Persoana condamnată are cetăţenie română şi este de acord să execute pedeapsa în România,
în cauză nefiind incident nici unul dintre motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de
art.151 din lege, statul emitent fiind de acord cu transferarea condamnatului.
În baza art.154 din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie
penală, se va recunoaşte Hotărârea nr.13 – 067101MED – OTIR/04 pronunţată la data de 30.08.2013
de Tribunalul Municipal din Oslo, Regatul Norvegiei, rămasă definitivă la data de 14.01.2014, privind
pe condamnatul […].
În baza art.154 alin.6 lit.a din Legea nr.302/2004, va dispune transferarea condamnatului în
vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare aplicată de
instanţa statului emitent, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de omor şi vătămare corporală
gravă, prevăzute de art.233 combinat cu art.49 şi art.219 alin.1 lit.a din Codul penal norvegian, având
corespondent în dispoziţiile art.32 raportat la art.188 alin.1 şi art.193 alin.2 din Codul penal, cu
aplicarea art.38 alin.1 şi art.5 alin.1 Cod penal.
Art. 151, art. 154 din Legea nr.302/2004
La data de 14.03.2014 a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa sub
nr.181/36/2014 sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, prin care, în
temeiul art.153-158 din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în
materie penală, modificată şi completată prin Legea nr.300/2013, s-a solicitat transferul
condamnatului […] în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei 6
ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin Hotărârea nr.13 – 067101 MED – OTIR/04
pronunţată la data de 30.08.2013 de Tribunalul Municipal din Oslo, Regatul Norvegiei,
rămasă definitivă la 14.01.2014, pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă la omor,
prevăzută de art.233 combinat cu art.49 din Codul penal norvegian şi vătămare corporală
gravă, prevăzută de art.219 alin.1 lit.a din Codul penal norvegian.
Sub aspectul situaţiei de fapt, s-a reţinut că în perioada decembrie 2011 – martie
2012, în Oslo, condamnatul […] a ameninţat-o şi a exercitat violenţe împotriva numitei
[…], maltratând-o, iar la data de 29.07.2012 acesta, în Oslo, a încercat să o ucidă pe
3
numita […], înjunghiind-o de mai multe ori cu o foarfece, provocându-i mai multe
leziuni, precum fracturi adânci în scheletul facial, afectarea splinei şi a rinichiului care, în
lipsa asistenţei medicale, ar fi putut să conducă la moartea victimei.
În acest context, s-a solicitat a se luat act de faptul că infracţiunile comise de
persoana condamnată sunt prevăzute în art.193 alin.2 din Codul penal român, sub
denumirea de lovire sau alte violenţe, respectiv art.32 alin.1 combinat cu art.188 alin.1
din Codul penal român, sub denumirea de tentativă la infracţiunea de omor, faţă de
acestea fiind aplicabile dispoziţiile art.38 alin.1 şi art.5 alin.1 din Codul penal.
S-a arătat că pedeapsa prevăzută de lege în aceste situaţii este de până la 10 ani
închisoare, maximul pedepsei putând fi sporit cu cel mult 1/3 din totalul pedepselor
aplicate, astfel încât în cauză urmează a se face aplicarea dispoziţiilor legale mai sus
menţionate.
Din verificările efectuate a rezultat că persoana condamnată nu figurează ca fiind
cercetat în vreo cauză penală pe teritoriul României, şi-a dat consimţământul în vederea
transferării într-un penitenciar din România, iar autorităţile judiciare norvegiene şi-au
exprimat acordul cu privire la transferarea acestuia.
În motivarea sesizării, s-a arătat şi faptul că în prezent persoana condamnată se
află în Penitenciarul Ullersmo din Regatul Norvegiei, între cele două ţări fiind aplicabile
dispoziţiile Tratatului privind transferarea persoanelor condamnate, semnat la Oslo la
data de 20.09.2010, ratificat de România prin Legea nr.296/2011.
Sesizării Ministerului Public i-au fost ataşate adresa Ministerului Justiţiei
nr.16423/2014/13/c din 27.02.2014, copia certificată a Hotărârii nr.13-067101MEDOTIR/04
pronunţată la data de 30.08.2013 de Tribunalul Municipal din Oslo, rămasă
definitivă la data de 14.01.2014, certificatul emis la data de 31.01.2014 de către Direcţia
Generală a Penitenciarelor Norvegiene privind stadiul executării pedepsei,
consimţământul persoanei condamnate în vederea transferării, copia cărţii de identitate a
persoanei condamnate, fişa de evidenţă pentru CNP – […], fişa de paşaport pentru CNP –
[…], copia dispoziţiilor legale străine aplicabile în cauză, certificatul de legislaţie român,
aplicabil în cauză, procesul-verbal privind verificările referitoare la cercetarea persoanei
condamnate pe teritoriul României şi cazierul persoanei condamnate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Curtea reţine următoarele:
Potrivit art.150 din Legea nr.302/2004, modificată şi completată prin Legea
nr.300/2013, hotărârile judecătoreşti pronunţate de instanţele altor state membre ale
Uniunii Europene se recunosc şi se execută pe teritoriul României în baza principiului
încrederii reciproce şi în conformitate cu dispoziţiile capitolului II din lege, dacă sunt de
natură să producă juridice potrivit legii penale române şi nu contravin ordinii publice a
statului român.
