Deliberând asupra cauzei penale de faţă, constată următoarele:
I. Prin rechizitoriul din data de 21.08.2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, întocmit în dosarul nr. 456/P/2001, înregistrat pe rolul acestei Judecătoriei Târgu Mureş sub nr. 6224/2002, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor APC şi MC pentru săvârşirea infracţiunilor de omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. 2 C. pen., favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. 1 C. pen. şi fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. 1 C. pen., toate cu aplicarea art. 33 lit. a C. pen.
Prin sentinţa penală nr. 1617/07.10.2002 a Judecătoriei Târgu Mureş, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 35/R/30.01.2003 a Tribunalului Mureş, s-a dispus, în conformitate cu art. 300 alin. 2 C. pr. pen., restituirea cauzei privindu-i pe aceşti inculpaţi, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, pentru refacerea actului de sesizare a instanţei.
După restituirea la parchet, dosarul a fost trimis spre competentă soluţionare către Parchetul Naţional Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie Târgu Mureş (actualmente Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Mureş), iar această instituţie a sesizat Judecătoria Târgu Mureş la data de 17.12.2004, cu rechizitoriul din data de 16.12.2004, emis în dosarul nr. 1/P/2004 al acestei unităţi de parchet.
Prin sentinţa penală nr. 429/16.03.2005 a Judecătoriei Târgu Mureş s-a dispus din nou, în conformitate cu art. 300 alin. 2 C. pr. pen., restituirea cauzei privindu-i pe aceşti inculpaţi, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, pentru refacerea actului de sesizare a instanţei. Dar sentinţa a fost casată în întregime prin decizia penală nr. 437/R/07.10.2005 a Tribunalului Mureş, dispunându-se trimiterea cauzei la Judecătoria Târgu Mureş, în calitate de primă instanţă, pentru continuarea judecăţii.
Prin urmare, pe rolul Judecătoriei Târgu Mureş, la data de 09.10.2005, s-a înregistrat dosarul de faţă, având nr. nou 9733/320/2007 (nr. vechi 9817/R/2005). În cadrul acestui dosar penal, s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor APC [fiul lui Pavel şi Maria, născut la data de 24.05.1970, în mun. Reghin, jud. Mureş, CNP: 1700524264471, domiciliat în mun. Reghin, str. Făgăraşului, nr. 26/10, jud. Mureş, cetăţean român, studii superioare, căsătorit, stagiul militar satisfăcut, fără antecedente penale] şi MC [fiul lui Petru şi Ana, născut la data de 27.07.1971 în mun. Târgu Mureş, jud. Mureş, CNP: 1710727264393, domiciliat în mun. Târgu Mureş, str. Gheorghe Doja, nr. 189/4, cu reşedinţa în mun. Târgu Mureş, str. Moldovei, nr. 26/8, jud. Mureş, cetăţean român, studii superioare, economist, căsătorit, stagiu militar satisfăcut, având fără antecedente penale], prin rechizitoriul din data de 16.12.2004, emis în dosarul nr. 1/P/2004 al Parchetului Naţional Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie Târgu Mureş.
Acuzaţiile formulate împotriva acestora au constat în săvârşirea următoarelor infracţiuni:
-infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 78/2000;
-infracţiunea de fals intelectual săvârşită în scopul de a ascunde comiterea unei infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal;
-infracţiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. 2 Cod penal;
-infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. 1 Cod penal.
II. În actul de sesizare a instanţei s-a reţinut, în esenţă, în legătură cu infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, că inculpaţii, în calitate de comisari ai Gărzii financiare Mureş, în perioada 27.04.2001-02.05.2001, au efectuat un control operativ, inopinat şi prin sondaj la SC Riccardi Trans Service SRL, unde au descoperit un contract de vânzare-cumpărare cu privire la un autovehicul folosit, încheiat între această societate comercială, în calitate de cumpărător şi persoana fizică Varga Mihai, în calitate de vânzător, la preţul de 800 milioane Rol şi au efectuat verificări pe marginea acestui contract, prilej cu care au constatat că acest autocamion aparţine de fapt unei alte societăţi comerciale, nu au sesizat despre aceste aspecte, de urgenţă organele de urmărire penală şi astfel, prin controlul defectuos pe care l-au efectuat la această societate comercială, au înlesnit în mod indirect efectuarea unor operaţiuni financiare de către acest agent economic, respectiv ieşirea din patrimoniul societăţii a sumei de 600 milioane Rol, reprezentând o plată pentru o operaţiune fictivă, precum şi operaţiuni financiare legate de darea în exploatare a acestui autocamion, majorându-şi nejustificat cheltuielile de exploatare a societăţii cu suma totală de 26.666.666 Rol, reprezentând amortizarea acestui mijloc fix, împrejurare de care aceştia şi-au dat seama cu prilejul controlului, fapta fiind de natură să le aducă direct sau indirect foloase necuvenite. S-a apreciat că activitatea inculpaţilor întruneşte elementele constitutive ale acestei infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.
Privitor la infracţiunea de fals intelectual săvârşită în scopul de a ascunde comiterea unei infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal, reprezentantul Ministerului Public a reţinut că inculpaţii APC şi MC, în calitate de comisari ai Gărzii financiare Mureş, în urma controlului efectuat la SC Riccardi Trans Service SRL la data de 02.05.2001, au falsificat procesele-verbale întocmite la finalizarea acestui control, prin omisiunea cu ştiinţă de a trece în aceste procese-verbale situaţia descoperită cu privire la autocamionul cu nr. de înmatriculare MS-02-DXK, care fusese achiziţionat de către SC Riccardi Trans Service SRL de la persoana fizică Varga Mihai şi pe marginea căruia au efectuat verificări constatând că acesta aparţine în fapt SC Fedra Trading SRL, nefiind menţionate nici verificările care s-au efectuat la această din urmă societate comercială, fapta fiind săvârşită pentru a ascunde comiterea infracţiunii prevăzute de art. 11 alin. 1 din Legea 78/2000 şi în realizarea scopului urmărit prin aceasta.
În legătură cu infracţiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. 2 Cod penal, s-a reţinut că inculpaţii APC şi MC, în calitate de comisari ai Gărzii financiare Mureş, în perioada 27.04.2001-02.05.2001, au efectuat un control operativ, inopinat şi prin sondaj la SC Riccardi Trans Service SRL, prilej cu care au luat cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni, respectiv au descoperit contractul de vânzare-cumpărare cu privire la un vehicul folosit încheiat între societatea controlată, în calitate de cumpărător şi persoana fizică Varga Mihai, în calitate de vânzător, contract pe marginea căruia au efectuat anumite verificări constatând că acelaşi vehicul fusese anterior cumpărat de către SC Fedra Trading SRL de la SC Agrotransport SA, operaţiunea fiind vădit nelegală şi existând indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni. S-a considerat că acest fapt este atestat de împrejurarea că la scurtă perioadă (circa 2 săptămâni) de la terminarea controlului făcut de către cei doi comisari ai Gărzii financiare, organele de urmărire penală au demarat cercetări cu privire la aspectele verificate de către ei. În aceste circumstanţe, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor că au omis sesizarea de îndată a procurorului sau organului de urmărire penală potrivit Codului de procedură penală.
În fine, în ceea ce priveşte infracţiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. 1 Cod penal, s-a reţinut în sarcina inculpaţilor că în calitate de comisari ai Gărzii financiare Mureş, în perioada 27.04.2001-02.05.2001, au efectuat un control operativ, inopinat şi prin sondaj la SC Riccardi Trans Service SRL, control pe care l-au efectuat în mod defectuos şi prin nesesizarea aspectelor constatate organelor de urmărire penală, l-au ajutat pe administratorul societăţii, Riccardi Orlandino, să scoată în mod nelegal din patrimoniul societăţii suma de 600 milioane Rol, reprezentând plata pentru o operaţiune fictivă (pentru care acesta din urmă a fost trimis în judecată prin rechizitoriul din data de 18.02.2002 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş în dosarul nr. 265/P/2001), fără să existe o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii între inculpaţi şi Riccardi Orlandino, încercând prin aceasta să îngreuneze sau să zădărnicească urmărirea penală, asigurând totodată administratorului SC Riccardi Trans Service SRL folosul sau produsul infracţiunii, respectiv suma de 600 milioane Rol.
S-a reţinut totodată că inculpaţii nu sunt cunoscuţi cu antecedente penale şi că aceştia au fost nesinceri pe parcursul cercetărilor, negând săvârşirea infracţiunilor care li se impută.
Situaţia de fapt reţinută în rechizitoriu a fost întemeiată pe următoarele mijloace de probă administrate în faza de urmărire penală: declaraţiile inculpatului APC (filele 25–34 vol. II); declaraţiile inculpatului MC (filele 12-21 vol. II); declaraţiile martorilor (filele 118-132, 134-183, 190-207, 220-223, 225-231, 233-240, 249-251, 490-497 vol. II); rezoluţie de începere a urmăririi penale (filele 7-8 vol. II); procese-verbale de aducere la cunoştinţă a învinuirii (filele 10-11, 23-24 vol. II); proces-verbal privind efectuarea de copii xerox după actele de urmărire penală din dosarul nr. 456/P/2001 (fila 37-38 vol. II); rechizitoriul din data de 18.02.2002 întocmit în dosarul nr. 265/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş (fila 40-51 vol. II); proces-verbal de control întocmit de către Direcţia de Control Fiscal din cadrul D.G.F.P. Mureş (fila 53-65 vol. II); declaraţiile numitei LEA (fila 69-76, 79 vol. II); contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat între SC Riccardi Trans Service SRL şi Varga Mihai (fila 96 vol. II); dispoziţii de plată către Varga Mihai (fila 97 vol. II); registrul de evidenţă a persoanelor care au intrat la Garda financiară Mureş în perioada 17.04.2001-26.05.2001 (fila 98-99 vol. II); declaraţiile numiţilor APC şi MC din dosarul nr. 456/P/2001 (fila 100-106 vol. II); factura fiscală seria MS ACA nr. 3388339 (fila 109 vol. II); procese-verbale de confruntare (fila 184-187 vol. II); procese-verbale de căutare a numitei Libeg Adriana (fila 211-219 vol. II); proces-verbal privind efectuarea de copii xerox după registrul de predare-primire a serviciilor de permanenţă ale Gărzii Financiare Mureş pe perioada 26.04.2001-05.05.2001 (fila 252-257 vol. II); proces-verbal de efectuare de copii xerox după registrul de intrări-ieşiri corespondenţă de la garda Financiară Mureş de la nr. de înregistrare 2464/12.07.2001 – 2468/13.07.2001 şi de la nr. 2669/27.07.2001 – 2673/30.07.2001 (fila 258-260 vol. II); proces-verbal de ridicare în copie xerox a fişei cu atribuţiile de serviciu ale inculpaţilor APC şi MC, precum şi fişa posturilor acestora (fila 261-271 vol. II); proces-verbal privind ridicarea dispozitivului de control al Gărzii Financiare Mureş din data de 27.04.2001, condica de prezenţă din data de 27.04.2001 şi foaia colectivă de prezenţă din aprilie 2001, toate copii xerox (fila 272-276 vol. II); proces-verbal de ridicare a unităţii centrale a calculatorului pe care s-a ţinut contabilitatea SC Riccardi Trans Service SRL în perioada 01.01.2001 – 01.08.2001 (fila 278 vol. II); proces-verbal privind inspectarea şi copierea datelor existente în sistemul de calcul de la SC Riccardi Trans Service SRL (fila 279-280 vol. II); rezoluţie de efectuare a unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică (fila 281-283 vol. II); proces-verbal de predare a unităţii centrale a calculatorului către reprezentantul SC Riccardi Trans Service SRL (fila 284 vol. II); procese-verbale de sancţionare contravenţională având seria C nr. 126923, seria C nr. 126977 şi seria C nr. 126978 (fila 287-289 vol. II); ordin de plata privind plata amenzii aplicate de către inculpaţi către SC Riccardi Trans Service SRL (fila 290 vol. II); proces-verbal de ridicare documente de la SC Riccardi Trans Service SRL (fila 299-302 vol. II); proces-verbal de ridicare a actelor constitutive a SC Riccardi Trans Service SRL (fila 303-321 vol. II); proces-verbal de ridicare de documente de la SC Riccardi Trans Service SRL (fila 322-366 vol. II); fotografii ale autocamionului cu nr. de înmatriculare MS-02-DXK (fila 367-377 vol. II); acte normative care reglementează activitatea Gărzii Financiare (fila 380-393, 406-440 vol. II); proces-verbal de control seria C nr. 131720 şi proces-verbal cu nr. 859/07.03.2001 (fila 398-405 vol. II); acte constitutive SC Fedra Trading SRL (fila 466-469 vol. II); procese-verbale întocmite de organele de poliţie din cadrul I.P.J. Mureş în dosarul nr. 265/P/2001 (fila 499-504 vol. II); procese-verbale de prezentare a materialului de urmărire penală (filele 518-525 vol. II); ordonanţa de respingere a cererilor de probaţiune formulate de către inculpaţi şi apărătorul acestora (fila 526-528 vol. II); raport de constatare tehnico-ştiinţifică (vol. III); plic sigilat care conţine 10 CD-uri tip CD-R pe care s-a efectuat copia fizică a datelor existente în memoria calculatorului ridicat de la SC Riccardi Trans Service SRL (fila 116 vol. III).
Mijloacele de probă la care s-a făcut referire mai sus sunt mijloace de probă din dosarul de urmărire penală.
III. În cursul cercetării judecătoreşti s-a procedat, în esenţă, la administrarea nemijlocită a probei constând în ascultarea inculpaţilor şi a probei testimoniale administrate anterior în faza de urmărire penală.
În declaraţiile date în faţa instanţei de judecată, inculpaţii APC (fila 39 vol. I) şi MC (fila 37-38, vol. II) au adoptat practic, aceeaşi poziţie pe care au susţinut-o în faza de urmărire penală, reclamând nevinovăţia lor în ceea ce priveşte comiterea infracţiunilor care li se impută.
În faţa instanţei de judecată au fost audiaţi martorii propuşi de către Parchetul Naţional Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie Târgu Mureş, dar şi martorii propuşi de inculpaţi. Este vorba despre următoarele persoane: HMV (fila 95-96 vol. I), Riccardi Orlandino (fila 97 vol. I), Huţanu Gheorghe (fila 112-113 vol. I), Cozoş Ioan-Andrei (fila 114, vol. I), Măgdoiu Ion (fila 152), Ciobotă Viorel (fila 153 vol. I), Dumbravă Emil Cristian (fila 154, vol. I), Maşca Dorin (fila 155, vol. I), Baziotis Valeriu (fila 156 vol. I), LL (fila 157 vol. I), Varga Mihai (fila 171 vol. I), Şăulean Dănuţ Vasile (fila 172 vol. I), Strete Marina (fila 173 vol. I), Pop Dragoş Lucian (fila 174 vol. I), Blagu Septimiu Corneliu (fila 175 vol. I), Cornea Finia (fila 176 vol. I), Bârsan Vasile (fila 202 vol. I), Pop Alina Adriana (fila 205 vol. I), Cozoş Andrei (fila 206 vol. I), Moldovan Viorel Claudiu (fila 207 vol. I), Pop Florin (fila 208 vol. I), Pop Adrian (fila 209 vol. I), Moldovan Emil (fila 210-211 vol. I), Graur Sorin Marius (fila 257 vol. I), Haja Ioan (fila 258 vol. I), Aştelian Mihaela (fila 359-360 vol. II), Gheorghiu Dumitru (fila 361-363 vol. II), Bratu Mariana Daniela (fila 461 vol. II), Lupu Doina (fila 578-579 vol. II).
