Pentru a se putea ajunge la o solutie de condamnare, legea prevede ca probele administrate sa fie în masura sa rastoarne prezumtia de nevinovatie instituita în favoarea inculpatului si sa nu lase nici un dubiu cu privire la autorul faptei si vinovatia acestuia.
Nevinovatia este prezumata, inculpatul nefiind dator sa-si probeze nevinovatia atâta timp cât nu s-a dovedit în contra sa, acest principiu regasindu-se înscris în art.11 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art.14.2 din Pactul International asupra Drepturilor Civile si Politice si art.23 din Constitutia României.
Nevinovatia este prezumata, inculpatul nefiind dator sa-si probeze nevinovatia atâta timp cât nu s-a dovedit în contra sa, acest principiu regasindu-se înscris în art.11 din Declaratia Universala a Drepturilor Omului, art.6 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art.14.2 din Pactul International asupra Drepturilor Civile si Politice si art.23 din Constitutia României.
În Codul de procedura penala, prezumtia de nevinovatie este înscrisa între regulile de baza ale procesului penal, în art.52 statuându-se ca „orice persoana este considerata nevinovata pâna la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarâre penala definitiva”.
În Codul de procedura penala, prezumtia de nevinovatie este înscrisa între regulile de baza ale procesului penal, în art.52 statuându-se ca „orice persoana este considerata nevinovata pâna la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarâre penala definitiva”.
Prin adoptarea prezumtiei de nevinovatie ca principiu de baza, distinct de celelalte drepturi care garanteaza si ele libertatea persoanei – dreptul la aparare, respectarea demnitatii umane – s-au produs o serie de restructurari ale procesului penal si a conceptiei organelor judiciare, care trebuie sa raspunda urmatoarelor cerinte :
Prin adoptarea prezumtiei de nevinovatie ca principiu de baza, distinct de celelalte drepturi care garanteaza si ele libertatea persoanei – dreptul la aparare, respectarea demnitatii umane – s-au produs o serie de restructurari ale procesului penal si a conceptiei organelor judiciare, care trebuie sa raspunda urmatoarelor cerinte :
– vinovatia se stabileste în cadrul unui proces, cu respectarea garantiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamna si stabilirea vinovatiei;
– vinovatia se stabileste în cadrul unui proces, cu respectarea garantiilor procesuale, deoarece simpla învinuire nu înseamna si stabilirea vinovatiei;
– sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapa a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii si definitive pentru urmatoarea faza a procesului;
– sarcina probei revine organelor judiciare, motiv pentru care interpretarea probelor se face în fiecare etapa a procesului penal, concluziile unui organ judiciar nefiind obligatorii si definitive pentru urmatoarea faza a procesului;
– la adoptarea unei hotarâri de condamnare, pâna la ramânerea definitiva, inculpatul are statutul de persoana nevinovata; la adoptarea unei hotarâri de condamnare definitive prezumtia de nevinovatie este rasturnata cu efecte „erga omnes”;
– la adoptarea unei hotarâri de condamnare, pâna la ramânerea definitiva, inculpatul are statutul de persoana nevinovata; la adoptarea unei hotarâri de condamnare definitive prezumtia de nevinovatie este rasturnata cu efecte „erga omnes”;
– hotarârea de condamnare trebuie sa se bazeze pe probe certe de vinovatie, iar în caz de îndoiala, ce nu poate fi înlaturata prin probe, trebuie sa se pronunte o solutie de achitare.
– hotarârea de condamnare trebuie sa se bazeze pe probe certe de vinovatie, iar în caz de îndoiala, ce nu poate fi înlaturata prin probe, trebuie sa se pronunte o solutie de achitare.
Plecând de la analiza cerintelor impuse de principiul prezumtiei de nevinovatie si translatând analiza catre infractiunea de tainuire prev. de art. 221 C. Pen. pentru care a fost condamnat inculpatul, se constata ca, din punct de vedere al laturii obiective, elementul material al infractiunii de tainuire trebuie sa poarte asupra unui bun provenit dintr-o fapta prevazuta de legea penala. Sub aspectul laturii subiective, infractiunea de tainuire se savârseste cu intentie directa, faptuitorul urmarind obtinerea unui folos pentru sine sau pentru altul, cunoscând provenienta bunului din savârsirea unei fapte prevazute de legea penala.
