Deliberând asupra verificării legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive, constată următoarele:
Asupra cauzei penale de faţă constată următoarele:
Prin rechizitoriul înregistrat pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 4030/63/2015, la data de 18.03.2015, s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de arest (în lipsă), a inculpatului M.C.S. , pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor, faptă prev. şi ped. de art. 32 rap. la art. 188 alin. 1 din C.pen.; tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prev. de art. 371 din C.pen.; portul fără drept de obiecte periculoase, faptă prev. de art. 372 alin. 1 lit. a din C.pen.; folosirea fără drept de obiecte periculoase, faptă prev. de art. 372 alin. 2 din C.pen.; cu aplicarea pentru toate infracţiunile a disp. art. 38 alin .1 şi 2 din C.pen.
În fapt, s-a reţinut că în perioada 2004 – 2012, în municipiul Craiova au acţionat două grupări interlope, care îşi disputau supremaţia pentru împărţirea zonelor de influenţă, sens în care între membrii acestora exista o stare conflictuală, care a generat mai multe episoade violente. Prima dintre aceste grupări, a fost condusă de numitul CE, iar cealaltă grupare, denumită generic “Frăţia”, l-a avut printre leaderii săi importanţi, pe numitul G.T. cunoscut sub porecla de “R”.
Pentru o parte semnificativă a intervalului susmenţionat, persoana vătămată T.D. s-a aflat în relaţii de rudenie (cumnat) cu G.T. zis “R”, perioadă în care a avut mai avut conflicte cu inculpatul M.S.C. , datorate preponderent de faptul că inculpatul era membru al grupării conduse de EC, rival celei conduse de “R”. In municipiul Craiova, mai ales în anturajul persoanei vătămate T.D. , respectiv al inculpatului M.S.C. , era de notorietate starea conflictuală existentă între cei doi.
În data de 11.08.2014,în jurul orelor 1320 , persoana vătămată T.D. a parcat autoturismul personal în incinta piscinei “Plaza”, local public amplasat pe raza corn. Malu Mare (zona hipermarket Selgros, administrată de S. C. PARC – ŞTRAND IMPEX S.R.L Craiova), acesta fiind însoţit de martora D.C.. În timp ce se îndrepta către zona de plajă, persoana vătămată a realizat că uitase portofelul, motiv pentru care s-a întors singur la autoturism.
În timp ce se pregătea să revină la martora D.C., care îl aştepta la o distanţă de aprox. 40-50 m, lângă persoana vătămată a parcat un autoturism marca Alfa Romeo de culoare neagră, din care a coborât inculpatul M.S.C. . Pe fondul stării conflictuale existente între persoana vătămată T.D. şi inculpat, cei doi s-au angajat într-o dispută verbală intensă, fără a se recurge la acte de violenţă.
In continuare, persoana vătămată T.D. a revenit la martora D.C., apoi s-a îndreptat împreună cu aceasta către şezlongurile de pe marginea piscinei, unde şi-au aşezat prosoapele. În spatele celor doi, la aprox. 15 -20 metri, se deplasa inculpatul M.S.C. , în direcţia zonei de plajă a piscinei.
In timp ce se afla în dreptul şezlongului său, persoana vătămate T.D. l-a văzut pe inculpatul M.S.C. în spatele său, s-a întors către acesta şi a observat că are în mână un cuţit tip briceag. Imediat, inculpatul s-a apropiat şi, în ciuda faptului că persoana vătămată s-a ferit, a reuşit să-i aplice o lovitură cu cuţitul în zona gâtului, producându-i o plagă tăiată. În continuare, inculpatul M.S.C. a continuat agresiunea asupra persoanei vătămate T.D. , sens în care l-a prins de tricou, însă acesta s-a smucit în încercarea de a se îndepărta de agresor. Observând acţiunea violentă a inculpatului şi busculada generată între acesta şi persoana vătămată, între cei doi s-a interpus martora D.C., care totodată a strigat după ajutor.
Ulterior, inculpatul M.S.C. a încetat agresiunea asupra persoanei vătămate T.D. şi s-a îndreptat către parcarea situată în spatele piscinei, fără să se grăbească. La scurt timp, inculpatul a părăsit incinta localului public, la volanul autoturismului marca Alfa Romeo de culoare neagră, deplasându-se în direcţia mun. Craiova.
