Trafic de droguri de mare risc. Constituţionalitatea dispoziţiilor art. 91-1 C.pen. Folosirea investigatorului sub acoperire. Neîncălcarea art. 68 alin.(2) C.pr.pen. Caracterul echitabil al procesului chiar dacă hotărârea de condamnare s-a bazat şi p…

Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 121/A din 9 iunie 2011

Asupra apelurilor penale de faţă,

În baza lucrărilor dosarului constată că prin sentinţa penală nr.25 din 21 ianuarie 2011 Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpaţii:

1. S.C.:

– în baza art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., art.74 lit.a şi art.76 lit.a C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. Conform art.76 alin.3 C.pen. s-a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc;

– în baza art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., art.74 lit.a şi art.76 lit.d C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, la pedeapsa de 6 (şase) luni închisoare. în baza art.33 lit.a C.pen.s-a constatat că infracţiunile săvârşite de inculpat sunt concurente, iar în baza art.34 lit.b C.pen. s-au contopit pedepsele stabilite pentru acestea şi a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 3 (trei) ani închisoare.

S-a facut aplicarea art.71 alin.2 C.pen., art.64 lit.a teza a II-a C.pen.

În baza art.88 C.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului timpul detenţiei preventive începând cu data de 18.06.2010 şi până la zi.

În temeiul art.861 C.pen. s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare prev. de art.862 C.pen., respectiv acela de 6 ani.

În baza art.350 alin.3 lit.b C.pr.pen. s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului S.C., dacă nu este arestat în altă cauză.

S-a facut aplicarea art.71 alin.5 C.pen.

2. L.V.,:

În baza art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., art.74 lit.a şi art.76 lit.a C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare. Conform art.76 alin.3 C.pen. s-a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc.

În baza art.33 lit.a C.pen. s-a constatat că infracţiunile săvârşite de inculpat sunt concurente, iar în baza art.34 lit.b C.pen.s-au contopit pedepsele stabilite pentru acestea şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art.86/1 C.pen.s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate inculpatului, pe durata termenului de încercare prev. de art.86/2 C.pen., respectiv acela de 6 ani.

În baza art.350 alin.3 lit.b C.pr.pen.s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului L.V., dacă nu este arestat în altă cauză.

3. G.G.:

În baza art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen., art.74 lit.a şi art.76 lit.d C.pen., pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, la pedeapsa de : 6 (şase) luni închisoare. În baza art.33 lit.a C.pen. s-a constatat că infracţiunile săvârşite de inculpat sunt concurente, iar în baza art.34 lit.b C.pen. s-au contopit pedepsele stabilite pentru acestea şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 3 (trei) ani închisoare.

În temeiul art.17 alin.1 din Legea nr.143/2000 s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul S.C. a cantităţii de 2 grame substanţă care conţine amfetamină (rămasă în urma analizelor de laborator).

În temeiul art.17 alin.1 din Legea nr.143/2000 s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul L.V. a cantităţii de 1 gram substanţă care conţine mefedronă (rămasă în urma analizelor de laborator).

În temeiul art.17 alin.1 din Legea nr.143/2000 s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul G.G. a cantităţii de 3 grame substanţă care conţine amfetamină, respectiv a cantităţii de 7,7 grame substanţă care conţine mefedronă (cantităţi rămase în urma analizelor de laborator).

În baza art.17 alin.2 din Legea nr.143/2000 s-a dispus confiscarea specială de la inculpaţi, în favoarea statului, a sumelor de bani dobândite prin valorificarea drogurilor de mare risc, după cum urmează : 1360 lei de la inculpatul S.C., 3720 lei de la inculpatul L.V. şi 5630 lei de la inculpatul G.G..

Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:

Inculpatul S.C. l-a cunoscut în luna februarie 2010 pe inculpatul L.V. la discoteca A. din municipiul Târgu Mureş. În cursul discuţiilor purtate la acea dată, inculpatul S.C. a aflat că inculpatul L.V. este consumator de droguri şi i-a cerut acestuia să-i procure şi lui astfel de substanţe. În baza înţelegerii cu inculpatul S.C., inculpatul L.V. a cumpărat în intervalul februarie – iunie 2010, de la inculpatul G.G., de patru ori, cantităţi cuprinse între 5 şi 7 grame de mefedronă şi amfetamină la preţul de 120 – 150 lei/gram şi le-a revândut ulterior inculpatului S.C. la preţul de 150 lei/gram.

Drogurile furnizate de către inculpatul L.V., au fost folosite de inculpatul S.C., în parte pentru consumul său propriu, iar o altă parte au fost oferite cu titlu gratuit sau vândute altor persoane, printre care învinuiţii C.P.A., T.G., D.S.D., C.L.I., C.O. şi T.S.M., precum şi colaboratorilor sub acoperire cu nume de cod T.R. şi D.T..

Astfel, învinuitul C.P.A. a primit cu titlu gratuit, pentru consum, de circa cinci ori, de la inculpatul S.C., diferite cantităţi de amfetamină, (substanţă cunoscută în mediul consumatorilor de astfel de substanţe sub denumirea de ,,speed”), în localul ,,M.” din municipiul Cluj-Napoca.

Învinuita T.G. a consumat cu ocazia unei petreceri care a avut loc la o cabană din localitatea Tarniţa, în luna aprilie 2010, împreună cu inculpatul S.C., învinuiţii T.S.M., C.O. şi alte persoane neidentificate, cantitatea de circa 3 grame mefedronă (substanţă cunoscută în mediul consumatorilor de astfel de substanţe sub denumirea de „sare de baie”), oferită cu titlu gratuit de către inculpatul S.C..

Învinuitul D.S.D. a primit, în luna mai 2010, de la inculpatul S.C. o cantitate nedeterminată de amfetamină (substanţă cunoscută în mediul consumatorilor de astfel de substanţe sub denumirea de „speed”) în schimbul sumei de 300 lei cu ocazia unei vizite pe care a făcut-o în apartamentul nr.12 de pe strada M., nr.35-37 din municipiul Cluj-Napoca, unde inculpatul locuia fără forme legale împreună cu învinuitul T.S.M..

Învinuitul C.O. a consumat de mai multe ori amfetamină (,,speed”) împreună cu inculpatul S.C., învinuiţii T.S.M., C.L.I. şi alte persoane neidentificate, în apartamentul nr.12 de pe strada M. nr.35-37 din municipiul Cluj-Napoca, unde locuia fără forme legale împreună cu inculpatul S.C., precum şi mefedronă (,,sare de baie” ), la petrecerea organizată în luna aprilie 2010 la cabana din localitatea Tarniţa, petrecere la care au participat şi învinuiţii T.S.M. şi T.G.

Învinuita C.L.I. a consumat de câteva ori amfetamină (,,speed”) oferită cu titlu gratuit de către inculpatul S.C., împreună cu acesta şi învinuiţii T.S.M., C.O. şi alte persoane neidentificate, cu ocazia unor vizite pe care le-a făcut în apartamentul nr.12 de pe strada M., nr. 35-37 din municipiul Cluj-Napoca.

Învinuitul T.S.M. a consumat de mai multe ori amfetamină (,,speed”) împreună cu inculpatul S.C., învinuiţii C.O., C.L.I., D.S.D. şi alte persoane neidentificate, în apartamentul nr.12 de pe strada M. nr.35-37 din municipiul Cluj-Napoca, unde locuia fără forme legale împreună cu inculpatul S.C., precum şi mefedronă (,,sare de baie” ), la petrecerea organizată în luna aprilie 2010 la cabana din localitatea Tarniţa, petrecere la care au participat şi învinuiţii C.O. şi T.G..

De asemenea, în intervalul martie – iunie 2010, inculpatul S.C. a vândut unor investigatori sub acoperire şi colaboratorilor acestora, autorizaţi în cauză, cantitatea de 0,2 grame mefedronă şi cantităţile de 0,9 grame, 0,7 grame, 0,6 grame şi 1,0 gram amfetamină. În schimbul acestor droguri inculpatul S.C. a primit de la investigatorii şi colaboratorii autorizaţi în cauză suma totală de 1060 lei.

De precizat că, prin actul de sesizare al instanţei s-a reţinut în sarcina inculpatului S.C. şi faptul că i-ar fi oferit, în perioada februarie-iunie învinuitei R.M., cu titlu gratuit, de circa trei ori, diferite cantităţi de mefedronă (,,sare de baie”) în localul ,,M.” din municipiul Cluj-Napoca, cu ocazia unor petreceri organizate în localul menţionat. Din probele administrate în cauză, respectiv declaraţiile învinuitei R.M. şi declaraţiile inculpatului S.C., rezultă însă că inculpatul S.C. i-a oferit învinuitei R.M. o singură dată, spre consum, „sare de baie”-mefedronă, cu titlu gratuit, dar acest lucru s-a întâmplat în perioada în care consumul acestei substanţe nu era interzis prin lege, respectiv anterior datei de 15 februarie 2010, astfel încât instanţa urmează a înlătura acest act material din conţinutul infracţiunii continuate de trafic de droguri de mare risc reţinută în sarcina inculpatului S.C. (fapta nefiind prevăzută de legea penală la momentul respectiv).

Inculpatul L.V. a mai cumpărat, în intervalul februarie – iunie 2010, de la inculpatul G.G., pe lângă drogurile vândute inculpatului S.C., de circa 30 de ori cantităţi cuprinse între 1,0 şi 1,5 grame de mefedronă sau amfetamină cu preţul de 120 – 150 lei / gram. Cea mai mare parte din aceste droguri a fost folosită de către inculpatul L.V. pentru consumul său propriu, iar o altă parte a fost vândută sau oferită spre consum cu titlu gratuit altor persoane, printre care învinuiţii P.A., S.I.C. şi B.A..

Astfel, învinuita P.A. a cumpărat în luna mai 2010 de la inculpatul L.V., de două ori, câte un pliculeţ cu amfetamină (,,speed”) plătind de fiecare dată suma de 60 lei.

Învinuitul S.I.C. a primit de două ori, în discoteca A. din Târgu Mureş, unde era angajat ca barman câteva ,,linii” de amfetamină (,,speed”) de la inculpatul L.V., cu titlu gratuit.

Învinuitul B.A. a primit, de două ori, câteva ,,linii” de amfetamină (,,speed”) de la inculpatul L.V., cu titlu gratuit.

La data de 18.06.2010 inculpatul L.V. s-a deplasat la domiciliul inculpatului G.G. şi a cumpărat de la acesta cantitatea de circa 1,4 grame mefedronă cu preţul de 150 lei. După ce inculpatul L.V. a părăsit domiciliul inculpatului G.G., a fost interpelat de către funcţionarii de poliţie din cadrul I.G.P.R. – D.G.C.O. – Brigada Cluj-Napoca care au procedat la legitimarea inculpatului. Cu această ocazie asupra inculpatului L.V. a fost găsită cantitatea de 1,4 grame mefedronă, droguri despre care ulterior inculpatul a recunoscut că le-a cumpărat de la inculpatul G.G..

După depistarea inculpatului L.V. s-a procedat la efectuarea unei percheziţii domiciliare la locuinţa inculpatului G.G.. Cu aceasta ocazie în locuinţa acestuia au fost găsite cantităţile de 8,2 grame şi 0,2 grame mefedronă, respectiv cantitatea de 3,3 grame amfetamină.

Tot în data de 18.06.2010 s-a procedat la efectuarea unei percheziţii domiciliare în apartamentul cu nr.12 din municipiul Cluj-Napoca, str. M. nr.35-37, unde inculpatul S.C. şi învinuitul T.S.M. locuiau fără forme legale. Cu aceasta ocazie în apartamentul menţionat au fost găsite cantităţile de 0,1 şi 0,2 grame cannabis, o pipă metalică pe care s-au pus în evidenţă urme de tetrahidrocannabinol (THC), două dispozitive de mărunţit cu urme de cannabis, un dispozitiv artizanal pentru fumat cu urme de tetrahidrocannabinol (THC), trei foiţe de hârtie cu urme de tetrahidrocannabinol (THC), o lingură pe care s-au pus în evidenţă urme de amfetamină, o farfurie pe care au fost puse în evidenţă urme de amfetamină, o punguliţă din plastic pe care au fost puse în evidenţă urme de amfetamină şi trei cartele (carduri) pe care au fost puse în evidenţă urme de amfetamină.

Faptele reţinute mai sus s-au probat prin: procesul-verbal de sesizare din oficiu, procesele-verbale întocmite de către investigatorii şi colaboratori autorizaţi în cauză, declaraţiile investigatorilor sub acoperire cu nume de cod D.G. şi B.V., respectiv a colaboratorului sub acoperire cu nume de cod T.R., procesele-verbale de constatare întocmite de către lucrătorii de poliţie judiciară delegaţi în cauză, procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante, procesele-verbale de efectuare a percheziţiilor domiciliare, rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică efectuate în cauză, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate în baza autorizaţiilor date în cauză, declaraţiile martorilor audiaţi în cauză, declaraţiile învinuiţilor C.P.A., T.G., D.S.D., C.O., C.L.I., R.M., T.S.M., P.A., S.I.C. şi B.A., procesele-verbale de confruntare şi declaraţiile inculpaţilor S.C., L.V. şi G.G.

Referitor la declaraţiile inculpaţilor, este de precizat faptul că inculpatul S.C., în declaraţiile date în faza de urmărire penală, a negat în totalitate acuzaţiile care i se aduc, precizând că nu este consumator de droguri, nu a vândut şi nu a oferit niciodată droguri altor persoane, nu îl cunoaşte pe inculpatul G.G., iar pe inculpatul L.V. îl ştie doar din vedere, dar nu a ieşit cu el în cluburi sau la petreceri, nu a primit droguri de la acesta şi nu ştie nimic despre activităţile legate de droguri desfăşurate de inculpatul L.V.. În faţa instanţei de judecată, inculpatul S.C. a revenit asupra declaraţiilor anterioare şi a precizat că a început să consume „sare de baie” în luna noiembrie 2009, substanţă pe care o procura, la început, din magazinele de profil unde era comercializată sub denumirea de „Generation 2012”. Ulterior, în perioada februarie-martie 2010, l-a cunoscut pe inculpatul L.V. la discoteca A. din Târgu Mureş, aflând că acesta poate să facă rost de „sare de baie” la un preţ mai bun decât cel care era practicat în magazinele de vise din Târgu Mureş, respectiv de o calitate mai bună, motiv pentru care l-a rugat să-i procure şi lui astfel de substanţe, despre care el ştia că este legală şi se numeşte „Generation 2012”. Inculpatul S.C. arată că, în perioada următoare, a primit de la inculpatul L.V., de patru ori, câte 1-2 grame de „sare de baie”, la preţuri cuprinse între 120 şi 150 lei gramul, substanţă pe care a folosit-o în cea mai mare parte pentru consum propriu, dar au fost şi situaţii, de regulă la petreceri (cum a fost cea din luna aprilie 2010, organizată în loc. Tarniţa, jud. Cluj), când din „sarea sa de baie”, cumpărată de la inculpatul L.V. (şi despre care inculpatul L.V. i-ar fi spus că este legală), au consumat şi alte persoane, respectiv C.P.A., T.S.M., T.G. şi C.O.. În sfârşit, inculpatul S.C. a menţionat că nu a vândut sau oferit niciodată vreunei persoane o anumită cantitate de amfetamină, întrucât nici nu cunoştea care anume este acel drog, el consumând doar „sare de baie”.

