Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
În data de 17.11.1999, inculpatul NCD, calitate de administrator al SC C SRL Oradea a încheiat un contract cu BANCPOST Oradea având ca obiect „acceptarea cartilor de plata VISA”, iar ulterior s-a amplasat un dispozitiv POS la magazinul acestei societăţi de pe strada GM din Oradea.
Începând cu data de 01.12.1999 şi până în data de 11.01.2000, la acest dispozitiv POS au fost efectuate circa 500 de tranzacţii cu carduri VISA.
O parte a acestor tranzacţii au fost autorizate şi au reprezentat plaţi în valoare de 3.415.149.900 ROL, însă cea mai mare parte a tranzacţiilor efectuate la SC C SRL Oradea au fost refuzate de către sistemul electronic.
Astfel, instanţa reţine, cu titlu exemplificativ asupra activităţii desfăşurate la POS-ul nr. 1274 amplasat la magazinul SC C SRL ca, în data de 27.12.1999, în cursul unei singure ore, au fost efectuate un număr de 29 de tranzacţii. Dintre acestea opt au fost autorizate, pentru restul tranzacţiilor fiind indicate motivele neautorizării. Primele 5 (cinci) tranzacţii, efectuate la un interval situat intre 2 şi 5 minute, au fost refuzate pentru următoarele indicative: CALL SECURITY – retineti cardul cu ajutorul pazei, UNLAWFUL TXN – tranzacţie ilegala, STOLEN CARD – card furat, STOLEN CARD, CALL SECURITY (fila 273 vol. II up). Este important ca de subliniat ca acelaşi card furat a fost utilizat la două tranzacţii succesive neautorizate la un interval de mai puţin de 3 minute pentru a plăti sume diferite. Au urmat o serie de 7 tranzacţii reuşite, cu un card diferit, până au fost epuizate fondurile existente, iar apoi s-a trecut la utilizarea altor carduri, toate celelalte tranzacţii fiind refuzate pentru motive ce ar fi trebuit sa alarmeze orice comerciant.
Potrivit Anexei 5.2.2 a contractului încheiat intre BANCPOST şi SC C SRL, comercianţii acceptanţi, înaintea efectuării oricăror operaţiuni de vânzare cumpărare au obligaţia de a verifica existenta semnăturii posesorului pe verso a cartii, numele şi prenumele posesorului grevat pe faţa cartii sa fie identic cu cel din actul de identitate al acestuia, posesorul cartii de plata este acelaşi cu fotografia din actul de identitate al acestuia, semnătura de pe verso-ul cartii de plata a posesorului, corespunde cu cea din actul de identitate al acestuia.
Potrivit aceleiaşi anexe, comerciantul are obligaţia ca, atunci când constată unele inadvertente, sa contacteze telefonic Centrul de procesare carduri al Banc Post SA, sa solicite instrucţiuni de urmat şi sa reţină cartile de plata ale posesorilor.
Inculpatul NCD a susţinut în declaraţia sa din cursul judecaţii ca el a fost cel care opera dispozitivul POS, dar ca acel aparat era atât de performant încât „are posibilitatea de a verifica corespondenta dintre semnătura aplicata pe instrumentul de plata şi semnătura de pe paşaportul-actul de identitate al utilizatorului. Mai mult, decât atât, aparatul verifica autenticitatea utilizatorului respectiv persoana care utilizează cardul în sensul daca este sau nu titular şi soldul disponibil în momentul accesării aparatului” (fila 90 fond dos. 5458/2003). Evident, în raport de obligaţiile exprese menţionate mai sus în Anexa 5.2.2. seriozitatea unor asemenea afirmaţii nu necesita alte analize din punct de vedere tehnic, cu atât mai mult cu cât procedura urmata în cazul plaţilor cu carduri este binecunoscuta.
În cursul lunii ianuarie 2000, băncile emitente a cardurilor internaţionale VISA au refuzat la plata tranzacţiile autorizate şi decontate la comerciantul SC C SRL Oradea, în urma nerecunoaşterii de către unii posesori de carduri a acestor tranzacţii, precum şi în condiţiile în care aceştia au contestat semnăturile de pe chitanţele eliberate de POS-ul instalat la acest comerciant (fila 249 vol. II up).