În urma loviturii de cuţit, persoana vătămată T.D. a sângerat abundent, însă a preferat să se deplaseze cu autoturismul personal la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, fiind internat în cadrul secţiei ORL. Acesta a rămas internat în perioada 11 – 12.08.2014, cu diagnosticul “Plagă tăiată latero-cervical stânga de circa 10 cm (…) “.
Din raportul de constatare medico-legală nr. 2571/A 1/19.08.2014 întocmit de Institutul de Medicină Legală Craiova, rezultă că:
“(…) T.D. prezintă o plagă tăiată alcătuită din două trasee cu continuitate topografică, respectiv 1) o plagă tăiată de 1 cm transfixiantă a lobului urechii stângi (în partea inferioară), iar traiectul se continuă în jos pe faţa laterală a gâtului cu 2) o plagă tăiată de 7 cm cu traiect sinuos (…)
Având în vedere continuitatea traiectului ca direcţie, se poate aprecia că cele două plăgi provin dintr-o singură lovitură cu corp tăietor; forma de secţionare a lobului urechii stângi cât şi conformaţia plăgii latero-cervicale stângi cu răsfrângerea în lambou a marginii posterioare, indică aplicarea loviturii dinspre anterior. (…) ”
În concluzie, s-a stabilit că: “numitul T.D. prezintă leziuni de violenţă ce pot data din 11.08.2014; leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu corp tăietor; leziunile de violenţă necesită 14-15 zile îngrijiri medicale şi nu au pus în primejdie viaţa victimei”.
In cauză, s-a dispus prelevarea de probe biologice de la persoana vătămată T.D. , pentru identificarea profilului genetic, pentru a fi comparat cu profilul genetic al celor două presupuse urme de sânge ridicate din interiorul autoturismului marca Alfa-Romeo de culoare negru, având nr. de înmatriculare DJ-09-ZGG, respectiv de pe tricoul de culoare albastru deschis predat de persoana vătămată.
Ulterior, s-a solicitat Institutului Naţional de Criminalistică – Serviciul de Biocriminalistică întocmirea unui raport de expertiză criminalistică genetică (nr. 7389/17.12.2014), din ale cărui concluzii rezultă, printre altele, că:
– proba notată PRB001068 – ” tricoul purtat de T.D. la data agresiunii (…)” – urma notată URM0002748: pretestul efectuat a indicat prezenţa sângelui uman; genotiparea acesteia a pus în evidenţă un profil genetic identic cu profilul genetic al numitului T.D. (REF0027459).
Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul M.S.C. nu a fost audiat, întrucât imediat după comiterea faptelor, s-a sustras de la cercetări. Practic, din după-amiaza zilei de 11.08.2014, inculpatul nu a mai putut fi găsit de organele judiciare, deşi a fost căutat la domiciliu atât în ziua comiterii faptelor, cât şi în data de 12.08.2014 întrucât pe numele său se emisese un mandat de aducere. In ciuda faptului că ulterior, a mai fost căutat în vederea executării unui mandat de aducere, inculpatul nu a fost găsit.
Aşa cum rezultă din procesul verbal de verificare a listingului telefonic întocmit de organele de cercetare penală din cadrul IPJ Dolj – SIC, în data de 11.08.2014, la ora 1346, postul telefonic folosit de inculpatul M.S.C. a fost apelat de martorul G.A.C. , fiind localizat în zona străzii Caracal din mun. Craiova. Aceste aspecte sunt confirmate de martorul G.A.C. (administratorul SC. PARC – ŞTRAND IMPEX S.R.L Craiova), care a arătat că în data de 11.08.2014, în jurul prânzului, personal l-a apelat telefonic pe inculpat, pentru a-i reproşa conduita violentă pe care a avut-o în incinta piscinei. Martorul a mai arătat că la scurt timp, s-a întâlnit cu inculpatul în zona staţiei “Rompetrol” situată pe str. Caracal din mun. Craiova, ocazie cu care inculpatul s-a deplasat cu un taxi şi a negat comiterea vreunei agresiuni.
Din datele existente la dosar, rezultă că la scurt timp după comiterea faptelor şi, fiind conştient de gravitatea acestora, inculpatul M.S.C. a părăsit teritoriul ţării, existând date în sensul că s-ar afla în Statul Mexic. Edificator pentru intenţia inculpatului de a se sustrage de la urmărirea penală, este şi faptul că acesta şi-a ales ca destinaţie o ţară care nu are încheiat cu România un acord de extrădare.