În cauză s-au efectuat şi referate de evaluare pe numele inculpaţilor, de către serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, acestea fiind depuse la filele 222-230 vol. I.
De asemenea, la solicitarea inculpaţilor, s-a dispus de către instanţă efectuarea în cauză, a unei expertize contabile cu scopul de a se stabili care au fost consecinţele, din punct de vedere contabil, ale înregistrării în evidenţele societăţii a contractului de vânzare-cumpărare a autovehiculului cu nr. de înmatriculare MS-02-DXK, precum şi pentru a se stabili ce anume s-a petrecut cu sumele de bani ridicate din bancă cu scopul de a se plăti contravaloarea acestui vehicul. Raportul de expertiză contabilă a fost depus la filele 328-343 vol. II.
Întrucât nu a fost posibilă audierea martorei LEA în mod nemijlocit în faţa instanţei, şi întrucât audierea sa în acest dosar nu a fost posibilă nici în faza de urmărire penală, s-a dispus ataşarea declaraţiilor date de această martoră în dosarul nr. 265/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, precum şi în dosarul nr. 1752/2002 al Tribunalului Mureş (fila 599-610 vol. II ).
Deoarece inculpaţii au fost trimişi în judecată printre altele, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, instanţa a dispus ataşarea la prezentul dosar a sentinţei penale nr. 68/17.05.2010 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 496/102/2009 (fila 640-644 vol. II), sentinţă care îl priveşte pe inculpatul Riccardi Orlandino, pretinsul infractor favorizat de către inculpaţii APC şi MC. Unele dintre faptele pentru care inculpatul Riccardi Orlandino a fost judecat în acel dosar sunt faptele la care se susţine că acest inculpat ar fi fost favorizat de către inculpaţii din cauza de faţă. În fine, s-a mai ataşat şi o copie după rechizitoriul emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş în dosarul nr. 265/P/2001 (fila 655-666 vol. II) şi prin care inculpatul Riccardi Orlandino a fost trimis în judecată în dosarele nr. 1752/2002 şi 496/102/2009 despre care s-a făcut vorbire mai sus.
În cele din urmă, la ultimul termen de judecată, instanţa a pus în discuţie schimbarea încadrării juridice a celei de-a doua fapte reţinute în sarcina inculpaţilor APC şi MC din infracţiunea de fals intelectual săvârşită în scopul de a ascunde comiterea unei infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal; în infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, considerentele asupra acestei chestiuni urmând a fi făcute în capitolul acestei sentinţe referitor la analiza din punct de vedere juridic a infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.
Analizând coroborat actele şi lucrările dosarului, instanţa reţine următoarele:
IV. În dimineaţa zilei de 27.04.2001, în cadrul Gărzii financiare – Secţia Mureş s-a ţinut şedinţa operativă, şedinţă care se ţinea zilnic şi la care au participat martorii Huţanu Gheorghe – comisar şef al Gărzii financiare – Secţia Mureş, Bârsan Vasile – comisar şef adjunct al Gărzii financiare – Secţia Mureş la acea dată şi Baziotis Valeriu – comisar şef divizie II, lipsă fiind comisarul şef de divizie – Dumbravă Cristian – şeful diviziei III, din partea acestei divizii neparticipând nimeni la şedinţă, şedinţă în care au fost repartizaţi pentru control toţi comisarii Gărzii financiare în echipe de câte doi, stabilindu-se totodată şi societăţile comerciale la care aceştia urmează să efectueze controale, aceste aspecte fiind consemnate în dispozitivul de şedinţă întocmit în ziua respectivă.
S-a reţinut în rechizitoriul parchetului, că în dreptul inculpaţilor APC şi MC a fost lăsat loc gol, întrucât comisarul şef Huţanu Gheorghe a comunicat verbal ca după terminarea şedinţei, cei doi inculpaţi să fie trimişi la el în birou pentru a-i trimite el în control. De asemenea, s-a mai reţinut de către procurori, că în aceste împrejurări, inculpaţii APC şi MC au fost trimişi de comisarul şef Huţanu Gheorghe să efectueze un control operativ, inopinat, prin sondaj şi pe baza documentelor contabile la SC Riccardi Trans Service SRL.
În legătură cu aceste aspecte surprinse de către reprezentanţii Ministerului Public trebuie făcută precizarea că derularea evenimentelor în modalitatea descrisă nu este absolut sigură. Astfel, nu există probe certe care să stabilească aceste împrejurări, întrucât persoana care a sugerat aceste fapte este comisarul şef adjunct al Gărzii financiare – Bârsan Vasile – care era persoana însărcinată cu întocmirea dispozitivului de control şi care a declarat că a înscris personal denumirea societăţii controlate în dreptul inculpaţilor, dar crede că această înscriere a făcut-o în următoarea zi lucrătoare, cu ocazia următoarei şedinţe operative, când s-a procedat la închiderea dispozitivului de control anterior.
Prin urmare, în legătură cu modalitatea de desemnare a inculpaţilor pentru a efectua controlul la SC Riccardi Trans Service SRL există încă semne de întrebare, dar o cercetare mai aprofundată a acestei chestiuni nu se impune, întrucât nu are legătură cu cauza dedusă judecăţii. Astfel, deşi prin rechizitoriul parchetului se sugerează încă din acest moment al expunerii, că inculpaţii ar fi acţionat în comiterea faptei într-o complicitate şi sub influenţa martorului Huţanu Gheorghe – şeful lor ierarhic – totuşi, probe certe care să susţină acest fapt ori existenţa unui interes superior, nu au fost aduse. Suntem de acord că eventualitatea nerespectării procedurilor obişnuite de desemnare a inculpaţilor pentru realizarea controlului poate crea suspiciuni cu privire la comportamentul acestora, dar relevanţa acestei fapte trebuie privită din perspectiva infracţiunilor de favorizarea infractorului ori omisiunea sesizării organelor judiciare, întrucât acestea sunt două dintre principalele capete de acuzare care le sunt aduse, iar vizavi de speţă, aceste fapte pot prezenta o importanţă redusă.
În continuare însă, după desemnarea lor pentru efectuarea controlului operativ, inopinat, prin sondaj şi pe baza documentelor contabile la SC Riccardi Trans Service SRL, inculpaţii s-au deplasat la sediul acestei societăţi comerciale, situat în comuna Sâncraiu de Mureş, str. Principală, nr. 54, jud. Mureş, unde s-au întâlnit iniţial cu martorul Riccardi Orlandino – administratorul societăţii şi ulterior cu martorul HMV – director executiv al societăţii. Cei doi s-au legitimat, după care au început efectuarea controlului pe baza documentelor contabile puse la dispoziţie de către martorul HMV (fila 124-128 vol. II d.u.p.).
De notat în această privinţă este faptul că inculpaţilor nu li s-au pus la dispoziţie decât acte de contabilitate primară, ei nu au avut acces la evidenţele contabile ţinute în formă electronică şi nici la principalele registre contabile ale societăţii, motivându-se existenţa unor probleme cu computerul pe care era instalat programul de contabilitate, respectiv neţinerea la zi a evidenţelor pe hârtie. Totodată, foarte curând după începerea controlului, martorul HMV a părăsit sediul societăţii motivând că are de rezolvat alte probleme şi nu s-a mai întors pe parcursul zilei, deşi a fost aşteptat mai multe ore de către inculpaţi. El a putut fi contactat telefonic în prima parte a zilei, dar după aceea inculpaţii nu au mai reuşit nici acest lucru. Aceste aspecte se desprind din interpretarea coroborată a declaraţiilor inculpaţilor şi a declaraţiilor martorului menţionat mai sus, ele nefiind contestate de niciuna dintre părţi pe parcursul urmăririi penale ori al judecăţii.
Inculpaţii au solicitat directorului executiv al societăţii să le prezinte ultimul act de control înregistrat, pentru a stabili când s-a desfăşurat ultima verificare la această societate şi au remarcat că era vorba despre un control realizat tot de reprezentanţi ai Gărzii financiare – Secţia Mureş, soldat cu întocmirea unui proces-verbal de calcul al majorărilor de întârziere pentru neplata la termen a unor impozite şi taxe, datat 06.03.2001. În aceste împrejurări, potrivit declaraţiilor date de inculpaţi, aceştia şi-au propus să examineze prin sondaj documentele contabile întocmite după acea dată.
În timpul verificării actelor contabile, cei doi inculpaţi au descoperit un contract de vânzare-cumpărare cu privire la un autovehicul folosit (fila 96 vol. II d.u.p.), contract încheiat între SC Riccardi Trans Service SRL (reprezentată prin HMV) în calitate de cumpărător şi persoana fizică Varga Mihai în calitate de vânzător, care avea ca obiect autocamionul cu nr. de înmatriculare MS–02–DXK, preţul vânzării fiind de 800 milioane Rol. Actul purta ştampila SC Riccardi Trans Service SRL şi o semnătură a unui reprezentant al acestei societăţi, dar nu era semnat de către vânzătorul Varga Mihai.
Sesizând anumite neregularităţi în legătură cu acest contract şi luându-l cu ei, inculpaţii s-au deplasat la sediul SC Fedra Trading SRL situat în mun. Târgu Mureş, str. Insulei, nr. 33, jud. Mureş, unde au luat legătura cu administratorul şi au verificat registrul de mijloace fixe al societăţii. Cu prilejul efectuării acestei verificări, inculpaţii APC şi MC i-au prezentat martorului LL (administratorul SC Fedra Trading SRL şi fost asociat la SC Riccardi Trans Service SRL) contractul în cauză, după care i-au cerut relaţii asupra vânzătorului Varga Mihai şi au aflat că de fapt autotractorul cu nr. de înmatriculare MS–02–DXK aparţine SC Fedra Trading SRL Târgu Mureş şi a fost cumpărat de către această din urmă societate comercială la data de 30.04.2000 de la SC Agrotransport SA, lucru atestat de factura fiscală seria MS ACA nr. 3388339 (fila 109 vol. II d.u.p.). În urma achiziţionării, autocamionul în cauză a fost trecut şi în registrul de mijloace fixe al SC Fedra Trading SRL. Factura fiscală de achiziţie a fost xerocopiată şi predată celor doi inculpaţi.
După efectuarea acestor verificări, cei doi inculpaţi au plecat de la sediul SC Fedra Trading SRL, luând copiile xerox ale facturilor privind autovehiculele achiziţionate de această societate comercială în cursul anului 2000, precum şi numărul de telefon mobil aparţinând martorului Varga Mihai.
De asemenea, inculpaţii s-au reîntors la SC Riccardi Trans Service SRL unde au continuat controlul.
S-a reţinut în rechizitoriu că inculpaţii nu au mai continuat cercetările pe marginea contractului de vânzare-cumpărare cu privire la un autovehicul folosit încheiat între SC Riccardi Trans Service SRL şi persoana fizică Varga Mihai, aceasta deşi, în mod clar, văzuseră că mijlocul de transport în cauză aparţinea SC Fedra Trading SRL, care îl cumpărase de la SC Agrotransport SRL, în timp ce SC Riccardi Trans Service SRL l-a achiziţionat de la Varga Mihai. S-a mai menţionat că inculpaţii nu au verificat dacă s-a făcut plata preţului către vânzător, deşi tranzacţia era dubioasă.
Aceste afirmaţii cuprinse în actul de sesizare a instanţei de judecată nu sunt însă susţinute temeinic de probele administrate în faza de urmărire penală ori în faza de judecată, întrucât conduita inculpaţilor trebuie nuanţată. Astfel, trebuie să constatăm în acest punct al prezentării situaţiei de fapt, că inculpaţii au susţinut pe tot parcursul procesului penal, încă de la momentul începerii urmăririi penale împotriva lor, că nu au realizat cercetări aprofundate asupra acestui contract întrucât, atunci când au revenit la SC Riccardi Trans Service SRL, au descoperit între actele care le-au fost puse la dispoziţie şi care se aflau în mare dezordine, o notă contabilă care atesta stornarea din patrimoniul SC Riccardi Trans Service SRL a achiziţiei autocamionului mai sus arătat, respectiva notă de stornare fiind întocmită în cursul lunii februarie a anului 2001.
Din acest moment, argumentele reprezentantului Ministerului Public s-au concentrat pe scopul de a dovedi, cu probe directe sau indirecte, că nota contabilă de stornare la care s-au referit inculpaţii, în realitate nu exista la data controlului, că aceştia au fost nesinceri pe parcursul procesului în această privinţă şi prin urmare, comportamentul lor suscită serioase bănuieli, iar în final, acest comportament dobândeşte relevanţă penală prin realizarea elementelor constitutive ale infracţiunilor de comiterea cărora au fost acuzaţi. Această atitudine pretins dubioasă a inculpaţilor a fost considerată exponenţială, cu precădere pe terenul infracţiunilor de omisiunea sesizării organelor judiciare şi de favorizarea infractorului.
Aceste note neclare ale comportamentului inculpaţilor şi eventuala existenţă ori inexistenţă a notei contabile de stornare care a reprezentat un laitmotiv şi o adevărată miză în această pricină, vor fi analizate în continuare şi de instanţa de judecată, prin raportare la susţinerile formulate în rechizitoriu. De asemenea, în continuarea considerentelor acestei hotărâri se vor face observaţii şi în legătură cu relevanţa acestor aspecte vizavi de specificul infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată.
Înainte de a face observaţii în legătură cu aceste chestiuni, trebuie să notăm că după terminarea controlului din acea zi de 27.04.2001, s-a revenit la această societate în prima zi lucrătoare care a urmat, respectiv 02.05.2001. De această dată au revenit în control inculpatul MC şi martorul Maşca Dorin, întrucât inculpatul APC era de serviciu la unitate. După realizarea unor alte verificări, la sediul SC Riccardi Trans Service SRL au fost încheiate procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria C nr. 126923, seria C nr. 126977 şi seria C nr. 126978, toate din data de 02.05.2001, aplicându-se societăţii controlate amenzi contravenţionale în cuantum total de 80 milioane Rol, sumă considerată destul de mare pentru acea dată, de martorii comisari ai gărzii financiare care au fost audiaţi şi întrebaţi asupra acestui aspect. De notat că inculpatului APC i s-a permis să părăsească unitatea pentru a se prezenta la sediul societăţii şi pentru a semna şi el procesele-verbale cu pricina, întrucât agenţii constatatori primeau stimulente pentru amenzile aplicate şi încasate. Pentru acest lucru, inculpatul APC a întocmit un raport adresat comisarului şef al Gărzii financiare – Secţia Mureş, raport care a fost şi el criticat în prezentul rechizitoriu, susţinându-se că a fost antedatat şi fiind preluat ca un element în plus de natură a dovedi comportamentul discutabil al inculpatului cu pricina. Şi asupra acestei chestiuni vom face aprecieri în cele ce succed.
Înainte de aceasta însă, mai trebuie să reţinem că în procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor, inculpaţii nu au făcut nicio referire la contractul de vânzare-cumpărare pentru un vehicul folosit încheiat între SC Riccardi Trans Service SRL şi Varga Mihai. De asemenea, inculpaţii nu au făcut nicio referire nici la faptul că au efectuat anumite verificări pe marginea acestui contract la SC Fedra Trading SRL şi nici la pretinsa notă contabilă de stornare pe care au menţionat-o în acest proces.
