Dacă din probele existente se atestă, fără dubiu, că două persoane au exploatat-o pe partea vătămată, în care scop au cumpărat-o, au sechestrat-o, au transportat-o şi au cazat-o într-un imobil unde erau aduşi clienţi, în vederea întreţinerii de relaţii sexuale cu aceştia, în schimbul unor sume de bani, încadrarea juridică a faptei este aceea prevăzută de art.12 alin.2 lit.a din Legea 678/2001, care are în vedere comiterea infracţiunii de două sau mai multe persoane împreună, şi nu cea dispusă de art.12 alin.1 din acelaşi act normativ.
Curtea de Apel Cluj, Secţia penală şi de minori, decizia nr. 186/A din 20 octombrie 2011
Tribunalul Maramureş prin sentinţa penală nr.262 din 28.04.2011, a condamnat pe inculpata D.C., nume anterior Ş., pentru comiterea infracţiunii de:
-trafic de persoane prev. de art.12 al.1 din Legea nr.678/2001 cu aplic. art.74 lit.a, 76 lit.c C.penal, după schimbarea încadrării juridice a faptei din prev. art.12 al.1 şi 2 lit.a din Legea nr.678/2001, la pedeapsa de 1 an închisoare.
In temeiul art.81 şi 82 C.penal, s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani şi s-a atras atenţia asupra prev. art.83 C.penal.
In temeiul art.71 C.penal, s-a interzis inculpatei exerciţiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b C.penal, iar în baza art.71 al.5 C.penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
In baza art.88 C.penal, s-a dedus din pedeapsă reţinerea de 24 ore dispusă prin ordonanţa din 11.12.2008.
In temeiul art.11 pct.2 lit.a, art.10 lit.d C.pr.penală, a achitat pe inculpatul A.V., sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de persoane prev. de art.12 al.1 şi 2 lit.a din Legea nr.678/2001.
In baza art.14 C.pr.penală, art.998 C.civil, a fost obligată inculpata D.C. să plătească părţii civile D.F.L., echivalentul în lei a 2000 euro reprezentînd despăgubiri civile pentru daune morale.
In baza art.19 al.1 din Legea nr.678/2001, rap. la art.118 al.1 lit.e C.penal, s-a dispus confiscarea de la inculpata D.C. a echivalentului în lei a 1000 euro şi a obligat inculpata la plata acestei sume în favoarea statului.
In temeiul art.191 al.1 C.pr.penală. a fost obligată inculpata D.C. să plătească statului 1.200 lei cheltuieli judiciare, restul cheltuielilor rămînînd în sarcina statului.
S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiţiei a onorariului avocatului desemnat din oficiu pentru partea vătămată, în sumă de 150 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În prima parte a anului 2005, partea vătămată D.F.L. a lucrat la o patiserie din oraşul Vişeu de Sus, locuind cu chirie în apartamentul martorei R.I., care este verişoară cu inculpata D.C.. Cu ocazia vizitelor pe care le-a făcut verişoarei ei, inculpata D.C. a cunoscut-o pe partea vătămată, purtând discuţii despre posibilitatea găsirii unui loc de muncă pentru partea vătămată în Italia, ţară în care inculpata a lucrat o perioadă.
Tot în acea perioadă, la un local din Vişeu de Sus, inculpata D.C. l-a cunoscut pe cetăţeanul de origine albaneză numit M., care se afla împreună cu martorul C.I.. Inculpata şi martora T.I., care o însoţea, s-au aşezat la aceeaşi masă cu cei doi bărbaţi, şi, întrucât cunoşteau limba italiană, au intrat în discuţii cu numitul M.. M. le-a propus inculpatei şi martorei să lucreze în Italia, respectiv să practice prostituţia, arătând că se câştigă foarte bine. Cum cele două nu s-au arătat interesate, M. le-a întrebat dacă cunosc alte fete care ar dori să practice prostituţia în Italia, comunicându-i totodată numărul său de telefon inculpatei, în eventualitatea în care va găsi vreo persoană interesată.
Aceste împrejurări sunt confirmate de martora T.I. şi martorul C.I., ultimul arătând în declaraţiile date că, deşi nu a înţeles discuţia purtată în limba italiană în local, a aflat ulterior de la un prieten că numitul M. căuta în oraşul Vişeu de Sus o fată pe care să o ducă în Italia pentru a practica prostituţia.
În acest context, inculpata a abordat-o pe partea vătămată şi i-a propus să lucreze ca menajeră în Italia, urmând să îngrijească de o persoană în vârstă contra unui salariu de 600 euro lunar, propunere acceptată de partea vătămată, date fiind posibilităţile financiare reduse ale familiei sale.
În ceea ce priveşte depunerea actelor în vederea obţinerii paşaportului de către partea vătămată şi plata taxelor aferente, susţinerile din rechizitoriu, în sensul că inculpata D.C. a sprijinit-o pe partea vătămată şi a suportat toate cheltuielile, nu sunt confirmate de probe.
Astfel, în prima declaraţie olografă dată de partea vătămată în faza de urmărire penală (fila 22) şi apoi în declaraţia dată în faţa instanţei, partea vătămată a arătat că, la momentul în care a acceptat propunerea inculpatei de a lucra în Italia, avea deja depuse la Poliţia oraşului Vişeu de Sus actele pentru obţinerea paşaportului şi tot ea şi-a achitat taxele de aproximativ 100 lei RON. De asemenea, la dosarul de urmărire penală se află copie după cererea depusă de partea vătămată pentru eliberarea unui paşaport nou la data de 18.04.2005, iar la dosarul instanţei se află comunicarea privind cuantumul taxelor percepute în luna mai a anului 2005 pentru obţinerea unui paşaport simplu ca fiind de 957.000 lei, actual de aproximativ 100 lei RON, respectiv cât a achitat partea vătămată.
Faţă de acestea, instanţa a reţinut că partea vătămată şi-a depus actele pentru obţinerea paşaportului şi a achitat taxele aferente, însă pentru ridicarea paşaportului a fost ajutată de inculpata D.C..
Pentru a se deplasa în municipiul Baia Mare împreună cu partea vătămată, inculpata a apelat la inculpatul A.V., deplasarea făcându-se cu un autoturism condus de inculpat.
Cu privire la inculpatul A.V. este de menţionat că în perioada 2004-2005 desfăşura activităţi de transport persoane pe ruta România-Italia, mai precis oraşul Milano şi retur, împrejurări în care a cunoscut-o pe inculpată, prin intermediul concubinului acesteia numitul T.M.M., care desfăşura activităţi de transport ca şi inculpatul.
După ce au ajuns în municipiul Baia Mare, inculpata i-a spus părţii vătămate că doar a doua zi vor putea ridica paşaportul, astfel că a închiriat o cameră la hotel, unde au dormit toţi trei în noaptea respectivă.
