LITIGIU DE MUNCĂ. CONCEDIU DE ODIHNĂ
NEEFECTUAT. PLATA INDEMNIZAŢIEI.
Reclamanta a avut calitatea de asistent maternal profesionist şi a
desfăşurat activitatea la domiciliul său, nu a beneficiat de concediu de odihnă, situaţie
în care pârâta trebuia să-i plătească drepturile salariale ce i se cuveneau, raportate la
numărul de zile de concediu de odihnă neefectuat.
Cum pârâta nu şi-a îndeplinit această obligaţie ce-i revenea în baza
art.1 alin.1 şi art.2 lit.b din O.G. nr.29/1995 şi art.16 din O.G. nr.50/1992,
instanţa de fond a admis acţiunea pentru indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă
anului 2002.
(Decizia nr.78/R-CM din 21 februarie 2006 pronunţată
de Curtea de Apel Piteşti).
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr.734 din 17
noiembrie 2005 a admis cererea reclamantei A.D. în contradictoriu cu
D.G.A.S.P.C. Vâlcea şi în consecinţă a obligat-o pe pârâtă să plătească
reclamantei suma de 246,98 lei reprezentând indemnizaţia pentru
concediul de odihnă neefectuat în anii 2001 şi 2002, actualizată cu rata
inflaţiei până la data pronunţării.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că datorită
specificului activităţii pe care o desfăşoară reclamanta, în sensul creşterii,
îngrijirii şi educării în vederea dezvoltării armonioasă a copilului pe care l-
a avut în plasament, nu a putut beneficia de concediu de odihnă. De
aceea, acţiunea a fost privită ca întemeiată şi admisă, avându-se în vedere
dispoziţiile art.16 din H.G. nr.50/1992, coroborate cu dispoziţiile O.G.
nr.29/1995.
În termen legal, împotriva acestei sentinţe a declarat recurs
pârâta, invocând motivul de casare prevăzut de art.304 pct.9 Cod
procedură civilă, respectiv prescripţia dreptului la acţiune privind
indemnizaţia pentru concediul de odihnă neefectuat pe anul 2001.
Pe de altă parte s-a susţinut că instanţa de fond nu a avut în
vedere activitatea reclamantei de asistent maternal profesionist, care are
un caracter permanent, se desfăşoară la domiciliul acesteia chiar şi în
perioada concediului de odihnă, situaţie în care a beneficiat integral atât
în 2001, cât şi în 2002, de toate drepturile salariale cuvenite, de aceea în
mod nejustificat a fost admisă acţiunea.
Instanţa de recurs a privit ca întemeiată parţial această cale de
atac, reţinând că potrivit art.3 din Decretul nr.167/1958, dreptul la
acţiune al reclamantei pentru pretenţiile solicitate se prescrie în termen de
3 ani şi cum aceasta a fost înregistrată la data de 15 iunie 2005, nu
puteau fi solicitate decât drepturile salariale începând cu data de 15 iunie
2002.
Pentru perioada anului 2001, indemnizaţia de concediu
calculată prin raportul de expertiză efectuat în cauză este prescrisă cu
consecinţa înlăturării menţiunii plăţii acesteia din sentinţa atacată.
Curtea a constatat că pentru indemnizaţia de concediu
aferentă anului 2002, acţiunea în mod corect a fost privită ca întemeiată,
întrucât reclamanta a avut calitatea de asistent maternal profesionist şi a
desfăşurat activitatea la domiciliul său, nu a beneficiat de concediu de
odihnă, situaţie în care pârâta trebuia să-i plătească drepturile salariale ce i
se cuveneau, raportate la numărul de zile de concediu de odihnă
neefectuat.
Cum pârâta nu şi-a îndeplinit această obligaţie ce-i revenea în
baza art.1 alin.1 şi art.2 lit.b din O.G. nr.29/1995 şi art.16 din O.G.
nr.50/1992, în mod corect instanţa de fond a admis acţiunea pentru
indemnizaţia de concediu de odihnă aferentă anului 2002.
În temeiul art.312 alin.2 Cod procedură civilă, recursul formulat de pârât
a fost admis, modificată în parte sentinţa, în sensul înlăturării obligării
pârâtei la plata indemnizaţiei de concediu pentru anul 2001, în sumă de
373,611 lei reactualizată, ca fiind prescrisă, menţinându-se celelalte
dispoziţii ale sentinţei.