VISA Internaţional a sesizat, de asemenea, efectuarea unor operaţiuni cu carduri cu încălcarea dispoziţiilor specifice (inclusiv cea care impune comercianţilor sa „includă valoarea totala a bunurilor sau serviciilor cumpărate la un moment dat intr-o singura tranzacţie cu o singura chitanţa. O tranzacţie nu trebuie divizata prin folosirea a 2 sau mai multe chitanţe”.
În aceste condiţii, în data de 12.01.2000, a fost înregistrata la Banc Post România cererea operatorului internaţional interbancar Europay de a se suspenda activitatea POS-ului aflat în posesia SC C SRL Oradea.
În aceeaşi zi, Banc Post a comunicat SC C SRL decizia sa de a suspenda activitatea desfăşurata prin aparatul POS, ca urmare a incalcarii clauzei nr. 5.4 din Contractul Cadru nr. 544/11889/17.11.1999 cap. 5 şi anexa 5.2.2.
Pe parcursul perioadei 01.12.1999 – 11.01.2000, ca urmare folosirii cardurilor bancare în cadrul unor tranzacţii autorizate, în contul SC C SRL au fost virate în mod automat aceste sume de către Banc Post conform art. 4.3 din Contractul cadru – fila 110 vol. II up. Ulterior, fiind contestate o parte a acestor tranzacţii, inculpatul NCD a prezentat către Banc Post copii ale chitanţelor emise de către POS-ul instalat, precum şi borderourile de achiziţii ce adevereau ca bunurile cumpărate din magazinul societăţii de către titularii cardurilor bancare au fost intr-adevăr oferite spre vânzare acestor cumparatori.
Astfel, potrivit borderourilor de la filele 96 – 105, SC C SRL a achiziţionat de la diverse persoane fizice articole de artizanat („goblen”, „dantele” şi „macrameu”) şi rochii de mireasa. Însă, din adresa nr. 9331/R.V./Ec din 30.10.2001 emisa de către IPJ Bihor rezulta ca persoanele menţionate în aceste borderouri nu pot fi identificate cu datele prezentate în baza de date a Evidentei persoanelor din România. De asemenea, potrivit procesului verbal privind controlul efectuat de către organele fiscale în data de 01.11.2001, nu au fost identificate şi nici inculpatul nu a prezentat documente care sa ateste plăţile în valoare de 3.339.840.000 lei către persoane fizice vânzătoare a bunurilor „goblenuri, dantele şi rochii de mireasa”.
Inculpatul NCD a contestat orice implicare în operaţiunile frauduloase cu cardul desfăşurate în cadrul magazinului sau, însă starea de fapt ce rezulta din ansamblul probator administrat în cauza impune înlăturarea apararilor sale.
Astfel, instanţa reţine pe de o parte ca magazinul inculpatului nu a avut activitate de vânzare produse până în data de 01.12.1999 aşa după cum rezulta din actele contabile aflate la dosar, precum şi din declaraţia martorei IA, expert contabil (fila 275 vol. II up). Astfel, aceasta a arătat ca „NCD mi-a spus ca în primăvara anului 1999 a cumpărat forma SC CSRL Oradea pe care intenţiona sa desfăşoare o activitate de depozit medicamente. MI-a spus ca abandonat aceasta idee şi ca urmare a deschis un salon pentru vânzare şi închiriere rochii de mireasa şi articole de artizanat… Mi-a cerut sa ii conduc contabilitatea firmei, în sensul de a o aduce la zi fiindcă se apropia data depunerii bilantului şi nu avea întocmita evidenta contabila. De asemenea, mi-a spus ca nu are activitate decât de acum din luna noiembrie 1999. Am acceptat oferta şi înainte de Anul Nou 2000 acesta mi-a adus actele pe care le avea, respectiv chitanţe emise de acel aparat POS. … Atunci am observat ca toate vanzarile le-a făcut prin POS”. Potrivit atât declaraţiei acestei martore cât şi înscrisului de la fila 93 vol. II up în care este consemnata declaraţia reprezentantului societăţii, SC C SRL şi-a încetat activitatea la sfârşitul lunii februarie 2000. Inculpatul NCD a prezentat o serie de contracte de locaţiune încheiate intre proprietarul imobilul în care funcţiona magazinul în cauza şi SC C SRL, precum şi un contract de publicitate vizând vânzarea şi închirierea rochiilor de mireasa, însă acestea nu dovedesc şi faptul ca societatea a desfăşurat vândut efectiv sau a închiriat rochii de mireasa, câtă vreme aceste acte de comerţ nu au şi fost înregistrate în contabilitatea societăţii. Mai mult, chiar daca am accepta ca SC C SRL a avut unele asemenea activităţi cu privire la care s-a omis înregistrarea în contabilitate, instanţa reţine ca trecerea la o activitate de anvergura celei manifestata în cursul lunii decembrie 1999 – ianuarie 2000 este absolut surprinzătoare. Trecerea brusca la o cifra de afaceri de peste 3 miliarde de lei după o perioada de activitate aproape inexistenta, concomitent cu instalarea unui aparat POS este un element de fapt util în stabilirea adevărului în cauza.