A doua zi, respectiv în 18 mai 2005, s-au deplasat la Serviciul Paşapoarte Maramureş de unde partea vătămată şi-a ridicat paşaportul. Potrivit adresei emise de Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Maramureş, la data de 18.05.2005, conform evidenţei informatizate, i s-a eliberat părţii vătămate paşaportul seria 10215713 (fila 106 dosar urmărire penală). Din declaraţia martorei T.G.O., agent de poliţie la Serviciul Paşapoarte, reiese că paşaportul se eliberează numai titularului pe baza actului de identitate. Întrucât partea vătămată nu a fost în măsură să precizeze dacă şi-a ridicat personal paşaportul, la solicitarea instanţei Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Maramureş a comunicat că paşaportul seria 10215713 a fost înmânat titularului în 18.05.2005 în baza cărţii de identitate, conform Registrului de eliberare a paşapoartelor simple, înaintând în copie fila registrului cuprinzând informaţiile comunicate.
Paşaportul părţii vătămate a rămas la inculpată până în data de 20.05.2005, când a anunţat-o pe partea vătămată că în acea zi va pleca în Italia cu un autoturism condus de inculpatul A.V..
Cum inculpatul A.V. efectua transport regulat de persoane în Italia, însă numai până în oraşul Milano, a acceptat să o transporte şi pe partea vătămată, alături de alţi trei pasageri, respectiv o femeie şi 2 copii minori, doar până în acest oraş. Costul transportului de 100 euro i-a fost plătit de inculpata D.C..
În Milano, partea vătămată a fost aşteptată de doi bărbaţi, dintre care unul s-a prezentat ca fiind M., care au luat bagajul părţii vătămate şi au urcat-o într-un autoturism, deplasându-se spre oraşul Torino. Partea vătămată a fost condusă într-un apartament, unde M. i-a spus că a fost adusă în Italia pentru a ieşi la stradă. Iniţial partea vătămată a refuzat, fiind însă ameninţată de cei doi albanezi, care i-au spus că trebuie să întreţină relaţii sexuale contracost întrucât ei au plătit bani grei pentru ea inculpatei D.C., respectiv suma de 1000 euro.
Potrivit susţinerilor părţii vătămate, în zilele următoare a cunoscut un cetăţean italian la care s-a mutat, iar ulterior a avut şi un copil. Cu privire la numele acestui italian, în faza de urmărire penală partea vătămată a arătat că se numeşte B.S. şi este tatăl copilului, pentru ca în declaraţia dată în faţa instanţei să susţină că se numeşte M..
Cert este că în anii următori, partea vătămată a fost văzută în oraşul Vişeu de Sus împreună cu copilul minor şi însoţită de numitul M., acelaşi M. care în cursul anului 2005 căutase fete pentru a le duce în Italia pentru prostituţie, după cum a rezultat din declaraţiile martorilor C.I., T.I. şi a inculpatei D.C..
În perioada în care a stat în Italia, partea vătămată a găzduit-o pe martora S.A.C., pe care o cunoştea din Vişeu de Sus şi care ajunsese în Italia în împrejurări similare. Partea vătămată i-a relatat martorei că a fost dusă în Italia de inculpata D.C., care i-a spus că merge să muncească, însă a vândut-o unui cetăţean albanez cu suma de 1000 euro.
Inculpata D.C. nu a recunoscut comiterea infracţiunii şi a solicitat în principal achitarea în baza dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a, art.10 lit.d Cod procedură penală, arătând că lipseşte intenţia, precum şi latura obiectivă a infracţiunii, întrucât nu a făcut altceva decât să o pună în legătură pe partea vătămată cu numitul M., ocazie cu care i-a comunicat părţii vătămate intenţiile lui M., iar aceasta a acceptat.
Solicitarea inculpatei nu poate fi primită, din probaţiunea administrată în cauză reieşind în mod evident activitatea infracţională desfăşurată de inculpată de a o recruta prin înşelăciune pe partea vătămată în scopul transportării în Italia în vederea practicării prostituţiei şi a exploatării ei în acest mod, activitate ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane. Nu s-a dovedit în cauză că partea vătămată l-ar fi cunoscut pe numitul M. înainte de a pleca din ţară, şi astfel ar fi cunoscut intenţiile acestuia, ci, dimpotrivă, partea vătămată a acceptat să plece în Italia urmare a promisiunii inculpatei D.C. privind un loc de muncă onorabil, inculpata ajutând-o să-şi ridice paşaportul şi aranjându-i apoi deplasarea în Italia, prin găsirea mijlocului de transport şi plata deplasării.
Inculpatul A.V. a solicitat achitarea în baza dispoziţiilor art.11 pct.2 lit.a, art.10 lit.b Cod procedură penală, întrucât fapta nu este prevăzută de legea penală, activitatea sa rezumându-se la transportarea părţii vătămate în Italia la solicitarea coinculpatei, neavând reprezentarea unui fapt ilicit.
Instanţa a reţinut că infracţiunea de trafic de persoane poate fi comisă numai cu intenţie, ca formă de vinovăţie. În modalităţile normative prevăzute în art.12 al.1 şi 2 din Legea nr.678/2001, intenţia nu poate fi decât directă, deoarece acţiunile care compun elementul material al laturii obiective – recrutarea, transportarea şi cazarea părţii vătămate astfel cum au fost reţinute prin actul de trimitere în judecată – au ca finalitate subiectivă scopul exploatării unei persoane. Traficantul are reprezentarea caracterului ilicit al actelor sale în realizarea cărora se implică în mod conştient şi prevede consecinţele lor, urmărind producerea acestora.
În cauză din nici o probă administrată nu a rezultat că inculpatul A.V. cunoştea faptul că partea vătămată a fost recrutată prin înşelăciune de către coinculpata D.C. în scopul exploatării sexuale în Italia, astfel că activitatea de transport a părţii vătămate desfăşurată de inculpat nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de persoane, lipsind latura subiectivă, respectiv intenţia.
În concret, inculpatul le-a transportat cu autoturismul în Baia Mare pe inculpată şi partea vătămată pentru ridicarea paşaportului, în considerarea relaţiilor de amiciţie cu concubinul inculpatei. De asemenea, a transportat-o pe partea vătămată în Italia contracost, la solicitarea inculpatei, în acea perioadă inculpatul desfăşurând regulat activităţi de transport persoane în Italia, aspect dovedit cu comunicarea Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră privind ieşirile/intrările din/în România ale inculpatului (filele 45-51 dosar urmărire penală).
În consecinţă, în temeiul art.11 pct.2 lit.a, art.10 lit.d Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatului A.V. sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de persoane prev. de art.12 al.1 şi 2 lit.a din Legea nr.678/2001.
