JUDECĂTORIA MOINEŞTI JUDEŢUL BACĂU
DOSAR NR. 1577/260/2010
S.P.276/2.5.2011
JUDECĂTOR CARMEN ANEMARIA GROAPĂ
Asupra cauzei de faţă constată următoarele:
Constată că prin rechizitoriul nr. 3130/P/2009 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti, a fost trimis în judecată inculpatul pentru săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală şi furt de arbori.
Se arată în actul de sesizare al instanţei că în cursul lunii august 2009, învinuitul s-a deplasat pe terenul proprietatea …., în punctul Arşiţa, care se află în administrarea …, de unde a tăiat fără aprobare şi nemarcaţi un număr de 24 de arbori esenţă fag, cu diametrele cuprinse între 20 şi 90 cm. După ce a tăiat arborii, a purtat unele discuţii cu martorul CAI care lucrează ca tractorist pe TAFF-ul numitului A P, în vederea transportării celor 24 de arbori la drumul forestier din zona respectivă. Astfel, învinuitul s-a întâlnit cu A P şi CA I, care s-au înţeles ca tafistul împreună cu învinuitul să transporte de la locul faptei până la drumul forestier cei 24 de arbori, timp de două zile, urmând ca după terminarea lucrării respective învinuitul Zafiu să-i dea numitului A jumătate din masa lemnoasă transportată reprezentând contravaloarea serviciilor prestate. In baza acestei hotărâri învinuitul, împreună cu tafistul, în decursul a două zile a efectuat cu ajutorul tafului, prin târâre, 6 curse de transport material lemnos din punctul Arşiţa la drumul forestier, cu precizarea că fiecare cursă avea aproximativ 6 mc de masă lemnoasă. După transportul arborilor, Z a predat numitului AP 14 mc masă lemnoasă, adică Vi din cantitatea totală de material lemnos transportat la drumul forestier. Cu ocazia cercetării la locul faptei şi audierea învinuitului, acesta a recunoscut că a tăiat numai 4 arbori, afirmaţie infirmată de martorii C, care a declarat că în momentul când a ajuns a văzut la faţa locului peste 20 de arbori tăiaţi, şi A P care a primit 14 mc de masă lemnoasă pentru serviciile prestate, şi P V care cu ocazia constatării infracţiunilor şi întocmirii procesului verbal de cercetare la faţa locului s-a specificat că cioatele prezentau urme de tăiere asemănătoare şi cu aceeaşi vechime.
A-
In cauză a fost audiat inculpatul care recunoaşte parţial săvârşirea faptei, precum şi martorii din lucrări, probe coroborate cu materialul de urmărire penală, din analiza căruia rezultă următoarele:
In fapt, inculpatul a mers pe proprietatea …., de unde a tăiat de pe picior şi apoi a sustras 4 arbori nemarcaţi esenţă fag
Inculpatul arată în propria declaraţie (fila 29), că în primăvara anului 2009, a tăiat 4 arbori esenţă fag de pe proprietatea sa, fără însă a avea autorizaţie. In urma unei inspecţii la aproximativ 3 luni după fapta, toate cioatele găsite în parcela 62 care cuprinde atât proprietatea statului cât şi proprietăţi private i-au fost imputate inculpatului.
P V (fila 29bis), arată că …. are în gestiune pădurea din zonă. Pentru că nu ieşea suprafaţa a fost la delimitare fără să participe şi membrii comisiei Agăş. Ulterior delimitării au apărut cioatele, respectiv la aproximativ 6 luni. A apreciat că cioatele sunt proaspete şi provin din aceeaşi tăiere, dar nici un specialist nu poate aprecia decât dacă este o diferenţă de o lună. La cercetarea la fata locului s-a constat că inculpatul este cel care a tăiat. Acesta însă nu a participat la cercetare. Comanac a tras materialul la rampă, iar tafistul a spus că a făcut 6 transporturi.
A P(fila 30), relatează că i-a împrumutat utilajul cu tafistul C I, inculpatului. Martorul era la rampă iar tafistul a scos 28 mc lemn de foc de fag, el a luat 14 mc, iar inculpatul 14 mc. Nu reţine exact câte curse s-au făcut, între 5 şi 7, iar pe o cursă se pot pune cea 5-6 mc.