Inculpatul L.V., în declaraţiile date în faza de urmărire penală, a precizat că a început să consume „sare de baie” Special Gold în luna noiembrie 2009, procurându-şi această substanţă din magazinele de profil aflate pe raza municipiului Târgu Mureş. Ulterior, întrucât din luna februarie 2010 această substanţă a fost declarată ilegală şi nu se mai vindea în magazine, a încercat să o procure din altă parte, sens în care a aflat, frecventând discoteca A. din Târgu Mureş, că un anumit băiat pe nume „G.” (este vorba de inculpatul G.G.) vinde „sare de baie” şi „speed”. Inculpatul L.V. a arătat că i-a cerut şi el acestui „G.” să-i vândă astfel de substanţe, astfel că, în perioada februarie – iunie 2010 a cumpărat de la „G., de circa 30 de ori, cantităţi cuprinse între 1,0 şi 1,5 gr. „sare de baie”, cu preţul de 120-150 lei gramul, droguri pe care le-a consumat în cea mai mare parte singur, iar uneori a oferit, câte o linie sau două, şi altor persoane. A mai arătat inculpatul L.V. că, prin luna februarie 2010, l-a cunoscut în discoteca A. din Târgu Mureş pe numitul „C.” (este vorba de inculpatul S.C.), care l-a rugat să-i facă rost de droguri, astfel încât în perioada următoare, până în luna iunie 2010, a cumpărat de la numitul „G.”, de aproximativ patru ori, cantităţi cuprinse între 5 şi 7 gr. de „sare de baie”, pe care ulterior i le-a vândut lui „C.” cu suma de 150 lei gramul (el cumpărând drogurile de la „G. cu 150 lei gramul de două ori şi, respectiv, cu 120 lei gramul de alte două ori). Inculpatul L.V. menţionează că, la data de 18.06.2010, în jurul orelor 17,oo, l-a contactat telefonic pe „G.”, stabilind să meargă la el acasă să cumpere droguri, iar după ce a cumpărat cantitatea de 1,0 gr. „sare de baie” cu preţul de 150 lei şi a plecat de la locuinţa lui „G.”, a fost oprit pe stradă de către organele de poliţie. Cu ocazia unei alte declaraţii date în faţa organelor de urmărire penală, inculpatul L.V. a precizat că nu a vândut droguri pentru câştigul său personal, singura persoană căreia i-a vândut droguri fiind inculpatul S.C., zis „C.”, celelalte cantităţi de droguri pe care le-a cumpărat folosindu-le doar pentru consumul propriu. În faţa instanţei de judecată, inculpatul L.V. a revenit, în mod nejustificat, fără a oferi o explicaţie plauzibilă, asupra declaraţiilor anterioare, arătând că el îşi procura „sarea de baie” de la patronul unui magazin de vise din Târgu Mureş, pe nume G. (care însă nu este una şi aceeaşi persoană cu inculpatul G.G.), la un preţ inferior celui cu care se comercializa această substanţă în magazin, iar numitul G. îi spunea de fiecare dată că este vorba despre o substanţă legală. În cursul lunilor februarie sau martie 2010 l-a cunoscut pe inculpatul S.C. în discoteca A. din Târgu Mureş, iar în perioada următoare i-a cumpărat acestuia, din aceeaşi sursă, de circa 3-4 ori cantitatea totală de 5-7 grame „sare de baie” la preţul de 120-150 lei/gram. Despre inculpatul G.G. arată că l-a cunoscut în aceeaşi perioadă februarie-martie 2010, în discoteca A. din Târgu Mureş, iar în perioada următoare i-a cumpărat şi lui, de la acelaşi G., de aproximativ 4-5 ori sau chiar mai mult, diferite cantităţi de droguri de până la 10 grame, cu preţul de 120-150 lei/gram. Precizează totodată că, la data de 18.06.2010, s-a deplasat acasă la numitul G., a cumpărat cantitatea de 10 grame de „sare de baie”, după care s-a dus acasă la inculpatul G.G. şi i-a vândut întreaga cantitate contra sumei de 120-150 lei gramul, acesta din urmă restituindu-i cantitatea de 1,4 grame „sare de baie” întrucât îi era dator, ulterior cantitatea respectivă de „sare de baie” fiind găsită asupra sa de către organele de poliţie. În sfârşit, inculpatul L.V. mai arată că a cumpărat „sare de baie” de la numitul G. şi pentru învinuita P.A., în două rânduri, i-a oferit învinuitului S.I.C., de două ori, cu titlu gratuit, câteva linii de „sare de baie”, după cum i-a oferit şi învinuitului B.A. spre consum „sare de baie”, dar acesta din urmă, din câte îşi aminteşte, a refuzat să consume astfel de substanţe (deşi nu poate afirma cu certitudine acest lucru).

Inculpatul G.G., în prima declaraţie dată în fază de urmărire penală, a arătat că a început să consume „sare de baie” în cursul anului 2009, la început procurându-şi această substanţă din magazinele de profil din Târgu Mureş, împrejurări în care a cunoscut o persoană care i-a spus că poate să-i ofere „sare de baie” la un preţ mai bun, astfel că a cumpărat aproximativ 17-20 grame „sare de baie” de la această persoană, la preţul de 100 lei gramul, întreaga cantitate consumând-o singur. În cursul lunii iunie 2010, a mai cumpărat de la acea persoană 10 grame de „sare de baie” (fără să ştie că substanţa pe care a cumpărat-o este interzisă de lege), din care la data de 18.06.2010 a dat unui prieten pe nume „V.” cantitatea de 1,4 grame, în contul unei datorii pe care o avea faţă de acesta. Cu ocazia unei alte declaraţii date în faţa organelor de urmărire penală, la data de 8 iulie 2010, inculpatul G.G. a precizat că, în realitate, el era cel care cumpăra droguri de la inculpatul L.V. şi nu invers, în perioada ianuarie-iunie 2010 cumpărând de la acesta cantitatea de 10-15 grame de amfetamină şi cantitatea de aproximativ 30-40 grame de mefedronă, droguri pe care le-a cumpărat pentru consumul său propriu. În sfârşit, în faţa instanţei de judecată, inculpatul G.G. a arătat că este consumator de droguri, respectiv de „sare de baie”, dar nu a vândut niciodată droguri şi nu a oferit cuiva vreodată astfel de substanţe. „Sarea de baie”, despre care el ştia că este o substanţă legală şi se numeşte „Generation 2012”, şi-a procurat-o la început din magazinele de profil din Târgu Mureş, iar ulterior de la inculpatul L.V., care îi făcea rost de această substanţă la un preţ mai mic decât cel existent în magazin. Referitor la cantitatea de 3 grame de amfetamină găsită la domiciliul său de către organele de cercetare penală, inculpatul G.G. arată că a primit-o de la inculpatul L.V., dar nu mai ştie în ce împrejurare şi fără să-i spună despre ce substanţă era vorba, el crezând că este tot „sare de baie”, deoarece erau asemănătoare ca şi conţinut şi culoare.

Lăsând la o parte multiplele variante şi explicaţii oferite de inculpaţi cu privire la acuzaţiile aduse, precum şi contradicţiile evidente care există între declaraţiile date de aceştia pe parcursul procesului penal, tribunalul a apreciat că vinovăţia lor este dovedită fără dubiu prin probele menţionate mai sus, referitor la care se impun mai multe precizări.

Astfel, la sfârşitul lunii februarie 2010 lucrătorii de poliţie din cadrul I.G.P.R. -D.G.C.O. – Brigada Cluj-Napoca au sesizat D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj cu privire la activităţile infracţionale desfăşurate de către inculpatul S.C., zis ,,C.”. Pe parcursul cercetărilor efectuate în cauză a fost autorizată folosirea unor investigatori sub acoperire şi a unor colaboratori ai acestora pentru culegerea datelor privind săvârşirea infracţiunilor şi identificarea probelor necesare pentru tragerea la răspundere penală a autorilor. În temeiul autorizaţiilor date, investigatorii sub acoperire şi colaboratorii acestora au obţinut informaţii care au condus la identificarea inculpatului S.C. şi a mai multor persoane aflate în anturajul acestuia. Totodată, investigatori sub acoperire şi colaboratorii acestora au cumpărat de la inculpatul S.C. cantitatea de 0,2 grame mefedronă (4-Metilmetcatinona) şi cantităţile de 0,9 grame, 0,7 grame, 0,6 grame şi 1,0 grame amfetamină (Benzeneethanamine, a – methyl-Amfetamine), substanţe menţionate ca droguri de mare risc în Tabelul Anexa nr.1, respectiv Tabelul Anexa nr.2 la Legea nr.143/2000 (din cuprinsul rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică efectuate în cauză rezultând foarte clar care era natura substanţelor traficate de inculpatul S.C., respectiv droguri de mare risc – mefedronă şi amfetamină, şi nicidecum vreo substanţă legală – Generation 2012, după cum susţine acesta).

De asemenea, la data de 18.06.2010 inculpatul L.V. a fost depistat de organele de poliţie din cadrul I.G.P.R. – D.G.C.O. – Brigada Cluj-Napoca după ce părăsise domiciliul inculpatului G.G. având asupra sa cantitatea de 1,4 grame mefedronă. După depistarea inculpatului L.V. s-a procedat la efectuarea unei percheziţii domiciliare la locuinţa inculpatului G.G., ocazie cu care au fost găsite cantităţile de 8,2 grame şi 0,2 grame mefedronă, respectiv cantitatea de 3,3 grame amfetamină (fiind vorba aşadar tot de droguri de mare risc şi nu despre vreo substanţă legală, după cum rezultă din rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică).

Cu ocazia percheziţiei efectuate în apartamentul unde locuiau inculpatul S.C. şi învinuitul T.S.M. au fost găsite cantităţile de 0,1 şi 0,2 grame cannabis, o pipă metalică pe care s-au pus în evidenţă urme de tetrahidrocannabinol (THC), două dispozitive de mărunţit cu urme de cannabis, un dispozitiv artizanal pentru fumat cu urme de tetrahidrocannabinol (THC), trei foite de ţigară cu urme de tetrahidrocannabinol (THC), o lingură pe care s-au pus în evidenţă urme de amfetamină, o farfurie pe care au fost puse în evidenţă urme de amfetamină, o punguliţă din plastic pe care au fost puse în evidenţă urme de amfetamină şi trei cartele (carduri) pe care au fost puse în evidenţă urme de amfetamină.

Mai mult, învinuiţii C.P.A., T.G., D.S.D., C.L.I., C.O., P.A., S.I.C. şi B.A., fiind audiaţi iniţial în calitate de martori, au indicat cantităţile şi tipurile de droguri pe care le-au cumpărat sau primit cu titlu gratuit de la inculpaţii S.C. şi L.V., după caz. Ulterior, cu ocazia punerii sub învinuire pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000, precum şi în faţa instanţei de judecată (tot în calitate de martor), învinuiţii C.P.A., D.S.D., P.A., S.I.C. şi B.A. şi-au menţinut declaraţiile iniţiale, dar învinuiţii T.G., C.L.I. şi C.O. le-au nuanţat susţinând fie că nu cunoşteau natura substanţelor consumate împreună cu inculpatul S.C., fie că au avut reprezentarea faptului că acele substanţe erau ,,legale” (de precizat că învinuiţii nu au oferit o explicaţie credibilă sau justificată pentru revenirea asupra declaraţiilor anterioare, dar o posibilă explicaţie a acestor reveniri ar putea fi dorinţa învinuiţilor T.G., C.L.I. şi C.O. de a nu se autoincrimina).

Probele găsite în urma percheziţiei domiciliare în apartamentul unde locuiau inculpatul S.C. şi învinuitul T.S.M. confirmă însă declaraţiile învinuiţilor C.P.A. şi D.S.D. privind oferirea de droguri de mare risc de către inculpatul S.C. în apartamentul respectiv.

De precizat că şi alte persoane din anturajul inculpaţilor S.C., respectiv L.V., audiate ca martori, au declarat că au luat la cunoştinţă în mod direct sau indirect despre faptul că aceştia desfăşurau activităţi legate de droguri (respectiv învinuita R.M., martorii C.S.C., D.C., C.T., J.L. şi M.C.S., cu precizarea că ultimii trei martori, în faţa instanţei de judecată, au revenit asupra declaraţiilor anterioare, oferind în acest sens explicaţii puerile, nejustificate, motiv pentru care aceste ultime declaraţii vor fi înlăturate, urmând a se ţine seama la soluţionarea cauzei de declaraţiile martorilor menţionaţi date în faza de urmărire penală, care se coroborează cu restul probelor administrate în cauză).

Referitor la vinovăţia inculpatului G.G. sunt esenţiale declaraţiile inculpatului L.V. din faza de urmărire penală, menţinute cu ocazia confruntării cu inculpatul G.G. (de precizat că declaraţiile inculpatului L.V. din faţa instanţei de judecată, referitoare la inculpatul G.G. au fost înlăturate întrucât sunt evident nesincere, şi neconfirmate de vreo altă probă, care se coroborează cu conţinutul convorbirilor telefonice purtate între cei doi inculpaţi, cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante întocmit de către organele de cercetare penală la data de 18 iunie 2010, precum şi cu procesul-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpatului G.G. (chiar şi declaraţiile date pe parcursul procesului penal de inculpatul G.G., cu privire la acuzaţiile aduse, fiind o dovadă clară a nesincerităţii acestuia şi, implicit, a vinovăţiei sale).

Cu privire la cererea formulată de către apărătorul inculpatului S.C. la termenul de judecată din data de 1 octombrie 2010, vizând constatarea nulităţii relative a cererilor procurorului pentru interceptarea convorbirilor telefonice, a încheierilor Tribunalului Cluj prin care s-a autorizat interceptarea convorbirilor, a autorizaţiilor pentru interceptare, precum şi a convorbirilor telefonice obţinute în acest mod, pentru motivul că urmărirea penală nu era începută în cauză faţă de inculpatul S.C. (nefiind începută, de altfel, nici in rem), tribunalul a constatat că este neîntemeiată, întrucât, în lipsa unui text de lege prohibitiv, interceptarea convorbirilor telefonice poate fi efectuată şi ca act premergător al urmăririi penale, dacă este autorizată potrivit legii (situaţia din speţa de faţă).

Totodată, a fost neîntemeiată şi cererea formulată de apărătorul inculpatului S.C. la acelaşi termen de judecată privind constatarea nulităţii relative a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr.942156 din data de 23.03.2010 (pentru motivul că nu au fost păstrate contraprobe din substanţa cumpărată de colaboratorul sub acoperire de la inculpatul S.C.), întrucât, după cum rezultă în mod limpede din cuprinsul acestui raport de constatare tehnico-ştiinţifică, proba înaintată spre analiză – constituită din 0,2 grame substanţă care conţine 4 – Metilmetcatinona (mefedronă), a fost consumată în procesul analizelor de laborator, nefiind astfel posibilă păstrarea unor contraprobe, după cum prevăd dispoziţiile art.18 din Legea nr.143/2000 (fiind evident că păstrarea de contraprobe este obligatorie acolo unde aceasta este posibilă, existând suficientă substanţă în acest sens, aşa cum s-a întâmplat în cazul cumpărărilor autorizate de amfetamină, efectuate de colaboratorii sub acoperire, de la inculpatul S.C.).

