Infractiuni la legi speciale – contrabandă (Legea nr. 86/2006). Necunoasterea de către inculpat a faptului că este interzisă producerea de tigarete în afara antrepozitului fiscal. Culpă fără prevedere.


Potrivit alin. 3 al art. 270 din Legea nr. 86/2006, sunt asimilate infracţiunii de contrabandă, colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Împrejurarea că inculpatul avea cunoştinţă de faptul că ţigările achiziţionate ?i deţinute la locuinţa sa provin din contrabandă, reiese din faptul că fiind fumător, inculpatul avea cunoştinţă că ţigările timbrate aflate la vânzare in comerţ au preţul de achiziţie mult mai mare, pe când cel al unui pachet de ţigări netimbrat care provine din contrabandă ?i care nu poate fi achiziţionat din comerţ, decât în mod clandestin, are un preţ inferior de vânzare, aproximativ 1 din preţul celor aflate la vânzare în comerţ.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. la art.296 ind.1 alin.1 lit.b din Legea nr.571/2003, se are în vedere că pentru fapta imputată inculpatului, legiuitorul impune comiterea acesteia cu intenţie directă, în sensul producerii de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare (ţigări) în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către o autoritate competentă.

Art.296 ind.1 alin.1 lit.b din Legea nr.571/2003

Art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal

Art. 16 alin. 4 lit. b Cod penal

Prin sentinţa penală nr. 1049/26.08.2015 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr. 1828/327/2014, s-au hotărât următoarele:

„În temeiul art.396 alin.5 raportat la art.16 lit.b teza a II-a Cod proc.pen., dispune achitarea inculpatului […] pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.296 ind.1 alin.1 lit.b din Legea nr.571/2003, privind producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă.

În temeiul art.396 alin.5 raportat la art.16 lit.b teza I Cod proc.pen., dispune achitarea inculpatului […] pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006 privind colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

În temeiul art.396 alin.5 raportat la art.16 lit.b teza I Cod proc.pen., dispune achitarea inculpatului […] pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006 privind colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Respinge măsura de siguranţă a confiscării speciale, ca nefondată.

În temeiul art.275 alin.3 Cod proc.pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

În temeiul art.274 alin.1 cod proc.pen. teza a II-a, cheltuielile judiciare în sumă de 200 lei reprezentând onorariul de avocat, rămân în sarcina statului.”

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele :

„Prin rechizitoriul nr.3803/327/2014 din data de 27.02.2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea, au fost trimişi în judecată:

– inculpatul […], sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă, prin deţinere de bunuri sau mărfuri, respectiv ţigări, care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, prev. de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006.

– inculpatul […], sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de:

1.- contrabandă, prin deţinere de bunuri sau mărfuri, respectiv ţigări, care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, prev. de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006

2.- producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare înafara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, prev. de art.296 ind.1 alin.1 lit.b din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal,

ambele cu aplicarea art.38 Cod penal.

 Cauza a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe, la data de 05.03.2015, sub nr.1828/327/2013.

A fost ataşat dosarul penal nr.3803/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea.

Prin actul de sesizare al instanţei, s-au învederat următoarele : 

La data de 20.08.2014 a fost înregistrată sesizarea din oficiu a organelor de urmărire penală din cadrul l.P.J. Tulcea – S.I.F. cu privire la săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 270 al. 3 din Legea nr. 86/2006, fapta constând în aceea că numiţii […] şi […], din loc. […], jud. Tulcea, procură şi deţin la domiciliile lor diferite cantităţi de ţigări de contrabandă, provenind din Republica Moldova, pe care le folosesc pentru consumul zilnic al ciobanilor tocmiţi de aceştia să lucreze la stâna de animale deţinută în extravilanul com. […],

Faţă de cele constatate, prin Ordonanţa din data de 20.08.2014 s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prin deţinere de bunuri sau mărfuri (ţigări) care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă, faptă prev. şi ped. de art. 270 al. 3 din Legea nr. 86/2006, constând în aceea că, două persoane care locuiesc în satul […], com. […], jud. Tulcea procură ţigări de contrabandă netimbrate, diferite mărci, care ulterior sunt date zilnic pentru fumat ciobanilor angajaţi la o stână de oi.

