Infractiuni prevazute în legi speciale. Infractiuni privind traficul si consumul ilicit de droguri.


Legea nr. 143/2000, art. 4, alin. 1 si 2

Când subiectul activ detine mai multe categorii de stupefiante, prevazute în tabele diferite (de risc si mare risc) si savârseste acte materiale din cele enuntate în modalitatile prevazute de alin. 1 al art. 4 din Legea nr. 143/2000, ne aflam în prezenta vointei voluntare simple si nu în prezenta unui concurs de infractiuni, care sa impuna încadrari juridice distincte în baza fiecarui alineat.

Prin sentinta penala nr. 194/15.07.2008, pronuntata în dosarul penal nr.1361/88/2008, Tribunalul Tulcea, în temeiul art. 334 Cod procedura penala

A schimbat încadrarea juridica a faptei inculpatului H.K.E. JR. – cetatean american, nascut la 23.09.1967 în localitatea Burlingame, California – SUA, student, cu resedinta în Constanta, fara permis (viza) de sedere în România, cu antecedente penale din infractiunea prevazuta de art. 2 alin. 1 si alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în infractiunea prevazuta de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art.10 li. b1 Cod procedura penala si cu aplicarea art.181 Cod penal.

A dispus achitarea inculpatului H.K.E. JR. pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.

În baza art. 4 alin. 1 si al. 2 din Legea nr. 143/2000.

A condamnat pe inculpatul H.K.E. JR la o pedeapsa de 3 ani  închisoare.

În temeiul art. 71 Cod penal.

A interzis  inculpatului drepturile prevazute de art. 64 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal.

În temeiul art. 81 Cod penal.

A dispus suspendarea conditionata a executarii pedepsei de 3 ani închisoare pe o durata de 5 ani, ce constituie termen de încercare.

În temeiul art. 71 al. 5 Cod penal.

A dispus suspendarea executarii pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendarii pedepsei închisorii.

Instanta de fond în urma examinarii probelor administrate în faza de urmarire penala si cercetare judecatoreasca retine ca situatia de fapt si încadrarea juridica retinute prin rechizitoriu sunt confirmate în parte.

Astfel, inculpatul H.K.E. Jr. este cetatean american si se afla în România din data de 30.09.2007. S-a stabilit în municipiul Constanta, fiind student al Facultatii de Medicina a Universitatii Ovidius.

Locuind o perioada la caminul campusului universitar, inculpatul a legat prietenii cu alti studenti, în special cu fratii K. si G.T.C., conationali de origine indiana, cercetati pentru acelasi gen de fapte în cauza ce face obiectul dosarului nr. 22D/P/2008 al D.I.I.C.O.T. – Biroul teritorial Tulcea, trimisi ulterior în judecata.

În cursul urmaririi penale, la locuinta inculpatului a fost efectuata o perchezitie domiciliara în vederea depistarii si a ridicarii de droguri si alte substante aflate sub control national.

Conform procesului-verbal întocmit cu ocazia perchezitiei si a examinarii fizico-chimice cantitative si calitative a substantelor si obiectelor ridicate – ale carui concluzii s-au concretizat prin raportul de constatare tehnico-stiintifica nr. 857051/8 mai 2008 – la locuinta inculpatului au fost identificate si ridicate : 12,31 gr. cannabis, 24,19 gr. rezina de cannabis cu continut de tetrahidrocannabinol sau T.H.C. (droguri de risc conform tabelului nr. III al Legii 143/2000), 675,3 gr. De N.N.- dimethyltryptamina sau D.M.T (drog de mare risc conform tabelului I al Legii nr. 143/2000), din care 572 gr. Sub forma prelucrata (pulbere) si 103,3 gr. În forma vegetala (frunze uscate), o pipa si un recipient din sticla cu urme de T.H.C, o lampa cu raze U.V functionala si seminte de cannabis, plante de cannabius în diferite stadii de vegetatie, aflate în 6 pet-uri.

