Indemnizaţie pentru creşterea copilului. Micşorarea cuantumului indemnizaţiei şi recuperarea sumelor plătite necuvenit.
Sumele încasate necuvenit se recuperează de la beneficiarii acestora, pe baza deciziei emise de directorul executiv al agenţiei teritoriale (art. 21 alin. 1 din O.U.G. nr. 198/2005), iar la data emiterii acestei decizii trebuie să existe dovada că sumele încasate au fost necuvenite.
Deciziile luate de autorităţile administrative trebuie motivate pentru a permite persoanei să ia cunoştinţă de motivele acesteia şi pentru a furniza instanţei investite cu analizarea legalităţii actului administrativ suficiente elemente care să-i permită exercitarea controlului asupra modalităţii de aplicare a legii.
Prin Sentinţa nr. 949/13 aprilie 2011, Tribunalul Mureş a respins acţiunea formulată de reclamantul M.C., în contradictoriu cu pârâta A.J.P.S. Harghita.
În considerentele Sentinţei, Tribunalul a reţinut, în esenţă, următoarele aspecte:
• prin Decizia nr. 107781/14 iunie 2010, emisă de pârâtă, s-a aprobat modificarea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului, de la 689 lei la 600 lei, având în vedere adeverinţa nr. 0058/2009 emisă de D.G.F.P. Harghita şi luându-se în calcul venitul estimat; ulterior, după depunerea adeverinţei de venit pe anul 2008, constatându-se că acesta este în sumă de 4.473 lei, s-a recalculat indemnizaţia, stabilindu-se suma de 600 lei lunar;
• faţă de art. 21 alin. 1 din O.U.G. nr. 148/2005, care prevede că sumele încasate necuvenit se recuperează de la beneficiari, cu respectarea termenului general de prescripţie, apărarea reclamantului, referitoare la aplicarea retroactivă a legii, nu poate fi primită.
Împotriva Sentinţei nr. 949/13 aprilie 2011 a declarat recurs reclamantul, invocând disp. art. 299-316 Cod proc. civ., art. 61 din Legea nr. 571/2003, modif. prin art. 1 pct. 55 din O.U.G. nr. 109/2009, art. 1 alin. 1 din O.U.G. nr. 148/2005, corob. cu art. 41 din Legea nr. 571/2003, solicitând a se dispune admiterea acestuia şi modificarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată. În esenţă, recurentul a susţinut următoarele motive: pentru dovedirea veniturilor profesionale care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 10778/1 aprilie 2009 (prin care indemnizaţia a fost stabilită la suma de 698 lei lunar), recurentul a depus adeverinţa nr. 2058/2009, eliberată de A.F.P. Miercurea Ciuc, din care rezultă venitul estimat atât din activităţi comerciale, cât şi din 3 contracte de cedare a folosinţei bunurilor; din corob. disp. art. 1 alin.1 din O.U.G. nr. 148/2005 cu disp. art. 41 şi art. 61 (în forma aplicabilă la 4 februarie 2009) din Legea nr. 571/2003, la data de 4 februarie 2009, veniturile realizate de recurent din cedarea folosinţei bunurilor au fost luate în calcul la stabilirea cuantumului lunar al indemnizaţiei pentru creşterea copilului; prin Decizia nr. 107781/14 iunie 2010, emisă de A.J.P.S. Harghita, indemnizaţia a fost redusă la 600 lei lunar, începând cu data de 4 februarie 2009, iar prin Decizia nr. 1276156023198/10 iunie 2010 s-a dispus recuperarea sumei de 1.567 lei, de la recurent; prin Decizia nr. 11/8 august 2010, directorul executiv al A.J.P.S. Harghita a respins contestaţia formulată de recurent împotriva Deciziei nr. 1276156023198/10 iunie 2010 pe motiv că acesta nu a realizat venituri impozabile, în înţelesul Codului fiscal (având doar 3 contracte de cedare a folosinţei bunurilor, iar Ordinul nr. 2333/2007 al Preşedintelui A.N.A.F. cere un număr mai mare de 5 contracte de închiriere sau subînchiriere la sfârşitul anului fiscal); în cursul anului 2010, dar anterior datei de 14 iunie 2010, recurentului i s-a solicitat o nouă adeverinţă de venit pentru anul 2008, dată fiind modificarea art. 61 din Legea nr. 571/2003 prin art. 1 pct. 55 din O.U.G. nr. 109/2009; A.F.P. Miercurea Ciuc a emis adeverinţa nr. 1930107446534/2010, iar recurentul nu a observat că organul fiscal nu a trecut veniturile impozabile realizate din derularea celor 3 contracte de cedare a folosinţei bunurilor – adeverinţa, care a fost depusă la A.J.P.S. Harghita, nereflectând realitatea; din declaraţia 200 pentru veniturile obţinute în anul 2008, din cele 5 decizii de impunere aferente anului 2008 şi din cele 7 chitanţe privind plata impozitului, acte depuse la dosar, rezultă că veniturile realizate de recurent în anul 2008 au fost mai mari decât cele trecute în adeverinţa nr. 1930107446534/2010; această împrejurare este confirmată de adeverinţa nr. 1930111602644/6 iulie 2011, emisă de A.F.P. Miercurea Ciuc, în care sunt înscrise veniturile realizate de recurent în anul 2008, atât din activităţi comerciale, cât şi din cedarea folosinţei bunurilor.
