Contravenţii. puterea doveditoare a procesului verbal de constatare a contravenţiei


Prin cererea înregistrata sub nr.2914/329/2010 din 20 octombrie 2010, petentul M. V., a solicitat  instantei ca, prin hotarârea ce va pronunta, sa dispuna anularea  procesului verbal  de constatare a contraventiei seria TR nr.000181 încheiat la data de 22 septembrie 2010 de Regia Nationala a Padurilor Romsilva – Directia Silvica Teleorman- Ocolul Silvic Turnu Magurele.

În motivarea plângerii, petentul a aratat ca,  prin procesul verbal contestat, a fost sanctionat contraventional cu amenda în cuantum de 5000 lei, pentru savârsirea contraventiei prevazute si pedepsite de art.8 alin.1 lit.a din Legea 171/2010 si au fost stabilite despagubiri în sarcina sa  în cuantum de 306,84 lei, reprezentând contravaloarea a 2,88 mc masa lemnoasa.

Petentul a invocat nulitatea absoluta a procesului verbal de constatarea contraventiei, în temeiul art.17 din OG nr.2/2001, motivat de faptul ca agentul constatator a facut mentiuni care nu au suport real, pentru ca el nu putea face obiectiuni, nefiind de fata la constatarea faptei si la întocmirea procesului  verbal,  iar, pe de alta parte, el nici nu a savârsit fapta.

A precizat ca a luat cunostinta despre faptul ca este învinuit ca ar fi savârsit contraventia retinuta în sarcina sa, la data de 08.10.2010, odata  cu primirea procesului verbal contestat.

Petentul a mai aratat ca procesul verbal nu se poate bucura de prezumtia de legalitate, atâta vreme cât, la constatarea contraventiei, nu a fost prezent  niciun martor, ci numai  la întocmirea procesului verbal.

În drept si-a întemeiat plângerea pe disp. OG nr.2/2001.

Analizând actele si lucrarile dosarului, instanta constata ca, prin  procesul verbal de constatare a contraventiei silvice seria TR nr.000181/22.09.2010 încheiat de D. S. T.- Ocolul Silvic Turnu Magurele, petentul a fost sanctionat, în baza art.8 alin.2 lit c din Legea nr.171/2010, cu o amenda contraventionala în suma de 5000 lei, pentru savârsirea faptei prevazute  de art.8 alin(1) lit.a din acelasi  act normativ.

S-a retinut ca, în ziua de 22.09.2010, la ora 14,30, în locul denumit „Catina”, petentul a taiat un numar de 4 arbori (plopi), 2 plopi cu diametrul de 34 cm si 2 cu diametrul de 36 cm, în valoare totala de 306,84 lei, pe care i-a transportat cu doua carute trase de  câte doi cai, împreuna cu Sandu Ioan, din Turnu Magurele, si le-a vândut la diversi cetateni din cartierul Magurele.

Împotriva procesului verbal de contraventie petentul a formulat plângere în termenul prevazut  de art.31 din OG nr.2/2001.

Intimata a formulat  întâmpinare (filele 14-15) prin care a solicitat respingerea plângerii, ca netemeinica, si mentinerea , ca legal si temeinic, a procesului verbal de constatarea contraventiei contestat.

În motivarea cererii, intimata a aratat ca, la data de 22.09.2010, petentul s-a deplasat în trupul  de padure „Catina” (proprietate publica a statului, aflat în administrarea  Directiei Silvice Teleorman prin Ocolul Silvic Turnu Magurele) de unde a taiat, fara drept, un numar de 4 arbori din specia plop euro- american, cu diferite diametre, producând astfel, un prejudiciu în valoare de 306,84 lei. Arborii taiati au fost însusiti de petent si transportati cu caruta.

Referitor la motivarea  contravenientului, în sensul ca el nu a taiat arbori din padure, intimata a sustinut ca acesta a fost surprins chiar în momentul savârsirii faptei si, atunci când a constatat apropierea organelor de paza, a fugit.

Mai mult decât atât, în acel moment,  de fata erau si lucratori ai Jandarmeriei Române care participau la actiune, alaturi de angajatii silvici.