În drept, faptele inculpatului S.C. de a vinde şi oferi spre consum, în perioada februarie-iunie 2010, învinuiţilor C.P.A., T.G., D.S.D., C.L.I., C.O. şi T.S.M., precum şi colaboratorilor sub acoperire cu nume de cod T.R. şi D.T., droguri de mare risc – mefedronă şi amfetamină, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. şi ped. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.

Faptele inculpatului S.C. de a deţine, în perioada februarie-iunie 2010, în mod repetat, droguri de mare risc – mefedronă şi amfetamină, fără drept, pentru consumul său propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. şi ped. de art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.

În cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art.33 lit.a C.pen. întrucât infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului S.C. se află în concurs real.

De menţionat că, la finalul urmăririi penale, inculpatul S.C. a formulat un denunţ referitor la o persoană cu porecla „D.”, care conform susţinerilor sale a desfăşurat activităţi legate de droguri, pentru a beneficia de dispoziţiile art.16 din Legea nr.143/2000. Denunţul a fost înregistrat la D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Cluj sub nr.204 D/P/2010, dispunându-se delegarea unor lucrători de poliţie judiciară din cadrul I.G.P.R. – D.C.C.O. – Brigada Cluj-Napoca, în vederea identificării persoanei indicate de inculpatul S.C. şi a activităţii infracţionale desfăşurată de către aceasta, până în prezent însă cauza nefiind soluţionată, respectiv nefiind identificată acea persoană cu porecla „D.”, ceea ce înseamnă că denunţul (destul de sumar, de altfel) formulat de inculpat nu s-a concretizat.

Faptele inculpatului L.V. de a vinde şi oferi spre consum, în perioada februarie-iunie 2010, inculpatului S.C. şi învinuiţilor P.A., S.I.C. şi B.A., droguri de mare risc – mefedronă şi amfetamină, , întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. şi ped. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.

Faptele inculpatului L.V. de a deţine, în perioada februarie-iunie 2010, în mod repetat, droguri de mare risc – mefedronă şi amfetamină, fără drept, pentru consumul său propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. şi ped. de art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.

În cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art.33 lit.a C.pen. întrucât infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului L.V. se află în concurs real.

Faptele inculpatului G.G. de a vinde, în perioada februarie-iunie 2010, inculpatului L.V., droguri de mare risc – mefedronă şi amfetamină, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, prev. şi ped. de art.2 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.

Faptele inculpatului G.G. de a deţine, în perioada februarie-iunie 2010, în mod repetat, droguri de mare risc – mefedronă şi amfetamină, fără drept, pentru consumul său propriu, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, prev. şi ped. de art.4 alin.2 din Legea nr.143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.

În cauză sunt aplicabile şi dispoziţiile art.33 lit.a C.pen. întrucât infracţiunile reţinute în sarcina inculpatului G.G. se află în concurs real.

La individualizarea pedepselor care au fost aplicate inculpatului S.C. pentru infracţiunile săvârşite, instanţa a luat în considerare gradul de pericol social ridicat al acestora, atitudinea nesinceră avută de inculpat pe parcursul procesului penal, precum şi faptul că inculpatul se află la prima confruntare cu legea penală, această ultimă împrejurare fiind reţinută ca şi circumstanţă atenuantă conform dispoziţiilor art.74 lit.a C.pen.

În consecinţă, făcând şi aplicarea dispoziţiilor art.76 lit.a şi d C.pen., instanţa a considerat că o pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului S.C. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi o pedeapsă de 6 luni închisoare aplicată acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, vor fi în măsură să contribuie le reeducarea lui.

Totodată, conform art.76 alin.3 C.pen. instanţa a înlăturat pedeapsa complementară privativă de drepturi, prevăzută de lege pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc.

În baza art.34 lit.b C.pen. s-au contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente şi s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 3 ani închisoare.

Apreciind totodată că scopul pedepsei rezultante aplicate inculpatului S.C. poate fi atins fără privare de libertate (având în vedere atât lipsa antecedentelor penale, cât şi împrejurarea că acesta a fost arestat preventiv o perioadă de 7 luni, ceea ce constituie un avertisment suficient de puternic pentru inculpat şi totodată un argument pentru atingerea scopului prev. de art.52 C.pen.), în temeiul art.86/1 C.pen. instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate acestuia, pe durata termenului de încercare prev. de art.86/2 C.pen., respectiv acela de 6 ani.

Conform art.86/3 alin.1 C.pen. inculpatul a fost obligat să se supună, pe durata termenului de încercare, mai multor măsuri de supraveghere date în competenţa Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, aşa cum s-a menţionat în dispozitivul hotărârii. .

La individualizarea pedepselor care s-au aplicat inculpatului L.V., instanţa a luat în considerare gradul de pericol social ridicat al acestora, atitudinea oscilantă şi până la urmă nesinceră avută de inculpat pe parcursul procesului penal, precum şi faptul că acesta se află la prima confruntare cu legea penală, această ultimă împrejurare fiind reţinută ca şi circumstanţă atenuantă, conform dispoziţiilor art.74 lit.a C.pen.

Făcând şi aplicarea dispoziţiilor art.76 lit.a şi d C.pen., instanţa a considerat că o pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului L.V. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi o pedeapsă de 6 luni închisoare aplicată acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, vor fi în măsură să contribuie le reeducarea lui.

În baza art.34 lit.b C.pen. s-au contopit pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente şi s-a aplicat acestuia pedeapsa cea mai grea, respectiv aceea de 3 ani închisoare.

Apreciind totodată că scopul pedepsei rezultante aplicate inculpatului L.V. poate fi atins fără privare de libertate (având în vedere atât lipsa antecedentelor penale, cât şi împrejurarea că acesta a fost arestat preventiv o perioadă de 7 luni, în temeiul art.86/1 C.pen. instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate acestuia, pe durata termenului de încercare prev. de art.86/2 C.pen., respectiv acela de 6 ani.

La individualizarea pedepselor aplicate inculpatului G.G. pentru infracţiunile săvârşite, instanţa a luat în considerare gradul de pericol social ridicat al acestora, atitudinea nesinceră avută de inculpat pe parcursul procesului penal, precum şi faptul că acesta nu posedă antecedente penale, această ultimă împrejurare fiind reţinută ca şi circumstanţă atenuantă în favoarea acestuia, conform dispoziţiilor art.74 lit.a C.pen.

Făcând şi aplicarea dispoziţiilor art.76 lit.a şi d C.pen., instanţa a considerat că o pedeapsă de 3 ani închisoare aplicată inculpatului G.G. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi o pedeapsă de 6 luni închisoare aplicată acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu, vor fi în măsură să contribuie le reeducarea lui.

Apreciind totodată că scopul pedepsei rezultante poate fi atins fără privare de libertate (având în vedere atât lipsa antecedentelor penale, cât şi împrejurarea că acesta a fost arestat preventiv o perioadă de 7 luni, în temeiul art.86/1 C.pen. instanţa a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei aplicate acestuia, pe durata termenului de încercare prev. de art.86/2 C.pen., respectiv acela de 6 ani.

Conform art.86/3 alin.1 C.pen. inculpatul a fost obligat să se supună, pe durata termenului de încercare, măsurilor de supraveghere date în competenţa Serviciului de probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş, indicate in dispozitivul sentinţei.

Împotriva soluţiei instanţei de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj şi inculpaţii G.G. şi S.C..

Prin motivele scrise şi orale, procurorii DIICOT au solicitat admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei tribunalului şi judecând pe fond cauza, adoptarea unei hotărâri prin care inculpaţii S.C., L.V. şi G.G. să fie condamnaţi la pedepse majorate ca şi cuantum pentru infracţiunile deduse judecăţii respectiv acelea de trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu în formă continuată prev.de art.2 alin.2 şi respectiv 4 alin.2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.41, 42 C.pen., dispunându-se executarea acestora prin privare de libertate şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, iar în subsidiar, menţinerea sancţiunilor aplicate de către prima instanţă dar executarea lor să se realizeze în regim de detenţie faţă de pericolul social deosebit al faptelor şi inculpaţilor concretizat în cantitatea mare de droguri traficată sau oferită spre consum altor persoane, precum şi cea deţinută pentru consum propriu.

Prin motivele orale de apel, apărătorul inculpatului G.G. a solicitat admiterea căii de atac promovate, desfiinţarea sentinţei tribunalului şi judecând pe fond cauza, să se dispună în principal achitarea acestuia de sub învinuirea comiterii infracţiunii de trafic de droguri de mare risc prev.de art.2 alin.2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.în baza art.10 lit.c rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen., întrucât nu el este autorul infracţiunii, iar în subsidiar, achitarea se impune în baza art.10 lit.d rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen.întrucât faptei îi lipseşte un element constitutiv, respectiv latura obiectivă, la dosar neexistând probe din care să rezulte vinovăţia sa. La domiciliul inculpatului, cu ocazia percheziţiei s-au găsit doar câteva grame de droguri, dar acestea le-a deţinut doar pentru consum propriu şi nu în vederea traficării substanţelor interzise de lege.

Solicită de asemenea, achitarea inculpatului şi pentru infracţiunea de deţinere de droguri în vederea consumului propriu prev.de art.4 alin.2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.în baza art.10 lit.e rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen., întrucât nu a cunoscut împrejurarea că „sarea de baie” este o substanţă interzisă.

Dacă se va trece peste aceste apărări, apreciază că instanţa de apel va trebui să dea o mai largă eficienţă circumstanţelor atenuante deja reţinute în favoarea inculpatului de către tribunal şi astfel a se dispune reducerea pedepselor aplicate şi inclusiv a celei rezultante, sub minimul special prevăzut de lege. Acest lucru se impune întrucât inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, este încadrat în muncă, este căsătorit, având în întreţinere copii minori.

Prin motivele scrise şi orale, inculpatul S.C. a solicitat admiterea apelului promovat, desfiinţarea sentinţei tribunalului şi în primul rând să se constate nulitatea relativă a cererilor procurorului pentru interceptarea convorbirilor telefonice, şi implicit a încheierilor Tribunalului Cluj prin care s-a autorizat înregistrarea convorbirilor, alături de procesele verbale în care s-au redat conţinutul convorbirilor telefonice, fiind încălcate prevederile art.911 C.proc.pen., acte prin care i s-a adus o vătămare ce nu poate fi înlăturată decât prin constatarea nulităţii acestora. S-a susţinut că interceptarea convorbirilor telefonice era posibilă numai după începerea urmăririi penale şi nicidecum în faza actelor premergătoare, punct de vedere concordant şi cu deciziile Curţii Constituţionale din România 962 din 25 iunie 2009, 1587 din 9 decembrie 2010, 1373 din 26 octombrie 2010. Ori, în speţă autorizarea interceptărilor de către tribunal a avut loc în lunile martie, aprilie, mai şi iunie 2010 în faza actelor premergătoare, urmărirea penală fiind începută la 17 iunie 2010, ceea ce i-a produs inculpatului o gravă vătămare a dreptului la apărare, ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Un alt motiv de apel este cel care vizează stabilirea nulităţii relative a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr.942156 din 23 martie 2010 întocmit de Laboratorul de Analiză şi profil al Drogurilor, Precursori din cadrul BCCO Cluj, deoarece în urma analizelor de specialitate, proba a fost consumată în totalitate, astfel încât în acest moment, inculpatul nu mai are posibilitatea de a solicita o expertiză independentă, în ceea ce priveşte acea substanţă, încălcându-i-se dreptul la un proces echitabil şi cel al egalităţii de arme.

O altă critică se referă la solicitarea de achitare a inculpatului în baza art.10 lit.e rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prev.şi ped.de art.2 alin.2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.cât şi pentru infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu prev.şi ped.de art.4 alin.2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.33 lit.a C.pen., acesta fiind în eroare cu privire la felul şi natura substanţelor pe care le-a primit de la inculpatul L..

Un alt motiv de nemulţumire al inculpatului S.C. vizează achitarea sa de sub învinuirea ambelor infracţiuni în temeiul art.10 lit.d rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen., întrucât faptelor le lipseşte un element constitutiv, latura obiectivă.

Martorii T.G., C.L.I. şi C.O. nu şi-au schimbat declaraţiile, ci doar au făcut precizările necesare, care nu au fost solicitate cu ocazia primei declaraţii date, de către organele de anchetă. De altfel declaraţiile au fost menţinute şi în faţa instanţei de judecată. Pentru actele materiale faţă de C.P.A., T.G., C.L.I., C.O., T.S.M., se impune achitarea în baza art.10 lit.d, lipsind latura obiectivă a infracţiunii, nefiind vorba de oferirea spre consum a unor substanţe interzise. În ceea ce priveşte actul material de oferire de amfetamina spre consum lui C.P.A., Tribunalul arată că acest martor şi-a menţinut declaraţia de la urmărire penală, situaţie care nu corespunde realităţii. Inculpatul nu i-a oferit acestuia decât o singură dată spre consum substanţa legală „sare de baie”. Martorul C., audiat de instanţa de judecată, a confirmat că a primit o singură dată o substanţă, despre care nu ştie exact ce anume era.

In ceea ce priveşte actul material de vânzare a unei cantităţi nedeterminate de amfetamina lui D.S., acest martor face declaraţii care ridică numeroase dubii cu privire la veridicitatea lor, neexistând astfel probe suficiente care să permită condamnarea inculpatului, impunând aplicarea principiului „in dubio pro reo”, şi deci achitarea în baza art.10 lit.d C.pr.pen.

S-a solicitat de asemenea, înlăturarea ca probe ilegal obţinute a cumpărărilor de droguri efectuate de investigatorii şi colaboratorii autorizaţi de la inculpatul S., deoarece în speţă s-a dovedit că a fost vorba de o provocare din partea organelor de poliţie ca inculpatul să comită o infracţiune, condiţii în care s-a încălcat dreptul la un proces echitabil, fiind incidente astfel prevederile art.68 alin.2 C.proc.pen.

Pe de altă parte, apărătorul inculpatului arată că întrucât din probele dosarului rezultă că acea cantitate de droguri achiziţionată de inculpatul S.C. de la inculpatul L.V. este mai mică decât cea precizată de inculpatul L. în faza de urmărire penală, solicită ca instanţa de apel să reţină în considerentele deciziei că acesta a cumpărat de la coinculpatul L. de 4 ori câte 1-2 gr.substanţe interzise consumului.

Cu privire la infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, inculpatul S. a declarat că a consumat sare de baie, substanţă legală, impunându-se achitarea sa în baza art.ll pct.2 lit.a C.pr.pen., raportat la 10 lit.d C.pr.pen. pentru deţinerea în vederea consumului de mefedronă, deoarece faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii şi anume latura obiectivă, neexistând probe care să demonstreze contrariul.

Cu privire la infracţiunea de deţinere în vederea consumului propriu a amfetaminei, inculpatul nu a declarat nici un moment că a consumat această substanţă. Nicio persoană audiată ca martor nu a declarat că ar fi consumat amfetamina. Astfel se impune pronunţarea unei soluţii de achitare în baza art.11 pct.2 lit.a rap. la art.10 lit.d C.pr.pen., deoarece faptei îi lipseşte unul din elementele constitutive ale infracţiunii şi anume latura obiectivă, deţinerea în vederea consumului a amfetaminei. Faptul că se reţine că ar fi vândut colaboratorului autorizat amfetamina, nu înseamnă că a şi consumat respectiva substanţă.

