Conducere pe drumurile publice cu o alcoolemie peste limita legală. Circumstanţe atenuante.
Lipsa antecedentelor penale nu poate atrage automat reţinerea circumstanţei atenuante prev. de art. 74 lit.”a” Cod penal, iar în raport de fişa de cazier auto a inculpatului din care rezultă că acesta a fost sancţionat contravenţional în cinci rânduri, în intervalul cuprins între 23 martie 2008 – 7 martie 2010, pentru săvârşirea unor contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice, reţinerea acestei circumstanţe nu se justifică.
Trib. Bistriţa-Năsăud, secţ. pen., dec. nr. 28/A/8 martie 2011
Prin sentinţa penală nr.1427 din 22 noiembrie 2010 pronunţată de Judecătoria Bistriţa în dosarul nr.4510/190/2010 a fost condamnat inculpatul MIC la următoarele pedepse: 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o alcoolemie peste limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată în temeiul Lg. 49/2006 (faptă comisă la data de 04.04.2010, orele 18,40); 1 an şi 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o alcoolemie peste limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 republicată în temeiul Legii 49/2006 (faptă comisă la data de 13.04.2010, orele 21,25); 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia îi era suspendată exercitarea dreptului de a conduce, prev. de art. 86 alin. 2 din OUG 195/2002 republicată şi modificată prin L. 49/2006 (comisă în data de 13.04.2010).
În baza art. 33 lit. a şi b C.penal s-a conststat că infracţiunile au fost comise în concurs real şi ideal, iar în temeiul art. 34 alin.1 lit. b C.penal s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani închisoare.
În baza art. 81 C.penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare de 4 ani, potrivit art. 82 C.penalS-au pus vedere inculpatului prevederile art. 83 alin. 1 C.penal.
În baza art. 71 C.penal s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi b C.penal, iar în temeiul art. 71 alin. 5 C.penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza art. 88 alin. 1 C.penal s-a dedus din pedeapsa aplicată acestuia perioada reţinerii şi a arestării preventive, respectiv 14.04.2010 – 07.06.2010.
Conform dispoziţiilor art. 160/5 alin. 4 lit. d C.pr.penală instanţa a dispus restituirea cauţiunii de 2.000 lei consemnată la Trezoreria mun. Bistriţa, seria TS6, nr. 0780915 din data de 03.06.2010, iar în baza alin. 6 al aceluiaşi articol dispune încetarea stării de liberare provizorie.
În baza art. 191 alin. 1 C.pr.penală inculpatul a fost obligat la plata către stat a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care 200 lei onorar avocat oficiu pentru av. ML în faza de urmărire penală.
Împotriva sentinţei a declarat apel inculpatul şi parchetul.
Apelurile declarate în cauză sunt nefondate, astfel încât în baza dispoziţiilor art.379 pct.1 lit.”b” Cod procedură penală vor fi respinse ca atare.
Analizând hotărârea atacată prin prisma motivelor de apel invocate şi examinând potrivit dispoziţiilor art.371 alin.2 Cod procedură penală întreaga cauză sub toate aspectele de fapt şi de drept, tribunalul constată că în baza materialului probator administrat prima instanţă a stabilit o corectă stare de fapt a dat încadrări juridice corespunzătoare faptelor deduse judecăţii şi a aplicat pedepse în limite legale şi just individualizate.
Aprecierile formulate prin motivele de apel depuse la dosar de parchet, referitoare la periculozitatea socială a faptelor comise de inculpat sunt întemeiate, însă prima instanţă a avut în vedere toate aceste împrejurări în procesul deliberării, stabilind pedepse orientate spre media limitelor legale de pedeapsă, fără a reţine în favoarea inculpatului circumstanţe atenuante. Totodată, instanţa de fond a avut în vedere la momentul individualizării pedepselor şi antecedentele contravenţionale ale inculpatului în materia conducerii autovehiculelor pe drumurile publice.
Ca urmare, tribunalul apreciază că prima instanţă a făcut o justă individualizare a pedepselor aplicate, pedeapsa rezultantă stabilită în sarcina inculpatului fiind în măsură să realizeze scopurile de prevenţie specială şi generală a acesteia.
În raport de datele concrete ale cauzei, ca şi de împrejurările ce caracterizează persoana inculpatului, care este cunoscut fără antecedente penale, este angajat în muncă şi a parcurs o perioadă grea a existenţei sale determinată de serioasele probleme de sănătate pe care le-a prezentat mama sa, aspecte relevate prin documentele depuse la dosarul cauzei (contract de muncă, certificat de încadrare în grad de handicap, bilet de externare privind pe mama inculpatului) se apreciază că modalitatea de individualizare a pedepsei este corespunzătoare, suspendarea executării acesteia reprezentând un avertisment serios pentru inculpatul apelant.
