Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor înregistrat la instanţă la data de 16.05.2013 sub dos. nr. 4833/111/2013 au fost trimişi în judecată inculpatul BMC pentru comiterea infracţiunilor de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. h C. pen., braconaj prev. de art. 42 alin. 1 lit. a1 şi alin. 2 lit. a din Legea nr. 407/2006 şi deţinere de armă neletală fără drept prev. de art. 134 din Legea nr. 295/2004 şi inculpatul D G Daniel pentru comiterea infracţiunilor de braconaj prev. de art. 42 alin. 1 lit. a1 şi alin. 2 lit. a din Legea nr. 407/2006 şi favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen.
În sarcina inculpatului BMC s-a reţinut că în timp ce bracona împreună cu alte patru persoane, în zona „Pătrate” din pădurea de pe raza comunei Husasău de Tinca în după-amiaza zilei de duminică, 17 martie 2013, l-a împuşcat în cap cu intenţie pe victima SF, atunci când a fost surprins de către victimă, pentru a ascunde astfel urmele săvârşirii infracţiunii de braconaj. S-a mai reţinut în sarcina aceluiaşi inculpat că a deţinut la locuinţa sa, fără autorizaţie, o armă neletală cu aer comprimat marca Gamo cu seria 041C19104603, descoperită cu ocazia percheziţiei domiciliare în 26 martie 2013 în locuinţa sa.
În sarcina inculpatului D G Daniel s-a reţinut că în după-amiaza zilei de duminică, 17 martie 2013, a vânat fără autorizaţie de vânătoare legală pe fondul de vânătoare al Asociaţiei de Vânătoare „ARTEMIS” Cociuba Mare, faptă săvârşită împreună cu alte patru persoane. În sarcina aceluiaşi inculpat s-a mai reţinut că în după-amiaza şi în seara zilei de duminică, 17 martie 2013, i-a acordat sprijin inculpatului B M, despre care cunoştea că a săvârşit o infracţiune soldată cu moartea unei persoane care îi surprinsese la braconaj, în sensul că i-a asigurat cazare la locuinţa părinţilor săi până spre dimineaţă şi l-a transportat apoi cu autoturismul său din satul Şumugiu până în Oradea.
În faţa instanţei, inculpatul BMC a solicitat, înainte de citirea actului de sesizare, aplicarea prev. art. 320 ind. 1 C.pr.pen., cerere admisă de instanţă, cercetarea judecătorească vizându-l pe inculpatul DGD.
Inculpatul BMC a fost cercetat în stare de arest preventiv atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei, iar din copia cazierului său judiciar rezultă că nu este cunoscut cu antecedente penale.
Inculpatul DGD a fost cercetat în stare de libertate atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei, fiind reţinut 24 de ore la data de 22.03.2013, iar din copia cazierului său judiciar rezultă că nu este cunoscut cu antecedente penale.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarele:
În fapt:
Inculpaţii DGD şi B MC au convenit să participe la o partidă de braconaj în pădurea dintre satele Şumugiu şi Oşand, sens în care cei doi s-au deplasat cu autoturismul inculpatului DGD din Oradea în loc Şumugiu în cursul zilei de sâmbătă, 16 martie 2013.
După ce au ajuns la locuinţa părinţilor inculpatului DGD din Şumugiu, acesta i-a cooptat să participe la partida de braconaj şi pe Brânzaş Dorin şi pe fraţii Vlad Călin-Marius şi VVC, ca gonaci, cu toate că ştia că acesta din urmă este elev în clasa a IX-a şi are vârsta de 16-17 ani.
În după-amiaza zilei de sâmbătă, 16 martie 2013, cei cinci (toţi învinuiţi în faza de urmărire penală) s-au deplasat în pădurea dintre satele Şumugiu şi Oşand pentru a bracona, cei doi inculpaţi înarmaţi fiind cu arme de vânătoare pe care le-au folosit pentru a trage după căpriori, dar nu au reuşit să împuşte vreun animal, astfel că seara s-au întors la locuinţa părinţilor inculpatului D din Şumugiu, unde inculpaţii DGD şi B MC au rămas peste noapte.
A doua zi, duminică, 17 martie 2013, cei doi inculpaţi s-au reîntâlnit cu fraţii Vlad Călin şi VC şi cu Brânzaş Dorin, care au fost cooptaţi la o nouă partidă de braconaj, tot ca gonaci, astfel încât cu toţii au plecat din nou la braconaj în aceeaşi pădure în jurul orei 10,00, inculpaţii DGD şi B MC fiind din nou singurii care aveau asupra lor câte o armă de vânătoare.
În pădure, la un moment dat, cei doi inculpaţi, au tras unul, respectiv, două focuri de armă spre un căprior, fără însă să îl împuşte.
Victima SF, aflată pe un teren în apropierea pădurii, auzind focurile de armă, l-a sunat pe fratele său, SV, întrebându-l dacă ştie ceva despre organizarea vreunei vânători în pădure, îndreptându-se spre zona în care auzise că se trăseseră focurile de armă.
Surprinzându-i pe cei cinci braconieri, victima SF l-a sunat şi pe pădurarul TD, care la rândul său l-a sunat pe paznicul de vânătoare LF care şi el s-a îndreptat imediat spre pădure, pe drum LF ţinând legătura telefonică cu SF şi înţelegând din convorbirile avute că acesta a surprins 5 braconieri, 2 dintre aceştia fiind înarmaţi cu puşti de vânătoare.
Cei cinci braconieri au hotărât să se despartă în două echipe, una formată din inculpatul BMC şi VVC, cealaltă formată din inculpatul DGD, BD şi VCM.
Grupul inculpatului D a fost surprins de victima SF (VCM observând că aceasta era îmbrăcată într-un costum de camuflaj) care le-a cerut să se oprească, însă cei trei au fugit, ascunzându-se lângă un canal de lângă drumul Şumugiu – Oşand.
În continuare, victima SF a urmărit grupul inculpatului B, comunicând telefonic paznicului de vânătoare LF că nu mai vede decât doi dintre braconieri, care se îndreaptă spre Oşand, victima comunicându-i ulterior aceluiaşi LF că s-a întâlnit faţă în faţă cu cei doi braconieri, care i-au spus că sunt din satul Şauaieu şi i-au dat un număr de telefon la care să verifice acest lucru, întrucât SF le spusese că vine paznicul de vânătoare.
La un moment dat, inculpatul B MC i-a cerut victimei să nu îi mai urmărească, interval de timp în care VVC l-a apelat telefonic pe inculpatul DGD, spunându-i că ei sunt urmăriţi de un bărbat, inculpatul D auzindu-l prin telefon pe inculpatul B spunându-i cuiva „Du-te, domnule, lasă-ne în pace!”.
Văzând că SF continuă să-i urmărească, inculpatul B MC s-a întors spre el şi a tras un foc de armă în pământ pentru a-l intimida, SF comunicându-i telefonic aceluiaşi LF că unul din cei doi braconieri i-a cerut să nu îi mai urmărească şi a tras un foc de armă de avertisment în pământ, la cca. 3 metri de el. Martorul l-a întrebat atunci pe SF în ce direcţie se îndreaptă cei doi braconieri, acesta comunicându-i că vin spre el prin plantaţie.
Victima nu s-a speriat de acel foc de armă şi i-a spus inculpatului B: „Papă lapte din ăştia am mai văzut eu !”, după care s-a apropiat de cei doi, ţinând în mână un telefon mobil ridicat ca şi cum i-ar filma, continuând să îi urmărească pe cei doi, aceştia ascunzându-se în plantaţie.
La un moment dat, însă, au fost descoperiţi din nou de victimă, ocazie cu care inculpatul B s-a ridicat din poziţia ghemuit, i-a strigat victimei să îi lase în pace, nu a mai aşteptat răspunsul acesteia, a ridicat puşca la nivelul ochilor şi a tras intenţionat un foc de armă spre victima aflată la o distanţă de cca. 5-6 metri, nimerind-o în cap, aceasta căzând la pământ şi decedând pe loc.
Minorul VC i-a reproşat inculpatului că l-a împuşcat pe tânăr, însă acesta i-a spus că nu a avut altă soluţie de scăpare, după care inculpatul s-a apropiat de victimă şi i-a luat telefonul mobil aflat pe sol, cei doi părăsind locul faptei. Acelaşi minor l-a sunat pe inculpatul DGD şi i-a comunicat să plece acasă, convorbirea întrerupându-se întrucât acumulatorul telefonului minorului s-a descărcat. Imediat după, inculpatul D l-a sunat la rândul său pe VC şi i-a spus să fugă „că e de belea”.
După ce au părăsit locul faptei, cei doi s-au îndreptat spre liziera pădurii dinspre Şumugiu – Oşand, ieşind din pădure, rămânând o perioadă ascunşi lângă canalul dintre pădure şi drumul Şumugiu – Oşand, traversând apoi canalul şi îndreptându-se spre locuinţa părinţilor inculpatului D.
Martorul LF a auzit acea împuşcătură din zona plantaţiilor şi l-a resunat pe SF, dar acesta nu a mai putut fi contactat. Martorul se afla în acele momente pe o linie dintre două parcele şi astfel a văzut apoi la liziera unei parcele un bărbat înarmat care stătea aplecat şi privea spre martorul aflat la cca. 300 de metri. În momentul în care martorul a strigat spre acel bărbat, acesta s-a îndreptat spre Oşand.
În paralel, grupul format din DGD, Brânzaş Dorin şi Vlad Călin-Marius, după ce a scăpat de urmărirea victimei, s-a despărţit, fiecare plecând la propria locuinţă, inculpatul D G îndreptându-se spre locuinţa părinţilor săi, de unde a plecat în cursul serii la Oradea cu autoturismul.
Aflându-se în Oradea, în jurul orei 21,30, inculpatul D a fost sunat de către inculpatul B, care i-a spus că se află pe păşunea satului Şumugiu, astfel că inculpatul D a plecat imediat singur cu autoturismul său la Şumugiu şi l-a aşteptat la locuinţa părinţilor săi, pe inculpatul B, unde în jurul orei 23,00 a acesta a ajuns însoţit de VC, cei doi spunându-i doar că s-au ascuns lângă canal, fără să-i spună ce s-a întâmplat de fapt, negând că ar avea vreo legătură cu împuşcarea tânărului din pădure, faptă de care se vorbea în sat.
Peste noapte, inculpatul B MC a rămas la locuinţa părinţilor inculpatului D G din Şumugiu, de unde a plecat împreună cu inculpatul D G înspre Oradea în dimineaţa zilei de luni, 18 martie 2013.
Din probele administrate în cauză a mai rezultat că inculpatul B MC deţinea ilegal arma neletală cu aer comprimat marca Gamo, aceasta fiind supusă autorizării întrucât face parte din categoria III-C-23, potrivit anexei de clasificare a armelor din Legea nr. 295/2004.
Această situaţie de fapt rezultă din probele legal administrate atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii (cercetarea judecătorească fiind limitată la faptele pentru care inculpatul D G a fost trimis în judecată.
Relevante sunt în primul rând declaraţiile celor cinci braconieri.
Astfel, din declaraţiile numitului Brânzaş Dorin (audiat ca învinuit în cursul urmăririi penale, reaudiat în faţa instanţei ca martor) rezultă că în ziua de duminică, 17 martie 2013, în jurul orelor 09,30 – 10,00, s-a deplasat la locuinţa părinţilor inculpatului D G de unde, împreună cu acesta, cu fraţii Vlad Călin şi Cristian şi cu un bărbat necunoscut (identificat ulterior ca fiind B MC), a mers la braconaj. Toţi cei cinci s-au deplasat în pădure, D şi B fiind înarmaţi cu puşti de vânătoare. Ajunşi în pădure, cei cinci s-au despărţit în două grupuri, el fiind cu Vlad Călin. La un moment dat au auzit două împuşcături, iar după un timp o a treia. Imediat după aceasta, inculpatul D l-a sunat pe Vlad Călin şi i-a spus să fugă „că e de belea”, astfel că Brânzaş Dorin s-a despărţit de Vlad Călin şi s-a îndreptat singur spre acasă, aflând doar de la ştiri că o persoană a fost împuşcată în pădure.
La rândul său, Vlad Călin-Marius (audiat şi el ca învinuit în cursul urmăririi penale, reaudiat în faţa instanţei ca martor), a recunoscut că a participat la partida de braconaj din data de 17 martie 2013, arătând că în acea dimineaţă a fost chemat de inculpatul D G să meargă în pădure, fiind însoţiţi de fratele său VC, de Brânzaş Dorin şi B MC. Singurii înarmaţi cu arme de vânătoare au fost D şi B, care au tras 3 focuri de armă în pădure după un căprior, fără însă să îl nimerească. Ajunşi în zona „Pătrate”, cei cinci s-au împărţit în două grupuri, primul compus din D, Vlad Călin şi Brânzaş Dorin. La un moment dat inculpatul D i-a spus să fugă pentru că vine cineva, ocazie cu care Vlad Călin-Marius a văzut-o pe victimă în apropiere, la doar cca. 20 de metri, îmbrăcată cu un costum de camuflaj uzat. Când victima le-a strigat să se oprească, cei trei au fugit spre liziera pădurii spre Oşand – Şumugiu, dar au reintrat în pădure, fiind urmăriţi de către victimă. Cei trei au reuşit la un moment dat să iasă din pădure, ascunzându-se lângă un canal de lângă drumul Şumugiu – Oşand întrucât au văzut mai multe autoturisme pe acel drum. În final, după ce s-a despărţit de ceilalţi doi, a reuşit să traverseze canalul şi s-a îndreptat spre locuinţă.
Şi VVC (audiat şi el ca învinuit în cursul urmăririi penale, reaudiat în faţa instanţei ca martor) a recunoscut participarea sa la partida de braconaj din ziua de duminică, 17 martie 2013. Din declaraţiile sale rezultă că în data de 15 martie 2013 l-a sunat pe vecinul său D G şi l-a întrebat dacă duminică, 17 martie 2013, va merge la vânătoare, fără să primească atunci însă un răspuns tranşant. În dimineaţa zilei de duminică, 17 martie 2013, minorul şi fratele său Vlad Călin au mers la locuinţa părinţilor lui D G, unde se mai aflau acesta, Brânzaş Dorin şi un bărbat necunoscut (B MC). Cei cinci au plecat la braconaj în pădure, inculpatul D şi B MC fiind înarmaţi cu arme de vânătoare. Ajunşi în pădure, au fost surprinşi de victimă, astfel că s-au despărţit în două grupuri şi au fugit, VVC rămânând cu B MC. Aceştia doi au fost însă urmăriţi de către victimă, căreia inculpatul B MC i-a cerut la un moment dat să nu îi mai urmărească şi, pentru a-l intimida, s-a întors spre el şi a tras un foc de armă în pământ. Victima nu s-a speriat însă ci, dimpotrivă, i-a spus inculpatului: „Papă lapte din ăştia am mai văzut eu!”, după care s-a apropiat de cei doi, ţinând în mână un telefon mobil ridicat ca şi cum i-ar fi filmat. Victima a continuat să îi urmărească pe cei doi, aceştia ascunzându-se în plantaţie. La un moment dat, însă, au fost descoperiţi de victimă, ocazie cu care inculpatul B MC s-a ridicat din poziţia ghemuit, i-a strigat victimei să îi lase în pace, a ridicat puşca la nivelul ochilor şi a tras intenţionat un foc de armă spre victima aflată la o distanţă de cca. 5-6 metri. Realizând gravitatea faptei pe care o comisese inculpatul, s-a speriat în acel moment şi nu a văzut apoi momentul descărcării armei, văzând însă imediat după aceea victima căzută la pământ. Reproşându-i inculpatului că l-a împuşcat pe tânăr, acesta i-a spus că nu a avut altă soluţie de scăpare. Inculpatul s-a apropiat apoi de victimă şi i-a luat telefonul mobil aflat pe sol, după care cei doi au părăsit locul faptei, îndreptându-se spre liziera pădurii dinspre Şumugiu – Oşand. VVC a mai arătat că l-a sunat pe inculpatul D G şi i-a comunicat să plece acasă, convorbirea întrerupându-se întrucât acumulatorul telefonului minorului s-a descărcat. Cei doi au ieşit din pădure, au stat o perioadă ascunşi lângă canalul dintre pădure şi drumul Şumugiu – Oşand, au traversat canalul şi s-au îndreptat pe jos spre locuinţa părinţilor inculpatului D, unde au ajuns după lăsarea întunericului, fără ca el să spună cuiva cele întâmplate în pădure. Atunci când au ajuns seara la locuinţa părinţilor inculpatului D G, tatăl acestuia i-a întrebat dacă au auzit că a fost împuşcat un tânăr în pădure. VVC l-a auzit tot atunci pe inculpatul D G întrebându-l pe inculpatul B MC dacă ştie ceva despre aceasta, dar acesta a negat.
La rândul său, inculpatul DGD a dat mai multe declaraţii succesive în cauză, poziţia sa procesuală fiind una oscilantă, urmărind să minimalizeze rolul său esenţial în organizarea braconajului care a dus în final la curmarea vieţii victimei SF, recunoscând însă în final fapta de braconaj, nu şi pe cea de favorizare a infractorului (sub aspect subiectiv).
Din cuprinsul declaraţiilor sale succesive rezultă că în cursul zilei de sâmbătă, 16 martie 2013, a convenit cu inculpatul B MC, pe care îl cunoştea de cca. 2 ani, să meargă împreună la braconaj în pădurea dintre satele Şumugiu şi Oşand, deplasarea din Oradea la Şumugiu făcând-o în aceeaşi zi cu autoturismul său. Ajunşi la locuinţa din Şumugiu a părinţilor săi, i-a chemat pe fraţii Vlad Călin şi Cristi, (cunoscând că acesta din urmă este elev în clasa a IX-a şi are vârsta de 16-17 ani) şi pe Brânzaş Dorin să îi însoţească la braconaj. În după-amiaza zilei de sâmbătă, 16 martie 2013, cei doi inculpaţi, însoţiţi de Vlad Călin, VC şi Brânzaş Dorin s-au deplasat în pădurea dintre satele Şumugiu şi Oşand pentru a bracona, primii doi înarmaţi cu arme de vânătoare pe care le-au folosit pentru a trage după căpriori, dar nu au reuşit să împuşte vreun animal, astfel că seara s-au întors la locuinţa părinţilor săi. Cei doi inculpaţi au rămas peste noapte în Şumugiu iar a doua zi, duminică, 17 martie 2013, s-au întâlnit din nou cu Vlad Călin, VC şi Brânzaş Dorin iar în jurul orei 10,00 au plecat din nou la braconaj în aceeaşi pădure, inculpaţii având asupra lor câte o armă de vânătoare. Inculpatul D a precizat că inculpatul B a luat cu el în ziua de duminică doar o puşcă calibrul 12, cea de a doua având o defecţiune (nu percuta). Ajunşi în pădure, cei doi au tras câte unul şi, respectiv, două focuri de armă spre un căprior, fără însă să îl împuşte. Cei cinci s-au despărţit apoi în două echipe, una formată din B şi Vlad Cristi. La un moment dat grupul său a fost surprins de victimă, care a fugit după ei, cei trei reuşind să se ascundă într-un desiş. Inculpatul D a declarat apoi că la un moment dat a fost sunat de către VC, care i-a comunicat că el şi inculpatul B sunt urmăriţi de un bărbat, ocazie cu care l-a auzit telefonic pe inculpatul B spunându-i cuiva „Du-te, domnule, lasă-ne în pace!”. Inculpatul D, Vlad Călin şi Brânzaş Dorin au ieşit apoi din pădure, după care el s-a despărţit de cei doi şi s-a îndreptat spre locuinţa părinţilor săi, unde a ajuns în jurul orei 15,00, unde a rămas până în jurul orei 19,00, când a plecat la Oradea cu autoturismul. Inculpatul D G a arătat că în jurul orei 16,00, când încă se afla la locuinţa părinţilor săi, a venit vecinul Vlad Ioan (tatăl fraţilor Vlad Călin şi Cristian) şi le-a spus că un bărbat a fost împuşcat în pădurea dintre Oşand şi Şumugiu, dar nu s-a gândit atunci că acesta ar fi putut să fie împuşcat de către inculpatul B, care încă se afla în pădure şi nu putea fi contactat telefonic. Inculpatul D a mai recunoscut că în aceeaşi după-amiază i-a spus tatălui său D Crăciun că a fost în pădure la braconat şi au fost surprinşi de un bărbat, fiind astfel nevoiţi să fugă. În cursul serii de duminică, 17 martie 2013, în jurul orei 21,30, a fost sunat de către inculpatul B, care i-a spus că se află pe păşunea satului Şumugiu, astfel că a plecat imediat cu autoturismul său din Oradea la Şumugiu şi a aşteptat în locuinţa părinţilor săi, unde în jurul orei 23,00 a ajuns B şi VC. Cei doi i-au spus atunci doar că s-au ascuns lângă canal, după care inculpatul B a rămas peste noapte în Şumugiu, plecând la Oradea împreună în dimineaţa zilei de luni, 18 martie 2013. În cursul zilei de luni, 18 martie 2013, l-a sunat pe VC şi l-a întrebat dacă B l-a împuşcat pe tânăr în pădure, dar minorul nu i-a spus nimic. În ziua de marţi, 19 martie 2013, l-a căutat pe inculpatul B şi l-a întrebat dacă el l-a împuşcat pe tânăr în pădure, însă inculpatul B a negat. În continuare, l-a căutat la şcoală în Oradea pe minorul VC în ziua de joi, 21 martie 2013, şi l-a întrebat cum au reuşit el şi inculpatul B să scape de tânărul care îi urmărea prin pădure. Atunci minorul i-a relatat că, urmăriţi fiind de acel tânăr, inculpatul B i-a solicitat de mai multe ori victimei să nu îi mai urmărească iar la un moment dat a tras un foc de armă de intimidare în pământ, victima replicând „Papă lapte ca tine am mai văzut eu”. Minorul şi inculpatul B au continuat să alerge, urmăriţi de victimă, iar la un moment dat inculpatul B i-a cerut din nou să îi lase în pace, după care a mai tras un foc de armă şi l-a împuşcat pe tânăr. Fiind întrebat de ce s-a întors acasă la Oradea duminică seara, inculpatul D G a declarat că, aflând că a fost împuşcat un om în pădure, a vrut să îşi cureţe şi să îşi pună arma în dulap pentru a nu fi găsit în neregulă. Inculpatul D G a mai declarat că în cursul lunilor ianuarie-februarie 2013 a mai fost la braconat împreună cu inculpatul B, ocazie cu care acesta a purtat cagulă.