Prin întâmpinarea depusă la 15 decembrie 2011, pârâta-intimată a solicitat a se dispune respingerea recursului, susţinând, în esenţă, că la dosarul A.J.P.S. au fost depuse acte din care a rezultat realizarea veniturilor profesionale supuse impozitului, timp de 12 luni anterior naşterii copilului, respectiv adeverinţa nr. 0058/18 martie 2009, eliberată de D.G.F.P. Harghita; în cazul persoanelor care obţin venituri din activităţi independente, cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului se recalculează pe baza dovezilor eliberate de autorităţile competente privind veniturile efectiv realizate în perioada pentru care s-a luat în calcul venitul estimat în vederea plăţii anticipate a impozitului sau pentru care s-a completat declaraţia pe proprie răspundere; prin adresa nr. 8562/26 mai 2010, intimata i-a adus la cunoştinţă recurentului că trebuie să completeze dosarul cu un act din care să rezulte veniturile realizate în anul 2008, iar prin adeverinţa nr. 1930107446534/8 iunie 2010, emisă de A.F.P. Miercurea Ciuc, s-a constatat ce recurentul a realizat un venit neimpozabil în sumă de 4.473 lei; în temeiul acestei adeverinţe, s-a aprobat modificarea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului, de la 698 lei la 600 lei lunar; dacă în urma recalculării rezultă un cuantum mai mic al indemnizaţiei pentru creşterea copilului, faţă de cel iniţial stabilit, diferenţa se recuperează de la beneficiar, potrivit art. 21 alin. 1 din O.U.G. nr. 148/2005, fiind, deci, emisă Decizia nr. 1275156023198/10 iunie 2010.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Curtea de Apel – învestită cu soluţionarea recursului potrivit motivelor invocate, precum şi regulii statornicite de disp. art. 3041 Cod proc. civ. -, a reţinut următoarele aspecte:
Prin Decizia nr. 10778/1 aprilie 2009, pârâta-intimată, a modificat cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului, de care beneficia reclamantul-recurent, de la 600 lei la 689 lei, începând cu data de 4 februarie 2009.
Prin Decizia nr. 107781/14 iunie 2010, pârâta-intimată a aprobat micşorarea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului, de la 698 lei la 600 lei lunar, începând cu data de 4 februarie 2009.
Prin Decizia nr. 1276156023198/10 iunie 2010, pârâta-intimată a hotărât constituirea debitului şi recuperarea sumei reprezentând indemnizaţia pentru creşterea copilului 0-2(3) ani pentru M.C., stabilind că suma totală plătită necuvenit, cu acest titlu, pentru perioada 4.02.2009-31.05.2010, respectiv 1.567 lei, se recuperează în condiţiile legii, reclamantului-recurent acordându-i-se un termen de 15 zile pentru plata sumei menţionate (art. 3 din Decizie); la art. 4 din Decizie se precizează că după trecerea termenului prevăzut la art. 3, această decizie devine titlu executoriu fără nicio altă formalitate şi se supune executării silite în condiţiile dispoziţiilor imperative privind executarea silită a creanţelor bugetare.
Prin Decizia nr. 11/10 august 2010, directorul executiv al A.J.P.S. Harghita a respins contestaţia reclamantului-recurent, formulată împotriva Deciziei nr. 1276156023198/10 iunie 2010, motivând că potrivit pct.1 din procedura aprobată prin Ordinul Preş. A.N.A.F. nr. 2333/2007, acele persoane fizice care realizează venituri din cedarea folosinţei bunurilor, prin derularea unui număr mai mare de 5 contracte de închiriere sau subînchiriere, la sfârşitul anului fiscal, se consideră că obţin venituri din activităţi independente, prevăzute de art. 46 din Legea nr. 571/2003.
Referitor la Decizia nr. 1276156023198/10 iunie 2010, prin care pârâta-intimată a dispus recuperarea sumei de 1.567 lei, de la reclamantul-recurent, Curtea reţine că în art. 4 din Decizie s-a afirmat expres caracterul acesteia de titlu executoriu, după trecerea termenului de 15 zile (de la comunicare), acordat debitorului pentru plata sumei de 1.567 lei.
Curtea reţine, de asemenea, că, deşi potrivit disp. art. 21 alin. 1 din O.U.G. nr. 148/2005, sumele încasate necuvenit se recuperează de la beneficiarii acestora, pe baza deciziei emise de directorul executiv al agenţiei teritoriale, la data emiterii Deciziei nr. 1276156023198/10 iunie 2010 nu exista dovada că sumele încasate de reclamantul-recurent au fost necuvenite.
