Furt calificat


Dosar nr.712/179/2011

Domeniu alocat : Infracţiuni, furt

Tip speţă : sentinţă penală

Data speţei : s.p. nr. 201/10.11.2011

Titlu: furt calificat

Prin rechizitoriul nr.817/P/2009 Parchetul de pe lângă Judecătoria Babadag a  dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor C.A.  , S.A.C.  , R.M. , pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de disp, art. 208 alin.1 – 209 alin.1, lit.a,g,i cod penal, cu aplic. art. 41, alin.2 cod penal şi art.75 lit.c cod penal şi a inculpatului minor P.G.A. , pentru săvârşirea infracţiunilor prev. de disp, art. 208 alin.1 – 209 alin.1, lit.a,g,i cod penal, cu aplic. art. 41, alin.2 cod penal şi art.99 şi următoarele  cod penal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul instanţei la data de 27.05.2011 sub nr.712/179/2011.

În  motivarea rechizitoriului  se arată că  , în seara zilei de 26.09.2009, în jurul orelor 2300, inculpaţii, între care existau relaţii de prietenie, s-au întâlnit în zona „Brotăcei” din municipiul Constanţa şi au hotărât să-şi procure mijloace financiare prin săvârşirea de furturi în dauna magazinelor din mediul rural situate în judeţul Tulcea. În vederea aducerii la îndeplinire a rezoluţiei infracţionale inculpatul P.G.A. a luat de la domiciliu un levier pe care îl purta asupra sa. Cei patru inculpaţi s-au deplasat cu autoturismul marca Renault, model Laguna, înmatriculat CT 07 S, aparţinând inculpatului R.M., din municipiul Constanţa către judeţul Tulcea. Înainte de a părăsi municipiul Constanţa cei patru au oprit la o farmacie pentru a permite inculpatului P.G.A. să achiziţioneze o pereche de mănuşi chirurgicale. Ajungând în oraşul Babadag cei patru inculpaţi au oprit autoturismul  la aproximativ 50 metri distanţă de magazinul SC C  SRL. Inculpaţii P.G.A.şi C.A. au coborât din autoturism şi s-au îndreptat către magazin iar ceilalţi doi inculpaţi au rămas în interiorul autoturismului pentru a  asigura paza. În prealabil inculpatul S.A.C. îi înmânase inculpatului C.A. telefonul său mobil pentru ca acesta să-i anunţe pe cei doi inculpaţi rămaşi în interiorul autoturismului dacă ar fi fost depistat.  După ce au ajuns în faţa magazinului, inculpaţii P.G.A. şi C.A. s-au asigurat, mai întâi, că acesta nu era dotat cu sistem de alarmă, pentru ca, apoi, inculpatul P.G.A. să forţeze cu levierul uşa din profil PVC a magazinului şi să pătrundă în interior, de unde a sustras 15 pachete de ţigări, de diferite mărci şi băuturi răcoritoare (6 sticle Coca Cola de 2 litri, 7 sticle Pepsi de un litru). În acest timp inculpatul C.A.  se afla la uşa magazinului asigurând paza, iar după ce inculpatul P.G.A. a ieşit din magazin l-a ajutat pe acesta să transporte bunurile sustrase şi să le introducă în portbagajul autoturismului.

 Încurajaţi de reuşita primului act material, în aceeaşi noapte inculpaţii s-au deplasat în comuna Ceamurlia de Jos şi au oprit în apropierea barului SC P SRL din localitate. Din nou inculpaţii  P.G.A. şi C.A. au coborât din autoturism şi, după ce primul inculpat a forţat uşa barului cu levierul, purtând de această dată mănuşile chirurgicale, inculpatul C.A. a pătruns în interior, celălalt inculpat asigurând paza. După aproximativ două minute  inculpatul C.A.a ieşit din interiorul barului având  asupra sa două sticle cu băuturi alcoolice, moment în care cei doi, observând pe şosea autoturismul echipajului de poliţie,  s-au speriat şi au părăsit în fugă locul faptei, îndreptându-se către marginea comunei în încercarea de a scăpa. În timpul alergării au aruncat în vegetaţia de pe marginea drumului atât sticlele sustrase cât şi levierul şi mănuşile chirurgicale. În scurt timp, toţi cei patru inculpaţi au fost depistaţi şi identificaţi, fiind conduşi la sediul Postului de Poliţie Ceamurlia de Jos, în vederea continuării cercetărilor. Bunurile sustrase de la cele două societăţi comerciale păgubite au fost recuperate şi au fost restituite acestora. 

 Inculpaţii, audiaţi în faza de urmărire penală , au recunoscut săvârşirea celor două acte materiale ale infracţiunii de furt calificat în modalitatea arătată anterior şi au participat la efectuarea a două reconstituiri, la data de 27.09.2009, a căror desfăşurare a fost consemnată în cuprinsul a două procese-verbale şi fixată prin fotografiere.

 Fiind audiaţi în faza de urmărire penală ,  sub aspectul constituirii de părţi civile în cauză, reprezentanţii societăţilor comerciale păgubite au declarat că prejudiciile au fost acoperite prin restituire, motiv pentru care nu se constituie părţi civile în procesul penal.

 În cauză s-a dispus şi efectuarea unui referat de evaluare de către Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Constanţa, care a concluzionat că se află în  imposibilitatea estimării perspectivelor de reintegrare  în cazul inculpatului P.G.A.  , în condiţiile în care , în lipsa unui interviu cu acesta , nu s-au putut identifica factorii individuali care ar putea favoriza inhibarea sau dimpotrivă reiterarea comportamentului infracţional  , gradul de  conştientizare a consecinţelor persistenţei în acest tip de comportament , atitudinea inculpatului faţă de  faptele comise  şi motivaţia acestuia pentru schimbarea comportamentală.