Şi poziţia procesuală a inculpatului B MC a fost una oscilantă iniţial, dar în final a recunoscut că a fost la braconaj în ziua de duminică şi că l-a împuşcat pe SF, atunci când el şi VVC au fost urmăriţi de victimă, în sensul că a tras focul de armă de intimidare înspre victimă, în pământ, la cca. 7-8 metri de victimă, cu intenţia de a o speria şi a o determina astfel să nu îi mai urmărească, după care, atunci când a văzut că victima i-a urmărit şi în desiş şi a strigat spre ei, s-a ridicat, i-a cerut încă o dată să îl lase în pace, nu a mai aşteptat un răspuns de la victimă, a ridicat arma şi a ţintit spre victima pe care a văzut-o în acele momente că este în picioare, trăgând apoi în plan orizontal spre victimă de la o distanţă mică (cca. 10 metri) şi împuşcând-o în cap. A recunoscut că, după ce s-a apropiat de victimă, i-a luat telefonul mobil, dar nu a avut nicio explicaţie pentru acest gest. Inculpatul a recunoscut că a rămas în noaptea de duminică spre luni în locuinţa părinţilor inculpatului D G şi că a doua zi dimineaţa, s-a întors la Oradea împreună cu inculpatul D G, pe drum spunându-i acestuia că „am împuşcat din greşeală pe cineva”.
Declaraţiile celor cinci braconieri se coroborează cu declaraţiile martorilor audiaţi în cauză.
Astfel, din declaraţia martorului LF-M, paznicul de vânătoare al Asociaţiei de Vânătoare „Artemis” Cociuba Mare, rezultă că în ziua de duminică, 17 martie 2013, a fost sunat de către pădurarul TD, care i-a spus că îl sunase SF şi i-a comunicat că în pădure sunt braconieri înarmaţi. Paznicul de vânătoare LF s-a îndreptat imediat spre pădure, la orele amiezii, pe drum ţinând legătura telefonic cu SF pentru a afla date noi şi poziţia acestuia. Astfel, cu ocazia unei prime discuţii telefonice, SF i-a spus martorului că a surprins 5 braconieri, 2 dintre aceştia fiind înarmaţi cu puşti de vânătoare iar unul din cei 5 purtând cizme albe de cauciuc. La a doua convorbire telefonică, SF i-a spus martorului că nu mai vede decât doi dintre braconieri, care se îndreaptă spre Oşand. La a treia convorbire telefonică, SF i-a spus martorului că s-a întâlnit faţă în faţă cu cei doi braconieri, care i-au spus că sunt din satul Şauaieu şi i-au dat un număr de telefon la care să verifice acest lucru, întrucât SF le spusese că vine paznicul de vânătoare. SF i-a mai spus că unul din cei doi braconieri i-a cerut să nu îi mai urmărească şi a tras un foc de armă de avertisment în pământ, la cca. 3 metri de el. Martorul l-a întrebat atunci pe SF în ce direcţie se îndreaptă cei doi braconieri, acesta comunicându-i că vin spre el prin plantaţie. Martorul l-a resunat după un timp pe SF, care i-a spus că îi urmăreşte pe cei doi braconieri care se îndreaptă prin plantaţie spre Oşand, după care convorbirea s-a întrerupt din cauza lipsei semnalului.Imediat după această ultimă convorbire telefonică, martorul LF a auzit o împuşcătură din zona plantaţiilor şi l-a resunat pe SF, dar acesta nu a mai putut fi contactat. Martorul se afla în acele momente pe o linie dintre două parcele şi astfel a văzut apoi la liziera unei parcele un bărbat înarmat care stătea aplecat şi privea spre martorul aflat la cca. 300 de metri. În momentul în care martorul a strigat spre acel bărbat, acesta s-a îndreptat spre Oşand. Martorul precizează că bărbatul purta o geacă închisă la culoare şi un fes negru (detalii care îl indică astfel pe inculpatul B MC). Pornind în urmărirea braconierilor, la un moment dat a surprins doi bărbaţi care, la o distanţă de cca. 500 de metri de el, alergau pe o linie în jos spre satul Oşand. L-a sunat pe pădurarul TD şi i-a relatat cele întâmplate. Martorul a ţinut legătura telefonic şi cu membrii Asociaţiei de Vânătoare „Artemis” Cociuba Mare, unii dintre aceştia ajungând în scurt timp în zonă, pe drumul dintre Oşand şi Şumugiu, ocazie cu care le-a relatat conţinutul discuţiilor telefonice cu SF. Din declaraţia martorului L a mai rezultat că, potrivit experienţei sale, zgomotul împuşcăturii putea să provină de la o armă de vânătoare cu ţeavă lisă, probabil calibru 12.
Martorul TDB, paznic de vânătoare al Fondului de vânătoare nr. 35 Oşand, a declarat că în după-amiaza zilei de duminică, 17 martie 2013, a fost solicitat telefonic de către martorul Mărculescu Mihai (membru al Asociaţiei de Vânătoare „Artemis” Cociuba Mare) să îi sprijine în căutarea şi prinderea unui număr de cinci braconieri surprinşi de paznicul de vânătoare LF. Martorul T s-a deplasat pe drumul comunal dintre satele Şumugiu şi Oşand, unde erau prezenţi poliţişti şi membri ai Asociaţiei de Vânătoare „Artemis” şi unde a ajuns paznicul de vânătoare LF. Acesta din urmă le-a relatat că în timp ce era acasă a fost sunat în cursul zilei de către un băiat Florin, care i-a spus că a auzit împuşcături în pădure şi merge să verifice cine braconează în zonă. LF le-a spus că a vorbit de mai multe ori la telefon cu SF, de la care a aflat astfel că în pădure sunt 5 braconieri, doi înarmaţi cu puşti iar trei neînarmaţi. Tot de la paznicul de vânătoare au aflat că SF a reuşit la un moment dat să vorbească cu braconierii, care i-au spus că sunt din satul Şauaieu şi i-au dat un număr de telefon la care să verifice aceste susţineri. Cei cinci braconieri s-au despărţit apoi în două grupuri, unul dintre aceste (format dintr-un braconier înarmat şi unul neînarmat) îndreptându-se spre ieşirea din pădure spre satul Oşand, fiind însă urmăriţi de către SF. La un moment dat, braconierii urmăriţi de SF l-au avertizat să nu îi mai urmărească iar braconierul înarmat a tras un foc de intimidare spre SF, în pământ, la mică distanţă de acesta. SF a reuşi apoi să îi mai comunice telefonic paznicului de vânătoare LF că cei doi braconieri se întorc spre el, după care paznicul de vânătoare a auzit un foc de armă. În continuare, martorii TD, fratele său, LF şi MM au pătruns în pădure dinspre şoseaua Oradea – Tinca şi l-au căutat pe SF prin plantaţiile de unde s-a auzit focul de armă, victima fiind descoperită decedată, întinsă pe spate.
Martorul ICF, membru al Asociaţiei de Vânătoare „Artemis” Cociuba Mare a declarat că în după-amiaza zilei de duminică, 17 martie 2013, fiind anunţat telefonic de către MM cu privire la faptul că sunt braconieri în teren, s-a deplasat imediat în zonă cu autoturismul său Audi Q7 de culoare neagră iar apoi împreună cu poliţiştii şi alţi membri ai asociaţiei a patrulat pe drumul comunal dintre satele Şumugiu şi Oşand, astfel că la un moment dau au surprins doi bărbaţi care au ieşit din pădure dar care au reintrat în pădure când i-au observat pe poliţişti şi martori. A confirmat că paznicul de vânătoare LF le-a relatat conţinutul discuţiilor telefonice avute cu victima.
Şi martorul MM, membru al aceleaşi asociaţii de vânătoare, ajuns la faţa locului în după-amiaza zilei respective, a confirmat că martorul LF le-a relatat conţinutul discuţiilor telefonice avute cu victima.
Martorul TD, pădurar din cadrul Ocolului Silvic Tinca a declarat că începând din data de 15 februarie 2013 sezonul de vânătoare s-a închis la păsări şi mistreţi. În legătură cu cele întâmplate în ziua de duminică, 17 martie 2013, a confirmat că în jurul orei 12,00, în timp ce se afla în localitatea Bicaci, a fost sunat de către SF, care i-a spus că a auzit focuri de armă în pădure şi se îndreaptă spre parcelele nr. 84 şi 85, după care pădurarul l-a sunat pe paznicul de vânătoare LF pentru a se deplasa imediat în zonă. În jurul orei 14,00, a revenit în comuna Husasău de Tinca şi s-a deplasat la locuinţa victimei pentru a verifica dacă acesta ajunsese acasă, găsind-o aici doar pe sora acestuia. Pădurarul a ţinut apoi legătura telefonic cu paznicul de vânătoare LF, care în jurul orei 16,00 i-a spus că a fost descoperit cadavrul lui SF, astfel că pădurarul a sesizat imediat organele de poliţie.
La rândul său, martorul TTV, cioban la o stână de oi aflată la marginea satului Oşand, a auzit două focuri de armă dinspre pădure, la orele amiezii, care s-au succedat la un interval de cca. 5 minute (focuri de armă trase de inculpaţii B şi D anterior apariţiei în zonă a victimei).
Declaraţiile acestor martori sunt susţinute şi de listingurile telefonice obţinute de la operatorii de telefonie mobilă din ziua de duminică, 17 martie 2013, din cuprinsul cărora rezultă că victima SF a avut următoarele convorbiri telefonice: la ora 11:59:15 a apelat numărul 0758/696372, convorbirea durând 21 de secunde; la ora 12:00:27 l-a apelat pe pădurarul TD (tel. 0742/876902), convorbirea durând însă 2 secunde, însă imediat, la ora 12:0114 victima îl reapelează pe pădurar şi discută cu acesta 225 secunde; la ora 12:08:43 l-a apelat pe paznicul de vânătoare LF (tel. 0745/384033) şi discută cu acesta 288 secunde; la ora 12:42:50 l-a reapelat pe paznicul de vânătoare LF şi a discutat cu acesta 54 de secunde; la orele 12:44:05 şi 12:50:16 paznicul de vânătoare LF a apelat-o pe victimă; la ora 12:58:24 victima l-a apelat pe paznicul de vânătoare L, dar convorbirea a durat doar 3 secunde; la ora 12:59:14 paznicul de vânătoare l-a apelat pe SF şi a discutat cu acesta 161 de secunde.
De asemenea, din declaraţiile martorului D C (tatăl inculpatului DGD, audiat în cursul urmăririi penale şi în faţa instanţei), rezultă că fiul său a venit la el în Şumugiu în ziua de sâmbătă, 16 martie 2013, însoţit de B MC, cu care a plecat în aceeaşi la vânătoare în pădure, înarmaţi cu armele şi însoţiţi de BD şi fraţii VC şi C. Martorul a relatat apoi că fiul său şi B MC au revenit seara, dar nu ştie dacă B MC a rămas peste noapte în locuinţa sa. În dimineaţa zilei de duminică, 17 martie 2013, martorul D C l-a văzut pe B MC în curtea locuinţei sale, după care DGD, B MC şi ceilalţi trei au plecat iar la vânătoare.
Deşi în cursul urmăririi penale a declarat că în după-amiaza zilei de duminică, 17 martie 2013, înainte de a se întuneca, la locuinţa sa a venit comisarul şef de poliţie GS, şeful Biroului Arme, Explozivi şi Substanţe Toxice din cadrul I.P.J. Bihor, care i-a spus că un om a fost împuşcat în acea zi în pădurea dintre Şumugiu şi Husasău de Tinca iar la întrebarea poliţistului unde este fiul său D G, i-a răspuns că nu ştie, deşi cunoştea că acesta se deplasase la vânătoare în pădure, în faţa instanţei a arătat că G S, a venit la locuinţa sa în dimineaţa zilei de luni, 18.03.2013 şi nu duminica, aspecte confirmate şi de declaraţiile martorului G S, care a arătat în faţa instanţei că a fost la locuinţa familie D în cursul zilei de luni, că în acea dimineaţă de luni se ştia de omorul săvârşit cu o zi înainte deoarece fuseseră multe echipaje de poliţie în toată zona, inclusiv în seara de duminică fiind efectuate verificări la deţinătorii de arme din zonă.
Potrivit aceluiaşi martor D Crăciun, în după-amiaza de duminică, a aflat de la vecinul său Vlad Ioan că în pădure a fost împuşcat un om, aspect pe care i l-a comunicat fiului său D G-.Daniel în aceeaşi seară.
Aceste probe se coroborează şi cu declaraţia părţii civile SV, fratele victimei, care a arătat în cursul urmăririi penale că în ziua de duminică, 17 martie 2013, în jurul orei 11,30, fratele său a plecat de acasă singur până la un teren agricol pe care îl deţineau, teren aflat în apropierea pădurii, pentru a verifica dacă pe acesta este vegetaţie (victima urma să beneficieze de subvenţii pentru acest teren agricol). În jurul orei 12,30, victima l-a sunat şi l-a întrebat dacă nu ştie despre organizarea unei vânători în pădure, întrucât a auzit focuri de armă. În jurul orei 14,00, a fost sunat de către pădurarul TD, care i-a spus că fratele său nu răspunde la telefonul mobil iar după un timp a fost sunat şi de către paznicul de vânătoare LF, care i-a spus şi el că nu îl poate contacta la telefon pe F. Făcându-şi griji pentru fratele său, a pornit spre pădure călare pe cal şi a participat la căutarea fratelui său.
Aceste probe se coroborează şi cu procesul verbal de cercetare la faţa locului din 18 martie 2013, constatându-se că locul faptei este situat în Pădurea Husasău de Tinca (Pădurea „Boboştea”), în parcela 85, locul numit „Pătratele”, unde, pe o cărare din parcela 85A, a fost descoperit cadavrul unei persoane de sex masculin, într-un loc în care vegetaţia (arbuşti) era relativ rară pe o arie de cca. 7-8 m, permiţându-se o vizibilitate bună în această arie. Deşi se ştia că victima avusese asupra ei în pădure un telefon mobil, acesta nu a fost descoperit asupra victimei ori în apropierea acesteia. Victima prezenta o leziune masivă la nivelul capului, în zona occipitală dreapta şi fronto-parietală.
Aceste probe se coroborează şi cu raportul de constatare medico-legală nr. 771/III/95 din 18.03.2013 al Serviciului de Medicină Legală al Jud. Bihor, din care rezultă următoarele concluzii relevante: 1. Moartea victimei SF a fost violentă. 2. Ea s-a datorat hemoragiei şi dilacerării meningo-cerebrale survenite în cadrul unui traumatism cranio-cerebral prin plagă împuşcată cranio-cerebrală transfixiantă. 3. Moartea datează din 17 martie 2013. 4. Leziunile de violenţă datează din ziua morţii şi s-au produs prin împuşcare cu proiectil unic tras dintr-o armă de foc, posibil calibru 12. 5. Orificiul de intrare este unic, situat occipital dreapta, iar orificiul de ieşire este tot unic, localizat frontal dreapta. 6. Tragerea s-a efectuat de la distanţă (în afara zonei de acţiune a factorilor secundari ai împuşcăturii). Apreciez o distanţă de ordinul metrilor, între 5 şi 10 metri. 7. Unghiul de impact a fost postero-anterior, uşor oblic de jos în sus şi de la dreapta spre stânga în raport cu poziţia victimei. 8. Poziţia victimei a fost cu spatele spre agresor şi posibil uşor rotită spre stânga, cu capul puţin aplecat în faţă. 9. Între leziuni şi deces există legătură directă de cauzalitate.
Aceste probe se coroborează şi cu procesul verbal de control al armelor inculpatului B MC din 22 martie 2013, de la locuinţa acestuia fiind ridicate: o armă letală de producţie franceză marca Verney-Carron, model Impact Plus, cal. 30-06, seria 4CV4798, cu dispozitiv de ochire cu reticul marca Hawke; o armă letală de producţie braziliană marca CBC, model 586-P, cal. 12/1, seria 44136; 10 bucăţi cartuşe cu alice cal. 12; 6 bucăţi cartuşe cu glonţ cal. 30-06 marca Winchester; 1 bucată cartuş cu glonţ marca Sellier Belbet cal. 30-06.
De asemenea, conform procesului verbal de percheziţie din 26 martie 2013, la locuinţa inculpatului B MC au fost descoperite următoarele arme şi muniţii: într-un dulap din lemn dintr-o cameră, folosit pentru păstrarea hainelor lungi, a fost descoperită o puşcă cu aer comprimat , cu lunetă, marca Gamo, seria 041C19104603; în spaţiul de depozitare inferior aceluiaşi corp de moblier au fost descoperite trei pungi în care se aflau: 107 bucăţi tuburi goale de cartuşe de vânătoare, calibru 12, diferite culori şi mărci; 102 bucăţi tuburi goale metalice (percutate) de cartuşe calibru 30-0,6; 75 tuburi goale metalice (percutate) de cartuşe calibru 30-0,6 şi 3 (trei) bucăţi cartuşe de acelaşi calibru, cu glonţ, având capsa percutată; într-un dulap din partea stângă a aceleaşi camere, de lângă uşă, folosit pentru depozitarea de scule şi piese auto, au fost descoperite: o cartuşieră din piele de culoare maro, în care se aflau un număr de 26 (douăzecişisase) cartuşe de vânătoare nepercutate, calibru 12, diferite culori şi mărci, unele Brenec, altele cu alice; o cutie metalică inscripţionat „Gimoka” în care se aflau alice de plumb până la jumătate şi 5-6 bucăţi cartuşe Brenec demontate de inculpat.
Potrivit procesului verbal din 22 martie 2013, de la locuinţa inculpatului DGD din Oradea, au fost ridicate: o armă letală de vânătoare marca ZB seria 48848, cal. 16/2; 7 bucăţi cartuşe cu alice, cal. 16, marca SB; 3 cartuşe cu proiectil unic, cal. 16, marca Cheditte.
În legătură cu armele şi muniţia ridicată de la inculpatul B MC, din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică de armament şi muniţie nr. 424314 din 16.04.2013 al I.P.J. Bihor – Serviciul criminalistic rezultă între altele că arma cu aer comprimat marca „Gamo”, model Hunter Realtree, de fabricaţie spaniolă, are calibrul 6,35 mm, seria de identificare 04-1C-191046-03 şi este în stare de funcţionare, că cele 26 de cartuşe sunt de vânătoare, sunt cu proiectile tip alice (8 cartuşe) şi cu proiectil unic (18 cartuşe) şi sunt în stare de funcţionare. Din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică de armament şi muniţie nr. 424315 din 10.04.2013 al I.P.J. Bihor – Serviciul criminalistic rezultă că: Arma de vânătoare marca „Vernez Carron”, model Impact Plus, de fabricaţie franceză, are calibrul 30-06, seria de identificare 4CV4798 şi este în stare de funcţionare. Arma de vânătoare marca „CBC”, de fabricaţie braziliană, model 586-P, are calibrul 12/1, seria de identificare 44136 şi este în stare de funcţionare. 3. Pe canalele ţevilor armelor în litigiu se evidenţiază o substanţă de culoare neagră. Armele susmenţionate nu se puteau descărca accidental, decât prin acţionarea trăgaciului. Cele 17 cartuşe sunt de vânătoare, sunt cu proiectile tip alice (10 cartuşe) şi cu glonţ (7 cartuşe) şi sunt în stare de funcţionare.
De asemenea, potrivit adresei nr. 440313 din 28.03.2013 a I.P.J. Bihor – Serviciul Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, arma neletală cu aer comprimat marca Gamo (descoperită la locuinţa inculpatului B MC) este supusă autorizării întrucât face parte din categoria III-C-23, potrivit anexei de clasificare a armelor din Legea nr. 295/2004, armă care, în lipsa unei astfel de autorizări, a fost deţinută ilegal de acest inculpat.
În legătură cu arma şi muniţia ridicată de la inculpatul DGD, din raportul de constatare tehnico-ştiinţifică de armament şi muniţie nr. 424313 din 08.04.2013 al I.P.J. Bihor – Serviciul criminalistic rezultă că: Arma de vânătoare marca „ZB” (Zbrojovka Brno), cu seria de identificare 48848-65, model Special Poldi Electro, are calibrul 16/2 şi este în stare de funcţionare. Pe canalele ţevilor armei în litigiu se evidenţiază o substanţă de culoare neagră. Cele 10 cartuşe sunt destinate vânătorii, sunt proiectile tip alice (7 cartuşe) şi proiectil unic (3 cartuşe) şi sunt în stare de funcţionare.
La termenul din 12.06.2013, înainte de citirea actului de sesizare, inculpatul B MC a solicitat aplicarea procedurii prev de art 320 ind 1 C.pr.pen.
Audiat în faţa instanţei, în conformitate cu prev art 320 ind 1 alin 3 C.pr.pen., inculpatul B MC a recunoscut în totalitate săvârşirea faptelor. A recunoscut că în după amiaza zilei de duminică, în timp ce bracona având o armă de vânătoare, fără autorizaţie de vânătoare în zona Pătrate din pădurea de pe raza com. Husasău de Tinca l-a împuşcat în cap cu intenţie pe SF atunci când a fost surprins de victimă, dorind să ascundă astfel urmele săvârşirii infracţiunii de braconaj. A recunoscut că în aceeaşi zi, împreună cu mai multe persoane a vânat în aceeaşi zonă, fără autorizaţie de vânătoare legală, fiind la vânătoare de căpriori. A recunoscut că a deţinut în locuinţa sa fără autorizaţie, acea armă cu aer comprimat marca Gamo pe care a achiziţionat-o de la un magazin de specialitate în cursul anului 2002, an în care nu era necesară o autorizaţie specială pentru achiziţionarea unei astfel de arme. Cu toţii au acceptat să meargă la vânătoare de căpriori fără autorizaţie legală, el acceptând în urma insistenţelor repetate ale lui D G Daniel care l-a apelat telefonic de mai multe ori în circa două săptămâni chemându-l la vânătoare invocând faptul că el va pleca în străinătate şi nu va mai apuca să vâneze.