Concluzia se impune prin prisma faptului că actul prin care s-a redus cuantumul indemnizaţiei pentru creşterea copilului, începând cu 4 februarie 2009, respectiv Decizia nr. 107781 a fost emisă de A.J.P.S. numai la data de 14 iunie 2010, adică după 4 zile de la emiterea Deciziei nr. 1276156023198/10 iunie 2010. În aceste condiţii, la data de 10 iunie 2010 nu se putea pune problema recuperării sumei de 1.567 lei – cu calificarea Deciziei nr. 1276156023198/10 iunie 2010 ca fiind titlu executoriu -, de vreme ce nu exista o decizie care să constate că această sumă a fost încasată necuvenit, de către reclamantul-recurent, în privinţa căruia, la data emiterii Deciziei nr. 1276156023198/10 iunie 2010 îşi produceau, încă, efectele Decizia nr. 10778/1 aprilie 2009, prin care s-a stabilit cuantum indemnizaţiei pentru creşterea copilului la 689 lei lunar.
În plus, Curtea constată că Decizia nr. 1276156023198/10 iunie 2010 nu este motivată, ci conţine doar trimiteri generale la 4 acte normative (fără a indica nici măcar un articol de lege), la Codul de procedură civilă, la dosarul, cererea şi declaraţia pe proprie răspundere, fără a preciza data depunerii actelor, conţinutul acestora şi fără a indica vreun document şi vreo normă juridică incidentă în cauză, din care să rezulte că suma ce urmează a fi recuperată a fost încasată necuvenit.
De asemenea, Curtea constată că Decizia nr. 107781/14 iunie 2010 nu cuprinde motivele care au determinat luarea măsurii micşorării cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului, de la 698 lei la 600 lei lunar, începând cu data de 4 februarie 2009, după ce, prin Decizia nr. 10778/1 aprilie 2009 s-a dispus, tot începând cu data de 4 februarie 2009, majorarea cuantumului indemnizaţiei pentru creşterea copilului, de la 600 lei la 698 lei.
Astfel, după formula având în vedere, în Decizie se indică cifrele reprezentând 4 articole de lege, şi denumirea actelor normative, iar la final se menţionează: – cererea şi declaraţia pe proprie răspundere pentru acordarea drepturilor prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 148/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 772007, cu modificări ulterioare, înregistrate cu numărul……….
Aşadar, pe lângă faptul că din considerentele Deciziei ar rezultă că reclamantul-recurent a depus cerere în sensul micşorării indemnizaţiei pentru creşterea copilului – căci aceasta a fost măsura luată prin Decizia nr. 107781/14 iunie 2010 -, A.J.P.S. nu a precizat nici măcar numărul de înregistrare a cererii şi a declaraţiei pe proprie răspundere. Lipsa motivării este cu atât mai evidentă cu cât, fără a indica la ce se referă textele de lege (3 dintre acestea privesc data şi locul unde se depun cererile, termenul de soluţionare, termenul de comunicare şi modalitatea de comunicare a deciziei, iar unul se referă la atribuţiile A.J.P.S.) şi care este incidenţa lor asupra cuantumului indemnizaţiei – ci expunând o simplă enumerare –, fără a preciza ce anume rezultă din cererea reclamantului-recurent şi din declaraţia pe propria răspundere, fără a preciza dacă este vorba de aceleaşi acte care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 10778/1 aprilie 2009 ori sunt acte cu un conţinut nou şi fără a arăta în ce constau argumentele care au dus la schimbarea situaţiei, faţă de cea stabilită prin Decizia nr. 10778/1 aprilie 2009, pârâta-intimată a procedat la luarea unei măsuri defavorabile reclamantului-recurent, prin reducerea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, de la suma de 689 lei, la suma de 600 lei, începând cu data de 4 februarie 2009, adică pentru o perioadă anterioară, de peste 15 luni.
Deciziile luate de autorităţile administrative trebuie motivate, pe de o parte, pentru a permite persoanei care se consideră vătămată printr-o astfel de decizie să ia cunoştinţă de motivele acesteia şi, pe de altă parte, pentru a furniza instanţei învestite cu analizarea legalităţii actului administrativ, suficiente indicaţii care să-i permită să îşi exercite controlul asupra modalităţii de aplicare a legii de către autoritatea care a emis actul atacat. Or, în speţă, nici considerentele Deciziei nr. 1276156023198/10 iunie 2010 şi nici cele ale Deciziei nr. 107781/14 iunie 2010 nu răspund acestor exigenţe.
Aşadar, Curtea urmează să anuleze Decizia nr. 11/10 august 2010 emisă de directorul executiv al A.J.P.S. Harghita şi să admită contestaţia reclamantului-recurent împotriva Deciziei nr. 1276156023198/10 iunie 2010, act pe care urmează, de asemenea, să îl anuleze, având în vedere argumentele deja expuse cu privire la nelegalitatea acestei din urmă Decizii. În mod subsecvent şi pentru considerentele anterior menţionate, se impune şi anularea Deciziei nr. 107781/14 iunie 2010 emise de A.J.P.S. Harghita.
În consecinţă, Curtea a admis recursul reclamantului – art. 312 alin. 1 teza a I Cod proc. civ. – şi a modificat în tot hotărârea atacată – art. 312 alin. 2 teza a I, alin. 3, art. 304 pct. 9 teza a III-a Cod proc. civ. -, în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