În cursul urmăririi penale, Judecătoria Tulcea a autorizat la data de 25.08.2014 efectuarea de percheziţii domiciliare la locuinţele numiţilor […] şi […] din sat […], com. […], jud. Tulcea.

În urma efectuării percheziţiilor domiciliare, în baza mandatelor de percheziţie nr. 47 şi 48 din 25.08.2014, la locuinţa inculpatului […] au fost identificate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor, un număr de:

– 50 pachete de ţigări sigilate, marca „FAST”, netimbrate,

-10 pachete de ţigări sigilate marca „GOLDEN GATE”, netimbrate,

-10 pachete de ţigări marca „BLUE”, netimbrate, toate provenind din contrabandă.

De asemenea, de la locuinţa inculpatului […], în urma percheziţiei efectuate au fost identificate şi ridicate pentru cercetări un pachet de la ţigări marca „MARBLE”, fară ţigarete, netimbrat, şi un dispozitiv electric marca „CARTEL”, pentru fabricat ţigarete, precum şi cantitatea de 770 tuburi cu filtru pentru ţigarete şi circa 2 grame fragmente vegetale uscate, mărunţite, cu aspect şi miros de tutun.

La stâna de oi a susnumiţilor situată în extravilanul localităţii […], asupra martorului […] a fost identificat şi ridicat pentru cercetări un pachet de ţigări marca ,.MERIDIAN”, netimbrat, desigilat, cu un număr de 15 ţigarete aceeaşi marcă.

Toate aceste bunuri au fost ridicate şi depuse la camera de Corpuri Delicte a I.P.J. Tulcea conform Dovezii … din 29.08.2014.

Cu privire la cele constatate în urma percheziţiei efectuate, inculpatul […] a precizat că pachetele de ţigări provin de la rude şi prietenii care lucrează în Grecia, cu ocazia sărbătorior de iarnă, fără a plăti vreo sumă de bani pentru acestea, inculpatul precizând că şi el este fumător iar o parte dintre acestea le-a dat şi ciobanilor de la stâna de animale, pentru a fi fumate.

Cu privire la cele 15 ţigarete găsite în pachetul de ţigări marca „MERIDIAN” găsite asupra ciobanului […], martorul a declarat că a primit pachetul de ţigări în dimineaţa aceleiaşi zile, pentru fumat, de la […], primind şi anterior astfel de ţigări, inclusiv marca „FAST”.

La rândul său, inculpatul […], privitor la pachetul de la ţigări marca „MARBLE” netimbrat, a precizat că la data de 16.08.2014 acesta a cumpărat 5 asemenea pachete de ţigări, din piaţa „[…]” din mun. Constanţa, de la o persoană necunoscută cu preţul de 8 lei/pachet pentru a le fuma, întrucât acestea erau mai ieftine decât cele din comerţul legal.

În legătură cu dispozitivul electric de fabricat ţigarete şi tuburile cu filtru pentru ţigarete, marca „CARTEL”, precum şi cantitatea de aproximativ 2 grame de tutun mărunţit, susnumitul a precizat că în cursul lunii aprilie 2014 a cumpărat de pe internet dispozitivul în cauză şi o cutie cu 1.000 de tuburi cu filtru pentru ţigarete marca „CARTEL”, ocazie cu care a primit şi o punguţă cu 50 grame tutun mărunţit, plătind pentru toate bunurile achiziţionate suma de 326 lei.

Tutunul primit a fost folosit de către inculpat la fabricarea a circa 50 ţigarete.

În legătură cu cele aprox. 2 grame de tutun identificate, […] a precizat că acestea provin dintr-o cantitate de tutun primită de la numitul […], o rudă din …, pe care apoi l-a mărunţit personal şi a fabricat un număr de circa 15-16 ţigarete, în acelaşi mod.

Inculpatul a recunoscut şi faptul că nu este autorizat de autoritatea competentă pentru producerea de produse accizabile.

Martorul […] a declarat că a primit pachetul de ţigări marca “MERIDIAN” identificat asupra acestuia în data de 26.08.2014, în dimineaţa aceleiaşi zile, pentru fumat de la […], primind şi anterior astfel de produse, inclusiv marca „FAST”.