In tertio, solicită menţinerea cuantumului pedepsei de 3 ani închisoare şi modalitatea de executare a acesteia, suspendarea sub supraveghere, pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prev. de art.2 alin.2 din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen, precum şi înlăturarea actului material cu privire la R.M.. Solicită a se reţine în favoarea acestuia şi mai largi efecte ale circumstanţelor atenuante prev.de art.74 alin.2 C.pen., cu consecinţa diminuării substanţiale a pedepselor sub minimul special prevăzut de lege, întrucât acesta beneficiază de caracterizări favorabile atât de la fostul loc de muncă, cât şi de la vecini şi prieteni, nu posedă antecedente penale şi are un copil minor în întreţinere.

În ultimul rând, se solicită a se dispune achitarea pentru infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu în baza art.10 lit.b/1 C.pen. rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen., având în vedere că fapta nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni şi pe cale de consecinţă, a se înlătura dispoziţiile art.33 lit.a C.pen.

Curtea examinând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:

Înfăptuirea justiţiei penale cere ca judecătorii să nu se întemeieze, în hotărârile pe care le pronunţă, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobândită pe bază de probe decisive, complete, sigure, în măsură să reflecte realitatea obiectivă (faptele supuse judecăţii).

Numai aşa se formează convingerea, izvorâtă din dovezile administrate în cauză, că adevărul – infracţiunile deduse spre soluţionare instanţei – este, fără echivoc, cel pe care îl înfăţişează realitatea reconstituită ideologic cu ajutorul probelor.

În conformitate cu dispoziţiile art.66 alin.1 şi art.5/2 din Codul de procedură penală, precum şi cu cele ale art.23 alin.11 din Constituţia României, orice cetăţean beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, deschiderea unei proceduri judiciare penale – prin începerea urmăririi penale – nefiind posibilă decât în condiţiile prevăzute de lege.

Prin adoptarea prezumţiei de nevinovăţie ca principiu de bază, distinct de celelalte drepturi care garantează şi ele libertatea persoanei – dreptul la apărare, respectarea demnităţii umane – s-au produs o serie de restructurări ale procesului penal şi a concepţiei organelor judiciare, care trebuie să răspundă următoarelor cerinţe: vinovăţia se stabileşte în cadrul unui proces, cu respectarea garanţiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamnă şi stabilirea vinovăţiei; sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapă a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii şi definitive pentru următoarea fază a procesului; la adoptarea unei hotărâri de condamnare, până la rămânerea definitivă, inculpatul are statutul de persoană nevinovată; la pronunţarea unei decizii judecătoreşti de condamnare, prezumţia de nevinovăţie este răsturnată cu efecte „erga omnes”; soluţia magistraţilor trebuie să se bazeze pe probe certe de vinovăţie, iar în caz de îndoială, ce nu poate fi înlăturată prin probe, trebuie să se pronunţe o soluţie de achitare.

Pe lângă aceste reglementări din dreptul intern, instanţa de apel reţine că şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că: „principiul prezumţiei de nevinovăţie reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării şi ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării, îi revine obligaţia de a arăta învinuitului care sunt acuzaţiile cărora le va face obiectul şi a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declaraţie de vinovăţie. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuşi sau cu asistenţa unui avocat) şi să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiaţi martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare şi apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în faţa acuzatului în audienţă publică şi în vederea unei dezbateri în contradictoriu”. (plenul hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue şi Jabordo versus Spania).

Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.

Inculpaţilor li s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalităţii de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că „exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecăruia o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Obligaţia de a veghea în fiecare caz la respectarea condiţiilor unui proces echitabil revine autorităţilor naţionale”. (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).: (hotărârea Hobo Machado contra Portugaliei din 20 februarie 1996 paragraf 31; hotărârea CEDO din25 iunie 1997 în cauza Van Orshover contra Belgiei paragraf 38; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Rowe şi David contra Marii Britanii, paragraf 60 ; hotărârea CEDO din 16 februarie 2000 in cauza Fitt contra Marii Britanii, paragraf 44.)

Mai mult, aceeaşi Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil şi în contradictorialitate”. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franţa). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror” (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).

Ca atare, garanţiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât şi al disp.art.5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Prealabil examinării pe fond a apelurilor DIICOT – Serviciul Teritorial Cluj şi a inculpaţilor S.C. şi G.G., Curtea reţine următoarele:

În primă instanţă, în faţa Tribunalului Cluj, inculpaţii S., L. şi G.G. au achiesat să dea declaraţie, prin care au recunoscut parţial infracţiunile imputate prin rechizitoriul parchetului, nuanţându-şi susţinerile faţă de faza de urmărire penală.

În apel, cei trei inculpaţi au uzat de dreptul de a nu se autoincrimina.

Motivele de apel ale inculpaţilor S. şi G.G. sunt aceleaşi cu cele invocate în faţa instanţei de fond cu titlu de apărări.

Având în vedere criticile aduse de inculpaţi şi parchet hotărârii tribunalului, instanţa de apel ţinând cont de efectul devolutiv al căilor de atac promovate, a efectuat o nouă judecată în fond a cauzei prin reexaminarea probatoriului deja administrat.

Prin modalitatea de a realiza cercetarea judecătorească, instanţa de apel le-a oferit inculpaţilor ocazia potrivită şi suficientă pentru a-şi valorifica în mod util dreptul lor de apărare (Vaturi împotriva Franţei- Hotărârea din 13 aprilie 2006, Desterhem împotriva Franţei- Hotărârea din 18 mai 2004) şi a asigurat echilibrul şi egalitatea de arme care trebuie să primeze pe tot parcursul procesului penal între acuzare şi apărare.

Noţiunea de proces echitabil cere ca instanţa internă de judecată să examineze problemele esenţiale ale cauzei şi să nu se mulţumească să confirme pur şi simplu rechizitoriul, trebuind să-şi motiveze hotărârea (Cauza Helle împotriva Finlandei, Hotărârea din 19 decembrie 1997, Cauza Boldea împotriva României- Hotărârea din 15 decembrie 2007).

Curtea Europeană, arată de asemenea, că prezenţa acuzatului la şedinţa de judecată are o importanţă esenţială pentru o bună soluţionare a cauzei, în sensul că instanţa trebuie să examineze nu numai personalitatea acuzatului şi starea sa de spirit la momentul comiterii infracţiunii pentru care este trimis în judecată, ci şi mobilurile activităţii sale infracţionale, iar „asemenea aprecieri au a cântări substanţial în soluţia ce urmează a fi pronunţată; caracterul echitabil al procedurii impune atât prezenţa acuzatului cât şi a celorlalte părţi vătămate, civile sau responsabile civilmente la instanţă, alături de apărătorii lor”. (cauza CEDO Kremzow contra Austriei din 21 septembrie 1993).

Apărătorul ales al inculpatului S.C. a contestat probele obţinute prin mijloace de probă administrate ilegal (în opinia sa) , având acest drept – a se vedea cazul Khom contra Marii Britanii – Curtea europeană de la Strasbourg.

Instanţa de apel, examinând sentinţa atacată, a apreciat că Tribunalul Cluj a reţinut o stare de fapt bazată pe probe concludente şi just interpretate şi că în raport de aceasta, în mod judicios s-a stabilit vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunilor pentru care au fost deferiţi justiţiei.

Cu privire la apelul Parchetului:

Potrivit art.72 din Codul penal la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Chiar dacă individualizarea pedepsei este un proces interior, strict personal al judecătorului, ea nu este totuşi un proces arbitrar, subiectiv, ci din contră el trebuie să fie rezultatul unui examen obiectiv al întregului material probatoriu, studiat după anumite reguli şi criterii precis determinate.

Înscrierea în lege a criteriilor generale de stabilire a pedepsei înseamnă consacrarea explicită a principiului individualizării sancţiunii, aşa încât respectarea acestuia este obligatorie pentru instanţă.

De altfel, ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care îl prezintă, în mod real persoana infractorului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa ei.

Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei, pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio-etice impuse de societate.

Sub aspectul individualizării pedepselor în speţă, trebuie efectuată o justă adecvare cauzală a criteriilor generale prevăzute de art.72 C.pen., ţinându-se cont de gradul de pericol social, în concret ridicat al faptelor comise agravat de circumstanţele reale ale săvârşirii lor, dar şi de circumstanţele personale ale inculpaţilor G.G., S.C. şi L.V. care au avut o atitudine parţial sinceră cu privire la faptele comise, nu posedă antecedente penale, aşa cum rezultă din fişele de cazier, au colaborat cu organele judiciare.

Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei infractorului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.

Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie a făptuitorului.

Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise şi în Codul penal român, art. – 52 alin.1 – , potrivit căruia “scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.

La individualizarea tratamentului penal, instanţa de apel trebuie să efectueze o corectă analiză şi evaluare a tuturor datelor concrete ale cazului, cât şi a împrejurărilor săvârşirii faptelor, în raport cu criteriile prevăzute de art.72 C.pen.

Pentru determinarea gradului de pericol social se ţine cont de două etape. Mai întâi, se apreciază dacă gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni. Apoi, se valorifică acest grad ţinându-se cont de o scară de valori personală a fiecărui judecător.

Orice sancţiune produce efecte diferite asupra fiecărui inculpat în parte, în funcţie de caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.

Dar, fireşte, în lumina criteriilor prevăzute de art.72 C.pen., gravitatea concretă a unei activităţi infracţionale trebuie stabilită consecutiv unui examen aprofundat şi cuprinzător al tuturor elementelor interne, specifice faptei şi făptuitorilor.

În cauză, Tribunalul Cluj printr-o aplicare şi corelare judicioasă a prevederilor art.74 lit.a C.pen., i-a condamnat pe inculpaţi la pedepse care se situează sub minimul special prevăzut de lege, sancţiuni apreciate de către instanţa de apel ca adecvate pericolului social concret al faptelor şi făptuitorilor.

Aplicarea unor măsuri punitive în regim de detenţie pentru inculpaţii S., L. şi G.G. sau înlăturarea circumstanţelor atenuante, recunoscute în favoarea lor de către prima instanţă, operaţiune ce ar determina sancţiuni mai aspre, relevă caracterul inadecvat al unor asemenea pedepse, ce ar genera serioase rezerve în legătură cu posibilităţile reale a scopului preventiv şi educativ prevăzut de lege.

Examinarea probelor administrate confirmă justeţea concluziei instanţei de fond relativ la existenţa infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi deţinerea lor pentru consum propriu, a contextului în care faptele au fost comise, urmările produse, sumele de bani obţinute în urma valorificării drogurilor.

În egală măsură însă, analiza actelor şi lucrărilor dosarului relevă o suită întreagă de alte aspecte a căror justă cuantificare, este în măsură să orienteze instanţa de apel în menţinerea sancţiunilor şi a unei modalităţi de executare a pedepselor neprivative de libertate faţă de inculpaţi, aceea a suspendării executării sancţiunii sub supraveghere conform art.861 C.pen.

Astfel, în privinţa inculpatului S.C. nu se poate ignora că acesta în vârstă de 34 de ani la data comiterii infracţiunilor, este încadrat în muncă şi nu posedă antecedente penale. În faţa Curţii, inculpatul S. a învederat că în prezent are in derulare un contract de muncă în Italia, in vederea asigurării existenţei sale materiale şi a familiei.

La Tribunalul Cluj au fost depuse mai multe caracterizări favorabile inculpatului, atât din partea fostului loc de muncă Gruparea de Jandarmi Mobilă Tg.Mureş, cât şi a unor persoane fizice (avocaţi, preoţi) care la unison atestă că apelantul este o persoană cu o conduită corespunzătoare în familie şi societate, evenimentul în care a fost implicat reprezentând un incident nefericit, care s-a datorat unui anturaj nefast.

Astfel, prin scriptul depus la instanţă, Gruparea de Jandarmi Mobilă Tg.Mureş, relevă că în perioada cât a lucrat la această unitate 1999-2002, inculpatul S.C. a fost un militar conştiincios, a manifestat preocupare şi interes pentru realizarea misiunilor încredinţate, cât şi pentru îndeplinirea obligaţiilor şi a atribuţiilor de serviciu, în relaţiile cu superiorii a avut un comportament regulamentar, iar faţă de ceilalţi colegi a arătat spirit de echipă şi iniţiativă. De asemenea, se invederează că inculpatul a avut o conduită profesională şi socială corespunzătoare, având calificativul „bun” cu ocazia evaluării anuale.

De asemenea, la dosar este depusă o caracterizare din partea SC I.S. SRL Tg.Mureş reprezentată de M.K., vecina inculpatului S., care relevă că acesta este cunoscut ca o persoană respectuoasă, care nu a fost implicat în acte antisociale şi respectă regulile de convieţuire socială. În acelaşi sens declară şi avocatul O.I.G. din cadrul Baroului Mureş „îl cunosc pe inculpat de aproximativ 9 ani şi pot să afirm că este o persoană preocupată de întreţinerea familiei sale şi educarea fiului cu care are o relaţie strânsă, motiv pentru care s-a deplasat şi în Spania în vederea realizării de venituri materiale, pentru un trai decent. Inculpatul S. are un statut respectabil în comunitate, este o persoană verticală care a dus o viaţă fără excese. Apreciez că situaţia prezentă se datorează influenţei nefaste a anturajului. Este evident că inculpatul S. conştientizează consecinţele faptelor sale şi se va îndrepta fără a fi necesară menţinerea în stare de detenţie”. La fel declară şi A.P. „inculpatul S. este o persoană matură, responsabilă, respectuoasă şi sensibilă. Din scriptul depus la instanţă, din partea preotului I.P. din Tg.Mureş, rezultă că inculpatul este o persoană onestă şi cu o conduită morală ireproşabilă. A luat chiar decizia de a lucra în afara ţării pentru a putea să ofere familiei sale – soţie şi copil – un trai cât mai bun”. Mai mult, la dosar este depus un atestat din partea unei instituţii de credit din Spania, care relevă că inculpatul S.C. a luat de la acea unitate un împrumut în anul 2005, pe care l-a rambursat la termen, fiind apreciat ca o persoană onestă.

Şi din referatul de evaluare rezultă că inculpatul a adoptat un comportament pro-social şi că menţinerea acestuia va depinde de măsura în care va reuşi să identifice şi să evite influenţele cu risc criminogen ale anturajului, în acest sens putând fi mobilizate resursele personale ale inculpatului, cum ar fi: motivaţia de a se implica în viitor în creşterea şi educarea fiului său, activităţi lucrative, conştientizarea gravităţii faptelor comise şi a consecinţelor acestora, pusă în valoare de experienţa detenţiei. De asemenea, relaţiile de ataşament şi sprijinul familiei, au fost identificate ca fiind în măsură a sprijini reintegrarea socială a inculpatului. Mai mult, aprecierea familiei în sens favorabil de către vecini şi preocuparea acesteia legată de păstrarea unei imagini pozitive în comunitate, constituie de asemenea, aspecte în măsură să asigure reintegrarea socială a inculpatului. Nu în ultimul rând, deplasarea acestuia în Spania, a fost făcută în vederea prestării unei munci utile, pentru a realiza venituri substanţiale destinate întreţinerii familiei.