Inculpatului i-au fost recoltate probe de urina, analiza acestora confirmând consumul anterior de (THC) marijuana sau/si derivati ai acesteia (hasis, cannabis ori rezina de cannabis), atestându-se astfel profilul sau de consumator de droguri.

Instanta de fond constata ca în cauza a fost dovedita fara nici un dubiu savârsirea de catre inculpat a infractiunii prevazuta de art. 4 alin. 1 si alin. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al.2 Cod penal, deoarece prin acte repetate savârsite în baza unei rezolutii unice, în perioada octombrie 2007-7 mai 2008 a cultivat, cumparat, transformat si detinut pentru consumul propriu, fara drept, droguri de risc si de mare risc si anume cannabis (12,31gr.) rezina de cannabis cu continut de T.H.C. (24,19 gr) D.M.T. (675,3 gr. si seminte de cannabis.

De asemenea, a rezultat ca inculpatul a oferit în repetate rânduri, în baza aceleiasi intentii infractionale droguri de risc, respectiv hasis, martorilor C.K. si C.G.T., fapta care întruneste elementele constitutive ale infractiunii prevazuta de art. 2 al. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal.

Inculpatul a fost cercetat si pentru savârsirea infractiunii prevazuta de art. 3 al. 1 si al. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 42 alin. 2 Cod penal întrucât, în mod repetat, a introdus în tara droguri de risc si de mare risc. Aceasta fapta, în opinia instantei, nu poate fi retinuta în lipsa unor probe concludente si, în consecinta, a dispus achitarea inculpatului pentru aceasta infractiune în conformitate cu prevederile art. 10 lit. a raportat la art. 11, pct. 2 lit. a Cod pr. penala.

Se sustine ca schimbarea încadrarii juridice a faptei se justifica numai în ceea ce priveste infractiunea prevazuta de art. 2 al. 1 si al. 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, motivat de faptul ca în raport de continutul obiectiv al infractiunii de trafic de droguri, din probele examinate a rezultat doar oferirea de catre inculpat, martorilor C.K. si C.G.T., de hasis din pipa (drog de risc).

Împotriva sentintei penale de mai sus a declarat apel Parchetul de pe lânga Tribunalul Tulcea pentru urmatoarele considerente:

Instanta de fond a facut o gresita aplicare asupra starii de fapt si a aplicarii legii, atunci când a apreciat ca se impune schimbarea încadrarii juridice a infractiunii pentru care a fost trimis în judecata, retinerea prev. art. 181 Cod penal, cât si aprecierea eronata a faptului ca cele doua infractiuni prev. de art. 2 alin. 1 si 2, precum si art. 4 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000, constituie o singura fapta, deoarece din economia textului rezulta ca fiecare modalitate în parte consumata reprezinta o infractiune distincta.

Reprezentantul Parchetului sustine oral în plus si:

– gresita achitare a inculpatului în temeiul art. 181 Cod penal pentru art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu 41 alin. 2 Cod penal;

– gresita achitare a inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. „a” rap. la art. 10 lit. „c” Cod procedura penala, pentru art. 3 alin. 1, 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal;

– gresita restituire catre inculpat a obiectelor folosite în activitatea infractionala;

– instanta de fond gresit a aplicat pedeapsa accesorie, gresita individualizare a pedepsei aplicate, solicitând retinerea prev. art. 81 Cod penal si aplicarea unei pedepse privative de libertate.

Din examinarea lucrarilor dosarului, a motivelor de apel expuse în scris si oral de catre reprezentantul parchetului, constata:

Situatia de fapt, asa cum a fost retinuta de instanta de fond, a rezultat din procesele-verbale încheiate de organele de urmarire penala cu ocazia depistarii inculpatului, efectuarea perchezitiei domiciliare, raportul de constatare tehnico-stiintifica, fizico-chimica a substantelor ridicate de la inculpat (dosar urmarire penala), procesele-verbale încheiate de Brigada de Combatere a Criminalitatii Organizate Constanta (BCCO), procesele-verbale cu rezultatele analizelor toxicologice efectuate, declaratiile martorilor C.K., C.G.T., B.D.D., declaratiile date de inculpat.