La rândul său, inculpatul D G-.D, care nu a solicitat aplicarea procedurii simplificate, audiat în faţa instanţei, a recunoscut că a fost împreună cu inculpatul BMC şi cu fraţii Vlad la braconaj în după amiaza zilei de duminică 17.03.2013, că el l-a sunat iniţial pe inculpatul B M şi i-a propus vânătoarea în acea zi de duminică, însă de comun acord au hotărât să participe la acea vânătoare, motivată din partea sa de faptul că în circa o lună de zile urma să plece la muncă în străinătate, deşi ştia că era sezonul închis la căpriori. În pădure, întrucât atât el cât şi inculpatul B aveau arme de vânătoare au luat hotărârea de a se despărţi, el continuând să braconeze cu VC şi cu BD. La un moment dat VC i-a spus telefonic că vine înspre ei o persoană, de care au reuşit să scape trecând printr-o zonă cu desiş, după care acelaşi VC i-a sunat din nou spunând că o persoană îi urmăreşte, auzindu-l pe B M strigând la acea persoană, „Du-te lasă în pace, vezi-ţi de treaba ta, lasă-ne în pace”. Ulterior, împreună cu cei doi s-a îndreptat înspre sat, arătând că el a ajuns la locuinţa părinţilor săi în jurul orei 16. A plecat singur cu maşina înspre Oradea. În jurul orelor 21:30 inculpatul B l-a sunat i-a spus locaţia în care se găseşte spunându-i să se întoarcă după el, astfel că s-a reîntors din Oradea în Şumugiu unde l-a aşteptat la locuinţa părinţilor lui, ştiind că acesta urmează să ajungă acolo prin grădină. A negat însă că încă din seara respectivă ar fi aflat că echipaje de poliţie patrulează prin zonă, că fusese împuşcat un om în pădurea în care ei braconaseră şi a negat că inculpatul B i-ar fi spus luni dimineaţa, pe drumul de întoarcere dinspre Şumugiu în Oradea că el ar fi împuşcat acel om. DGD a arătat că a aflat de acest fapt abia luni în jurul orelor 10:00 când din discuţiile purtate cu membrii familiei sale a înţeles că ar fi fost împuşcat un om, deoarece în curtea locuinţei părinţilor lui fuseseră organele de poliţie. Este adevărat că i-a căutat ulterior pe B M şi pe VC şi i-a întrebat dacă nu ştiu ceva de faptul că acolo a murit un om, însă aceştia i-au spus că nu ştiu nimic.
Întrucât s-a apreciat că faţă de inculpatul B MC sunt îndeplinite cumulativ condiţiile impuse de art 320 ind 1 C.pr.pen., prin încheierea de la termenul din 12.06.2013 s-a admis cererea acestuia de aplicarea a procedurii prev de art 320 ind 1 C.pr.pen., cercetarea judecătorească fiind limitată numai la faptele pentru care inculpatul DGD a fost trimis în judecată.
În drept:
I. Fapta inculpatului B MC, care în ziua de duminică, 17 martie 2013, a vânat cu o armă de vânătoare fără autorizaţie de vânătoare legală, în pădurea de pe raza comunei Husasău de Tinca, faptă săvârşită împreună cu alte patru persoane, dintre care una minoră, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de braconaj prev. de art. 42 alin. 1 lit. a1 şi alin. 2 lit. a din Legea nr. 407/2006 cu aplic art. 75 lit. b C.pen.
Fapta aceluiaşi inculpat, constând în aceea că, în timp ce bracona în condiţiile expuse în zona „Pătrate” din pădurea de pe raza comunei Husasău de Tinca în după-amiaza zilei de duminică, 17 martie 2013, l-a împuşcat în cap cu intenţie pe victima SF, atunci când a fost surprins de către victimă, pentru a ascunde astfel urmele săvârşirii infracţiunii de braconaj, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de omor calificat prev. de art. 174-175 lit. h C. pen.
Fapta inculpatului B MC, constând în deţinerea la locuinţa sa, fără autorizaţie, a unei arme neletale cu aer comprimat marca Gamo cu seria 041C19104603, descoperită cu ocazia percheziţiei domiciliare în 26 martie 2013 în locuinţa susnumitului, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de armă neletală fără drept prev. de art. 134 din Legea nr. 295/2004.
II. Fapta inculpatului DGD, constând în aceea că în după-amiaza zilei de duminică, 17 martie 2013, a vânat fără autorizaţie de vânătoare legală pe fondul de vânătoare al Asociaţiei de Vânătoare „Artemis” Cociuba Mare, fapta fiind săvârşită împreună cu alte patru persoane, dintre care una minoră, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de braconaj prev. de art. 42 alin. 1 lit. a1 şi alin. 2 lit. a din Legea nr. 407/2006, cu aplic art. 75 lit. b C.pen.
În condiţiile în care cei doi inculpaţi au participat la vânătoare, în ziua de duminică 17.03.2013, ambii cu arme de vânătoare, fără a avea autorizaţie de vânătoare, fapte săvârşite împreună cu alte trei persoane (cooptate pentru a fi gonaci), sunt îndeplinite faţă de ambii elementele constitutive ale infracţiunii de braconaj, în formele prev de alin 1 lit a1 şi alin. 2 lit. a ale art 42 din Legea nr. 407/2006, braconajul fiind definit de art. 1 lit. c din Legea nr. 407/2006, ca fiind acţiunea desfăşurată în vederea obţinerii aceloraşi efecte ca şi prin acţiunea de vânătoare, fără a fi îndeplinite condiţiile legale pentru desfăşurarea acesteia din urmă, vânătoarea fiind definită la rândul ei de art. 1 lit. u din Legea nr. 407/2006 ca fiind acţiunea de pândire, căutare, stârnire, urmărire, hăituire sau orice altă activitate având ca finalitate capturarea sau uciderea exemplarelor din speciile prevăzute în anexele nr. 1 şi 2, aflate în stare de libertate.
Din cuprinsul acestor texte de lege, raportate la faptele inculpaţilor, rezultă că infracţiunea de braconaj este de pericol, fiind suficientă săvârşirea oricăreia din modalităţile alternative susmenţionate, fără a fi necesar şi capturarea sau uciderea animalelor din fauna sălbatică.
Instanţa a apreciat însă că fapta inculpatului DGD, constând în aceea că în seara de duminică, 17 martie 2013, i-a asigurat inculpatului B M cazare la locuinţa părinţilor săi până spre dimineaţă când l-a transportat cu autoturismul său din satul Şumugiu până în Oradea, nu s-a realizat cu intenţia de a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei faţă de inculpatul B MC pentru infracţiunea de omor calificat (infracţiune la care inculpatul D nu a avut nicio participaţie), nefiind întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului prev. de art. 264 C. pen.
Conform art 264 C.pen., constituie infracţiunea de favorizarea infractorului, ajutorul dat unui infractor fără o înţelegere stabilită înainte sau în timpul săvârşirii infracţiunii, pentru a îngreuna sau zădărnici urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei ori pentru a asigura infractorului folosul sau produsul infracţiunii.
Sub aspectul laturii subiective o astfel de infracţiune se poate săvârşi cu intenţie directă sau indirectă, ceea ce înseamnă că autorul unei astfel de fapte prevede şi urmăreşte prin fapta sa să îngreuneze sau zădărnicească urmărirea penală, judecata sau executarea pedepsei faţă de infractorul favorizat, ori deşi nu urmăreşte un astfel de rezultat, acceptă posibilitatea ca prin fapta sa să se producă un asemenea rezultat.
Ori probele administrate în cauză, atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei, deşi susţin sub aspect obiectiv, acţiunile imputate inculpatului D (cazarea în ziua de duminică 17.03.2013 a inculpatului B MC în locuinţa părinţilor săi din Şumugiu şi transportarea acestuia a doua zi dimineaţa înspre Oradea), nu susţin dincolo de orice îndoială faptul că inculpat DGD a săvârşit aceste fapte, ştiind că inculpatul B a fost implicat în uciderea victimei SF.
Relevante sunt declaraţiile tuturor celor care au participat la partida de braconaj din ziua de duminică 17.03.2013.
Astfel, VVC a declarat în cursul urmăririi penale că după ce inculpatul B MC l-a ucis pe SF, el l-a sunat pe inculpatul D G şi i-a comunicat să plece acasă, convorbirea întrerupându-se întrucât acumulatorul telefonului minorului s-a descărcat. În continuare a arătat că nu a spus nimănui cele întâmplate în pădure, arătând că atunci când au ajuns la locuinţa părinţilor inculpatului D G, tatăl acestuia i-a întrebat dacă au auzit că a fost împuşcat un tânăr în pădure, auzindu-l tot atunci pe inculpatul D G întrebându-l pe B dacă ştie ceva despre aceasta, dar B a negat.
În faţa instanţei, VVC a expus aceeaşi situaţie de fapt, arătând că în cursul serii de duminică s-a întâlnit în zona grădinii cu inculpatul D G care l-a întrebat ce s-a întâmplat şi cum au scăpat de acea persoană care i-a urmărit, spunându-i de asemenea că în sat se vorbeşte că în acea pădure a fost împuşcat un om. VVC i-a spus că nu ştie ce s-a întâmplat pentru că s-a speriat şi a fugit. Deşi a fost întrebat, nu i-a spus lui D G că inculpatul B M ar fi împuşcat acea persoană, însă i-a spus că a întâlnit maşini de poliţie atunci când s-au întors înspre sat. Ulterior, luni dimineaţa a plecat cu autobuzul la şcoală înspre Oradea, iar în jurul orelor 10 a fost contactat telefonic de inculpatul D G care i-a cerut să se întâlnească. S-au întâlnit în după amiaza zilei de luni şi inculpatul D G l-a întrebat ce s-a întâmplat, l-a întrebat dacă ei l-au împuşcat pe acel om, VVC spunându-i că nu. Ulterior, a fost contactat de acelaşi inculpat în cursul zilei de joi, întâlnindu-se recunoscând că inculpatul B M a fost cel care a împuşcat acea persoană în pădure. Tot în cursul zilei de joi, după ce avusese discuţia cu inculpatul D G a fost contactat de inculpatul B care i-a spus să se întâlnească, ceea ce s-a şi întâmplat în jurul orelor 17:00. În cadrul discuţiei inculpatul B l-a întrebat dacă a fost contactat de inculpatul D G şi dacă i-a spus acestuia ce s-a întâmplat, însă fiindu-i frică de inculpatul B a negat că i-aş fi spus lui D G că el este autorul faptei.
BD a arătat că după ce s-a întors acasă, a aflat doar de la ştirile TV că o persoană a fost împuşcată în pădure, nerezultând că acesta ar fi ştiut că autorul ar fi fost inculpatul B MC şi cu atât mai mult că i-ar fi spus inculpatului D G acest lucru în cursul zilei de duminică.
La rândul său, VCM a arătat (atât în cursul urmăririi penale cât şi în faţa instanţei) că după ce s-a întors din pădure, nu a mai discutat cu inculpatul D G în cursul zilei de duminică şi nici nu a fost contactat ulterior de acesta.
Declaraţiile ambilor inculpaţi confirmă pe de-o parte că inculpatul D G nu ştia în cursul zilei de duminică, în perioada în care l-a cazat pe inculpatul B MC, de implicarea sa în omorul comis şi pe de altă parte că decizia celor doi de a pleca în Oradea a doua zi nu a fost determinată de o astfel de împrejurare.
Astfel, inculpatul G-D a arătat că nu este adevărat că B MC i-ar fi spus luni dimineaţa, pe drumul de întoarcere dinspre Şumughiu în Oradea că el ar fi împuşcat acel om. Este adevărat că i-a căutat ulterior şi pe B M şi pe VC şi i-a întrebat dacă nu ştiu ceva de faptul că acolo a murit un om, însă aceştia i-au spus că nu ştiu nimic. A arătat că abia în ziua de joi, VC a recunoscut că inculpatul B împuşcat acea persoană.
Inculpatul B MC însuşi a recunoscut că nu i-a spus în cursul zilei de duminică inculpatului D G despre implicarea sa în uciderea persoanei din pădure şi că abia în dimineaţa de luni, în timp ce se întorceau amândoi în Oradea, pe drum i-a spus că „am împuşcat din greşeală pe cineva”.
Inclusiv în faţa instanţei acelaşi inculpat a arătat că din discuţiile purtate în seara de duminică 17.03.2013 în locuinţa inculpatului D G, rezulta că acesta din urmă ştia că acea persoană a fost împuşcată în cap în zona Pătrate, adică în zona în care fuseseră ei la braconaj întrebându-i dacă nu au fost cumva vreunul dintre ei autorul faptei, el arătând că, fiind speriat, nu i-a spus. D G l-a întrebat de ce e speriat, B spunându-i „pentru că ne putea găsi acolo în pădure”. A mai arătat inculpatul B MC că el a dormit peste noapte la locuinţa părinţilor inculpatului D G însă nu i-a spus nimic despre ceea ce s-a întâmplat, în cursul acelei nopţi. Abia a doua zi dimineaţa, în timp ce inculpatul D G îl ducea spre Oradea i-a spus pe maşină ce s-a întâmplat.
Atitudinea ulterioară a inculpatului D G infirmă cunoaşterea, încă de luni dimineaţa, a implicării inculpatului B MC în omorul comis în ziua de duminică, dovadă fiind încercările ulterioare, repetate, susţinute de a afla cine ar fi putut împuşca acea persoană.
Astfel, în cursul zilei de luni, 18 martie 2013, inculpatul D l-a sunat pe VC şi l-a întrebat dacă B l-a împuşcat pe tânăr în pădure, dar minorul nu i-a spus nimic.
În ziua de marţi, 19 martie 2013, inculpatul D l-a căutat pe inculpatul B şi l-a întrebat dacă el l-a împuşcat pe tânăr în pădure, însă inculpatul B a negat.
În dimineaţa de joi, 21 martie 2013, ora 10:42:12, inculpatul DGD, îi spune telefonic unui interlocutor rămas necunoscut: „Cine o săvârşit să o plătească. Că nu se poate aşa ceva. …. Nu suntem în junglă, mă. … No … Cine o ăsta să plătească că doar nu suntem în junglă. Doamne bate-i norocu’!… No… Mie mi s-o … io am fost şi duminică cătră Şumuj mă că m-am dus că … io vreau să plec în Austria…. Ăsta…da nu am auzit nimic mă! Io prima dată m-am gândit că de lemne. … Ce s-o întâmplat! Că vezi tu că acolo îs mulţi hoţi din ăştia de lemne acolo la noi. … Cine ştie ce o fost acolo, mă! Da’ io nu ştiu mă să fi tras ăla în el în plin? O s-o fi descărcat accidental? O cine ştie ce ăsta…ce or cătat ei pe acolo. Habar nu am. Dumnezeu ştie!”
În aceeaşi zi de joi, după amiază, inculpatul D l-a căutat la şcoală în Oradea pe minorul VC şi l-a întrebat cum au reuşit el şi inculpatul B să scape de tânărul care îi urmărea prin pădure, VC i-a spus ce s-a întâmplat.
Din cuprinsul tuturor acestor probe se degajă concluzia că în momentul în care l-a cazat în noaptea de duminică spre luni 17/18.03.2013 pe inculpatul B MC la locuinţa părinţilor săi şi l-a transportat a doua zi dimineaţă din Şumugiu spre Oradea, DGD nu a cunoscut faptul că autorul omorului a fost inculpatul B MC. Mai mult, cu toate că a pus explicit această întrebare, a primit răspunsuri negative atât din partea inculpatului B MC cât şi din partea martorului VVC, singurele persoane care la acel moment ştiau ce s-a întâmplat în pădure.
Este incontestabil faptul că împrejurările care au precedat uciderea lui SF, discuţiile purtate imediat după între braconieri, datele de care a luat la cunoştinţă în ziua de duminică legate de uciderea unei persoane în zona în care cei cinci au fost la braconat, l-au determinat pe inculpatul DGD să creadă că e posibil ca B MC să fie implicat în uciderea acelei persoane în pădure (în condiţiile în care din cei cinci braconieri doar el şi B avuseseră arme de vânătoare), însă îndoielile sale au fost urmate de întrebări suplimentare, explicite legate de acest aspect, îndoieli care au fost înlăturate însă de B MC şi VVC.
Atitudinea inculpatului DGD şi încercările sale de a afla date şi informaţii suplimentare legate de acel omor, ulterioare momentului la care l-a cazat şi transportat pe inculpatul B MC, confirmă necunoaşterea faptului că acest din urmă inculpat ar fost autorul omorului.
Incertitudinile inculpatului DGD legate de ceea ce s-a întâmplat în realitate în pădure au persistat în tot cursul săptămânii ce a urmat, fiind confirmate de discuţiile telefonice avute de inculpatul DGD în dimineaţa de joi, 21 martie 2013, când spune că „ Io prima dată m-am gândit că de lemne. … Ce s-o întâmplat! Că vezi tu că acolo îs mulţi hoţi din ăştia de lemne acolo la noi. … Cine ştie ce o fost acolo, mă! Da’ io nu ştiu mă să fi tras ăla în el în plin? O s-o fi descărcat accidental? O cine ştie ce ăsta…ce or cătat ei pe acolo. Habar nu am. Dumnezeu ştie!”
Faţă de toate aceste probe, nu se poate reţine că inculpatul DGD a avut reprezentarea faptului că autorul faptei nu putea fi decât coinculpatul B M în ziua de duminică şi nici că a acţionat cu intenţie indirectă, cât timp a făcut demersuri pentru clarificarea dubiilor şi îndoielilor avute, prin întrebări explicite adresate singurelor persoane care i-ar fi putut oferi date certe legate de ceea ce s-a întâmplat.
În aceste condiţii, nu se poate spune că oferindu-i cazare inculpatului B MC în noaptea de duminică, 17 martie 2013 şi transportându-l cu autoturismul său din satul Şumugiu până în Oradea, inculpatul DGD a urmărit sau acceptat să-l favorizeze pe inculpatul B MC.
Un ultim argument rezultă din explicaţiile inculpatului DGD în legătură cu motivul pentru care s-a întors în Oradea duminică seara, acesta declarând că, aflând că a fost împuşcat un om în pădure, a vrut să îşi cureţe şi să îşi pună arma în dulap pentru a nu fi găsit în neregulă.
Ori în condiţiile în care s-a gândit că este posibil ca posesorii de arme de vânătoare din zonă să fie căutaţi, plecând în Oradea chiar în cursul zilei de duminică, curăţindu-şi arma şi punând-o în dulap în Oradea, este greu de crezut că a acceptat să se întoarcă în zona faptei, în condiţiile în care mai multe maşini de poliţie patrulau în zonă, zonă în care se ştia că el mergea la vânătoare, pentru a-l caza la locuinţa părinţilor lui, cu ştiinţă, chiar pe autorul omorului, care continua să aibă armele şi muniţia asupra lui.
Faţă de considerentele expuse, instanţa apreciază că acţiunile inculpatului DGD de a-l caza în noaptea de duminică şi de a-l transporta în dimineaţa de luni pe inculpatul B, nu s-au realizat cu intenţia (directă sau indirectă) de a-l favoriza, nefiind întrunite condiţiile constitutive ale infracţiunii de favorizarea infractorului, sub aspectul laturii subiective.
La stabilirea şi individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate fiecărui inculpat, instanţa urmează a avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, prev. de art. 72 C. p., reţinând în acest sens rolul de organizator al braconajului, avut de inculpatul DGD, care nu s-a sfiit să atragă în activitatea infracţională alte persoane, dintre care un minor (pe care de altfel l-a mai folosit la astfel de activităţi), faptul că activitatea de braconaj a inculpaţilor nu a fost singulară (probele administrate în cauză confirmând că cei doi inculpaţi au mai fost la braconaj în zonă, inclusiv în anul 2013, chiar cu o zi înainte de 17.03.2013), faptul că braconajul a creat condiţiile uciderii victimei SF, ascunderea infracţiunii de braconaj fiind de altfel motivaţia omorului, dar şi atitudinea inculpaţilor încă din momentul surprinderii lor la braconaj de către victimă şi ulterior (ambii fugind, inculpatul DGD curăţindu-şi arma şi ducând-o în Oradea în aceeaşi zi, pentru a nu fi găsit cu ceva în neregulă, inculpatul B luând victimei telefonul mobil pentru a îngreuna descoperirea locului cadavrului şi negând implicarea sa în activitatea infracţională), îngreunând investigaţiile ce au urmat, dând declaraţii nesincere, oscilante, pe parcursul urmăririi penale, ceea ce a şi determinat efectuarea unor acte procesuale şi procedurale complexe.
În privinţa inculpatului B MC, instanţa va avea în vedere circumstanţele personale ale acestuia, inclusiv cele legate de cariera sa militară şi cele legate de preocupările sale pentru vânătoare şi arme de foc, care agravează faptele pe care acesta le-a săvârşit. Instanţa va avea în vedere lipsa oricărei reţineri şi siguranţa de care a dat dovadă inculpatul în momentul uciderii victimei, precum şi lipsa oricărei remuşcări imediat după comiterea acesteia. O astfel de atitudine denotă periculozitatea inculpatului B MC, care nu s-a sfiit să împuşte în cap un tânăr, lipsit de orice mijloc de apărare, tânăr care nu făcea decât să-l împiedice să braconeze.
Astfel de fapte de braconaj, în urma cărora un tânăr care intervine pentru împiedicarea braconajului într-o zonă în care acesta a devenit un adevărat fenomen – intervenţie care nu a urmărit niciun interes personal, tânăr care dă dovadă de un spirit civic exemplar – dar care ajunge să fie împuşcat în cap de un astfel de braconier pentru protejarea propriei fapte ilicite, impune sancţiuni severe şi aplicarea unor pedepse în regim privativ de libertate.
Un astfel de regim de executare se impune pentru asigurarea atât a prevenţiei speciale (faţă de criteriile expuse), a prevenţiei generale, cât şi a funcţiei de exemplaritate, având în vedere nivelul la care s-a ajuns cu braconajul în zonă. Relevantă este convorbirea telefonică avută de un bărbat rămas neidentificat cu o persoană (suspectă la acea vreme) căreia îi transmite opinia sa în legătură cu cele întâmplate: „Bine-o făcut cu el! Ce-o căutat el acolo că tot aşa…tot pe-acolo merea el zice. El făcea pe paznicu’ zice aista!”.
Instanţa reţine în cauză şi aplicabilitatea circumstanţei agravante prev de art 75 lit c C.pen., infracţiunile de braconaj fiind săvârşite de cei doi inculpaţi majori împreună cu minorul VVC, circumstanţă personală cunoscută de cei doi.