De asemenea, actele din dosarul instanţei de fond atestă că cel în cauză are o situaţie familială complexă, a divorţat de soţie din vina exclusivă a acesteia în anul 2010, inculpatului fiindu-i încredinţat minorul spre creştere şi educare, conform sentinţei civile depuse la dosar. Fosta soţie a inculpatului a depus un script din care rezultă că acesta este un tată responsabil, are o relaţie de afecţiune cu minorul rezultat din căsătorie, contribuind la întreţinerea acestuia.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine că deşi în faza de urmărire penală inculpatul S. a negat comiterea infracţiunilor, în faţa primei instanţe, a revenit asupra acestor susţineri şi le-a nuanţat potrivit apărărilor invocate în considerentele sentinţei şi apoi în faţa instanţei de apel, prin motivele căii de atac promovate.

În privinţa inculpatului L.V., prima instanţă a reţinut circumstanţele atenuante vizate de art.74 lit.a C.pen, ca de altfel în privinţa tuturor făptuitorilor din prezenta speţă.

Conduita bună a inculpatului înainte de săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc şi de deţinere a acestora în vederea consumului propriu, din prezentul dosar, este reliefată prin lipsa antecedentelor penale, aşa cum rezultă din fişa de cazier judiciar.

Atitudinea acestuia atât din faza de urmărire penală cât şi din cea a cercetării judecătoreşti, justifică pe deplin reţinerea disp.art.74 lit.a C.pen., deoarece inculpatul a avut o atitudine sinceră în faţa organelor judiciare, contribuind la conturarea stării de fapt şi demonstrarea vinovăţiei tuturor coinculpaţilor.

Curtea apreciază că şi în privinţa acestui inculpat, perioada celor 7 luni petrecute în arest preventiv, coroborată cu lipsa antecedentelor penale, cu împrejurarea că acesta practică activităţi sportive de performanţă, este încadrat în muncă la o unitate militară, este de natură să ducă la concluzia că reeducarea sa este posibilă şi fără izolarea de societate, într-un loc de detenţie, existând suficiente garanţii că scopul sancţiunii va putea fi atins şi prin menţinerea pedepsei şi a modalităţii de executare dispusă de prima instanţă.

Referitor la inculpatul G.G., Curtea reţine că şi în privinţa acestuia, Tribunalul a aplicat circumstanţele atenuante vizate de art.74 lit.a C.pen. ţinând cont de lipsa antecedentelor penale şi de faptul că are un copil minor în întreţinere.

Curtea în baza propriului examen, relevă că textul art.74 lit.a C.pen.este incident în speţă întrucât aşa cum atestă fişa de cazier judiciar, apelantul are o conduită corespunzătoare, nefiind confruntat până în prezent cu legea penală.

Mai mult, acesta îşi asigură singur existenţa materială, fiind încadrat în muncă în calitate de bucătar, este divorţat, având un copil minor în întreţinere.

La dozarea şi individualizarea pedepselor cât şi a modalităţii de executare a acestora, instanţele trebuie să ţină seama de cantităţile de droguri traficate, urmările produse, sumele de bani obţinute în urma valorificării acestora, perioada de timp în care s-a derulat activitatea infracţională, caracterul continuat sau nu, al infracţiunii.

Probele dosarului relevă că inculpatul L.V. a achiziţionat de la inculpatul G.G. o cantitate de 54 gr.mefedronă şi amfetamină, în perioada februarie–iunie 2010, ceea ce a imprimat faptei caracterul continuat.

În privinţa inculpatului S.C. prima instanţă a reţinut că acesta a cumpărat în perioada februarie-iunie 2010, de la inculpatul L.V., 24 grame droguri de mare risc,respectiv de 4 ori, câte 5-7 gr.mefedronă, ceea ce în mod justificat a dus la reţinerea infracţiunilor în formă continuată.

Referitor la inculpatul G.G., atât tribunalul cât şi curtea vor reţine că acesta a vândut inculpatului L.V. 54 gr. droguri de mare risc.

Probele dosarului nu evidenţiază că inculpaţii S., L. şi G.G. s-au ocupat în mod organizat, vreme îndelungată, de săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc şi deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului propriu, ele atestând din contră, că faptele din prezenta cauză au un caracter accidental, ţinând de anturajul negativ al inculpaţilor, de vârsta tânără a acestora, ce demonstrează lipsa experienţei de viaţă şi nereprezentarea consecinţelor nocive ce pot surveni pentru viaţa şi libertatea lor, în cazul antrenării acestora în asemenea grupuri infracţionale.

Nu în ultimul rând, Curtea reţine că în urma traficului de droguri, inculpatul S.C. a dobândit 1360 lei, inculpatul L.V. 3.720 lei, iar inculpatul G.G. 5.630 lei.

Curtea reţine în favoarea celor trei inculpaţi semnificaţia conţinutului circumstanţelor judiciare atenuante prevăzute în art.74 alin.1 lit.a C.pen. apreciind just că acestea îşi găseau aplicabilitatea, în raport cu persoana lor, deoarece ei au avut o conduită bună anterior faptelor din prezentul dosar, nu posedă antecedente penale, împrejurare ce constituie o stare de normalitate de altfel, dar în acelaşi timp au demonstrat şi o atitudine corectă faţă de familie şi întreg contextul relaţiilor sociale, în fapt inculpaţii nemaifiind implicaţi până în prezent în infracţiuni de acest gen, evenimentele din prezentul dosar având un caracter izolat.

Infracţiunile de trafic de droguri de mare risc şi deţinerea de asemenea substanţe pentru consum propriu, au fost comise pe o perioadă de 5 luni, având un caracter continuat. Obiectul infracţiunii de trafic de droguri l-a constituit cantitatea de aproximativ 24 gr.mefedronă şi 4,6 gr amfetamină pentru inculpatul S. ; 54 gr. mefedronă şi amfetamină pentru inculpatul G.G. şi 54 gr. din aceleaşi substanţe pentru inculpatul L..

Atingerea dublului scop preventiv şi educativ al pedepsei, este esenţial condiţionată de caracterul adecvat al acesteia, revenind, în mod obiectiv, instanţei judecătoreşti datoria asigurării unui real echilibru între gravitatea faptei şi periculozitatea socială a infractorului, pe de o parte, şi durata sancţiunii şi natura sa (privativă sau nu de libertate), pe de altă parte. Mijloacele ce permit realizarea acestui obiectiv sunt reprezentate de criteriile de individualizare expres indicate în art.72 C.pen., iar orice altă abatere de la judicioasa lor utilizare în procesul de stabilire şi aplicare a sancţiunii afectează temeinicia şi legalitatea hotărârilor judecătoreşti de condamnare.

În cauză, analiza obiectivă a probelor administrate, pune în evidenţă caracterul just al sancţiunilor aplicate dar mai ales al modalităţii de executare a acestora, Tribunalul acordând cuvenita semnificaţie unor împrejurări ale dosarului, respectiv că inculpaţii S., L. şi G.G. nu posedă antecedente penale, au manifestat sinceritate, toţi fiind încadraţi în muncă şi pozitiv caracterizaţi de unitatea unde îşi desfăşoară activitatea, astfel că privarea lor de libertate la prima încălcare a legii penale ar avea consecinţe extrem de nefavorabile, greu de evaluat, faţă de circumstanţele reale ale faptelor şi raportat la cele personale ale inculpaţilor. Având in vedere că aceştia au petrecut 7 luni în arest preventiv şi ţinând seama şi de intervalul de timp însumând un an de la comiterea faptelor şi până la soluţionarea apelurilor, există suficiente temeiuri pentru a se considera că scopul pedepselor poate fi atins şi în condiţiile suspendării sub supraveghere a executării acestora, nefiind necesară privarea de libertate a celor trei inculpaţi sau majorarea sancţiunilor şi nici aplicarea pedepselor complementare.

Aşadar, apelul DIICOT nefiind fondat, se va respinge ca atare în baza art.379 pct.1 lit.b C.proc.pen.

Cu privire la apelul inculpatului G.G.:

Referitor la vinovăţia inculpatului G.G. sunt esenţiale declaraţiile inculpatului L.V. din faza de urmărire penală, menţinute cu ocazia confruntării cu inculpatul G.G. la data de 8 iulie 2010. Astfel, inculpatul L. precizează textual că „din luna februarie şi până la 19 iunie 2010 am cumpărat de la inculpatul G.G. de 30 de ori cantităţi cuprinse între 1 gr.şi 1,5 gr. „sare de baie”, respectiv mefedronă. Aceste droguri le-am consumat în cea mai mare parte singur, sau le-am oferit gratuit şi altor prieteni”. Declaraţia inculpatului L.V. din faza de urmărire penală se coroborează perfect cu conţinutul convorbirilor telefonice purtate între cei doi inculpaţi la 18 iunie 2010, ora 16,31 şi 18 iunie 2010 ora 17,03 şi cu procesul-verbal de constatare a infracţiunii flagrante întocmit de către organele de cercetare penală tot la data de 18 iunie 2010, prin care inculpatul L. a fost depistat de către organele de poliţie, după ce părăsise domiciliul inculpatului G.G., având asupra sa cantitatea de 1,4 gr.mefedronă, precum şi cu conţinutul procesului-verbal de efectuare a percheziţiei domiciliare la locuinţa inculpatului G.G.. Din actul întocmit cu ocazia percheziţiei locuinţei inculpatului G.G., rezultă că la domiciliul acestuia au fost descoperite cantităţile de 8,2 gr.şi 0,2 gr.mefedronă, respectiv cantitatea de 3,3 gr.amfetamină, ceea ce demonstrează fără dubiu, că susţinerile sale în sensul că a deţinut substanţe legale, sunt total nesincere, în speţă fiind vorba de droguri de mare risc, aspect pus în evidenţă prin conţinutul rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică, ataşate dosarului.

În sinteză, vinovăţia inculpatului G.G. în comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, este dovedită fără echivoc prin surprinderea inculpatului L., în momentul în care părăsea locuinţa sa, la data de 18 iunie 2010 având asupra lui cantitatea de 1,4 gr.mefedronă, achiziţionată de la inculpatul G.G.. Mai mult, imediat după surprinderea inculpatului L.V., organele de urmărire penală au efectuat o percheziţie la locuinţa apelantului G.G. la 18 iunie 2010, unde s-au descoperit atât mefedronă cât şi amfetamină, droguri de mare risc, care aşa cum a învederat constant inculpatul L. erau destinate vânzării, acesta achiziţionând de la apelantul G.G. în perioada februarie-iunie 2010, atât mefedronă cât şi amfetamină, atât pentru consumul său propriu cât şi în scopul revânzării acestora către inculpatul S.C. cu suma de 150 lei/gr. Descoperirea drogurilor de mare risc la domiciliul inculpatului G.G. se coroborează, aşa cum s-a arătat şi cu conţinutul convorbirilor telefonice interceptate între el şi coinculpatul L. la 18 iunie 2010, cât şi cu conţinutul procesului verbal de confruntare dintre cei doi inculpaţi din 8 iulie 2010 unde inculpatul L.V. şi-a menţinut punctul de vedere în sensul că a achiziţionat constant de la apelantul G.G. în perioada februarie-iunie 2010 droguri de mare risc atât în scopul revânzării cât şi pentru consumul său propriu. Cât priveşte declaraţiile inculpatului L.V. din faţa Tribunalului Cluj, prin care a revenit asupra susţinerilor din faza de urmărire penală, Curtea reţine că acestea sunt nejustificate, urmând a fi înlăturate, fiind făcute cu scopul de atenua atât propria răspundere penală cât şi a coinculpatului G.G..

Aşadar, pentru motivele ce preced, nu poate fi primită solicitarea din apelul inculpatului G.G. de a se dispune achitarea sa în baza art.10 lit.c şi art.10 lit.d rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen., întrucât nu el este autorul infracţiunilor deduse judecăţii sau că acestora le lipseşte un element constitutiv, respectiv latura obiectivă.

Cât priveşte susţinerea că se impune achitarea pentru infracţiunea de deţinere de droguri în vederea consumului propriu prev.de art.4 alin.2 din Legea 143/2000 întrucât a fost în eroare cu privire la natura substanţelor consumate sau deţinute („sare de baie”), Curtea reţine următoarele:

Nicio persoană nu poate invoca necunoaşterea legii. Pornind de la acest concept, în speţa de faţă s-a dovedit fără dubiu că inculpatul G.G. în realitate cunoştea foarte bine ce substanţe deţinea la domiciliu, atât pentru consumul său propriu, cât şi pentru vânzare către alte persoane. Această împrejurare rezultă chiar din declaraţia sa, din faza de urmărire penală în care arată „că a început să consume sare de baie” în cursul anului 2009, la început procurându-şi această substanţă din magazinele de profil din Tg.Mureş. Ulterior, acelaşi inculpat precizează că întrucât a cunoscut o persoană fizică care i-a oferit „sare de baie” la un preţ mai bun, a început să achiziţioneze de la aceasta, pentru consumul său propriu. Aşa fiind, este indubitabil că în aceste condiţii, inculpatul G.G. cunoştea încă din anul 2009 de când a început consumul acestei substanţe, care este preţul real cu care se poate achiziţiona, precum şi caracteristicile fizico-chimice, respectiv gustul şi mirosul ei.

Împrejurarea că acesta cunoştea că a comercializat mefedronă către inculpatul L., care a şi fost surprins în flagrant cu acea substanţă asupra lui când a ieşit din locuinţa inculpatului G.G., se justifică prin faptul că din luna februarie 2010, vânzarea acestei substanţe a devenit ilegală, fiind inclusă pe lista drogurilor de mare risc, aspect pe care ambii inculpaţi îl cunoşteau foarte bine, deoarece magazinele de substanţe etnobotanice nu îl mai puteau vinde, astfel că apelantul G.G. fiind un consumator declarat al acesteia încă din anul 2009 şi-a creat o proprie reţea de aprovizionare şi traficare a acestei substanţe. Mai mult, inculpatul L.V. în faza de urmărire penală, nu a declarat că nu cunoştea natura substanţei cumpărate de la inculpatul G.G., ba din contră, a afirmat că a achiziţionat mefedronă (sare de baie), ceea ce presupune că şi vânzătorul cunoştea natura substanţei vândute. Aceeaşi apărare şi-a făcut-o inculpatul G.G. şi cu privire la cantitatea de 3 gr.de amfetamină descoperită la domiciliul său cu ocazia percheziţiei efectuată de organele de poliţie la 18 iunie 2010, susţinând că a primit-o de la inculpatul L., dar nu mai cunoaşte în ce împrejurări, nu i-a comunicat natura substanţei, el crezând că este tot „sare de baie”, deoarece erau asemănătoare ca şi conţinut şi culoare.

Nici această apărare nu poate fi însuşită de către Curte, întrucât inculpatul G.G. fiind consumator al acestei substanţe încă din anul 2009, este limpede că după un contact de aproape un an cu aceasta şi un consum regulat, putea să facă deosebirea între mefedronă şi amfetamină, tocmai ţinând cont de particularităţile fizico-chimice care le deosebesc. Nu în ultimul rând, dovada faptului că apelantul G.G. cunoştea natura substanţelor vândute şi deţinute pentru consum propriu, este reliefată cu perioada în care s-a desfăşurat activitatea infracţională februarie-iunie 2010, ştiut fiind faptul că până în luna februarie 2010, „sarea de baie” putea fi achiziţionată din magazinele cu produse etnobotanice. În aceste condiţii, este dovedit fără dubiu că din momentul în care apelantul G.G. nu a mai putut achiziţiona acea substanţă din magazinele de profil, din luna februarie 2010 şi-a găsit alte căi de aprovizionare şi desfacere a acestei substanţe.