Inculpatul M.S.C. nu şi-a angajat un apărător pentru faza de urmărire penală şi nu s-a prezentat în faţa procurorului pentru a da o explicaţie cu privire la faptele reţinute în sarcina sa, sau eventual pentru a propune probe şi a formula apărări.
În schimb, inculpatul M.S.C. a avut cunoştinţă despre faptul că este cercetat pentru săvârşirea unei infracţiuni contra vieţii. Astfel, inculpatul a fost în permanenţă în legătură cu membrii familiei şi apărătorii, cărora le-a trimis mai multe înscrisuri din care rezulta că este internat într-un centru medical din Mexic, unde ar fi primit îngrijiri, în urma unui pretins accident pe care l-ar fi suferit în cursul lunii august 2014.
Deşi a cunoscut stadiul cercetărilor efectuate în privinţa sa, inculpatul M.S.C. a preferat să angajeze avocaţi care să-l reprezinte exclusiv în faţa judecătorilor de drepturi şi libertăţi de la instanţele competente, investite cu soluţionarea propunerilor de luare a măsurilor preventive, respectiv cu contestaţiile formulate împotriva acestora.
În acest scop, apărarea inculpatului M.S.C. a depus înscrisuri numai în faţa instanţelor şi a solicitat respingerea propunerilor de arestare preventivă, pentru motive exclusiv procedurale.
În urma verificărilor, judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Dolj a constatat faptul că inculpatul nu a fost internat la unitatea sanitară din Statul Mexic, unde pretindea că se află.
Inculpatul M.S.C. a fost dat în urmărire conform dispoziţiei nr. 236254 din 31.10.2014, nefiind însă găsit până la data emiterii rechizitoriului.
În drept, fapta inculpatului M.S.C. – constând în aceea că în data de 11.08.2014, în jurul orelor 13 , în timp ce se afla în incinta unei piscine, amplasată pe raza corn. Malu Mare, jud. Dolj, i-a aplicat persoanei vătămate T.D. o lovitură cu cuţitul în zona gâtului, cu consecinţa producerii de leziuni corporale (plagă tăiată latero-cervical stânga de circa 10 cm), care au necesitat pentru vindecare 14-15 zile de îngrijiri medicale, întruneşte conţinutul constitutiv al unei tentative la infracţiunea de omor, faptă prev. şi ped. de art. 32 rap. la art. 188 alin.l din C.pen.; fapta aceluiaşi inculpat, care în data de 11.08.2014, în timp ce se afla într-un loc public, în prezenţa mai multor persoane, a exercitat violenţe asupra persoanei vătămate T.D. , întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prev. de art. 371 din C.pen.; fapta aceluiaşi inculpat, care în data de 11.08.2014, în timp ce se afla în incinta unei piscine publice, loc special amenajat pentru distracţie ori agrement, a purtat fără drept, un obiect confecţionat anume pentru tăiere sau înţepare, întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de portul fără drept de obiecte periculoase, faptă prev. de art. 372 alin.l lit.a din C.pen.; fapta aceluiaşi inculpat, care în data de 11.08.2014, în timp ce se afla în incinta unei piscine publice, loc special amenajat pentru distracţie ori agrement, a folosit fără drept, un obiect confecţionat anume pentru tăiere sau înţepare, în agresiunea comisă împotriva persoanei vătămate T.D. , întruneşte conţinutul constitutiv al infracţiunii de folosirea fără drept de obiecte periculoase, faptă prev. de art. 372 al in. 2 din C.pen.
Prin încheierea nr. 126 din 15.08.2014 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 10939/63/2014 s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului M.S.C. , fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 70/15.08.2014.
Măsura a fost infirmată de Curtea de Apel Craiova prin încheierea nr. 317 din 28.08.2014, în urma depunerii unor acte de către apărătorii inculpatului, dispunându-se casarea încheierii nr. 126 din 15.08.2014 pronunţată de Tribunalul Dolj şi trimiterea aspre rejudecare a cauzei.
Prin încheierea nr. 197 din 30.10.2014 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 10939/63/2014* s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 104/30.10.2014.
