restul pretentiilor reclamantilor.

A respins cererea reconventionala promovata de catre parata – reclamanta reconventionala D. C. , ca urmare a neacceptarii succesiunii in termenul de optiune succesorala.

Pentru a pronunta aceasta sentinta instanta a retinut ca defunctul O. I.  a decedat la data de 29.11.2005, fara a avea descendenti (fila 7, 9).

Reclamanta O. E.  este sotia supravietuitoare a defunctului (fila 10).

Prin testamentul autentificat sub nr. 2990/08.10.1998 de BNP C. E. defunctul a testat in favoarea partilor urmatoarele bunuri:

– paratei D. C.  si reclamantului P. F.  cate o cota de ½ fiecare din cota sa de proprietate asupra nudei proprietati asupra imobilul inscris in CF 31599 Brasov, nr. top 5924/2/2/2/14, ap. 14 situat in B., str. T. G. , nr. X si asupra celui situat in B., str. A., nr. X, bl. XX, sc. X, ap. X;

– reclamantei O. E.  dreptul de uzufruct viager asupra cotei sale de proprietate din aceste imobile;

– paratului P. I. C. cota sa de proprietate din imobilul inscris in CF 784 A. nr. top 211/2, 212/1.

Conform incheierii date la data de 31.05.2006 in dosarul nr. 79/2006 al Notarului Public C. E., au acceptat succesiunea dupa defunct in cadrul acestei proceduri numai reclamantii O. E.  si P. F.  si paratul P. I. C., parata D. C.  neprezentandu-se la nici un termen al procedurii succesorale, desi a fost citata de mai multe ori.

Din extrasul CF 31599 Brasov rezulta ca asupra imobilului inscris sub nr. top 5924/2/2/2/14, ap. 14 situat in Brasov, str. T. G. , nr. 9A au avut calitatea de coproprietari defunctul O. I.  si reclamanta O. E. , cu titlu de bun comun.

Din extrasul CF 784 A. rezulta ca asupra imobilului inscris sub nr. top 211/2, 212/1 au calitatea de coproprietari P. C., cu o cota de ½ si defunctul O. I.  cu o cota de 1/2.

In cursul procesului, aceasta cota a defunctului a fost inscrisa, conform sustinerilor reclamantei O. E.  pe numele paratului P. I. C., cu titlu de legat cu titlu particular in baza certificatului de legatar nr. 53/2006 autentificat de BNP C. E..

In drept, art. 650 c.civ. prevede ca succesiunea se defera sau prin lege, sau dupa vointa omului, prin testament, iar conform art. 1 din Legea nr. 319/1944, succesiunile se deschid prin moarte si au calitate de mostenitor legal sotul supravietuitor si descendentii, ca mostenitori din clasa intai, cotele ce se cuvin acestora fiind reglementate de art. 1 lit. a din Legea nr. 319/1944, respectiv art. 669 c.civ. potrivit  caruia „copiii  sau  descendentii  lor  succed  tatalui,  mamei,  […]  si  oricarui  alt  ascendent,  fara  deosebire  de  sex  si  chiar  de  ar  fi  nascuti  din  deosebite  casatorii”.

De asemenea, art. 689 prevede ca „acceptarea poate fi sau expresa sau tacita. Este expresa cand se insuseste titlul sau calitatea de erede intr-un act autentic sau privat; este tacita cand eredele face un act, pe care n-ar putea sa-l faca decat in calitatea sa de erede, si care lasa a se presupune neaparat intentia sa de acceptare”.

Raportat la aceste norme, fata de situatia de fapt retinuta anterior, instanta va constata ca succesiunea dupa defunctul O. I. s-a deschis la data de 29.11.2005.

Raportat la testamentul depus la dosar de catre reclamanta si la incheierea data la data de 31.05.2006 in dosarul nr. 79/2006 de Notarului Public C. E. rezulta ca legatele cu titlu particular lasate de catre defunct in favoarea partilor din prezenta cauza au fost acceptate expres numai de catre reclamanta O. E. , reclamantul P. F.  si paratul P. I. C., reclamanta O. E.  cumuland si calitatea de unic mostenitor legal al defunctului, ca urmare a renuntarii la succesiune a surorii defunctului – P. C..