Aşa fiind, nici această apărare a inculpatului G.G. de achitare în baza art.10 lit.e rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen., pentru infracţiunea vizată de art.4 alin.2 din Legea 143/2000 nu poate fi primită, fiind combătută prin propriile declaraţii ale apelantului, care se coroborează cu declaraţiile inculpatului L., cu conţinutul rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică, cu concluziile percheziţiei efectuate la locuinţa sa la 18 iunie 2010.

Referitor la solicitarea de a se da o eficienţă mai mare circumstanţelor atenuante vizate de art.74 lit.a C.pen.şi recunoscute în favoarea apelantului de către tribunal şi pe cale de consecinţă, de a se aplica pedepse mult reduse sub minimul special prevăzut de lege, Curtea reţine că atât cuantumul sancţiunii cât şi modalitatea de executare a acesteia pentru inculpatul G.G. nu se impune a fi redus şi nici schimbat faţă de gravitatea faptelor comise, consecinţele acestora, rezonanţa în comunitate şi a reacţiei pe care societatea prin organele judiciare trebuie să o aibă, faţă de săvârşirea unor asemenea infracţiuni.

În privinţa inculpatului G.G., menţinerea modalităţii de executare a pedepsei prin suspendare sub supraveghere, este bine aleasă şi în deplin acord cu dispoziţiile art.1 din Codul penal, ce prevăd că „legea penală apără persoana, drepturile şi libertăţile acesteia, proprietatea, precum şi întreaga ordine de drept”.

Nu în ultimul rând, respectarea de către inculpat a măsurilor de supraveghere pe durata termenului de încercare va contribui la conştientizarea de către acesta pe viitor, a consecinţelor implicării sale în activităţi cu caracter infracţional.

Aşa fiind, apelul inculpatului se va respinge ca nefondat în baza art.379 pct.1 lit.b C.proc.pen.

Cu privire la apelul inculpatului S.C.:

Referitor la primul motiv de apel invocat de inculpat în sensul constatării nulităţii relative a cererilor procurorului pentru interceptarea convorbirilor telefonice şi implicit a încheierilor Tribunalului Cluj prin care s-a autorizat înregistrarea convorbirilor, alături de procesele verbale în care s-au redat conţinutul acestora, fiind încălcate prevederile art.91/1 C.proc.pen., acte prin care i s-a adus o vătămare şi o încălcare a dreptului la apărare care nu poate fi înlăturată decât prin constatarea nevalabilităţii acestora, Curtea reţine următoarele:

Corespunde realităţii că autorizaţiile de interceptare a convorbirilor telefonice ale celor trei inculpaţi au fost date de către Tribunalul Cluj în lunile martie-mai 2010 deşi urmărirea penală a fost începută la 17 iunie 2010. Prin aceasta însă, nu au fost încălcate cerinţele art.91/1 C.proc.pen. Astfel, potrivit disp.art.91/1 alin.1 C.proc.pen., interceptarea şi înregistrarea convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, se realizează cu autorizarea motivată a judecătorului, la cererea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală, în condiţiile prevăzute de lege, dacă sunt date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu, iar interceptarea şi înregistrarea se impune pentru stabilirea situaţiei de fapt, sau pentru că identificarea sau localizarea participanţilor nu poate fi făcută prin alte mijloace ori, cercetarea ar fi mult întârziată.

Alin.2 al aceluiaşi articol, enumeră infracţiunile pentru care se poate admite acest mijloc de probă. Din analiza disp.art.91/1 C.proc.pen., rezultă că înregistrarea convorbirilor telefonice este subordonată unor condiţii strict determinate, şi anume: lit.a) să existe date sau indicii temeinice privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni. Deşi legea nu defineşte noţiunea de „date” prin aceasta se înţelege orice informaţii obţinute prin orice mijloace, cu excepţia celor interzise de lege, de către organele de urmărire penală privind pregătirea sau săvârşirea de fapte prevăzute de legea penală. Noţiunea de „indicii temeinice” are semnificaţia prevăzută în art.143 C.proc.pen. Datele sau indiciile temeinice pot privi fie pregătirea, fie săvârşirea unei infracţiuni, astfel încât înregistrarea se poate efectua şi înainte de săvârşirea oricărei infracţiuni; b) să privească o infracţiune dintre cele pentru care urmărirea penală se efectuează din oficiu; c) să fie utilă pentru aflarea adevărului. Utilitatea trebuie apreciată de organul de urmărire penală care face propunerea pentru autorizarea, de către judecător a interceptărilor convorbirilor telefonice; d) să existe o autorizaţie din partea judecătorului competent.

Potrivit disp.art.91/3 alin.1 C.proc.pen., convorbirile telefonice sunt redate integral într-un proces verbal ce constituie mijloc de probă.

Rezultă aşadar, că legalitatea interceptărilor convorbirilor telefonice nu este condiţionată de începerea urmăririi penale. Legea nu prevede, ca o garanţie distinctă, obligativitatea înştiinţării persoanei interesate despre faptul înregistrării. Această omisiune este firească, având în vedere scopurile pentru care s-a luat o asemenea măsură şi caracterul secret al acesteia. Ulterior, însă, inculpatul are dreptul de a lua cunoştinţă despre înregistrare, având totodată, posibilitatea de a contesta conţinutul înregistrărilor.

Prin urmare, împrejurarea că în cauza de faţă autorizaţiile pentru interceptarea convorbirilor telefonice au fost date de judecătorul competent în perioada martie-mai 2010, iar rezoluţia de începere a urmăririi penale împotriva inculpatului apelant a fost dată la 17 iunie 2010, nu poate să constituie un motiv de nulitate relativă, nefiind incident niciunul din cazurile limitativ prevăzute de disp.art.197 alin.1 şi 2 C.proc.pen. Cât priveşte valoarea probantă a procesului verbal ce se încheie cu ocazia înregistrărilor, se impune a se observa că legea nu cuprinde nicio derogare de la principiul liberei aprecieri a probelor, instanţa de judecată analizându-le în contextul celorlalte probe administrate în faza de urmărire penală şi în cursul cercetării judecătoreşti.

Referitor la constituţionalitatea art.91/1 C.proc.pen., Curtea observă că acest articol nu a fost declarat neconstituţional, aşa cum se atestă prin deciziile 962/2009; 1587/2010; 1373/2010 a C.C.R.

Pe de altă parte, conform dispoziţiilor art.224 alin.3 C.proc.pen., procesul verbal prin care se constată efectuarea unor acte premergătoare, poate constitui mijloc de probă. Ori, procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice interceptate şi înregistrate sunt astfel de probe.

În prezenta cauză Curtea reţine că interceptările şi înregistrările telefonice se coroborează cu declaraţiile martorilor C.P.A., D.S., P.A., S.I.C. şi B.A., T.G., C.L.I., C.O. (puşi ulterior sub învinuire) care într-o accepţiune mai largă în cauza Curţii Europene a Drepturilor Omului „Spânu împotriva României” sunt consideraţi martori, precum şi cu ale inculpaţilor G.G., L. şi S..

Curtea apreciază că legalitatea interceptărilor şi înregistrărilor convorbirilor telefonice nu este legată de începerea urmăririi penale, ci de respectarea condiţiilor prevăzute în art.911 C.proc.pen., respectiv existenţa unor indicii privind pregătirea sau săvârşirea unei infracţiuni; infracţiunile să facă parte din cele enumerate la alin.2 al articolului; să fie necesare pentru stabilirea situaţiei de fapt ori pentru identificarea sau localizarea participanţilor care nu ar fi posibilă prin alte mijloace ori cercetarea ar fi mult întârziată; ultima condiţie fiind aceea a autorizării de către judecător.

În speţa prezentă, aceste condiţii pentru interceptare şi înregistrare au fost realizate. Mai mult, infracţiunile săvârşite erau prevăzute în Legea 143/2000, enumerată în textul art.911 alin.2 C.proc.pen.

Curtea, preocupată şi de practica Curţii Europene a Drepturilor Omului, a reţinut că în cauza „Dumitru Popescu împotriva României” (nr.2) aceasta a apreciat că noul cadru legislativ modificat prin Legea nr.281/2003 şi Legea nr.356/2006 oferă garanţiile necesare în materie de interceptare şi transcriere a comunicaţiilor.

Curtea mai constată că dispoziţiile art.911-art.916 C.proc.pen., sunt în deplin acord cu art.4 din Recomandarea (2005)10 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei privind „tehnicile speciale de anchetă”, potrivit căruia aceste tehnici pot fi utilizate dacă există motive serioase de a crede că o infracţiune gravă a fost săvârşită ori este pregătită sau în curs de pregătire de una sau mai multe persoane anume identificate ori de o persoană sau un grup de persoane care nu a fost încă identificat”. Ori, în prezenta cauză, aceste „tehnici speciale de anchetă” au fost folosite exact în scopul arătat în recomandare.

Pentru motivele ce preced, nu se poate constata nulitatea relativă a conţinutului interceptărilor convorbirilor telefonice şi nici a actelor procesuale în baza cărora acestea au fost efectuate şi nici încălcarea art.911 C.proc.pen.

Referitor la al doilea motiv de apel vizând stabilirea nulităţii relative a raportului de constatare tehnico-ştiinţifică nr.942156 din 23 martie 2010 întocmit de Laboratorul de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul IGPR-BCCO Cluj întrucât cu ocazia efectuării probei ştiinţifice aceasta a fost consumată în întregime, nemaifiind posibilă păstrarea unei contraprobe, ceea ce a încălcat dreptul inculpatului la un proces echitabil şi pe acela al egalităţii de arme, Curtea reţine următoarele:

În cauza dedusă judecăţii, prin faptul că proba supusă analizelor de laborator constând în 0,2 gr.mefedronă a fost consumată în întregime la data de 23 martie 2010, nu se poate ajunge la concluzia nulităţii relative a actului ştiinţific întrucât dispoziţiile legale ale art.18 din Legea 143/2000 nu prevăd o asemenea consecinţă. Păstrarea contraprobei este obligatorie potrivit textului de mai sus, dar nicăieri nu este indicată sancţiunea nulităţii actului ştiinţific, în ipoteza în care proba prelevată este în cantitate insuficientă, ea consumându-se cu ocazia analizelor de specialitate. Mai mult, concluziile unei probe ştiinţifice fac dovada până la înscrierea acesteia în fals, ceea ce nu s-a realizat în speţa de faţă. Pe de altă parte, în declaraţiile date în faţa Tribunalului Cluj, chiar inculpatul S. recunoaşte că a achiziţionat „sare de baie”, respectiv mefedronă de la inculpatul L., în perioada februarie-iunie 2010, condiţii în care nu putea fi mirat de concluziile raportului de constatare tehnico-ştiinţifică cu nr.942156 din 23 martie 2010 care au atestat că proba supusă analizei conţine mefedronă.

Chiar dacă pur teoretic, (deşi pentru motivele arătate, nu se impune acest lucru) Curtea ar înlătura din procesul de apreciere a probelor acest raport de constatare tehnico-ştiinţifică, rămân în vigoare şi demonstrează fără dubiu vinovăţia inculpatului în săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc, celelalte rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică din 26 aprilie 2010, 29 aprilie 2010, 10 mai 2010, 31 mai 2010, din care rezultă că substanţele care au fost vândute de către inculpat investigatorilor şi colaboratorilor sub acoperire, constituie amfetamină şi care alături de mefedronă constituie droguri de mare risc.

Faţă de cele expuse, nici al doilea motiv de apel al inculpatului nu poate fi primit.

Cât priveşte solicitarea de achitare a inculpatului S. de sub învinuirea ambelor infracţiuni deduse judecăţii, în temeiul art.10 lit.e rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen., întrucât a fost în eroare cu privire la natura substanţelor comercializate sau deţinute în vederea consumului propriu, Curtea reţine următoarele:

Potrivit declaraţiei din faţa Tribunalului Cluj, rezultă că inculpatul S.C. este consumator de „sare de baie” din anul 2009, substanţă pe care o procura din magazinele de profil – etnobotanice – şi ale cărei caracteristici fizico-chimice le cunoştea, ca efect al consumului regulat. Se observă şi probele dosarului o atestă, că după interzicerea comercializării mefedronei (sare de baie) şi includerea acesteia în categoria drogurilor de mare risc, în luna februarie 2010 inculpatul S. a apelat pentru procurarea acestei substanţe, tocmai cunoscând caracterul ilegal al acesteia, la inculpatul L.. Mai mult, nu era necesar, dacă nu cunoştea caracterul de substanţă interzisă al mefedronei, să se deplaseze pentru cumpărarea acesteia până la Tg.Mureş, putând să o achiziţioneze pe căi ocolite de la magazinele de profil din Cluj.

Împrejurarea că inculpatul S.C. cunoştea natura substanţelor comercializate şi deţinute în vederea consumului propriu, este dovedită şi prin declaraţiile martorilor C.P.A., T.G., D.S., C.L.I. Ioana, C.O., P.A., S.I.C. şi B.A.. Mai mult, probele găsite în urma percheziţiei domiciliare în apartamentul unde locuiau inculpatul S.C. şi numitul T.S.M. confirmă declaraţiile martorilor C.P.A. şi D.S. privind oferirea de droguri de mare risc de către inculpatul S.C. în apartamentul nr.12 situat în Cluj-Napoca, str.M. nr.35-37. Ori, este indubitabil că inculpatul S. cunoştea natura substanţelor oferite, respectiv că acestea sunt droguri de mare risc.

Chiar şi martorii R.M., D.C., C.T., J.L. şi M.C.S. în faza de urmărire penală, au arătat că inculpaţii S.C. şi L.V. desfăşurau activităţi legate de traficul de droguri. Astfel, martorul D.C. precizează textual „îl cunosc pe numitul L.V. întrucât suntem vecini de bloc, iar în urmă cu aproximativ 2 luni m-am întâlnit cu un prieten care avea asupra lui o mică cantitate de drog şi mi-a spus că s-a întâlnit în oraş cu L., că acesta era drogat şi i-a dat prietenului meu 3-4 gr.de speed, pe care îl ţinea în mână. Din acel bulgăre de speed, a primit o mică parte şi prietenul meu C., căruia i-am spus că este periculos să consume astfel de drog şi l-am sfătuit să-l arunce”. În acelaşi sens, declară şi martora M.C.S.

Nu în ultimul rând, în perioada februarie-iunie 2010, inculpatul S.C. a vândut droguri de mare risc aşa cum atestă rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică chiar investigatorilor sub acoperire şi colaboratorilor acestora, condiţii în care nu poate susţine că nu a cunoscut natura substanţelor comercializate şi deţinute totodată pentru consum propriu. Această împrejurare este atestată prin declaraţia din 11 ianuarie 2011 a investigatorului sub acoperire, din faţa tribunalului cu nume de cod „D.G.” care atestă că inculpatul S.C. i-a vândut speed, respectiv amfetamină, deci cunoştea natura substanţelor comercializate.

Faţă de cele expuse mai sus, nu poate fi primit nici al treilea motiv de apel formulat de inculpat vizând achitarea sa în temeiul art.10 lit.e C.proc.pen.