Neputându-se astfel reţine că fapta a fost comisă de două sau mai multe persoane împreună, în sensul alin.2 lit.a al art.12 din Legea nr.678/2001, cu privire la inculpata D.C. s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de trafic de persoane prev. de art.12 al.1 din Legea nr.678/2001 şi s-a dispus condamnarea acesteia la pedeapsa de 1 an închisoare.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa a avut în vedere pericolul social concret al infracţiunii, împrejurarea că a fost traficată o singură persoană, precum şi datele ce caracterizează persoana inculpatei, lipsa antecedentelor penale, faptul că de la comiterea acestei fapte în anul 2005 inculpata nu a mai intrat în conflict cu legea penală, această faptă fiind izolată în conduita sa, motiv pentru care aceste ultime aspecte au fost reţinute ca şi circumstanţe atenuante, făcându-se aplicarea art.74 lit.a, 76 lit.c Cod penal.
Apreciind, faţă de conduita generală a inculpatei, că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea ei, în baza art.81 şi 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pe un termen de încercare de 3 ani, atrăgându-se atenţia asupra prevederilor art.83 Cod penal.
Apreciind că săvârşirea infracţiunii este incompatibilă cu exercitarea de către inculpată a drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal, în temeiul art.71 Cod penal s-a interzis exerciţiul acestor drepturi, iar în baza art.71 al.5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
În ce priveşte latura civilă a cauzei s-a constatat că partea vătămată D.F.L. s-a constituit parte civilă cu suma de 2.000 euro despăgubiri pentru daune morale.
Analizând cererea părţii civile, instanţa a constatat că aceasta este întemeiată, că părţii i-a fost cauzat un prejudiciu moral prin traficarea sa în Italia în vederea practicării prostituţiei, prejudiciu ce se impune a fi compensat prin acordarea despăgubirilor solicitate, respectiv a echivalentului în lei.
Împotriva soluţiei instanţei de fond au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş şi inculpata D.C..
Prin motivele scrise şi orale DIICOT a solicitat admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei tribunalului şi judecând cauza, a se dispune prin reaprecierea probelor, condamnarea inculpatului A.V. pentru comiterea infracţiunii de trafic de persoane prev.de art.12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea 678/2001; condamnarea inculpatei D.C. pentru aceeaşi infracţiune de trafic de persoane prev.de art.12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea 678/2001, astfel cum a fost trimisă în judecată prin actul de sesizare, înlăturându-se schimbarea încadrării juridice dispusă în mod eronat de către tribunal, aplicarea unei pedepse majorate inculpatei D.C. pentru fapta comisă, ca efect al înlăturării circumstanţelor atenuante greşit reţinute de către prima instanţă în favoarea acesteia.
Prin apelul promovat, inculpata D.C. a solicitat achitarea sa în temeiul art.10 lit.d şi art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen.,de sub învinuirea adusă prin rechizitoriul parchetului, faptei lipsindu-i atât latura obiectivă cât şi cea subiectivă, probele dosarului nefăcând dovada vinovăţiei acesteia.
Curtea examinând apelurile declarate prin prisma motivelor invocate, ajunge la următoarele constatări:
Cu privire la apelul DIICOT
Hotărârea Tribunalului Maramureş apare ca netemeinică prin prisma interpretării probelor administrate în cauză, conform art.63 şi 64 C.proc.pen., sub aspectul achitării inculpatului A.V. pentru infracţiunea de trafic de persoane prev.de art.12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea 678/2001 cât şi în privinţa soluţiei de schimbare a încadrării juridice referitor la inculpata D.C. din forma calificată a infracţiunii, în forma simplă prev.de art.12 alin.1 din Legea 678/2001, ca efect a dispunerii achitării inculpatului A.V..
Din coroborarea probelor testimoniale şi ştiinţifice din faza de urmărire penală, cât şi din faţa Tribunalului Maramureş, rezultă fără putinţă de tăgadă că ambii inculpaţi au participat la convingerea victimei D.F.L. în a accepta deplasarea în Italia, unde urma – potrivit promisiunilor – să presteze o activitate legală şi morală. Desigur, contribuţia inculpatei D.C. a fost mult mai pregnantă decât aceea a coinculpatului A.V., însă nu se poate ignora implicarea acestuia în derularea evenimentelor ilicite.
Astfel, ambii inculpaţi au adus-o pe partea vătămată D.F.L. la Baia Mare cu autoturismul inculpatului A.V., unde s-au implicat direct şi au efectuat demersuri în sensul obţinerii urgente a paşaportului acesteia. De asemenea, ambii inculpaţi au închiriat camera la Hotelul P. din Baia Mare, unde s-au cazat toţi trei împreună, contravaloarea cazării fiind achitată de inculpatul A., iar noaptea, inculpata D.C. i-a cerut părţii vătămate D.F. să întreţină relaţii sexuale cu inculpatul A.V., tactică frecventă printre traficanţii de persoane, care urmăresc exploatarea sexuală a victimelor, încercând astfel „să testeze calităţile” viitoarei prostituate. Inculpatul A.V. nu s-a sustras ideii de a întreţine astfel de relaţii sexuale cu partea vătămată.
Probele dosarului au reliefat că inculpatul A.V. este cel care a transportat-o efectiv la recomandarea inculpatei D.C., pe partea vătămată la Milano, a predat-o proxeneţilor albanezi, care erau informaţi şi aşteptau aducerea victimei în Italia, discutând cu aceştia şi predând-o finalmente, împreună cu actul ei de identitate, executând astfel ultimul act al aportului său infracţional la desăvârşirea faptei ilegale, la care a participat deliberat de la început – rolul de coordonator revenindu-i inculpatei D.C..
Practica constantă a instanţei supreme a reliefat că se impune condamnarea inculpaţilor pentru efectuarea unor astfel de demersuri, de natura celor realizate de inculpatul A.V., precizând în decizii de speţă că „împrejurarea că inculpaţii organizau plecarea peste hotare a victimelor, le obţineau paşapoartele, le cazau în vederea plecării, le însoţeau” sunt elemente din care rezultă că aceştia cunoşteau că fetele urmau să se prostitueze, iar această activitate infracţională se circumscrie prevederilor art.12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea 678/2001.
Probele testimoniale administrate în ambele faze ale procesului penal reliefează că inculpata D.C. nu a acţionat singură, ci împreună cu inculpatul A.V., pentru a recruta victima, a o caza, i-a facilitat cu contribuţia coinculpatului, obţinerea paşaportului, transportul în Italia, precum şi exploatarea sexuală efectivă.
Inculpata D.C. a contactat în acest sens doi proxeneţi albanezi pe care îi cunoştea foarte bine din perioada şederilor sale anterioare în Italia, s-a înţeles cu aceştia „să le recruteze o fată” pentru a o trimite la Milano, unde ei să o exploateze efectiv din punct de vedere sexual, sens în care a recrutat-o pe partea vătămată D.F., beneficiind şi de concursul inculpatului A.V. care a ajutat-o efectiv în transportarea victimei la Baia Mare, în vederea obţinerii în regim de urgenţă a paşaportului părţii vătămate, a cazat-o efectiv pe aceasta în acelaşi oraş, înainte de plecare şi a transportat-o cu autoturismul său la destinaţie, după care a şi predat victima proxeneţilor albanezi, din dispoziţia inculpatei D.C..