Împrejurarea ca inculpatul a acceptat primirea unor bunuri cu o provenienta incerta, în lipsa unor probe certe care sa demonstreze ca inculpatul a cunoscut provenienta bunurilor din savârsirea unei fapte prevazuta de legea penala, nu acopera cerinta dispozitiilor art. 221 C. pen., sub aspectul laturii subiective. Inculpatul trebuie sa aiba reprezentarea ca bunul provine din comiterea unei fapte prevazute de legea penala, iar nu doar simple supozitii, în aceasta din urma ipoteza nefiind întrunite elementele constitutive ale infractiunii.
Prin sentinta penala nr. nr.518/24.03.2009 pronuntata de Judecatoria Medgidia în dosarul penal nr.341/256/2008, în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 alin.1 lit.a Cod de procedura penala, a fost achitat inculpatul B.I.A., sub aspectul savârsirii infractiunii de furt calificat, prevazuta de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.g, i Cod penal, întrucât fapta nu exista.
A fost respinsa ca nefondata actiunea civila formulata de partea civila S.C. F. S.A. Medgidia.
În baza art.189 Cod de procedura penala, s-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justitiei a sumei de 200 RON, cu titlu de onorariu aparator din oficiu.
În baza art.192 alin.3 Cod de procedura penala, cheltuielile judiciare avansate de stat au fost lasate în sarcina acestuia.
Pentru a pronunta aceasta sentinta, prima instanta a retinut urmatoarele :
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lânga Judecatoria Medgidia nr. 1069/P/20.12.2007 s-a dispus punerea în miscare a actiunii penale si trimiterea în judecata a inculpatului B.I.A., sub aspectul savârsirii infractiunii de furt calificat, prevazuta de art.208 alin.1 – 209 alin.1 lit.g si i Cod penal.
În fapt, s-a retinut ca la data de de 11/12.03.2007, pe timp de noapte si prin folosirea unui aparat autogen, inculpatul a sustras de la partea vatamata S.C. F. S.A. Medgidia, 35 m de conducta cu diametrul de 500 mm în valoare de 862 RON.
Prin actul de sesizare s-a retinut ca partea vatamata S.C. F. S.A. Medgidia s-a constituit parte civila în cauza cu suma de 862 RON, reprezentând contravaloarea celor 7 bucati de conducta, în lungime totala de 30 metri liniari.
Din examinarea actelor si lucrarilor dosarului, instanta a retinut ca cercetarile penale efectuate în cauza au fost determinate de plângerea penala fata de autori necunoscuti, formulata de partea vatamata S.C. F. S.A. Medgidia, pentru savârsirea de catre acestia a unei infractiuni de furt de conducta metalica cu diametrul de 500 mm.
În urma cercetarilor politiei, conducta sustrasa a fost identificata in saivanul inculpatului B.I., în prezenta mai multor persoane, care au contrasemnat procesul verbal de cercetare.
Existenta acestei tevi în saivanul inculpatului nu a fost contestata de acesta, contestata fiind numai apartenenta.
Astfel, inculpatul a aratat ca nu el detine acea teava, ci aceasta apartine numitului A.P. care, singur, a depozitat-o în saivanul inculpatului. Sustinerile inculpatului sunt confirmate de însusi martorul A.P., cât si de martorul P.V.
Provenienta licita a acestei conducte reiese din declaratiile martorilor A.P. si cea a numitului B.I. În mod indirect, acelasi lucru îl confirma si martorul P.S.V. care, desi neaga orice întelegere cu numitul A.P., arata ca în tot timpul lucrarilor nu s-a înregistrat nici un furt sau vreo lipsa de conducta dezafectata.
Chiar din înscrisurile de la dosar depuse de procuror dintr-un alt dosar penal, coroborate cu cele depuse de inculpat, se contureaza, în opinia instantei, o procedura nelegala de colectare de fier vechi la saivanul inculpatului, anterior si ulterior faptei de fata, împrejurare pe care însa instanta o apreciaza ca nefiind relevanta în cauza.
Raportat la elementele constitutive ale infractiunii de furt calificat prevazuta de art.208 al.1-209 al.1 lit.g,i Cod penal, instanta judecatoreasca retine ca nu inculpatul este autorul faptei.