Toate aceste elemente care imprimă o gravitate deosebită faptelor ambilor inculpaţi, determină inaplicabilitatea în cauză a vreunei circumstanţe atenuante legale prev de art 74 alin 1 lit a-c şi alin 2 C.pen., astfel cum s-a solicitat în apărare.
Nu este aplicabilă circumstanţa atenuantă prev de art 74 alin 1 lit a C.pen. (conduita bună a infractorului înainte de săvârşirea infracţiunii), din moment ce probele administrate în cauză dovedesc neechivoc implicarea anterioară a ambilor inculpaţi în activităţi de braconaj în aceeaşi zonă.
Nici circumstanţa atenuantă prev de art 74 alin 1 lit c C.pen. nu este aplicabilă, atitudinea inculpaţilor din faţa instanţei fiind precedată de o conduită nesinceră şi oscilantă a aceloraşi inculpaţi în cursul urmăririi penale şi de încercările acestora de minimalizare a rolului, contextului şi gravităţii faptelor fiecăruia. În plus, în privinţa inculpatului B MC, atitudinea sa de recunoaştere a faptei în faţa instanţei urmează a fi valorificată prin aplicarea prev art 320 ind 1 C.pr.pen.
Nici circumstanţele personale invocate pentru aplicabilitatea art 74 alin 2 C.pen. faţă de inculpatul B MC nu pot fi reţinute, cât timp în prezenţa aceloraşi circumstanţe inculpatul nu a manifestat nicio reţinere în săvârşirea unor astfel de fapte cu o astfel de gravitate.
Faţă de toate aceste criterii şi circumstanţe concrete, reale şi personale, faţă de dezideratele înscrise în art. 52 C. pen., instanţa va dispune după cum urmează:
În baza art. 174-175 lit. h C. pen., cu aplic art 3201 alin 7 C.pr.pen., ţinând cont de limitele reduse cu 1/3 ale acestei pedepse (10 ani-16 ani şi 8 luni), va condamna pe inculpatul B MC, la o pedeapsă de 15 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat şi, pentru aceleaşi criterii avute în vedere la stabilirea pedepsei principale, interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit a teza II şi lit b şi c (cu referire la activitatea de vânătoare) C.pen. pe o durată de 10 ani cu titlu de pedeapsă complementară, în baza art. 65 alin. 2, 3 C.pen.
În baza art. 42 alin. 1 lit. a1 şi alin. 2 lit. a din Legea nr. 407/2006, cu aplic art 3201 alin 7 C.pr.pen. cu aplic art 75 lit c C.pen., ţinând cont de limitele reduse cu 1/3 ale acestei pedepse (2 ani-7 ani şi 6 luni) va condamna pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj.
În art. 134 din Legea nr. 295/2004, aplic art 3201 alin 7 C.pr.pen., ţinând cont de limitele reduse cu 1/3 ale acestei pedepse (2 luni -8 luni) va condamna pe acelaşi inculpat la o pedeapsă de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de deţinere de armă neletală fără drept.
În baza art. 33 lit. a, art. 34 şi art. 35 C.pen. a contopit pedepsele aplicate inculpatului B MC în pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 64 lit a teza II şi lit b şi c (cu referire la activitatea de vânătoare) C.pen. pe o durată de 10 ani cu titlu de pedeapsă complementară.
În temeiul art. 71 C.pen. va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II, b şi c (cu referire la activitatea de vânătoare) C.pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 350 alin. 1 C.pr.pen. a menţinut măsura arestării preventive a inculpatului şi a respins cererile formulate în subsidiar, criteriile avute în vedere la individualizarea pedepselor aplicate inculpatului B MC şi pedepsele aplicate acestuia, cu executare în regim privativ de libertate, reprezentând tot atâtea argumente în sensul că pericolul concret pentru ordinea publică pe care acesta îl prezintă nu s-a diminuat în prezent.
În temeiul art 357 alin 2 lit a C.pr.pen. cu aplic art. 88 C.pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive din 23 martie 2013 la zi.
În baza art 11 pct 2 lit a C.pr.pen. rap la art 10 lit d C.pr.pen, l-a achitat pe inculpatul DGD, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului prev de art. 264 C. pen., lipsind, în cadrul laturii subiective a acestei infracţiuni, intenţia.
În baza art. 42 alin. 1 lit. a1 şi alin. 2 lit. a din Legea nr. 407/2006 cu aplic art 75 lit c C.pen., l-a condamnat pe inculpatul DGD la o pedeapsă de 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de braconaj.
În temeiul art. 71 C.pen., a interzics inculpatului DGD drepturile prev. de art. 64 lit. a teza II, b şi c (cu referire la activitatea de vânătoare) C.pen.
În temeiul art 357 alin 2 lit a C.pr.pen. cu aplic art. 88 C.pen. a dedus din pedeapsa aplicată inculpatului DGD durata reţinerii de 24 de ore din data de 22 martie 2013.
Latura civilă:
În faţa instanţei, părţile civile SV, SP, SIC, MA şi FMF au solicitat obligarea inculpatului (B MC) la plata a câte 60.000 euro cu titlu de daune morale pentru fiecare şi la plata a câte 5000 lei daune materiale pentru SV, SP, SIC şi FMF, respectiv la plata sumei de 20.000 lei daune materiale către partea civilă MA.
Conform art. 1.349 alin 1 şi 2 Noul Cod civil, Orice persoană are îndatorirea să respecte regulile de conduită pe care legea sau obiceiul locului le impune şi să nu aducă atingere, prin acţiunile ori inacţiunile sale, drepturilor sau intereselor legitime ale altor persoane. Cel care, având discernământ, încalcă această îndatorire răspunde de toate prejudiciile cauzate, fiind obligat să le repare integral.
În cazul prejudiciilor nepatrimoniale determinate de moartea unei persoane, potrivit art. 1.391 Noul Cod civil instanţa judecătorească va putea să acorde despăgubiri ascendenţilor, descendenţilor, fraţilor, surorilor şi soţului, pentru durerea încercată prin moartea victimei, precum şi oricărei alte persoane care, la rândul ei, ar putea dovedi existenţa unui asemenea prejudiciu.
Raportând aceste texte legale la datele de la dosar, la pretenţiile solicitate de părţile civile şi la raporturile de rudenie ale acestora cu victima (fraţi şi surori), instanţa reţine că decesul victimei SF, în condiţiile expuse, le-a produs, dar mai ales le va produce acestora în timp, o suferinţă psihică inerentă, amplificată de civismul şi de caracterul neinteresat cu care a acţionat victima, atitudini care însă au condus la curmarea vieţii sale la vârsta de 26 de ani. De aceea, luând în considerare legăturile de rudenie dintre părţile civile şi victimă, legăturile efective de afecţiune dintre aceştia, împrejurările în care s-a produs decesul victimei, faptul că fratele lor a ajuns să răspundă cu viaţa pentru civismul de care a dat dovadă (atitudine care în niciun caz nu poate fi apreciată ca fiind una spontană), instanţa apreciază că o sumă de 40.000 euro pentru fiecare, ar compensa rezonabil şi echitabil suferinţa cauzată de decesul fratelui lor în circumstanţele expuse.
În privinţa sumelor pretinse cu titlu de daune materiale, coroborând declaraţiile părţilor civile date în cursul urmăririi penale, cu declaraţia martorului TS G audiat în faţa instanţei, cu înscrisurile aflate la filele 59-80 dosar instanţă, rezultă că partea civilă MA este cea care a avansat o sumă totală de 4453,22 lei, reprezentând cheltuieli prilejuite de înmormântarea victimei, plătind în continuare şi ratele aferente contractului de credit nr 26106/29.05.2012 încheiat de SF cu Patria Credit Instituţie Financiară Nebancară SA (f 71 dosar instanţa), ratele ce se mai impun a fi plătite după decesul victimei fiind în cuantum total de 8792,63 lei (f 66 dosar instanţa).
Având în vedere că din coroborarea probatoriului administrat în cauză nu rezultă alte sume care să fi fost avansate de părţile civile, sume care să poată reprezenta un prejudiciu cert, pentru a sta la baza despăgubirii sale, instanţa va reţine ca dovedit prejudiciul material de 13.245,85 lei cauzat părţii civile Madaş Angelica.
În consecinţă, fiind îndeplinite condiţiile răspunderii civile a inculpatului B MC, în temeiul art 14, art 346 C.pr.pen., cu aplic art 1349, art 1381-1391 Noul Cod civil va admite în parte pretenţiile civile ale părţilor civile SV, SP, SIC, MA şi FMF şi obligă inculpatul B MC la plata a câte 40.000 euro (echivalent în lei la data plăţii) cu titlu de daune morale către fiecare din părţile civile şi în plus la plata sumei de 13.245,85 lei cu titlu de daune materiale către partea civilă Madaş Angelica.
A respins în rest celelalte pretenţii solicitate de părţile civile.
În temeiul art 357 alin 2 lit f C.pr.pen. rap la art 118 alin 1 lit b, f C.pen. va dispune confiscarea următoarelor corpuri delicte menţionate în Dovada seria BH nr. 686/29.04.2013 a I.P.J. Bihor – Serviciul cazier judiciar, statistică şi evidenţă operativă – Camera de Corpuri Delicte Arme şi Muniţii (vol III dosar urmărire penală, fila 13):
– de la inculpatul B MC: o armă letală lungă, destinaţia vânătoare, marca Verney-Carron, model Impact Plus, cal. 30-06, seria 4CV4709, cu dispozitiv de ochire cu reticul marca Hawke, în stare de funcţionare; o armă letală lungă, destinaţia vânătoare, marca CBC, model 586-P, cal. 12/1, seria 44136, în stare de funcţionare; o armă neletală lungă, destinaţia tir sportiv, marca Gamo, model Hunter Realtree, cal. 6,35 mm, serie de identificare 04-1C-191046-03, în stare de funcţionare; 23 bucăţi cartuşe calibru 12, nepercutate; 2 bucăţi cartuşe calibru 16, desertizate; 5 bucăţi cartuşe calibru 16, nepercutate.
– de la inculpatul DGD: o armă letală lungă, destinaţia vânătoare, marca ZB, model Special Poldi Electro, cal. 16/2, seria 48848-65, în stare de funcţionare; 7 bucăţi cartuşe calibru 12, nepercutate; 3 bucăţi cartuşe cu glonţ, calibru 30-06, nepercutate.
În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen., a obligat fiecare inculpat la plata a câte 2.500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
În baza art 193 C.pr.pen. a obligat inculpatul B MC (având în vedere că succesorii în drepturi ai victimei s-au constituit părţi civile în raport de fapta acestui inculpat) la plata sumei de 1500 lei către părţile civile cu titlu de cheltuieli judiciare, reprezentând onorariu apărătorului ales potrivit chitanţei depusă la dosar .
În temeiul art 7 rap la art 4 alin 1 lit b din Legea nr 76/2008 a dispus prelevarea de probe biologice de la inculpatul B MC, conform art 5 din aceeaşi lege şi art 13 din HG nr 25/2011, pentru obţinerea şi stocarea în S.N.D.G.J. a profilului genetic al acestuia, apreciind că în prezenta cauză se impune o astfel de măsură care este necesară pentru atingerea scopului avut în vedere de art 1 din Legea nr 76/2008, faţă de criteriile avute în vedere la individualizarea pedepsei principale şi complementare aplicate acestui inculpat pentru infracţiunea de omor calificat, dar şi în raport de preocupările evidente ale acestui inculpat pentru vânătoare, arme şi muniţii, braconajul fiind de altfel activitatea care a şi creat condiţiile săvârşirii infracţiunii de omor calificat.
Decizie
Decizie
265/R/2013
18.10.2013
Greşita compunere a instanţei
Procedura penala
Procedura penala
Tribunalul Bihor – Secţia penala
Prin sentinţa penală nr. 105/28.05.2013, Judecătoria Aleşd, în baza art. 14, 15 şi 346 C.p.p. raportat la art. 998, 999 Cod civil a obligat inculpatul IVA, în solidar cu MLS TG SRL, alături de asigurătorul de răspundere civilă SC CA SA, să plătească părţii civile OPMT, suma de 7.434,19 lei, reprezentând despăgubiri materiale, suma de 12.500 lei reprezentând daune morale, cu aplicarea dobânzilor legale începând cu data de 17.01.2012 şi până la plata efectivă, respingând ca neîntemeiate restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă OPMT. A respins cheltuielile de judecată solicitate de partea civilă.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin încheierea dată în şedinţa publică din data de 15.05.2012 în dosarul penal nr. 1474/177/2011 instanţa, în baza art. 320/1 alin 5 Cp.p., a dispus disjungerea acţiunii civile exercitată în cauza penală de către partea civilă OPMT, împotriva inculpatului IVA, sens în care s-a format dosarul civil nr. 995/177/2012, cu termen de judecată la data de 19.06.2012, având ca obiect pretenţii, şi părţi, pe OPMT în calitate de partea civilă, numitul IVA în calitate de inculpat şi MLS Tehnology Group SRL în calitate parte responsabilă civilmente, SC CA SA Sibiu în calitate de asigurator de răspundere civilă şi SC EAR SA. Prin constituirea de parte civilă depusă la fila 9 dosar partea civilă OPMT a solicitat obligarea inculpatului IVA, MLS TEHNOLGY GROUP SRL, CA SA Sibiu şi SC EAR SA la plata următoarelor sume: 10.000 euro reprezentând daune materiale; 25.000 euro reprezentând daune morale; dobânda legală aferentă sumelor ce vor reprezenta daune materiale, de la data rămânerii definitive a hotărârii şi până la data efectivă a acestor sume în cazul inculpatului şi penalităţi de 0,1% aplicate asupra întregii sume pentru fiecare zi de întârziere de la expirarea termenului legal de 10 zile, calculat de la primirea hotărârii definitive şi până la plata efectivă a acestei sume în cazul asiguratorului, cu cheltuieli de judecată constând în onorariu avocat.
În fapt, s-a arătat că la data de 26.11.2010, în jurul orelor 11:10, pe DN 1, în localitatea Aleşd, jud. Bihor, inculpatul IVA a condus autoutilitara marca IVECO, cu nr. de înmatriculare B – 97 – YDB în direcţia Aleşd – Oradea şi efectuând o manevră de depăşire pe linie continuă a tamponat autoturismul marca Ford Escort cu nr. de înmatriculare BH – 86 – MAK, condus în acelaşi sens de partea civilă.
În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art.14, art.15 al.1,2 C.p.p., rap. la art.998, 999 şi la art.55 din Legea nr. 136/1995 şi art. 193 C.p.p.
Prin notele scrise depuse pentru termenul de judecată din data de 19.06.2012, SC CA SA, în calitate de asigurator de răspundere civilă, a arătat că în ceea ce priveşte latura civila a cauzei, potrivit Deciziei 1/2005 a Î.C.C.J., emitentul asigurării de răspundere civile auto aferentă autoturismului prin intermediul căruia s-a produs accidentul, nu este chemat în procesul penal ca şi garant al despăgubirilor civile la care ar fi obligat inculpatul ci în calitate de Asigurător introdus în cauză pentru opozabilitatea hotărârii, neputând fi obligat la plata despăgubirilor civile. Legea specială în materie de asigurări nr. 136/1995, prevede la art. 691 că în toate problemele privind asigurările şi reasigurările în România se aplică prevederile prezentei legi. De asemenea, art. 69 indice 2 al aceluiaşi act normativ prevede că, Comisia de Supraveghere a Asigurărilor adoptă norme obligatorii în aplicarea prezentei legi, iar la data evenimentului era în vigoare Ordinul 5/2010 emis de către Comisia de Supraveghere a Asigurărilor. Totodată, capitolul II al Ordinului mai sus precitat intitulat “Stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului ” prevede la art. 49 alin. 1 faptul că la stabilirea despăgubirilor în caz de vătămare corporală se au în vedere următoarele: diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, şi îndemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical; venitul mediu lunar net realizat din activităţi desfăşurate de persoana vătămată, probat cu documente justificative, în cazul persoanelor care nu au calitatea de salariat; eventualele cheltuieli prilejuite de accident – cheltuieli cu transportul persoanei accidentate, cu tratamentul, cu spitalizarea, pentru recuperare, pentru proteze, pentru alimentaţie suplimentară, conform prescripţiilor medicale, probate cu documente justificative, şi care nu sunt suportate din fondurile de asigurări sociale prevăzute de reglementările în vigoare.
Astfel, s-a solicitat ca, în soluţionarea laturii civile a cauzei să se constate doar calitatea de asigurător a acesteia obligând inculpatul la plata sumelor de bani solicitate cu titlu de daune materiale, probate cu documente justificative, având în vedere şi culpa victimei care a contribuit la producerea evenimentului rutier având în vedere prevederile art. 28 din Ordinul 5/2010 care arată că în situaţia în care persoana prejudiciată a contribuit din culpă la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ţinut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă – culpa comună. În astfel de situaţii, întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă. În situaţia în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părţilor implicate în accident, fiecare parte având dreptul la despăgubire în proporţia în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului. Culpa comună a fost reţinută în pagina doi din rechizitoriul Parchetului, unde s-a arătat că, dacă ambii conducători respectau normele legale puteau evita producerea accidentului. Faţă de aspectele arătate s-a considerat că sumele solicitate cu titlu de daune morale – 25.000 EURO – sunt disproporţionate faţă de vătămarea efectiv suferită de către partea vătămată, care în urma producerii evenimentului rutier a avut nevoie de 25 zile de îngrijiri medicale, rezultând astfel o pretenţie de 1000 EURO. Totodată, s-a solicitat acordarea unor sume de bani în cuantum de 1000 EURO pentru fiecare zi, timp în care nu a fost afectată capacitatea de muncă, considerând că partea vatămată încearcă obţinerea unei îmbogăţiri fără justă cauză, partea vătămată neavând posibilitatea de a câştiga echivalentul sumei 1000 EURO pe fiecare zi de muncă anterior producerii evenimentului.
Prin Rezoluţia nr. 75 din 1975 Consiliul de Miniştrii ai Consiliului Europei au emis o serie de recomandări pentru instanţele europene menite a ghida jurisprudenţa în ceea ce priveşte compensaţia acordată părţilor civile în caz de vătămare corporală sau deces. Astfel art. 12 din Anexa 1 arată că, compensaţia va fi achitată pentru daune fizice şi psihice, în funcţie de gravitatea şi durata acestora. Compensaţia se va calcula fără a lua în considerare situaţia financiară a acestuia. Potrivit Deciziei nr. 1179 din 11 februarie 2011 pronunţată în recurs de Secţia civilă şi de proprietate intelectuală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie având ca obiect recursul împotriva hotărârii de acordare a daunelor morale, că în materia daunelor morale, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit. Raportat la faptul că legiuitorul nu a instituit criterii legale de evaluare a prejudiciului moral suferit de către partea vătămată s-a solicitat ca la evaluarea prejudiciului să se aibă în vedere faptul că pretenţiile solicitate de către partea vătămata sunt exagerate solicitându-se diminuarea acestora astfel încât sumele la care ar fi obligat asiguratul să acopere daunele suferite însă să nu poată constitui un izvor al unei îmbogăţiri fără justă cauză întrucât în acest caz s-ar încălca orice norme de convieţuire socială.
Faţă de cele de mai sus, s-a solicitat respingerea pretenţiilor formulate de partea civilă OPMT faţă de societatea lor.
Prin notele de şedinţă depuse la termenul de judecată din data de 05.03.2013, SC Euroins Asigurare Reasigurare SA a solicitat respingerea pretenţiilor formulate de partea civilă OPMT. În fapt, s-a arătat că la data de 26.11.2010 inculpatul IVA a accidentat partea vătămată OPMT în timp ce conducea autoutilitara marca IVECO cu nr. de înmatriculare B-97-YDB. Societatea lor a încheiat asigurarea obligatorie de răspundere civilă conform poliţei de asigurare 3000292251 pentru autoturismul Ford Escort cu nr. de înmatriculare BH – 86 – MAK aparţinând părţii civile OPM, iar autoturismul condus de inculpatul vinovat de producerea accidentului a fost asigurat de SC CA SA. Conform dispoziţiilor art.l alin. 1 din Ordinul nr.5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule în conformitate cu prevederile din Legea nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările în România, cu edificările şi completările ulterioare, asigurătorii care practică asigurarea obligatorie de răspundere civilă a vehiculelor pe teritoriul României acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse prin accidente de vehicule, de care asiguraţii răspund delictual faţă de terţe persoane, iar potrivit art.26 alin.1 din Ordinul nr. 5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, prin orice mijloc de probă.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd, a fost trimis în judecată inculpatul IVA pentru vătămarea corporală a părţii civile OPMT. Prin încheierea dată în şedinţă publică în data de 15.05.2012 în dosarul nr. 1474/177/2011 al Judecătoriei Aleşd s-a luat act de declaraţia de recunoaştere a inculpatului cu privire la infracţiunea de vătămare corporală din culpă faţă de partea vătămată. În consecinţă, în temeiul dispoziţiilor legale menţionate mai sus, asiguratorul inculpatului IVA, CAurări SA, avea obligaţia legală de a proceda la plata despăgubirilor solicitate de OPM, societatea lor neputând fi obligată în baza asigurării obligatorii de răspundere civilă să acopere prejudiciul produs propriului asigurat. Având în vedere considerentele de mai sus, apreciază că nu pot fi obligaţi la păgubirilor solicitate în prezenta cauză.
În drept, au fost invocate Ordinul nr.5/2010 pentru punerea în aplicare a Normelor privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente în vigoare la momentul producerii accidentului.