Instanta nu poate retine sustinerea paratei D. C.  in sensul ca a acceptat succesiunea dupa defunct prin procura autentificata sub nr. 624/2006.

Astfel, prin aceasta procura parata a mandatat pe mama sa sa efectueze actele necesare pentru dezbaterea succesiunii dupa defunctul O. I. .

Din cuprinsul acestei procuri, instanta retine ca nu s-a formulat o declaratie expresa a paratei ca a acceptat aceasta succesiune, in conditiile in care mandatarei i-a fost delegata obligatia de a accepta public, in numele paratei, succesiunea.

Or, in doctrina, este necontestat ca o astfel de procura, data pentru acceptarea succesiunii, nu reprezinta acceptarea succesiunii, deoarece mandatul este un act juridic revocabil in conditiile art. 1553 C.civ., spre deosebire de actul juridic al acceptarii succesiunii care are caracter irevocabil.

Prin urmare, cum la dosar nu s-a facut dovada ca mandatara a acceptat in numele paratei succesiunea defunctului O. I.  in termenul legal de 6 luni de la data deschiderii succesiunii, instanta retine ca parata D. C.  este straina de succesiune datorita neacceptarii in termenul de optiune succesorala a legatului cu titlu particular instituit in favoarea sa de catre defunct prin testamentul autentificat sub nr. 2990/08.10.1998 de BNP C. E..

In consecinta, conform normelor retinute mai sus si fata de toate aceste considerente, instanta constata ca au calitatea de mostenitori :

De asemenea, fata de extrasele CF depuse de reclamanta la dosar, masa succesorala este compusa din cota de ½ din imobilul inscris in CF 31599 Brasov, nr. top 5924/2/2/2/14, ap. X situat in B, str. T. G. , nr. X si cota de ½ din imobilul inscris in CF 784 A. nr. top 211/2, 212/1, curte intravilan de 1069,2 mp si curte si casa de locuit de 738 mp.

Fata de dispozitiile testamentului lasat de defunct, rezulta ca reclamantului P. F.  ii revine cota de ½ din cota de ½ din imobilul inscris in CF 31599 Brasov, nr. top 5924/2/2/2/14, ap. 14 situat in B., str. T. G. , nr. X, ca legatar cu titlu particular (deci ¼ din intregul bun), cealalta cota de ½ din cota de ½ din imobil (deci ¼ din intregul bun), care i-ar fi revenit paratei D. C.  cu acelasi titlu daca ar fi acceptat in termen succesiunea, urmand a fi culeasa de reclamanta O. E.  in calitatea acesteia de unic mostenitor legal – sotie supravietuitoare.

Cealalta cota de ½ din acest imobil apartine reclamantei, ca urmare a incetarii comunitatii de bunuri prin decesul lui O. I. .

Cum potrivit art. 728 c.civ. nimeni nu poate fi obligat a ramane in indiviziune, fata de prevederile art. 673 ind. 5 c.pr.civ. care stabileste ca „daca partile nu se invoiesc, instanta va stabili bunurile supuse impartelii, calitatea de coproprietar, cota-parte ce se cuvine fiecaruia si creantele nascute din starea de proprietate comuna pe care proprietarii le au unii fata de altii”, iar „instanta va face imparteala in natura” si cele ale art. 673 ind. 9 c.pr.civ. conform carora „la formarea si atribuirea loturilor, instanta va tine seama, dupa caz, si de acordul partilor, marimea cotei-parti ce se cuvine fiecaruia din masa bunurilor de impartit, natura bunurilor, domiciliul si ocupatia partilor (…)”, instanta va dispune iesirea din indiviziune asupra acestui imobil prin atribuirea lui catre reclamanta, aceasta avand o cota majoritara din acest bun si un drept de uzufruct pentru cota reclamantului P. F. , partile fiind de acord in acest sens.

Reclamanta a fost obligata sa plateasca reclamantului P. F.  sulta corespunzatoare cotei sale de proprietate, conform evaluarii efectuate de expertul tehnic in specialitatea constructii.

Cu privire la celalalt imobil din masa succesorala, fata de legatul lasat de defunctul O. I.  si de certificatului de legatar nr. 53/2006 autentificat de BNP C. E. rezulta ca paratul P. I. C.  are calitatea de proprietar cu titlu de mostenire.