În aceste condiţii, nu se poate reţine că inculpata D.C. ar fi comis infracţiunea doar în condiţiile prevăzute de art.12 alin.1 din Legea 678/2001, deoarece aportul său infracţional se circumscrie într-un ansamblu de acte materiale ilicite ale acestei infracţiuni, realizată împreună cu mai multe persoane, respectiv cu inculpatul A.V. şi cei doi proxeneţi albanezi de la Milano.
Practica judiciară a instanţei supreme relevă că „dacă din probele existente se atestă, fără dubiu, că două persoane au exploatat-o pe partea vătămată, în care scop au cumpărat-o, au sechestrat-o, au transportat-o şi au cazat-o într-un imobil unde erau aduşi clienţi, în vederea întreţinerii de relaţii sexuale cu aceştia, în schimbul unor sume de bani, încadrarea juridică a faptei este aceea prevăzută de art.12 alin.2 lit.a din Legea 678/2001, care are în vedere comiterea infracţiunii de două sau mai multe persoane împreună, şi nu cea dispusă de art.12 alin.1 din acelaşi act normativ.
Vinovăţia inculpaţilor în săvârşirea infracţiunii dedusă judecăţii, a fost probată prin declaraţiile constante din ambele faze ale procesului penal, ale părţii vătămate D.F.L.. Astfel, aceasta în declaraţia din faza de urmărire penală f.17, cât şi în faţa instanţei a învederat „că a cunoscut-o pe inculpata D.C. în perioada cât a locuit în chirie la martora R.I., verişoara inculpatei. Cu ocazia întâlnirilor frecvente cu inculpata D.C., aceasta i-a propus victimei să se deplaseze în Italia pentru a lucra ca şi menajeră la o persoană în vârstă, urmând să obţină un salariu de 600 euro, având cazarea şi masa asigurate. Inculpata D.C. i-a făcut această propunere părţii vătămate în faţa verişoarei ei, R.I., victima acceptând deplasarea în Italia, pentru a desfăşura activitate de menajeră. Partea vătămată, cu această ocazie i-a comunicat inculpatei D. că nu posedă paşaport şi nici nu are bani pentru a efectua deplasarea şi pentru a-şi întocmi actul necesar”. Victima a precizat că inculpata D. i-a comunicat că nu este nicio problemă, întrucât va suporta ea toate cheltuielile ocazionate cu obţinerea paşaportului, urmând ca partea vătămată să-i restituie banii după ce va presta munca de menajeră în Italia. În declaraţia din faţa procurorului, partea vătămată a învederat că inculpata D.C. a sprijinit-o şi a întocmit dosarul în vederea obţinerii paşaportului, depunând actele la Poliţia Vişeu de Sus, urmând ca actul să fie eliberat în termen de 40 de zile. Cu toate acestea, partea vătămată a susţinut că inculpata D. s-a obligat să-i obţină mai repede paşaportul, respectiv în termen de o săptămână de la depunerea actelor, sens în care i-a solicitat să fie de acord să se deplaseze la Baia Mare în acest scop. Deplasarea s-a realizat cu maşina inculpatului A.V. condusă de către acesta. După ce au ajuns în Baia Mare, inculpata D. i-a comunicat victimei că nu a reuşit să obţină eliberarea paşaportului în acea zi, având promisiuni că acest lucru se va realiza în ziua următoare, condiţii în care s-au cazat la un hotel din Baia Mare, staţionare achitată din banii inculpatului A.V.. În cursul nopţii, inculpata D.C. i-a solicitat victimei să întreţină raporturi sexuale cu inculpatul A.V., promiţându-i în schimb chiar un telefon mobil, partea vătămată refuzând însă acest lucru.
Potrivit susţinerilor victimei, a doua zi s-a prezentat la hotel un tânăr în vârstă de 30 de ani, care în urma discuţiilor purtate cu inculpata D.C. şi cu inculpatul A. le-a promis că vor obţine de urgenţă paşaportul părţii vătămate. Fără a fi influenţată în vreun mod, partea vătămată în faţa procurorului în declaraţie precizează textual „după ce am ajuns în faţa clădirii unde se eliberau paşapoarte, tânărul respectiv căruia nu i-am reţinut numele, a intrat în clădire, iar după cca 10 minute a revenit cu un paşaport pe care i l-a dat lui D.C.. Eu personal, nu am intrat în clădire şi nici nu am semnat nimic pentru eliberarea paşaportului meu”…..”abia după 4 zile când am plecat spre Italia, am primit paşaportul de la D.C.. După obţinerea actului, eu şi cei doi inculpaţi, am pornit spre Vişeu de Sus cu autoturismul condus de inculpatul A.V., iar spre Italia am plecat tot cu acesta şi cu aceeaşi maşină cu care m-am deplasat la Baia Mare”. Tot în faţa procurorului, partea vătămată învederează că „eu personal nu am achitat nicio sumă în vederea întocmirii documentaţiei pentru obţinerea paşaportului, nici pentru transportul la Baia Mare, nici cazarea şi masa de la hotel şi nici pentru drumul până în Italia. Cheltuielile cred că le-a suportat fie C., fie inculpatul A.V.”. În Italia, potrivit aceleiaşi declaraţii a părţii vătămate din faza de u.p., „inculpatul A.V. s-a întâlnit cu doi bărbaţi de aproximativ 30 de ani, despre care mi-a spus că sunt fiii bătrânei, pe care urmează să o îngrijesc, ulterior aflând că sunt cetăţeni albanezi”.
Proxeneţii albanezi i-au adus la cunoştinţă victimei D. că urmează să întreţină relaţii sexuale contra cost cu diferiţi bărbaţi, pentru ca aceştia să-şi recupereze suma de bani plătită inculpatei D.C., în cuantum de 1000 euro, achitată în schimbul predării părţii vătămate.
În declaraţia din faţa instanţei, partea vătămată îşi nuanţează poziţia în sensul susţinerii că, în urma conversaţiilor avute cu inculpata D.C., când a achiesat să se deplaseze în Italia şi să muncească ca şi menajeră, şi-a depus actele pentru obţinerea paşaportului, însă datorită împrejurării că această procedură dura excesiv, respectiv 40 de zile, inculpata D.C. s-a oferit să-i faciliteze obţinerea mai rapidă a acestui act, condiţii în care s-au deplasat la Baia Mare împreună cu inculpatul A.V., care le-a însoţit la Serviciul Paşapoarte pe cele două, după ce în prealabil, dimineaţa la hotel au fost vizitaţi de acel tânăr, care a discutat cu inculpata D.C., despre eliberarea înainte de termenul legal, a paşaportului părţii vătămate.
Şi în faţa magistratului de la Tribunalul Maramureş, partea vătămată a afirmat că deplasarea în străinătate a făcut-o după discuţiile avute cu inculpata D.C., în sensul obţinerii unui loc de muncă onorabil (menajeră) plătită cu 600 euro/lună, iar transportul i-a fost asigurat de către inculpatul A.V., inculpat care în Milano a şi luat legătura personal cu cetăţenii albanezi, spunându-i textual victimei „ăştia sunt bărbaţii cu care trebuie să mergi”.