Un alt motiv de apel a vizat constatarea nulităţii absolute a actelor materiale de vânzare a drogurilor de mare risc de către inculpatul S. investigatorilor sub acoperire şi colaboratorilor acestora, apreciindu-se că organele de poliţie l-au determinat pe inculpat la săvârşirea infracţiunilor, în scopul obţinerii de probe, ceea ce face incidente prevederile art.68 alin.2 C.proc.pen. În legătură cu acest aspect, Curtea reţine următoarele:

În cauză, persoanele care au efectuat investigaţiile au fost ascultaţi ca martori in condiţiile art. 861 al.7 Cpp. de către Tribunalul Cluj, în şedinţa publică din 11 ianuarie 2011.

Prin acest procedeu s-au respectat cele statuate de instanţa supremă, in sensul că “declaraţia investigatorului sub acoperire care a servit ca temei pentru întocmirea rechizitoriului , are valoare doveditoare dacă persoana este ascultată şi în cursul judecăţii”.

În acelaşi sens, în jurisprudenţa CEDO s-a stabilit că “nu este afectat caracterul echitabil al procesului in cazul in care condamnarea unei persoane s-a bazat şi pe susţinerile agenţilor acoperiţi dar şi pe cele ale altor martori ai acuzării şi apărării, ascultaţi nemijlocit de instanţă. (Cauza Kostovski contra Olandei din 20 nov.1989 şi Vanyan contra Rusiei din 15 dec.2005).

Investigatorii cu nume de cod „B.V., T.R., D.G.” au invederat în faţa instanţei de fond că au reuşit identificarea persoanei cunoscute sub numele de “C.” ca fiind inculpatul S.C.. S-a relevat că toate tranzacţiile vizând droguri de mare risc au avut loc in primăvara anului 2010.

Investigatorii sub acoperire au precizat că in acest interval au cumpărat: B.V. de patru ori, amfetamină de la inculpatul S.C., preţul pentru un gram fiind de 100 lei sau mai mult; T.R. a cumpărat de două ori amfetamină de la inculpatul S.C. cu 100 lei/gr. şi D.G. a primit în două rânduri câte un plic conţinând un praf de culoare albă care s-a dovedit a fi sare de baie sau mefedronă plătind pentru un gr.,100 lei.

Investigatorul B.V. a învederat că în primăvara anului 2010 colaboratorul sub acoperire cu nume de cod „D.T.” a obţinut de la inculpatul S.C. speed plătindu-i pe gram 100 de lei sau mai mult.

Este important de subliniat, în acord cu practica instanţei supreme, că între declaraţiile investigatorului sub acoperire şi ale colaboratorului, date de aceştia în cursul urmăririi penale şi a cercetării judecătoreşti nu au existat contradicţii, care să creeze dubii privind situaţia de fapt cu care a fost sesizată instanţa de judecată.

Declaraţiile acestora se coroborează insă şi cu depoziţiile martorilor C.P.A., T.G., D.S., C.L.I., C.O., P.A., S.I.C. şi B.A., cu concluziile probelor ştiinţifice care atestă că substanţele achiziţionate de colaborator de la inculpat, sunt mefedronă şi amfetamină.

Mai mult, suma de bani plătită de către inculpatul S.C. inculpatului L.V., pentru 1 g. de substanţă este identică cu cea plătită de colaboratorul autorizat pentru 1 g. de amfetamină sau mefedronă, ceea ce dovedeşte încă o dată implicarea inculpatului S. in săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

Nu în ultimul rând, in speţă s-au respectat întrutotul şi cele statuate in doctrină, în legătură cu întrunirea cumulativă a unor condiţii, pentru ca substanţele ce au făcut obiectul infracţiunilor, să fie dobândite in mod legal şi anume: persoana care procură substanţele să aibă calitatea de investigator sub acoperire sau colaborator al acestuia; să existe o autorizare (ordonanţă motivată) prealabilă a procurorului care realizează urmărirea penală, care de regulă coincide cu autorizarea investigatorului sub acoperire, iar scopul dobândirii substanţelor să constea în descoperirea activităţilor infracţionale şi în identificarea persoanelor implicate in traficul de droguri.

În cauză, s-a probat fără echivoc, că în urma autorizării procurorului, investigatorii sub acoperire şi colaboratorii acestora au cumpărat in mai multe rânduri de la inculpat, mefedronă şi amfetamină, aşa cum rezultă din concluziile probelor ştiinţifice, în perioada martie – mai 2010.

Curtea reţine că folosirea unui investigator sub acoperire în scopul surprinderii în flagrant delict de trafic de droguri de mare risc a făptuitorului nu constituie o încălcare a prevederilor art.68 alin.2 C.proc.pen., potrivit cărora este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue comiterea unei fapte penale, în scopul obţinerii unei probe.

De vreme ce o persoană, consumatoare de droguri, a comis în mod repetat acţiuni specifice traficului ilicit de droguri, nu agentul sub acoperire este cel care o determină să săvârşească sau să continue comiterea acestora, rezoluţia în acest sens fiind luată anterior de făptuitor.

În atare caz, investigatorul acoperit acţionează în temeiul art.224/1 şi art.224/2 C.proc.pen. precum şi a art.21 şi art.22 din Legea nr.143/2000, numai în vederea strângerii datelor privind existenţa infracţiunii şi identificarea făptuitorilor, între care şi prin participarea sa la surprinderea acestora în flagrant delict.

Inculpatul S.C. a fost depistat de către organele de urmărire penală după ce a vândut droguri de mare risc investigatorilor sub acoperire, ceea ce constituie infracţiunea de trafic de droguri de mare risc prevăzută în art.2 alin.2 din Legea 143/2000, aşa cum rezultă din procesele verbale de constatare încheiate în cauză şi din declaraţiile martorilor, probe ce se coroborează cu declaraţiile inculpaţilor S.C.,. L.V. şi G.G. care au recunoscut că, ocazional consumau droguri şi se ocupau cu procurarea şi vânzarea acestora.

Este adevărat că, potrivit art.68 alin.2 C.proc.pen.este oprit a determina o persoană să săvârşească sau să continue comiterea unei fapte penale în scopul obţinerii unei probe. În interpretarea literală a textului, a determina înseamnă a face ca cineva să ia o anumită hotărâre.

Ori, în cauză s-a stabilit că hotărârea inculpatului S.C. legată de operaţiuni privind circulaţia şi consumul drogurilor era luată mai înainte ca acesta să se fi întâlnit cu investigatorii sub acoperire care au fost legal folosiţi în dosar, potrivit art.21 şi urm.din Legea 143/2000. Prin urmare, nu aceşti investigatori l-au determinat pe inculpat să comită faptele.

Aşa fiind, nici acest motiv de apel al inculpatului S. nu poate fi onorat.

S-a solicitat de către apărătorul inculpatului S., a se reţine de către Curte că obiectul traficului de droguri de mare risc, respectiv cantitatea de droguri cumpărată de la inculpatul L.V., să fie modificată, în sensul stabilirii unei cantităţi totale de 8 gr.de substanţe interzise, aşa cum a precizat apelantul S. în faţa tribunalului, susţinere întărită şi prin revenirea asupra declaraţiilor din faza de urmărire penală de către inculpatul L.V..

Această solicitare nu poate fi primită, deoarece revenirea inculpatului L.V. asupra declaraţiei din faţa procurorului, nu este justificată cu nimic şi nu este coroborată cu celelalte probe. Curtea apreciază că prima declaraţie a inculpatului L.V., din faza de urmărire penală, luată imediat după prinderea acestuia în flagrant la 19 iunie 2010, având asupra sa mefedrona achiziţionată de la inculpatul G.G., reflectă realitatea şi unde fără a fi constrâns a arătat textual „după ce l-am cunoscut pe C. (S.C.), acesta m-a rugat să-i fac şi lui rost de droguri. Ca urmare, din luna februarie şi până la 19 iunie 2010 am cumpărat de la G. de 4 ori cantităţi cuprinse între 5 şi 7 gr.sare de baie, pe care ulterior i le-am vândut lui C.. De două ori i-am vândut lui C. drogurile cu acelaşi preţ cu care le-am cumpărat de la G., respectiv 150 lei/gr., iar ultimele două dăţi, eu le-am cumpărat cu 120 lei/gr.şi le-am vândut lui C. cu 150 lei/gr.” Nu este de neglijat menţiunea că inculpatul L. a semnat declaraţia după ce a citit-o şi a fost de acord cu consemnările efectuate de către procuror în prezenţa apărătorului din oficiu. Mai mult, inculpatul L. nu a formulat plângere penală pentru cercetare abuzivă împotriva procurorului sau a poliţiştilor delegaţi în acest dosar.

Aşa fiind, prima declaraţie a inculpatului L. din faza de urmărire penală din 19 iunie 2010 reflectă realitatea, întrucât în acel moment el nu a avut posibilitatea de a fi contactat de inculpatul S.C. şi atenţionat asupra cantităţilor ce le va declara ca făcând obiect al infracţiunii de trafic de droguri de mare risc. Mai mult, rezultă cu prisosinţă că această declaraţie reflectă realitatea, întrucât inculpatul L. din proprie iniţiativă a declarat numărul de operaţiuni şi cantitatea de droguri înstrăinată inculpatului S., organele de anchetă neputând să-l sugestioneze în acest sens, nefiind de faţă la întâlnirile acestora. Revenirile inculpaţilor S. şi L. în faţa Tribunalului Cluj, asupra cantităţii de droguri ce a făcut obiectul traficului de asemenea substanţe, sunt nejustificate şi ca atare, Curtea va reţine ca veridică prima declaraţie a inculpatului L. din faţa procurorului, în care acesta învederează că de 4 ori i-a vândut câte 5-7 gr.mefedronă inculpatului S.C..

Prin urmare, nici această solicitare din motivele de apel ale inculpatului S.C., nu va putea fi primită.

O altă critică adusă de inculpatul S.C. hotărârii tribunalului vizează solicitarea acestuia de a se dispune achitarea în temeiul art. 10 lit.d C.pr.pen. rap.la art.11 pct.2 lit.a C.pr.pen. de sub învinuirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev.de art.2 alin.2 din Legea 143/2000 şi deţinere de droguri de mare risc prev.de art.4 alin.2 din Legea 143/2000, întrucât lipseşte latura obiectivă a faptelor, inculpatul învederând că nici nu a traficat aceste substanţe interzise şi nici nu le-a deţinut în vederea consumului propriu, probele dosarului neconfirmând susţinerea rechizitoriului.

În legătură cu această critică, Curtea reţine următoarele:

Aprecierea probelor într-o cauză dedusă judecăţii, este rezultatul unui proces de cunoaştere a realităţii obiective, in cadrul căruia probele dau naştere unui sentiment de certitudine în legătură cu existenţa sau inexistenţa unei infracţiuni, confirmarea sau absenţa vinovăţiei persoanei trimise in judecată.

Potrivit disp. art 63 al.2 Cpp., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită. Aprecierea fiecărei probe se face de organul de urmărire penală sau de instanţa de judecată, in urma examinării tuturor celor administrate, in scopul aflării adevărului.

În virtutea acestor dispoziţii, orice infracţiune poate fi dovedită prin orice mijloace de probă prevăzute de lege, dacă organul judiciar şi-a format convingerea că a aflat adevărul în cauza penală.

Pe de altă parte, prezumţia de nevinovăţie care guvernează procesul penal îmbracă două coordonate: administrarea probelor in faza de urmărire penală şi a cercetării judecătoreşti şi interpretarea acestora. În ceea ce priveşte interpretarea probelor, pentru a putea fi răsturnată prezumţia de nevinovăţie este necesar ca instanţa să înlăture eventualitatea, bănuielile, supoziţiile, aproximaţiile, pentru că atunci când faptele nu sunt stabilite cu certitudine, nu poate fi pronunţată o hotărâre de condamnare.

În speţă, Parchetul a dispus trimiterea in judecată a inculpatului pentru comiterea infracţiunilor de: trafic de droguri de mare risc prev.de art. 2 al.2 din Legea 143/2000 cu art. 41,42 Cod penal şi deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev de art. 4 al.2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art. 41,42 Cod penal, constând in aceea că în mod repetat, în baza unei rezoluţii unice infracţionale, în cursul anului 2010, inculpatul S.C. a vândut şi oferit mefedronă şi amfetamină, investigatorilor autorizaţi cu nume de cod B.V., T.R., D.G., colaboratorului D.T. şi martorilor C.P.A., T.G., D.S., C.O., C.L.I., C.T., T.S. şi totodată a deţinut aceeaşi substanţă, în vederea consumului propriu, sau împreună cu alte persoane, în anul 2010.

În raport de disp.art 62 , 63 Cpp cu referire la art. 1 , art. 200, art 289 Cpp, hotărârea prin care se soluţionează cauza penală dedusă judecăţii trebuie să apară ca o concluzie, susţinută de materialul probator administrat in dosar, constituind un lanţ deductiv, fără discontinuitate. Ori, in cauză, probele strânse in cursul urmăririi penale şi care au servit drept temei de trimitere in judecată, precum şi cele administrate în faza judecăţii, dovedesc, în mod cert, că autorul infracţiunilor prev.de art. 2 al.2 şi 4 al.2 din Legea 143/2000 cu art. 41,42 Cp. , este inculpatul S.C. şi că faptele au existat in realitate.

Toţi martorii indicaţi în rechizitoriul Parchetului, cu excepţia numiţilor S.D.M. şi D.C. au fost audiaţi nemijlocit de către Tribunalul Cluj.

Astfel, martorul C.P.A., în declaraţia din faza de urmărire penală învederează textual „am primit în luna aprilie 2010 de 5 ori amfetamină – speed – de la inculpatul S.C., pentru care nu am plătit bani. Drogurile mi le-a dat în barul Raum 18 din Cluj. Nu am primit sau cumpărat „sare de baie” de la inculpatul S..” Acest martor în declaraţia din faţa Tribunalului Cluj arată că îşi menţine declaraţia din faza de urmărire penală, cu precizarea, însă, că nu a primit de la inculpatul S. de 5 ori amfetamină, ci doar o dată. Revenirea martorului în faţa instanţei de judecată asupra depoziţiei din faza de urmărire penală, nu este justificată cu nimic, condiţii în care nu va fi acceptată de către curte. Mai mult, ceea ce este important este că acesta recunoaşte că a primit amfetamină de la inculpatul S., neinteresând neapărat frecvenţa cumpărărilor sau a primirii cu titlu gratuit a acestor droguri. De relevat, că în faţa organelor de urmărire penală, martorul C.P. şi-a citit declaraţia şi nu a invocat vreo consemnare nelegală din partea anchetatorilor, prin urmare revenirea, fără oferirea unui motiv temeinic, asupra acelor declaraţii, va determina curtea, să o înlăture.

Apoi, martora T.G., în declaraţia din faza de urmărire penală afirmă că „la 4 aprilie 2010 am fost invitată de inculpatul S.C. la o petrecere organizată în cadrul unei cabane din localitatea Tarniţa, unde am consumat substanţa „Generation 2012”, despre care nu pot preciza cu exactitate cine a adus-o”. În depoziţia din faţa Tribunalului Cluj aceeaşi martoră îşi menţine declaraţia din faza de urmărire penală.