De asemenea, martorul […] a precizat că în primăvara anului 2014 a fost sunat de unchiul său, […], acesta cerându-i nişte tutun întrucât îşi cumpărase de pe internet o maşină de făcut ţigarete şi vroia să-i facă o probă. Acesta a mai precizat că a avut plantat, în urmă cu un an de zile, în curte, nişte tutun de probă. Întrucât mai avea la momentul respectiv acasă puţin tutun, i-a trimis acestuia nişte tutun, fără a putea preciza cantitatea.

Inculpatul […] a recunoscut faptul că a achiziţionat dispozitivul electric marca „CARTEL” pentru fabricarea de ţigarete şi că în acest sens a şi fabricat un număr de 66 de ţigarete, deşi nu era autorizat de autoritatea fiscală competentă pentru producerea de produse accizabile.

Conform raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 874/I1/2/20I4 din 26.09.2014 întocmit de către specialiştii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, prejudiciul produs în cauză prin fapta săvârşită de inc. […] este de 801 lei.

Prejudiciul astfel stabilit a fost achitat de către inculpaţi conform chitanţelor seria […] şi […], ambele din data de 14.10.2014 emise de Trezoreria Mun. Tulcea.

În cursul cercetării judecătoreşti,

În temeiul art.378 Cod proc.pen., la data de 10.06.2015, au fost audiaţi cei doi inculpaţi.

[…] a declarat faptul că, urmare a percheziţiei domiciliare, au fost găsite 71 pachete de ţigări, pe care le-a primit de la rudele sale care lucrează în Grecia. Acesta a precizat că este fumător, dar nu unul înrăit şi că pachetele de ţigări le-a strâns în timp; nu comercializează ţigări.

Este adevărat că, inculpatul […] nu a făcut dovada provenienţei pachetelor de ţigări netimbrate, însă nu se poate omite aspectul că inculpatul nici nu era obligat să facă vreo dovadă în acest sens.

[…] a declarat că a cumpărat dintr-o piaţă din mun.Constanţa, 5 pachete de ţigări Marble, netimbrate, întrucât erau mai ieftine. La momentul percheziţiei domiciliare, a fost depistat doar un pachet de ţigări Marble, care însă era gol, întrucât fumase ţigaretele. Inculpatul a mai precizat că a cumpărat, prin intermediul internetului, un aparat de confecţionat ţigarete, un pachet de tutun şi un pachet de tuburi cu filtru. Fiind o tranzacţie on-line, şi întrucât nu exista nicio restricţie privind achiţionarea acestor produse, nu a cunoscut că fapta de a-şi confecţiona ţigările, ar constitui infracţiune.

În temeiul art.374 alin.7 Cod procedură penală, mijloacele de probă administrate în cursul urmăririi penale nu au fost readministrate, întrucât nu au fost contestate în procedura camerei preliminare.

Analizând materialul probator administrat în cursul urmăririi penale, se reţin următoarele:

În fapt:

Urmare a procesului-verbal de sesizare din oficiu, din data de 20.08.2014, prin Ordonanţa din aceeaşi dată, s-a dispus începerea urmăririi penale pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, prin deţinere de bunuri/mărfuri (ţigări) ce trebuie plasate sub regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă – faptă prev. de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006, constând în aceea că două persoane care locuiesc în loc. […], jud.Tulcea, procură ţigări netimbrate, de diferite mărci, în cantităţi mari, fiind remise ciobanilor fumători.

În baza mandatelor de percheziţie domiciliară nr.47 şi 48 din 25.08.2014, emise de Judecătoria Tulcea, s-au efectuat percheziţii la domiciliile celor doi inculpaţi.

Potrivit proceselor-verbale întocmite cu ocazia percheziţiilor, la domiciliul inculpatului […] au fost găsite: 5 cartoane de câte 10 pachete ţigări marca „5 Fast American Blend”, 1 carton cu 10 pachete de ţigări cu inscripţia „Golden Gate Blue Blend” şi 1 carton cu 10 pachete de ţigări cu inscripţia „Blue” – toate neavând aplicat nici un timbru; la domiciliul inculpatului […] s-a găsit: 1 pachet gol de ţigarete marca „Marble” având inscripţia „For duty free sale only”, o cutie de carton cu inscripţia „Rolling Machine”, în care se afla o pungă ce conţinea fragmente vegetale de tutun (2 grame), un aparat electric de fabricat ţigarete, o cutie de carton de culoare albă inscripţionată „Cartel” ce conţinea 770 de tuburi cu filtru.