Susţinerile părţii vătămate sunt confirmate şi de martora S.A.C. care relevă că „a ajuns în Italia fiind adusă de inculpata D.C., care i-a propus şi ei un loc de muncă”.
Mai mult, martora în declaraţia de la u.p. şi instanţă, precizează că „din discuţiile purtate cu D.F. am aflat de la ea că inculpata D.C. i-a propus un loc de muncă în Italia, însă după ce a ajuns acolo, a fost vândută unui cetăţean albanez, de către inculpata D., în schimbul sumei de 1000 euro”.
Declaraţiile părţii vătămate se coroborează şi cu declaraţiile martorei R.I. de la u.p., care precizează că „victima în perioada cât a stat în chirie la ea, a fost vizitată de către inculpata D.C., ulterior aflând că aceasta doreşte să muncească în străinătate, partea vătămată i-a comunicat că se va deplasa la Baia Mare cu cineva pentru a-şi întocmi paşaportul, dar fără să precizeze numele acelei persoane”. În faţa instanţei de judecată, martora datorită gradului de rudenie cu inculpata D.C., a refuzat să facă declaraţii, prevalându-se de dispoziţiile art.80 C.proc.pen. Cu toate acestea, rezultă fără putinţă de tăgadă, că partea vătămată D. a dorit să se deplaseze în străinătate, doar după discuţiile cu inculpata D.C.. Este firesc ca martora R.I. să fie reţinută în oferirea de amănunte cu privire la activitatea infracţională a inculpatei D.C., având în vedere că sunt verişoare primare, însă declaraţia acesteia se coroborează în parte cu susţinerile părţii vătămate, a martorei S.A.C. şi chiar cu declaraţiile celor doi inculpaţi şi a martorului C.I.
În legătură cu susţinerea părţii vătămate, în sensul că paşaportul său a fost preluat de la ghişeul Serviciului de Eliberare şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Maramureş, de către acel bărbat în vârstă de 30 de ani şi predat inculpatei D.C., Curtea va reţine că aceste afirmaţii sunt confirmate doar în parte, în sensul deplasării victimei într-o primă fază, singură, la Poliţia Vişeu de Sus unde şi-a depus actele pentru eliberarea paşaportului, după care la câteva zile a fost transportată, cazată, hrănită de către cei doi inculpaţi, care au însoţit-o în vederea preluării actului în Baia Mare, însă aşa cum rezultă din adresa de la instanţă, acesta i-a fost eliberat titularei D.F.L. la 17 mai 2005. În acelaşi sens, declară şi martora T.G.O. atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei.
Împrejurarea că partea vătămată s-a deplasat singură în incinta Serviciului Paşapoarte Maramureş pentru ridicarea actului, nu înlătură cu nimic din demersul inculpaţilor D. şi A. de a urgenta eliberarea paşaportului acesteia, a o transporta în acest scop la Baia Mare, de a o caza şi a plăti contravaloarea hotelului şi a hranei, în vederea obţinerii actului şi a deplasării mai urgente în Italia pentru practicarea prostituţiei şi recuperarea cheltuielilor efectuate de aceştia.
Cât priveşte declaraţiile inculpaţilor, Curtea reţine că inculpatul A.V. în faza de urmărire penală a negat prin depoziţia olografă că ar cunoaşte-o pe inculpata D.C., sau pe partea vătămată D. sau că ar fi transportat-o pe aceasta în străinătate, pentru a obţine vreun loc de muncă. Ulterior, tot în declaraţia de la f.71 u.p., inculpatul A. în prezenţa apărătorului şi în faţa procurorului revine asupra nerecunoaşterii şi învederează că „în cursul anului 2005, fără să pot preciza data, am fost rugat de către prietenul inculpatei D.C., numitul M., să o transport pe aceasta până la Baia Mare, întrucât are nişte probleme de rezolvat, C. venind însoţită de o altă fată, al cărei nume nu-l cunosc. C. mi-a spus că are treabă la paşapoarte, astfel că ne-am deplasat la acest serviciu. Inculpata D. împreună cu cealaltă fată s-au deplasat singure la serviciul paşapoarte, însă când ne-am reîntâlnit în acea zi, mi-a spus că trebuie să rămânem până în ziua următoare, întrucât nu a putut ridica paşaportul, condiţii în care ne-am cazat toţi trei la Hotelul P. din Baia Mare, dormind în aceeaşi cameră. După o perioadă de timp, am fost contactat de către inculpata D.C., care mi-a solicitat să o transport pe fata cu care am fost în Baia Mare, până în Italia, în Milano, costul transportului în sumă de 100 euro fiindu-mi achitat de inculpata D.C.. În Italia, inculpatul A. a învederat că a predat-o pe victimă la două persoane de sex masculin, care i-au luat bagajele şi au transportat-o cu maşina lor, fără să cunoască destinaţia.
În faţa Tribunalului Maramureş, inculpatul A.V. a învederat că îşi menţine declaraţiile din faza de urmărire penală, recunoscând că, în cursul anului 2005 a transportat-o pe inculpata D. şi pe partea vătămată în Baia Mare pentru obţinerea paşaportului victimei, s-au cazat toţi trei la Hotelul P. în aceeaşi cameră, precizând că ulterior a transportat-o şi în Italia pe victimă, la rugămintea inculpatei D.C., care, de altfel, i-a şi plătit contravaloarea transportului. Precizează că în Italia a predat-o pe partea vătămată către doi bărbaţi care au preluat-o şi au transportat-o într-un loc necunoscut.
În privinţa susţinerilor inculpatei D.C. sunt de remarcat următoarele:
În prima declaraţie din faza de urmărire penală din 11.12.2008 aceasta precizează „că nu îl cunoaşte pe inculpatul A.V., iar pe partea vătămată D. F., a văzut-o o singură dată, când s-a aflat în locuinţa numitei R.I., iar pe de altă parte, nu o cunoaşte pe S.A., pe care de altfel nu a ajutat-o să ajungă în Italia, pentru a munci.
Ulterior, prin declaraţia din 16.01.2009 din faţa procurorului şi în prezenţa apărătorului, inculpata D.C. recunoaşte că în cursul anului 2005 a cunoscut-o pe partea vătămată în timp ce aceasta locuia în chirie la martora R.I., rudenia sa. Mai mult, învederează că în aceeaşi perioadă s-au deplasat împreună cu inculpatul A.V. şi partea vătămată D.F., la Baia Mare în vederea urgentării ridicării paşaportului victimei de la Serviciul Paşapoarte Maramureş, transportul fiind realizat cu autoturismul personal al inculpatului A.V., marca Ford Focus de culoare roşie. Întrucât obţinerea actului nu a fost posibilă în aceeaşi zi, toţi trei s-au cazat în aceeaşi cameră, la un hotel din Baia Mare, iar în ziua următoare inculpata D.C. susţine că s-a deplasat singură la Vişeu de Sus, partea vătămată şi inculpatul A.V. rămânând în Baia Mare, pentru ca victima să-şi ridice paşaportul.