Este necesar să menţionăm că în rechizitoriul Parchetului Naţional Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie Târgu Mureş s-a reţinut ca un aspect imputabil inculpaţilor, faptul că în documentele întocmite nu s-au referit nici la faptul că acest contract era înregistrat în contabilitatea societăţii, însă acest aspect nu le poate fi reţinut în mod necesar în sarcină, întrucât inculpaţii nu au luat contact cu documentele contabile ale societăţii (registre, balanţe ori înregistrări electronice), lor fiindu-le puse la dispoziţie numai documente care fac parte din evidenţa primară. Prin urmare, aşa cum rezultă din probele administrate în faza de urmărire penală şi în faza de judecată, inculpaţii nu puteau să aibă certitudinea că respectivul contract a fost cu adevărat înregistrat în contabilitatea societăţii, ci aveau numai o bănuială pornită de la găsirea notei contabile de stornare. Raţionamentul era în sensul că din moment ce există un act care dovedeşte o operaţiune de stornare, este rezonabil să credem că înaintea acestei stornări a existat şi o înregistrare contabilă a operaţiunii juridice stornate. Aceste împrejurări rezultă din declaraţiile date de inculpaţi în acest proces şi nu au fost contestate de vreuna din părţile implicate.
De asemenea, inculpaţii APC şi MC nu au întocmit nicio notă de constatare ori vreun proces-verbal de control în care să descrie aspectele legate de contractul de vânzare-cumpărare cu privire la un autovehicul folosit încheiat între SC Riccardi Trans Service SRL şi Varga Mihai. Facultatea întocmirii unei asemenea note de constatare se înscrie în atribuţiile de serviciu ale inculpaţilor, iar referiri la modul de reacţie în situaţii de acest gen găsim în art. 24 lit. g din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Gărzii financiare aprobat prin Ordinul Ministrului de Finanţe nr. 817/1998, precum şi în art. 28 şi 29 din acelaşi act normativ. Totodată, chestiuni legate de conduita care stă la îndemâna comisarilor Gărzii financiare găsim şi în prevederile Legii nr. 30/1991 privind organizarea şi funcţionarea Gărzii financiare. Nu în ultimul rând, fişele posturilor celor doi inculpaţi conţin şi ele dispoziţii vizavi de aceste probleme. Menţionăm că actele normative la care s-a făcut referire mai sus sunt actele normative în vigoare în perioada 27.04.2001-02.05.2001, perioadă în care s-a derulat controlul făcut de inculpaţi la SC Riccardi Trans Service SRL. Din economia acestor reglementări rezultă că persoanele care au calitatea de comisari ai Gărzii financiare sunt în drept să sesizeze organele de urmărire penală în legătură cu infracţiunile constatate cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu. De asemenea, în situaţia în care, ca urmare a controlului inopinat sau operativ al Gărzii financiare, se consideră necesară extinderea sau aprofundarea verificării, vor fi informate în scris, în acest scop, organele în competenţa cărora intră verificările respective. În fine, comisarii Gărzii financiare pot efectua control numai în baza ordinului primit pe cale ierarhică. În situaţia în care comisarii deţin date sau indicii că anumiţi agenţi economici practică evaziune fiscală sau încalcă legislaţia în vigoare, au obligaţia să raporteze de îndată şi să procedeze potrivit ordinului primit.
Pe de altă parte însă, martorii audiaţi în proces şi care aveau calitatea de comisari ai Gărzii financiare, inclusiv martorul Huţanu Gheorghe, care la acea dată era conducătorul formaţiunii din judeţul Mureş, au arătat că în cazul în care comisarii constată că există indicii privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, se întocmeşte un proces-verbal de control, se descrie fapta, se stabileşte eventualul prejudiciu, se ridică documentele în copie sau original, iar prin intermediul compartimentului juridic al Gărzii financiare, la propunerea comisarilor, se sesizează organele în drept.
Drept consecinţă, deşi legea le conferă în principiu, comisarilor Gărzii financiare, dreptul de a sesiza direct organele de urmărire penală atunci când constată săvârşirea unei infracţiuni, din punct de vedere practic însă, această procedură nu se urmează, ci întotdeauna sesizarea organelor de urmărire penală se face de către instituţie, în numele instituţiei, la propunerea comisarilor, dar cu o prealabilă verificare a funcţionarilor din cadrul compartimentului juridic. Aşadar, comisarii Gărzii financiare nu sesizează în mod direct organele de urmărire penală, iar această metodă nu este în mod necesar greşită ori criticabilă, întrucât trebuie să plecăm de la premisa că aceşti comisari nu sunt specialişti în drept, ci sunt economişti de profesie, cunoştinţele lor juridice fiind relativ limitate. Ca atare, existenţa unui compartiment juridic şi efectuarea unor verificări amănunţite este oportună pentru a evita sesizarea organelor de urmărire penală cu fapte care în mod manifest nu sunt în măsură să conducă la angajarea răspunderii penale a persoanelor controlate.
În cele ce urmează, pentru a analiza conduita inculpaţilor în această speţă, pentru a cerceta în ce măsură comportamentul acestora poate fi catalogat ca nesincer şi în fine, pentru a stabili legătura dintre această atitudine şi calificarea juridică dată faptelor ce li se impută, trebuie să avem în vedere cu precădere declaraţiile date în cauza de faţă.
Astfel, din declaraţiile inculpaţilor APC şi MC rezultă că la data de 27.04.2001, după şedinţa operativă, li s-a comunicat că au fost programaţi de către conducerea Gărzii financiare – Secţia Mureş să efectueze un control operativ, inopinat şi prin sondaj la SC Riccardi Trans Service SRL, motiv pentru care s-au deplasat la sediul acestei societăţi comerciale unde le-au fost puse la dispoziţie actele contabile ale societăţii de către martorul HMV şi au început verificarea acestora, dar la un moment dat inculpatului APC i-a atras atenţia în mod special un contract de vânzare-cumpărare cu privire la un autocamion, la care la rubrica „vânzător” figura numitul Varga Mihai, elementul decisiv fiind preţul de achiziţie înscris în acesta, adică 800 milioane Rol.
Inculpaţii au arătat în continuare că, intenţionând să ceară nişte lămuriri cu privire la acest contract, la SC Riccardi Trans Service SRL nu au găsit nici o persoană din conducere, astfel că s-au uitat peste actele constitutive ale societăţii şi au văzut că la societate mai era un asociat, respectiv numitul LL, astfel că, luând adresa acestuia din actele constitutive ale societăţii, s-au deplasat la imobilul situat în mun. Târgu Mureş, str. Insulei, nr. 33, unde s-au întâlnit cu acesta şi i-au arătat contractul în cauză, LL comunicându-le că respectivul autocamion aparţine SC Fedra Trading SRL Târgu Mureş, aspecte care au rezultat şi din actele contabile ale acestei societăţi comerciale care avea factură de cumpărare a lui. Tot din discuţiile cu martorul LL, inculpaţii au aflat că Varga Mihai fusese un angajat al lui LL, împrejurare în care inculpatul APC i-a lăsat lui LL numărul telefonului mobil pentru ca Varga Mihai să-l contacteze pentru a lămuri situaţia autocamionului în cauză.
Inculpaţii au mai precizat că după verificările efectuate la SC Fedra Trading SRL, s-au întors la sediul SC Riccardi Trans Service SRL pentru a continua verificările legate de acest contract, dar printre actele contabile care se aflau în mare dezordine, după cum precizează inculpatul MC, au găsit o notă contabilă care atesta stornarea din patrimoniul SC Riccardi Trans Service SRL a achiziţiei autocamionului mai sus arătat, respectiva notă de stornare fiind întocmită în cursul lunii februarie a anului 2001, moment în care respectivul contract nu i-a mai interesat şi acesta a fost practic motivul nemenţionării acestui contract în procesele-verbale întocmite şi neefectuării formalităţilor de sesizare a organelor de urmărire penală.
Tot în declaraţiile lor, cei doi inculpaţi au mai arătat că la SC Riccardi Trans Service SRL nu le-au fost puse la dispoziţie balanţele de verificare pe lunile februarie-martie 2001, acestea nefiind tipărite, deoarece calculatorul pe care se ţinea contabilitatea societăţii era defect şi fără aceste balanţe de verificare nu putea fi calculat eventualul efect fiscal generat de înregistrarea în contabilitate a contractului în cauză. Mai mult decât atât, inculpatul MC a arătat că, cheltuielile privind amortizarea acestui mijloc fix nu au fost urmărite în contabilitatea societăţii, întrucât la momentul controlului acesta nu putea fi anticipat, deoarece dacă societatea ieşea în pierdere, pierderea se diminua cu această cheltuială în cuantum de 26.666.666 Rol.
Susţinerile inculpaţilor au fost considerate ca fiind nesincere de către reprezentanţii Ministerului Public.
Astfel, s-a arătat că inculpaţii au dovedit nesinceritate chiar de la primele declaraţii date în cauză, la data de 05.12.2001, când au negat faptul că au fost cu contractul mai sus arătat la sediul SC Fedra Trading SRL (fila 177-178 şi 185 vol. I d.u.p.).
Este adevărat că în acele declaraţii inculpaţii nu au prezentat faptele aşa cum s-au petrecut şi aşa cum au declarat mai apoi pe întreg parcursul procesului, dar nu trebuie să ignorăm faptul că aceea a fost prima declaraţie dată de persoanele cercetate, a fost vorba despre o declaraţie dată în lipsa oricărei forme de asistenţă juridică şi mai mult decât atât, înainte de începerea urmăririi penale împotriva lor. Totodată, trebuie să remarcăm că faza de urmărire penală a acestui proces, în perioada de început, în care dosarul a fost instrumentat de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş, a fost marcată de o stare de tensiune accentuată, generată de anumite conflicte existente între inculpaţi şi procuror, stare neobişnuită chiar şi în condiţiile desfăşurării unei anchete penale. De asemenea, se impune observaţia că după numai câteva zile, la data de 11.12.2001, inculpaţii au fost audiaţi în calitate de învinuiţi, în prezenţa apărătorilor aleşi, şi au dat declaraţii detaliate, prezentând pe larg modul în care s-a derulat controlul la SC Riccardi Trans Service SRL, dar şi verificările pe care le-au realizat la SC Fedra Trading SRL. În fine, nu excludem nici posibilitatea că inculpaţii, în lipsa unei asistenţe juridice adecvate, au ales în mod greşit să se apere vizavi de acuzaţiile care li s-au adus, prin negarea activităţilor întreprinse cu ocazia controlului realizat la SC Riccardi Trans Service SRL.
Au fost criticate în rechizitoriu şi declaraţiile inculpaţilor referitoare la modul în care au ajuns să îl găsească pe martorul LL pe str. Insulei din mun. Târgu Mureş, la adresa SC Fedra Trading SRL. Astfel, inculpaţii au declarat iniţial că s-au deplasat la domiciliul martorului, pe care l-au luat din actele constitutive ale SC Riccardi Trans Service SRL, însă în acele documente numitul LL figurează ca având domiciliul în mun. Târgu Mureş, str. Cutezanţei, nr. 56/16 şi nu pe str. Insulei, nr. 33, acolo unde s-au deplasat cei doi inculpaţi. Ulterior inculpaţii au prezentat mai multe variante privind modul în care au obţinut adresa unde l-au găsit pe acest martor, neputând să indice cu certitudine care dintre variante este cea corectă.
În legătură cu această chestiune, trebuie să arătăm că este într-adevăr discutabil modul în care inculpaţii au aflat adresa din mun. Târgu Mureş, str. Insulei, nr. 33, întrucât aceasta nu este adresa de domiciliu care figura în actele constitutive ale SC Riccardi Trans Service SRL. Cu toate acestea însă, în declaraţia dată de martorul LL la data de 12.12.2001 (fila 205-206 vol. I d.u.p.) acesta spune că inculpaţii s-au prezentat la locuinţa sa, unde este şi sediul SC Fedra Trading SRL. De asemenea, din examinarea extrasului de la Oficiul Registrului Comerţului în privinţa SC Fedra Trading SRL observăm că sediul societăţii este acelaşi cu domiciliul soţiei martorului LL, care are şi ea calitatea de asociat în cadrul SC Fedra Trading SRL. Prin urmare, Aceste împrejurări pun la îndoială distincţia făcută în rechizitoriu între sediul SC Fedra Trading SRL şi domiciliul martorului LL, dar nu lămureşte cu certitudine modul în care inculpaţii au aflat unde anume trebuie să se deplaseze.
Pe de altă parte însă, independent de aceste consideraţii de ordin faptic, trebuie să precizăm că nu putem explica în niciun mod legătura între această chestiune asupra căreia s-a oprit procurorul şi tipicitatea infracţiunilor pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată. Considerăm că o asemenea legătură nu există şi prin urmare, acesta este principalul argument pentru care nu este necesar a se insista mai mult asupra chestiunii în discuţie.
În legătură cu modul de desemnare a inculpaţilor să realizeze controlul la SC Riccardi Trans Service SRL s-a realizat o discuţie mai sus, însă trebuie să precizăm că varianta expusă în rechizitoriu are la bază aspectele relatate în faza de urmărire penală de martorii Bârsan Vasile şi Baziotis Valeriu. Aceşti martori însă, nu au mai reluat acele afirmaţii în declaraţiile date în faţa instanţei de judecată. Nu putem înlătura însă declaraţia martorului Bârsan Vasile şi menţinem aşadar, anumite dubii în legătură cu modul în care inculpaţii au fost desemnaţi să efectueze controlul la SC Riccardi Trans Service SRL. Cu toate acestea, reiterăm considerentele formulate în legătură cu nerelevanţa acestor aspecte în prezenta cauză.
În ceea ce priveşte declaraţia dată în faza de urmărire penală de martorul Baziotis Valeriu (fila 155-160 vol. II d.u.p.), reţinem că aceasta conţine mai multe informaţii care nu se coroborează cu celelalte probe şi mai mult decât atât, se desprind de tabloul probator general al cauzei. Putem exemplifica în acest sens, afirmaţiile martorului vizavi de discuţiile pe care le-ar fi avut în ziua trimiterii inculpaţilor la SC Riccardi Trans Service SRL sau a doua zi, cu martorul Dumbravă Cristian, deşi s-a stabilit că acest din urmă martor nu a fost la serviciu în ziua cu pricina şi desigur, nu a participat la şedinţa operativă de la acea dată. Un alt exemplu îl reprezintă afirmaţiile martorului vizavi de faptul că în perioada controlului pe care cei doi inculpaţi îl efectuau la SC Riccardi Trans Service SRL, ar fi văzut în biroul diviziei I, divizie din care făceau parte aceştia, un cetăţean care discuta cu inculpaţii, iar de câteva ori a intrat în birou şi comisarul şef Huţanu Gheorghe. A mai arătat martorul, că s-a interesat la colegi şi a aflat că persoana cu pricina ar fi fost numitul Varga Mihai. Nici această declaraţie nu poate fi apreciată ca sinceră din mai multe motive. Astfel, controlul efectuat de inculpaţi s-a întins pe două zile lucrătoare – 27.04.2001 şi 02.05.2001 – între aceste zile interpunându-se sfârşitul săptămânii şi data de 01.05.2001 – zi de sărbătoare legală. Prin urmare, nu exista o perioadă în care martorul să îi fi putut vedea pe inculpaţi împreună cu martorul Varga Mihai, cu atât mai mult cu cât în data de 27.02.2001 inculpaţii au fost plecaţi toată ziua în control pe teren, iar în data de 02.05.2001 inculpatul APC a fost singurul rămas la post, fiind de serviciu, în vreme ce inculpatul MC s-a deplasat din nou la sediul SC Riccardi Trans Service SRL. În fine, s-a stabilit că martorul Varga Mihai s-a prezentat la sediul Gărzii financiare la chemarea inculpatului APC, dar nu l-a găsit pe acesta la serviciu în ziua cu pricina şi a stat aproximativ 10 minute la intrare, după care a plecat. Nu în ultimul rând, vizavi de sinceritatea martorului, dubiile sunt create şi de discursul adoptat de acesta, discurs din care transpare o stare de duşmănie nedisimulată faţă de martorul Huţanu Gheorghe, stare care se răsfrânge şi asupra inculpaţilor, pe care îi percepea ca făcând parte din grupul martorului indicat. În aceste împrejurări, fără a înlătura întru-totul declaraţia dată de martorul Baziotis Valeriu, arătăm totuşi, că informaţiile furnizate de acesta sunt luate sub un serios beneficiu de inventar.