Fata de solutia data asupra cererii de chemare in judecata, astfel cum a fost completata, instanta a respins restul pretentiilor reclamantei privind reductiunea legatului si stabilirea pasivului succesiunii, aceste petite avand caracter subsidiar, pentru situatia in care se va retine ca parata D. C. are calitatea de succesor – legatar cu titlu particular.

Impotriva acestei sentinte a declarat apel urmatoarele motive:

Interpretarea data de catre prima instanta procurii autentificata sub nr.624/2006 este gresita si drept consecinta solutia pronuntata in cauza este nelegala. Examinand cuprinsul acestei procuri este evident ca apelenta a acceptat expres succesiunea dupa defunctul O. I. .

Legea nu cere ca aceasta acceptare expresa sa fie facuta in fata notarului public ci poate sa rezulte din orice inscris, chiar si neautentic. Esentiala este manifestarea de vointa exprimata in acel act in sensul insusirii calitatii de mostenitor.

Defunctul a decedat la data de 30.11.2005 iar declaratia de acceptare in forma autentica este data la data de 29.03.2006 deci in cadrul termenului legal de optiune succesorala.

In consecinta apelanta are calitatea de mostenitoare a defunctului si ii revine cota de ½ din masa succesorala si ¼ din dreptul de nuda proprietate asupra imobilului situat in Brasov str. T. G. nr. X.

In urma iesirii din indiviziune asupra imobilului identificat mai sus prin atribuirea in natura reclamantei aceasta trebuie obligata la plata sultei compensatorii ce i se cuvine raportata la valoarea de circulatie a imobilului stabilita prin expertiza si la cota ce-i revine din acesta.

Intimatii O. E.  si P. F.  au formulat intampinare prin care au solicitat respingerea apelului ca nefondat.

In apel nu s-au administrat probe.

Verificand sentinta apelata in raport cu motivele de apel invocate precum si cu actele si lucrarile dosarului tribunalul retine urmatoarele:

Procura speciala autentificata sub nr.624/29.03.2006 de catre B.N.P. G. C. G. este un act juridic cu continut complex cuprinzand, pe langa imputernicirea data de catre apelanta mandatarei D. P. pentru efectuarea demersurilor necesare dezbaterii succesiunii defunctului O. I., si declaratia expresa a apelantei in sensul ca a acceptat aceasta succesiune.

Astfel, se retine ca in cel de-al doilea alineat al acestui act autentic se arata expres ca apelanta o imputerniceste pe mandatara sa se prezinte in fata notarului public in cadrul procedurii succesorale notariale avand ca obiect succesiunea dupa defunctul O. I. « a carui succesiune am acceptat-o in calitate de mostenitoare testamentara ». Din interpretarea gramaticala a acestei mentiuni, fata de timpul trecut la care a fost folosit verbul a accepta in cuprinsul sau, rezulta ca acceptarea succesiunii este un act juridic premergator celui de mandat.

In atare conditii, obiectul imputernicirii date mandatarei nu il constituie decat materializarea prin indeplinirea anumitor formalitati a unei decizii ce era deja luata de catre apelanta la data intocmirii procurii si anume decizia de acceptare expresa a mostenirii.

Totodata, prin acest act vointa apelantei de acceptare a mostenirii a fost declarata expres, a fost manifestata in exterior.

In mod evident, chiar daca apelanta a revocat sau ar fi revocat procura, nu ar fi putut sa revina asupra declaratiei de acceptare a succesiunii intrucat nu este posibila din nici un punct de vedere inlaturarea din cuprinsul actului intitulat procura a acestei declaratii. Singurul efect al revocarii procurii consta in faptul ca mandatara nu ar mai putea sa o reprezinte pe apelanta la dezbaterea mostenirii.

Pe cale de consecinta se constata ca in mod eronat a apreciat prima instanta ca apelanta este straina de mostenire pentru neacceptarea acesteia in termen si, ca urmare, in mod gresit a procedat la rezolvarea pricinii fara a solutiona pe fond petitul subsidiar formulat de catre reclamanti in sensul reductiunii testamentare.