De asemenea  fapta retinuta în  procesul verbal este confirmata si de S. I., care în declaratia data, recunoaste ca  l-a însotit pe petent la momentul savârsirii faptei.

Împrejurarea ca petentul nu a fost de fata la semnarea  procesului verbal nu poate duce la concluzia ca acesta este nevinovat, având în vedere ca a fugit de la locul faptei si ca a refuzat orice colaborare cu organele de control.

Mai mult decât atât, la data de 29.09.2010, petentul a fost surprins din nou întocmindu-se un alt proces verbal de contraventie.

Intimata a mai  sustinut ca procesul verbal contestat a fost întocmit cu  respectarea prevederilor legale în vigoare iar organul constatator a manifestat suficienta clementa fata  de contravenient.

În drept  si-a întemeiat cererea pe disp. Legii nr.171/2010 si OG nr.2/2001.

A anexat cererii (în copie) : declaratia numitului S. I. si procese verbale din  29.09.2010 si 14.10.2010.

În ceea ce priveste legalitatea procesului verbal, instanta constata ca au  fost respectate dispozitiile legale la încheierea acestuia.

Instanta va înlatura apararea petentului potrivit careia procesul verbal contestat este lovit de nulitate absoluta pentru încalcarea dispozitiilor art.17 din OG nr.2/2001.

Potrivit disp. art. 17 din OG nr.2/2001: „lipsa mentiunilor  privind numele ,prenumele si calitatea agentului constatator, numele si prenumele contravenientului(…), a faptei savârsite si a datei comiterii acesteia sau a semnaturii agentului constatator  atrage nulitatea procesului verbal”.

Instanta constata ca procesul verbal contestat contine toate aceste mentiuni, precum si  faptul ca au fost respectate si disp.art.16 alin (7) din OG nr.2/2001, privind obligatia agentului constatator de a consemna distinct în procesul verbal, la rubrica „alte mentiuni”, obiectiunile formulate de contravenient si disp.art.19 alin (1) din acelasi act normativ, procesul verbal fiind întocmit în lipsa contravenientului dar în prezenta martorului F. O.

În ceea ce priveste temeinicia procesului verbal, instanta retine ca, potrivit disp. art.8 alin (1) lit .a din Legea 171/2010 constituie contraventii silvice urmatoarelor fapte:” taierea, ruperea sau  scoaterea din radacini a arborilor, fara drept, precum si distrugerea ori vatamarea de arbori, puieti sau lastari, daca valoarea prejudiciului adus padurii, stabilita conform legii,  este de pâna la 5 ori  pretul mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior, la data constatarii faptei (…)” si se sanctioneaza potrivit disp. art.8 alin (2) lit c cu amenda de la 2000 lei la 5000 daca valoarea  prejudiciului, stabilita conform legii, este de 3 pâna la 5 ori pretul mediu al unui metru cub de masa lemnoasa pe picior la data constatarii faptei.

Analizând  materialul probator administrat în cauza, respectiv depozitia martorului F. O., coroborate cu  fisa de calcul nr.24 privind pagubele produse conform procesului verbal seria TR nr.000181/22.09.2010 si cu înscrisurile depuse la dosar de intimata, respectiv declaratia olografica a martorului S. I. si procesele verbale încheiate la data de 29.09.2010 si 14.10.2010, instanta retine ca petentul M. V. a savârsit fapta împreuna cu  martorul S. I. si a taiat 4 arbori din specia plop, cu diametre diferite, din padurea Catina, aflata pe raza satului Poiana, judetul Teleorman, producând un prejudiciu total în valoare de 380,48 lei.

Potrivit declaratiei  martorului F. O., asa cu se retine  si în procesul verbal contestat, persoanele surprinse de organul constatator se aflau într-o caruta, au refuzat sa ramâna la  fata locului si au fugit cu caruta pe câmp. Martorul a mai declarat ca, în caruta acestora, a vazut leme de plop uscat.

Instanta va înlatura depozitia martorului S. I. data în fata instantei (fila 66), apreciind ca aceasta nu este sincera.