Bunurile descrise anterior au fost ridicate de organele de poliţie şi depuse la Camera de corpuri delicte a IPJ Tulcea, conform dovezii nr. …/29.08.2014.

Din declaraţia martorului […] rezultă că acesta este cioban la stâna deţinută de fraţii […], de aprox.3 luni, fiind remunerat cu 700 lei/lună, mâncare, băutură şi 1 pachet de ţigări/zi. A primit ţigările de la […] (marca „Fast”şi Meridian” – netimbrate). La data de 26.08.2014 a primit un pachet de ţigări marca „Meridian”, care a fost predat organelor judiciare cu 15 ţigarete rămase.

Din declaraţia martorului […] a rezultat că a remis unchiului său, […], tutun pe care îl cultivase personal în curtea proprie.

Referitor la infracţiunea prev. la art.296 ind.1 alin.1 lit.b din Legea nr.571/2003:

Potrivit textului normativ, anterior indicat, producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă, constituie infracţiune ce se pedepseşte cu înschisoare de la 2 la 7 ani.

Accizele sunt taxe speciale percepute direct sau indirect asupra consumului tutunului prelucrat (conform art.206 ind.2 lit.b Cod fiscal).

Conform art.206 ind.3 pct.2-4 Cod fiscal – producţia de produse accizabile reprezintă orice operaţiunea prin care aceste produse sunt fabricate, procesate sau transformate sub orice formă. Antrepozitarul autorizat este persoana fizică sau juridică autorizată de autoritatea competentă, în cadrul activităţii sale, să producă, să transforme, să deţină, să primească sau să expedieze produse accizabile în regim suspensiv de accize într-un antrepozit fiscal. Antrepozitul fiscal este locul în care produsele accizabile sunt produse, transformate, deţinute, primite sau expediate în regim suspensiv de accize de către un antrepozitar autorizat în cadrul activităţii sale.

Din dispoziţiile art.206 ind.6 alin.1 raportat la art.206 ind.7 lit.c Cod fiscal, rezultă că acciza devine exigibilă, la momentul eliberării pentru consum, care presupune inclusiv producerea de produse accizabile, inclusiv neregulamentară, înafara unui regim suspensiv de accize.

Dacă în ceea ce priveşte producţia de bere, vinuri şi băuturi fermentate (altele decât berea şi vinul) realizată în gospodăriile individuale pentru consumul propriu – legiuitorul a prevăzut în mod expres excluderea acestora de la plata accizelor, nu acelaşi tratament juridic se aplică şi producerii de ţigarete. La art.206 ind.21 alin.9 Cod fiscal s-a prevăzut faptul că producerea de produse accizabile, în afara antrepozitului fiscal, este interzisă. Mai mult decât atât, la art.206 ind.23 Cod fiscal, legiuitorul a reglementat condiţiile de autorizare, inclusiv pentru persoane fizice.

Văzând însă dispoziţiile art.177 Cod fiscal, privitoare la modul de calcul al accizei (care presupune aplicarea unui procent asupra preţului de vânzare cu amănuntul al ţigaretelor eliberate pentru consum) nu se poate atrage decât concluzia că ţigaretele sunt accizate doar în procesul de comercializare care include toate operaţiunile conexe (producere, deţinere, etc.).

Prin urmare, atunci când legiuitorul a prevăzut faptul că inclusiv persoanele fizice se autorizează ca şi antrepozitar, s-a referit la persoanele fizice care desfăşoară o activitate economică cu produse accizabile.

Situaţia persoanelor fizice care îşi produc ţigaretele pentru consum propriu nu a fost avută în vedere de legiuitor şi de aceea nu este reglementată.

Inculpatul […] a achiziţionat un aparat de confecţionat ţigarete şi un pachet de tuburi de ţigarete (pentru care nu există interdicţie de comercializare), ocazie cu care a primit de la furnizor şi un pachet de 50 grame de tutun – în scopul de a-şi confecţiona singur ţigările, întrucât procedând de această manieră, costul era mult mai redus. A confecţionat astfel aprox. 50 ţigarete. Ulterior, i-a solicitat unei rude ([…]) câteva frunze de tutun, pe care le-a mărunţit, confecţionând alte aprox. 16 ţigarete.