Inculpata D.C. recunoaşte de asemenea, că l-a rugat pe coinculpatul A.V. să o transporte pe partea vătămată în Italia, pentru a practica prostituţia, dar a precizat că i-a facilitat acest lucru, doar la insistenţele repetate ale victimei, care nu avea resursele materiale necesare, pentru un trai onest în România.
În legătură cu susţinerile inculpatei din declaraţia din 16.01.2009 de la DIICOT – Biroul Teritorial Maramureş, Curtea reţine că aceasta a revenit asupra afirmaţiilor din 11.12.2008, tot din faza de urmărire penală, întrucât acestea au fost efectuate „sub imperiul emoţiilor”, revenire apreciată ca nejustificată, de către Curte.
În faţa Tribunalului Maramureş, inculpata D.C. a învederat că-şi menţine declaraţiile din faza de urmărire penală, efectuând următoarele precizări, în sensul că „în cursul anului 2005, după ce l-a cunoscut în Vişeu de Sus prin intermediul martorului C.I., pe cetăţeanul albanez, numit M. (proxenet), care i-a propus inculpatei şi martorei T.I. să practice în Italia, prostituţia, ambele refuzând, după câteva luni, inculpata D.C. i-a comunicat părţii vătămate D. despre posibilitatea de a ajunge în Italia, prin intermediul albanezului, fără să-i indice ce activitate va efectua. Partea vătămată şi-a manifestat disponibilitatea şi dorinţa de a se întâlni cu cetăţeanul albanez. Întrucât victima D. i-a comunicat inculpatei D. că doreşte să-şi ridice paşaportul de la Baia Mare, aceasta s-a oferit ca prin intermediul inculpatului A.V., să efectueze toţi trei deplasarea în acea localitate cu autoturismul personal al coinculpatului. Toţi trei au fost de acord să închirieze o singură cameră la hotel, contravaloarea acesteia fiind plătită de inculpatul A.V.”. În cuprinsul declaraţiei, inculpata D. a învederat că, în Baia Mare, fiecare s-a deplasat singur, în vederea rezolvării problemelor personale, nicidecum ea şi inculpatul A. nu au urgentat obţinerea paşaportului victimei. După aproximativ 1 săptămână, întrucât partea vătămată a rugat-o să-i faciliteze obţinerea unui autoturism pentru deplasarea în Italia, în vederea întâlnirii cu cetăţeanul albanez, inculpata D., cunoscând că inculpatul A.V. efectuează periodic asemenea transporturi de persoane în străinătate, l-a contactat pe acesta, el fiind de acord cu solicitarea coinculpatei. În ziua deplasării părţii vătămate în Italia, inculpata D. a fost de faţă şi a auzit când victima i-a spus inculpatului A. că nu are bani să-i achite contravaloarea transportului, urmând ca acesta să fie plătit de persoana care o aştepta în Italia. În aceste condiţii, inculpata D. a negat plata de către ea însăşi a sumei de 100 euro către inculpatul A.. În faţa instanţei, inculpata D. a negat, totodată, şi propunerea făcută victimei D. de a întreţine relaţii sexuale cu inculpatul A.V. în noaptea când s-au cazat la hotelul P. din Baia Mare.
În faţa magistratului fondului, inculpata D. precizează textual „am mai fost sunată o dată sau de două ori de către numitul M. şi atunci i-am comunicat că este o persoană care ar dori să meargă în Italia. Apreciez că doar i-am pus în legătură pe partea vătămată şi pe cetăţeanul albanez M. şi doar pentru acest lucru, mă simt vinovată.”
În cauză au mai fost ascultaţi nemijlocit în faţa instanţei f.183 şi 222, precum şi în faza de urmărire penală, martorii T.I. şi C.I. Martora T.I. precizează că ”în urmă cu 5 ani, se afla într-un restaurant din Vişeu de Sus împreună cu inculpata D.C., unde au fost abordate de un cetăţean albanez pe nume M., însoţit de martorul C.I., care le-a propus celor două să practice prostituţia în Italia”.
Deosebit de relevantă este precizarea martorei T.I., care învederează „nu-mi aduc aminte să fi discutat la acel restaurant cu M., respectiv, acesta să ne fi rugat să-l punem în legătură cu alte persoane interesate de propunerea lui”, pe când inculpata D. despre această discuţie, afirmă contrariul.
Martorul C.I. precizează că-şi menţine declaraţiile din faza de urmărire penală şi învederează că „pe martora Ţ. şi pe inculpata D.C. le cunoaşte de aproximativ 5 ani, din oraşul Vişeu de Sus, când cu o ocazie, fiind însoţit de un cetăţean albanez cu prenumele M., le-au abordat într-un local pe cele două, dar nu cunoaşte conţinutul discuţiilor purtate, întrucât acestea s-au realizat în limba italiană între inculpata D.C. şi albanez.”
În urma coroborării tuturor probelor administrate, Curtea reţine că apărările inculpaţilor sunt total nefondate, vinovăţia acestora fiind indubitabilă în săvârşirea faptei deduse judecăţii. Astfel, inculpaţii D. şi A. nu au recunoscut activităţile infracţionale desfăşurate, dar această împrejurare nu poate constitui o cauză exoneratoare de răspundere penală, în contextul probator existent. Aşadar, prin declaraţia părţii vătămate D., a martorei S. şi chiar prin declaraţiile inculpaţilor D.C. şi A.V., s-a dovedit că aceştia cunoşteau scopul pentru care a fost racolată victima (practicarea de relaţii sexuale în străinătate prin prostituţie). În contextul activităţii infracţionale desfăşurate, s-a dovedit că inculpata D.C. „a vândut-o pe partea vătămată” proxeneţilor albanezi cu suma de 1000 euro, iar inculpatul A. recunoaşte că apelanta D. i-a achitat contravaloarea transportului victimei în Italia, în sumă de 100 euro. Probele dosarului atestă fără dubiu că partea vătămată era o persoană lipsită de posibilităţi materiale, tocmai de aceea a şi dorit să muncească în calitate de menajeră în Italia, după cum mincinos i-a promis inculpata D.C., context în care Curtea va reţine că atât taxa pentru obţinerea paşaportului în sumă de 95,7 lei în anul 2005, deplasarea în Mun.Baia Mare pentru ridicarea acestuia, cazarea la hotel şi contravaloarea hranei a fost plătită exclusiv de către cei doi inculpaţi. Instanţa de fond în mod greşit a învederat că există dovada că partea vătămată şi-a achitat singură contravaloarea paşaportului. Din scriptul depus în faţa tribunalului, rezultă doar că taxele pentru eliberarea acestui act sunt în valoare de 957.000 lei vechi, nerezultând că partea vătămată D. a achitat singură această sumă. De altfel, probele dosarului atestă la unison că victima avea o situaţie materială precară, aceasta doar depunându-şi singură actele pentru eliberarea paşaportului, ulterior toate deplasările pentru urgentarea obţinerii actului şi contravaloarea acestuia, fiind suportate de către cei doi inculpaţi. În aceste condiţii, se impune legitim întrebarea, care era interesul inculpaţilor în sprijinirea victimei pentru obţinerea urgentă a actelor de deplasare în străinătate, ajutor cu titlu gratuit, dacă nu încasarea unor sume mari de bani, ca efect al practicării prostituţiei de către aceasta, din care să le restituie contravaloarea cheltuielilor făcute anterior plecării?