Pe de alta parte, instanţa reţine ca nu poate fi acceptata ca întemeiata nici apărarea inculpatului NCD ce a invocat în justificarea datelor false cuprinse în borderourile de achiziţii declaraţiile mincinoase ale vânzătorilor, câtă vreme nici măcar una dintre persoanele indicate acolo nu a fost identificata în baza de date. De asemenea, instanţa reţine ca perioada acestor achiziţii coincide şi ea cu cea a instalării POS-ului de la Banc Post.
De asemenea, instanţa reţine ca în mod evident, inculpatul nu a respectat obligaţiile decurgând din contractul cadru încheiat intre SC C SRL şi Banc Post privind procedura de acceptare a cartilor de plata, apărarea sa în care a susţinut ca aparatul putea şi efectua verificarea identitatii posesorului cardului, precum şi semnătura acestuia, fiind nesincere. Mai mult, aşa cum rezulta din succesiunea operaţiilor cu cardurile bancare, conduita inculpatului nu poate fi catalogata doar ca una neglijenta. Este inacceptabil pentru un comerciant, chiar neglijent, sa nu observe ca pe parcursul unei singure ore, din 29 de operaţiuni, doar 7 se validează şi ca în cazul celorlalte tranzacţii mesajele reliefează grave probleme de securitate ce impune anunţarea de urgenta a reprezentanţilor sistemului bancar şi chiar a organelor de politie.
Instanţa mai reţine ca potrivit declaraţiei inculpatului NR, nasul inculpatului NCD, acesta din urma i l-a prezentat pe inculpatul BZ cu ocazia Revelionului 1999/2000 pe care l-au petrecut împreuna la Budapesta. Inculpatul NR a mai arătat ca s-a mai întâlnit cu inculpatul BZ în cursul anului 2000 în condiţiile în care îl insotea pe inculpatul NCD la întâlnirile acestuia cu B. Intr-o asemenea împrejurare, inculpatul BZ i-a propus lui NR sa „inchirieze un aparat POS pentru efectuarea plaţilor prin card. La acea data nu mi-a explicat scopul pentru care sa fac aceasta închiriere” (fila 269 up). Inculpatul BZ a fost recunoscut de către inculpatul NR din fotografiile prezentate şi cu prilejul prezentării materialului de urmărire penala. Instanţa mai reţine ca, exact în perioada 01.12.1999 – 11.02.2000, inculpatul BZ, fie singur, fie însoţit de către alte două persoane a intrat în România prin Vama Borş de 16 ori. De asemenea, acest inculpat s-a cazat o perioada la Hotelul Muncel din Băile Felix (fila 361 şi 364 up).
Inculpatul BZ a contestat acuzaţiile aduse atât în declaraţia data în cursul urmăririi penale, cât şi în cea data în faţa instanţei, însă în raport de conţinutul declaraţiei inculpatului Negru Radu, instanţa va reţine ca acesta are o poziţie nesincera.
Astfel, instanţa va reţine ca intre inculpatul BZ şi inculpatul NCD a existat cu certitudine o relaţie anterior Revelionului 1999- 2000. Va mai reţine ca inculpatul BZ era deja implicat în activităţi infracţionale având ca obiect operaţiuni frauduloase cu carduri bancare la data la care i-a solicitat inculpatului Negru Radu instalarea unui aparat POS. Va reţine totodată ca datele şi orele de intrare în România coincid cu cele ale efectuării tranzacţiilor frauduloase.
