În fapt, la data de 06.04.2009 în jurul orei 09:00, inculpatul LAM conducea autoturismul taxi marca Dacia Logan cu nr. de înmatriculare BH-01-EWW pe str. Nufărului din Oradea, din direcţia Cantemir – Nufărul, cu o viteză de circa 73 km/h, pe un sector de drum pe care limita maximă de viteză era 50 km/h.
La un moment dat, inculpatul a observat că din partea dreaptă s-au angajat în traversarea străzii prin loc nepermis două persoane, între care şi victima BC, care, după ce a reuşit să parcurgă prima bandă, s-a oprit iniţial între cele două benzi ale sensului său de mers, dar imediat şi-a continuat traversarea.
Când victima a ajuns pe banda II, inculpatul a încercat să o evite printr-o manevră de viraj prin partea stângă, însă datorită faptului că pe sensul opus (din direcţia Nufărul – Cantemir) circulau alte autovehicule, nu a reuşit, victima fiind accidentată mortal de către inculpat.
În urma leziunilor suferite, victima BC a decedat (conform raportului de constatare medico-legal nr. 10078/3/152 din 17.04.2009 emis de SML Bihor, moartea victimei fiind violentă, leziunile producându-se prin lovirea de către un vehicul aflat în mişcare, aflată de proiectare şi cădere pe carosabil).
Această situaţie de fapt rezultă din cuprinsul tuturor probelor administrate în cauză, fiind confirmată de inculpat în declaraţiile sale constante de recunoaştere a faptei, declaraţii în care a arătat că, circulând pe banda II de circulaţie, pe direcţia Cantemir – Nufărul, la un moment dat a observat-o pe victimă care s-a angajat în traversarea străzii, aflându-se deja pe banda I de mers şi că întrucât a văzut-o pe aceasta că îşi continuă deplasarea, a încercat să evite accidentul, virând spre stânga, spre celălalt sens de mers, dar pentru că pe acest sens de mers venea un alt autoturism, a acroşat victima cu partea dreapta faţă a autoturismului.
A mai arătat inculpatul că la momentul producerii accidentului circula cu o viteză puţin peste limita legală dar că nu poate preciza valoarea acesteia.
Susţinerile inculpatului, inclusiv cele cu privire la faptul că inculpatul a încercat să evite victima prin partea stângă, sunt confirmate şi de martorul ocular TGM.
În raport de această situaţie de fapt, instanţa de fond a reţinut culpa exclusivă a victimei, apreciind că aceasta nu a traversat prin loc amenajat şi semnalizat corespunzător, încălcând prev art 72 alin 3 din OUG 195/2002 rep., reţinând aplicabilitatea prev art. 72 alin. 4 din OUG 195/2002 republicată.
Totodată, instanţa de fond a mai reţinut că depăşirea limitei maxime de viteză de către inculpat, nu a influenţat în niciun fel posibilitatea de evitare a accidentului, în condiţiile în care prin raportul de expertiză tehnică s-a stabilit că nici măcar la viteza legală de circulaţie pe acel sector de drum inculpatul nu ar fi reuşit să evite accidentul.
Tribunalul apreciază că Judecătoria Oradea a considerat greşit că este incident art. 72 alin. 4 din OUG 195/2002 rep.
Potrivit art 72 alin. 4 din OUG nr 195/2002 rep., „pietonii surprinşi şi accidentaţi ca urmare a traversării prin locuri nepermise, la culoarea roşie a semaforului destinat acestora, sau a nerespectării altor obligaţii stabilite de normele rutiere poarta întreaga răspundere a accidentării lor, în condiţiile în care conducătorul vehiculului respectiv a respectat prevederile legale privind circulaţia prin acel sector”.
Analizând cuprinsul acestui text de lege, Tribunalul apreciază că reţinerea răspunderii exclusive a pietonului, victimă a unui accident rutier, presupune îndeplinirea cumulativă a două condiţii: prima, privitoare la activitatea culpabilă a pietonului, în sensul arătat (dovedită, neechivoc de toate probele administrate în cauză) şi cea de-a doua, privitoare la conducătorul vehiculului care trebuie să fi respectat toate prevederile legale privind circulaţia pe drumurile publice pe sectorul de drum respectiv.
Cu privire la această din urmă condiţie, probatoriul administrat în cauză (inclusiv declaraţia inculpatului – f. 107 dosar fond, dar şi ambele expertize efectuate în cauză, atât cea tehnică – f. 36 dosar urmărire penală cât şi cea criminalistică – f. 59 dosar apel), demonstrează, dincolo de orice dubii, că inculpatul, în calitate de conducător auto, nu a respectat limita legală de viteză pe sectorul de drum pe care s-a produs accidentul rutier (conform art 49 alin 1 din ordonanţă, de 50 km/h), circulând anterior impactului cu o viteză de cca. 70 km/h (conform expertizei tehnice), respectiv de cca. 73 km/h (conform expertizei tehnice), cu mult peste limita legală admisă pe acel sector de drum.
În mod evident, inculpatul a încălcat prev art 48 din OUG nr 195/2002 rep., conform cărora „Conducătorul de vehicul trebuie sa respecte regimul legal de viteză şi să o adapteze în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât sa poată efectua orice manevra in condiţii de siguranţă.”