Deşi aceste dispoziţii, alături cele cuprinse în art.151-152 şi art.153-158 din lege
se aplică în relaţia cu statele membre ale Uniunii Europene, în concretizarea Decizieicadru
nr.2008/909/JAI a Consiliului din 27 noiembrie 2008, privind aplicarea
principiului recunoaşterii reciproce în cazul hotărârilor judecătoreşti în materie penală
4
care impun pedepse sau măsuri privative de libertate în scopul executării lor în Uniunea
Europeană, ele se aplică şi în relaţia cu statele cu care România a încheiat un tratat ce
conţine dispoziţii similare deciziei-cadru, Tratatul privind transferarea persoanelor
condamnate, încheiat cu Regatul Norvegiei la data de 20.09.2010 şi ratificat de România
prin Legea nr.296/2011, putând fi considerat astfel, potrivit prevederilor art.141 alin.2
din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală.
Potrivit art.155 alin.1 din Legea nr.302/2004, privind cooperarea judiciară
internaţională în materie penală, „Instanţa română recunoaşte şi pune în executare
hotărârea judecătorească transmisă de statul emitent, dacă sunt îndeplinite următoarele
condiţii:
a) hotărârea este definitivă şi executorie;
b) fapta pentru care s-a aplicat pedeapsa ar fi constituit, în cazul în care ar fi fost
săvârşită pe teritoriul României, o infracţiune şi autorul ar fi fost sancţionabil. În cazul în
care pedeapsa a fost aplicată pentru mai multe infracţiuni, verificarea condiţiei se face
pentru fiecare infracţiune în parte;
c) persoana condamnată are cetăţenie română;
d) persoana condamnată este de acord să execute pedeapsa în România.
Consimţământul nu este necesar atunci când persoana condamnată este cetăţean român şi
trăieşte pe teritoriul României sau, deşi nu trăieşte pe teritoriul României, va fi expulzată
in România. Dacă este necesar, în raport cu vârsta ori cu starea fizică sau mintală a
persoanei condamnate, consimţământul poate fi dat de reprezentantul acesteia;
e) nu este incident vreunul din motivele de nerecunoaştere şi neexecutare
prevăzute la art.151”.
În situaţia analizată, ambele infracţiuni pentru care s-a dispus condamnarea sunt
prevăzute de Codul penal român, prin dispoziţiile art.193 alin.2, sub denumirea de lovire
sau alte violenţe, respectiv art.32 alin.1 combinat cu art.188 alin.1, sub denumirea de
tentativă la infracţiunea de omor, cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal şi art.5 alin.1 Cod
penal.
De asemenea, pedepsele aplicate condamnatului corespund cu natura şi durata
pedepsei prevăzute de legea română, astfel încât ele nu impun o adaptare din partea
instanţei naţionale, potrivit art.154 alin.6 lit.b şi alin.8 din Legea nr.302/2004,
infracţiunea prevăzută de art.193 alin.2 Cod penal fiind pedepsită cu închisoarea de la 6
luni la 5 ani sau cu amendă, iar infracţiunea prevăzută de art.32 raportat la art.188 alin.1
Cod penal cu închisoare de la 5 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi.
Drept urmare, pedepsele evaluate în mod separat în cuprinsul hotărârii străine de
condamnare, alături de pedeapsa globală 6 ani şi 6 luni închisoare, stabilită potrivit
legislaţiei norvegiene, corespund limitelor de pedeapsă prevăzute de legea română,
determinate potrivit art.154 alin.8 lit.b din Legea nr.302/2004.
Totodată, instanţa reţine că persoana condamnată are cetăţenie română şi este de
acord să execute pedeapsa în România, în cauză nefiind incident nici unul dintre
5
motivele de nerecunoaştere şi neexecutare prevăzute de art.151 din lege, statul emitent
fiind de acord cu transferarea condamnatului.
În lumina considerentelor mai sus arătate, instanţa va admite sesizarea Parchetului
de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, astfel că, în baza art.154 din Legea nr.302/2004,
privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, urmează a recunoaşte
Hotărârea nr.13 – 067101MED – OTIR/04 pronunţată la data de 30.08.2013 de
Tribunalul Municipal din Oslo, Regatul Norvegiei, rămasă definitivă la data de
14.01.2014, privind pe condamnatul […].
În baza art.154 alin.6 lit.a din Legea nr.302/2004, va dispune transferarea
condamnatului în vederea executării într-un penitenciar din România a pedepsei de 6 ani
şi 6 luni închisoare aplicată de instanţa statului emitent, pentru săvârşirea infracţiunilor
de tentativă de omor şi vătămare corporală gravă, prevăzute de art.233 combinat cu
art.49 şi art.219 alin.1 lit.a din Codul penal norvegian, având corespondent în dispoziţiile
art.32 raportat la art.188 alin.1 şi art.193 alin.2 din Codul penal, cu aplicarea art.38 alin.1
şi art.5 alin.1 Cod penal.
Având în vedere că procedura de recunoaştere implică luarea în considerare a
numărului de zile considerate ca executate prin reţinere şi arest preventiv care, potrivit
legislaţiei norvegiene, este superior numărului de zile efectiv executate şi care s-ar fi
putut deduce potrivit legii române, Curtea, în baza art.72 din Codul penal, va deduce din
pedeapsa aplicată condamnatului a unui număr de 537 de zile executate prin reţinere şi
arestare preventivă, începând cu data de 29.07.2012 până la data de 14.01.2014, cea a
rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, precum şi a perioadei executate cu
începere de la data de 15.01.2014 la zi.
În baza art.154 alin.12 din Legea nr.302/2004, va dispune emiterea pe numele
condamnatului a mandatului de executare a pedepsei de 6 ani şi 6 luni închisoare, la
rămânerea definitivă a sentinţei penale de recunoaştere.
Va dispune comunicarea hotărârii definitive de recunoaştere şi a unui exemplar al
mandatului de executare a pedepsei închisorii autorităţilor prevăzute art.154 alin.12 din
Legea nr.302/2004.
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat
vor rămâne în sarcina acestuia.