Inculpatul NCD a susţinut în mod constant ca la magazinul aparţinând SC C SRL s-a desfăşurat o activitate comerciala şi anterior datei de 01.12.1999, propunând în dovedirea acestei împrejurări audierea unor martori. Însă, declaraţiile acestor martori vor fi înlăturate, pe de o parte, dat fiind subiectivismul acestora (martorii fiind prieteni de familie, iar una din martore fiind soţia inculpatului), iar pe de altă parte, datorită faptului că sunt în contradicţie cu restul probelor administrate în cauză şi chiar se contrazic unele cu altele. Astfel, martora BI susţine că a lucrat cu inculpatul, respectiv avea încheiat un contract civil de colaborare cu firma acestuia (în perioada 1999-2000), în baza căruia îi presta servicii de curăţenie, şi anume spăla şi călca rochii de mireasă. Cu toate acestea, susţine că „nu pot preciza cu exactitate sediul sau adresa la care se afla acel salon … În acel salon, în afara rochiilor de mireasă, nu se mai vinde nici un alt produs … De altfel, nimeni, niciodată nu a cumpărat rochie de mireasă, toată lunea închiria aceste rochii. Eu mergeam zilnic la salonul inculpatului …, stăteam atâta cât era programul, respectiv de la orele 9,00 la orele 17,00. Menţionez că eu nu am văzut nici un aparat POS în salonul respectiv, iar închirierile de rochii de mireasă se efectuau în numerar”, pe când martora NCCD (soţia inculpatului) afirmă că societatea inculpatului se ocupa cu închirierea şi vânzarea de rochii de mireasă, precum şi cu comercializarea de obiecte artizanale. Pe de altă parte, susţine, în contradicţie cu cele arătate de martora BI, că s-au vândut rochii de mireasă, ba chiar faptul că vânzările erau mai mari decât închirierea acestora şi că în prezenţa sa au fost persoane care au achitat contravaloarea rochiilor de mireasă prin intermediul aparatului POS. De asemenea, martora BF, care recunoaşte că este prietenă de familie cu inculpatul, arată că ştie doar că acesta ar fi avut un salon care şi-a desfăşurat activitatea din anul 1999 până în anul 2002, ea personal vizitându-l de aproximativ 10-15 ori (între anii 1999-2000). Totodată, arată că nu ştie dacă în salon a existat vreun aparat POS, motiv pentru care „nici nu cunosc dacă s-a efectuat vreo plată prin intermediul acelui aparat…”.
În sarcina inculpaţilor NCD şi BZ s-a reţinut prin rechizitoriu comiterea infracţiunilor de înşelăciune prevăzuta de art. 215 alin. 2,3 şi 5 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi în concurs cu infracţiunea prev. de art. 281 alin. 1 şi 2 Cod penal, iar în fapt s-a arătat ca faptelor celor doi inculpaţi de a fi indus în eroare în mod repetat BancPost cu privire la legalitatea tranzacţiilor comerciale efectuate cu plata prin carduri electronice cu scopul de a obţine un folos material în just de 3.415.149.900 ROL, precum şi de a pune în circulaţie în mod repetat cardurile contrafăcute prin accesarea lor la aparatul POS aparţinând Banc Post.
Se observa ca prin adoptarea Legii 365/2002, legiuitorul a dorit sa vina în preîntâmpinarea fenomenului din ce în ce mai dezvoltat al criminalităţii comerţului electronic, incriminând acte materiale ce erau anterior incluse în conţinutul constitutiv distinct al celor două infracţiuni mai sus arătate, aflate în concurs.
În cauza, se constată ca fapta inculpatului NCD de a fi acceptat în mod repetat efectuarea de plăti prin POS-ul instalat la SC C SRL, cunoscând evident ca acestea sunt efectuate prin folosirea unor carduri falsificate, calificata de către procuror ca fiind infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 2, 3 şi 5 Cod penal, realizează în prezent elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea 365/2002 în forma continuata prevăzuta de art. 41 alin. 2 Cod penal.