Astfel, din niciuna dintre probele administrate în cauza nu rezulta ca inculpatul a luat conducta de la locul dezafectarii. Nu rezulta modalitatea de savârsire a faptei, nici data si nici momentul. Aceasta cu atât mai mult cu cât, din plângerea penala “in rem” facuta de partea vatamata si înregistrata la data de 12.03.2007, reiese ca faptele la care aceasta face referire au fost savârsite în zilele imediat anterioare sesizarii.
Cu toate acestea, prin rechizitoriu se face referire la o fapta din noaptea de 11/12.03.2007, desi în declaratia sa, numitul T.C. face referire la data de 09.03.2007. Simpla referire la butelia de oxigen gasita în saivan nu este suficienta pentru a presupune modul de savârsire a faptei în lipsa oricarei probe cu care sa se coroboreze.
Din niciuna din probele administrate în cauza nu reiese ca moment al savârsirii faptei cel indicat de procuror, cu referire exclusiva la inculpat. În plus, este identificata persoana detinatoare legala a conductei gasita la saivanul inculpatului, respectiv numitul A.P. care o recunoaste.
Întrucât în cauza nu se regaseste niciun element constitutiv al infractiunii de furt calificat, nici sub aspectul laturii obiective si nici al celei subiective, instanta a dispus achitarea inculpatului pentru ca fapta nu exista, precum si respingerea ca nefondata a actiunii civile.
Împotriva susmentionatei sentinte penale a declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lânga Judecatoria Medgidia.
Prin decizia penala nr. 219/13.05.2010 pronuntata de Tribunalul Constanta în dosarul nr. 341/256/2008 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lânga Judecatoria Medgidia împotriva sentintei penale nr.518/24.03.2009 pronuntata de Judecatoria Medgidia în dosarul penal nr.341/256/2008.
A fost desfiintata sentinta penala apelata si, rejudecând, în baza art.334 Cod de procedura penala, s-a schimbat încadrarea juridica a faptei retinute în sarcina inculpatului B.I.A. din infractiunea de furt calificat, prev.de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.g,i Cod penal, în infractiunea de tainuire prev.de art221 Cod penal.
În baza art.221 Cod penal, a fost condamnat inculpatul B.I.A. la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru savârsirea infractiunii de tainuire.
În baza art.71 Cod penal, au fost interzise inculpatului pe durata executarii pedepsei exercitiul drepturilor prevazute de art.64 alin.1 lit.a teza a doua si b Cod penal.În baza art.81 Cod penal, a fost suspendata conditionat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 ani, stabilit conform art.82 Cod penal.
În baza art.359 Cod de procedura penala, s-a atras atentia inculpatului asupra dispozitiilor art.83 Cod penal, privind revocarea beneficiului suspendarii în cazul savârsirii unei noi infractiuni.
În baza art.71 alin.5 Cod penal, s-a constatat suspendata executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii conditionate a executarii pedepsei închisorii.
În baza art.346 rap.la art.14 Cod de procedura penala, cu aplicarea art.998-999 Cod civil, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 862,15 lei despagubiri civile catre partea civila S.C. F. S.A. Medgidia.
În baza art.191 alin.1 Cod de procedura penala, a fost obligat inculpatul la plata sumei de 1000 lei cheltuieli judiciare catre stat.
Au fost înlaturate din sentinta penala apelata dispozitiile contrare deciziei de fata si mentine celelalte dispozitii.
În baza art.192 alin.3 Cod de procedura penala, cheltuielile judiciare avansate în faza apelului au ramas în sarcina statului.
În baza art.189 Cod de procedura penala, onorariul de avocat oficiu S.E., în suma de 200 lei, s-a avansat din fondul Ministerului Justitiei.
În baza art.199 alin.3 Cod de procedura penala, s-a dispus scutirea martorului A.V. de amenda în suma de 250 lei aplicata prin încheierea de sedinta din data de 25.03.2010.
Tribunalul a constatat ca în mod corect prima instanta a apreciat ca infractiunea de furt calificat retinuta în sarcina inculpatului B.I.A. nu subzista în cauza, probele administrate nefacând dovada vreunui act de sustragere din partea acestuia, cu privire la cantitatea de 30 de metri liniari de conducta, afectata tronsonului de aductiune de apa, apartinând S.C. F. S.A. Medgidia.
Sub acest aspect, împrejurarea ca în saivanul apartinând inculpatului a fost descoperita aceeasi cantitate de teava cu cea reclamata de partea vatamata, având aceleasi caracteristici cu cea cuprinsa în instalatia de irigatii de la ferma „F”, nu poate conduce la concluzia ca inculpatul este autorul furtului, câta vreme în cauza s-a dovedit numai provenienta ilicita a bunurilor, nu si sustragrea lor nemijlocita de catre inculpat.
