Infractiunea de refuz al recoltarii de probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art. 87, alin. 5 din oug 195/2002


SENTINŢA PENALĂ  nr.  630 / 06 martie 2008

Infractiunea de refuz al recoltarii de probe biologice in vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art. 87, alin. 5 din OUG 195/2002

Din declaraţia martorului N. C. F. rezultă că inculpatului i s-a cerut să sufle în fiola alcoolscop, dar acesta a refuzat. De asemenea, din declaraţia martorului I. A. se reţine că acest martor nu a văzut ca să i se fi cerut inculpatului să sufle în fiolă, dar şi faptul că inculpat nu a purtat cătuşe. Pe de altă parte, inculpatul putea să aducă la cunoştiinţa medicilor cele întâmplate, care erau în măsură să stabilească dacă pot sau nu să-i fie recoltate probe biologice. In speţă, instanţa constată că cele declarate de inculpat sunt simple afirmaţii, nesusţinute de materialul probator, respectiv de buletinul de examinare clinică (aflat la fila 10 din dosarul de urmărire penală) în care la rubrica « semne de violenţă sau alte boli » se menţionează « nu prezintă ».

Or, infracţiunea de refuz al recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei se consumă în momentul în care inculpatul refuză în mod clar, categoric neechivoc, să îi fie prelevate probe biologice pentru a-i fi determinată alcoolemia, în acel moment producându-se starea de pericol.

Or, infracţiunea de refuz al recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei se consumă în momentul în care inculpatul refuză în mod clar, categoric neechivoc, să îi fie prelevate probe biologice pentru a-i fi determinată alcoolemia, în acel moment producându-se starea de pericol.

În drept, fapta inculpatului P. E. care, în noaptea de 16/17.06.2007 pe raza localităţii Picăturile, în calitatea de conducător auto, cu ocazia acţiunii organizate de I.P.J. Dolj pe D.N. 65 C pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi a faptelor antisociale, la cererea lucrătorilor de poliţie a refuzat să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de refuz al recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art. 87 alin.5 din OUG 195/2002

####***

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Craiova nr. 6373 /P/2007 din 03 octombrie 2007 a fost trimis în judecată inculpatul P. E., pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 87 alin.5 din OUG 195/2002.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Craiova sub nr. 21778/215/ 1510.2007 şi constituie prezentul dosar penal.

Din actul de sesizare a instantei se retine urmatoarea situaţie de fapt :

În noaptea de 16/17.06.2007, organele de poliţie, care exercitau atribuţiile de supraveghere şi control al traficului rutier pe D.N. 65 C, pe raza localităţii Picăturile, au oprit pentru control, în jurul orei 0115, autoturismul marca DAEWOO cu nr. de înmatriculare DJ-07-NXU, care circula în direcţia Bălceşti – Craiova. Conducătorul autovehiculului a fost identificat în persoana lui P. E. după care, întrucât acesta prezenta halenă alcoolică ,declarând cu această ocazie că a consumnat băuturi alcoolice înainte de a conduce autoturismul pe drumurile publice, i s-a solicitat testarea cu fiola alcooltest, aflată în dotarea organelor de poliţie.

P. E. a refuzat testarea distrugând fiola alcooltest, motiv pentru care a fost condus încătuşat – măsură motivată de organele de poliţie prin comportamentul agresiv al acestuia – la sediul Serviciului Poliţiei Rutiere, unde a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultând o concentraţie alcoolică de 0,73 mg/l în aerul expirat. Conform dispoziţiilor legale, P. E. a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei, după examinarea clinică acesta refuzând însă recoltarea probelor şi semnarea procesului-verbal întocmit.

Cu ocazia audierii, inculpatul P. E. şi-a motivat refuzul prin pierderea de sânge, ca urmare a rănilor cauzate de cătuşele aplicate de organele de poliţie, răni care nu au fost însă constatate de cadrele medicale în buletinul de examinare clinică întocmit.

Pe de altă parte, apărarea inculpatului nu este de natură să înlăture răspunderea sa penală, chiar şi în situaţia în care ar fi reală, pierderea neînsemnată de sânge în urma unei eventuale răniri provocate de aplicarea cătuşelor, neputând constitui un motiv întemeiat al refuzului de recoltare a probelor de sânge, la aprecierea acestei apărări fiind necesar a se avea în vedere şi concentraţia alcoolică de 0,73 mg/l în aerul expirat, constatată cu ocazia testării lui P.E. cu aparatul alcooltest.

În cursul urmăririi penale, învinuitul P. E. a recunoscut săvârşirea faptei, cu precizările de mai sus.

In cursul cercetării judecătoreşti la data de 07.02.2008, în temeiul art. 323 CPP – a fost audiat inculpatul care şi-a menţinut declaraţiile date în faza de urmărire penală. A mai invederat că refuzul său de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii gradului de alcoolemie a fost justificat de faptul că fusese imobilizat de către organele de poliţie şi încătuşat, astfel încât i se produseseră răni sângerânde din care a pierdut sânge.