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi declaraţiile martorilor audiaţi în cauză MB, ZDM, CF şi PS, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 92/2012 pronunţată de Judecătoria Aleşd în dosarul penală nr. 1474/177/2011, definitivă la data de 11.06.2012, s-a dispus condamnarea inculpatului IVA pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă prev. de art. 184 alin. 1 şi 3 C.pen., cu aplicarea art. 320/1 alin. 7 teza I C.p.p., la o pedeapsă de 3 luni închisoare, a cărei executare a fost suspendată condiţionat, conform art. 81 C.pen., pe durata unui termen de încercare de 2 ani şi 3 luni. Totodată, a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente MLS Tehnology Group SRL şi alături de asigurătorul SC CA SA să plătească părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea suma de 1520,07 lei cu titlu de despăgubiri civile, la care se vor adăuga majorări de întârziere pentru plata cu întârziere a creanţelor bugetare calculate de la data de 18.10.2011 şi până la data plăţii efective. În baza art. 191 C.p.p. a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 800 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Ca stare de fapt s-a reţinut că în ziua de 26.11.2012, în jurul orelor 11:00 partea vătămată OPM conducând autoturismul cu nr. de înmatriculare BH – 86 – MAK, a efectuat o manevră de ieşire din staţia PECO Aleşd, în direcţia Oradea, după care rulând câţiva metri a virat la stânga încălcând marcajul longitudinal continuu. În acelaşi timp, inculpatul IVA conducând autoutilitara Marca Iveco cu nr. de înmatriculare B – 97 – YDB a intrat în depăşirea autoturismului condus de partea vătămată, peste linia continuă prevăzută pe acest sector de drum, ceea ce a determinat coliziunea dintre cele două autovehicule. Urmare acestui accident rutier, partea vătămată OPMT a suferit leziuni vindecabile în 25 zile de îngrijiri medicale, potrivit certificatului medico legal nr. 3900/if/381 din data de 03.12.2010 întocmit de S.M.L. Bihor. În cauză, în cursul urmăririi penale, s-a efectuat o expertiză privind dinamica producerii accidentului, în cuprinsul acesteia reţinându-se că autoturismul condus de inculpat la momentul producerii accidentului rula cu o viteză de 86,50 km/h prin localitate, iar referitor la posibilităţile de evitare ale acestuia, s-a reţinut că inculpatul putea evita producerea accidentului dacă în localitate circula cu viteza admisă de lege, iar pentru partea vătămată dacă aceasta nu efectua schimbarea direcţiei de mers fără a se asigura temeinic şi prin loc nepermis, peste linia continuă. Pornind de la această stare de fapt instanţa de fond a reţinut că atât inculpatul cât şi partea vătămată au o culpă în producerea accidentului rutier, inculpatul încălcând dispoziţiile art. 49 din OUG 195/2002 modif., în conformitate cu care limita maximă de viteză în localitate este de 50 km/h, precum şi disp. art. 77 alin. 2 din HG 1391/2006 care prevăd interzicerea încălcării marcajului format dintr-o linie continuă, iar partea vătămată încălcând dispoziţiile art. 54 din OUG 195/2002 modif., în temeiul cărora era obligată să semnalizeze şi să se asigure la efectuarea manevrei de schimbare a direcţiei de mers şi dispoziţiile art. 77 alin. 2 din HG 1391/2006, care prevăd interzicerea încălcării marcajului format dintr-o linie continuă. Având în vedere disp. art. 22 alin 1 C.p.p., conform cărora „hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia”, instanţa de fond în cadrul prezentului proces, dând eficienţă acestei dispoziţii legale, s-a rezumat a cerceta cauza doar sub aspectul celorlalte elemente ale răspunderii civile delictuale pentru fapta proprie reglementată în art. 998-999 C.civ, respectiv existenţa unui prejudiciu şi a raportului de cauzalitate între fapta ilicită a inculpatului (dovedită în baza sentinţei penale la care s-a făcut referire mai sus) şi prejudiciu.
Pornind de la prevederile art. 998 C civ., care prevede că: „orice faptă a omului, care cauzează altuia un prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara”, ale art. 999 C.civ. care prevede că: „omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar şi de acela ce a cauzat prin neglijenţa sau imprudenţa sa” şi ale Ordinului nr. 5/2010 al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (în vigoare la data accidentului) care stabilesc condiţiile de despăgubire în cadrul vătămărilor corporale în cadrul persoanelor vătămate, instanţa de fond a reţinut următoarele:
Calitatea procesuală a asiguratorului SC CA SA a fost dovedită în baza poliţei de asigurare încheiată cu partea responsabilă civilmente MLS Tehnology Group SRL, cu privire la autoturismul marca Iveco cu nr. de înmatriculare B – 97 – YDB implicat în accidentul produs la data de 26.11.2010 (fila 43 dosar u.p.). Referitor la prejudiciul patrimonial, instanţa de fond a reţinut că, acesta dă dreptul victimei de a cere autorului faptei ilicite repararea lui, dacă sunt întrunite două condiţii: să fie cert şi să fie nereparat. În acest sens, instanţa de fond a avut în vedere probele administrate în cauză constând în înscrisurile regăsite la filele 43 dosar şi 21 dosar u.p., concluziile raportului de expertiză tehnică auto evaluare efectuat în cauză de expert Lokoshazy Alexandru, depus la dosar la filele 60 – 72, precum şi declaraţiile martorilor Moţan Beniamin, Zelea Dan Mircea, Cuibuş Florin şi Pentea Sorin. Astfel, din înscrisurile regăsite la fila 43 dosar, instanţa de fond a reţinut că, partea civilă a fost internată la Institutul Inimii din Cluj în perioada 04.10.2012 – 12.10.2012, contravaloarea acestei internări fiind de 5.960,77 lei, conform chitanţei de spitalizare depusă la dosar. De asemenea, la fila 21 dosar u.p. s-au depus de partea civilă chitanţele din data de 03.12.2010, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale prestate acesteia cu ocazia accidentului ce a avut loc la data de 26.11.2010, costul acestora ridicându-se la suma de 79 lei. Din declaraţiile martorului Pentea Sorin a rezultat că acesta a ajutat-o pe partea civilă la munci agricole, după producerea accidentului, fiind compensat pentru serviciile prestate cu 20 – 40 lei sau 10 lei în funcţie de mijlocul de transport cu care se deplasa la adresa acesteia, fiind efectuate 5 deplasări de martor, astfel încât instanţa de fond a apreciat cuantumul total al prejudiciului suportat de partea civilă în acest sens la suma de 100 lei. Tot astfel, din concluziile raportului de expertiză tehnică auto evaluare efectuat în cauză de expert Lokoshazy Alexandru, depus la dosar la filele 60 – 72, a rezultat că valoarea reală de circulaţie la data producerii accidentului a autoturismului cu nr. de înmatriculare BH – 86 – MAK a fost de 8.728,61 lei şi că în urma accidentului din data de 26.11.2010 a suferit o daună totală.
Totodată, instanţa de fond a constatat că partea civilă OPMT a suferit un prejudiciu moral urmare a faptei ilicite comise de inculpatul IVA constând în suferinţele fizice şi psihice la care a fost supusă, în acest sens elocvent fiind conţinutul certificatului medico legal din al cărui conţinut rezultă că partea civilă a suferit leziuni vindecabile în 25 de zile de îngrijiri medicale. Este incontestabil că în urma accidentului de circulaţie a cărui victimă a fost, partea civilă a suferit din punct de vedere fizic şi psihic, cursul vieţii sale fiind schimbat în mod fundamental. Suferinţa psihică nu poate fi cuantificată la modul absolut în sume de bani, dar este unanim acceptat că în astfel de situaţii despăgubirile băneşti sub forma daunelor morale sunt de natură să acopere într-o oarecare măsură prejudiciul moral suferit în astfel de situaţii.
Faţă de starea de fapt mai sus expusă, având în vedere proporţia de 50% în care inculpatul a contribuit la producerea accidentului, în baza art. 14, 15 şi 346 C.p.p. raportat la art. 998, 999 Cod civil, art. 41 din Legea nr. 136/1995 mod, art. 49 din Ordinul nr. 5/2010 a Comisiei de Supraveghere a Asiguratorilor (în vigoare la data accidentului), prima instanţă a obligat inculpatul IVA, în solidar cu MLS Tehnology Group SRL, alături de asigurătorul de răspundere civilă SC CA SA, să plătească părţii civile OPMT, suma de 7.434,19 lei, reprezentând despăgubiri materiale şi suma de 12.500 lei reprezentând daune morale, cu aplicarea dobânzilor legale începând cu data de 17.01.2012, data constituirii de parte civilă în faţa instanţei de fond, şi până la plata efectivă.
În baza aceloraşi considerente, a respins ca neîntemeiate restul pretenţiilor civile formulate de partea civilă OPMT.
Nefiind depuse la dosar probe din care să rezulte existenţa şi cuantumul cheltuielilor de judecată efectuate cu apărătorul ales, instanţa de fond, în baza art. 274 Codul de procedură civilă, a respins ca nejustificate cheltuielile de judecată solicitate de partea civilă OPMT.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs în termen inculpatul IVA, partea civilă OPM şi asigurătorul SC CA SA
Examinând hotărârea atacata prin prisma recursurilor declarate în cauza, cât şi din oficiu potrivit dispoziţiilor art. 3856 alin. 1 şi 3 Cod de procedură penală cu privire la toate motivele de nelegalitate şi netemeinicie prev. de art. 3859 Cod de procedură penală, Tribunalul a reţinut următoarele:
Instanţa de fond a fost sesizata în data de 18.07.2011 prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Aleşd având ca obiect trimiterea în judecata a inculpatului Iorga Valentin sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporala din culpa prevăzuta de art. 184 alin. 1 şi 3 Cod penal.
La termenul de judecata din data de 15.05.2012, instanţa de fond a disjuns acţiunea civila privind pretenţiile părţii civile OPMT de restul cauzei (respectiv latura penala şi latura civila vizând pretenţiile celei de a doua părţi civile – Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Oradea) constituind un nou dosar, în materie civila, nr. 985/177/2012 având ca obiect pretenţii şi a fixat termen de judecata pentru data de 19.06.2012.
În ce priveşte latura penala şi pretenţiile părţii civile Spitalul Clinic Judeţean de Urgenta Oradea, instanţa s-a pronunţat prin sentinţa penala nr. 92/29.05.2012, rămasa definitiva prin decizia penala nr. 253/R/2012 ca urmare a retragerii recursului asiguratorului.
Potrivit art. 99 alin. 4 din Regulamentul de ordine interioara a instanţelor, în caz de disjungere, dosarul nou format se repartizează aceluiaşi complet pentru respectarea principiului continuităţii, iar potrivit art. 292 Cod de procedură penală instanţa judeca în complet de judecata a cărui compunere este cea prevăzuta de lege, iar completul de judecata trebuie sa ramana acelaşi în tot cursul judecării cauzei, cu excepţia situaţiei în aceasta nu este posibil.
Nerespectarea dispoziţiilor privind compunerea instanţei de judecata este sancţionata cu nulitatea absoluta potrivit art. 197 alin. 2 Cod de procedură penală, fiind un motiv de casare ce trebuie invocat din oficiu conform art. 385/9 alin. 3 Cod de procedură penală. Astfel, în articolul menţionat se prevede ca hotărârile sunt supuse casării in situaţia în care instanţa nu a fost compusa potrivit legii ori sau incalcat prevederile art. 292 alin. 2 Cod de procedură penală.
În speţa, se constată ca latura civila disjunsa, soluţionata prin sentinţa nr. 105/2013 recurata, a format obiectul unui dosar în materie civila repartizat unui complet care judeca în aceasta din urma materie, potrivit dispoziţiilor procesual civile.
Este adevărat ca, pe parcursul judecaţii, la termenul de judecata din data de 23.10.2012, judecătorul investit a constatat ca în mod greşit a fost transpusa cauza pe un alt complet şi a dispus transpunerea dosarului la completul penal iniţial sesizat, însă potrivit art. 385/1 alin. 3 Cod de procedură penală recursul declarat împotriva sentinţei sau deciziei se socoteşte făcut şi împotriva încheierilor chiar daca acestea au fost date după pronunţarea hotărârii.
Or, se constată ca, pe de o parte, instanţa de fond s-a pronunţat asupra unor cereri de probaţiune în compunere greşita – sancţiunea fiind aşa cum am arătat mai sus nulitatea absoluta, iar pe de alta parte, chiar şi după transpunerea dosarului completului legal constituit s-a continuat judecarea „cauzei civile” cu părţi „reclamanţi şi parati” având ca obiect „pretenţii”.
În acest sens, Tribunalul reţine ca în jurisprudenţa ICCJ s-a arătat ca atunci când nulitatea vizează greşita compunere a instanţei nu este suficient sa se reia doar dezbaterile ci se impune a fi refăcuta întreaga cercetare judecătoreasca întrucât toate actele procesuale efectuate în compunere nelegala sunt vizate de nulitatea absoluta.
Faţă de cele de mai sus, Tribunalul, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c raportat la art. 3859 alin. 1 pct. 3 Cod de procedură penală a admis recursurile declarate de inculpatul IVA, partea civila OPM şi asiguratorul SC CA SA împotriva sentinţei penale nr. 105/28.05.2013 pronunţată de Judecătoria Aleşd pe care a casat-o în totalitate şi a dispus rejudecarea cauzei de către aceeaşi instanţă, ţinând seama de considerentele prezentei decizii.
5/A/2013
8.11.2013
Regularitatea actului de sesiyare. Omisiunea instanţei de fond de a pune în vedere inculpaţilor dispoziţiile art. 3201 C.pr.pen. şi art. 741 C.pen. Omisiunea instanţei de a se pronunţa prin minuta asupra cererii de schimbare a încadrării juridice. Aplicarea legii penale mai favorabile
Tribunalul Bihor – secţia penala
Prin sentinţa penală nr. 1697/2012 din 27 decembrie 2012 pronunţată de Judecătoria Oradea, s-a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. b cu ref. la art. 10 lit. g C.pr.pen. încetarea procesului penal pornit împotriva inculpatului MG, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 13 din Legea 87/1994 cu aplic. art. 13 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b cu ref. la art. 10 lit. g C.pr.pen. încetarea procesului penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. şi ped. de art. 31 alin. 2 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b cu ref. la art. 10 lit. g C.pr.pen. încetarea procesului penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. şi ped. de art. 25 rap. la art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen.
În baza art. 334 C.pr.pen. a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 2151 alin. 2 C. pen. (pentru care s-a extins procesul penal) în art. 2151 alin. 2 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen., text în baza căruia a dispus condamnarea inculpatului MG la pedeapsa de:
– 10 ani închisoare.
– 10 ani închisoare.
– 10 ani închisoare.
În baza art. 65 alin. 2 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b şi c C. pen. pe o durată de 5 ani.
În baza art. 71 alin. 2 C. pen. a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b şi c C. pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b cu ref. la art. 10 lit. g C.pr.pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului TG, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 26 rap. C.pne. la art. 13 din Legea 87/1994 cu aplic. art. 13 C. pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b cu ref. la art. 10 lit. g C.pr.pen. a încetat procesul penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. şi ped. de art. 290 C. pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C. pen.
În baza art. 334 C.p.p. a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 26 rap. la art. 2151alin. 2 C. penal (pentru care s-a extins procesul penal) în art. 26 rap. la art. 2151alin. 2 C. penal cu aplic. art. 41 alin. 2 C. penal, text în baza căruia a condamnat pe inculpatul TG, la pedeapsa de:
În baza art. 65 alin. 2 C. penal a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b şi c C. penal pe o durată de 5 ani.
În baza art. 65 alin. 2 C. penal a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b şi c C. penal pe o durată de 5 ani.
În baza art. 65 alin. 2 C. penal a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b şi c C. penal pe o durată de 5 ani.
În baza art. 65 alin. 2 C. penal a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b şi c C. penal pe o durată de 5 ani.
În baza art. 65 alin. 2 C. penal a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b şi c C. penal pe o durată de 5 ani.
În baza art. 71 alin. 2 C. penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b şi c C. penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. 2 C. penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b şi c C. penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. 2 C. penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b şi c C. penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. 2 C. penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b şi c C. penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 71 alin. 2 C. penal a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b şi c C. penal, pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b cu ref. la art. 10 lit. g C.p.p. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului CI sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. şi ped. de art. 290 C. penal cu aplic. art. 41 alin. 2 C. penal.
În baza art. 334 C.p.p. a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 26 rap. la art. 2151alin. 2 C. penal (pentru care s-a extins procesul penal) în art. 26 rap. la art. 2151alin. 2 C. penal cu aplic. art. 41 alin. 2 C. penal, text în baza căruia a condamnat pe inculpatul CI, la pedeapsa de:
În baza art. 14, 346 C.p.p. cu ref. la art. 998 C. civil a obligat pe inculpatul MG la plata sumei de 13.243 lei în favoarea ANAF Bucureşti.
În baza art. 118 lit. e C.p.p. a confiscat de la inculpatul MG în favoarea statului suma de 787.054,63 lei.
În baza art. 348, 445 C.p.p. a declarat false şi a dispus anularea facturilor fiscale.
În baza art. 118 lit. a C. penal a confiscat în favoarea statului, înscrisurile declarate false.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor MG sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c din Legea 241/2005 cu aplic. art. 13 C.pen., participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 31 alin. 2 rap. la art. 290 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. şi instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 25 rap. la art. 290 C.penal cu aplic art. 41 alin. 2 C.penal, în concurs real; TG pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 C.pen. rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005 cu aplic. art. 13 C.pen. şi fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată prev. de art. 290 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., ambele în concurs real şi CI sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. de art. 290 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., constând în aceea că în perioada ianuarie 2001 – noiembrie 2002 în evidenţa contabilă a societăţii comerciale SC CCom SRL Oradea au fost înregistrate mai multe facturi fiscale false, documente care atestă operaţiuni comerciale nereale, emise în numele SC SC Cr Com SRL, SC S SRL, SC R SRL, SC T Serv SRL, SC Z Com SRL şi SC U SRL, pe baza cărora inculpatul MG ar fi obţinut rambursări ilegale de TVA prin care s-a produs un prejudiciu bugetului de stat de 217.567,2 ron.
Din conţinutul dosarului instanţa de fond a reţinut că D.G.F.P. Bihor a efectuat o inspecţie fiscală la SC SC CCom SRL în cursul anului 2005 privind modul de calcul, evidenţa şi virarea obligaţiilor pe care societatea le avea faţă de bugetul consolidat al statului pentru perioada ianuarie 2001 – iunie 2002, concluziile acestuia fiind înaintate Inspectoratului de Poliţie Bihor care a efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de mai sus. Pe baza cercetărilor s-a stabilit că SC SC CCom SRL a fost înfiinţată în anul 1993 şi avea ca obiect principal de activitate comerţul cu ridicata de produse alimentare, băuturi şi tutun. Inculpatul MG a fost numit în calitate de administrator al acestei societăţi la data de 02.02.1998 (conform actului adiţional autentificat la BNP DI sub nr. 524), calitate pe care a deţinut-o de drept până în data de 11.02.2002, când părţile sociale au fost cesionate către inculpatul CI şi numitul AG, conform actului adiţional autentificat sub nr. 589 la BNP DI. La data de 13.03.2003 conform actului de revocare, autentificat sub nr. 702 la BNP Drăgoiu Ilie, inculpatul MG a redobândit calitatea de administrator al SC SC CCOM SRL, calitate pe care a exercitat-o faptic şi în perioada 11.02.2002 – 13.03.2003, întrucât atele contabile nu au intrat niciodată în posesia inculpatului CI sau a numitului Avram Gheorghe, care fusese numit administrator, cesiunea părţilor sociale fiind făcută doar scriptic, în mod fictiv.
Prin actul de control fiscal efectuat cu privire la SC SC CCom SRL, s-a constatat existenţa mai multor facturi emise în perioada 2001 – septembrie 2002, care au fost înregistrate în evidenţa contabilă, dar care nu aveau la bază operaţiuni comerciale reale, efectuându-se pentru lămurirea acestor aspecte, controale încrucişate. Facturile în discuţie aveau menţiunea următorilor emitenţi SC SC Cr Com SRL, SC S SRL, SC R SRL, SC T Serv SRL, SC Z Com SRL şi SC U SRL.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat înregistrarea în evidenţa contabilă a SC SC CCom SRL a 12 facturi fiscale ce aveau ca emitent SC SC Cr SRL reprezentând achiziţii de motorină, laminor foi, cherestea răşinoase, orz şi grâu. Societatea SC Cr SRL era administrată de către inculpatul CI din anul 1994, societatea desfăşurând activităţi de comerţ, în special de produse alimentare cu amănuntul în perioada 2001 -2002. Audiat fiind în cursul urmăririi penale inculpatul CI a declarat că operaţiunile comerciale atestate prin cele 12 facturi fiscale sunt fictive, operaţiunile comerciale nefiind desfăşurate în realitate. Tot în cursul urmăririi penale inculpatul CI a declarat că a emis cele 12 facturi fiscale la solicitarea inculpatului MG cu care era în relaţii bune, inculpatul M fiind cel care i-a şi dictat conţinutul facturilor, precizând totodată că nu a încasat contravaloarea facturilor, în ciuda chitanţelor emise în acest sens. SC Cr SRL nu a depus declaraţii privind obligaţiile de plată faţă de bugetul de stat care să ateste respectivele operaţiuni.
În cursul cercetării judecătoreşti inculpatul CI (fila 347) a revenit asupra declaraţiilor date în cursul urmăririi penale, susţinând că facturile fiscale nu ar fi fost întocmite în fals, ele ar fi reale, ca de altfel şi operaţiunile comerciale pe care le relevă; inculpatul susţinând că SC SC Cr a vândut în mod real produsele menţionate pe facturile emise către SC C, care potrivit aceloraşi susţineri ar fi achitat către SC Cr marfa.
Tot în evidenţa contabilă, SC SC CCom SRL a avut înregistrate şi 12 facturi fiscale emise în numele SC S SRL Timişoara, societate administrată de martorul Hamati Ghassan. Inculpatul CI are legătură şi cu această societate, întrucât a fost angajatul firmei cu punctul de lucru în mun. Oradea, iar din data de 13.03.2002 inculpatul CI a preluat părţile sociale ale societăţii şi a intrat şi în posesia actelor contabile. Cele 12 facturi fiscale emise în numele SC S SRL Timişoara reprezintă tot achiziţii de motorină şi cereale şi sunt identificate cu seria TM ACA nr. …(filele 39-65 vol II u.p.).