Prin încheierea nr. 500 din 25.11.2014 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, s-a respins contestaţia formulată de apărătorii inculpatului M.S.C. împotriva încheierii nr. 197 din 30.10.2014 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 10939/63/2014*.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj la data de 18.03.2015, sub nr. 4030/63/2015.
La data de 16.04.2015, inculpatul M.S.C., prin apărător ales a invocat excepţia nulităţii absolute a tuturor actelor de urmărire penală efecutate de procuror cu privire la infracţiunile prev. de art. 32 Cp rap. la art. 188 alin. 1 Cp, art. 372 alin. 1 lit. a Cp, art. 372 alin. 2 Cp, atribuite prin actul de sesizare a inculpatului.
În susţinerea excepţiei invocate, s-a arătat că nulitatea absolută prev. De art. 281 alin. 1 lit. f şi alin. 4 Cp, decurge din încălcarea dispoziţiilor privitoare la asistenţa de către avocat a suspectului, inculpatului, atunci când asistenţa este obligatorie.
Pe tot parcursul urmăririi penale, inculpatul M.S.C.nu a fost asistat de un avocat, nici chiar de un avocat din oficiu, deşi asistenţa juridică era obligatorie.
Astfel, potrivit art. 90 alin. 1 lit. a Cp, asistenţa juridică a inculpatului arestat, chiar în altă cauză, în faza urmăririi penale este obligatorie, iar lipsa asistenţei juridice obligatorii poate fi invocată până la încheierea procedurii de cameră preliminară, cu excepţia situaţiei în care instanţa a fost sesizată cu un acord de recunoaştere a vinovăţiei, când poate fi invocată în orice stare a procesului.
Referitor la situaţia de arestat preventiv a inculpatului, prin încheierea nr. 126/15.08.2014 a Tribunalului Dolj, a fost arestat preventiv în lipsă, soluţie desfiinţată prin încheierea nr. 317/28.08.2014 a Curţii de Apel Craiova, cu consecinţa trimiterii pentru rejudecare a propunerii de arestare.
În rejudecare, Tribunalul Dolj, prin încheierea nr. 197/30.10.2014 s-a dispus din nou arestarea preventivă în lipsă a inculpatului, măsură consolidată prin încheierea nr. 500/25.11.2014 a Curţii de Apel Craiova, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 104/30.10.2014.
Textul de lege prev. de art. 90 alin. 1 lit. a Cpp, nu face distincţie între situaţia inculpatului arestat şi a inculpatului arestat în lipsă, iar prin urmare unde legea nu distinge nici interpretul nu este chemat să o facă.
Aşadar, dreptul inculpatului la asistenţă juridică obligatorie, pe parcursul urmăririi penale, cu astfel este consacrat de art. 83 alin. 1 lit. c Cp, art. 90 alin. 1 Cp rap. la art. 9, art. 10 Cpp, prin desemnarea unui avocat din oficiu, care să-i asigure o apărare deplină şi efectivă , în situaţia acestuia de arestat preventiv (chiar şi în lipsă), a fost încălcat flagrant, iar remediul îl reprezintă dispoziţiile prev. de art. 281 alin. 1 lit. f şi alin. 4 CPp, în raport de care toate actele de urmărire penală efectuate de procuror trebuie sancţionate cu nulitatea absolută.
S-a mai invocat, de asemenea, şi art. 6 paragraful 3 din Convenţie , însăşi noţiunea de proces echitabil impune ca acuzatul să beneficieze de asistenţa unui avocat încă din primele ore ale acuzării lui de către organele de urmărire penală, cu atât mai mult cu cât situaţia în care, faţă de acesta, a fost luată măsura arestului preventiv. Tot astfel, dispune şi art. 47 paragraful 2 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Prin urmare, s-a considerat că toate actele de urmărire penală efectuate de procuror respectiv toate probele administrate de acesta, cu încălcarea dispoziţiilor referitore la asigurarea asistenţei juridice obligării a inculpatului arestat în lipsă, sunt lovite de nulitatea absolută şi, ca atare, s-a solicitat restituirea cauzei la parchet, în temeiul art. 346 alin. 2 lit. b Cpp.