În cursul judecaţii, la termenul de judecata din data de 19.01.2010, instanţa de judecata a pus în discuţie încadrarea juridica a faptelor reţinute în sarcina celor trei inculpaţi, data fiind intrarea în vigoare a Legii 365/2002 privind comerţul electronic, însă cu prilejul deliberării nu a apreciat ca în cauza ar fi incidenta instituţia schimbării încadrării juridice, ci cea a reţinerii legii penale mai favorabile. Astfel, reţinând ca de la data săvârşirii faptei descrise mai sus şi până la data judecaţii a intervenit o noua lege penala mai favorabila inculpaţilor sub aspectul sancţiunilor prevăzute, chiar daca aceasta noua lege incriminează doar o anumite acte materiale ce anterior adoptării erau reţinute în latura obiectiva a infracţiunii de înşelăciune, va reţine ca şi temei al condamnării dispoziţiile mai sus amintite cu aplicarea totodată a art. 13 Cod penal.
În ce priveşte fapta inculpatului NCD de a fi pus în circulaţie, în mod repetat cardurile contrafăcute, instanţa reţine ca aceasta nu s-a dovedit. Nu exista nicio proba care sa conducă la concluzia ca inculpatul a şi pus în circulaţie în orice mod cardurile contrafăcute prezentate de către inculpatul BZ. Singura acţiune ce se poate reţine în sarcina sa este aceea deja descrisa, respectiv de a fi acceptat efectuarea plaţilor prin POS-ul amplasat în magazinul societăţii al cărei administrator era. Ca atare, reţinând ca aceste carduri au fost puse în circulaţie de către o alta persoana, respectiv de către inculpatul BZ, va dispune achitarea inculpatului NCD pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 24 alin. 2 din Legea 365/2002, reţinând şi în acest caz ca sunt incidente dispoziţiile art. 13 Cod penal iar nu cele ale art. 334 Cod de procedură penală.
Alta va fi însă situaţia inculpatului BZ. Astfel, fapta sa de a efectua operaţiuni frauduloase cu carduri bancare falsificate la POS-ul amplasat la magazinul SC C SRL nu poate fi încadrat la niciuna dintre infracţiunile prevăzute în noua lege speciala a comerţului electronic. Este evident ca textul art. 28 alin. 1 din Legea 365/2002 reţinut în sarcina inculpatului NCD nu ii este aplicabil întrucât acţiunea sa nu a fost de acceptare a unor operaţiuni frauduloase, ci de efectuare a lor.
Textul art. 27 din Legea 365/2002 prevede în alineatul 1 ca efectuarea uneia dintre operaţiunile prevăzute de art. 1 pct. 10 prin utilizarea unui instrument de plata electronica, inclusiv a datelor de identificare care permit utilizarea acestuia, fără consimtamantul titularului instrumentului respectiv se pedepseşte. Aceasta modalitate de săvârşire presupune utilizarea unui instrument de plata electronica real, iar nu a unuia falsificat. Aceasta concluzie trebuie trasa printr-o interpretare sistematica a textelor Legii 365/2002 din care reiese ca legiuitorul a făcut în mod expres referire la caracterul fals al instrumentului atunci când a dorit. Pe de alta parte apreciem ca nu se poate accepta existenta unui titular de card falsificat, ci eventual a unui posesor de asemenea instrument bancar.
Nici alineatul 2 al acestui articol nu se poate aplica faptei inculpatului BZ întrucât din ansamblul probator rezulta ca acesta nu a folosit datele de identificare ale titularilor instrumentelor respective de plata, ci a beneficiat de concursul inculpatului NCD cu care a încheiat o înţelegere în acest sens anterior comiterii faptei şi nu i s-au cerut nici un fel de acte de identitate şi nu s-a verificat corespondenta datelor înscrise pe card cu cele de pe vreun act de identitate.
Ca atare, în cazul acestui inculpat, instanţa reţine ca încadrarea juridica data faptei sale, chiar şi în condiţiile succesiunii reglementarii specifice, nu suporta modificări, urmând a i se reţine în sarcina fapta de a fi indus în eroare, în mod repetat, Banc Post cu privire la legalitatea tranzacţiilor comerciale efectuate cu plata prin carduri falsificate cu scopul de a obţine pentru sine şi pentru inculpatul NCD un folos material injust cuantificat la suma de 3.415.149.900 ROL, precum şi de a încerca obţinerea unui folos suplimentar reprezentând suma tranzacţiilor neautorizate.