Acesta a recunoscut ca a savârsit împreuna cu petentul faptele contraventionale savârsite în zilele de 22.09.2010 si 29.10.2010, asa cum reiese din declaratia data de acesta la sediul ocolului Silvic din Turnu Magurele, în ziua de 04.10.2010,  revenirea supra declaratiei sale fiind explicata de instanta prin faptul ca martorul, la rândul sau, a fost  si el sanctionat contraventional, prin procesul verbal nr.195/29.09.2010 , si i-a fost „ ridicata caruta”, asa cum acesta a declarat (fila 16).

Si în procesul verbal încheiat la data de 29.10.2010 (filele 17-18), se retine ca martorul S. I. a fost surprins împreuna cu petentul M. V. si cu alte trei persoane, cu doua atelaje hipo, în timp ce acestia transportau material lemnos, ca, pentru a împiedica prinderea lor, au aruncat materialul lemnos si au abandonat unul dintre utilajele hipo (aspect relatat si de martorul S. I. în declaratia data în data de 04.10.2010).

Instanta  va înlatura si apararea petentului potrivit careia procesul verbal de constatare a contraventiei „ nu se poate bucura de  prezumtia de legalitate, atâta vreme cât la constatarea  contraventiei, nu a fost prezent niciun martor”.

Prin jurisprudenta C.E.D.O., ( printre care si cauza Anghel contra României), s-a statuat  ca procesul verbal de contraventie reprezinta „ o acuzatie în materie penala”, concluzie ce atrage  aplicabilitatea garantiilor prevazute de art.6 din Conventie oricarui acuzat în materie penala, si anume prezumtia de nevinovatie (art.6.2 din Conventie).

Curtea nu se opune însa stabilirii unei prezumtii de temeinice a procesului verbal, cu conditia sa nu se încalce dreptul de aparare a petentului iar acesta sa nu fie pus în situatia de a dovedi fapte negative (cauza  Blum contra Austriei).

Or, în cauza, instanta retine ca nu a fost încalcata prezumtia de nevinovatie a petentului.

Din depozitiile martorilor C. E. Gh. si S. A. M. instanta retine ca petentul a facut dovada „pozitiva” ca, a fost plecat la Bucuresti, la fiica sa, ce era internata în spital, la data când i-a fost comunicat  procesul verbal prin care a fost sanctionat contraventional dar nu la data savârsirii faptei retinute în sarcina sa.

Instanta nu va retine sustinerile martorilor S. A. M. si C. E. G., potrivit carora  petentul ar fi în conflict cu padurarul sau ca acesta din urma i-a întins petentului „ o capcana”, apreciind  ca acesta nu corespund  realitatii.

Astfel,  din continutul procesului verbal încheiat la data de 14.10.2010, instanta retine ca martorul S. A. M. a fost surprins, la data de 14.10.2010, împreuna cu petentul, în timp ce taiau ilegal arbori cu motoferastraul în trupul de padure „Catina”.

În ceea ce priveste sanctiunea aplicata  petentului, respectiv  amenda la maximul  prevazut de lege, instanta apreciaza ca agentul constatator a facut o individualizare corecta a acesteia, în baza disp. art.21 alin (3) din OG nr.2/2001, tinând cont de gradul de pericol al faptei savârsite, de modul  si mijloacele savârsite, (petentul a savârsit fapta împreuna cu alte persoane), ca s-a sustras controlului si  a fugit de la fata locului si ca fapta constatata nu  a reprezentat un  eveniment izolat.

Fata de aceste considerente , instanta în baza art.34 din OG nr.21/2001, a respins plângerea formulata de petentul  M. V. împotriva seria TR nr.000181 încheiat la data de 22 septembrie 2010 de Regia Nationala a Padurilor Romsilva – Directia Silvica Teleorman- Ocolul Silvic Turnu Magurele si a mentinut, ca fiind legal si temeinic, procesul verbal de constatare  a contraventiei seria TR nr.000181 încheiat la data de 22 septembrie 2010 de Regia Nationala a Padurilor Romsilva – Directia Silvica Teleorman- Ocolul Silvic Turnu Magurele.