Contrar opiniei primei instante, tribunalul a apreciat însa ca în cauza exista suficiente probe care demonstreaza sustragerea cantitatii de teava aflate în exploatarea partii vatamate, inculpatul primind în vederea valorificarii un bun provenit din savârsirea unei fapte de natura penala, adica ceea ce contureaza elementele infractiunii de tainuire prevazuta de art.221 Cod penal.
Din ansamblul materialului probator, rezulta ca inculpatul B.I.A. a manifestat o pozitie oscilanta, ceea ce face ca apararea invocata în cursul judecatii sa fie privita cu numeroase rezerve, în raport de propriile-i depozitii din cursul urmaririi penale, dar si fata de neconcordantele strecurate în continutul declaratiilor de martori audiati în aparare.
Astfel, audiat fiind în fata organelor de politie la data de 16.03.2010, B.I.A. nu a facut referire la martorul A.P., precizând ca nu are cunostinta despre identitatea celui care a adus în interiorul saivanului cele sapte bucati de teava, aceeasi pozitie procesuala fiind mentinuta si cu ocazia audierii ca învinuit si inculpat, la datele de 01.08.2007 si 13.12.2007.
În aceste declaratii, inculpatul a sustinut ca oricine putea intra în saivan, întrucât lacatul era pus „de forma”, prin urmare poarta putea fi deschisa de orice persoana care dorea sa aduca fier vechi, fiind de notorietate locala ca proprietarul saivanului se ocupa de colectarea materialelor refolosibile.
În prima instanta, inculpatul, contrar pozitiei adoptate în cursul urmaririi penale, aduce un element de noutate, menit a-l apara de raspundere penala, invocând faptul ca bucatile de teava i-au fost aduse de martorul A.P., al carui nume nu fusese indicat în cursul urmaririi penale.
În mod evident, aceasta teza probatorie nu poate fi luata în considerare, fiind lipsita de orice credibilitate, câta vreme, cu ocazia celor trei audieri din cursul urmaririi penale, inculpatul nu a facut referire la respectiva persoana, desi avea tot interesul sa o faca. Aceasta întrucât martorul a declarat ca s-a întâlnit cu inculpatul imediat ce si-a recuperat teava, adica înainte de Pastele lui 2007, aratând ca el este cel care a depozitat teava, iar inculpatul i-a precizat ca i s-a întocmit dosar penal.
De asemenea, atâta timp cât martorul “confirma” ca s-a întâlnit cu inculpatul de mai multe ori în decursul anului 2007, o asemenea teza probatorie, legata de eventuala provenienta a tevilor, trebuia „dezvaluita” si organelor de urmarire penala, lucru pe care inculpatul a omis sa îl faca.
Deosebit de aceasta, se poate cu usurinta constata ca martorul A.P. nu putea aduce în incinta saivanului o cantitate atât de mare de teava, provenind din lucrarile efectuate de primarie si la care el însusi participase, deoarece caracteristicile bucatilor de teava descoperite la fata locului sunt identice cu cele ale instalatiei de aductiune, iar decuparea lor din amplasamentul initial este dovedita prin modul de operare si instrumentele folosite.
Astfel, procesul verbal de cercetare la fata locului releva existenta de utilaje si forte umane, cu ajutorul carora partea vatamata efectua în intervalul 09 – 12.03.2007 lucrari de decopertare mecanica în zona de referinta, pentru ca cercetarile întreprinse ulterior reclamarii bunurilor sa releve existenta unei portiuni de pamânt maruntit, diferit de cel decopertat de utilajele unitatii, probabil decopertat manual.
Acest fapt demonstreaza ca ridicarea bucatilor de teava s-a realizat imediat decopertarii mecanice, profitând de absenta lucratorilor S.C. F. S.A., pe timp de noapte, de catre persoane straine de angajatii societatii, întrucât teava a fost descoperita în incinta saivanului, împreuna cu un tub de oxigen.
Ca aceasta teava este una si aceeasi cu cea reclamata de partea vatamata rezulta din celelalte cercetari consemnate în procesul-verbal, ce releva atât urmele de târâre catre directia saivanului inculpatului, cât si faptul ca teava a fost transportata sectionata, fiind gasita în aceasta stare.