Cu privire la faptele retinute în sarcina inculpatului, acesta în fata instantei de fond relateaza ca este membru al unei biserici „Cherokee …” (un trib indian din SUA), plantele DMT le-a procurat pentru a le folosi în scop religios, lucru acceptat dupa stiinta sa de catre mai multe tari din U.E.

Nu a facut trafic cu droguri.

Este consumator de canabis, marijuana si hasis în scopuri medicale. Nu poate prezenta acte medicale care sa ateste sustinerea sa.

Plantele care contin DMT le-a comandat prin internet, le-a primit dintr-o tara, dar nu stie exact de unde.

A cultivat canabis în apartament, dar plantele nu s-au dezvoltat, s-au ofilit. A folosit lampa cu ultraviolete pentru a le încalzi, drogurile le fuma cu pipa, a oferit pipa si martorilor C.K. si G., la cererea lor.

Se considera vinovat ca este consumator de droguri, dar motivat de faptul ca o facea numai în scop medical sau religios.

Toate drogurile gasite cu ocazia perchezitiei domiciliare îi apartin.

Martorul C.K. declara constant ca a stat o perioada de timp în acelasi camin studentesc cu inculpatul. Stie ca inculpatul era consumator de droguri: hasis si canabis. Nu stie daca oferea droguri si altor persoane, dar acestuia si fratelui lui le-a oferit de câteva ori hasis.

Personal i-a adus inculpatului, la rugamintea acestuia, din Olanda un pachet care contine hasis si LSD (acest din urma drog era sub forma de carti postale sau felicitari).

Hasisul ce l-a fotografiat cu telefonul mobil este cel adus din Olanda.

Inculpatul îi oferea sa fumeze hasis cu pipa acestuia, fara sa-i solicite bani. Mai sustine ca a fumat hasis sau canabis tot în scopuri medicale.

Situatia de fapt asa cum rezulta din probele administrate, retinuta de instanta de fond si din ansamblul modificarilor intervenite în Legea nr. 143/2000, se desprinde concluzia ca hotarârea urmeaza a fi modificata, ca urmare a admiterii apelului, astfel:

Fapta inculpatului, constând în aceea ca a oferit droguri de risc spre consum fratilor C.K. si C.G.T., în mai multe rânduri, intra în sfera constituirii elementelor constitutive ale infractiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, asa cum în mod corect a retinut si instanta de fond.

Având în vedere împrejurarile în care au fost contactate cele doua persoane de catre inculpat si modul cum a stiut sa-i apropie pentru a-i face servicii de natura celor descrise în situatia de fapt, denota ca fapta sa nu este lipsita de gradul de pericol social a unei infractiuni, urmând a fi condamnat pentru savârsirea infractiunii prev. de art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.

Instanta constata ca inculpatul era consumator de droguri de risc si de mare risc, motiv pentru care fara drept a încercat cultivarea, prepararea, cumpararea de astfel de droguri, fapta ce întruneste elementele constitutive ale infractiunii prev. de art. 4 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000.

Având în vedere ca inculpatul, pentru a face rost de droguri de risc si mare risc pentru consum propriu, le-a introdus în tara cu ajutorul comenzilor facute prin internet sau sprijinit de martorul C.K., este realizat elementul material al infractiunii prev. de art. 3 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.

Dar, în urma unui examen atent asupra scopului urmarit de inculpat prin introducerea acestor droguri, de natura a produce consecinte numai asupra acestuia si de natura celor exemplificate în toate declaratiile, constituie o fapta care nu prezinta pericolul social al unei infractiuni, urmând a se face aplicarea art. 181 Cod penal cu ref. la art. 11 pct. 2 lit. „a” si art. 10 lit. „b1” Cod procedura penala si art. 91 lit. „c” Cod penal.