Cu privire la aceste facturi a fost audiat martorul HG, care era administratorul societăţii S în perioada când figurau emise facturile, care însă a declarat că nu a avut niciodată comerciale cu SC SC CCom SRL şi nu cunoaşte reprezentanţii acestei firme. Martorul a mai declarat că obiectul de activitate al societăţii era comerţul cu amănuntul de produse alimentare şi nealimentare şi în perioada respectivă deţinea un spaţiu comercial în mun. Oradea de care se ocupa inculpatul CI, martorul neavând cunoştinţă de emiterea vreunei facturi către SC SC CCom SRL. Aceste 12 facturi ce aveau ca emitent firma S SRL au fost supuse unei expertize tehnico-ştiinţifice la finalul căreia s-a întocmit raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 75089 din 25.01.2006, care concluzionează că toate cele 12 facturi fiscale emise de S SRL către SC SC CSRL au fost completate de către inculpatul CI (filele 69-74 vol II dosar u.p.). În legătură cu scrisul de completare de pe facturi, cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale, inculpatul CI a declarat că a completat acele facturi la solicitarea inculpatului MG, înainte de a prelua părţile sociale ale SC SC CCom SRL, deşi între cele 2 societăţi nu existau relaţii comerciale, deci facturile nu sunt reale şi nici nu a încasat contravaloarea respectivelor mărfuri. Tot în cursul urmăririi penale acelaşi inculpat a declarat că în ziua în care a completat facturile pe numele SC S SRL i-a înmânat inculpatului MG, în alb, şi un bloc de facturi fiscale ale aceleiaşi societăţi.
Poziţia procesuală a inculpatului s-a modificat însă în cursul cercetării judecătoreşti, când audiat fiind, a precizat că marfa aferentă facturilor emise de SC S SRL a primit-o SC SC CSRL în perioada în care el era administratorul societăţii, susţinând şi de această dată că cele 12 facturi emise de SC S către SC SC Creflectau operaţiuni comerciale reale.
În ceea ce priveşte facturile înregistrate în contabilitatea SC SC CSRL şi care aveau ca emitent societatea R SRL Timişoara, s-a constatat pe baza cercetărilor efectuate în cauză că nici acestea nu atestă operaţiuni reale. Societatea R SRL Timişoara era administrată de către cetăţeni arabi, unul dintre ei fiind fratele martorului HG (administrator al SC S SRL Timişoara) şi avea ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul de pâine, produse de patiserie şi zaharoase. În contabilitatea SC SC Cau fost înregistrate 7 facturi fiscale, care aveau seria TM ACA nr. 8270901/17.08.2002, 8270902/19.08.2002, 8270903/21.08.2002, 8270904/23.08.2002, 8270905/25.08.2002, 8270906/28.08.2002, 8270951/04.07.2002 (filele 100-106 vol II u.p.), care aveau înscrise ca marfă motorină şi piese auto. În cursul urmăririi penale a fost audiată martora Irodia Constanţa, care deţine funcţia de contabil a SC R SRL, care procedând la verificarea evidenţei contabile a societăţii a constatat că SC R SRL Timişoara nu a avut niciodată relaţii comerciale cu SC SC CCom SRL. Faptul că respectivele facturi fiscale nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC R SRL rezultă şi din verificările efectuate de D.G.F.P. Timiş, stabilindu-se că formularele tipizate aferente celor 7 facturi fiscale nu au fost ridicate de SC R SRL ci, de SC S SRL. În legătură cu aceste facturi, inculpatul CI a recunoscut în cursul urmăririi penale că le-a pus la dispoziţia inculpatului MG, fără ştirea administratorului firmei, la solicitarea inculpatului, ca şi în celelalte situaţii, pentru ,,a-şi regla evidenţa contabilă”. În cursul cercetării judecătoreşti inculpatul a susţinut însă că marfa aferentă facturilor ar fi fost livrată şi în legătură cu completarea acestor 7 facturi pe imprimate tipizate ce figurau ca fiind ridicate de SC S SRL inculpatul CI susţinând că este posibil ,,ca din greşeală să se fi luat un alt bloc de facturi”, întrucât cele 2 firme funcţionau în acelaşi sediu.
Cu ocazia controlului fiscal efectuat s-au mai găsit înregistrate în evidenţa contabilă a SC SC CSRL a 16 facturi fiscale emise în numele SC Z Com SRL, care aveau conţinutul unor achiziţii de motorină, combustibil tip M, transport deşeuri fier, transport cherestea, ulei Aral, cherestea răşinoase, transport aprilie – mai 2001, ulei motor, transport trim. III, care aveau seriile BACI (filele 211-226 vol II dosar u.p.). Tot în evidenţa contabilă a SC SC Cau mai fost înregistrate 8 facturi fiscale emise de SC T Serv SRL care reprezentau achiziţii de cherestea răşinoase, anvelope, jante, rulmenţi şi alte piese auto identificate cu seria BACF nr. 8499650/26.04.2001, 8499649/16.03.2001, 8499648/10.03.2001, 8499647/05.03.2001, 8499646/02.03.2001, 8499645/02.03.2001, 8499643/01.03.2001 şi 8499642/26.02.2001 (filele 150-157 vol II dosar u.p.). Potrivit adresei nr. 601943/31.08.2005 a O.R.C. de pe lângă Tribunalul Bucureşti a rezultat că societatea comercială Z Com SRL era administrată de DN şi avea sediul la adresa de domiciliu a acestuia (fila 234 vol II dosar u.p.). La adresa respectivă locuiau însă alte persoane care au precizat că niciodată la adresa respectivă nu a figurat sediul societăţii Z Com SRL. În legătură cu aceste 16 facturi fiscale emise de Z Com SRL inspectorii fiscali au stabilit prin actul de control întocmit că este vorba de o societate de tip ,,fantomă”, facturile respective nereprezentând documente justificative legale pentru înregistrarea în evidenţele contabile.
Prin adresa de la fila 178 vol. II dosar u.p., O.R.C. Bucureşti a precizat în legătură cu SC T Serv SRL că are sediul la aceeaşi adresă ca şi SC Z Com SRL şi este administrată de PD, societatea fiind înfiinţată în luna septembrie 1999. În urma investigaţiilor desfăşurate a rezultat că şi această societate este tot o societate de tip ,,fantomă” care nu desfăşoară nicio activitate şi care are declarat un sediu fictiv. Astfel, conform proceselor verbale întocmite de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul SIF – Secţia V Bucureşti, a rezultat că la adresa care figura ca şi sediu al SC T Serv SRL locuieşte o persoană în vârstă de 81 de ani care nu cunoştea nimic despre respectiva societate, şi care a precizat că locuieşte la adresa respectivă din anul 1956. Verificări au fost efectuate şi la adresa care figura ca şi domiciliu a administratorului, constatându-se că adresa nu există, datele fiind fictive, ba mai mult în baza naţională a Ministerului Administraţiei şi Internelor nu figurează persoana cu numele Popescu Dan cu datele de identitate menţionate în actul de înfiinţare a societăţii, stabilindu-se că seria şi numărul de buletin menţionate în respectivele înscrisuri aparţin unei persoane decedate în anul 2001.
Toate facturile fiscale emise în numele T Serv SRL Bucureşti au menţionate la rubrica delegat pe inculpatul MG, iar pe cele emise în numele SC Z Com SRL ca delegat apare DN, persoană care însă nu există. Pentru a se stabili existenţa persoanei DN a fost consultată baza de date naţională a Ministerului Administraţiei şi Internelor stabilindu-se însă că nu există o persoană cu numele DN ns. la data de 21.04.1964 în Bucureşti, posesor al BI seria GR nr. 075521, acest act de identitate cu această serie fiind eliberat unei alte persoane pe numele CDR.
Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit însă că facturile fiscale sunt false deşi inculpatul MG cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale a susţinut că numitul Dumitru Nicolae (persoană inexistentă, astfel cum rezultă din verificările efectuate în cauză), i-a predat personal marfa ce figurează pe facturile emise în numele SC T Serv SRL şi SC Z Com SRL. În realitate, facturile fiscale emise în numele Z Com şi factura fiscală emisă în numele SC T Serv SRL Bucureşti sub nr. BACF nr. 8499650 au fost completate de către martorul GT, care audiat fiind în cursul urmăriri penale a recunoscut că a completat facturile fiscale la cererea inculpatului MG, fără a cunoaşte cine anume reprezintă cele 2 societăţi, el având convingerea că acestea sunt reprezentate chiar de către inculpatul M. Martorul a mai declarat că a efectuat şi diferite scanări de documente, facturi fiscale, cereri şi alte înscrisuri, tot la solicitarea expresă a inculpatului M; o parte din aceste cereri fiind folosite pentru ridicarea în numerar a diverse sume de bani de la bancă. Faptul că respectivele facturi au fost completate de către martorul GT s-au confirmat şi prin raportul de expertiză nr. 7603/26.07.2006 (filele 164-169 din vol. II dosar u.p.) în care s-a concluzionat că scrisul olograf de completare de pe facturile fiscale emise de SC Z Com SRL şi nr. 8499650 emisă de T Serv SRL către SC SC CSRL a fost executat de către martorul GT. Audiat fiind în cursul cercetării judecătoreşti (fila 349), martorul şi-a menţinut declaraţia dată în cursul urmăririi penale şi a precizat că ,,la momentul respectiv făceam ce îmi solicita inculpatul MG, întrucât firma pe care eu o aveam colabora cu firma inculpatului M”. În rechizitoriul întocmit în dosar s-a menţionat că aceste 2 societăţi ce sunt societăţi de tip fantomă au mai fost folosite de către inculpaţii MG şi TG pentru rambursări ilegale de TVA, faptă pentru care au fost cercetaţi de către DNA în dosarul penal 5/P/2005.
Cu ocazia controlului efectuat de către inspectorii financiari cu privire la evidenţa contabilă a SC SC CCom SRL s-a constatat că în evidenţa societăţii sunt înregistrate şi 6 facturi fiscale emise în numele SC UnoDuo SRL Timişoara, care reprezintă livrări de motorină, porumb boabe, anvelope şi motorină fără taxe MTR şi care sunt identificate cu seria TM ACB nr. 168118/25.01.2002, 1686117/15.01.2002, 0576720/23.04.2001, 0576702/07.03.2001, 0576701/07.03.2001, 0576715/11.03.2001. În legătură cu această societate s-a stabilit că este înregistrată la ORC Timişoara şi era administrată de către inculpatul TG în baza a 2 procuri speciale. Inculpatul TG audiat în cursul urmăririi penale (filele 291-299 şi neaudiat în cursul cercetării judecătoreşti întrucât nu s-a prezentat la nici un termen de judecată) a susţinut că operaţiunile comerciale sunt reale, s-au derulat şi au fost înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii, susţinând că mărfurile au fost transportate de către angajatul său RD, iar facturile fiscale au fost întocmite de către MC. Veridicitatea livrărilor a fost însă contrazisă de ansamblul probator administrat în cauză. Astfel martora MC a declarat cu ocazia audierii în cursul urmării penale că nu are cunoştinţă de respectivele livrări de mărfuri efectuate către SC SC CCom SRL, recunoscând însă că o parte din facturi au fost completate de către ea, dar toate datele înscrise i-au fost dictate de către inculpatul TG. Martora a susţinut că potrivit informaţiilor sale livrările nu au avut loc niciodată şi că societatea avea în proprietate cisterne cu capacitatea de 22.000 – 23.000 l, cantitatea înscrisă în facturile emise către SC SC CCom SRL neputând fi prin urmare transportat cu mijloacele de transport ale societăţii. Martora MC a fost audiată şi în faţa instanţei (fila 436), ocazie cu care şi-a menţinut declaraţia dată în faza urmăririi penale, precizând însă că nu-şi aminteşte să fi văzut facturi de transport motorină care să ateste că transportul motorinei s-ar fi făcut cu alte mijloace de transport decât cele din dotarea SC El El Nunakol, adică de la terţi, precizând în ceea ce priveşte cisternele pe care le avea societatea că cele mai mari aveau capacitatea de 20.000 l. Martorul RD menţionat ca şi delegat pe una dintre facturi care atestă că în data de 15.01.2002 SC Uno Duo SRL Timişoara a livrat către SC SC CCom SRL un număr de 15 anvelope, a declarat în cursul urmăririi penale că nu a efectuat transporturile de anvelope către societatea menţionată, el fiind în perioada respectivă angajatul inculpatului TG, dar conducea un mijloc de transport care nu avea nici măcar capacitatea de a transporta marfa menţionată în factură (fila 385 vol. II dosar u.p.). Martorul RD a fost audiat şi în faţa instanţei (fila 39) susţinând la fel ca şi în cursul urmăririi penale că în calitate de şofer la firma El El Nunakol SRL (firmă care aparţinea tot inculpatului TG) a făcut un transport la Oradea cu 2-3 bucăţi cauciucuri, dar prezentându-i-se factura pe care figurează ca şi delegat a precizat că nu cunoaşte firma Uno Duo Impex şi nici nu a lucrat pentru această firmă şi oricum în maşina pe care o conducea nu ar fi încăput 15 cauciucuri. Inculpatul TG în apărarea sa, aşa cum s-a mai arătat a susţinut că operaţiunile comerciale menţionate în facturile fiscale emise către SC SC Csunt reale şi le-a înregistrat şi în evidenţa contabilă a SC Uno Duo SRL, documente care s-ar găsi în posesia lichidatorului judiciar. Acest aspect nu corespunde adevărului, întrucât reprezentantul societăţii de lichidare judiciară desemnată cu lichidarea SC Uno Duo SRL Timişoara a declarat (fila 412 vol II dosar u.p.) că nu a intrat niciodată în posesia actelor contabile ale societăţii, întrucât inculpatul TG a refuzat să le pună la dispoziţie şi a refuzat orice cooperare pe parcursul lichidării judiciare. De altfel procedura falimentului s-a finalizat cu consecinţa atragerii răspunderii administratorilor. Inculpatul TG a mai susţinut că o parte din documentele contabile au fost ridicate în original de către DNA – Serviciul Teritorial Oradea, care însă prin adresa nr. 1454 din 13.12.2006 a comunicat că din evidenţa contabilă a acestei societăţi au fost ridicate în original doar chitanţe fiscale emise de SC Robydor Service SRL Ploieşti şi SC Carmen SRL Reşiţa.
În cauză, tot în cursul urmăririi penale, la solicitarea inculpatului MG s-a dispus efectuarea unei expertize judiciare contabile de către expertul autorizat BM, printre obiectivele expertizei fiind şi stabilirea prejudiciului cauzat bugetului de stat. În raportul de expertiză contabilă (vol. III dosar u.p.) se concluzionează că toate facturile emise de SC SC Cr Com SRL, SC S SRL, SC R SRL, SC T Serv SRL, SC Z Com SRL şi SC U SRL au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC SC CCom SRL şi că valoarea totală a acestor achiziţii este în sumă de 14.618.538.644 lei cu un TVA aferent în sumă de 2.187.210.309 lei. În ceea ce priveşte modalitatea de plată a mărfurilor menţionate în aceste facturi s-a concluzionat că de regulă plata s-a făcut prin chitanţe şi ordine de plată, dar că nu a rezultat nici un documente de decontare a facturilor emise de SC R SRL şi SC T Serv SRL, care potrivit raportului de expertiză figurează ca neachitate.
În cuprinsul rechizitoriului, avându-se în vedere că pe baza probatoriului administrat în cauză s-a stabilit că facturile fiscale sunt fictive, neatestând operaţiuni comerciale reale s-a calculat un prejudiciu cauzat bugetului de stat în sumă de 2.187.210.309 lei, adică valoarea TVA-ului aferent care nu este însă deductibil fiscal. Potrivit art. 19 şi art. 25 din cap. VI din OG 17/2000, pentru efectuarea dreptului de deducere a TVA-ului aferent intrărilor, contribuabilii sunt obligaţi să justifice suma TVA prin documente întocmite conform legii, de către contribuabili înregistraţi ca plătitori de TVA, precum şi să justifice că bunurile sunt destinate pentru nevoile firmei şi că sunt proprietatea acesteia. În acelaşi raport de expertiză s-a menţionat că facturile de achiziţie au corespondent de ieşire în evidenţa contabilă a societăţii, dar s-a apreciat că prejudiciul produs bugetului de stat, echivalent TVA-ului dedus nelegal, ţinând cont de faptul că facturile atestă operaţiuni nereale, se menţine.
Audiat fiind în cursul cercetării judecătoreşti (fila 288) inculpatul MG nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, susţinând că în perioada cât a fost administrator, toată marfa achiziţionată de la cele 7 societăţi menţionate în rechizitoriu a existat în realitate, marfa menţionată în facturi fiind ulterior revândută, ambele operaţiuni şi de achiziţionare şi de vânzare fiind înregistrate în contabilitate, aspect care influenţează şi profitul şi TVA-ul. Inculpatul nu a putut preciza de ce societăţile pe numele cărora sunt emise facturile nu au putut prezenta facturi de achiziţie la rândul lor. Inculpatul a susţinut la fel ca şi în cursul urmăririi penale, că şi achiziţiile de la SC Z Com şi SC T Serv SRL (societăţi fantomă) sunt reale şi că ar fi colaborat cu numitul Dumitru Nicolae (persoană inexistentă), ba mai mult a declarat că nu ştie cine anume a completat facturile emise de SC Z Com şi SC T Serv SRL, deşi în privinţa acestora s-a stabilit că aproape toate au fost completate de martorul GT, chiar la solicitarea inculpatului MG. Inculpatul a mai declarat că toată marfa aferentă acestor facturi a fost achitată fie prin ordin de plată, fie prin chitanţe şi revândute în perioada în care a fost administrator, societăţile cumpărătoare achitând-o integral.
Starea de fapt reţinută de către instanţă şi vinovăţia inculpaţilor este dovedită cu probele administrate în cauză şi analizate anterior.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea inculpatul MG a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală cu încadrarea juridică prev. de art. 9 lit. c din Legea 241/2005 cu aplic. art. 13 C.penal, încadrare juridică pe care instanţa de fond a apreciat-o ca nefiind corectă şi potrivit căreia având în vedere limitele de pedeapsă între 2 şi 8 ani, nici în prezent termenul de prescripţie a răspunderii penale nefiind împlinit. Ţinând cont că faptele care ar întruni elementele constitutive de evaziune fiscală, constând în aceea că în perioada martie 2001 – septembrie 2002 a înregistrat în evidenţa contabilă a SC SC CCom SRL facturi fiscale emise de cele 7 societăţi, respectiv SC SC Cr Com SRL, SC S SRL, SC R SRL, SC T Serv SRL, SC Z Com SRL şi SC U SRL, care atestau operaţiuni comerciale fictive, determinând deducerea ilegală a TVA, au fost comise în perioada în care era în vigoare Legea 87/1994 (în forma ei iniţială înainte de modificarea prin Legea 161/2003) care prevedea pentru această infracţiune alte limite de pedeapsă şi anume de la 6 la 5 ani sau amendă şi ţinând cont că această lege este mai favorabilă inculpatului sub aspectul intervenirii prescripţiei, ţinând cont că acesta nu a achitat prejudiciului stabilit şi prin urmare nu beneficiază de clauza de impunitate prevăzută de Legea 241/2005, instanţa de fond a stabilit că încadrarea juridică corectă a faptelor reţinută în sarcina inculpatului, ca lege penală mai favorabilă, este cea prevăzută de art. 13 din Legea 87/1994. Raportat la limitele de pedeapsă ale infracţiunii cu încadrarea juridică corectă, instanţa de fond a constatat că s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale, care este de 7 ani şi jumătate la care se adaugă cele 17 luni cât judecata a fost suspendată ca urmare a formulării excepţiei de neconstituţionalitate, termenul de prescripţie potrivit încadrării corecte a faptei corecte împlinindu-se în august 2011. Astfel, în baza art. 11 pct. 2 lit. b cu ref. la art. 10 lit. g C.pr.pen. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului MG, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 13 din Legea 87/1994 cu aplic. art. 13 C. penal.
Inculpatul MG a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, infracţiune prev. şi ped. de art. 31 alin. 2 rap. la art. 290 C.penal cu aplic. art. 41 alin. 2 C.penal, care are ca limite de pedeapsă închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amendă, iar raportat la încadrarea juridică a faptei şi pentru această infracţiune s-a împlinit termenul de prescripţie, astfel în baza art. 11 pct. 2 lit. b cu ref. la art. 10 lit. g C.p.p. a încetat procesul penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. şi ped. de art. 31 alin. 2 rap. la art. 290 C. penal cu aplic. art. 41 alin. 2 C. penal.
Prin acelaşi rechizitoriu inculpatul MG a fost trimis în judecată şi pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, încadrarea juridică a infracţiunii fiind cea prevăzută de art. 25 rap. la art. 290 C.penal cu aplic. art. 41 alin. 2 C.penal şi faţă de această încadrare juridică şi de limitele de pedeapsă prevăzute pentru ea termenul de prescripţie a răspunderii penale prev. de art. 124 C.penal cu ref. la art. 122 alin. 1 lit. d C.penal s-a împlinit. Astfel, în baza art. 11 pct. 2 lit. b cu ref. la art. 10 lit. g C.p.p. a încetat procesul penal pornit împotriva aceluiaşi inculpat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. şi ped. de art. 25 rap. la art. 290 C. penal cu aplic. art. 41 alin. 2 C. penal.
Inculpatul MG nu s-a prevalat de disp. art. 13 C.p.p., invocând pe parcursul cercetării judecătoreşti excepţia prescripţiei răspunderii penale pentru infracţiunea de evaziune fiscală prev. de art. 9 lit. c din Legea 241/2005, cu aplic. art. 13 C.penal, termen de prescripţie care nu era împlinit la momentul respectiv şi nu era împlinit nici la momentul pronunţării hotărârii raportat la încadrarea juridică a faptei, astfel cum a fost ea menţionată în rechizitoriu şi invocată de apărătorul inculpatului. Intervenirea prescripţiei răspunderii penale se analizează prin raportare la încadrarea juridică a faptei, deoarece de încadrarea juridică depind limitele de pedeapsă, la care face trimitere în mod expres art. 122 C.penal. Prin urmare, intervenirea prescripţiei se analizează de instanţă, doar după ce are convingerea corectitudinii încadrării juridice, instanţa putând continua (contrar susţinerilor apărătorului inculpatului ) cercetarea judecătorească şi după ce a fost invocată această excepţie, în condiţiile în care scopul cercetării judecătoreşti îl constituie lămurirea tuturor aspectelor cauzei, în care se include şi încadrarea juridică. Potrivit art. 317 C.p.p. instanţa este sesizată cu privire la faptă şi la persoană, încadrarea juridică putând suferi modificări în urma cercetării judecătoreşti potrivit art. 334 C.p.p.. Continuarea cercetării judecătoreşti după momentul la care apărătorul inculpatului a invocat excepţia prescripţiei răspunderii penale a fost legală, chiar dacă inculpatul nu a uzat de prev. art. 13 C.p.p. în sensul continuării procesului penal, întrucât pe de o parte instanţa nu s-a pronunţat la momentul respectiv cu privire la intervenirea sau nu a prescripţiei (de altfel termenul de prescripţie specială a răspunderii penale nici în acel moment şi nici la momentul pronunţării hotărârii nu ar fi fost împlinit raportat la încadrarea juridică a infracţiunii astfel cum este ea dată prin rechizitoriu – art. 9 lit. c din Legea 241/2005), iar pe de altă parte continuarea cercetării judecătoreşti era necesară, atât pentru stabilirea încadrării juridice corecte a faptelor, cât şi pentru soluţionarea acţiunii civile. Oricum continuarea procesului penal într-o atare situaţie, nu a putut decât să-i profite inculpatului, deoarece soluţia a fost cel puţin de încetare a procesului penal ca urmare a intervenirii prescripţiei, dacă nu chiar de achitare în ipoteza în care s-a constatat incidenţa vreunuia din cazurile prev. la art. 10 lit. a – e C.p.p. (în cazul în care inculpatul s-ar fi prevalat de disp. art. 13 C.p.p.).