Scopul urmărit de inculpat a fost acela de a-şi reduce cheltuielile aferente acestui viciu al fumatului, necunoscând aspectul că producerea de ţigarete în afara antrepozitului fiscal este interzisă (şi constituie infracţiune), tocmai în consideraţia faptului că produsele pe care le-a achiziţionat nu erau restricţionate la comercializare (aparatul de confecţionat ţigaretele, tuburile goale de ţigarete, tutunul).

De aceea, sub aspectul vinovăţiei inculpatului, nu se poate reţine decât culpa fără prevedere, în sensul art.16 alin.4 lit.b Cod penal. Adică, inculptul nu a prefigurat rezultatul faptei sale (prejudicierea bugetului de stat prin neplata accizei) deşi trebuia sau putea să îl prevadă.

Referitor la infracţiunea prev. la art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal:

Potrivit art.270 alin.1 din Legea nr.86/2006 – introducerea sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă – colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia (art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006).

Din interpretarea acestor prevederi legale, rezultă că infracţiunea prev. la alin.3 este corelativă şi subsecventă infracţiunii prev. la alin.1, întrucât latura subiectivă a infracţiunii este dependentă de preexistenţa infracţiunii de contrabandă.

Referitor la inculpatul […], prin rechizitoriu s-a învederat faptul că în perioada 16-25.08.2014 acesta a procurat şi deţinut un număr de 5 pachete de ţigări marca „Marble” netimbrate, provenind din contrabandă.

Acuzarea se întemeiază pe însăşi declaraţia inculpatului care a susţinut că a cumpărat 5 pachete de ţigări din piaţa „[…]” din mun. Constanţa de la o persoană necunoscută, cu preţul de 8 lei/pachet, pentru consumul propriu, întrucât acestea erau mai ieftine decât cele din comerţul legal.

Din procesul-verbal întocmit cu ocazia percheziţiei domiciliare rezultă că pachetul (gol) de ţigări găsit la domiciliul inculpatului […], marca „Marble”, conţinea inscripţia „For duty free sale only”.

Or, presupunerea rezonabilă nu poate fi decât aceea că pachetul/pachetele de ţigări achiziţionate de inculpat proveneau dintr-un magazin duty-free . Revânzarea acestor ţigări nu poate constitui element material al conţinutului constitutiv al infracţiunii de contrabandă şi atunci nu poate fi atrasă nici presupunerea că ţigările ar proveni din contrabandă.

Nu există nicio dovadă din care să rezulte că pachetul/pachetele de ţigări „Marble” ar proveni din contrabandă şi cu atât mai puţin că inculpatul ar fi cunoscut această situaţie. În niciuna din declaraţiile inculpatului acesta nu a susţinut că ar fi cunoscut că ţigările proveneau din contrabandă.

Date fiind aceste împrejurări, simplul fapt al procurării/deţinerii celor 5 pachete de ţigări care nu au fost plasate sub regim vamal – nu constituie infracţiune.

În ceea ce-l priveşte pe inculpatul […], acesta a susţinut pe tot parcursul procesului penal faptul că ţigările în speţă provin de la rudele şi prietenii acestuia din Grecia.

Urmare a percheziţiei la domiciliul inculpatului […] au fost depistate: 5 cartoane de câte 10 pachete ţigări marca „5 Fast American Blend”, 1 carton cu 10 pachete de ţigări cu inscripţia „Golden Gate Blue Blend” şi 1 carton cu 10 pachete de ţigări cu inscripţia „Blue” – toate neavând aplicat nici un timbru.

Or, simplul fapt că ţigările sunt netimbrate nu atrage în mod automat concluzia că acestea provin din contrabandă.

Organele de urmărire penală ar fi trebuit să probeze că respectivele pachete de ţigări provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Cum nu există nicio dovadă în acest sens, şi întrucât condamnarea unei persoane nu se poate întemeia pe presupuneri, soluţia care se impune este achitarea inculpatului.