De asemenea, au fost audiaţi martorii din rechizitoriu N. C .F. şi I. A., declaraţiile acestora fiind consemnate şi ataşate la dosarul cauzei, reprezentantul Parchetului si inculpatul, prin apărător, renunţând– in baza art. 329 CPP – la audierea celorlaţi martori din rechizitoriu, deja audiaţi în faza de urmărire penală. A fost întocmit referat de evaluare privind persoana inculpatului de către Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Dolj, au fost depuse înscrisuri în circumstanţiere şi a fost solicitată prin adresă către I.P.J. Vâlcea fişa de cazier judiciar a inculpatului.

Situaţia de fapt menţionată este corect reţinută şi pe deplin dovedită cu probele administrate in cauză, respectiv: – proces-verbal de constatare; – rezultatul testării concentraţiei alcoolice în aerul expirat; – buletin de examinare clinică; – proces-verbal de constatare a refuzului recoltării probelor biologice; – adresă emisă de Primăria Murgaşi; – declaraţii martori; – declaraţiile inculpatului Popescu Eugen.

Instanţa nu poate reţină apărarea inculpatului, care pe parcursul procesului penal şi-a motivat refuzul prin pierderea de sânge, ca urmare a rănilor cauzate de cătuşele aplicate de organele de poliţie. Potrivit art. 69 CPP, « declaraţiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. ».

Astfel, din declaraţia martorului N. C. F. rezultă că inculpatului i s-a cerut să sufle în fiola alcoolscop, dar acesta a refuzat. De asemenea, din declaraţia martorului I. A. se reţine că acest martor nu a văzut ca să i se fi cerut inculpatului să sufle în fiolă, dar şi faptul că inculpat nu a purtat cătuşe. Pe de altă parte, inculpatul putea să aducă la cunoştiinţa medicilor cele întâmplate, care erau în măsură să stabilească dacă pot sau nu să-i fie recoltate probe biologice. In speţă, instanţa constată că cele declarate de inculpat sunt simple afirmaţii, nesusţinute de materialul probator, respectiv de buletinul de examinare clinică (aflat la fila 10 din dosarul de urmărire penală) în care la rubrica « semne de violenţă sau alte boli » se menţionează « nu prezintă ».

În drept, fapta inculpatului Popescu Eugen care, în noaptea de 16/17.06.2007 pe raza localităţii Picăturile, în calitatea de conducător auto, cu ocazia acţiunii organizate de I.P.J. Dolj pe D.N. 65 C pentru prevenirea evenimentelor rutiere şi a faptelor antisociale, la cererea lucrătorilor de poliţie a refuzat să se supună recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de refuz al recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, prev. de art. 87 alin.5 din OUG 195/2002.

Reţinând vinovăţia inculpatului P. E., instanţa urmează să-l condamne, iar la individualizarea pedepsei, având in vedere pericolul social concret al faptei săvârsite, dar şi persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu  antecedente penale, dar a avut o atitudine nesinceră, se va orienta la aplicarea unei pedepse, aceea de 2 ani închisoare ; apreciind că scopul preventiv-educativ al faptei poate fi atins şi fără privarea de libertate a inculpatului, instanţa, în baza art. 81 Cod penal, va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 Cod penal şi va atrage atenţia inculpatului asupra disp. art. 83 Cod penal.

Se va face aplicarea art. 64 lit. a, teza II şi lit. b Cod penal, pe durata prev. de art. 71 Cod penal. Astfe, în ceea ce priveşte pedeapsa accesorie, instanţa apreciază având în vedere cauza Sabou şi Pîrcălab contra României că pentru a se interzice drepturile accesorii prevăzute de lege trebuie să existe o nedemnitate în exercitarea acestor drepturi. Instanţa reţine că natura faptei săvârşite, reflectând o atitudine de sfidare de către inculpat a unor valori sociale importante, relevă existenţa unei nedemnităţi în exercitarea drepturilor de natură electorală prevăzute de art.71 Cp- 64 lit. a teza a II-a lit.b. Prin urmare, dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice sau de a ocupa o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii de stat vor fi interzise pe durata executării pedepsei. În ceea ce priveşte dreptul de a alege, având în vedere cauza Hirst contra Marii Britanii, prin care Curtea Europeană a statuat că interzicerea automată a dreptului de a participa la alegeri, aplicabilă tuturor deţinuţilor condamnaţi la executarea unei pedepse cu închisoarea, deşi urmăreşte un scop legitim, nu respectă principiul proporţionalităţii, reprezentând, astfel, o încălcarea a art. 3 Protocolul 1 din Convenţie, instanţa apreciază că, în raport de natura infracţiunii săvârşite de inculpat, acesta nu este nedemn să exercite dreptul de a alege, motiv pentru care nu îi va interzice exerciţiul acestui drept.

In temeiul art. 71 alin.5 Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei, se va suspenda şi executarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 lit. a teza II şi b Cod penal.