Chiar dacă inculpaţii nu au solicitat în mod expres continuarea procesului penal, atitudinea procesuală a acestora – nerecunoaşterea săvârşirii faptelor, solicitarea sau însuşirea probelor pentru a dovedi nevinovăţia, a echivalat cu manifestarea de voinţă de a se stabili adevărul cu privire la existenţa faptelor şi vinovăţie, prescripţia răspunderii penale fiind o cauză facultativă de stingere a acţiunii penale.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul TG, trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. de art. 26 C.penal rap. la art. 9 lit. c din Legea 241/2005 cu aplic. art. 13 C.penal, pentru aceleiaşi considerente expuse anterior, instanţa de fond a reţinut că încadrarea juridică a infracţiunii este cea prev. de art. 26 C.penal rap. la art. 13 din Legea 87/1994 cu aplic. art. 13 C.penal, încadrare juridică faţă de care s-a împlinit termenul de prescripţie specială a răspunderii penale şi întrucât inculpatul nu s-a prevalat de disp. art. 13 C.p.p., neputându-se stabili incidenţa disp. art. 10 lit. a-e C.p.p., instanţa de fond în baza art. 11 pct. 2 lit. b cu ref. la art. 10 lit. g C.p.p. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului TG, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 13 din Legea 87/1994 cu aplic. art. 13 C. penal.
În baza art. 11 pct. 2 lit. b cu ref. la art. 10 lit. g C.p.p. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului TG sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. şi ped. de art. 290 C. penal cu aplic. art. 41 alin. 2 C. penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale.
În cauză s-a împlinit termenul de prescripţie a răspunderii penale şi pentru infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul CI, respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, întrucât raportat la momentul epuizării infracţiunii, adică data completării în fals a ultimei facturi, este împlinit termenul de prescripţie, astfel în baza art. 11 pct. 2 lit. b cu ref. la art. 10 lit. g C.p.p. instanţa de fond a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului CI, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, prev. şi ped. de art. 290 C. penal cu aplic. art. 41 alin. 2 C. penal.
Sub aspectul laturii civile, instanţa de fond a reţinut că Statul Român prin ANAF s-a constituit parte civilă cu suma de 217.567,2 lei reprezentând valoarea TVA pe care SC SC CCom SRL a dedus-o în mod nelegal. Din probatoriul administrat în cauză, respectiv: declaraţia inculpatului MG, înscrisurile existente la dosar (facturi fiscale) şi raportul de expertiză contabilă judiciară a rezultat că într-adevăr în contabilitatea SC SC C Com SRL au fost înregistrate facturile fiscale la care s-a făcut referire anterior, facturi fiscale care nu reflectă operaţiuni reale. Caracterul nereal al operaţiunilor comerciale pe care îl reflectă a rezultat din probele administrate în cauză, respectiv: declaraţia inculpatului CI dată în cursul urmăririi penale, în care acesta a arătat că a întocmit facturile fiscale la solicitarea inculpatului MG de a-şi regla anumite înregistrări contabile; din declaraţia martorului GT care la fel arată că a completat mai multe facturi la solicitarea şi la dictarea inculpatului MG (declaraţii susţinute de expertizele efectuate în cauză cu privire la scrisul de completare al acestor facturi); din cercetările efectuate în cauză din care a rezultat că unele dintre societăţile comerciale care figurează ca fiind emitente ale facturilor fiscale sunt societăţi fantomă, precum şi din probele administrate în cauză care dovedesc că în cazul altor societăţi, fie acestea nu au putut face dovada achiziţionării mărfurilor care figurau potrivit facturilor fiscale vândute către SC SC CCom SRL, fie din declaraţiile administrate în cauză rezultă că transportarea respectivelor produse la SC SC Cera imposibil de făcut cu mijlocul de transport menţionat (ca şi în cazul declaraţiei date de martorul RD). Ţinând cont de caracterul nereal al operaţiunilor comerciale, a fost evident că înregistrarea în contabilitate a acestor facturi fiscale au influenţat taxele datorate statului în special TVA, întrucât facturile fiscale erau cu TVA şi prin urmare în contabilitatea SC SC CCom SRL s-a înregistrat în mod nereal TVA de dedus în valoare totală de 217.567,2 lei, care a reprezentat totalul TVA aferent facturilor menţionate anterior. În urma înregistrării acestor facturi, SC SC CCom SRL şi-a dedus în mod nereal această sumă ca şi TVA, însă aşa cum a rezultat din raportul de expertiză contabilă efectuat în cauză, în contabilitatea SC SC CCom SRL au fost înregistrate şi facturi care atestă vânzarea mărfurilor achiziţionate prin cele 61 de facturi, vânzare, care pornind de la împrejurarea că achiziţiile nu sunt reale, nu a putut fi considerată reală. Cu toate acestea, prin înregistrarea în contabilitate şi a unor facturi care atestă în mod nereal vânzarea aceloraşi mărfuri, s-a ajuns în situaţia ca, scriptic SC SC Csă aibă şi TVA de colectat, între TVA-ul de dedus şi cel colectat existând o echivalenţă cu excepţia a 2 facturi de achiziţii (ce figurau ca emise de SC S SRL nr. 8270838/28.04.2002 şi 8270837/27.04.2002), care nu au echivalent de ieşire. Considerând că TVA-ul de dedus aferent facturilor de achiziţii se compensează cu TVA-ul de colectat aferent facturilor de vânzare, a rezultat că nu s-a cauzat un prejudiciul bugetului de stat prin înregistrările contabile ale SC SC CCom SRL, decât TVA-ul aferent celor 2 facturi de achiziţie care nu au echivalent în facturi de vânzare şi care este în sumă totală de 13.243 lei. Prejudiciul cauzat bugetului de stat, reprezentând TVA, ar fi fost la valoarea constituirii de parte civilă, doar în ipoteza în care facturile de achiziţii nu ar fi avut şi corespondent de ieşire şi cu toate că nici facturile de vânzare nu pot fi considerate ca reflectând operaţiuni reale, în condiţiile în care din probatoriul administrat în cauză a rezultat că SC SC Cnu a achiziţionat în mod real mărfurile menţionate în cele 61 de facturi, întrucât fie societăţile vânzătoare erau societăţi fantomă, fie nu aveau marfa respectivă şi prin urmare nu o puteau vinde, în mod scriptic s-a realizat o compensare între cele 2 valori ale TVA-ului, cel dedus şi cel de colectat.
Faţă de considerentele de mai sus, instanţa de fond a admis doar în parte constituirea de parte civilă şi întrucât societatea SC SC CCom SRL nu mai există, fiind radiată, în baza art. 14, 346 C.p.p. cu ref. la art. 998 C. civil a obligat pe inculpatul MG la plata sumei de 13.243 lei în favoarea ANAF Bucureşti şi a respins restul pretenţiilor formulate ca neîntemeiate, inclusiv dobânzile şi penalităţile solicitate întrucât nu i s-a putut imputa inculpatului MG sau societăţii SC CCom SRL neplata acestora, atâta timp cât există diferenţe foarte mari în ceea ce priveşte baza de calcul.
În cauză, la termenul de judecată din 23.04.2012 reprezentanta parchetului a solicitat extinderea procesului penal cu privire la săvârşirea altor fapte, respectiv pentru inculpatul MG cu privire la săvârşirea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prev. şi ped. de art. 2151 alin. 2 C.penal, iar pentru ceilalţi doi inculpaţi CI şi TG pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 2151 alin. 2 C.penal, instanţa de fond dispunând extinderea procesului penal cu privire la acte noi fapte. Deşi inculpaţii au fost citaţi cu menţiunea de a se prezenta în vederea audierii cu privire la infracţiunile pentru care s-a dispus extinderea procesului penal, aceştia nu s-au prezentat şi nu au fost audiaţi. La termenul de judecată din 10.12.2012 procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor în sensul reţinerii formei continuate pentru fiecare din infracţiunile cu privire la care s-a dispus extinderea procesului penal. Ca stare de fapt, procurorul a considerat că infracţiunile cu privire la care a solicitat extinderea procesului penal, constau în aceea că pe parcursul anilor 2001-2002 inculpatul MG şi-a însuşit sume de bani din contul SC SC CSRL, ajutat fiind de ceilalţi 2 inculpaţi, procurorul a apreciat că faptele constau în aceea că din conturile SC SC CCom SRL au fost virate către societăţile comerciale SC SC Cr SRL, SC S SRL, SC Z Com SRL şi SC Uno Duo SRL sumele de bani cu titlu de plată pentru mărfuri fictive, operaţiunile comerciale atestate prin respectivele facturi fiscale neavând loc în realitate.
Din probatoriul administrat în cauză, instanţa de fond a reţinut că în contabilitatea SC SC CCom SRL din dispoziţia inculpatului MG s-au înregistrat 61 de facturi fiscale emise de SC SC Cr Com SRL, SC S SRL, SC R SRL, SC T Serv SRL, SC Z Com SRL şi SC U SRL, în valoare totală de 1.461.853,86 ron. În condiţiile în care aşa cum s-a arătat anterior, facturile fiscale nu reflectau operaţiuni reale, aceste facturi nu ar fi trebuit să fie achitate, dar din probele administrate în cauză – înscrisuri contabile şi raportul de expertiză contabilă a rezultat că, cu excepţia facturilor emise de SC R SRL (7 facturi cu valoare totală de 276.029,9 ron) şi SC T SRL (8 facturi cu valoare totală de 137.116,6 ron), restul facturilor au fost achitate prin ordin de plată, chitanţe sau compensare. Astfel, în cazul celor 12 facturi emise de SC Cr SRL în valoare totală de 211.464,3 ron există documente de plată pentru suma de 103.652,4 ron din care 58.512,4 ron prin ordine de plată. În legătură cu aceste facturi şi plăţi, inculpatul CI cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale a declarat că în realitate mărfurile respective nu au fost achitate, însă aşa cum a rezultat din raportul de expertiză contabilă întocmit în cauză, în evidenţa contabilă a SC SC CCom SRL au fost înregistrate documente contabile care fac dovada plăţii sumei respective. În cazul celor 12 facturi emise în numele SC S SRL a fost achitată suma de 44.000 ron prin chitanţe şi prin compensare suma de 56.084,9 ron. În ceea ce priveşte cele 16 facturi emise în numele Z Com în valoare de 286.831 ron s-au achitat prin ordine de plată, conform raportului de expertiză contabilă suma de 247.266,4 ron, iar în cazul celor 6 facturi emise de SC Uno Duo SRL cu valoare totală de 203.056 ron, prin chitanţe SC SC CCom SRL a achitat suma de 336.050,7 ron.
În condiţiile în care cele 46 (61-15 – care nu figurează ca achitate) de facturi fiscale înregistrate în contabilitate nu reflectau operaţiuni reale şi prin urmare în mod legal SC SC CCom SRL nu avea nici o obligaţie de plată a acelor facturi, prin plata sumelor respective, plată dovedită fără tăgadă în cazul viramentelor efectuate prin bancă, din patrimoniul SC SC CCom SRL au ieşit sume de bani care nu aveau acoperire legală şi care au fost însuşite sau folosite de inculpatul MG în interes personal. În condiţiile în care în contabilitatea SC SC CCom SRL au fost înregistrate toate documentele de plată pentru mărfurile aferente celor 46 de facturi fiscale, a rezultat că din patrimoniul societăţii au fost scoase sumele de bani aferente instrumentelor de plată, pe care inculpatul MG şi le-a însuşit sau folosit în interesul său sau al altora, fapta întrunind astfel elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, prev. şi ped. de art. 2151 alin. 2 C.penal cu aplic. art. 41 alin. 2 C.penal. Întrucât în cauză s-a dispus extinderea procesului penal cu privire la infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, instanţa în baza art. 334 C.p.p. instanţa de fond a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 2151alin. 2 C. penal (pentru care s-a extins procesul penal) în art. 2151alin. 2 C. penal cu aplic. art. 41 alin. 2 C. penal, în cazul inculpatului MG. În sensul reţinerii formei continuate a infracţiuni, instanţa de fond a avut în vedere că însuşirea sau folosirea banilor a avut loc în repetate rânduri, respectiv de fiecare dată când s-a efectuat o plată aferentă celor 46 de facturi fiscale (excepţie făcând cele 15 facturi fiscale emise în numele SC R SRL şi SC T SRL, în cazul cărora în contabilitatea SC SC CCom SRL nu au fost înregistrate documente de plată), din modul de operare similar şi din intervalele de timp scurte rezultând că este vorba despre o rezoluţie infracţională unică.
Instanţa de fond a respins solicitarea apărătorului inculpatului MG de administrare a unor probe în vederea dovedirii veridicităţii operaţiunilor ulterioare de vânzare a mărfurilor achiziţionate prin cele 61 de facturi, ca nerelevantă în cauză, întrucât din probele administrate a rezultat caracterul fictiv al operaţiunilor de achiziţie, situaţie în care neexistând marfa respectivă (fie că societatea vânzătoare era o societate fantomă, fie că avea alt obiect de activitate, fie că nu a avut relaţii comerciale cu SC SC CSRL, fie nu a avut respectiva marfă şi prin urmare era imposibil să o revândă către SC SC CSRL) nu putea să fie vândută de SC C, întrucât nu exista. În această situaţie şi operaţiunile ulterioare de vânzare sunt tot fictive. Apărătorul inculpatului MG a susţinut că expertul contabil ar fi afirmat că operaţiunile sunt reale, aspect inexact, întrucât expertul s-a referit la condiţiile de formă ale documentelor care au atestat achiziţiile.
În cauză, apărătorii inculpatului MG au solicitat schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în mai multe infracţiuni de delapidare prev. de art. 2151 alin. 1 C.penal, în concurs real, cerere pe care instanţa de fond a respins-o, întrucât din probatoriul administrat în cauză a rezultat că este vorba despre o rezoluţie infracţională unică, iar valoarea plăţilor echivalentă cu valoarea sumelor de bani însuşită de inculpat din patrimoniul SC SC CCom SRL, care depăşeşte suma de 200.000 lei, a dovedit că încadrarea juridică corectă este cea prev. de art. 2151 alin. 2 C.penal cu aplic. art. 41 alin. 2 C.penal.
Instanţa de fond a respins şi cererea privind schimbarea încadrării juridice din art. 2151 alin. 2 C.penal în art. 36 din Legea 345/2002, întrucât infracţiunea în care s-a solicitat schimbarea încadrării juridice s-a realizat sub aspectul laturii obiective prin determinarea cu rea credinţă a sumei taxei pe valoare adăugată de rambursat şi obţinerea nelegală a acesteia, infracţiune care nu subzistă în cauză întrucât nu s-a obţinut rambursarea ilegală de TVA, fiind doar înregistrată în contabilitatea SC SC CCom SRL o sumă cu titlu de TVA deductibil, dar nu s-a obţinut rambursarea acestuia, ba mai mult s-a înregistrat şi TVA colectat la o valoarea apropiată. În plus, cele două infracţiuni, cea de delapidare şi cea prev de art. 36 din Legea 345/2002 nu s-au exclus reciproc, ele putând fi reţinute şi în concurs, putând fi întrunite concomitent elementele constitutive ale celor două infracţiuni.
Neîntemeiată a fost şi solicitarea privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în infracţiunea prev. de art. 272 din Legea 31/1990 sau în art. 272 din Legea 31/1990 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.penal, întrucât potrivit disp. art. 281 din Legea 31/1990, motiv pentru care instanţa de fond a respins-o, întrucât într-adevăr exista un concurs de reglementări, dar acest concurs de texte a fost rezolvat prin dispoziţiile art. 281 din aceeaşi lege, potrivit cărora, dacă faptele incriminate în legea specială constituie, potrivit Codului penal, infracţiuni mai grave, se pedepsesc în condiţiile şi cu sancţiunile acolo prevăzute. Or, raportat la limitele pedepsei, infracţiunea de delapidare constituie o infracţiune mai gravă decât cea prevăzută în art. 272 pct. 2 din Legea 31/1990.
Instanţa de fond a respins şi cererea privind schimbarea încadrării juridice din infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în infracţiunea de spălare de bani prev. şi ped. de art. 29 lit. a din Legea 655/2002 sau în cea prev. de art. 29 lit. b din aceeaşi lege, pe de o parte întrucât la momentul săvârşirii faptelor (2001- septembrie 2002) Legea 655/2002 nu era în vigoare, ea intrând în vigoare la data de 12.12.2002. În schimb, la momentul săvârşirii faptelor era în vigoare Legea 21/1999 care incrimina spălarea de bani, însă chiar dacă au existat indicii privind săvârşirea infracţiunii de spălare de bani, nu s-a probat în cauză că banii scoşi din patrimoniul SC SC CCOM SRL în urma unei infracţiuni, cea de delapidare, care ar putea constitui infracţiunea mijloc (ca urmare a plăţilor efectuate în baza unor facturi fiscale fictive) au fost reintroduşi în circuitul civil, dându-li-se aparenţa de legalitate.
Apărarea inculpatului MG în sensul că infracţiunea de evaziune fiscală nu poate subzista în concurs cu infracţiunea de delapidare nu a putut fi reţinută în condiţiile în care sub aspectul laturii obiective infracţiunea de evaziune fiscală constă în înregistrarea în contabilitate a unor operaţiuni nereale în scopul diminuării taxelor şi impozitelor şi nu implică automat şi achitarea contravalorii facturilor care atestă respectivele operaţiuni fictive; pe când infracţiunea de delapidare constă sub aspectul laturii obiective tocmai în însuşirea sau folosirea sumelor corespunzătoare facturilor ce atestă operaţiunile nereale. De altfel şi rezultatul infracţiunilor a diferit, pentru infracţiunea de evaziune fiscală prejudiciul se produce în bugetul statului, iar prin infracţiunea de delapidare se prejudiciază tocmai patrimoniul societăţii care face plăţile aferente facturilor nereale.
Sumele de bani „plătite” în baza facturilor ce atestă operaţiuni fictive au ajuns la inculpatul MG prin conturile societăţilor interpuse sau au fost folosite de către acesta, dovedit fiind că erau plăţi nedatorate, banii fiind ridicaţi în numerar din conturi la scurt timp după data plăţii (cazul plăţilor făcute în conturile SC Z Com SRL de unde banii au fost ridicaţi de o altă persoană decât persoana care teoretic avea specimen de semnătură pentru contul SC Z Com SRL – martorul Tole Radu, care cu ocazia audierii a afirmat că nu are nici o legătură cu firma respectivă, fila 437) sau au fost viraţi în contul altei societăţi decât beneficiarul plăţii trecut pe OP – filele 83-85 vol. II dosar u.p. unde s-a menţionat ca şi beneficiar SC SC Cr SRL, dar s-a trecut contul 10-993770 care aparţine unei alte societăţi SC Patrol Service SRL – conform adresei nr. 930633 din 30.01.2012 comunicată de Unicredit Ţiriac Bank. Însuşirea respectivelor sume de bani achitate prin ordine de plată sau folosirea lor a fost dovedită în condiţiile în care inculpatul MG ştia că plăţile sunt nedatorate (el fiind în toată perioada comiterii faptelor fie administrator de drept, anterior datei de 11.02.2002, fie administrator de fapt până în 13.03.2003), el solicitând facturile respective pentru înregistrarea în contabilitate. Prin aceste mijloace, inculpatul MG a găsit o schemă de circuit prin care banii din patrimoniul SC SC CSRL să ajungă aparent în conturile altor societăţi, pentru a ascunde tocmai delapidarea şi a îngreuna posibilitatea urmăririi banilor, rezultând astfel că a folosit banii respectivi în interesul său sau al altora.
În ceea ce priveşte plăţile făcute prin chitanţe (425.090,7 lei), însuşirea banilor de către inculpatul MG a fost mult mai simplă, deoarece concomitent cu înregistrarea chitanţelor în contabilitatea SC SC CCom SRL, din caseria firmei s-a ridicat suma respectivă pe care o înlocuia cu chitanţa care atesta plata. Plăţile nu erau însă datorate, întrucât erau consecinţa unor operaţiuni de achiziţie fictive, aspect dovedit inclusiv cu declaraţia inculpatului CI care în cursul urmăririi penale a declarat că respectivele plăţi nu s-au făcut. De altfel, din moment ce s-a dovedit caracterul fictiv al achiziţiilor, SC SC Cnu avea obligaţii legale de plată, nemaiavând creditori pentru sumele scoase din patrimoniul societăţii, fiind evident că ele au fost însuşite de către inculpat, el fiind cel care a dispus plăţile şi înregistrarea în contabilitate a instrumentelor de plată, care se putea realiza din punct de vedere contabil doar concomitent cu însuşirea banilor aferenţi, altfel ar fi existat plus în gestiune.
Astfel, în baza art. 2151alin. 2 C. penal cu aplic. art. 41 alin. 2 C. penal, a condamnat pe inculpatul MG, la pedeapsa de 10 ani închisoare.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului MG instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare, gradul de pericol social concret al faptelor, circumstanţele reale ale comiterii acestora, dar şi valoarea foarte mare a sumei de bani însuşite în urma săvârşirii faptelor.