În legătură cu nota contabilă care atesta stornarea operaţiunii de achiziţie a autocamionului cu nr. de înmatriculare MS-02-DXK, notă contabilă întocmită în cursul lunii februarie a anului 2001, s-a apreciat în rechizitoriu că aceasta a fost întocmită ulterior controlului realizat de inculpaţi şi prin urmare, aceştia nu aveau posibilitatea să vadă actul contabil respectiv. Argumentele aduse au fost multiple, dar probele strânse în susţinerea acestor argumente nu sunt străine e critici, iar acceptarea lor ar putea să creeze numai bănuiala că declaraţiile inculpaţilor în această privinţă nu sunt sincere. Pe de altă parte însă, aceste susţineri făcute în rechizitoriu pot fi în cea mai mare parte combătute şi astfel, convingerea instanţei că într-adevăr nota contabilă de stornare nu a existat şi nu a fost văzută de inculpaţi, nu poate fi formată exclusiv pe baza datelor pe care le oferă prezentul dosar. În altă ordine de idei, este discutabil în ce măsură inculpaţii ar putea fi declaraţi vinovaţi de săvârşirea infracţiunilor ce li se impută, dacă am accepta varianta că nota contabilă de stornare a fost întocmită după data de 02.05.2001 când s-a încheiat controlul realizat de inculpaţi. Însă această problemă va fi abordată în cuprinsul capitolului care vizează întrunirea elementelor constitutive ale infracţiunilor de care sunt acuzaţi inculpaţii.
În ceea ce priveşte nota de stornare a operaţiunii de achiziţie a autocamionului cu nr. de înmatriculare MS-02-DXK, mai întâi trebuie să facem precizarea că într-adevăr, operaţiunea de achiziţie a acelui camion fusese înregistrată în contabilitatea SC Riccardi Trans Service SRL la data de 01.11.2000, cu nota contabilă 86, valoarea de înregistrare în contabilitate a acestui bun, fiind de 800 milioane Rol. Acest aspect reiese din procesul-verbal nr. 1558/11.12.2001 întocmit de funcţionari din cadrul DGFP Mureş – Direcţia Controlului Fiscal (fila 53-65 vol. II d.u.p.). Tot în acelaşi act s-a menţionat că potrivit evidenţei contabile analitice a mijloacelor fixe, vehiculul în cauză a fost dat în folosinţă la data de 01.12.2000, iar societatea a calculat şi inclus în cheltuielile de exploatare în lunile decembrie 2000 şi ianuarie 2001 amortismentul mijlocului fix menţionat, în cuantum total de 26.666.666 Rol.
În fine, în acelaşi act de control s-a reţinut că înregistrarea achiziţiei vehiculului în discuţie a fost stornată de societate prin nota contabilă nr. 149/01.02.2001. Această notă contabilă este cea la care s-au referit inculpaţii şi totodată, cea despre care reprezentanţii parchetului au susţinut că a fost întocmită ulterior efectuării controlului de către inculpaţi.
În susţinerea poziţiei exprimate în rechizitoriu, s-a arătat mai întâi, că în ciuda tuturor verificărilor efectuate, nu a fost găsită această notă contabilă care să ateste stornarea operaţiunii de înregistrare în contabilitate a achiziţiei acestui autocamion, nici la sediul SC Riccardi Trans Service SRL, nici în dosarul nr. 1752/2002 al Tribunalului Mureş, nici la D.G.F.P. Mureş între actele în baza cărora s-a făcut procesul-verbal de control nr. 1558/11.12.2001. Acesta însă nu este un argument valid care să ateste că într-adevăr, nota contabilă în discuţie nu a exista la data controlului. Faptul că nu a fost găsită în materialitatea sa ulterior, cu ocazia altor controale efectuate la această societate, nu înseamnă că inculpaţii nu au văzut-o. Mai mult decât atât, nota contabilă figurează în evidenţele contabile ale societăţii aferente lunii februarie 2001, deşi critica formulată de parchet indică posibilitatea ca informaţia aferentă notei contabile respective, să fi fost introdusă mai târziu. De asemenea, putem acredita ideea că acea notă contabilă a fost distrusă ulterior ori a fost ascunsă, posibilele moduri de dispariţie a documentului indicat fiind nenumărate.
S-a mai susţinut că operaţiunea de stornare a înregistrării contabile din data de 01.11.2000, respectiv a achiziţiei autocamionului cu nr. de înmatriculare MS-02-DXK, nu s-a făcut la data de 01.02.2001, ci după controlul efectuat de inculpaţii APC şi MC la sediul SC Riccardi Trans Service SRL.
Cu scopul dovedirii acestei împrejurări, s-a dispus şi s-a întocmit în cauză, o constatare tehnico-ştiinţifică de specialitate informatică (fila 1-115 vol. III d.u.p.) cu privire la conţinutul memoriei computerului pe care era instalat programul de contabilitate al SC Riccardi Trans Service SRL. Din concluziile acestui raport de constatare tehnico-ştiinţifică rezultă că, pentru perioada de interes, respectiv 01.01.2001-01.08.2001 evidenţa contabilă a SC Riccardi Trans Service SRL a fost susţinută de produsul program „Neomanager 4.0” proprietate intelectuală SC Transart SRL Cluj-Napoca, modul de exploatare al modulului de contabilitate permiţând preluarea prin machetă a notelor contabile, atât pentru luna contabilă curentă, cât şi pentru luna imediat următoare. De asemenea, existau opţiuni de import note contabile din alte luni, respectiv de export note contabile în format fişier text, Microsoft Access sau Microsoft Excel, în cadrul modulului de administrare existând de asemenea, opţiuni de import-export, interogări şi/sau rapoarte, reparare date, reparări multiple, testare consistenţă, inclusiv opţiunea de alegere a fişierului care să reprezinte prin conţinut datele corespunzătoare unui anumite luni contabile. Se mai arată că, deşi mijloacele de modificare prin aplicaţia program a conţinutului fişierelor corespunzătoare unor luni contabile închise erau limitate, totuşi prin mijloace tehnice externe aplicaţiei, exista posibilitatea de a modifica conţinutul de date aferente unei luni, chiar închise. Pentru a deveni posibilă modificarea conţinutului de date corespunzătoare unei anumite luni contabile, era necesară şi suficientă operaţia de redeschidere a unei luni contabile din punct de vedere al aplicaţiei.
S-a mai concluzionat că ulterior datei de 10.05.2001, orele 08:11, utilizatorul „EMIL” a modificat data sistemului de calcul pe care era instalat programul de contabilitate al SC Riccardi Trans Service SRL, ca fiind 28.02.2001, în scopul exploatării aplicaţiei în aceste condiţii şi a efectuării de modificări în baza de date, care conţinea datele contabile ale lunii februarie 2001, inclusiv în scopul tipăririi situaţiilor contabile aferente. Cu prilejul acestor modificări, operaţia de reparare multiplă lansată de către utilizatorul „Emil” pe server şi care a avut drept rezultat modificarea fişierelor C0102RIC.MDB (care conţine datele contabile aferente lunii februarie 2001 pentru SC Riccardi Trans Service SRL) şi CRICCARD.MDB, datorită unor neconcordanţe localizate de procedura de reparare, poate fi considerată ca fiind necesară armonizării situaţiilor contabile cu noul conţinut de înregistrări tehnice contabile.
De asemenea, în raport s-a mai arătat că redeschiderea în cursul lunii mai 2001 a lunii contabile februarie 2001 şi care are drept consecinţă posibilitatea modificării prin aplicaţie a conţinutului de date corespunzătoare lunii februarie 2001, conduce la concluzia că din punct de vedere tehnic exista posibilitatea ca nota contabilă nr. 149, care figurează ca fiind introdusă la data de 02.01.2001 şi care stornează operaţiunea de achiziţionare a unui autocamion, să fi fost introdusă în fapt în cursul lunii mai 2001. În fine, s-a reţinut că în cursul lunii februarie accesarea programului de contabilitate s-a făcut la datele de 14, 15, 16, 23, 26 şi 28.02.2001, la data de 01.02.2001 acest program nefiind accesat în vederea efectuării unei înregistrări contabile, ci prima dată în luna februarie programul a fost accesat la data de 14.02.2001.
Concluziile acestui raport de constatare tehnico-ştiinţifică nu pun în lumină o situaţie certă în legătură cu modul în care nota contabilă nr. 149/01.02.2001 a fost introdusă în programul de contabilitate, ci relevă numai nişte posibilităţi şi supoziţii. Astfel, este cert că modificarea datei sistemului de calcul din 10.05.2001 în 28.02.2001, cu scopul exploatării aplicaţiei în condiţiile date, ridică semne de întrebare în legătură cu modul în care a fost ţinută contabilitatea SC Riccardi Trans Service SRL şi aduce în prim-plan posibilitatea ca societatea cu pricina să fi desfăşurat activităţi neconforme cu dispoziţiile legale, dar nici circumstanţele concrete ale acestei speţe nu ne permit să tragem concluzia că între fapta respectivă şi activitatea inculpaţilor există o legătură directă. Specialistul care a efectuat constatarea tehnico-ştiinţifică a concluzionat că din punct de vedere tehnic exista posibilitatea ca nota contabilă nr. 149, care figurează ca fiind introdusă la data de 01.02.2001 şi care stornează operaţiunea de achiziţionare a unui autocamion, să fi fost introdusă în fapt în cursul lunii mai 2001. Dar existenţa acestei posibilităţi nu echivalează în niciun caz cu o certitudine, iar coroborarea concluziilor acestei constatări cu celelalte probe pe care le avem la îndemână nu este nici ea de natură să creeze convingerea instanţei în sensul urmărit în rechizitoriu.
În altă ordine de idei, împrejurarea că în cursul lunii februarie accesarea programului de contabilitate s-a făcut numai la datele de 14, 15, 16, 23, 26 şi 28.02.2001 nu face ca nota contabilă nr. 149/01.02.2001 să fie ilegală, fiind perfect posibil şi acceptabil ca actele contabile să nu fie înregistrate în programul informatic chiar în ziua în care sunt emise, de vreme ce o lună se închide din punct de vedere contabil în data de 25 a lunii următoare, iar în acest interval de timp orice fel de modificare este posibilă. Cu atât mai mult înregistrarea mai târzie a documentelor în programul informatic este fezabilă, cu cât avem date că evidenţa contabilă a societăţii era ţinută în mare dezordine şi societatea controlată desfăşura o activitate bogată.
O altă remarcă făcută de reprezentanţii parchetului ca un argument în susţinerea ipotezei că operaţiunea de stornare a înregistrării contabile din data de 01.11.2000, s-ar fi făcut după controlul realizat de inculpaţii APC şi MC la sediul SC Riccardi Trans Service SRL, se desprinde din economia declaraţiilor date de martorul Varga Mihai în faza de urmărire penală, care a precizat că după circa 2 săptămâni de la data când s-a deplasat la sediul Gărzii financiare – Secţia Mureş, a fost chemat de către martorul HMV la sediul SC Riccardi Trans Service SRL pentru a semna contractul în cauză, lucru refuzat de către martor. Or, logic respectivul contract nu mai trebuia semnat de către martor dacă ar fi fost vorba de o operaţiune stornată şi printr-un raţionament per a contrario s-a concluzionat că la data la care martorul a fost chemat la sediul SC Riccardi Trans Service SRL de către HMV, operaţiunea în cauză nu era stornată.
Acest raţionament poate fi acceptat de instanţa de judecată, dar cu toate acestea, el trebuie nuanţat pe baza declaraţiilor date de martor în faza de judecată, precum şi pe baza unor neconcordanţe existente între aspectele relatate pe parcursul desfăşurării urmăririi penale. În acest sens, trebuie să observăm că martorul Varga Mihai nu şi-a păstrat poziţia pe aceeaşi linie în faza de urmărire penală, apărând în relatările sale neclarităţi în legătură cu anumite aspecte de detaliu. Or, astfel de neclarităţi şi omisiuni ale unor detalii sunt specifice unor persoane mai puţin sincere, cu atât mai mult cu cât numitul Varga Mihai era un martor cheie în economia procesului. Desigur că nu putem pretinde ca declaraţiile sale să fie aproape identice de fiecare dată, dar omiterea unor chestiuni importante aduce o umbră de îndoială. Spre pildă, martorul nu se poate hotărî dacă a văzut contractul tipizat pe care numitul HMV i-a cerut să-l semneze şi spune la un moment dat că i-a fost prezentat acel contract, iar la un alt moment declară tocmai invers. Totodată, în unele declaraţii vorbeşte despre faptul că martorul HMV i-a sugerat că va primi o anumită sumă de bani dacă va semna contractul, iar în alte momente omite complet să vorbească despre această chestiune însemnată. În fine, poate problema cea mai mare care a apărut pe parcursul procesului vizează declaraţia martorului din faza de judecată, unde spune că mai întâi a fost chemat de martorul HMV şi abia după două săptămâni a fost chemat la Garda financiară, împrejurare care ar plasa propunerea numitului HMV înainte de venirea în control a inculpaţilor. Nu există certitudinea că în momentul audierii sale în faza de judecată martorul a spus adevărul, dar nu există nici date clare care să evidenţieze faptul că a fost nesincer. Deşi declaraţiile martorului din faza de urmărire penală nu pot fi de plano înlăturate, totuşi, în lipsa altor informaţii clare şi precise ele nu sunt de natură a fi luate în mod exclusiv în considerare. Pe cale de consecinţă, şi sub acest aspect se introduce un dubiu care slăbeşte argumentaţia expusă în rechizitoriu.
În susţinerea ipotezei că operaţiunea de stornare a înregistrării contabile din data de 01.11.2000, s-ar fi făcut după controlul realizat de inculpaţii APC şi MC la sediul SC Riccardi Trans Service SRL, s-a făcut apel şi la interpretarea declaraţiilor martorei LEA date în dosarul nr. 265/P/2001 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, întrucât aceasta nu a mai putut fi audiată în acest dosar. S-a arătat în această privinţă, că martora LEA a arătat că stornarea înregistrării contabile din data de 01.11.2000 cu privire la contractul de vânzare-cumpărare pentru autovehiculul cu nr. de înmatriculare MS-02-DXK, s-a efectuat în fapt după controlul efectuat de comisarii Gărzii financiare, când martorul HMV a întrebat-o dacă a înregistrat în contabilitate această achiziţie şi ea a răspuns afirmativ, motivând că, în cazul în care este vorba de o greşeală, operaţiunea trebuie stornată. Întrucât societatea mai fusese supusă unui control al Gărzii financiare în cursul lunii martie 2001, s-au analizat procesele-verbal de control întocmite cu această ocazie şi s-a concluzionat că acest control a fost un control tematic şi a vizat perioada 1999-decembrie 2000, tema controlului fiind „plata de către contribuabilul SC Riccardi Trans Service SRL a obligaţiilor datorate bugetului de stat”, respectiv constatându-se că nu au fost plătite la timp aceste obligaţii, percepându-se chiar majorări şi aplicându-se amenzi. S-a mai reţinut că acest control nu a vizat sub nicio formă lunile ianuarie şi februarie ale anului 2001 şi sub nicio formă contractul de vânzare-cumpărare încheiat între SC Riccardi Trans Service SRL şi Varga Mihai pentru autocamionul cu nr. MS-02-DXK, ci din contră, acest contract a fost observat doar de către inculpaţii APC şi MC, iar pentru aceste motive s-a concluzionat că în fapt, controlul la care se referea martora LEA, era controlul celor doi inculpaţi.
