Evaziune fiscală prin ascunderea veniturilor bază de calcul a obligaţiilor fiscale.


Prin sentinţa penală nr. 298 pron. la data de 12 nov. 2014 de Trib. Olt în dosarul nr.2212/104/2014 în baza art. 9 alin. 1 lit. a din legea nr. 241/2005  rap. la art. 41 alin. 2  din C.pen. anterior datei de 1.02.2014 cu aplicarea art. 5 alin.1  din C.pen. actual privind aplicarea legii penale mai favorabile până la soluţionarea definitivă a cauzei şi a art. 374 alin. 4 rap. la art. 396 alin. 10 C.p.p. privind recunoaşterea faptei penale a fost condamnat inculpatul XXX la pedeapsa principală de 2 ani închisoare şi la pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a(de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, b(de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi c(de a ocupa o funcţie de natura celei de administrator de societăţi comerciale) din C.pen. anterior datei de 1.02.2014 pe durată de 2 ani.

În baza art. 861 şi art. 862 din C.pen. anterior cu aplicarea art. 5 alin. 1  din C.pen. actual  s-a dispus suspendarea executării  sub supraveghere a pedepsei principale a închisorii pronunţată , pe durată de 5 ani , ce constituie termen de încercare.

În baza art. 863 alin. 1 din C.pen. anterior, pe durata termenului de încercare inculpatul

 s-a dispus să  se  supună următoarelor măsuri de supraveghere

-se va prezenta la Serviciul de probaţiune Olt – Slatina din subordinea Min. Justiţiei,  la datele fixate de acestea.

-va anunţa în prealabil orice schimbare de domiciliu,reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile ,precum şi întoarcerea

-va comunica şi justifica schimbarea locului de muncă

-va comunica informaţii de natură a putea fi controlate mijloacelor sale de existenţă.

S-au  pus în vedere  inculpatului prevederile art. 864 din C.pen. anterior privind revocarea  acestei suspendări.

În baza art. 71  alin. 2 din C pen. anterior  s-a aplicat  inculpatului pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a(de a fi ales în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, b(de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi c(de a ocupa o funcţie de natura celei de administrator de societăţi comerciale) din acelaşi C.pen. iar în baza art. 71 alin. 5 din acelaşi C.pen. dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

A fost obligat  inculpatul  la plata sumei de 99.101  lei cu titlul de despăgubiri pentru daune materiale compensatorii constând în TVA  şi impozit pe profit datorat bugetului statului şi la plata  obligaţiilor fiscale accesorii, anume majorări de întârziere  cu titlul de despăgubiri pentru daune moratorii şi penalităţi de întârziere, calculate în cota procentuală legală aplicată asupra acestei sume de la data scadenţei şi până la  stingerea debitului, către partea civilă A.N.A.F. – D.G.F.P. Craiova.

În baza art. 11 din legea nr. 241/2005  s-a dispus măsura asigurătoare a sechestrului asupra bunurilor inculpatului până la concurenţa sumei reprezentând despăgubirile materiale compensatorii şi moratorii în scopul garantării reparării pagubei.

 În baza art. 22 alin. 3 rap. la art. 21 lit. g din legea nr. 26/1990 rap. la art. 13 alin. 1 şi 2 din legea nr. 241/2005 s-a  dispus să se comunice o copie a hotărârii de faţă, după rămânerea definitivă, către Oficiul Naţ. al Registrului comerţului pentru efectuarea înregistrărilor de menţiuni privind  condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de evaziune fiscală care atrage nedemnitatea acesteia de a ocupa funcţii de fondator, administrator, director sau reprezentant legali de societăţi comerciale, iar dacă a fost ales,că este decăzut din drepturi conform art. 12  din legea nr.241/205.

În baza art. 274 alin. 1 şi 3 C.p.p. a fost obligat  inculpat la plata sumei de 2.000 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat şi constată că suma de 150 de lei  ce se avansează de stat către Baroul Olt pentru asistenţa juridică conform delegaţiei nr.  825/2014 din 01.07.2014 ca regim juridic rămâne în sarcina statului.

Pentru a se pronunţa această sentinţă au fost avute în vedere cele ce urmează:

,, Prin rechizitoriul cu nr. 431/P/2011 emis la data de 16.06.2014 de procurorul din cadrul Parchetului  de pe lângă Tribunalul Olt înregistrat pe rolul Tribunalului Olt la nr. 2212/104/2014 a fost trimis în judecată inculpatul XXX  pentru comiterea faptei de evaziune fiscală prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din legea nr. 241/2005 rap. la art. 35 alin. 1 C.p.