Procedând la verificarea legalităţii sesizării instanţei, a legalităţii administrării probelor şi a actelor de urmărire penală, conform dispoziţiilor art. 342, 346 Cpp, dar şi ale deciziei nr. 641/2014 ale Curţii Constituţionale, se constată următoarele:
Prin încheierea nr. 126/15.08.2014 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 10939/63/2014 s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului M.S.C. , iar ulterior, prin încheierea nr. 317/28.08.2014 a Curţii de Apel Craiova, s-a dispus casarea încheierii cu trimitere spre rejudecare.
Ulterior, prin încheierea nr. 197/30.10.2014 pronunţată de Tribunalul Dolj în dosarul nr. 10939/63/2014* s-a dispus arestarea preventivă în lipsă a inculpatului M.S.C. , soluţie rămasă definitivă prin respingerea contestaţiei prin încheierea nr. 500/25.11.2014 a Curţii de Apel Craiova.
În consecinţă, a fost emis mandatul de arestare preventivă nr. 104/30.10.2014.
Având în vedere că inculpatul a fost arestat în lipsă, începând cu data de 30.10.2014, în cauză nu ar putea fi incidente în niciun fel dispoziţiile art. 90 Cpp referitoare la asistenţa juridică obligatorie a suspectului sau inculpatului internat într-un centru de detenţie, într-un centru educativ, reţinut sau arestat chiar în altă cauză până la data de 30.10.2014, întrucât până la această dată acesta s-a aflat în libertate.
Prin urmare, actele de urmărire penală efectuate şi probele administrate până la data de 30.10.2014 sunt legal întocmite, cu respectarea prevederilor Codului de procedură penală.
În privinţa actelor de urmărire penală efectuate după data de 30.10.2014, când inculpatul a fost arestat în lipsă (spre exemplu audierea părţii vătămate), tribunalul constată de asemenea că sunt întocmite cu respectarea dispoziţiilor legale, apreciind că atât timp cât inculpatul era arestat în lipsă, nefiind încarcerat efectiv, asistenţa juridică nu era obligatorie, nefiind incidente dispoziţiile art. 90 lit. a Cpp.
În acest sens, tribunalul apreciază că dispoziţiile art. 90 Cpp folosesc sintagma “asistenţa juridică este obligatorie” (care presupune prezenţa suspectului sau inculpatului), nu şi noţiunea de reprezentare, de unde concluzia că numai în cazul în care suspectul sau inculpatul este încarcerat efectiv într-un centru de detenţie, într-un centru educativ, reţinut sau arestat chiar în altă cauză este obligatorie desemnarea unui apărător din oficiu, nu şi în situaţia în care acesta este arestat în lipsă, deoarece, într-o astfel de ipoteză, textul de lege s-ar fi referit şi la reprezentare.
În plus, raţiunea desemnării unui apărător din oficiu, în lipsa unui apărător ales, subzistă numai în cazul în care suspectul sau inculpatul este încarcerat efectiv, deoarece numai într-o astfel de situaţie nu şi-ar putea face singur apărarea, raţiune care nu există în cazul inculpatului arestat în lipsă şi care, în fapt, se află în libertate.
În raport cu cele mai sus menţionate, tribunalul va respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul M.S.C. la data de 16.04.2015, apreciind că nu sunt incidente dispoziţiile referitoare la asistenţa juridică obligatorie a căror încălcare să atragă nulitatea absolută a actelor efectuate şi a probelor administrate, astfel că în temeiul art. 346 alin. (2) C. proc. pen. va constata legalitatea rechizitoriului cu nr. 751/P/2014 emis de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, fiind respectate dispoziţiile art. 328 C. proc. pen., a administrării probelor şi anume art. 97-103 Cpp şi cu respectarea dispoziţiilor art. 114-123 din acelaşi cod, precum şi actelor de urmărire penală, nefiind incidente dispoz. art. 280-282 Cpp.
Totodată, va dispune începerea judecăţii în cauza privind pe inculpatul M.S.C., trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor, faptă prev. şi ped. de art. 32 rap. la art. 188 alin. 1 din C.pen.; tulburarea ordinii şi liniştii publice, faptă prev. de art. 371 din C.pen.; portul fără drept de obiecte periculoase, faptă prev. de art. 372 alin. 1 lit. a din C.pen.; folosirea fără drept de obiecte periculoase, faptă prev. de art. 372 alin. 2 din C.pen.; cu aplicarea pentru toate infracţiunile a disp. art. 38 alin .1 şi 2 din C.pen.