Inculpatul NCD a mai fost trimis în judecata şi pentru comiterea infracţiunii de spălare de bani prevăzuta de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea 656/2000 cu aplicarea art. 13 Cod penal şi art. 41 alin. 2 Cod penal, însă ansamblul probator administrat în cauza nu susţine aceasta acuzaţie. Astfel, fapta inculpatului de a ridica suma de 3.415.149.900 ROL de la Banc Post cunoscând ca aceasta provine din săvârşirea unei infracţiuni nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de spălare de bani aşa cum este aceasta reglementata în art. 23 alin. 1: schimbarea sau transferul de bunuri cunoscând ca provin din săvârşirea de infracţiuni în scopul ascunderii sau al disimulării originii ilicite a acestor bunuri sau în scopul de a ajuta persoana care a săvârşit infracţiunea din care provin bunurile sa se sustragă de la urmărire, judecata sau executarea pedepsei. Inculpatul NCD nu a făcut decât sa ridice sumele de bani rezultate din acceptarea efectuării unor operaţiuni frauduloase cu carduri falsificate şi nu a săvârşit nicio acţiune de schimbare sau transfer de bunuri, iar scopul ridicării banilor a fost bineînţeles cel de însuşire, fără a se putea dovedi vreun moment scopul ascunderii sau al disimulării origini ilicite a acestor sume.
Ca atare, soluţia va fi cea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod de procedură penală. Aceleaşi considerente impun adoptarea unei soluţii similare şi pentru inculpatul BZ în sarcina căruia s-a retinut prin rechizitoriu comiterea infracţiunii de spălare de bani în forma complicităţii prevăzuta de art. 26 Cod penal raportat la art. 23 alin. 1 lit. a din Legea 656/2000.
Aceeaşi soluţie de achitare se impune şi în ce priveşte comiterea de către inculpatul NCD a infracţiunii de evaziune fiscala prevăzuta de art. 11 lit. b şi d din Legea 87/1994 cu aplicarea art. 13 Cod penal şi art. 41 alin. 2 Cod penal. Astfel, s-a reţinut în mod întemeiat ca actele de achiziţie bunuri în regim de consignaţie, precum şi cele de vânzare a acestor bunuri prin sistemul de plăti cu carduri electronice bancare au avut un caracter simulat, însă prin aceste operaţiuni fictive s-a urmărit doar justificarea ridicării sumei de 3.415.149.900 ROL de la Banc Post, iar nu sustragerea în totalitate sau în parte de la plata obligaţiilor fiscale aşa cum impunea art. 11 lit. b din Legea 87/1994. Pe de alta parte este neîntemeiata şi reţinerea lit. d din art. 11 din Legea 87/1994 privind distrugerea chitanţelor emise de către POS-ul instalat la SC C SRL, întrucât potrivit declaraţiei martorei I, inculpatul i-a predat aceste chitanţe cerându-i sa întocmească bilanţul contabil aferent anului 1999.
În ce priveşte comiterea de către inculpatul NCD a infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privata prevăzuta de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi având ca obiect menţiunile din borderourile de achiziţii, instanţa va reţine ca a intervenit termenul prescripţiei răspunderii penale dat fiind timpul scurs de la săvârşirea lor şi până în prezent, acelaşi temei urmând a fi avut în vedere şi în ce-l priveşte pe inculpatul BZ pentru comiterea infracţiunilor de fals şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătura privata prev. de art. 290 şi 25 raportat la art. 290 Cod penal.
Potrivit declaraţiei inculpatului NR, după ce inculpatul BZ i-a adresat cererea de a închiria „un aparat POS pentru efectuarea plaţilor prin card”, în calitatea sa de administrator la SC I SRL Oradea, a închiriat în baza contractului nr.3630/16.06.2000 (filele 159-168 dosar up), un aparat POS de la Banca Agricolă – Sucursala Bihor, pentru efectuarea plăţilor pe carduri.
După montarea aparatului POS, inculpatul BZ a intrat în România pe la Punctul de Trecere a Frontierei Borş la data de 3.07.2000, orele 12,37 (fila 216 dosar up), cu scopul de accesa carduri contrafăcute şi prin care să oblige Banca Agricolă să efectueze plăţile corespunzător valorii chitanţelor eliberate de aparat. Aşa cum rezultă din contractul Cadru şi anexele acestuia, utilizatorul aparatului POS – inculpatul NR – avea obligaţia să identifice persoana care utilizează carduri nesecurizate (cele care nu aveau elementul de siguranţă PIN) şi apoi de a depune documentele financiar contabile care să dovedească cumpărarea bunurilor de către posesorul cardului în echivalenţa sumelor trecute pe chitanţă (fila 160 dosar up).