Martorul C.O., în declaraţia din faza u.p. afirmă că „în luna aprilie 2010, am participat la un chef organizat de inculpatul S.C., la o cabană din Tarniţa, petrecere la care inculpatul S. a adus o substanţă „sare de baie”, dar era un alt tip „Generation 2012” apărută după intrarea în vigoare a Ordonanţei 6/2010. La acel chef, inculpatul S.C. a pus la dispoziţia participanţilor substanţa „Generation 2012”, din care au consumat mai multe persoane”. Curtea reţine că în aceste condiţii, declaraţia martorului C.O. se coroborează cu declaraţia martorei T.G., care susţinea că nu a cunoscut cine a adus şi oferit spre consum substanţa „Generation 2012” la acea petrecere, fiind vorba de inculpatul S.C.. În faţa instanţei de judecată, martorul C.O. arată că-şi menţine declaraţia din faza de urmărire penală.

De asemenea, martorul D.S., în faza de urmărire penală arată că „în luna iunie 2010, la reşedinţa inculpatului S.C., din str.M. din Cluj, am consumat amfetamină – speed – pusă la dispoziţie de către inculpatul S.. De faţă mai erau numitul F., inculpatul S.C. şi prietenul acestuia, T.S.. Cu această ocazie, i-am înmânat lui F., suma de 300 lei, iar acesta a dat banii inculpatului S.C., primind în schimb 3 bile de amfetamină. Din această substanţă am consumat în ziua următoare tot la reşedinţa inculpatului S.C., de faţă fiind aceleaşi persoane. Nu am primit sau cumpărat mefedronă de la inculpatul S.”. Acest martor, în faza de cercetare judecătorească, a arătat că-şi menţine declaraţia din faza de urmărire penală, învederând textual „numitul F. mi-a spus că substanţa aşezată pe farfurie din care am consumat atât eu, F. şi inculpatul S., de culoare alb-gălbuie conţine amfetamină – speed, substanţă observată la cheful organizat în locuinţa inculpatului S., situată în Cluj, str.M. nr.35-37. Acelaşi martor, în faţa tribunalului a învederat că amfetamina a fost aşezată pe farfurie de către inculpatul S.”.

În privinţa martorei C.L.I., în declaraţia din faza de urmărire penală, se reţine că aceasta declară că „în luna iunie 2010, s-a deplasat la reşedinţa inculpatului S. din Cluj, unde i-a întâlnit pe numiţii F. şi T.S., ocazie cu care au consumat o substanţă sub formă de praf, aflată pe o farfurie în cameră. A mai fost în vizită de trei ori în aceeaşi perioadă la inculpatul S., la locuinţa acestuia, ocazie cu care a mai consumat aceeaşi substanţă fără a plăti vreo sumă de bani, învederând că nu cunoştea ce anume este. Aceeaşi martoră învederează că a auzit, însă, că inculpatul S. în aceeaşi perioadă, primăvara anului 2010, ar fi avut de vânzare amfetamină, însă ei nu i-a vândut şi nici nu i-a oferit un asemenea drog”. Aceeaşi martoră, în faţa instanţei, revine fără nicio justificare asupra declaraţiei din faza de urmărire penală, precizând că „nu-mi aduc aminte să fi auzit că inculpatul S. ar fi avut de vânzare amfetamină în primăvara anului 2010”. Această revenire nu este justificată cu nimic, este lipsită de suport probator, astfel că va fi înlăturată de către curte. Astfel, în declaraţia din faza de urmărire penală, martora precizează că a semnat-o după citire şi ţinând cont că este notar public, cunoştea consecinţele unei afirmaţii necorespunzătoare adevărului. Aşa fiind, dacă s-ar fi consemnat lucruri nereale de către organele de urmărire penală, martora nu trebuia să semneze declaraţia, făcând precizările de rigoare. Împrejurarea că nici nu a formulat plângere penală împotriva organelor de anchetă, justifică pe deplin concluzia curţii, că revenirea martorei este de complezenţă făcută, pentru a-şi uşura propria situaţie, precum şi cea a inculpatului S.C.. Pe cale de consecinţă, rămâne validă depoziţia martorei din faza de urmărire penală, care se coroborează perfect cu cea a martorului D.S., care prezent şi el la locuinţa inculpatului S., în aceeaşi perioadă, arată că acea substanţă aşezată pe farfurie de culoare alb-gălbuie, de către apelantul S.C., şi din care au consumat cu toţii, era amfetamină.

În privinţa martorului T.S.M., în declaraţiile din faza de urmărire penală, se reţine că „în perioada mai-iunie 2010, în apartamentul inculpatului S., unde locuia şi martorul T., au venit mai multe persoane, respectiv C.O., C.L.I. şi F., ocazie cu care au consumat droguri legale oferite de inculpatul S.C., substanţele fiind sub formă de pulberi sau plante etnobotanice”. În declaraţia din faţa instanţei, martorul precizează că-şi menţine declaraţia din faza de urmărire penală. Ceea ce este semnificativ de reţinut în privinţa acestui martor, este împrejurarea că, cu ocazia confruntării dintre el şi inculpatul S.C., niciunul nu a recunoscut existenţa bunurilor interzise, a drogurilor şi nici a dispozitivelor de preparare a acestora, găsite cu ocazia percheziţiei domiciliare, efectuată la locuinţa lor, deşi în acel apartament locuiau numai cei doi.

Martora R.M., în faza de urmărire penală, arată că „am consumat sare de baie o singură dată cu inculpatul S.C. în perioada noiembrie – decembrie 2009, neplătindu-i nicio sumă de bani. După intrarea în vigoare a Ordonanţei 6/2010, nu am mai consumat substanţe interzise”. Această martoră, în declaraţia din faţa tribunalului, arată că-şi menţine depoziţia de la procuror, astfel că instanţa în mod corect a înlăturat din cuprinsul infracţiunii continuate reţinute în sarcina inculpatului S.C., acest act material, afirmativ comis faţă de martora R., neintrând sub incidenţa legii penale.

Martorul F. F., în declaraţia de la procuror, arată că „a primit de la numitul D.S. 300 lei pe care i-a predat inculpatului S.C., primind în schimb, 3 bile de amfetamină, substanţă din care au consumat D.S., alături de F. şi inculpatul S. în primăvara anului 2010”. În declaraţia din faţa instanţei, revine nejustificat şi precizează că „inculpatul S.C. i-a împrumutat lui D.S. în primăvara anului 2010, 3 milioane lei vechi, pe care acesta nu i-a mai restituit”. Această declaraţie nefiind justificată cu nimic, va fi înlăturată ca neveridică, fiind dată de complezenţă şi pentru a uşura situaţia penală a inculpatului S.C.. Astfel, Curtea va reţine ca exprimând adevărul declaraţia martorului F. din faza de urmărire penală, deoarece este apropiată ca dată de perioada activităţii infracţionale a inculpatului S., ba mai mult, martorul a relatat din proprie iniţiativă împrejurările pe care le cunoştea, acesta fiind prezent în locuinţa inculpatului S.C., situaţie pe care organele de anchetă nu aveau de unde să o ştie.

Martora C.T., în faza de urmărire penală, arată că „pe inculpatul S.C. şi martorul T.S. i-am cunoscut în perioada ianuarie – februarie 2010, întrucât frecventam acelaşi bar M. de pe str.E. din Cluj. Din cele ce am auzit în acest local, mi-am dat seama că cei doi aveau preocupări legate de droguri şi pot afirma că se vedea faptul că inculpatul S.C. şi T.S. consumau droguri, întrucât aveau adesea un comportament nepotrivit”. În faţa instanţei, revine nejustificat asupra declaraţiei din faza de urmărire penală, situaţie în care depoziţia din faţa tribunalului va fi înlăturată ca neveridică şi nesusţinută de probe, martora semnând declaraţia de la procuror „după citirea acesteia”. Dacă mărturia nu era reală, putea solicita înlăturarea neclarităţilor sau formularea unei plângeri penale împotriva poliţiştilor, aspecte care nu s-au concretizat în speţă.

Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea vizată de art. 2 al.2 din Legea 143/2000 în privinţa martorilor C.P.A., T.G., D.S., C.O., C.L.I., T.S.M. şi colaboratorilor sub acoperire cu nume de cod T.R. şi D.T. s-a comis in varianta “ oferirii cu orice titlu şi vânzării drogurilor de mare risc “, de către inculpat. Mai mult, în faţa instanţei de judecată, şi colaboratorul sub acoperire cu nume de cod T.R., fila 223, învederează că inculpatul S. i-a vândut amfetamină şi mefedronă în locuri publice din Cluj Napoca în primăvara anului 2010, plătind suma de 100 RON/g pentru mefedronă şi 200 RON/g pentru amfetamină.

Deşi inculpatul a negat comiterea faptelor, vinovăţia acestuia rezultă în mod clar din probatoriul administrat în cauză. Încercările sale de a deturna urmărirea penală, ca şi revenirile din instanţă ale martorilor, sunt apreciate de către Curte drept încercări neconvingătoare de a distrage atenţia de la activitatea infracţională.

Din vastul material probator existent la dosar, rezultă că declaraţia inculpatului S.C. este nesinceră, ea necoroborându-se cu vreun alt mijloc de probă, condiţie în care va rămâne fără valoare, sub aspectul aflării adevărului.

Potrivit art. 69 C.proc.pen., declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speţă. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declaraţiile inculpatului trebuie să se coroboreze cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci, doar cu, anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. În al doilea rând, se cere ca verificarea susţinerilor inculpatului să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte şi împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate.

Chiar şi în acest context, instanţa are facultatea, iar nu obligaţia de a reţine declaraţiile inculpatului, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma „declaraţiile pot servi” iar nu „servesc” doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.

Aşadar, declaraţiile de nerecunoaştere ale inculpatului sunt simple afirmaţii, care au ca scop doar disculparea acestuia de consecinţele penale ale faptei sale, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.

Dispoziţiile art.63 alin.2 C.proc.pen. exclud o ordine de preferinţă, nefăcându-se distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparţine sau de organul care le-a administrat.

Dând sens şi dispoziţiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţa de fond şi apel au reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.

Pe de altă parte, declaraţiile acestuia date în faza judecăţii şi în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.

Tribunalul Cluj a concluzionat că probele administrate conduc, cu certitudine la stabilirea situaţiei de fapt expusă în considerentele hotărârii şi a vinovăţiei inculpatului.

Curtea de Apel analizând probele de la dosar constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanţe cu privire la situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului sub aspectul comiterii infracţiunilor prev.de art.2 alin.2 şi art.4 alin.2 din Legea 143/2000 cu art.41 alin.2 C.pen.

Deşi inculpatul a negat constant comiterea faptelor, afirmând că a fost condamnat pe nedrept, susţinerile acestuia nu au suport probator.

Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.

Vinovăţia inculpatului rezultă fără putinţă de tăgadă şi din conţinutul transcrierilor convorbirilor telefonice înregistrate şi ataşate dosarului.

Din probele testimoniale coroborate şi cu rezultatele percheziţiei de la reşedinţa inculpatului S., a rezultat faptul că inculpatul a consumat în primăvara anului 2010, singur sau împreună cu martorii D.S., T.G., C.P.A., C.O., C.L.I., T.S. droguri de mare risc, astfel că în sarcina lui, judicios a reţinut prima instanţă şi infracţiunea de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev.de art.4 alin.2 din Legea 143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 C.pen.

Pentru motivele ce preced, nu poate fi acceptat nici motivul de apel vizând achitarea inculpatului S. pentru infracţiunile deduse judecăţii, în baza art.10 lit.d, art.11 pct.2 lit.a C.pr.pen., lipsind latura obiectivă a acestora.

Faţă de perioada infracţională de 5 luni şi caracterul continuat al acesteia, în care inculpatul S. a deţinut droguri de mare risc şi le-a consumat, singur sau împreună cu alte persoane, de urmările produse constând în antrenarea în câmpul infracţional a mai multor tineri, Curtea apreciază că fapta incriminată prin art.4 alin.2 din Legea 143/2000, prezintă pericolul social al unei infracţiuni, neputându-se aplica o sancţiune administrativă în favoarea apelantului în temeiul art.18/1 C.pen.

În privinţa solicitării de a se da o mai mare eficienţă circumstanţelor atenuante prev.de art.74 lit.a C.pen. şi a se reduce pedeapsa mult sub minimul special prevăzut de lege, instanţa de apel reţine următoarele:

Examinând modul în care instanţa de fond a efectuat individualizarea pedepselor aplicate apelantului S., constată că a respectat toate regulile ce caracterizează stabilirea sancţiunilor, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, în sensul unei evaluări concrete a criteriilor statuate de legiuitor în dispoziţiile art.72 din Codul penal, evidenţiind gravitatea faptelor comise, prin prisma circumstanţelor reale efective, dar şi a circumstanţelor personale ale inculpatului, nu numai a celor legate de comportamentul procesual, cât şi a celor care vizează strict persoana acestuia, aprecierea fiind făcută fără o preeminenţă a vreunuia din criteriile arătate, precum şi consecinţele pedepsei şi a modalităţii de executare, prin prisma funcţiilor unor asemenea sancţiuni (suspendare sub supraveghere).

Curtea, în baza propriei analize, faţă de critica formulată în sensul reducerii cuantumului pedepsei pentru inculpatul S., consideră că nu se impune a se da curs celor susţinute, deoarece nu s-ar putea da eficienţă într-un mod prioritar circumstanţelor personale, în raport cu celelalte, faţă de regula examinării plurale a criteriilor ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepselor.

Curtea consideră că pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare, cu suspendare sub supraveghere reprezintă o pedeapsă proporţională, atât cu gravitatea efectivă a faptelor comise de apelant, concretizată prin modul în care acesta a acţionat, prin săvârşirea unor infracţiuni de trafic de droguri de mare risc şi deţinerea de asemenea substanţe pentru consum propriu, cât şi cu profilul socio-moral şi de personalitate a acestuia, a cărui atitudine în societate şi procesuală în cauză, este pozitivă.

Faţă de modul concret de săvârşire a faptelor şi caracterul continuat al acestora, consecinţele infracţiunilor, sumele de bani dobândite, cuantumul pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, în privinţa căreia s-a dispus suspendarea sub supraveghere, va contribui la o reinserţie socială reală a apelantului.

În mod judicios, Tribunalul Cluj a înlăturat din conţinutul infracţiunii continuate de trafic de droguri de mare risc, reţinută în sarcina inculpatului S.C., acest act material, privind-o pe martora R.M., fapta nefiind prevăzută de legea penală la data când a avut loc, noiembrie – decembrie 2009.

Faţă de cele expuse mai sus, Curtea va respinge ca nefondat apelul inculpatului S.C. în baza art.379 pct.1 lit.b C.pr.pen.

Potrivit articolului 88 Cod Penal se va deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor G.G. si S. timpul arestului preventiv, începând cu data de 18.06.2010 – 21.01.2011.(Judecător Delia Purice)

Luni - Sambata: 7:00 - 17:00

[email protected]

Str. Plugarilor 5, București

074 322 6016

Infracţiuni prevăzute în legi şi decrete

What we do and what can you expect from us

Trafic de droguri de mare risc. Constituţionalitatea dispoziţiilor art. 91-1 C.pen. Folosirea investigatorului sub acoperire. Neîncălcarea art. 68 alin.(2) C.pr.pen. Caracterul echitabil al procesului chiar dacă hotărârea de condamnare s-a bazat şi p…

Monitorizează persoane

Află informaţii suplimentare despre orice dosar GRATIS!

Baroul București

Jooble

Jobsora

Caută orice Dosar în timp real în toate instanţele din România.

Categories

Etichete

Media - Trafic de droguri