În motivarea  rechizitoriului se arată că inculpatul în calitate de administrator al firmei Sc. S. C. Srl a avut  în perioada iulie 2009- dec. 2010 raporturi comerciale cu firmele S.c.  N. E . S.r.l., S.c.  A S.a.,S.c. T S.r.l. ,cabinetele asociate de avocaţi B. şi T., şi Sc N. C. S Srl  în baza cărora a livrat acestora bunuri în valoare totală de 1.948.533,14 lei din care TVA –ul este în sumă de 313.122,39 lei dar  a înregistrat în evidenţa contabilă aceste operaţiuni fără documente justificative şi nu a declarat la organele fiscale impozitele şi taxele încasate din acestea producând astfel un prejudiciu  bugetului statului în sumă de 99.101 lei .

Se constată că în cauză după primirea dosarului penal s-au efectuat procedurile din camera preliminară aşa cum sunt prevăzute de art. 344 şi următoarele C.p.p. care  s-au finalizat cu emiterea  încheierii  nr.59 din 01.08.2014  prin care  s-a constatat legalitatea sesizării instanţei prin acest rechizitoriu,a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea  judecăţii împotriva inculpatului pentru fapta de evaziune fiscală având încadrarea juridică de mai sus.

În aceste condiţii,  după începerea judecăţii dar mai înainte de a se începe cercetarea judecătorească  s-a luat act de cererea inculpatului privind aplicarea procedurii de recunoaştere a faptei şi cu ocazia declaraţiei luată acesteia s-a reţinut că  aceasta recunoaşte în totalitate fapta de evaziune fiscală  sesizată de procuror şi este de acord ca judecata să aibă loc pe baza probelor din dosarul de urmărire penală  şi a  probei cu înscrisuri.

Constatând că această cerere întruneşte condiţii de la art. 374 alin. 4 C.p.p. instanţa a admis-o ca fiind întemeiată.

Ca urmare pe baza  probelor menţionate anterior s-a reţinut situaţia de fapt în sensul că  inculpata  a avut calitatea de administrator al  societăţii comerciale Sc S C  Srl şi că în aceste condiţii a desfăşurat raporturi comerciale cu  firmele  indicate mai sus .Astfel , se constată că :

– în raporturile comerciale cu firma Sc T Srl  firma  administrată de inculpat a  livrat mărfuri industriale în valoare de 100.866,50 lei,emiţând în perioada oct.-nov. 2009 în calitate de furnizor pentru care va emis facturi fiscale 

– în raporturile cu S.c. N .E.  S.r.l. firma administrată de inculpat a  vândut mărfuri  pentru care a emis facturi fiscale în perioada  nov. 2009- mai 2010  în sumă totală de 412.728,80 lei

– în raporturile cu  firma S.c. N. C S. S.r.l. s-a constatat că firma administrată de inculpată a  vândut  mărfuri în perioada  oct. 2009-iunie 2010 pentru care a emis  facturi fiscale în valoare de  1.417.280,72 lei.

 – în raporturile cu S.c. A Sa firma administrată de inculpat a vândut mărfuri în valoare totală de 9.151 lei în perioada iulie –dec. 2009 pentru care a emis facturi

De asemenea, se mai constată că  inculpatul deşi avea obligaţia decurgând din calitatea de administrator al firmei Sc S. C. Srl nu a depus la organul fiscal declaraţiile privind veniturile realizate care ca atitudine omisivă a fost precedată de efectuarea de înregistrări în evidenţa contabilă a  acestor  operaţiuni comerciale desfăşurate  în perioadele menţionate fără documente justificative,  diminuând astfel baza de calcul a TVA  şi a impozitului pe profit  şi că astfel a produs  un prejudiciu bugetului statului prin nerealizarea acestor venituri , anume T.V.A de plată .- 91.818 lei şi impozit pe profit 7283 lei , în total  99.101 lei.

Pe de altă parte , se constată că în luna iulie 2010 inculpatul a deschis procedura de cedare – cesionare a părţilor sociale deţinute la firma SC S C către  numitul D C dom. în comuna C jud. X în care sens a încheiat cu acesta un proces verbal de predare primire însă operaţiunea nu a fost finalizată prin înregistrarea de menţiuni la Oficiul registrului comerţului astfel că nu este opozabilă terţilor(nefiind efectuate aceste forme de publicitate)