Ţ C (fila 43), cunoaşte că inculpatul a fost pus în posesie pe parcela 62, ulterior a aflat că ar fi fost scos de pe acea parcelă şi a început să fie judecat. Cunoaşte de asemenea că inculpatul ar fi făcut un schimb cu numitul Pădureanu, însă nu ştie ca acest lucru să fi fost consemnat în vreun act. Despre tăiere cunoaşte din auzite. D CN(fila 54), arată că a fost la cercetarea la faţa locului, a participat la măsurătoare, la inventarierea cioatelor, iar inculpatul a recunoscut că a tăiat trei arbori specia fag. Inculpatul a precizat că în zona respectivă are proprietate persoană, însă martorul nu cunoaşte acest lucru. Cioatele nu erau marcate.
Z C O (fila 55), relatează că a fost asistent la inspecţia pădurarului P V. S-au numărat cioatele, s-a măsurat diametrul fiecăreia. Inculpatul a arătat că a tăiat doar 4 cioate esenţă fag. Şi a indicat alte le care erau mai vechi ca dată de tăiere.
In drept, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prev de art. 108 alin. 1 lit. d din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal şi art. 110 alin. 1 lit. d , alin. 2 lit. a din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi 33 lit. a Cod penal.
Din analiza probelor de mai sus, instanţa reţine faptul că inculpatul a recunoscut faptele doar pentru 4 cioate. Declaraţia inculpatului se
coroborează cu celelalte probatorii dar în privinţa recunoaşterii acestuia. Astfel, în lipsa martorilor oculari, singurul mod în care se poate ajunge la vinovăţia inculpatului pentru toate cele 24 de cioate este prin prezumţii. Ori raportat la situaţia că nu există nici dovada faptului vecin şi conex din care să rezulte mai apoi fapta de tăiere, instanţa urmează să schimbe încadrarea juridică din faptele pentru care inculpatul a fost trimis în judecată în faptele prev de art. 108 alin. 1 lit. a din Legea 46/2008, şi art. 110 alin. 1 lit. a, alin. 2 lit. a din Legea 46/2008 cu aplicarea art. 41 alin. 2 şi art. 33 lit. a Cod penal, întrucât conform adresei de la fila 41 dosar contravaloarea celor 4 arbori este de 3428,2 lei.
Instanţa apreciază că fapta inculpatului care în mai multe rânduri, în luna august 2009 a tăiat de pe picior din pădurea …. 4 arbori, cauzând un prejudiciu de 3428,2 lei, reprezintă două fapte prevăzute de legea penală, care prezintă pericolul social al unei infracţiuni, săvârşită cu forma de vinovăţie a intenţiei, motiv pentru care le va califica drept infracţiuni, şi va dispune condamnarea inculpatului la cîte o pedeapsă cu închisoarea. La dozarea pedepsei, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare legală prevăzute de art. 72 din Codul penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei, periculozitatea infractorului şi împrejurările concrete în care s-a comis infracţiunea. Se va avea de asemenea în vedere şi persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale.
Tot raportat la considerentele de mai sus, instanţa apreciază că scopul pedepsei poate fi atins şi fără privare de libertate, motiv pentru care va face aplicarea dispoziţiilor art. 81 Cod penal, şi va dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe termenul de încercare prevăzut de art. 82 Cod penal.
In baza art. 359 Cod procedură penală va atrage atenţia inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, în sensul că dacă în termenul de încercare va mai săvârşi o nouă infracţiune se va revoca suspendarea condiţionată.
Sub aspectul laturii civile, instanţa reţine că sunt îndeplinite condiţiile acordării de despăgubiri, respectiv există o faptă ilicită, un prejudiciu, legătura de cauzalitate dintre ele, vinovăţia făptuitorului, precum şi condiţia suplimentară a constituirii de parte civilă, motiv pentru care, în baza art. 14, 346, Cod procedură civilă, raportat la 998-999 Cod civil va obliga inculpatul la plata către partea civilă a despăgubirilor civile.
Va dispune plata onorariului apărătorului din oficiu în cuantum de 200 lei, către Baroul Bacău, pentru avocat IA din fondurile Ministerului de Justiţie.
In baza art. 191 alin 1 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu apărător din oficiu, avocat IA.