Cu încălcarea acestor obligaţii şi cunoscând că societatea sa nu deţine bunuri care să facă obiectul unei activităţi de comerţ în sistem consignaţie, inculpatul NR a permis inculpatului BZ să acceseze în perioada 3-5 iulie 2000 diferite carduri aparţinând unor cetăţeni străini, în valoare totală de 506.403.017 lei. De altfel, potrivit martorei GB, solicitata de către inculpat sa întocmească bilanţul contabil al SC I SRL, a constatat ca aceasta societate nu a avut activitate decât în cursul luni iulie 2000.
Instanţa remarca, de asemenea, similitudinile acţiunilor infracţionale desfăşurate de către inculpatul NCD şi NR, inclusiv sub aspectul produselor ce au făcut obiectul pretinselor acte de comerţ de achiziţie în sistem consignaţie şi vânzare prin sistemul de plăti cu card bancar. Astfel, ambele societăţi aparţinând celor doi inculpaţi au achiziţionat şi vândut ulterior „obiecte de artizanat”.
Inculpatul NR a arătat că chitanţele eliberate de aparatul POS au fost semnate de inculpatul BZ, care era însoţit de o persoană cu prenumele „Peter” – cetăţean maghiar. Apoi, chitanţele le-a predat Băncii Agricole împreună cu xerocopiile celor 6 file din registrul borderou de achiziţii şi prin care a indus în eroare unitatea bancară cu privire la operaţiunile de aprovizionare a firmei sale cu obiecte de artizanat şi mobilier care au făcut obiectul cumpărării prin carduri. Având convingerea ca tranzacţiile cu carduri au avut un caracter licit şi de asemenea ca cele consemnate în borderoul de achiziţii corespund realităţii, Banca Agricolă a eliberat suma totală de 506.403.017 lei, din care suma de 429.000.000 lei a transferat-o în contul Băncii Mind Bank (filele 173-175 dosar up), iar suma de 60.000.000 lei a fost ridicată în numerar de inculpatul NR (filele 176-179 dosar up).
Din ansamblul probator administrat în cauza rezultă participarea inculpatului BZ la efectuarea de tranzacţii cu carduri contrafăcute la SC I SRL Oradea – aparţinând numitului NR, similar cu participarea sa la fapta reţinuta în sarcina inculpatului NCD. Astfel, în perioada 3-5 iulie 2000, împreună cu NR, au efectuat operaţiuni ilegale cu carduri contrafăcute la aparatul POS aparţinând Băncii Agricole –Sucursala Bihor, pe care au înşelat-o cu suma de 506.403.017 lei. Inculpatul NR a recunoscut şi descris participaţia inculpatului BZ, relatând că acesta s-a aflat în Oradea în perioada 3-6 iulie 2000, respectiv pe întreaga perioadă de desfăşurare a actelor materiale de accesare a aparatului POS şi că a revenit la 17 iulie 2000 pentru a primi banii.
Persoanele indicate în borderourile de achiziţii întocmite de către inculpatul NR au arătat ca nu au vândut nici inculpatului şi nici societăţii acestuia nici un fel de obiecte. Astfel, martora PM (fila 86 vol. I up) a arătat ca nu ii aparţine semnătura de pe borderoul de achiziţii a inculpatului NR şi ca nu a vândut niciodată nimic către I Serv. De asemenea, martora PM, în declaraţia dată în faţa instanţei, afirmă că: „Mi s-a prezentat de organele de poliţie un borderou de achiziţie din care rezultă că aş fi vândut sau cumpărat, nu reţin exact, rochii. Semnătura de pe borderou nu-mi aparţine. Nu-l cunosc pe inculpatul NR. Nu am vândut şi nici cumpărat rochii sau alte obiecte de îmbrăcăminte firmei administrate de inculpat”; martorul Rus Nicolae (fila 72) afirmă că „… nu am vândut inculpatului mobilă şi nici nu am primit vreo sumă de bani de la acesta. Semnătura de pe Borderoul de achiziţie nu-mi aparţine. Am fost coleg cu inculpatul”; martora CV (fila 74) afirmă că „Nu-l cunosc pe NR, nu i-am vândut acestuia nimic. Semnătura de borderoul de achiziţii nu-mi aparţine”; martora OC (fila 95) afirmă că: „… nu-l cunosc pe NR. Nu i-am vândut acestuia mărfuri. Nu am semnat nici un Borderou de Achiziţii, iar semnătura de pe borderoul prezentat nu-mi aparţine”, iar martorul CA afirmă că „…nu-l cunosc pe inculpatul NR şi semnătura de pe borderou nu-mi aparţine. Nu i-am vândut inculpatului nimic”.