Aceste conduite materiale, de netăgăduit, în raport de probele administrate, nu pot configura nicio eroare în reţinerea stării de fapt, după cum nici nu pot justifica lipsa unui element constitutiv al infracţiunii deduse judecăţii, de natură să atragă o soluţie de achitare a inculpaţilor.
Curtea va reţine corect vinovăţia ambilor inculpaţi în desfăşurarea unei activităţi infracţionale, având ca obiect recrutarea (inculpata D.), transportarea părţii vătămate de sex feminin în Italia, în scopul practicării prostituţiei, activitate realizată în cooperare de către cei doi inculpaţi, numitul A. transportând-o cu autoturismul personal la solicitarea expresă a coinculpatei D., atât la Baia Mare, cât şi în Italia, ambii suportând costul camerei de hotel, a hranei, a contravalorii paşaportului şi în final, inculpata D. i-a achitat coinculpatului, suma de 100 euro, preţ al transportului victimei în Italia.
Potrivit art.12 alin.1 şi alin.2 lit.a din Legea 678/2001 „constituie infracţiunea de trafic de persoane, recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane, prin ameninţare, violenţă sau prin alte forme de constrângere, fraudă ori înşelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obţinerea consimţământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acelei persoane”. Expresia utilizată „în scopul exploatării victimei” trebuie înţeleasă în sensul executării unei munci în mod forţat, cu încălcarea normelor legale vizând condiţiile de muncă, obligarea la practicarea prostituţiei sau alte forme de exploatare sexuală.
Din analiza textului incriminator, rezultă existenţa mai multor modalităţi de realizare a conţinutului laturii obiective a infracţiunii de trafic de persoane, iar în privinţa scopului, acesta este generalizat, urmărindu-se exploatarea victimei. Cât priveşte latura subiectivă, infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă, iar potrivit art.16 din aceeaşi lege, consimţământul persoanei, victimă a traficului, nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului.
În prezenta speţă, s-a dovedit că ambii inculpaţi se fac vinovaţi de forma calificată a infracţiunii, reglementată prin textul de mai sus.
Deşi, au avut poziţii nesincere la debutul urmăririi penale, negând că s-ar cunoaşte între ei şi nici pe partea vătămată, ulterior, prin coroborarea declaraţiilor lor, a rezultat fără dubiu, că partea vătămată D. a fost recrutată prin înşelăciune de coinculpata D.C. la sfârşitul lunii aprilie – începutul lunii mai 2005, în scopul exploatării sexuale în Italia, împrejurare ce i-a fost adusă la cunoştinţă de coinculpată şi inculpatului A.V., care în prealabil, împreună cu apelanta D. au transportat-o pe victimă pentru obţinerea în regim de urgenţă a paşaportului, la Baia Mare, locaţie unde au suportat cheltuielile de transport, cazare şi masă, contravaloarea paşaportului, după care inculpatul A. a transportat-o cu autovehiculul personal în străinătate, coinculpata D. achitându-i 100 euro contravaloarea transportului. Prin declaraţia martorei Ţ. şi chiar a coinculpatei D. şi a martorei S. din ambele faze ale procesului penal, s-a dovedit împrejurarea că şi anterior recrutării părţii vătămate D. în luna aprilie 2005 şi a transportării ei în străinătate în scopul exploatării sexuale, apelanta D. s-a ocupat cu asemenea activităţi.
Activitatea infracţională a inculpatului A.V. este demonstrată prin faptul că de conivenţă cu inculpata D., a organizat deplasarea în străinătate a victimei D., pentru practicarea prostituţiei, după ce în prealabil, a ajutat-o în urgentarea obţinerii paşaportului, prin transportarea ei la Baia Mare, unde a suportat cheltuielile materiale implicate de această activitate, a cazării, a hranei şi contravaloarea actului, după care i-a fost achitată suma de 100 euro, preţ al transportului în Italia a victimei, de către coinculpata D.. Mai mult, din coroborarea declaraţiei părţii vătămate şi a declaraţiei inculpatului A., rezultă că acesta, în Italia, a predat-o direct către doi cetăţeni albanezi, împreună cu paşaportul ei.
Legătura subiectivă între cei doi inculpaţi, în săvârşirea infracţiunii incriminate prin art.12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea 678/2001 este dovedită şi prin faptul că ambii au transportat-o pe victimă la Baia Mare în vederea urgentării obţinerii paşaportului, au suportat cheltuielile de deplasare, de cazare şi de hrană şi contravaloarea actului, iar deosebit de relevant este aspectul vizând cazarea lor în aceeaşi cameră şi solicitarea inculpatei D. de a întreţine partea vătămată relaţii intime cu inculpatul A., în schimbul unui telefon mobil, cerere respinsă de D.F..
Pentru motivele ce preced, se va admite ca fondat apelul Parchetului în baza art.379 pct.2 lit.a C.pr.pen., împotriva sentinţei penale nr.262 din 28 aprilie 2011 a Tribunalului Maramureş pe care o va desfiinţa în latura penală şi judecând sub acest aspect, se va dispune condamnarea inculpaţilor D.C. şi A.V. în baza art.12 alin.1 şi 2 lit.a din Legea 678/2001 cu aplicarea art.74 lit.a şi 76 lit.b C.pen. pentru infracţiunea de trafic de persoane, la o pedeapsă de câte 3 (trei) ani închisoare fiecare.
La dozarea şi individualizarea sancţiunilor, Curtea a avut în vedere disp.art.72 şi 52 C.pen., trebuind să păstreze o proporţie între gravitatea actelor infracţionale, consecinţele acestora şi durata în timp necesară procesului educaţional, de resocializare. A fost avut în vedere gradul de pericol social al faptelor, atitudinea procesuală a inculpaţilor care au încercat să eludeze aflarea adevărului, sustrăgându-se judecăţii. Deşi au fost legal citaţi, niciunul dintre inculpaţi nu s-a prezentat în faţa Curţii.
Recunoaşterea circumstanţelor atenuante este atributul instanţei de judecată şi deci lăsată la aprecierea acesteia. În aprecierea unor împrejurări ca circumstanţe atenuante, acestea trebuie raportate la gradul de pericol social concret al faptei comise, la urmările ei, la ansamblul condiţiilor în care a fost săvârşită, precum şi la orice alte elemente privitoare la persoana făptuitorului.