Ca probe  în acest sens se reţin elementele de fapt care rezultă din procesele verbale ale organelor financiare  în coroborare cu cele raportul de expertiză fără număr şi dată al Insp. Jud. de poliţie – Serviciul e investigare a fraudelor -Comp. cercetări penale ,aflat la filele 248-254 din vol II al dosarului de urmărire penală în care se consemnează situaţiile şi urmările expuse mai sus ,în coroborare cu elementele de fapt ce rezultă din  forma scrisă a facturilor fiscale şi chitanţelor emise de firma administrată de inculpat din care rezultă  operaţiunile economice de mai sus şi veniturile realizate de firma administrată de inculpată , cu elementele de fapt ce rezultă din declaraţiile de martori ascultaţi în cursul urmăririi penale(D. I. T., Ţ D R., T.  Ş. şi A. D.) ce se referă la acte materiale întreprinse cu ocazia executării obligaţiilor ce intrau în conţinutul raporturilor comerciale arătate şi în fine cu  recunoaşterea  faptei de către inculpat potrivit declaraţiilor sale din cursul urmăririi penale. De asemenea , cu privire la demersurile întreprinse în vederea cedării – cesionării părţilor sociale ale firmei administrată de inculpat sunt probele care rezultă din  hotărârea nr. 1 din 9.07.2010 a acestei firma ce se referă la încetarea mandatului de administrator al inculpatului şi numirea în această funcţie a martorului ca şi cele din declaraţia martorului D C ce privesc  actele materiale întreprinse cui această ocazie.

La termenul din 10 nov. 2014 la care au avut loc dezbaterile instanţa a  admis cererea procurorului şi a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei  de evaziune fiscală din aceea prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din legea nr. 241/2005 cu raportare la prevederile art. 35 alin. 1 din C. pen. actual privind forma continuată a acestei fapte în aceea prevăzută de art. 9 alin.1 lit. a din legea nr. 241/2005 raportate la art. 41 alin. 2 din C.pen. în vigoare anterior  datei de 1.02.2014, aceste din urmă prevederi referindu-se tot la forma continuată a acestei fapte. Această dispoziţie are în vedere aplicarea legii mai favorabile  până la judecarea definitivă a cauzei conform art. 5 alin.1 din C. pen. actual. În acest sens legea  care a fost identificată ca fiind legea penală mai favorabilă este cea anterioară datei de 1.02.2014 , cu trimitere principală la  Codul penal intrat în vigoare la această dată  pe criterii ce ţin de individualizarea pedepsei în modalităţi  ce impun condiţii ce  pot fi îndeplinite de inculpat(pentru suspendarea condiţionată a executării pedepsei, respectiv suspendarea executării pedepsei sub supraveghere) prin comparaţie cu legea penală actuală în privinţa căreia inculpatei i se impun condiţii mai grele  pretinse pentru unele din modalităţile de individualizare a pedepsei adecvate cauzei pentru suspendarea executării pedepsei sub supraveghere ,cu menţiunea că inculpata nu întruneşte condiţiile de această din urmă lege pentru alte modalităţi(pentru amânarea aplicării pedepsei pe cea de la art. 83 alin. 2 C.pen. privind durata  până la 7 ani a pedepsei prevăzute de lege iar pentru renunţarea la aplicarea pedepsei pe cea de la art. 80 alin. 2 lit. d privind durata de până la 5 ani a aceleiaşi pedepse).

 Fapta comisă de inculpat se constată că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de evaziune nefiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. a din legea nr.241/2005 rap. la art. 41 alin. 2 din C. pen. anterior datei de 1.02.2014. Astfel sub aspectul laturii obiective  a acesteia se reţin actele materiale ale inculpatului omisive sub aspectul obligaţiei de depunere a declaraţiilor fiscale, circumstanţiate  şi  precedate de  înregistrări în evidenţa contabilă de operaţiuni comerciale fără a putea prezenta documente justificative, ca modalitate a activităţii de ascundere a veniturilor supuse obligaţiilor fiscale , repetate  la diferite intervale de timp  , ce constituie fiecare  acţiunile ce reprezintă elementul material al acestei infracţiuni aflate în raport de la cauză la efect cu urmarea materială ce constă în prejudicierea bugetului statului. Sub aspectul laturii subiective se reţine că toate aceste acţiuni omisive ale inculpatului au la bază  aceiaşi rezoluţie infracţională fiind comise cu intenţia directă caracterizată prin scopul prejudicierii bugetului de stat  dedusă în raport de conduita inculpatului din constatarea reprezentării încă de la debut a activităţii infracţionale şi menţinută pe parcursul acesteia, urmată sub aspect volitiv de propunerea şi materializarea  scopului ilicit menţionat. 