Chiar daca inculpatul NR a revenit în faţa instanţei asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, instanţa reţine ca aceasta revenire nu a fost justificata în nici un fel, deşi inculpatul a beneficiat de asistenta unui aparator ales în fiecare din cele două faze procesuale. Pe de alta parte, declaraţiile sale din cursul urmăririi penale se coroborează cu restul ansamblului probator fiind în măsura sa servească stabilirii stării de fapt, spre deosebire de cele date în faţa instanţei de judecata.
Ca atare, instanţa va reţine ca fapta inculpatului NR de a a fi acceptat în mod repetat efectuarea de plăti prin POS-ul instalat la SC I SRL, cunoscând evident ca acestea sunt efectuate prin folosirea unor carduri falsificate, calificata de către procuror ca fiind infracţiunea de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 2, 3 şi 5 Cod penal, realizează în prezent elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 28 alin. 1 din Legea 365/2002 în forma continuata prevăzuta de art. 41 alin. 2 Cod penal, considerentele expuse în cazul inculpatului NCD fiind valabile şi în aceasta situaţie.
De asemenea, aceleaşi considerente vor fi avute în vedere şi în ce priveşte soluţia de achitare a inculpatului NR pentru comiterea infracţiuni de spălare de bani. În cazul infracţiunii de spălare de bani prevăzuta de art. 23 alin. 1 lit. a din Legea 21/1999 cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 13 Cod penal, data fiind succesiunea reglementarilor în materie, instanţa va reţine ca acţiunea inculpatului NR de a transfera sumele de bani, obţinute din acceptarea efectuării de operaţiuni frauduloase cu carduri bancare, de la Banca Agricola la Banca Mind Bank a fost determinata de încetarea relaţiilor cu prima banca, iar nu în scopul disimulării originii ilicite a acestor sume.
În cazul infracţiunii de evaziune fiscala, prevăzuta de art. 13 din Legea 87/1994, instanţa va reţine ca s-a împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale, astfel ca va dispune încetarea procesului penala în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. g Cod de procedură penală.
De asemenea, sub aspectul comiterii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătura privata prev. de art. 290 Cod penal, fiind împlinit termenul prescripţiei răspunderii penale, va dispune încetarea procesului penal faţă de inculpatul NR.
În cazul inculpatului BZ, instanţa va reţine ca pentru aceleaşi considerente expuse şi în cazul faptei reţinute la pct. II ca fapta sa de a induce în mod repetat Banca Agricola cu privire la legalitatea tranzacţiilor comerciale efectuate cu plata prin cardurile electronice falsificate la SC I SRL cu scopul de a obţine pentru sine sau pentru sine şi pentru inculpatul NR foloase materiale injuste reprezentând contravaloarea tranzacţiilor autorizate întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 215 alin. 2 şi 3 Cod penal, iar nu pe cele ale infracţiunii prev. de art. 27 alin. 1 sau 2 din Legea 365/2002 privind comerţul electronic.
De asemenea, fapta aceluiaşi inculpat de a pune în circulaţie, în mod repetat, cardurile contrafăcute, prin accesarea lor la aparatul POS aparţinând Băncii Agricole întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 24 alin. 2 din Legea 365/2002 modificata şi completata cu reţinerea art. 13 Cod penal în forma continuata prev. de art. 41 alin. 2 Cod penal. Pentru aplicarea art. 13 Cod penal se are în vedere împrejurarea ca art. 24 din Legea 365/2002 are un caracter mai favorabil în raport de posibilitatea reţinerii agravantei de la alineatul 3 a art. 282 Cod penal, spre deosebire de art. 24 Legea 365/2002.
Întrucât va dispune achitarea inculpatului NR sub aspectul comiterii infracţiunii de spălare de bani, aceeaşi soluţie de achitare va fi dispusa şi faţă de inculpatul BZ pentru comiterea aceleaşi infracţiuni în forma complicităţii.