Ţigările nu sunt mărfuri interzise pentru comercializare, însă provenienţa acestora sau modalitatea de comercializare (licită sau nu) trebuie stabilită în mod concret de către organele statului cu atribuţii în acest sens. Nu cade în sarcina inculpaţilor, ca şi cumpărători/deţinători, sarcina dovedirii provenienţei licite a ţigărilor sau faptul că acestea nu provin din contrabandă. O interpretare contrară ar încălca principiile fundamentale de drept procesual penal instituite la art.4 şi art.5, respectiv „prezumţia de nevinovăţie” şi „aflarea adevărului” (Decizia penală nr.829/10.10.2014 a Curţii de Apel Galaţi).

Referitor la măsura de siguranţă a confiscării speciale a bunurilor ridicate de la cei doi inculpaţi, având în vedere soluţia de achitare şi întrucât bunurile nu fac parte din categoria celor a căror deţinere este interzisă de lege – solicitarea de confiscare se va respinge ca nefondată.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.”

În termen legal, împotriva acestei sentinţe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanţa, criticând-o pentru greşita achitare a inculpaţilor […] şi […] pentru toate infracţiunile deduse judecăţii, motivată de existenţa probatoriului cert care nu lasă loc îndoielii. Se solicită desfiinţarea sentinţei penale atacate şi rejudecând să se dispună condamnarea inculpatului […] pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prin deţinere de bunuri sau mărfuri respectiv ţigări, care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă prev. de art. 270 al. 3 din Lg.86/2006 şi a inculpatului […] pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă prin deţinere de bunuri sau mărfuri respectiv ţigări, care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă prev. de art. 270 al. 3 din Lg.86/2006 şi producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă prev. de art. 296/1 al. 1 lit. b din Lg. 571/2003 cu aplic. art. 38 cod penal.

La Curtea de Apel Constanta cauza a fost înregistrată sub acelaşi număr.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei penale nr. 1049/26.08.2015 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr. 1828/327/2014 prin prisma criticilor aduse de apelant şi sub toate aspectele prev. de art. 417 al. 1,2 cod pr. penală, Curtea constată următoarele:

Critica parchetului este întemeiată doar în parte, cu privire la infracţiunea de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 din Lg.86/2006 săvârşită de către inculpatul […].

Astfel, Curtea reţine că probele cauzei dovedesc că inculpatul […] a cumpărat 70 pachete de ţigări netimbrate de diverse mărci de la persoane fizice cunoscând că nu sunt timbrate, pe care le-a depozitat la domiciliul său, unde au fost găsite de organele de certare penală cu ocazia percheziţiei domiciliare din data de 25.08.2014.

Potrivit art. 270 alin. 1 din Lg. nr. 86/2006, introducerea sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Potrivit alin. 3 din acelaşi articol, sunt asimilate infracţiunii de contrabandă, colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.

Împrejurarea că inculpatul […] avea cunoştinţă de faptul că ţigările achiziţionate ?i deţinute la locuinţa sa provin din contrabandă, reiese din faptul că fiind fumător, inculpatul avea cunoştinţă că ţigările timbrate aflate la vânzare in comerţ au preţul de achiziţie mult mai mare, pe când cel al unui pachet de ţigări netimbrat care provine din contrabandă ?i care nu poate fi achiziţionat din comerţ, decât în mod clandestin, are un preţ inferior de vânzare, aproximativ 1 din preţul celor aflate la vânzare în comerţ.

Conform raportului de constatare tehnico – ştiinţifică nr. 874/II/2/2014 din 26.09.2014, întocmit de specialiştii antifraudă din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Tulcea, prejudiciul produs in cauză prin fapta săvârşită de inculpatul […] este de 801 lei.

Cu chitanţele din data de 14.10.2014 emise de Trezoreria mun. Tulcea, apelantul inculpat […] a făcut dovada achitării prejudiciului.

Reţinem incidenţa în cauză a disp. art. 396 al. 2 cod penal, în sensul că probatoriul administrat a dovedit mai presus de orice îndoială rezonabilă că fapta imputată inculpatului […] prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea nr.3803/P/2014 din 27.02.2015 există, constituie infracţiune ?i a fost săvârşită de acesta, ceea ce impune antrenarea răspunderii sale penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă prev. de art.270 alin.3 din Legea nr.86/2006.

La individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, curtea are în vedere criteriile generale prev. de art. 74 Cod penal,  respectiv: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii si in cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

Astfel, se va ţine seama de faptul că inculpatul […] a achiziţionat 70 pachete ţigări fără timbru, deşi cunoştea că provin din contrabandă, care trebuie plasate sub un regim vamal, dar şi datele ce caracterizează persoana şi conduita inculpatului, cetăţean român, în vârsta de 45 de ani, cu o bună inserţie socială, studii medii, fermier, căsătorit, la primul contact cu legea penală astfel cum rezultă din fişa de cazier judiciar a acestuia.

Faţă de circumstanţele reale şi cele personale ale inculpatului, astfel cum au fost prezentate în precedent, curtea apreciază că gradul concret de pericol social al faptei are caracter mediu, iar scopul pedepsei, acela de măsură reală de constrângere, de reeducare a inculpatului şi de prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni poate fi atins prin aplicarea pedepsei închisorii într-un cuantum inferior limitei minime prevăzute de legea penală – ca efect al reţinerii circumstanţei atenuante prev. de disp. art.75 pct.2 lit.b cod penal ?i art.76 alin.1 cod penal, având în vedere că inculpatul a acoperit prejudiciul produs în cauză, dar şi lipsa antecedenţei penale – în modalitatea de executare prev. de art. 91 cod penal – suspendarea sub supraveghere, fiind întrunite condiţiile impuse de legiuitor pentru aplicarea acestei dispoziţii legale.

Criticile parchetului privind greşita achitare a inculpatului […] sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă prin deţinere de bunuri sau mărfuri respectiv ţigări, care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă prev. de art. 270 al. 3 din Lg.86/2006 şi producerea de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea competentă prev. de art. 296/1 al. 1 lit. b din Lg. 571/2003 cu aplic. art. 38 cod penal, nu sunt întemeiate, cum bine a reţinut prima instanţă.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. la art.296 ind.1 alin.1 lit.b din Legea nr.571/2003:

În mod corect prima instanţă a dispus achitarea inculpatului […] în temeiul art. 16 lit. b cod pr. penală, teza a II-a, fapta nu a fost săvârşită cu vinovăţia prevăzută de lege.

Având în vedere că pentru fapta imputată inculpatului, legiuitorul impune comiterea acesteia cu intenţie directă, în sensul producerii de produse accizabile ce intră sub incidenţa regimului de antrepozitare (ţigări) în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către o autoritate competentă.

Este real că inculpatul a achiziţionat un aparat de confecţionat ţigarete şi un pachet de 4 tuburi de ţigări, tutun, cu care a confecţionat singur iniţial aproximativ 50 de ţigarete, iar ulterior 16 ţigarete pentru consumul propriu, fără a cunoaşte că producerea de ţigarete în afara antrepozitului fiscal este interzisă.

Aşadar, probele dosarului dovedesc că inculpatul […] a produs ţigarete (produse accizabile) la domiciliul său (în afara antrepozitului fiscal autorizat) pentru consumul propriu cu un aparat de confecţionat ţigarete şi tuburi de ţigarete care nu erau interzise la comercializare, în scopul de a-şi diminua cheltuielile personale aferente fumatului, fără însă a cunoaşte că producerea de ţigarete în afara antrepozitului fiscal este prohibită de lege.

În această situaţie, în mod corect sub aspectul vinovăţiei inculpatului, s-a reţinut culpa fără prevedere în sensul al. 16 al. 4 lit. b cod penal – inculpatul nu a prefigurat rezultatul faptei sale, adică prejudicierea bugetului de stat prin neplata accizei, deşi trebuia sau putea să-l prevadă.

În ceea ce priveşte infracţiunea prev. la art. 270 alin.3 din Legea nr.86/2006 privind Codul vamal:

Potrivit art. 270 alin.1 din Legea nr.86/2006 – introducerea sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi.

Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă – colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia (art. 270 alin.3 din Legea nr.86/2006).