Motivaţia invocată de către inculpat prin concluziile puse cu ocazia dezbaterilor ori relatate în concluziile scrise în raport de materialul probator administrat în cursul urmăririi penale se constată nefondată. Astfel, concluzia ce se referă la o soluţie de achitare a sa cu ocazia soluţionării acţiunii penale este lipsită de temei. În acest sens se invocă faptul că  inculpatul ar fi făcut demersuri în vederea  depunerii declaraţiilor fiscale la data de 27.01.2011 şi chiar i-ar fi fost primite acestea ,lucru probat prin  ştampila aplicată de funcţionară,însă ulterior i-au fost restituite după care a încercat să le trimită prin poştă însă din nou i-au fost restituite de către Biroul registru contribuabili declaraţii fiscale din cadrul D.G.F.P. Olt cu explicaţia că firma SC S C a devenit inactivă dar şi faptul că această conduită a sa nu ar constitui fată penală ci contravenţională. Această argumentaţie a inculpatului se constată ca nefiind concludentă deoarece  potrivit probelor de mai sus acesta nu şi-a îndeplinit obligaţia de  declarare a veniturilor realizate supuse obligaţiilor fiscale în termenul legal cu efecte de declarare ca inactivă a firmei dar şi cu  consecinţa consumării infracţiunii de evaziune fiscală menţionată în modalitatea ascunderii sursei impozabile. De asemenea,  susţinerea că  se impune achitarea inculpatului şi în raport de faptul înregistrării în evidenţa contabilă de operaţiuni fără documente justificative deoarece nu este vorba de operaţiuni fictive iar facturile în cauză au existat însă ,,probabil au dispărut sau pur şi simplu au fost pierdute” se înlătură ca nefondată. Argumentul este acela că  deşi nu se poate reţine că este vorba de operaţiuni comerciale fictive,  atâta timp cât  inculpatul în calitate de administrator al firmei menţionate nu poate proba că a depus în termen legal declaraţiile fiscale având la bază înregistrări în evidenţa contabilă pe baza unor astfel de documente justificative rezultă că prin aceasta conduită omisivă dar intenţionată a comis  fapta penală de  evaziune fiscală prev.de art.9 alin. 1 lit. a din legea n. 241/2005(ascunderea veniturilor fiscalizabile), cu atât mai mult cât în situaţia pierderii acestor documente  avea la dispoziţie procedura  reconstituirii lor,  inclusiv prin  date, informaţii ori copii ale documentelor  de la beneficiarii livrărilor de mărfuri făcute în calitate de furnizor.

De aceea , acţiunea penală va fi soluţionată prin condamnarea inculpatului la pedeapsa principală a închisorii dar şi la pedeapsa complementară de interzicere de drepturi.

La individualizarea  acestor pedepse se ţine seama de criteriile prevăzute de art. 72 alin. 1 din C.pen. anterior ce lege penală mai favorabilă ce se referă la  conduita cu caracter repetat a inculpatului,la limitele de pedeapsă legale dar reduse cu 1/3 ca urmare a aplicării  normelor privind recunoaşterea învinuirii conform art. 396 alin. 10 C.p.p.  , la prezenţa unor antecedente penale ale acestuia consemnate în cazierul judiciar prin fapte penale  din acelaşi domeniu al evaziunii fiscale pentru care procurorul i-a aplicat de două ori amenzi administrative care nu îi acordă acestuia vocaţie la circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 74 alin. 1 lit. a din C.pen. anterior,  prin conduita de a nu achita cel puţin în parte despăgubirile cuvenite părţii civile şi a nu repara  paguba până la închiderea dezbaterilor dar şi prin raportare la elementele de fapt cu caracter personal şi familial(că este o persoană care are în îngrijire 2 minori şi că este căsătorit ).

Se va aplica inculpatului pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a(de a fi aleasă în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, b(de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi c(de a ocupa o funcţie de natura celei de administrator de societăţi comerciale) din acelaşi C.pen. ţinând cont de  domeniul infracţiunii comise, pe durată de 2 ani.

Continuând operaţiunea de individualizare a pedepsei se constată că sunt  întrunite condiţiile  prevăzute de art.861  alin. 1 din C.pen. anterior  deoarece pedeapsa principală pronunţată este în limita legală( sub 4 ani închisoare),inculpatul deşi are  antecedente penale acestea nu constau în condamnări la pedepse cu închisoarea iar pronunţarea acestei condamnări constituie un suficient avertisment pentru aceasta spre a  nu mai comite infracţiuni,aşa cum rezultă din raportarea la criteriile de individualizare menţionate mai sus. De aceea, se va dispune suspendarea executării pedepsei pronunţate sub supraveghere şi se va stabili termenul de încercare în condiţiile art. 862 alin. 1 din acelaşi Cod penal ca fiind compus din durata pedepsei principale a închisorii şi  un interval de timp de 3 ani.