Ori, de vreme ce martorul A.P. a afirmat ca primise bucati de teava gata taiate, nu se vede motivul pentru care în incinta saivanului a fost adus si un tub de oxigen, despre care inculpatul a declarat ca nu-i apartine.
Prin urmare, este în afara oricarui dubiu ca profitând de perioada sfârsitului de saptamâna, în care teava nu a mai fost transportata la sediul societatii, persoane necunoscute au procedat la sustragerea acesteia, asa încât nu se poate sustine ca bucatile de teava ar fost date martorului A.P., ca rasplata pentru munca prestata „oficial” la lucrarile de decopertare.
Dimpotriva, martorul B.I., angajat al primariei, a aratat ca i-a lasat martorului A.P. câteva capete de teava, respectiv 3-4 bucati cu o lungime de 15 metri, nicidecum 7 bucati, cu o lungime totala de 30 de metri.
În sfârsit, tot martorul B.I. a declarat ca portiunea sustrasa provenea dintr-un tronson nou, adica din zona în care se efectuasera lucrari, situata în apropierea saivanului inculpatului, ceea ce releva faptul ca martorul A.P. nu putea primi decât bucati din tronsonul vechi, decopertat concomitent, întrucât numai aceste bucati puteau fi transportate la primarie, unde se putea dispune de ele.
În ceea ce priveste bucatile din tronsonul nou, ele erau duse la sediul societatii, asa cum declara martorii M.G., P.S. si B.I., prin urmare nu puteau ajunge în posesia martorului A.P. si de aici în incinta saivanului inculpatului, întrucât, la data sustragerii, lucrarile din zona respectiva erau în plina desfasurare, pe când bucatile din tronsonul vechi au fost remise muncitorilor abia la finalul primelor lucrari.
Sub aspectul infractiunii de tainuire, tribunalul a apreciat ca aceasta subzista pe deplin în sarcina inculpatului, prin însasi faptul ca a acceptat, direct sau indirect, primirea unor bunuri, a caror situatie juridica era incerta, chiar suspecta, împrejurarea ca punctul de colectare functiona fara autorizatie si fara a fi cerute documente de provenienta a bunurilor fiind elocventa în exprimarea pozitiei subiective a inculpatului.
În situatia dedusa judecatii, apararea inculpatului care, audiat la numai doua zile de la savârsirea faptei, a declarat ca nu stie de unde provin tevile furate, este puerila, întrucât locul de depozitare era împrejumuit, fiind prevazut cu lacat si pazit de un câine din rasa pitbull, în permanenta dezlegat, animalul fiind cunoscut pentru agresivitatea sa.
Ca urmare, este lipsita de credibilitate afirmatia inculpatului ca orice persoana putea patrunde în incinta, lasând acolo diferite bunuri, orice depozitare facându-se fie în prezenta inculpatului, fie de catre o persoana din anturajul sau, cu acordul tacit al proprietarului, fapt ce implica si asumarea de riscuri ce decurg decurg din provenienta ilicita a bunurilor primite.
În sfârsit, de vreme ce printre persoanele care vizitau punctul de colectare se puteau numara si hoti de fier vechi, inculpatul nu poate fi privit decât ca tainuitor, întrucât persoanele audiate în cursul urmaririi penale au recunoscut ca s-au înteles cu inculpatul sa-i vânda acel fier, pe care l-au descarcat, urmând sa primeasca ulterior banii.
De altfel, însasi masurile de protejare a incintei centrului de colectare demonstreaza contrariul celor sustinute de inculpat, iar prezenta unor ovine remarcate cu prilejul cercetarilor preliminare vine în sprijinul ideii ca nu orice persoana putea patrunde în interior, saivanul fiind situat în apropierea locuintei inculpatului, pentru a fi mai bine supravegheat si gospodarit, de catre inculpat si sotia sa.
Împotriva deciziei penale nr. 219/13.05.2010 pronuntata de Tribunalul Constanta în dosarul nr. 341/256/2008 a declarat recurs inculpatul B.I.A., invocând incidenta cazurilor de casare prev. de art. 385 ind. 9 pct. 10, 17 si 18 C. Pr. Pen., întrucât instanta de apel nu a luat în considerare toate mijloacele de proba, a dat o încadrare juridica gresita faptei si a comis o grava eroare de fapt, pronuntând o solutie de condamnare a inculpatului.
