În cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, legiuitorul român a instituit un regim sancţionator mai blând corespunzător formei de vinovăţie, întrucât în cazul culpei făptuitorul nu-şi reprezintă rezultatul realmente periculos al faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă sau cu toate că prevede acest rezultat, nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce.
În aceste condiţii urmarea produsă prin comiterea infracţiunii din culpă, este imputabilă făptuitorului numai ca urmare a lipsei de prevedere sau a uşurinţei de abordare a unei situaţii, diferenţiindu-se esenţial de cazul în care făptuitorul acţionează cu intenţie, reprezentându-şi consecinţele păgubitoare şi acţionând tocmai în realizarea acestora, sau cu acceptarea eventualităţii producerii lor.
În aceste condiţii urmarea produsă prin comiterea infracţiunii din culpă, este imputabilă făptuitorului numai ca urmare a lipsei de prevedere sau a uşurinţei de abordare a unei situaţii, diferenţiindu-se esenţial de cazul în care făptuitorul acţionează cu intenţie, reprezentându-şi consecinţele păgubitoare şi acţionând tocmai în realizarea acestora, sau cu acceptarea eventualităţii producerii lor.
Prin sentinţa penală nr. 695 din 31 martie 2006, pronunţată de Judecătoria Slatina în dosarul nr. 12451/2005, a fost condamnat inculpatul T. N., la pedepsele de : 3 ani închisoare pentru o infracţiune de ucidere din culpă, prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal şi de 10 luni închisoare pentru o infracţiune de vătămare corporală din culpă, prev. de art.184 alin.2 şi 4 Cod penal, stabilindu-se pedeapsa rezultantă conform art. 33 lit. b, 34 lit. b Cod penal, de 3ani închisoare.
În baza art. 861 Cod penal, s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 5 ani şi cu obligarea inculpatului la respectarea măsurilor de supraveghere prev. de art. 863 Cod penal, cu atenţionarea asupra prev. art.864 Cod penal.
În fapt prima instanţă a reţinut următoarele:
Inculpatul T. N., deţine permis de conducere pentru autoturismele din categoria B,C şi C + E din luna aprilie 2004, iar la data de 4 iulie 2005, a fost angajat de către S.C.” Grifpan” SRL Slatina, în funcţia de agent de vânzări, fiindu-i încredinţată autoutilitara Dacia 1304 cu numărul de înmatriculare OT-94-SER, pe care urma să o folosească în activitatea de distribuire a produselor de panificaţie.
În ziua de 8 iulie 2005, în jurul orei 17,55, inculpatul se deplasa cu autoturismul menţionat pe DN E574, în direcţia Balş – Slatina şi conducând vehiculul cu viteză excesivă, neadaptată condiţiilor de trafic, a intrat în coliziune cu autoturismul aparţinând IPJ Olt marca Dacia cu numărul de înmatriculare OT-11-STM, autoturism în care se afla un echipaj de poliţişti, alcătuit din victima P. G. L., inspector principal în cadrul IPJ Olt – Serviciul de Investigaţii Criminale şi partea vătămată N. D. – subcomisar în acelaşi departament precum şi subcomisarul N. G., care conducea autoturismul.
Accidentul de circulaţie s-a produs ca urmare a conduitei culpabile a inculpatului, acesta conducând cu viteză excesivă şi, datorită neatenţiei, a efectuat un viraj stânga pentru a nu accidenta un autoturism care se deplasa pe acelaşi sens de mers, intrând în derapaj pe sensul opus şi izbind violent autoturismul aparţinând IPJ, care circula regulamentar.
În urma coliziunii, persoana aflată pe bancheta dreapta – faţă – victima P. G. L., a decedat imediat după impact, iar persoana aflată pe bancheta din spate – partea vătămată N. D. a suferit leziuni de circa 90 de zile de îngrijiri medicale.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel, partea civilă P. R. E. şi asigurătorul S.C. „ Omniasig „ SA Slatina, formulând critici de nelegalitate şi netemeinicie, astfel:
În apelul părţii civile s-a invocat greşita individualizare judiciară a pedepselor, solicitându-se majorarea acestora şi aplicarea regimului de detenţie, cu motivarea că prin conduita iresponsabilă a inculpatului s-a produs decesul victimei P. G. L., în vârstă de 31 de ani, iar atitudinea inculpatului după comiterea infracţiunilor, a fost una sfidătoare, fără a participa moral sau material la înlăturarea consecinţelor infracţiunii şi acoperirea prejudiciului cauzat părţii civile.