Tinând seama ca organele de urmarire penala si instanta a stabilit ca, cantitatea de droguri detinuta ilegal de inculpat a fost destinata consumului propriu si nu traficului ilicit si numai în cazul celor doi martori le-a oferit în câteva rânduri sa fumeze pipa cu droguri, din propria pipa, în cursul urmaririi penale si cercetarii judecatoresti, a avut o atitudine sincera. Colaborând cu acestea, instanta retine aceste împrejurari ca circumstante atenuante, urmând sa stabileasca pedepsele ce urmeaza a se pronunta sub minimul special prevazut de textul incriminator.

La individualizarea pedepselor ce urmeaza a se aplica inculpatului, în conformitate cu prevederile art. 72 si 52 Cod penal, urmeaza a se avea în vedere întreaga activitate infractionala a inculpatului, scopul si modalitatile folosite, de gradul concret de pericol social al faptei de detinere ilicita a drogurilor, urmeaza ca inculpatul sa execute pedeapsa dupa aplicarea prev. art. 33 lit. „a”–34 lit. „b” Cod penal prin privare de libertate, cu înlaturarea disp. art. 81 si 82 Cod penal.

Având în vedere ca inculpatul este cetatean american, pentru care prin hotarâre s-a dispus si extradarea acestuia, urmeaza a se înlatura si pedeapsa accesorie prev. de art. 64 lit. „a, b” Cod penal.

Constata ca inculpatul este arestat provizoriu în temeiul Legii nr. 302/2004.

Întemeiata este si critica de a se dispune confiscarea de la inculpat a lampii tip UV cu accesoriile necesare functionarii.

Instanta urmeaza a respinge ca nefondata cererea de schimbare a încadrarii juridice în infractiunea prev. de art. 2 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 cu art. 41 alin. 2 Cod penal si art. 3 alin. 1 si 2 din aceeasi lege si art. 4 alin. 1 si 2 din lege, în câte doua infractiuni distincte, în functie de alineat.

Acest punct de vedere nu este împartasit de practica judiciara, deoarece nu este corect sa se retina câte o infractiune pentru fiecare modalitate prevazuta de textul incriminator în ce priveste elementul material a infractiunii: cultivare, cumparare, detinere, etc.

În cazul constatarii unor asemenea fapte, urmeaza a se stabili daca cantitatea de droguri detinuta ilegal de persoana depistata este destinata consumului propriu, traficului ilicit ori consumului si traficului ilicit.

În cazul subiectului activ al infractiunii prev. de art. 2, 3 sau 4 din Legea nr. 143/2000 asa cum a fost republicata la 01.01.2007, care detine mai multe categorii de substante stupefiante – prev. în tabele diferite, suntem în prezenta unei unitati infractionale sau a pluralitatii de infractiuni.

În cazul dat, nu se poate retine un concurs de infractiuni (pe alineat), într-o astfel de situatie fiind comisa o singura infractiune sub forma vointei voluntare simple.

Fata de toate aceste considerente, urmeaza ca în baza art. 379 pct. 2 lit. „a” Cod procedura penala, sa fie admis apelul, desfiintata sentinta primei instante si, rejudecând, se va dispune:

În baza art. 2 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) Cod penal si art. 74 alin. (1) lit. „a, c” – art. 76 alin. 1 lit. „c” Cod penal, va fi condamnat inculpatul H.K.E. Jr., la pedeapsa de 1 an 6 luni închisoare.

Urmeaza a se reduce pedeapsa de la 3 ani închisoare la 1 an închisoare pentru infractiunea prev. de art. 4 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 74 alin. (1) lit. „a, c”-art. 76 alin. 1 lit. „d” Cod penal.

În baza art. 33 lit. „a”- art. 34 lit. „b” Cod penal, urmeaza a se contopi cele  2 pedepse si se va aplica pedeapsa cea mai grea de 1 an 6 luni închisoare.

În baza art. 11 pct. 2 lit. „a” raportat la art. 10 lit. „b1” Cod procedura penala, art. 181 Cod penal, va fi achitat inculpatul pentru infractiunea prev. de art. 3 alin. 1 si 2 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art. 41 alin. (2) Cod penal.