Examinând legalitatea si temeinicia deciziei penale recurate, prin prisma motivele invocate si din oficiu, conform art. 385 ind. 6 alin. 1,2 C. Pr. Pen. si art. 385 ind. 9 alin. 3 C. Pr. Pen., Curtea constata ca recursul formulat de inculpatul B.I.A. este fondat.
Anterior analizarii fondului recursului, se impune analizarea declararii în termen a recursului de catre inculpat. Inculpatul B.I.A. a fost prezent la dezbateri în faza apelului, astfel ca termenul de recurs de 10 zile curge de la pronuntarea hotarârii. Hotarârea instantei de apel a fost pronuntata la data de 13.05.2010, iar recursul a fost declarat la data de 25.05.2010, drept urmare ultima zi a termenului procedural de 10 zile, calculat pe zile libere, potrivit art. 186 alin. 2 C. Pr. Pen., a fost 24.05.2010. Data de 24.05.2010 a fost declarata zi nelucratoare (a doua zi de Rusalii), asa încât termenul de recurs se proroga pâna la sfârsitul primei zile lucratoare, respectiv 25.05.2010, conditii în care recursul inculpatului a fost declarat în termen, urmând a fi analizat pe fond.
Curtea retine ca, potrivit art. 345 alin. 2 C. Pr. Pen., condamnarea se pronunta daca fapta exista, constituie infractiune si a fost savârsita de inculpat, toate aceste concluzii ce fundamenteaza hotarârea de condamnare trebuind sa fie sustinute de probe certe de vinovatie, prin care sa fie rasturnata prezumtia de nevinovatie prev. de art. 52 C. Pr. pen. si art. 66 alin. 1 C. Pr. Pen.
Tribunalul a apreciat ca exista suficiente probe care demonstreaza sustragerea cantitatii de teava aflate în exploatarea partii vatamate, inculpatul primind în vederea valorificarii un bun provenit din savârsirea unei fapte de natura penala, ceea ce contureaza elementele infractiunii de tainuire prevazuta de art.221 Cod penal. S-a mai aratat ca infractiunea subzista pe deplin în sarcina inculpatului, prin însasi faptul ca a acceptat, direct sau indirect, primirea unor bunuri, a caror situatie juridica era incerta, chiar suspecta, împrejurarea ca punctul de colectare functiona fara autorizatie si fara a fi cerute documente de provenienta a bunurilor fiind elocventa în exprimarea pozitiei subiective a inculpatului.
Curtea, plecând de la încadrarea juridica corect stabilita de tribunal, retine ca pentru a se putea ajunge la o solutie de condamnare, legea prevede ca probele administrate sa fie în masura sa rastoarne prezumtia de nevinovatie instituita în favoarea inculpatului si sa nu lase nici un dubiu cu privire la autorul faptei si vinovatia acestuia.
Plecând de la analiza cerintelor impuse de principiul prezumtiei de nevinovatie si translatând analiza catre infractiunea de tainuire prev. de art. 221 C. Pen. pentru care a fost condamnat inculpatul B.I.A., curtea constata ca, din punct de vedere al laturii obiective, elementul material al infractiunii de tainuire trebuie sa poarte asupra unui bun provenit dintr-o fapta prevazuta de legea penala. Sub aspectul laturii subiective, infractiunea de tainuire se savârseste cu intentie directa, faptuitorul urmarind obtinerea unui folos pentru sine sau pentru altul, cunoscând provenienta bunului din savârsirea unei fapte prevazute de legea penala.
Tribunalul a apreciat ca atitudinea oscilanta a inculpatului si înlaturarea declaratiei martorului A.P., care sustinuse ca este persoana care a transportat bucatile de teava în curtea saivanului apartinând inculpatului, precum si împrejurarea ca nu orice persoana putea patrunde în curtea saivanului, ceea ce presupune ca inculpatul cunostea persoana sau persoanele care au adus tevile sunt suficiente pentru stabili pozitia psihica a inculpatului.
Este adevarat ca pozitia psihica a unei persoane fiind rezultatul unui proces intern, nu poate fi stabilita decât prin raportare la modul în care se exteriorizeaza conduita persoanei, însa conduita exterioara trebuie sa ofere elemente de fapt suficiente pentru a formula o concluzie certa, orice dubiu urmând sa profite inculpatului.