În sensul celor de mai sus este de reţinut că, inculpatul a fost arestat preventiv aprox.2 luni, respectiv în intervalul cuprins între 14 aprilie -7 iunie 2010, interval de timp suficient pentru a releva cu pregnanţă celui în cauză gravitatea faptelor comise. De altfel, este de observat şi faptul că de la momentul punerii sale în libertate pe cauţiune, inculpatul nu a comis alte fapte de natură penală, îndeplinindu-şi obligaţiile stabilite la momentul liberării sale provizorii.
Sub aspectul individualizării judiciare a executării pedepsei este de remarcat şi inconsecvenţa parchetului care, cu toate că în cuprinsul considerentelor motivelor de apel a solicitat aplicarea unei pedepse sporite a cărei executare să fie suspendată sub supraveghere, la finalul scriptului conţinând motivele de apel a solicitat executarea efectivă a pedepsei ce se va aplica.
Pentru motivele invocate, ca şi pentru cele ce se vor releva în cele ce urmează, tribunalul apreciază că şi apelul inculpatului este neîntemeiat.
Sub un prim aspect, solicitarea de achitare a inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii prev.de art.86 alin.2 din OUG 195/2002 nu poate fi însuşită de instanţa de control judiciar, deoarece aceasta nu este întemeiată.
În motivarea acestui capăt de cerere, apelantul a relevat că fapta sa excede conţinutului constitutiv al acestei infracţiuni, apreciind că, fapta nu este prevăzută de legea penală sau că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii, deoarece potrivit dispoziţiilor art.96 din actul normativ, suspendarea dreptului de a conduce se dispune de către şeful Poliţiei Rutiere al judeţului pe raza căreia a fost săvârşită una dintre faptele prev.de art.100 alin.3, 101 alin.3 şi 102 alin.3 (lit.”b” – conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice ), iar în speţă nu s-a făcut dovada existenţei actului administrativ de suspendare a exercitării dreptului de a conduce şi nici dovada comunicării acestuia către inculpat.
Analiza actelor cauzei a relevat că prima instanţă a procedat în mod corect reţinând existenţa infracţiunii prev.de art.86 alin.2 din OUG 195/2002 şi vinovăţia inculpatului în comiterea acesteia.
Dispoziţiile legale invocate în apărare sunt incidente în situaţia săvârşirii unor contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice (inclusiv contravenţia de a conduce sub influenţa alcoolului), sens în care au fost evidenţiate în mod expres textele de lege care incriminează contravenţiile la regimul circulaţiei şi nu în cazul săvârşirii de infracţiuni la acest regim, când suspendarea exercitării dreptului de a mai conduce operează prin efectul legii.
De altfel, în momentul depistării inculpatului, acestuia i-a fost reţinut permisul de conducere, eliberându-i-se dovada seria DDA nr.472445/4.IV.2010, fără drept de circulaţie din aceeaşi dată, împrejurare relevată de inculpat cu ocazia audierii sale în prezenţa apărătorului, la data de 14.IV.2010.
Pe de altă parte, în favoarea inculpatului apelant nu pot fi reţinute prevederile art.320/1 Cod procedură penală, referitoare la judecata în cazul recunoaşterii vinovăţiei deoarece textul invocat nu reprezintă „o lege mai favorabilă” în sensul dispoziţiilor art.13 Cod penal, reprezentând o normă procedurală care este de strictă interpretare.
Potrivit dispoziţiilor legale invocate, până la începerea cercetărilor judecătoreşti, inculpatul poate declara personal sau prin înscris autentic, că recunoaşte săvârşirea faptelor reţinute în actul de sesizare şi solicită ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.
În speţă însă, cercetarea judecătorească a fost încheiată într-un prim ciclu procesual, invocându-se norma modificatoare adoptată prin Legea 202/2010, în calea de atac a apelului.
În fine, instanţa nu poate reţine în favoarea inculpatului nici circumstanţele atenuante invocate în raport de împrejurările comiterii faptelor, de numărul acestora, dar şi de antecedentele contravenţionale ale celui în cauză.
În context este de remarcat faptul că lipsa antecedentelor penale nu poate atrage automat reţinerea circumstanţei atenuante prev.de art.74 lit.”a” Cod penal, iar în raport de fişa de cazier auto a inculpatului din care rezultă că acesta a fost sancţionat contravenţional în cinci rânduri, în intervalul cuprins între 23 martie 2008 – 7 martie 2010, pentru săvârşirea unor contravenţii la regimul circulaţiei pe drumurile publice, reţinerea acestei circumstanţe nu se justifică.
Pe de altă parte, în cauză nu se poate reţine nici circumstanţa atenuantă prev.de art.74 lit.”c” Cod penal, deoarece comportarea sinceră a inculpatului rezidă în acceptarea evidenţei în condiţiile în care, de fiecare dată, inculpatul a fost depistat de organele de poliţie după comiterea faptelor.
Pentru toate aceste considerente, tribunalul apreciază că hotărârea primei instanţe este legală şi temeinică, motivele invocate în apelurile promovate nefiind de natură să conducă la modificarea sentinţei apelate.