În baza art. 863 alin. 1 din C.pen. anterior, pe durata termenului de încercare inculpatului se vor stabili măsurile  de supraveghere şi i se vor pune în vedere  acesteia prevederile art. 864 din C.pen. anterior privind revocarea  acestei suspendări.

În baza art. 71  alin. 2 din C. pen. anterior se va aplica  inculpatului pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin.1 lit. a teza II-a (de a fi aleasă în autorităţi publice sau în funcţii elective publice, b(de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat) şi c(de a ocupa o funcţie de natura celei de administrator de societăţi comerciale) din acelaşi C.pen. iar în baza art. 71 alin. 5 din acelaşi C.pen. se va  dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

În baza art. 22 alin. 3 rap. la art. 21 lit. g din legea nr. 26/1990 rap. la art. 13 alin. 1 şi 2 din legea nr. 241/2005 se va  dispune să se comunice o copie a hotărârii de faţă, după rămânerea definitivă, către Oficiul Naţ. al Registrului comerţului pentru efectuarea înregistrărilor de menţiuni privind  condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de evaziune fiscală care atrage nedemnitatea acesteia de a ocupa funcţii de fondator, administrator, director sau reprezentant legal de societăţi comerciale iar dacă a fost aleasă că este decăzută din drepturi, conform art. 12  din legea nr. 241/2005.

Sub aspectul laturii civile a procesului se constată că sunt întrunite condiţiile răspunderii delictuale pentru fapta proprie a inculpatului prevăzute de art. 998,999 din Codul civil anterior datei de 1.10.2011(în vigoare la data faptei). În acest sens se reţine că fapta ilicită  şi vinovăţia acesteia sunt cele stabilite cu ocazia soluţionării de mai sus a acţiunii penale. În privinţa prejudiciului produs părţii civile Dir. Gen. Reg. a Finanţelor Publice Craiova  se constată că acesta rezidă în nerealizarea drepturilor fiscale ale bugetului de stat iar în privinţa cauzei sale  că aceasta este  fapta inculpatului de ascundere a veniturilor supuse obligaţiilor fiscale  cu care s-a diminuat baza de calcul a T.V.A. şi a  impozitului pe profit şi include, pe de o parte, daune materiale compensatorii  iar, pe de altă parte, daune moratorii prin întârzierea  în plata  acestor obligaţii fiscale(majorări) la care se adaugă, dar cu titlul de sancţiune, penalităţile de întârziere, calculate conform prev. art. 119 din C.proc. fiscală de la data scadenţei şi până la stingerea debitului. De asemenea , se reţine  aşa cum rezultă din datele de la Oficiul registrului comerţului că firma al cărei administrator a fost inculpatul fost radiată la data de 10.06.2013 ca urmare a închiderii procedurii de faliment, astfel că aceasta neexistând ca  persoană juridică nu mai poate răspunde  în calitate de parte responsabilă civilmente în solidar cu inculpatul.

Se observă că  despăgubirile stabilite pentru daune materiale compensatorii sunt în limita a 99.101 lei constând în TVA  şi impozit pe profit datorat bugetului statului care este inferioară celei pretinse cu acest titlu de partea civilă ,anume la nivelul  574.787 lei, la care se adaugă  obligaţiile fiscale accesorii menţionate. Stabilirea  nivelului  menţionat  a avut la baza  datele din raportul de expertiză fiscală menţionat mai sus dar şi faptul că la determinarea drepturilor cuvenite bugetului statului ca despăgubiri acest din urmă raport de expertiză urmăreşte modul legal de calcul  al acestora, anume diminuarea bazei taxabile ori impozabile cu sumele aferente cheltuielilor.

În baza art. 11 din legea nr. 241/2005 se va dispune măsura asigurătoare a sechestrului asupra bunurilor inculpatului  până la concurenţa sumei reprezentând despăgubirile materiale compensatorii şi moratorii în scopul garantării reparării pagubei. Din motivele expuse anterior(privind radierea Sc S C Srl) nu se pune problema ca asupra bunurilor firmei administrată de inculpat să se instituie  aceiaşi măsură asigurătoare şi nici să se stabilească  alte obligaţii asupra acesteia.

În baza art. 274 alin. 1 şi 3 C.p.p. va fi  obligat  inculpatul la plata sumei de 2.000 de lei cu titlul de cheltuieli judiciare către stat şi se va constata că suma de 150 de lei  ce se avansează de stat către Baroul Olt pentru asistenţa juridică conform delegaţiei nr.  825/2014 din 01.07.2014 ca regim juridic rămâne în sarcina statului.

Data publicarii pe portal:02.12.2014