Instanţa nu exclude posibilitatea expusă de către reprezentantul parchetului, dar această interpretare nu este singura posibilă, raportat la cele relatate de această martoră şi prin urmare, nici acest argument nu poate fi primit cu maximă încredere. Astfel, trebuie să luăm în considerare întreaga declaraţie a martorei LEA, care a arătat că la momentul stornării avea încă posibilitatea să efectueze operaţiuni de stornare pe luna februarie 2001, ceea ce poate fi interpretat şi în sensul că luna februarie 2001 nu era încă închisă. Or, închiderea lunii februarie din punct de vedere contabil, trebuia făcută până cel târziu la 25.03.2001. În aceste împrejurări, la data controlului anterior al Gărzii financiare, finalizat la data de 06.03.2001, luna februarie nu era încă închisă şi prin urmare, martora avea în mod real posibilitatea să facă operaţiuni de stornare aferente lunii respective. Ca atare, nu este exclus ca martora să se fi referit la un alt control decât cel al inculpaţilor, întrucât aşa cum inculpaţii au descoperit prin sondaj contractul de vânzare-cumpărare cu pricina, şi ceilalţi comisari a Gărzii financiare puteau să o facă.
Un alt argument în favoarea faptului că stornarea operaţiunii de achiziţie a autocamionului cu nr. de înmatriculare MS-02-DXK, nu s-ar fi efectuat la data de 01.02.2001, a fost considerat în rechizitoriu şi faptul că, această achiziţie a fost înregistrată în contabilitatea SC Riccardi Trans Service SRL la data de 01.11.2000, autocamionul fiind dat în folosinţă la data de 01.12.2000, iar pe această lună şi pe luna ianuarie 2001 s-au calculat chiar cheltuieli de amortizare a acestui mijloc fix, în cuantum de 26.666.666 Rol. Aceste cheltuieli au fost stornate doar în cursul lunii iunie 2001, deşi operaţiunea de achiziţie a autocamionului în cauză fusese stornată, după cum susţin inculpaţii şi martorul HMV, la data de 01.02.2001.
Într-adevăr, datele faptice sunt astfel cum au fost descrise în rechizitoriu dar interpretarea lor nu rezultă din datele dosarului. Nu se poate explica de ce anume este obligatoriu să ajungem la concluzia că stornarea cheltuielilor de amortizare ulterior stornării operaţiunii de achiziţie reprezintă o dovadă a faptului că însăşi operaţiunea de achiziţie a fost stornată ulterior. Varianta expusă de martorul HMV este mult mai plauzibilă şi se referă la omisiunea din eroare a înlăturării din contabilitatea societăţii a efectelor pe care le-a produs operaţiunea de achiziţie a autocamionului respectiv. O asemenea variantă se impune cu atât mai puternic cuvânt, cu cât s-a demonstrat că informaţiile furnizate de acest martor, conform cărora programul informatic de contabilitate ar avea un modul de mijloace fixe, erau greşite, soft-ul folosit de către SC Riccardi Trans Service SRL nedispunând de un asemenea modul. Prin urmare, ţinerea acestei evidenţe, precum şi a amortizării trebuia introdusă manual în computer, iar calculele nu se făceau nici ele automat. Rezultă aşadar, că şi operaţiunea contabilă inversă, de stornare a cheltuielilor de amortizare urma aceeaşi cale manuală şi ca atare, varianta unei simple omisiuni devine tot mai acceptabilă în aceste circumstanţe.
Un aspect apreciat ca deosebit de semnificativ de către reprezentantul Ministerului Public în rechizitoriu a fost faptul că inculpaţii APC şi MC, în procesele-verbale întocmite în urma controlului de la SC Riccardi Trans Service SRL, au dat un termen de 15 zile pentru ca societatea comercială să-şi aducă la zi documentele contabile, legea contabilităţii prevăzând un termen de 30 de zile pentru un astfel de lucru, astfel că văzând şi faptul că respectivul control s-a încheiat la data de 02.05.2001, cel târziu la data de 01.06.2001 trebuia reluat controlul la SC Riccardi Trans Service SRL pentru a se verifica toate actele contabile, lucru care nu s-a mai efectuat. În legătură cu această chestiune, cei doi inculpaţi au declarat că reluarea controlului trebuia dispusă de către conducerea Gărzii financiare, lucru care nu s-a mai petrecut, astfel că martorul Huţanu Gheorghe, întrebat asupra acestor aspecte, respectiv de ce nu s-a mai reluat controlul la SC Riccardi Trans Service SRL, a arătat că nu s-a mai reluat acest control, deoarece această societate comercială fusese programată pentru control de fond de către DGFP Mureş, invocând în acest sens o adresă a acestei instituţii către SC Riccardi Trans Service SRL. S-a descoperit pe parcursul cercetărilor, că această adresă a fost adusă la sediul Gărzii financiare de către martorul Bârsan Vasile la data de 27.07.2001 şi înregistrată retroactiv cu data de 02.07.2001, aspecte care rezultă atât din declaraţiile martorilor Bârsan Vasile (fila 173-178 vol. II d.u.p.) şi Strete Marina, fostă secretară în cadrul Gărzii financiare – Secţia Mureş (filele 180-182 vol. II d.u.p.), cât şi din registrul de intrare şi ieşire a corespondenţei de la Garda financiară – Secţia Mureş, anexat în copie xerox la prezenta cauză (fila 259-260 vol. II d.u.p.).
Din nou trebuie să arătăm că suntem de acord cu descoperirile de ordin faptic ale Ministerului Public, dar deşi acest aspect a fost apreciat ca deosebit de important, nu s-a explicat în niciun mod în ce constă importanţa acestuia raportat la speţa dedusă judecăţii. Remarcăm că această neregularitate nu îi implică în niciun mod pe inculpaţi, nici direct şi nici indirect, ci îl vizează mai degrabă pe martorul Bârsan Vasile, care cel puţin pe parcursul urmăririi penale s-a situat pe o poziţie nefavorabilă inculpaţilor, declaraţiile date în faţa procurorului evidenţiind că martorul cu pricina nu se afla într-o relaţie tocmai cordială cu aceştia.
În altă ordine de idei, considerăm că aceste date faptice joacă în favoarea inculpaţilor, întrucât probează că nu le poate fi imputabil în niciun mod faptul că nu s-au întors în control la SC Riccardi Trans Service SRL după expirarea perioadei stabilite. Totodată, nu vedem cum în situaţia concretă, stabilirea unui termen de 15 zile, mai mic decât termenul prevăzut în mod obişnuit de lege, pentru aducerea la zi a registrelor contabile şi pentru întocmirea balanţei de verificare, ar putea fi considerată drept o conduită incriminatoare pentru inculpaţi.
O altă critică, de această dată a conduitei inculpatului APC, a privit raportul pe care acesta l-a adresat comisarului şef pentru a i se permite să părăsească serviciul în data de 02.05.2001 pentru a merge la sediul SC Riccardi Trans Service SRL în vederea semnării proceselor-verbale de constatare şi sancţionare contravenţională, ţinând cont că agenţii constatatori primeau stimulente de pe urma amenzilor aplicate şi încasate. S-a susţinut că acest raport a fost întocmit la o dată mult ulterioară efectuării controlului, aspecte care rezultă pe de o parte, din declaraţia martorei Strete Marina, care arată că la un moment dat a auzit o discuţie între inculpatul APC şi martorul Dumbravă Cristian, în care acesta din urmă l-a întrebat pe inculpat dacă a întocmit raport, astfel că acesta a luat mapa în care se ţineau rapoartele şi a comunicat lui Dumbravă Cristian că nu a întocmit raport, iar pe de altă parte, din împrejurarea că pe raportul întocmit de inculpatul APC există o rezoluţie a comisarului şef Huţanu Gheorghe în care se menţionează că acesta va fi înlocuit de către numitul Hârşan Ioan, dar examinându-se registrul de predare-primire a serviciului pe perioada 26.04.2001-05.05.2001, rezultă că lipseşte procesul-verbal care să ateste că inculpatul APC a predat serviciul numitului Hârşan Ioan (fila 252-257, 256 vol. II d.u.p.). Astfel, pe data de 02.05.2001 există un singur proces-verbal care atestă predarea serviciului de permanenţă de către martorul Maşca Dorin inculpatului APC.
Este corect faptul că documentele la care se referă reprezentantul Ministerului Public nu există, dar din nou trebuie să ne punem întrebarea care este legătura dintre această împrejurare şi cele 4 infracţiuni de care este acuzat inculpatul APC. Cu alte cuvinte, în ce mod anume contribuie nerespectarea procedurilor interne privind predarea-preluarea serviciului la dovedirea vinovăţiei inculpatului cu privire la comiterea, spre exemplu, a infracţiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare ori a infracţiunii de favorizarea infractorului? O asemenea legătură nu a fost explicată şi nici nu rezultă din probele administrate.
Mai mult decât atât, dacă discutăm despre această neregularitate, trebuie să constatăm că ea nu este singura descoperită cu ocazia cercetărilor efectuate în acest dosar, dar această împrejurare în mod special, a fost considerată mai relevantă din punct de vedere juridic. Astfel, nu trebuie să omitem că în aceeaşi instituţie – Garda financiară – martorul Dumbravă Cristian (seful diviziei căreia îi aparţineau inculpaţii) a semnat dispozitivul de control din data de 27.04.2001, deşi nu fusese la şedinţa cu pricina, iar când a fost chestionat în legătură cu acest aspect, a arătat că este posibil să fi făcut acest lucru deoarece dispozitivele de control întocmite în urma şedinţelor operative nu se semnau de fiecare dată în aceeaşi zi, ci uneori se adunau mai multe, pe care persoanele care participau la acele şedinţe le semnau deodată. De asemenea, se impune să notăm că martorul Bârsan Vasile a adus la sediul Gărzii financiare o adresă trimisă de către DGFP către SC Riccardi Trans Service SRL, în care societatea era înştiinţată că a fost programată pentru un control de fond, iar respectiva adresă a fost înregistrată la Garda financiară – Secţia Mureş cu o dată anterioară celei la care a fost adusă efectiv la sediul instituţiei. Prin urmare, constatăm că au existat mai multe nereguli descoperite la Garda financiară – Secţia Mureş, ceea ce ne poate conduce la concluzia că nu se punea un preţ deosebit de mare pe respectarea procedurilor interne, iar vizavi de plecarea inculpatului APC pentru a semna procesele-verbale întocmite la SC Riccardi Trans Service SRL, aceasta se poate înscrie eventual, în lista aceasta de încălcări ale procedurilor, fără însă a avea în mod necesar relevanţă penală. Mai mult decât atât, din faptul că inculpatul APC a ţinut să meargă la sediul SC Riccardi Trans Service SRL în data de 02.05.2001 nu rezultă că acesta ar fi comis vreuna dintre infracţiunile care i se impută, ci dimpotrivă, apreciem că dacă ar fi dorit să acopere eventuale fapte de ordin penal pe care le-ar fi comis, mai degrabă ar fi rămas la sediul instituţiei. Totodată, în favoarea inculpaţilor, trebuie să observăm că martorul Maşca Dorin, care s-a deplasat şi el cu inculpatul MC pentru efectuarea controlului din 02.05.2001, nu a remarcat nimic suspect la comportamentul vreunuia dintre cei doi inculpaţi, însă a criticat atitudinea martorului HMV, despre care a precizat că nu s-a conformat cerinţelor comisarilor Gărzii financiare aşa cum aceştia au cerut, neprezentându-le documentele solicitate şi motivând că evidenţa electronică nu poate fi accesată întrucât computerul este defect.
Un alt aspect apreciat ca fiind deosebit de semnificativ în cauză, a fost faptul că a doua zi după terminarea controlului la SC Riccardi Trans Service SRL, de către inculpaţii APC şi MC, respectiv la data de 03.05.2001, la ora 10:50, martorul HMV s-a deplasat la sediul Gărzii Financiare Mureş în audienţă la comisarul şef, respectiv la martorul Huţanu Gheorghe. Cu privire la această vizită, martorul HMV a arătat că s-a deplasat la sediul Gărzii financiare pentru a depune ordinul de plată care atesta plata sancţiunilor contravenţionale aplicate de către cei doi inculpaţi în cuantum de 80 milioane Rol, amendă care, a fost foarte repede achitată, aceasta deşi, după cum rezultă din declaraţiile martorului Baziotis Valeriu – comisar şef divizie la Garda financiară Mureş, SC Riccardi Trans Service SRL mai avea o amendă de plătit, respectiv cea aplicată de comisarii Măgdoiu Ioan şi Cozoş Andrei, amendă care cronologic era anterioară celei aplicate de cei doi inculpaţi şi care ar fi fost normal să fie achitată înainte de plata amenzii aplicate de către aceştia.
Nu s-a explicat însă, de ce anume această împrejurare este atât de semnificativă în economia prezentului proces penal, iar din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, nu s-a putut stabili în ce măsură cunoaşterea acestei situaţii contribuie la dovedirea vinovăţiei inculpaţilor. Din nou vorbim despre o împrejurare care nu îi implică pe inculpaţi, iar teza susţinută de martorul HMV, potrivit căreia s-a deplasat la sediul Gărzii financiare pentru a depune ordinul de plată care atesta plata sancţiunilor contravenţionale aplicate de către cei doi inculpaţi, este fezabilă, având în vedere durata mică de timp, de doar 10 minute, în care martorul a rămas în sediul instituţiei. De asemenea, considerăm că aprecierile şi observaţiile procurorului trebuiau să fie semnificativ mai clare, întrucât faptul de a interpreta plata unei amenzi contravenţionale la doar 24 ore după ce a fost aplicată, ca pe o împrejurare suspectă pentru agenţii sancţionatori, este o chestiune rar întâlnită, iar sensul ei trebuie prezentat în detaliu.
În vederea dovedirii conduitei culpabile a inculpaţilor au fost audiaţi în calitate de martori, alţi comisari ai Gărzii financiare – Secţia Mureş, iar aceştia au fost chestionaţi ce ar fi făcut dacă s-ar fi aflat în situaţia inculpaţilor. Două opinii au fost exprimate în sensul că în cazul descoperirii unui asemenea contract, s-ar fi verificat dacă s-a plătit preţul vânzătorului, respectiv dispoziţiile de plată emise de către societate care să ateste plata preţului. Aceasta a fost percepută ca o critică adusă inculpaţilor, care nu au acţionat în acelaşi mod.