Probele dosarului evidenţiază că inculpaţii, deşi nu s-au prezentat în faţa Curţii şi au fost nesinceri pe parcursul procesului penal, faţă de împrejurarea că sunt infractori primari, că au traficat în prezenta speţă o singură parte vătămată şi ţinând cont şi de suma obţinută în urma comiterii infracţiunii, respectiv 1000 euro, se consideră că circumstanţele atenuante au fost judicios reţinute în favoarea lor de către Tribunalul Maramureş.
Faţă de perioada de timp trecută de la data săvârşirii infracţiunii, respectiv 6 ani, interval în care inculpaţii nu au mai fost confruntaţi cu legea penală, instanţa de apel apreciază că reeducarea acestora este posibilă şi fără executarea efectivă a sancţiunilor, dispunând în baza art.81 C.pen. suspendarea condiţionată a executării pedepselor pe durata termenelor de încercare prev.de art.82 C.pen., acelea de 5 ani.
Conform art.359 C.proc.pen., se va atrage atenţia inculpaţilor asupra nerespectării art.83 C.pen. privind cazurile de revocare a suspendării condiţionate.
Se va face aplicarea art.71 alin.5 C.pen. privind suspendarea pedepselor accesorii.
În baza art.88 C.pen. se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatei D.C. reţinerea de 24 de ore dispusă prin ordonanţa din 11 decembrie 2008.
Se vor menţine restul dispoziţiilor sentinţei atacate.
Se va stabili onorar parţial apărător oficiu de câte 75 lei pentru avocaţii inculpaţilor D.C. şi A.V., ce se achită Baroului de Avocaţi Cluj din fondurile Ministerului Justiţiei, conform art.189 C.pr.pen.
Cheltuielile judiciare în apelul Parchetului vor rămâne în sarcina statului, conform art.192 alin.3 pct.3 C.pr.pen.
Cu privire la apelul inculpatei D.C.
Potrivit art. 69 C.pr.pen., declaraţiile inculpatei făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speţă. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declaraţiile inculpatei trebuie să se coroboreze cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci, doar cu , anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. În al doilea rând, se cere ca verificarea susţinerilor inculpatei să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte şi împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate.
Chiar şi în acest context, instanţa are facultatea, iar nu obligaţia de a reţine declaraţiile inculpatei, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma „declaraţiile pot servi” iar nu „servesc” doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.
Aşadar, declaraţiile de nerecunoaştere ale inculpatei sunt simple afirmaţii, care au ca scop doar disculparea acesteia de consecinţele penale ale faptei sale, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.
Dispoziţiile art.63 alin.2 C.proc.pen. exclud o ordine de preferinţă, nefăcându-se distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparţine sau de organul care le-a administrat.
Dând sens şi dispoziţiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţele de fond şi apel au reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.
Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincţie între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi a judecăţii, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile inculpatei.
Pe de altă parte, declaraţiile inculpatei date în faza judecăţii şi în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se îmbină cu alte probe.
Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenţei dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).
Tribunalul Maramureş a concluzionat că probele administrate conduc, cu certitudine la stabilirea situaţiei de fapt expusă în considerentele hotărârii şi a vinovăţiei inculpatei, însă activităţile infracţionale în mod greşit au fost încadrate doar în art.12 alin.1 din Legea 678/2001, în loc de forma calificată, apreciindu-se eronat că fapta a fost comisă doar de apelantă, fără contribuţia inculpatului A..
Curtea de Apel analizând probele administrate constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanţe cu privire la situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatei sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic de persoane, însă încadrarea juridică corectă este cea în forma calificată, reglementată de art.12 alin.1 şi alin.2 lit.a din Legea 678/2001, dovedindu-se fără echivoc că fapta a fost comisă împreună cu coinculpatul A., pentru considerentele pe larg expuse, cu ocazia motivării apelului DIICOT.
Deşi inculpata a negat constant comiterea faptei, afirmând că a fost condamnată pe nedrept, susţinerile acesteia nu au suport probator.
Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpată, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.
Vinovăţia inculpatei rezultă fără putinţă de tăgadă chiar din declaraţiile acesteia din faţa Tribunalului Maramureş, unde recunoaşte că a pus-o în legătură pe partea vătămată D. cu cetăţeanul albanez M., persoană care îi propusese şi apelantei să se prostitueze în străinătate. Mai mult, fără un interes pecuniar, nu s-a justificat preocuparea excesivă a inculpatei faţă de soarta părţii vătămate D., lipsită total de posibilităţi materiale, în a o ajuta să se deplaseze în străinătate, în vederea realizării unor venituri din prostituţie, scop în care i-a prezentat-o inculpatului A., care a transportat-o atât în ţară, cât şi în străinătate, pentru întocmirea formelor necesare emigrării, contravaloarea deplasării fiindu-i achitată coinculpatului, de către apelantă. Martora S. învederează atât în faza de urmărire penală, cât şi în faţa instanţei că şi ea a fost racolată şi traficată de către coinculpata D., susţinere care întăreşte afirmaţiile părţii vătămate pe parcursul procesului penal. Activitatea de recrutare a unor eventuale părţi vătămate de către apelantă este reliefată şi prin depoziţiile martorilor T.I. şi C.I., care au fost de faţă în anul 2005 într-un bar din Vişeu de Sus, la discuţiile purtate de aceasta cu un cetăţean albanez, cu prenumele M., care i-a propus inclusiv inculpatei D. să se prostitueze în străinătate, în schimbul unor foloase materiale.
Activitatea infracţională a apelantei este dovedită inclusiv prin susţinerile inculpatului A.V., care recunoaşte că a transportat-o la aceeaşi dată, în luna aprilie 2005, pe inculpata D. şi pe partea vătămată D. la Baia Mare în vederea obţinerii mai urgente a paşaportului victimei, transportul, cazarea, hrana şi contravaloarea actului fiind suportate de către cei doi inculpaţi. Mai mult, dacă nu ar fi existat o înţelegere şi un interes comun al inculpaţilor în deplasarea victimei în străinătate pentru ca, apoi, din banii obţinuţi de către aceasta, din prostituţie, să-şi recupereze investiţia, nu s-ar fi justificat nici cazarea lor într-o singură cameră la hotelul din Baia Mare.
Nu în ultimul rând, interesul deosebit al apelantei D. pentru soarta părţii vătămate este pus în evidenţă prin declaraţia victimei D., care a învederat în faţa instanţei că, în momentul refuzului de a practica relaţii sexuale contra cost, cetăţenii albanezi au ameninţat-o cu moartea, afirmând că au plătit suma de 1000 euro inculpatei „pentru cumpărarea ei”.
Pentru motivele pe larg expuse cu ocazia tratării apelului DIICOT, la care se adaugă şi cele învederate mai sus, apelul inculpatei D.C. este nefondat şi se va respinge ca atare în baza art.379 pct.1 lit.b C.pr.pen.(Judecător Delia Purice)