Cum bine a reţinut instanţa fondului, din interpretarea dispoziţiilor legale mai sus enunţate, reiese că infracţiunea prev. la alin.3 este corelativă şi subsecventă infracţiunii prev. la alin.1, întrucât latura subiectivă a infracţiunii este dependentă de preexistenţa infracţiunii de contrabandă.

În cauză, prin actul de inculpare s-a reţinut referitor la inculpatul […] că, în perioada 16-25.08.2014, acesta a procurat şi deţinut un număr de 5 pachete de ţigări marca „Marble” netimbrate, provenind din contrabandă, acuzare bazată pe declaraţia inculpatului, care a susţinut că a cumpărat 5 pachete de ţigări din piaţa „[…]” din mun. Constanţa, de la o persoană necunoscută cu preţul de 8 lei/pachet, pentru consumul propriu, deoarece erau mai ieftine decât cele din comerţul legal.

Din procesul-verbal întocmit cu ocazia percheziţiei domiciliare rezultă că pachetul (gol) de ţigări găsit la domiciliul inculpatului […], marca „Marble”, conţinea inscripţia „For duty free sale only”, ori, revânzarea acestor ţigări nu poate constitui element material al conţinutului constitutiv al infracţiunii de contrabandă şi atunci nu poate fi atrasă nici presupunerea că ţigările ar proveni din contrabandă, câtă vreme nu s-a dovedit că ţigările provin din contrabandă, nefiind plasate sub regim vamal.

De asemenea, nu s-a dovedit că inculpatul ar fi susţinut că a cunoscut că ţigările proveneau din contrabandă.

În acest context, simplul fapt al procurării/deţinerii celor 5 pachete de ţigări care nu au fost plasate sub regim vamal – nu constituie infracţiune.

Ca atare, în mod corect instanţa fondului a pronunţat o hotărâre de achitare a inculpatului […] în temeiul art. 16 lit. b teza I cod pr. penală şi pentru infracţiunea analizată.

Faţă de cele reliefate, Curtea, în baza art.421 alin.1 pct.2 lit. a cod procedură penală, va admite apelul formulat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Tulcea împotriva sentinţei penale nr. 1049/26.08.2015 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosar nr. 1828/327/2014,

În baza art.423 alin.2 cod procedură penală, va desfiinţa în parte sentinţa penală nr. 1049/26.08.2015 pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosar nr. 1828/327/2014 ?i rejudecând: în baza art. 270 alin.3 din Legea nr.86/2006, cu aplic. art.75 pct.2 lit.b cod penal ?i art.76 alin.1 cod penal, va condamna pe inculpatul […] la pedeapsa de 1 an ?i 4 luni închisoare.

În baza art.91 cod penal, va dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

În baza art.92 cod penal, va stabili termen de supraveghere de 2 ani.

În baza art.93 alin.1 lit.a, b, c, d şi e cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul […] se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la serviciul de probaţiune din cadrul Tribunalului Tulcea, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art.93 alin.3 şi 4 cod penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul […] va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 zile la una din cele două  instituţii publice respectiv Primăria com. […] jud. Tulcea ?i o institu?ie de învă?ământ din localitatea de domiciliu ce va fi stabilită de Serviciul de Probaţiune din cadrul Tribunalului Tulcea în funcţie de posibilităţile concrete de executare existente la nivelul serviciului şi la nivelul instituţiilor din comunitate, afară de cazul în care, din cauza stării de sănătate, nu poate presta această muncă.

Numărul zilnic de ore se va stabili prin legea de executare a pedepselor.

În baza art.94 cod penal, datele prevăzute în art. 93 alin. (1) lit. c) – e) şi de art.93 alin.3 cod penal se vor comunica serviciului de probaţiune.

Va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 cod penal referitoare la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul în care inculpatul, cu rea – credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse ori stabilite de lege.

În baza art.112 lit.b cod penal, va dispune confiscarea de la inculpatul […] a 50 de pachete ?igări marca ” Fast”, 10 pachete de ?igări marca ” Golden Gate”, 10 pachete de ?igări marca ”Blue”.

Va constata că prejudiciul în sumă de 801 lei a fost acoperit prin plata sumei mentionate în baza chitan?ei de la fila 32 dosar urmărire penală.

Va mentine celelalte dispozitii ale sentintei primei instante dacă nu sunt contrare prezentei decizii.