Însă această împrejurare vizează eventual modul de îndeplinire a atribuţiilor de serviciu, în vreme ce infracţiunile pentru care sunt trimişi în judecată nu au legătură cu această chestiune. Mai mult decât atât, martorii nu au învederat organului de cercetare care era motivul pentru care i-ar fi interesat dacă s-a plătit preţul ori cine era persoana care l-a încasat. Eventuala plată sau neplată a preţului este o chestiune strict de drept privat şi priveşte modul de executare a obligaţiilor contractuale stabilite între părţile unei convenţii. În ceea ce priveşte persoana care a încasat banii, stabilirea acestei chestiuni excede îndatoririlor comisarilor Gărzii financiare. Pentru a ilustra şi mai bine aceste argumente, trebuie să constatăm că în ipoteza din această speţă, în legătură cu suma de 800 milioane Rol reprezentând preţul autocamionului, a fost trimis în judecată şi condamnat în primă instanţă asociatul Riccardi Orlandino, iar infracţiunea care i-a fost reţinută în sarcină a fost infracţiunea de delapidare, care este o infracţiune contra patrimoniului, menită să apere drepturile patrimoniale ale societăţii comerciale (persoană juridică de drept privat) administrate de către delapidator. Or, atribuţiile comisarilor Gărzii financiare nu au nicio legătură cu astfel de fapte, nu intră în îndatoririle lor de serviciu să descopere, să verifice şi să ancheteze comiterea unor asemenea fapte prejudiciabile la adresa agentului economic controlat, ci dimpotrivă, comisarii Gărzii financiare verifică eventualele fapte ilicite şi prejudiciabile pe care agentul economic controlat le-ar fi putut săvârşi la adresa statului. Ca atare, inculpaţii nu pot fi traşi la răspundere pentru faptul că nu au continuat cercetările în direcţia propusă de către martorii audiaţi şi în tot cazul, se mai ridică problema dacă faptul necontinuării acestor cercetări în direcţia respectivă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunilor de care sunt acuzaţi, cu precădere ale infracţiunilor de omisiunea sesizării organelor judiciare şi favorizarea infractorului. În accentuarea aceleiaşi poziţii, arătăm că inculpaţilor oricum nu li s-au pus la dispoziţie documentele contabile ale societăţii pentru a face verificările cu pricina.
În fine, mai trebuie să menţionăm că în faza de judecată s-a încuviinţat efectuarea unei expertize contabile, iar din concluziile raportului de expertiză întocmit rezultă că la datele de 08, 11 şi 12.12.2000 au fost întocmite dispoziţiile de plată către casierie pentru persoana fizică Varga Mihai. Având în vedere că dispoziţiile de plată către casierie în cuantum de 800 milioane Rol nu sunt întocmite potrivit prevederilor din legislaţia contabilă, nu rezultă numele persoanelor care au ridicat aceste sume pe baza dispoziţiilor de plată către casierie întocmite către Varga Mihai. Ulterior, în contabilitatea societăţii s-au înregistrat alte operaţiuni contabile legate de aceste sume, felul şi data operaţiunilor şi anume, suma de 400 milioane Rol ca plată cheltuieli conform art. 81 din Legea nr. 31/1990 către Riccardi Orlandino, în data de 01.02.2001 şi suma de 400 milioane Rol ca plată cheltuieli conform art. 81 din Legea nr. 31/1990 către Riccardi Luigi, în data de 01.02.2001. Aceste concluzii se coroborează cu datele ce se desprind din interpretarea declaraţiilor persoanelor audiate în calitate de martori în acest proces şi care aveau legături cu SC Riccardi Trans Service SRL (persoane care erau asociat, director, casier ori contabil la această societate). Din aceste declaraţii a rezultat că suma de bani a fost ridicată din bancă şi păstrată în seiful societăţii, iar la un moment dat, când operaţiunea de achiziţie nu a mai fost perfectată, banii au fost redirecţionaţi către numiţii Riccardi Orlandino şi Riccardi Luigi. În legătură cu această sumă de bani, numitul Riccardi Orlandino a fost condamnat în primă instanţă, prin sentinţa penală nr. 68/17.05.2010 a Tribunalului Mureş, pronunţată în dosarul nr. 496/102/2009, pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare.
Starea de fapt descrisă mai sus şi argumentele expuse de instanţă în legătură cu aspectele surprinse în rechizitoriul Parchetului Naţional Anticorupţie – Serviciul Anticorupţie Târgu Mureş (actualmente Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Mureş) se desprind din probele administrate în faza de urmărire penală şi în cursul judecăţii, astfel cum au fost ele enumerate şi prezentate anterior.
V. În ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptelor reţinute prin rechizitoriu în sarcina inculpaţilor, instanţa apreciază că se impun o serie de considerente pentru fiecare infracţiune în parte, motiv pentru care în cele ce urmează ele vor fi analizate separat.
1. Vizavi de infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, constatăm că textul incriminator prevede următoarele: „fapta persoanei care, în virtutea funcţiei, a atribuţiei ori a însărcinării primite, are sarcina de a supraveghea, de a controla sau de a lichida un agent economic privat, de a îndeplini pentru acesta vreo însărcinare, de a intermedia sau de a înlesni efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare de către agentul economic privat ori de a participa cu capital la un asemenea agent economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani”.
Analizând acest text de lege prin raportare la cele reţinute în rechizitoriu la capitolul destinat încadrării juridice a faptei, constatăm că dispoziţia legală este foarte complexă, dar procurorul a avut în vedere următoarea ipoteză: fapta persoanei care, în virtutea funcţiei, a atribuţiei ori a însărcinării primite, are sarcina de a controla un agent economic privat, de a înlesni efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare de către agentul economic privat, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite. De altfel, celelalte modalităţi alternative de comitere a infracţiunii sunt excluse de plano, întrucât nu au nici cea mi mică legătură cu cauza dedusă judecăţii, astfel că, realizarea unor considerente suplimentare asupra lor este inutilă.
Examinând însă situaţia de fapt descrisă mai sus coroborat cu ipoteza legală incriminatorie avută în vedere la momentul emiterii rechizitoriului, constatăm că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii asimilate infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.
Astfel, notăm că inculpaţii, din punct de vedere teoretic, pot fi subiecţi activi ai acestei infracţiuni, întrucât sunt persoane care, în virtutea funcţiei, a atribuţiei ori a însărcinării primite, are sarcina de a controla un agent economic privat. De altfel, chiar în exercitarea acestei funcţii inculpaţii s-au prezentat la sediul SC Riccardi Trans Service SRL şi au desfăşurat activităţi specifice serviciului lor.
Cu toate acestea însă, lipsesc condiţiile cerute de lege pentru latura obiectivă a infracţiunii, mai precis, condiţiile cerute pentru realizarea elementului material şi a cerinţelor esenţiale instituite de legiuitor. Acţiunea care se înscrie în verbum regens al acestei infracţiuni este fapta de a înlesni efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare de către agentul economic privat. Sensul activităţii de înlesnire pretinse de lege este acela de a ajuta pe cineva, a uşura cuiva o muncă, o acţiune, iar în ipoteza legală din speţă, acţiunea cerută inculpaţilor este aceea de a ajuta un agent economic privat la efectuarea unor operaţiuni comerciale sau financiare. Din punct de vedere cronologic însă, această activitate de înlesnire, de ajutor, de uşurare a unei acţiuni presupune un raport de anterioritate ori concomitenţă cu acea acţiune (în cazul nostru acţiunea de efectuare a unor operaţiuni comerciale sau financiare). Cu alte cuvinte, înlesnirea, sprijinul dat de inculpaţi trebuie să intervină înainte ca operaţiunea comercială sau financiară să înceapă ori chiar în timpul acestei operaţiuni, dacă prin natura ei îşi prelungeşte desfăşurarea în timp. Dacă operaţiunea comercială sau financiară este deja încheiată în momentul intervenţiei inculpaţilor, nu mai putem vorbi despre o acţiune de înlesnire, aşa cum este ea cerută de lege, întrucât respectiva înlesnire rămâne fără niciun obiect.
În această cauză, aşa-zisa înlesnire reţinută în sarcina inculpaţilor constă mai degrabă într-o omisiune, în sensul că aceştia, au efectuat un control operativ, inopinat şi prin sondaj la SC Riccardi Trans Service SRL, unde au descoperit neregularităţi în legătură cu un contract de vânzare-cumpărare a unui autovehicul folosit, contract încheiat între această societate comercială, în calitate de cumpărător şi persoana fizică Varga Mihai, în calitate de vânzător, la preţul de 800 milioane Rol şi nu au sesizat despre aceste aspecte, de urgenţă, organele de urmărire penală. Operaţiunile comerciale sau financiare despre care se susţine că ar fi fost înlesnite de către inculpaţi constau pe de o parte, în ieşirea din patrimoniul societăţii a sumei de 600 milioane Rol, reprezentând plata pentru operaţiunea fictivă de achiziţionare a autocamionului, iar pe de altă parte, în majorarea nejustificată a cheltuielilor de exploatare a societăţii cu suma totală de 26.666.666 Rol, reprezentând amortizarea acestui mijloc fix.
Analizând însă din perspectivă cronologică operaţiunile comerciale şi financiare pretinse a fi fost înlesnite de către inculpaţi şi controlul desfăşurat de aceştia la societatea comercială cu pricina, constatăm că nu ne aflăm în raportul de anterioritate sau concomitenţă reclamat de textul de lege. Astfel, la data controlului efectuate de inculpaţi (27.04.2001) operaţiunea de achiziţie a autocamionului era deja înregistrată în contabilitatea societăţii (înregistrarea s-a făcut la data de 01.11.2000) şi totodată, autocamionul era deja dat în exploatare, de pe urma sa calculându-se amortizarea (autocamionul a fost dat în exploatare la data de 01.12.2001), acest calcul al amortizării făcându-se numi pe lunile decembrie 2000 şi ianuarie 2001, deci anterior controlului exercitat de inculpaţi. În fine, lata acelui vehicul nu s-a făcut niciodată, însă banii au fost ridicaţi din bancă la datele de 08, 11 şi 12.12.2000 şi sumele de bani au fost redirecţionate apoi către numiţii Riccardi Orlandino şi Riccardi Luigi, la data de 01.02.2001, deci înainte de controlul efectuat de inculpaţi. Pe cale de consecinţă, la data controlului, pretinsa activitate de înlesnire era lipsită de obiect şi ca atare, elementul material al laturii obiective a infracţiunii de asimilate infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 nu este întrunit.
O altă problemă care apare în legătură cu această infracţiune şi pe care o considerăm decisivă, chiar şi în ipoteza în care am aprecia că activitatea inculpaţilor se înscrie în limitele cerute de textul de lege incriminator pentru elementul material al laturii obiective, este cerinţa esenţială constând în aceea că fapta de înlesnire trebuie să fie de natură a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite făptuitorului. Nicăieri în cuprinsul rechizitoriului nu se vorbeşte despre motivele pentru care se consideră că această cerinţă este îndeplinită şi de asemenea, nu se arată care ar putea fi aceste foloase ori în ce mod foloasele cu pricina ar putea fi obţinute de către inculpaţi. Cu atât mai puţin, nu s-a făcut nicio referire cu privire la obţinerea efectivă de către inculpaţi a unor astfel de foloase, dar nu criticăm acest aspect, întrucât textul incriminator nu introduce o asemenea exigenţă. Cu toate acestea însă, din materialul probator administrat în faza de urmărire penală şi în faza de judecată nu s-a putut identifica niciun indiciu cu privire la aptitudinea conduitei inculpaţilor (conduită apreciată ca suficientă pentru circumstanţierea elementelor constitutive ale infracţiunii), de a le procura acestora foloasele necuvenite pe care textul legal le pretinde ca o condiţie sine qua non. În aceste împrejurări, apreciem că în lipsa îndeplinirii acestei condiţii, nu poate fi reţinută în sarcina inculpaţilor comiterea infracţiunii prevăzute de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.
Drept consecinţă, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală instanţa îi va achita pe inculpaţii APC şi MC pentru săvârşirea infracţiunii asimilate infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii.
2. În ceea ce priveşte infracţiunea de fals intelectual săvârşită în scopul de a ascunde comiterea unei infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal, pornind de la considerentele care au fost făcute cu privire la infracţiunea asimilată infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, cu care se află în strânsă legătură, primele observaţii trebuie să privească încadrarea juridică. De altfel, la ultimul termen de judecată instanţa a pus în discuţia părţilor problema schimbării încadrării juridice a acestei fapte, din infracţiunea de fals intelectual săvârşită în scopul de a ascunde comiterea unei infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal; în infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal.
Legătura existentă între cele două infracţiuni pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată este una extrem de puternică, iar din punct de vedere juridic vorbim despre o conexitate etiologică sau consecvenţională, întrucât în art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 se prevede că pentru a fi în prezenţa unei asemenea infracţiuni este necesar ca falsul sau uzul de fals (în cazul nostru falsul intelectual) să fie săvârşite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracţiunile prevăzute în secţiunile a 2-a şi a 3-a ale Legii nr. 78/2000 sau să fie săvârşite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracţiune. Infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 78/2000 este una dintre infracţiunile la care se referă art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000, întrucât este prevăzută în secţiunea a 3-a a acestui act normativ.
Pe cale de consecinţă, întrucât anterior s-a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii asimilate infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, devine evident că pretinsa infracţiune de fals intelectual care li se impută inculpaţilor nu putea fi săvârşită pentru a ascunde ori pentru a realiza scopul urmărit prin infracţiunea prevăzută de art. 11 alin. 1 din Legea nr. 78/2000. În aceste circumstanţe lipseşte unul dintre elementele esenţiale ale conexităţii despre care s-a vorbit mai sus şi astfel, infracţiunea de fals intelectual nu mai are la ce să se raporteze pentru a realiza ansamblul cerut de art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000.
Faţă de motivele expuse, în temeiul art. 334 C. pr. pen. instanţa va schimba încadrarea juridică a celei de-a doua fapte reţinute în sarcina inculpaţilor APC şi MC din infracţiunea de fals intelectual săvârşită în scopul de a ascunde comiterea unei infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, prevăzută de art. 17 lit. c din Legea nr. 78/2000 raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal; în infracţiunea de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal.
Analizând infracţiunea de fals intelectual de această dată, constatăm că textul incriminator prevede următoarele: „falsificarea unui înscris oficial cu prilejul întocmirii acestuia, de către un funcţionar aflat în exerciţiul atribuţiilor de serviciu, prin atestarea unor fapte sau împrejurări necorespunzătoare adevărului ori prin omisiunea cu ştiinţă de a insera unele date sau împrejurări, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 5 ani”.
Pretinsa infracţiune este reţinută în rechizitoriu în raport cu conţinutul celor trei procese-verbale de constatare şi sancţionare contravenţională întocmite şi semnate de inculpaţi la data de 02.05.2001, în legătură cu care sunt acuzaţi că au omis să realizeze consemnări despre cercetarea contractului de vânzare-cumpărare a autovehiculului folosit cu nr. de înmatriculare MS-02-DXK. Prin urmare, data comiterii faptei cu pricina ar fi 02.05.2001, iar importanţa ei din punct de vedere juridic este ridicată din perspectiva instituţiei prescripţiei răspunderii penale.
Potrivit art. 122 alin. 1 lit. d Cod penal, termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru persoana fizică este de 5 ani, când legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depăşeşte 5 ani. Acesta este termenul obişnuit de prescripţie a răspunderii penale, aplicabil în speţă pentru infracţiunea de fals intelectual, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoarea de la 6 luni la 5 ani.
Dar acest termen nu poate fi aplicat în cauză în mod direct, întrucât a fost întrerupt de nenumărate ori. Prin urmare, el îşi găseşte aplicabilitatea numai prin raportare la dispoziţiile art. 124 Cod penal, potrivit cărora, prescripţia înlătură răspunderea penală oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripţie prevăzut în art. 122 este depăşit cu încă jumătate.
