Prelungire măsură arestare preventivă


În ceea ce privește pericolul pentru ordinea publică, Tribunalul a apreciat că nu au intervenit elemente de noutate care să aibă drept rezultat dispariția acestei condiții. Trecerea unei perioade de aproximativ 3 luni de la luarea măsurii nu a avut ca efect diminuarea acestei condiții, iar gravitatea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților este și la acest moment suficient de ridicată pentru a justifica în continuare privarea de libertate a acestora, gravitate ce rezultă din numărul participanților, din modul în care aceștia erau organizați, dar și din gravitatea infracțiunilor presupus a fi fost comise. Raportat la această gravitate a faptelor, dar și la necesitățile bunei desfășurări a procesului penal, Tribunalul a apreciat că durata măsurii preventive dispuse nu a depășit pragul de rezonabilitate impus de art. 236(4) Cod Procedură Penală și de Articolul 5 § 3 al Convenției Europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale. În astfel de situații, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a apreciat în mod constant că existența unui risc general ce derivă din natura organizată a activității infracționale poate fi acceptată ca motiv pentru plasarea în detenție provizorie în stadiile inițiale ale procedurii și chiar ulterior, atunci când se dispune prelungirea stării de arest pe perioade mai lungi decât în mod normal. În acest tip de cauze, numărul mare de persoane acuzate și complexitatea activităților de investigare și de strângere a probelor constituie motive relevante și suficiente pentru a justifica privarea de libertate pe timpul anchetei până la finalizarea acesteia, redactarea actului de acuzare, audierea persoanelor implicate (acuzați și martori) ori obținerea opiniilor unor experți (cauzele Kankowski și Kozłovski contra Poloniei, hotărârile din 4 Octombrie și 13 Noiembrie 2005).