În opinia Curtii, datele mai sus enumerate sunt insuficiente pentru a se putea concluziona dincolo de orice dubiu ca inculpatul a cunoscut ca bunurile provin din comiterea unei fapte prevazute de legea penala. Simpla banuiala a inculpatului asupra provenientei ilicite a bunurilor nu este suficienta pentru existenta infractiunii de tainuire. Tribunalul a tras concluzia asupra vinovatiei inculpatului din aceea ca a acceptat primirea unor bunuri a caror situatie juridica era incerta, situatie în care inculpatul si-a asumat riscurile ce decurg din provenienta ilicita a bunurilor.
Chiar retinând concluzia tribunalului, aceasta este insuficienta pentru a pronunta o solutie de condamnare pentru savârsirea infractiunii de tainuire. Împrejurarea ca inculpatul a acceptat primirea unor bunuri cu o provenienta incerta, în lipsa unor probe certe care sa demonstreze ca inculpatul a cunoscut provenienta bunurilor din savârsirea unei fapte prevazuta de legea penala, nu acopera cerinta dispozitiilor art. 221 C. pen., sub aspectul laturii subiective. Inculpatul trebuie sa aiba reprezentarea ca bunul provine din comiterea unei fapte prevazute de legea penala, iar nu doar simple supozitii, în aceasta din urma ipoteza nefiind întrunite elementele constitutive ale infractiunii.
De asemenea, din mijloacele de proba administrate în cauza rezulta ca organele de politie au fost sesizate despre sustragerea mai multor bucati de conducta metalica, motiv pentru care s-au deplasat la fata locului în data de 12.03.2007. Din procesul verbal încheiat la data de 12.03.2007 rezulta ca organele de politie s-au deplasat la saivanul inculpatului, în a carui curte se observau 7 bucati de conducta metalica cu o lungime de aproximativ 5 metri fiecare, cu izolatie exterioara identica cu cea conductei sustrase, lânga care se afla un tub de oxigen. Constatarile au fost efectuate din exteriorul curtii saivanului, întrucât curtea era încuiata si pazita de un câine.
În procesul verbal de cercetare la fata locului nu se mentioneaza indiciile care au determinat organele de politie sa se deplaseze de la locul sustragerii faptelor pâna la saivanul apartinând inculpatului, contrar celor retinute de tribunal privind existenta unor urme de târâre catre directia saivanului, ceea ce ar putea constitui elemente de arbitrariu în stabilirea locului unde puteau fi descoperite bunurile sustrase.
Conducta metalica observata de la distanta în curtea saivanului nu a mai fost ulterior gasita, inculpatul sustinând ca a fost luata de martorul A.P., conditii în care se constata ca organele de urmarire penala nu au putut confirma identitatea dintre conducta aflata în curtea saivanului si conducta sustrasa de la S.C. F. S.A. Medgidia.
Constatarile efectuate cu prilejul cercetarii la fata locului releva asemanarea dintre conducta aflata în curtea saivanului si conducta sustrasa, dar nu ofera elemente de certitudine.
Drept urmare, curtea retine si ca nu s-a facut dovada identitatii dintre conducta aflata în curtea saivanului si conducta sustrasa, în conditiile în care nici martorii care au însotit organele de politie si nici organele de politie nu au putut examina de aproape conducta, pentru a se stabili cel putin identitatea de diametru dintre conductele în discutie. Declaratiile martorilor care au asistat la cercetarea la fata locului în sensul ca diametrul conductei era de 50 cm trebuie primite cu rezerva, în conditiile în care dimensiunea nu putea fi indicata de la distanta decât cu caracter aproximativ.
Tribunalul a retinut în mod corect contradictiile din declaratiile inculpatului si pozitia procesuala subiectiva a martorului A.P., ale carui sustineri au fost înlaturate, dar chiar si în atare situatie este sigur ca nu se poate stabili identitatea autorilor infractiunii de furt si nici identitatea dintre conducta aflata în curtea saivanului si conducta sustrasa. Înlaturarea apararii inculpatului nu presupune în mod necesar ca acuzatiile aduse acestuia sa fie considerate dovedite.