Tribunalul reţine că inculpatul, tocmai datorită vitezei de rulare (cel puţin 70 km/h) a ajuns în imposibilitate de a evita accidentul rutier.
Cu toate că anterior impactului (conform expertizei criminalistice), autovehiculul inculpatului rula cu o viteză de cca. 73 km/h, inculpatul nu a frânat (conform aceleiaşi expertize) încă din momentul în care a văzut victima (prima opţiune firească a oricărui conducător auto), manevră de frânare care ar fi putut duce la evitarea accidentului, optînd pentru virajul la stânga care s-a dovedit ineficient.
De asemenea, s-a arătat în apărare că, deşi conform expertizei tehnice, anterior impactului, autovehiculul inculpatului rula cu o viteză de cca. 70 km/h, accidentul putea fi evitat de inculpat dacă ar fi circulat cu o viteză de rulare de cel mult 41 km/h, arătându-se că atâta timp cât pe acel tronson de drum nu exista în apropiere o trecere de pietoni care să-l oblige pe inculpat să reducă viteza, sau nu exista o restricţie de viteză, inculpatul nu avea niciun motiv, nu era obligat să reducă viteza sub maximă legală.
Tribunalul nu împărtăşeşte acest punct de vedere.
Art 48 din OUG nr 195/2002 rep. impune de fapt două obligaţii distincte: prima, aceea de a respecta regimul legal de viteză şi a doua, aceea de a adapta acea viteză în funcţie de condiţiile de drum, astfel încât sa poată efectua orice manevră în condiţii de siguranţă.
Art. 48 din OUG nr 195/2002 rep., impune deci conducătorului auto şi o îndatorire distinctă de cea a respectării limitei legale de viteză pe segmentul respectiv de drum (limită maximă care nu poate fi depăşită indiferent de condiţiile de trafic), limită maximă cu care se poate circula numai în cazurile în care condiţiile de trafic permit acest lucru.
A interpreta altfel art 48 din OUG nr 195/2002 rep., ori a interpreta art 49 din OUG nr 195/2002 rep. (cum ar rezulta din concluziile în apărare) în sensul că în lipsa unui indicator de restricţie a circulaţiei (şi nu de restricţie a vitezei, astfel cum s-a arătat, căci aceasta ar avea prioritate de aplicare în raport de art 49), un conducător auto nu are nicio obligaţie de reducere a vitezei maxime sub limita legală, ar duce la concluzia că o persoană ar fi absolvită de orice culpă, dacă ar conduce, în orice circumstanţe, cu viteza maximă admisă, ceea ce este inadmisibil (concluzie inaplicabilă inculpatului, care a condus, potrivit ambelor expertize, cu cel puţin 70 km/h).
De altfel, chiar dacă s-ar admite (astfel cum s-a reţinut în expertiza tehnică şi s-a invocat în apărare) faptul că acest accident putea fi evitat (concluzie teoretică şi ipotetică) dacă inculpatul circula cu o viteză de rulare de cel mult 41 km/h, deci sub limita legală, o astfel de adaptare a vitezei nu ar fi reprezentat pentru inculpat o obligaţie exorbitantă, luând în considerare condiţiile de trafic şi viteza maximă admisă pe respectivul sector de drum.
Prin raportare la viteza de rulare cu care circula autoturismul condus de inculpat, trebuie analizate şi distincţiile dintre spaţiul de frânare şi spaţiul de observare, deoarece cu cât viteza de rulare este mai mare cu atât spaţiul de frânare este mai mare, ajungându-se ca spaţiul de observare să fie mai redus, ceea ce echivalează cu o concluzie (în expertize) de imposibilitate a conducătorului auto de a evita accidentul rutier prin frânare, concluzie care nu se confundă cu lipsa culpei conducătorului auto.
Prin raportare la această viteză de rulare (de cca 73 km/h) şi la faptul că inculpatul nu a acţionat sistemul de frânare încă din momentul în care a apărut starea de pericol (inculpatul însuşi a arătat că a văzut victima încă din momentul în care aceasta traversa prima bandă), încercând să evite victima prin ocolire prin stânga, culpa concurentă a inculpatului în producerea evenimentului rutier şi a consecinţei acestuia, alături de culpa victimei, este evidentă, ceea ce determină realizarea, în ceea ce priveşte fapta inculpatului, a elementelor constitutive ale infracţiunii de ucidere din culpă, prev şi ped de art 178 alin 2 C.pen.
Nu se poate reţine lipsa legăturii de cauzalitate între rezultatul produs (decesul victimei) şi viteza cu care inculpatul a circulat, deoarece sub aspectul laturii obiective, există raportul de cauzalitate nu doar atunci când activitatea culpabilă a inculpatul este cauza exclusivă a decesului victimei, ci şi atunci când activitatea culpabilă a acestuia se suprapune pe activitatea culpabilă a victimei, fiind suficient ca activitatea inculpatului să se înscrie printre cauzele care au determinat rezultatul, raportul de cauzalitate lipsind numai în situaţia în care culpa victimei a avut un caracter exclusiv la producerea morţii acesteia, ipoteză care, în speţa de faţă, pentru considerentele expuse, nu este aplicabilă.