În apelul asigurătorului s-a criticat greşita reţinere a solidarităţii în sarcina apelantei, privitor la cheltuielile de spitalizare determinate de internarea părţii vătămate Nuţă Dorin şi a cheltuielilor judiciare, în raport de dispoziţiile art. 49 din legea 146/1995 şi ale ordinului nr. 3108/2004.
Tribunalul Olt, prin decizia nr. 252 din 28 iunie 2006, pronunţată în dosarul nr. 646/P/2006, a admis apelurile declarate în temeiul art. 379 alin.1 pct. 2 lit. b Cod pr. penală, desfiinţând parţial sentinţa, sub aspect civil şi dispunând trimiterea cauzei pentru rejudecarea laturii civile la aceiaşi instanţă de fond, cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.
Asupra criticilor formulate de apelanta P. R. privitor la individualizarea judiciară a pedepselor, s-a reţinut că infracţiunea care a produs decesul victimei P. G. L. a fost săvârşită din culpă, iar inculpatul nu are antecedente penale şi a manifestat sinceritate şi regret în cursul cercetărilor, iar aceste împrejurări justifică pedepsele aplicate, atât privitor la cuantum cât şi la modalitatea de executare.
Această soluţie a fost atacată cu recurs, în termen legal, de către parte civilă P. R., numai sub aspectul laturii penale, invocându-se motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 14 Cod pr. penală şi solicitându-se majorarea pedepsei aplicate şi executarea acesteia în regim de detenţie, reiterându-se motivele din susţinerea cererii de apel.
Recursul promovat în cauză este nefondat.
Din analiza prevederilor art. 72 Cod penal coroborat cu art. 52 Cod penal, se reţine că în accepţiunea Codului penal român, pedeapsa reprezintă o măsură de constrângere şi un mijloc de reeducare al condamnatului în vederea prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni, prin formarea unei atitudini corecte a persoanei condamnate faţă de muncă, de ordinea de drept şi de regulile de convieţuire socială.
În mod particular, în cazul infracţiunilor săvârşite din culpă, legiuitorul român a instituit un regim sancţionator mai blând corespunzător formei de vinovăţie, întrucât în cazul culpei făptuitorul nu-şi reprezintă rezultatul realmente periculos al faptei sale, deşi trebuia şi putea să-l prevadă sau cu toate că prevede acest rezultat, nu îl acceptă, socotind fără temei că nu se va produce (astfel cum este definită culpa în art. 19 pct. 2 lit. a şi b Cod penal).
Reţinând aceste considerente alăturat de criteriile prev. în art. 72 Cod penal,pentru individualizarea judiciară a pedepselor se constată că în speţă instanţele de fond şi apel au realizat o corectă aplicare a legii pentru situaţia de fapt probată în cauză, având în vedere pe de o parte limitele de pedeapsă fixate pentru infracţiunile deduse judecăţii ( limite maxime de 7 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 178 alin. 2 Cod penal şi de 3 ani închisoare pentru infracţiunea prev. de art. 184 alin. 2 şi 4 Cod penal), iar pe de altă parte de pericolul social concret al faptelor penale comise, constând în decesul victimei P. G. L. şi vătămarea corporală a părţii vătămate N. D., precum şi corespunzător împrejurărilor ţinând de persoana inculpatului – în vârstă de 21 de ani, integrat social, fără antecedente penale, cu atitudine sinceră privitor la recunoaşterea comiterii faptei şi a vinovăţiei şi exprimându-şi acordul de a achita despăgubirile solicitate de părţile civile, în măsura dovedirii acestora .
Împrejurarea că inculpatul nu a realizat o executare voluntară a obligaţiei de a despăgubi pe partea civilă nu poate fi reţinută în sensul conduitei negative a acesteia, cât timp partea civilă a declarat că renunţă la acţiunea civilă formulată iar în prezent latura civilă a cauzei nu s-a soluţionat definitiv.