În atare ipoteza, plecând de la aceste constatari, având în vedere si lipsa unor probe directe din care sa rezulte ca inculpatul a cunoscut provenienta conductei metalice ca fiind urmarea savârsirii unei infractiuni, elemente precum atitudinea oscilanta a inculpatului, înlaturarea declaratiei martorului A.P., împrejurarea ca nu orice persoana putea patrunde în curtea saivanului sunt doar elemente circumstantiale care ar fi putut conduce la stabilirea vinovatiei inculpatului sub forma intentiei directe, în masura în care s-ar fi coroborat si cu alte elemente de fapt, dar singure nu pot fundamenta o hotarâre de condamnare, deoarece s-ar baza în mare masura pe deductii care nu pot avea un caracter de certitudine.
În concluzie, curtea retine ca nu s-a facut dovada dincolo de orice dubiu ca inculpatul a primit spre valorificare conducta metalica cunoscând ca provenea din savârsirea unei fapte prevazute de legea penala, în scopul de a obtine un folos material pentru sine sau pentru altul, motiv pentru care nu sunt întrunite elementele constitutive ale infractiunii de tainuire, sub aspectul laturii subiective (lipsa intentiei directe), urmând a se dispune achitarea inculpatului B.I.A., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a C. Pr. Pen. raportat la art. 10 alin. 1 lit. d C. Pr. Pen., fiind incident cazul de casare prev. de art. 3859 alin. 1 pct. 12 C. Pr. pen. (cu continutul rezultat din aplicarea Deciziei nr. 694/20.05.2010 a Curtii Constitutionale).
Pentru aceste considerente, în baza art. 38515 pct. 2 lit. d C. Pr. Pen. curtea va admite recursul formulat de recurentul – inculpat B.I.A. împotriva deciziei penale nr. 219/13.05.2010 pronuntata de Tribunalul Constanta în dosarul nr. 341/256/2008.
Se va casa în parte decizia penala nr. 219/13.95.2010 pronuntata de Tribunalul Constanta în dosarul nr. 341/256/2008, în ceea ce priveste condamnarea inculpatului B.I.A. pentru savârsirea infractiunii de tainuire prev. de art. 221 C. Pen. si obligarea la despagubiri civile catre S.C. F. S.A. Medgidia si cheltuieli judiciare catre stat si, rejudecând:
În baza art. 11 pct. 2 lit. a C. Pr. Pen. raportat la art. 10 alin. 1 lit. d C. Pr. Pen. va fi achitat inculpatul B.I.A. pentru savârsirea infractiunii tainuire prev. de art. 221 C. Pen.
Va fi respinsa ca nefondata actiunea civila formulata de partea civila S.C. F. S.A. Medgidia, întrucât, asa cum s-a aratat la rezolvarea actiunii penale, nu s-a dovedit ca bunurile care s-au aflat temporar în curtea saivanului sunt aceleasi cu cele sustrase partii civile. Ca atare, nu rezulta ca inculpatul a avut vreo contributie la producerea prejudiciului invocat de partea civila, pentru a se angaja raspunderea civila delictuala, în conditiile art. 998,999 C. Civ.
În baza art. 192 alin. 3 C. Pr. Pen. cheltuielile judiciare avansate de stat la solutionarea cauzei în prima instanta vor ramâne în sarcina acestuia.
Se vor înlatura din decizia penala nr. 219/13.05.2010 pronuntata de Tribunalul Constanta în dosarul nr. 341/256/2008 dispozitia privind condamnarea inculpatului Busca Ion Adrian pentru savârsirea infractiunii de tainuire prev. de art. 221 C. Pen., dispozitiile art. 71 C. Pen. raportat la art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a si lit. b C. Pen., art. 81 C. Pen., art. 359 C. Pr. Pen., art. 71 alin. 5 C. Pen., art. 346 C. Pr. Pen. raportat la art. 14 C. Pr. Pen. si art. 998-999 C. Civ., art. 191 alin. 1 C. Pr. pen.
Se vor mentine celelalte dispozitii ale deciziei penale recurate, în masura în care nu contravin prezentei decizii.
În baza art. 192 alin. 3 C. Pr. Pen. cheltuielile judiciare avansate de stat la solutionarea apelului si recursului vor ramâne în sarcina acestuia.
În baza art. 189 C. Pr. Pen. suma de 70 lei reprezentând onorariu partial aparator desemnat din oficiu – avocat H.A. se avanseaza din fondurile Ministerului Justitiei în favoarea Baroului Constanta, conform art. 5 pct. 1 lit. a si art. 6 din Protocolul privind stabilirea onorariilor pentru avocatii care acorda asistenta juridica în materie penala.