Rezultă aşadar, din coroborarea celor două texte de lege, că în speţă termenul de prescripţie a răspunderii penale pentru infracţiunea de fals intelectual este de 7 ani şi 6 luni, iar curgerea sa a început de la data săvârşirii pretinsei infracţiuni, respectiv 02.05.2001.
Termenul de prescripţie specială s-a împlinit la data de 02.11.2008, adică acum mai bine de 2 ani.
Faţă de această împrejurare, considerăm că nu se mai impune realizarea unor consideraţii suplimentare asupra fondului acestei infracţiuni, iar în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b raportat la art. 10 lit. g Cod procedură penală instanţa va dispune încetarea procesului penal în privinţa inculpaţilor APC şi MC pentru comiterea infracţiunii de fals intelectual, prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal, pentru prescripţia răspunderii penale.
3. Cu privire la infracţiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. 2 Cod penal, constatăm că textul incriminator prevede următoarele: „fapta funcţionarului public care, luând cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, omite sesizarea de îndată a procurorului sau a organului de urmărire penală, potrivit legii de procedură penală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 5 ani. Dacă fapta este săvârşită de către un funcţionar public cu atribuţii de conducere sau de control, pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 7 ani”.
Apreciem că nici în această privinţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracţiuni, pentru mai multe motive care vor fi expuse în cele ce urmează.
Astfel, notăm că inculpaţii, din punct de vedere teoretic, pot fi subiecţi activi ai acestei infracţiuni, întrucât la momentul producerii incidentelor aveau calitatea de funcţionari publici cu atribuţii de control.
O problemă şi totodată o discuţie, se impune a fi făcută în legătură cu latura obiectivă a infracţiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare şi mai precis, în legătură cu elementul material al laturii obiective a infracţiunii respective.
Din punct de vedere teoretic, există câteva trăsături ale elementului material al acestei infracţiuni care sunt general acceptate şi pe care se impune să le indicăm, întrucât instanţa se raportează la ele în acelaşi mod.
Astfel, omisiunea funcţionarului public cu atribuţii de control trebuie să se refere la săvârşirea unei infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia făptuitorul îşi îndeplineşte sarcinile. Această noţiune a fost explicată prin faptul că poate fi vorba despre o infracţiune săvârşită de un funcţionar public din acelaşi serviciu cu făptuitorul sau de o infracţiune săvârşită de o persoană din afară, care se răsfrânge însă asupra activităţii serviciului respectiv (de exemplu un trafic de influenţă). Prin urmare, infracţiunile avute în vedere de acest text de lege se referă cu precădere la infracţiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul prevăzute în Partea specială a Codului penal, Titlul VI, Capitolul I, dar nu se limitează în mod necesar la aceste fapte, ci vizează orice infracţiuni comise împotriva intereselor sau bunurilor acelei instituţii publice în care îşi desfăşoară activitatea funcţionarul public, de către orice persoană sau de alţi funcţionari din cadrul respectivei instituţii. Cu alte cuvinte, acea instituţie trebuie să fie afectată, direct sau indirect, de infracţiunea cu pricina pentru a exista obligaţia de sesizare a organelor judiciare.
Ceea ce s-a remarcat în doctrină şi considerăm că este corect din punct de vedere juridic, este faptul că obligaţia de sesizare a organelor judiciare instituită de acest text de lege este o obligaţie generală a funcţionarului public, de probitate morală, ea fiind extrinsecă atribuţiilor sale de serviciu. Dacă obligaţia de sesizare ar fi o obligaţie de serviciu, atunci eventuala sa încălcare nu ne mai aduce pe terenul infracţiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare, ci ridică eventual problema comiterii unei infracţiuni de abuz în serviciu.
Notăm aşadar, că legiuitorul a urmărit prin incriminarea acestei fapte, să asigure un climat de corectitudine în instituţiile publice, prin stimularea funcţionarilor publici de a denunţa spre pildă, eventuale fapte de dare de mită, luare de mită, primire de foloase necuvenite ori alte asemenea fapte comise de alţi funcţionari ori persoane din afară. Textul cu pricina nu se referă la sesizarea unor eventuale infracţiuni pe care funcţionarul public le constată în cadrul activităţii sale obişnuite.
Aplicând aceste observaţii teoretice la situaţia din speţă, observăm că eventualele infracţiuni pe care le-ar fi putut constata inculpaţii nu sunt dintre cele care se înscriu în sfera noţiunii de „infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia făptuitorul îşi îndeplineşte sarcinile” avute în vedere de art. 263 Cod penal. Inculpaţii s-au prezentat la SC Riccardi Trans Service SRL pentru efectuarea unui control, în virtutea unei însărcinări de serviciu primite din partea şefilor ierarhici, iar în cadrul acestei activităţi de control, ei au descoperit existenţa unui contract de vânzare-cumpărare a unui vehicul folosit care li s-a părut dubios şi cu privire la care au făcut anumite verificări.
Este de notat că nici în rechizitoriul parchetului, la descrierea acestei infracţiuni, nu s-au făcut precizări certe cu privire la infracţiunile pe care inculpaţii aveau obligaţia să le denunţe, constatarea limitându-se la faptul că inculpaţii ar fi luat cunoştinţă de săvârşirea unei infracţiuni, respectiv au descoperit contractul de vânzare-cumpărare cu privire la un vehicul folosit încheiat între societatea controlată, în calitate de cumpărător şi persoana fizică Varga Mihai, în calitate de vânzător, contract pe marginea căruia au efectuat anumite verificări constatând că acelaşi vehicul fusese anterior cumpărat de către SC Fedra Trading SRL de la SC Agrotransport SA, operaţiunea fiind vădit nelegală şi existând indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni, fapt atestat de împrejurarea că la scurtă perioadă (circa 2 săptămâni) de la terminarea controlului făcut de către cei doi comisari ai Gărzii financiare, organele de urmărire penală au demarat cercetări cu privire la aspectele verificate de către ei. S-au utilizat aşadar, chiar şi în rechizitoriu, numai referiri de maximă generalitate de tipul „operaţiune vădit nelegală” ori „existenţa unor indicii temeinice cu privire la săvârşirea unei infracţiuni”, iar ca argument hotărâtor a fost luat faptul că la circa 2 săptămâni de la terminarea controlului făcut de către cei doi comisari ai Gărzii financiare, organele de urmărire penală au demarat cercetări cu privire la aspectele verificate de către ei. Acest argument nu poate fi însă valid, întrucât existenţa obligaţiei de sesizare a organelor judiciare depinde de cât anume au cunoscut persoanele cărora li se stabileşte o asemenea obligaţie. Faptul că ulterior s-au demarat cercetări cu privire la aspectele care au fost verificate de către inculpaţi nu înseamnă în mod automat că inculpaţii se fac vinovaţi de comiterea infracţiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare.
Pornind însă de la considerentele formulate în rechizitoriu şi observând probele administrate în legătură cu aceste fapte despre care au luat cunoştinţă inculpaţii, constatăm că administratorul SC Riccardi Trans Service SRL, numitul Riccardi Orlandino, a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, prevăzută de art. 2151 alin. 2 Cod penal şi pentru comiterea unor infracţiuni de înregistrare în evidenţele contabile ale societăţii a unor operaţiuni comerciale nereale şi întocmire a unor documente primare nereale cu înregistrarea lor în contabilitate, prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 şi de art. 40 din Legea nr. 82/1991. Persoana în cauză a fost condamnată în primă instanţă pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, pentru celelalte fapte dispunându-se încetarea procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
Prin urmare, constatăm că infracţiunile prezentate mai sus nu sunt dintre cele la care se referă noţiunea de „infracţiuni în legătură cu serviciul în cadrul căruia făptuitorul îşi îndeplineşte sarcinile” avute în vedere de art. 263 Cod penal. Ca atare, în această privinţă, latura obiectivă a infracţiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. 2 Cod penal, nu îşi vede îndeplinite toate condiţiile pentru ca fapta să fie catalogată ca infracţiune.
O altă problemă apare însă, în legătură cu această infracţiune, chiar şi în ipoteza în care am aprecia că argumentele expuse anterior sunt netemeinice, iar infracţiunile de genul celor indicate mai sus intră în categoria infracţiunilor despre care inculpaţii erau obligaţi să sesizeze organele judiciare.
Astfel, este necesar ca făptuitorul că fi luat cunoştinţă de „săvârşirea unei infracţiuni”, iar acesta să fi avut cunoştinţe certe despre infracţiunea săvârşită în legătură cu serviciul în cadrul căruia îşi îndeplineşte sarcinile, deoarece numai în acest caz există obligaţia sesizării organelor judiciare. Simpla bănuială nu este suficientă.
În legătură cu această chestiune se impun consideraţii suplimentare întrucât considerăm că inculpaţii nu se află în ipoteza pretinsă de lege. Cu alte cuvinte, în împrejurările concrete descrise în capitolul precedent dedicat situaţiei de fapt, inculpaţii nu se aflau în poziţia de a deţine date certe despre comiterea unei infracţiuni.
În primul rând, trebuie să avem în vedere că verificările inculpaţilor au fost efectuate în cadrul unui control operativ, inopinat şi prin sondaj, fiind vorba aşadar, despre o activitate care presupune un grad însemnat de superficialitate. Asemenea controale nu se fac aprofundat, iar acest argument decurge din interpretarea art. 28 din Ordinul Ministrului de Finanţe nr. 817/1998, unde se stipulează că în situaţia în care, ca urmare a controlului inopinat sau operativ al Gărzii financiare, se consideră necesară extinderea sau aprofundarea verificării, vor fi informate în scris, în acest scop, organele în competenţa cărora intră verificările respective. Prin urmare, controlul de tipul celui făcut de inculpaţi nu reprezintă altceva decât un punct de pornire, neintrându-se în profunzime. Or, inculpaţii s-au păstrat în aceste limite, făcând practic, numai verificări preliminare în legătură cu contractul respectiv.
Desigur că s-ar putea susţine că şi despre rezultatul acestor verificări trebuiau sesizate organele judiciare, dar nu suntem de acord cu un asemenea argument. Eventuala sesizare se făcea într-o asemenea situaţie, către şefii ierarhici, iar nu către organele judiciare, întrucât în acel moment al cercetărilor în care se aflau inculpaţii, aceştia nu puteau avea certitudinea că s-a comis într-adevăr o infracţiune. Iar şefii ierarhici nu fac parte dintre organele judiciare la care se referă art. 263 alin. 1 Cod penal.
În altă ordine de idei, trebuie să remarcăm un aspect deosebit de important, constând în aceea că inculpaţii nu erau în poziţia de a aprofunda verificările, întrucât la data controlului (atât la data de 27.04.2001, cât şi la data de 02.05.2001) nu li s-au pus la dispoziţie documentele contabile ale societăţii – balanţe de verificare, registru de inventar, registru jurnal – sub motivul că aceste evidenţe sunt ţinute cu întârziere sau nu sunt ţinute. De asemenea, inculpaţii nu au avut acces nici la evidenţa contabilă electronică a societăţii, motivându-se de această dată că sistemul de calcul pe care este instalat programul de contabilitate este defect. În aceste împrejurări, ceea ce au văzut inculpaţii era contractul de vânzare-cumpărare a autovehiculului cu nr. de înmatriculare MS-02-DXK şi eventual, nota contabilă de stornare a operaţiunii de achiziţie a vehiculului cu pricina, în ipoteza în care acceptăm că aceasta a existat. Neavând acces la registrele societăţii, inculpaţii nu au avut posibilitatea să verifice nici măcar dacă acel contract a fost înregistrat în contabilitate şi cu atât mai puţin, ei nu au avut posibilitatea să stabilească eventualul efect fiscal generat de înscrierea în evidenţele contabile a mijlocului fix cu pricina. După cum rezultă din probele dosarului, inculpaţii au bănuit că acel contract a fost înregistrat în contabilitate, după momentul în care au văzut nota contabilă de stornare a achiziţiei respective, împrejurare care i-a făcut să creadă că dacă acea operaţiune a fost stornată, în mod logic fusese înregistrată anterior. Dar dacă acceptăm varianta susţinută de Ministerul Public, conform căreia acea notă contabilă de stornare nici măcar nu a existat la data controlului, atunci bănuiala inculpaţilor că operaţiunea de achiziţie a fost înregistrată în contabilitate se fonda numai pe faptul că acel contract se găsea printre documentele primare puse la dispoziţia lor de reprezentanţii societăţii. Într-o atare situaţie, ar rămâne însă de discutat de ce ar fi ales inculpaţii să se prevaleze de un înscris pe care nu l-ar fi văzut, dar o asemenea discuţie nu este de natură să influenţeze dezbaterea pe marginea infracţiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare.
Concluzionăm aşadar, că inculpaţilor nu le incumba obligaţia sesizării organelor judiciare întrucât pe baza verificărilor efectuate, ei nu pot fi consideraţi că deţineau date certe despre săvârşirea unor infracţiuni, ci se aflau numai în etapa unor aşa-zise cercetări preliminare care trebuiau continuate pentru a conduce la concluzii clare în direcţia necesităţii realizării unei sesizări.
Un alt argument care stă în sprijinul acestei concluzii constă în acea că inculpaţii nu sunt jurişti de profesie, ci sunt economişti, iar în această calitate, pregătirea lor juridică este minimă şi se reduce la acele tipuri de infracţiuni pe care le întâlnesc în mod obişnuit în activitatea desfăşurată. Or, în speţă, numitul Riccardi Orlandino a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de delapidare, care fără îndoială că nu se înscrie în activitatea uzuală a inculpaţilor. În ceea ce priveşte infracţiunile de evaziune fiscală ori fals la legea contabilităţii, prevăzute de art. 13 din Legea nr. 87/1994 şi de art. 40 din Legea nr. 82/1991, pentru care a fost de asemenea, trimis în judecată Riccardi Orlandino, după cu s-a arătat mai sus, acestea nu puteau fi cunoscute la data efectuării controlului, întrucât inculpaţilor nu li s-au pus la dispoziţie registrele contabile solicitate. Trebuie să remarcăm că şi martorul Maşca Dorin (care i-a însoţit pe inculpaţi în control la data de 02.05.2001) a reclamat faptul că reprezentanţii societăţii au avut o atitudine necorespunzătoare şi nu le-au pus la dispoziţie toate documentele solicitate.
În susţinerea aceloraşi idei expuse anterior, notăm că inculpaţii au întocmit la finalizarea controlului, procesele-verbale de constatare şi sancţionare a contravenţiilor seria C nr. 126923, seria C nr. 126977 şi seria C nr. 126978, toate din data de 02.05.2001, aplicându-se societăţii controlate amenzi contravenţionale în cuantum total de 80 milioane Rol, sumă considerată destul de mare pentru acea dată, de martorii comisari ai Gărzii financiare care au fost audiaţi şi întrebaţi asupra acestui aspect. Una dintre faptele pentru care s-a aplicat sancţiunea amenzii a fost lipsa balanţelor de verificare pe lunile februarie şi martie 2001, iar o altă faptă a fost lipsa inventarierii patrimoniului pentru anul 2000. Pentru realizarea balanţelor de verificare s-a acordat un termen de 15 zile. Or, aceste documente la care s-a făcut referire în procesul-verbal sunt tocmai cele ce le trebuiau pentru a continua verificările asupra situaţiei contractului de vânzare-cumpărare a autocamionului cu nr. de înmatriculare MS-02-DXK, acest aspect fiind de natură să indice că inculpaţii nu au avut în mod necesar o atitudine ghidată de rea-credinţă, ci dimpotrivă, este posibil că după expirarea celor 15 zile, verificările pe marginea acelei achiziţii ar fi continuat. Deşi controlul nu a fost reluat, acest fapt nu le este imputabil inculpaţilor şi nu poate fi considerat un indiciu ori o probă a comiterii infracţiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. 2 Cod penal. În legătură cu această chestiune, un fapt necontestat de niciuna dintre părţi este acela că reluarea controlului trebuia dispusă de către conducerea Gărzii financiare, dar acest lucru nu s-a mai petrecut. Inculpaţii nu se puteau întoarce în control la SC Riccardi Trans Service SRL, decât în baza unui ordin primit din partea şefilor ierarhici, dar un asemenea ordin nu a mai fost dat.