Având în vedere  că citarea inculpaţilor C.A. şi P.G.A.  s-a făcut,pentru termenul de judecată din data de  16.06.2011 ,la domiciliile acestora , iar citaţia pentru inculpatul C.A. a fost îndeplinită prin afişare iar pentru termenele ulterioare a fost returnată cu menţiunea că destinatarul este necunoscut , iar pentru inculpatul minor P.G.A. pentru toate termenele de judecată citarea  a fost îndeplinită prin afişare  , acesta fiind lipsă de la domiciliu , instanţa a dispus citarea acestora prin afişare la locul săvârşirii infracţiunilor, la Consiliul Local Babadag şi Consiliul Local Ceamurlia de Jos.

Inculpaţii C.A. şi P.G.A. nefiind prezenţi în instanţă la nici un termen de judecată , nu au putut fi audiaţi.

 Inculpaţii S.A.C. şi R.M. , au fost audiaţi la termenul de judecată din data de 22 septembrie 2011 , când au recunoscut săvârşirea faptelor în maniera prezentării actului de inculpare şi au solicitat  a se face aplicarea dispoziţiilor art.320^1 Cod penal privind reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege.

 Din întreg ansamblul probator administrat în cauză instanţa reţine că inculpaţii C.A. şi P.G.A. se fac vinovaţi  de săvârşirea infracţiunilor reţinute în sarcina lor prin actul de inculpare, respectiv  infracţiunea de furt calificat  în formă continuată , fapte prev.şi ped.de disp.art. 208 alin.1 – 209  alin.1 , lit.,a , g , i , cod penal  cu aplicarea art.41 alin.2 din codul penal şi art. 75 lit. c cod penal , în cazul inculpatului C.A. şi art.208 alin.1 – 209  alin.1 , lit.,a , g , i , cod penal  cu aplicarea art.41 alin.2  cod penal şi  art.99 şi următoarele cod penal în cazul inculpatului minor P.G.A. iar inculpaţii S.A.C. şi R.M. se fac vinovaţi de săvârşirea infracţiunii prev. de disp. art.26 rap.la art. 208 alin.1 – 209  alin.1 , lit.,a , g , i , cod penal cu aplic.art.41 alin.2  cod penal şi art.75 lit.,c cod penal.

Faţă de  atitudinea sinceră a inculpaţilor S.C.A. şi R.M. , atât în cursul urmăririi  penale cât şi în cursul cercetării judecătoreşti, privind recunoaşterea faptelor, faţă de  limitele minime şi maxime ale pedepselor, dar ,având în vedere că au săvârşit infracţiunea în formă continuată şi împreună cu un minor  şi ţinând cont de disp. art. 320^1 cod pr. penală, urmează ca inculpaţii să fie condamnaţi la câte 2 ani închisoare fiecare.

Având în vedere că inculpatul C.A. a recunoscut săvârşirea faptelor  având o atitudine sinceră în faza de urmărire penală ,ţinând cont şi de vârsta tânără a acestuia la data săvârşirii faptei ,faţă de  limitele minime şi maxime ale pedepsei prevăzute pentru infracţiunea sus menţionată, dar,având în vedere că a săvârşit infracţiunea în formă continuată şi împreună cu un minor , urmează a-l condamna la o pedeapsă de 3 ani închisoare.

Cum în cauză sunt întrunite condiţiile suspendării condiţionate  a executării pedepselor , prevăzută de disp.art.81 cod penal , instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepselor aplicate prin prezenta sentinţă celor trei inculpaţi ,  pe o perioadă de 2 ani ce constituie termen de încercare  , conform art.82 cod penal.

Se va atrage atenţia inculpaţilor asupra disp.art.83 cod penal şi art.85 cod penal.

În baza art.71 cod penal , va aplica inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II-a lit b cod penal.

În baza art.71 alin.5 cod penal pe durata suspendării  condiţionate  a executării pedepsei închisorii  se suspendă şi executarea pedepselor accesorii .

În ceea ce priveşte inculpatul minor P.G.A., întrucât a recunoscut săvârşirea faptei  având o atitudine sinceră în faza de urmărire penală ,ţinând cont de vârsta  acestuia la data săvârşirii faptei, infracţiune ce a fost săvârşită în formă continuată şi făcând totodată şi aplicarea dispoziţiilor art.99 şi urm. din codul penal, urmează a-l condamna  la o pedeapsă  de 1 an şi 6 luni  închisoare.

Cum în cauză sunt întrunite condiţiile suspendării condiţionate  a executării pedepsei , prevăzută de disp.art.81 cod penal , instanţa va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate prin prezenta sentinţă  , la care se adaugă un interval de timp de 6 luni , ce constituie termen de încercare  , conform art.82 cod penal rap.la art.110 cod penal.

Se va atrage atenţia inculpatului asupra disp.art.83 cod penal şi art.85 cod penal.

 În baza art.71 cod penal  aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a teza a II-a lit b cod penal.

În baza art.71 alin.5 cod penal pe durata suspendării  condiţionate  a executării pedepsei închisorii  se suspendă şi executarea pedepselor accesorii.

Urmează a lua act că părţile vătămate SC P. SRL prin P.P. şi SC C. SRL  PRIN B.C. , nu s-au constituit părţi civile.

Onorariile pentru  avocat oficiu  în cuantum de 1200 lei  pentru avocat Ş.M.(urmărire penală + cercetare judecătorească )  şi  de 500 lei pentru avocat T.D.  , vor fi suportate din fondurile Ministerului Justiţiei .

Faţă de disp.art.191 cod pr.penală urmează a  obliga inculpaţii  la  câte  250 lei  fiecare  cu titlu  de cheltuieli judiciare către stat.