Săvârşirea infracţiunii de ”punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”


Judecătoria Galaţi, secţia penală, sentinţa penală nr. 1442/14.07.2016

Obiect – 1442, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 334 alin. 1 Cod penal și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 335 alin. 1 Cod penal, ambele în concurs ideal de infracţiuni, cu aplicarea procedurii simplificate în cazul minorilor.

Cuprins pe materii : Drept penal. Măsuri educative. Asistarea zilnică. Concurs de infracţiuni.

Index alfabetic :

-Infracţiuni la regimul circulaţiei pe drumurile publice

-Măsuri educative

-Concurs ideal de infracţiuni

-Procedura în cazul recunoaşterii învinuirii

Rezumat hotărâre:

Instanţa de fond a reţinut că fapta inculpatului X.Y. care, în data de 24.08.2015 a condus ATV-ul Bike de 250 cc, neînmatriculat, pe str. Episcop Melchisedec Ştefănescu  din municipiul Galaţi, fără a avea permis de conducere, realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de ”punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat”, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 334 alin. 1 Cod penal și ”conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prevăzută şi pedepsită de dispoziţiile art. 335 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 114 alin. 1, în referire la art. 115 alin. 1 lit. d) și art. 120 Cod penal, cu aplic. art. 396 alin. 10 Cod procedură penală instanţa a  stabilit și a aplicat inculpatului X.Y.,  cetăţean român, necăsătorit, studii 8 clase, fără ocupaţie, cu domiciliul în Galaţi, în prezent deţinut în Penitenciarul Galaţi, măsura educativă neprivativă de libertate a ”asistării zilnice”, pe durata maximă de 6 luni, pentru săvârşirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută şi pedepsită de dispozițiile art. 335 alin. (1) Cod penal şi punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat, faptă prevăzută şi pedepsită de dispozițiile art.334 alin. (1) Cod Penal  cu aplicarea art. 38 alin.2 şi 113 alin.3 Cod penal.

În baza 121 alin. 1 Cod penal, a impus inculpatului X.Y. ca pe durata executării măsurii educative a asistării zilnice să respecte următoarele obligații:

-să urmeze un curs de pregătire școlară sau de formare profesională

-să se prezinte la Serviciul de Probațiune Galați la datele fixate de către acesta.

Conform art. 120 alin. 2 Cod penal, supravegherea se va face sub coordonarea Serviciului de Probațiune Galați, căruia i se comunică o copie de pe prezenta.

A atras atenția inculpatului X.Y. asupra consecințelor prevăzute de art. 123 Cod penal, privind nerespectarea obligațiilor impuse și cu privire la săvârșirea de noi infracțiuni în cursul executării măsurii educative a asistării zilnice.

În baza dispoziţiilor art. 274 alin. 1, raportat la art. 272 Cod de procedură penală, şi Protocolul încheiat între Ministerul Justiţiei şi UNBR, onorariile apărătorilor desemnați din oficiu pentru inculpat, vor fi plătite către Baroul Galaţi din fondurile speciale ale Ministerului Justiţiei, urmând a rămâne în sarcina statului.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală, a obligat inculpatul X.Y. la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 110 lei aferentă fazei de urmărire penală.

Calea de atac

Nici părţile şi nici Parchetul de pe lângă Judecătoria Galaţi nu au formulat cale de atac, hotărârea rămânând definitivă prin neapelare.

Problema de drept

Instanţa a făcut aplicarea procedurii simplificate în cazul minorilor, stabilind că în cazul pluralităţii de infracţiunii o singură măsură educativă pentru toate infracţiunile săvârşite în minorat.