Pe cale de consecinţă, nici din această perspectivă latura obiectivă a infracţiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. 2 Cod penal, nu îşi vede îndeplinite toate condiţiile pentru ca fapta să fie catalogată ca infracţiune.
În fine, în plus faţă de argumentele deja prezentate, o altă chestiune trebuie adusă în discuţie privitor la această infracţiune, chestiune care ridică şi dintr-o altă perspectivă problema întrunirii condiţiilor necesare pentru elementul material al laturii obiective a acestei infracţiuni.
Astfel, sesizarea trebuie să fie adresată procurorului sau organului de urmărire penală potrivit legii procesuale.
Sesizarea organelor de urmărire penală este prevăzută ca un drept în dispoziţiile legale care reglementează activitatea inculpaţilor. S-au făcut deja consideraţii în această sentinţă privitor la aceste reglementări şi s-a stabilit că din cuprinsul lor rezultă că persoanele care au calitatea de comisari ai Gărzii financiare sunt în drept să sesizeze organele de urmărire penală în legătură cu infracţiunile constatate cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu. De asemenea, în situaţia în care, ca urmare a controlului inopinat sau operativ al Gărzii financiare, se consideră necesară extinderea sau aprofundarea verificării, vor fi informate în scris, în acest scop, organele în competenţa cărora intră verificările respective. În fine, comisarii Gărzii financiare pot efectua control numai în baza ordinului primit pe cale ierarhică. În situaţia în care comisarii deţin date sau indicii că anumiţi agenţi economici practică evaziune fiscală sau încalcă legislaţia în vigoare, au obligaţia să raporteze de îndată şi să procedeze potrivit ordinului primit.
S-a mai reţinut pe de altă parte, că martorii audiaţi în proces şi care aveau calitatea de comisari ai Gărzii financiare, inclusiv martorul Huţanu Gheorghe, care la acea dată era conducătorul formaţiunii din judeţul Mureş, au arătat că în cazul în care comisarii constată că există indicii privind săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, se întocmeşte un proces-verbal de control, se descrie fapta, se stabileşte eventualul prejudiciu, se ridică documentele în copie sau original, iar prin intermediul compartimentului juridic al Gărzii financiare, la propunerea comisarilor, se sesizează organele în drept. Nota de constatare întocmită de comisar stă la baza sesizării organului de urmărire penală.
Drept consecinţă, deşi legea le conferă în principiu, comisarilor Gărzii financiare, dreptul de a sesiza direct organele de urmărire penală atunci când constată săvârşirea unei infracţiuni, din punct de vedere practic însă, această procedură nu se urmează, ci întotdeauna sesizarea organelor de urmărire penală se face de către instituţie, în numele instituţiei, la propunerea comisarilor, dar cu o prealabilă verificare a funcţionarilor din cadrul compartimentului juridic. Aşadar, comisarii Gărzii financiare nu sesizează în mod direct organele de urmărire penală, iar această metodă nu este în mod necesar greşită ori criticabilă, întrucât trebuie să plecăm de la premisa exprimată deja, că aceşti comisari nu sunt specialişti în drept, ci sunt economişti de profesie, cunoştinţele lor juridice fiind relativ limitate. Ca atare, existenţa unui compartiment juridic şi efectuarea unor verificări amănunţite este oportună pentru a evita sesizarea organelor de urmărire penală cu fapte care în mod manifest nu sunt în măsură să conducă la angajarea răspunderii penale a persoanelor controlate.
Această modalitate de a proceda în relaţiile dintre Garda financiară, ca instituţie, şi organele judiciare (fie ele poliţişti sau procurori) este de natură să evidenţieze că inculpaţii, de facto, nu sunt persoane care au calitatea de a sesiza în mod direct organele judiciare. Or, răspunderea penală este esenţialmente personală, iar împrejurarea că în virtutea raporturilor de subordonare, inculpaţii nu ar fi ajuns niciodată să sesizeze direct organele judiciare (ci ar fi acţionat numai pe cale instituţională), face ca ei să nu poată fi traşi la răspundere penală pentru rămânerea în pasivitate.
În altă ordine de idei, dar tot în legătură cu acest subiect abordat mai sus, trebuie să detaliem considerentele făcute anterior în ceea ce priveşte raportul dintre infracţiunea de omisiunea sesizării organelor judiciare şi infracţiunea de abuz în serviciu. În acest sens, notăm din nou, că obligaţia de sesizare a organelor judiciare instituită de art. 263 alin. 1 Cod penal este o obligaţie generală a funcţionarului public, de probitate morală, ea fiind extrinsecă atribuţiilor sale de serviciu. Dacă obligaţia de sesizare ar fi o obligaţie de serviciu, atunci eventuala sa încălcare nu ne mai aduce pe terenul infracţiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare, ci ridică eventual problema comiterii unei infracţiuni de abuz în serviciu.
Întrucât după cum am arătat, persoanele care au calitatea de comisari ai Gărzii financiare sunt în drept să sesizeze organele de urmărire penală în legătură cu infracţiunile constatate cu ocazia exercitării atribuţiilor de serviciu, trebuie să precizăm de ce în situaţia concretă comiterea infracţiunii de abuz în serviciu (în cazul nostru abuz în serviciu contra intereselor publice) nu poate fi reţinută. Astfel, pentru a fi în prezenţa acestei infracţiuni, este necesar ca făptuitorul, în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, să nu îndeplinească un act ori să îl îndeplinească în mod defectuos şi prin aceasta să cauzeze o tulburare însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului acesteia. În speţă nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni, întrucât, în primul rând, nu putem vorbi despre neîndeplinirea unui act ori despre îndeplinirea defectuoasă a acestuia. Toate considerentele făcute în cele ce preced sunt valabile şi pentru ipoteza abuzului în serviciu, întrucât constatăm că inculpaţii au acţionat în limitele atribuţiilor conferite lor de lege, au realizat controlul şi au întocmit procese-verbale de constatare şi sancţionare contravenţională, stabilind totodată şi termene de conformare. În aceste împrejurări, inculpaţii creau premisele unui nou control după aducerea la zi a evidenţelor contabile ale societăţii, control care însă, nu s-a mai realizat, din motive neimputabile lor. În altă ordine de idei, textul care incriminează abuzul în serviciu contra intereselor publice condiţionează existenţa infracţiunii de cauzarea, prin comportamentul făptuitorului, a unei tulburări însemnate bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat, ori a unei pagube patrimoniului acesteia. Or, în cauză este evident că nu suntem în prezenţa unei pagube patrimoniale, iar despre existenţa unei tulburări însemnate iarăşi nu poate fi vorba întrucât nicio astfel de consecinţă nu poate fi identificată, ca un rezultat la nemenţionării de către inculpaţi a constatărilor prealabile pe care le-au făcut.
Văzând toate aceste considerente expuse mai sus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală instanţa îi va achita pe inculpaţii APC şi MC pentru săvârşirea infracţiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare, prevăzută de art. 263 alin. 2 Cod penal, pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii.
4. Vizavi de infracţiunea de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. 1 Cod penal, constatăm că textul incriminator prevede următoarele: „ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 7 ani”.
Considerăm că nu sunt întrunite nici elementele constitutive ale acestei infracţiuni, iar pentru a ajunge la această concluzie, avem în vedere, în esenţă, argumentele exprimate în prezenta sentinţă la analiza infracţiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare, argumente care în cea mai mare parte se aplică în mod corespunzător, însă de această dată se răsfrâng asupra condiţiilor laturii subiective. Menţionăm prin urmare, că raţiunile avute în vedere de instanţă la analiza infracţiunii de omisiunea sesizării organelor judiciare nu vor mai fi reluate in extenso în cele ce succed, ci vor fi preluate în mod sintetic, astfel că elementele de detaliu pot fi împrumutate din cele exprimate în secţiunea anterioară.
În cazul infracţiunii de favorizarea infractorului, principala caracteristică a elementului material al laturii obiective constă în darea de către autor a unui ajutor, unei persoane care a săvârşit o infracţiune, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.
Observaţii suplimentare se impun însă la analizarea laturii subiective a acestei infracţiuni, întrucât fapta de favorizare a infractorului, în oricare dintre aceste modalităţi, trebuie să fie comisă cu intenţie directă sau indirectă şi mai mult decât atât, impune conştientizarea de către făptuitor, pe de o parte a împrejurării că acordă un ajutor, iar pe de altă parte a împrejurării că ajutorul cu pricina este acordat unui infractor.
În speţa de faţă niciuna dintre aceste cerinţe nu este îndeplinită.
Astfel, în primul rând, din probele administrate nu rezultă că inculpaţii au cunoscut că numitul Riccardi Orlandino era o persoană care a săvârşit o infracţiune şi cu atât mai mult nu putem concluziona că prin nediscutarea contractului de vânzare-cumpărare pe care l-au găsit, inculpaţii au conştientizat că îl ajută pe numitul Riccardi Orlandino pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura acestuia folosul sau produsul infracţiunii. După cum s-a mai arătat deja în această sentinţă, cu prilejul verificărilor efectuate inculpaţii au luat cunoştinţă despre un volum extrem de limitat de informaţii, care nu le-au permis să-şi formeze vreo opinie cu privire la neregularitatea descoperită în legătură cu acel contract de vânzare-cumpărare a unui autovehicul folosit şi nici cu privire la natura juridică a acestei neregularităţi. Cu alte cuvinte, la finalizarea controlului inculpaţii nu se aflau în postura de a şti că informaţiile strânse sunt dovezile comiterii unei infracţiuni de către asociatul SC Riccardi Trans Service SRL şi implicit, ei nu se aflau în postura de a şti că acest asociat este un infractor pe care prin conduita lor ar putea să-l favorizeze. Reiterăm că pe parcursul controlului inculpaţii nu au avut posibilitatea de a face o verificare aprofundată a documentelor contabile ale SC Riccardi Trans Service SRL, din motive care nu le sunt imputabile lor şi în plus faţă de aceasta, inculpaţii au aplicat societăţii amenzi contravenţionale pentru lipsurile constatate din punct de vedere contabil, stabilind termene pentru conformare şi aducerea documentaţiei la zi. Împrejurarea că acel control nu a fost reluat după expirarea termenului acordat nu le este nici ea imputabilă. În atare situaţie, nu se poate susţine că inculpaţii au cunoscut caracterul infracţional al operaţiunii desfăşurate de către numitul Riccardi Orlandino şi în mod consecutiv, nu se poate susţine că inculpaţii au cunoscut că această persoană este un infractor. Or, fără ca această situaţie premisă să fie îndeplinită, nu putem vorbi despre o vinovăţie a inculpaţilor în forma intenţiei, chiar dacă prin rămânerea lor în pasivitate infractorul a avut un beneficiu care în concret s-a tradus prin îngreunarea descoperirii infracţiunii şi implicit a începerii procedurilor judiciare, precum şi prin facilitarea păstrării produsului infracţiunii, adică a sumei de bani ridicate din patrimoniul societăţii fără o justificare legală. Factorul intelectiv al vinovăţiei este o condiţie sine qua non şi lipsa acestuia face să lipsească însăşi vinovăţia, ca element esenţial al laturii subiective a infracţiunii.
Mai mult decât atât însă, alături de lipsa acestei componente a vinovăţiei, considerăm că însăşi intenţia inculpaţilor de a comite infracţiunea ce li se impută este pusă sub semnul întrebării. Astfel, actele şi lucrările dosarului nu sunt de natură să formeze convingerea instanţei, dincolo de orice îndoială, că toate cerinţele intenţiei, ca formă de vinovăţie, sunt întrunite în ipoteza din speţă. Nu putem stabili cu certitudine că inculpaţii au prevăzut rezultatul faptei lor şi au urmărit producerea acestuia ori cel puţin au acceptat posibilitatea producerii lui (adică au înţeles că îi acordă infractorului Riccardi Orlandino un ajutor şi chiar au urmărit acest lucru sau cel puţin au acceptat această posibilitate). Or, într-o atare circumstanţă, principiul in dubio pro reo nu trebuie ignorat. Din actele cauzei nu se pune în evidenţă un mobil al săvârşirii infracţiunii de către inculpaţi, o raţiune, un avantaj pe care aceştia l-ar fi obţinut ca urmare a favorizării infractorului Riccardi Orlandino, iar faţă de poziţia în care se găseau inculpaţii la momentul efectuării controlului la SC Riccardi Trans Service SRL (aceea de comisari ai Gărzii financiare), identificarea şi clarificarea acestor elemente circumstanţiale, cum este mobilul infracţiunii, ar fi fost cel puţin utilă dacă nu chiar suficientă pentru a releva faptul că ei au acţionat cu forma de vinovăţie cerută de lege.
În aceeaşi ordine de idei, considerăm că modul în care inculpaţii au procedat cu ocazia efectuării controlului ridică un semn de întrebare suplimentar cu privire la existenţa unei intenţii de favorizare a infractorului Riccardi Orlandino. Astfel, inculpaţii au găsit contractul de vânzare-cumpărare cu pricina şi deşi au avut anumite bănuieli cu privire la legalitatea lui, au făcut verificări suplimentare, au discutat chiar cu martorul LL, deplasându-se la sediul societăţii acestuia şi au luat legătura cu martorul Varga Mihai, cu scopul de a-i cere lămuriri. Reţinem aşadar, că inculpaţii au urmat linia îndeplinirii corecte a atribuţiilor de serviciu, au aplicat amenzi contravenţionale importante societăţii controlate şi au acordat un termen pentru conformare la exigenţele legale din punct de vedere contabil. Or, dacă aveau intenţia să îl favorizeze pe infractorul Riccardi Orlandino, să-i acorde acestuia ajutor în vederea zădărnicirii urmăririi penale ori în vederea păstrării produsului infracţiunii săvârşite, inculpaţilor le era mult mai la îndemână să acţioneze în alt mod, spre pildă să nu mai facă niciun fel de verificări în momentul descoperirii acelui contract de vânzare-cumpărare care li s-a părut dubios, ori chiar să acorde un ajutor activ pentru acoperirea urmelor săvârşirii infracţiunilor de care numitul Riccardi Orlandino a fost acuzat mai târziu.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală instanţa îi va achita pe inculpaţii APC şi MC pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, prevăzută de art. 264 alin. 1 Cod penal, pentru neîntrunirea elementelor constitutive ale infracţiunii.
VI. Faţă de împrejurarea achitării inculpaţilor pentru trei din cele patru infracţiuni şi faţă de împrejurarea dispunerii încetării procesului penal pentru cea de-a patra infracţiune de care au fost acuzaţi, în temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate vor rămâne în sarcina statului.
Totodată, întrucât în prima parte a acestui proces penal, pentru inculpaţi a fost desemnat un avocat din oficiu care s-a prezentat la mai multe termene de judecată pentru a le asigura acestora asistenţa juridică obligatorie, în temeiul art. 189 C. pr. pen., suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu Vajda Edith, desemnată în faza de judecată, se va avansa din contul special al Ministerului Justiţiei, aflat la dispoziţia Tribunalului Mureş.