Faptele inculpatului TG care prin punerea la dispoziţia inculpatului MG a mai multor facturi fiscale (cele emise de societatea Uno Duo SRL), cunoscând că acestea atestă operaţiuni comerciale fictive şi cu ajutorul lor inculpatul MG îşi poate înregistra în contabilitate datorii, pe care astfel cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză le-a achitat prin chitanţe fiscale, însuşindu-şi astfel banii aferenţi, care nu au intrat în patrimoniul SC Uno Duo întrucât obligaţiile de plată nu erau reale, au întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 2152 alin. 2 C.penal cu aplic. art. 41 alin. 2 C.penal. Întrucât în cauză s-a dispus extinderea procesului penal cu privire la infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, instanţa de fond în baza art. 334 C.p.p. a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 26 rap. la art. 2151alin. 2 C. penal (pentru care s-a extins procesul penal) în art. 26 rap. la art. 2151alin. 2 C. penal cu aplic. art. 41 alin. 2 C. penal, în cazul inculpatului TG. În sensul reţinerii formei continuate a infracţiuni, instanţa de fond a avut în vedere că însuşirea banilor a avut loc în repetate rânduri, respectiv de fiecare dată când s-a efectuat o plată aferentă celor 6 facturi fiscale, din modul de operare similar şi din intervalele de timp scurte rezultând că este vorba despre o rezoluţie infracţională unică.
În baza art. 26 rap. la art. 2151alin. 2 C. penal cu aplic. art. 41 alin. 2 C. penal, text în baza căruia a condamnat pe inculpatul TG, la pedeapsa de 10 ani închisoare.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului TG instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare, gradul de pericol social concret al faptelor, circumstanţele reale ale comiterii acestora, dar şi valoarea foarte mare a sumei de bani însuşite în urma săvârşirii faptelor.
Faptele inculpatului CI care prin punerea la dispoziţia inculpatului MG a mai multor facturi fiscale (cele emise de societăţile SC Cr SRL, SC S SRL, SC R SRL), cunoscând că acestea atestă operaţiuni comerciale fictive şi cu ajutorul lor inculpatul MG îşi poate înregistra în contabilitate datorii, pe care astfel cum a rezultat din probatoriul administrat în cauză le-a achitat prin chitanţe fiscale, însuşindu-şi astfel banii aferenţi, care nu au intrat în patrimoniul SC SC Cr şi SC S SRL (pentru facturile emise de R SRL neexistând documente de plată) întrucât obligaţiile de plată nu erau reale, au întrunit elementele constitutive ale infracţiunii de complicitate la delapidare cu consecinţe deosebit de grave, prev. şi ped. de art. 26 rap. la art. 2152 alin. 2 C.penal cu aplic. art. 41 alin. 2 C.penal. Întrucât în cauză s-a dispus extinderea procesului penal cu privire la infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave, instanţa de fond în baza art. 334 C.p.p. a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 26 rap. la art. 2151alin. 2 C. penal (pentru care s-a extins procesul penal) în art. 26 rap. la art. 2151alin. 2 C. penal cu aplic. art. 41 alin. 2 C. penal, în cazul inculpatului CI. În sensul reţinerii formei continuate a infracţiuni, instanţa a avut în vedere că însuşirea banilor a avut loc în repetate rânduri, respectiv de fiecare dată când s-a efectuat o plată aferentă facturilor fiscale ce figurează emise de SC SC Cr şi SC S SRL, din modul de operare similar şi din intervalele de timp scurte rezultând că este vorba despre o rezoluţie infracţională unică.
În baza art. 26 rap. la art. 2151alin. 2 C. penal cu aplic. art. 41 alin. 2 C. penal, text în baza căruia a condamnat pe inculpatul CI, la pedeapsa de 10 ani închisoare.
La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului CI instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare, gradul de pericol social concret al faptelor, circumstanţele reale ale comiterii acestora, dar şi valoarea foarte mare a sumei de bani însuşite în urma săvârşirii faptelor.
În baza art. 118 lit. e C.p.p. a confiscat de la inculpatul MG în favoarea statului suma de 787.054,63 lei, care reprezintă contravaloarea plăţilor făcute din contul SC SC CCom SRL, în baza unor obligaţii de plată nereale.
În baza art. 348, 445 C.p.p. a declarat false şi a dispus anularea facturilor fiscale, iar în baza art. 118 lit. a C. penal a confiscat în favoarea statului, înscrisurile declarate false.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel în termen inculpaţii MG, TG, CI şi partea civilă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.
Asupra apelurilor declarate
În privinţa criticilor de nelegalitate invocate
Cu privire la faptul că încheierea de amânare a pronunţării din data de 21.12.2012 (aflată la fila 553 dosar fond) nu satisface dispoziţiile art. 305 C.pr.pen., întrucât din conţinutul acesteia nu se poate stabili cine a fost judecătorul care a făcut parte din compunerea completului de judecată, ceea ce ar atrage nulitatea hotărârii aşa cum se prevede la art. 197 al. 2 C.pr.pen., Tribunalul reţine că sancţiunea nerespectării dispoziţiilor prev de art. 305 C.pr.pen., este aceea a nulităţii relative, în condiţiile art 197 alin 1 şi 4 C.pr.pen., care presupune invocarea şi dovedirea unei vătămări procesuale care nu poate fi înlăturată altfel decât prin anularea unei astfel de încheieri. Este adevărat că, în măsura în care prin nerespectarea exigenţelor prev de art 305 C.pr.pen. se ajunge la încălcarea dispoziţiilor ce ţin de legala compunere a instanţei (bunăoară, prin întocmirea acesteia de către un alt complet de judecată) sau la imposibilitatea stabilirii compuneii instanţei care a amânat pronunţarea prin încheierea respectivă (bunăoară ca urmare a lipsei acelei încheieri sau ca urmare a nesemnării ei), se poate vorbi de o nulitate absolută, determinată de încălcarea, prevăzută expres de prev art 197 alin 2 C.pr.pen., a dispoziţiilor relative la compunerea instanţei. Însă în raport de modul de întocmire a încheierii de amânare a pronunţării din data de 21.12.2012, o astfel de sancţiune a nulităţii nu poate interveni, pe de-o parte pentru că nu există niciun echivoc în ceea ce priveşte compunerea instanţei care a pronunţat-o (prevăzându-se expres că încheierea este întocmită „în aceeaşi compunere”, fiind trecut numele şi semnătura judecătorului care a întocmit-o, dispoziţiile art 305 alin 2 C.pr.pen., fiind respectate), pe de altă parte, pentru că omisiunea instanţei de a insera toate elementele prev de art 305 alin 1 C.pr.pen., nu a produs inculpaţilor nicio vătămare.
Cu privire la faptul că judecătorul instanţei de fond a devenit incompatibil din momentul în care, la termenul din 10.12.2012, a respins cererea apărătorilor inculpaţilor de efectuare a unei expertize contabile, cu motivarea că prejudiciul este cert stabilit, Tribunalul reţine că, procedându-se în acest mod, nu s-a dorit mai mult decât să se motiveze, conform art art 67 alin 3 C.pr.pen., inutilitatea cererii de probaţiune formulată, în raport de probele adminsitrate în cauză, o astfel de motivare neputând fi apreciată ca o exprimare a părerii cu privire la soluţia care ar putea fi dată în cauză, pentru a fi incident cazul de incompatibilitate prev de art 47 alin 2 C.pr.pen.
Cu privire la neregularitatea sesizării instanţei de fond, în raport de faptul că rechizitoriul, fiind verificat de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, sesizarea instanţei ar fi trebuit realizată de parchetul care verifică legalitatea şi temeinicia sesizării care devenise competent material, Tribunalul reţine că prev art 264 alin 3 şi 4 C.pr.pen. nu reprezintă norme de competenţă materială. Pe de altă parte, verificarea legalităţii şi temeiniciei rechizitoriului de către prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor s-a realizat, în prezenta cauză, în cadrul procedurii reglementate de art 300 alin 2 C.pr.pen. şi în conformitate cu decizia nr 9/2008 pronunţată în recurs în interesul legii, care dă posibilitatea îndreptării neregularităţii determinate de omisiunea palicării art 264 alin 1 C.pr.pen., fie de îndată, fie prin acordarea unui termen. De altfel, aplicarea prev art 264 alin 4 C.pr.pen. nu transformă adresa de înaintare întocmită în raport de acest text de lege într-un act de sesizare a instanţei, care este şi rămâne rechizitoriul, conform art 264 alin 1 C.pr.pen. Această excepţie a fost de altfel corect tranşată de instanţă, în raport de textele de lege şi decizia arătată, prin închierea din 26.04.2010 (f 120 dosar fond).
Cu privire la nelegala sesizare a instanţei prin extinderea procesului penal pentru infracţiunea de delapidare cu încălcarea art. 13 alin 1 C.pr.pen., având în vedere că a această extindere s-a realizat după intervenirea prescripţiei speciale pentru infracţiunile pentru care a fost trimis în judecată prin rechizitoriu, fără ca inculpaţii să ceară continuarea procesului penal, prin extinderea procesului penal în acest mod eliminându-se o fază a procesului penal, Tribunalul reţine că potrivit art. 13 alin 1 C.pr.pen., în caz de amnistie, prescriptie sau retragere a plangerii prealabile, precum si in cazul existentei unei cauze de nepedepsire, invinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.
Din cuprinsul acestui text de lege rezultă că în ipotezele expuse, numai învinuitul sau inculpatul poate cere continuarea procesului penal.
Tribunalul apreciază însă că o astfel de opţiune nu poate să se raporteze decât la infracţiunile în raport de care este incidentă una din cauzele de încetare a procesului penal enumerate.
Că este aşa, o dovedeşte situaţia în care inculpatul este trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni, dintre care numai pentru unele este incidentă amnistia, prescripţia, ori cauza de încetare a procesului penal determinată de retragerea plângerii prealabile sau de existenţa unei cauze de nepedepsire. O dovedeşte şi situaţia în care, fiind trimişi în judecată mai mulţi inculpaţi, numai faţă de unii este incidentă amnistia, prescripţia, retragerea plângerii prealabile, precum şi cauza de nepedepsire.
În ambele ipoteze expuse, manifestarea de voinţă a inculpatului faţă de care este incidentă amnistia, prescripţia, retragerea plângerii prealabile, precum şi cauza de nepedepsire, nu poate fi apreciată ca o piedică în continuarea cercetării judecătoreşti, fie pentru faptele pentru care nu este incidentă cauza de încetare a procesului penal, fie faţă de inculpaţii în raport de care nu este o astfel de cauză, fiind posibilă deci aplicarea prev art 336 C.pr.pen.
Prin urmare, art. 13 alin 1 C.pr.pen. nu poate fi apreciat ca fiind nici o cauză care împiedică tragerea la răspundere penală a inculpatului în aceeaşi cauză, pentru alte fapte şi nici o cauză care împiedică, în aceeaşi cauză, tragerea la răspundere penală a altor persoane trimise în judecată alături de inculpatul care s-a prevalat de prev art 13 C.pr.pen.
Altfel spus, aplicarea art. 13 alin 1 C.pr.pen. într-o cauză, este limitată la infracţiunile în raport de care este incidentă amnistia, prescripţia, retragerea plângerii prealabile, cauza de nepedepsire, acest text de lege neputând fi interpretat ca fiind o cauză care împiedică, în mod absolut, fără excepţii, continuarea procesului penal.
Faptul că în prezenta cauză a intervenit prescripţia răspunderii penale pentru toate faptele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată prin rechizitoriu, nu schimbă sensul în care se impune a fi interpretat art. 13 alin 1 C.pr.pen., conform celor expuse.
În raport de aceste limite, se analizează şi consecinţa nerespectării art 13 C.pr.pen. Nefiind prevăzută între cazurile reglementate expres de art 197 alin 2 C.pr.pen., încălcarea dreptului conferit inculpatului de art 13 C.pr.pen. nu poate determina nulitatea decât în condiţiile prev de art 197 alin 1 şi 4 C.pr.pen., adică numai dacă prin încălcarea acestei dispoziţii s-a produs o vătămare care nu poate fi înlaturată decât prin anularea actului.
O astfel de vătămare se analizează în raport de prev art 13 alin 2 şi 3 C.pr.pen., fiind posibil ca, în pofida încălcării art 13 alin 1 C.pr.pen., o astfel de vătămare să lipsească faţă de inculpaţi (de exemplu, dacă instanţa ar fi continuat cercetarea judecătorească în lipsa cererii inculpaţilor şi ar fi pronunţat una din soluţiile prev de art art 13 alin 2 C.pr.pen.).
Or în prezenta cauză, având în vedere soluţia pronunţată de instanţă faţă de toţi inculpaţii, pentru infracţiunile pentru care a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale, o astfel de vătămare nu s-a produs.
S-a invocat că prin extinderea procesului penal după ce a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale, s-a ajuns ca inculpaţii să răspundă pentru infracţiunea de delapidare fără a se efectua urmărirea penală pentru această infracţiune, vătămându-se astfel drepturile procesuale ale inculpaţilor.
Tribunalul reţine că există „vătămare” când părţii i se încalcă un drept procesual sau o garanţie procesuală de natură a-i asigura apărarea intereselor sale legitime în proces.
Ori invocarea de către inculpaţi a faptului că prin extinderea procesului penal cu încălcarea art 13 alin 1 C.pr.pen., aceştia au ajuns să răspundă pentru infracţiunea de delapidare, nu poate reprezenta o vătămare a unui drept, a unei garanţii procesuale, a unui interes legitim al inculpaţilor, care să poată fundamenta concluzia aplicabilităţii art 197 alin 1 şi 4 C.pr.pen., deoarece, cum s-a expus anterior, art 13 alin 1 C.pr.pen., nu garantează dreptul inculpaţilor de a nu răspunde pentru alte infracţiuni, pentru ca, prin vătămarea unui astfel de drept, să se ajungă la aplicarea art 197 alin 1 şi 4 C.pr.pen.
De asemenea, în raport de analiza deja expusă, art 13 alin 1 C.pr.pen. nu poate fi interpretat nici ca o cauză de împiedicare a aplicării art 336 C.pr.pen., între condiţiile de aplicabilitate a acestui text de lege neregăsindu-se o astfel de limitare. Nu se poate spune nici că acest text de lege s-a aplicat în afara procesului penal, cât timp procedurile judiciare în faţa instanţei de fond erau în derulare, nefiind pronunţată anterior vreo soluţie prin care instanţa de fond să se fi dezînvestit.
Cât timp condiţiile aplicabilităţii acestui text de lege sunt îndeplinite, aplicarea art 336 C.pr.pen. nu poate fi împiedicată de inculpaţi, prin invocarea unui pretins drept al lor de a beneficia de o urmărire penală (cum s-a invocat în faţa instanţei de fond), cât timp legea procesual penală însăşi, prin reglementarea unei astfel de extinderi, permite omiterea fazei urmăririi penale (asupra constituţionalităţii acestui text de lege pronunţându-se instanţa de contencios constituţional în acelaşi sens).
Inclusiv soluţiile pe care instanţa poate să le pronunţe în baza art 336 C.pr.pen. depind de poziţia procesuală a procurorului şi nu a inculpaţilor sau a părţii vătămate.
Cu privire la nelegala sesizare a instanţei prin extinderea procesului penal pentru infracţiunea de delapidare şi prin prisma faptului că s-a încălcat art. 317 C.pr.pen., deoarece, din moment ce până la momentul la care s-a invocat prescripţia specială, nu exista absolut niciun element pentru extinderea acţiunii penale, judecata trebuia să se limiteze la faptele iniţiale cu privire la care instanţa, la acel moment, trebuia să dispună încetarea procesului penal, având în vedere că inculpatul M nu a solicitat continuarea procesului penal, iar dacă se aprecia că este vorba despre alte infracţiuni care ar putea să se circumscrie activităţii infracţionale, Ministerul Public trebuia să se sesizeze din oficiu şi să efectueze urmărirea penală, Tribunalul reţine că nici în raport de aceste motive, extinderea procesului penal nu este nelegală.
Este de prisos a mai aminti că prin extinderea procesului penal nu se încalcă art. 317 C.pr.pen., care prevede expres că Judecata se margineste la fapta şi la persoana arătată în actul de sesizare a instantei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea.
Pe de altă parte, prin intermediul acestor motive, se arată că extinderea procesului penal ar fi fost legală, dacă până la momentul la care s-a invocat prescripţia specială ar fi existat elemente pentru extinderea acţiunii penale. Ori din cuprinsul dosarului cauzei rezultă că anterior acestui moment (încă din faza de urmărire penală) au fost administrate probe care să susţină acuzarea inculpaţilor şi pentru săvârşirea infracţiunii de delapidare, în forma participaţiei penale reţinută ulterior, adresele efectuate de instanţa de fond la diferitele unităţi bancare, în cursul cercetării judecătoreşti, lămurind aceste noi acuzaţii şi rolul inculpaţilor în raport de acestea.
De altfel, majoritatea probelor – declaraţiile martorilor, declaraţia inculpatului CI, raportul de expertiză contabilă, cele 46 de facturi fiscale emise de cele patru societăţi (SC SC Cr SRL, SC Saragon SRL, SC Z Com SRL, SC Uno Duo SRL) în favoarea SC C, actele doveditoare a plăţilor acestora, etc – au fost administrate în cursul urmăririi penale şi în cursul cercetării judecătoreşti efectuate până la momentul invocării prescripţiei.
În aceste condiţii, din moment ce instanţa de fond nu a fost sesizată prin rechizitoriu cu o astfel de infracţiune, s-a recurs, la iniţiativa procurorului de şedinţă, în mod corect la procedura prev de art 336 C.pr.pen., literatura de specialitate şi practica judiciară fiind unanime în a aprecia că art 336 C.pr.pen. reprezintă, în astfel de cazuri, remediul, lăsat la latitudinea procurorului.
Cu privire la nelegala sesizare a instanţei, prin extinderea procesului penal şi datorită faptului că procurorul nu a declarat că pune în mişcare a acţiunii penale pentru această infracţiune nouă, condiţionând-o de pronunţarea instanţei cu privire la cererea sa, datorită faptului că aceste fapte nu au fost individualizate şi având în vedere că după extinderea procesului penal pe noua încadrare, nu s-au administrat niciun fel de probe şi nici nu i s-a dat inculpatului posibilitatea să se apere, Tribunalul reţine următoarele:
Este adevărat că art. 336 C.pr.pen. reprezintă o modalitate de sesizare complementară a instanţei, a cărei nelegalitate atrage sancţiunea nulităţii absolute, reglementată expres de art 197 alin 2 C.pr.pen.
Însă în prezenta cauză, s-au respectat condiţiile de aplicabilitate a art 336 C.pr.pen., existând o cerere procurorului în acest sens, fiind vorba de fapte în legătură cu cele pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată descoperite în cursul cercetării judecătoreşti, existând o manifestare de voinţă a procurorului de a pune în mişcare acţiunea penală pentru aceste fapte şi o dispoziţie a instanţei de fond, pronunţată în baza art 336 alin 1 lit a C.pr.pen., toate acestea regăsindu-se în încheierile instanţei de fond de la filele 401 şi 415 dosar fond.
Modalitatea în care s-a exprimat voinţa procurorului de şedinţă nu poate conduce la concluzia că acesta nu a pus în mişcare acţiunea penală. Faptul că, în declaraţia verbală, a arătat că pune în mişcare acţiunea penală „dacă instanţa va găsi cerea întemeiată” se raportează la posibilitatea conferită de textul de lege (art 336 alin 1 lit a C.pr.pen.) de a se extinde procesul penal numai în aceste condiţii.
Conform art. 336 C.pr.pen., dacă procurorul cere extinderea procesului penal cu privire la alte fapte, instanta, după caz: a) dacă procurorul declara că pune în mişcare acţiunea penală, instanţa, atunci când găseşte cererea întemeiată, procedează la extinderea procesului penal si la judecarea cauzei si cu privire la fapta descoperita; b) daca procurorul declara ca nu pune in miscare actiunea penala, instanta sesizeaza, prin incheiere, organul de urmarire penala competent pentru efectuarea de cercetari cu privire la fapta descoperita.
Din cuprinsul acestui text de lege rezultă neechivoc că instanta se pronunţă în funcţie de poziţia procurorului, care poate să declare fie că pune în mişcare actiunea penală (lit a) fie că nu pune în mişcare acţiunea penală (lit b).
Ori exprimarea procurorului de şedinţă nu poate în niciun caz primi semnificaţia unei declaraţii prin care acesta a arătat că nu pune în mişcare acţiunea penală. Precizările ulterioare ale procurorului de şedinţă şi concluziile ulterioare ale acestuia dovedesc aceeaşi intenţie neechivocă a acestuia în sensul art 336 alin 1 lit a C.pr.pen.
Nici motivul legat de neindicarea faptelor pentru care s-a solicitat extinderea nu poate fi reţinut, cuprinsul încheierii din 23.04.2012 (f 401 dosar fond), în care s-a consemnat cererea procurorului, fiind o dovadă în acest sens.
Nici motivul legat de neadministrarea altor probe după extinderea procesului penal nu poate fi primit, dosarul instanţei de fond contrazicând o astfel de concluzie. Pe de altă parte, o mare parte din aceste probe au fost deja administrate până la acel moment în faţa instanţei, iar celelalte (înscrisurile şi actele contabile) se regăseau în dosarul de urmărire penală.
Nici motivul legat de faptul că instanţa de fond ar fi omis să citeze inculpaţii pentru a le aduce la cunoştinţă noile acuzaţii, fiind încălcate principiile prev la art. 6 par. 1, respectiv par. 3 din CEDO., şi nici motivul legat de faptul că nu s-ar fi dat inculpaţilor posibilitatea să se apere, nu pot fi primite, în condiţiile în care din 11.06.20012, subsecvent extinderii procesului penal, instanţa i-a citat pe toţi inculpaţii cu menţiunea expresă de a se prezenta pentru a fi audiaţi pentru infracţiunile pentru care s-a dispus extinderea (f 443, 457-460 dosar fond), în condiţiile în care inculpatul CI însuşi a cerut amânarea (cunoscând termenul de judecată – f 461 dosar fond), cerere încuviinţată de instanţă (în condiţiile în care în instanţă se prezentase ginerele său pentru a depune actul medical – f 464 dosar fond), a formulat personal concluzii scrise (f 547 dosar fond) şi în condiţiile în care inculpaţii au beneficiat de asistenţă juridică, prin apărători aleşi sau din oficiu, cu atât mai mult cu cât inculpaţii M şi Cioca se prezentaseră anterior în faţa instanţei şi au dat declaraţii cu privire la acuzaţiile iniţiale.
În raport de aceste demersuri, atitudinea procesuală a inculpaţilor de a nu se mai prezenta în instanţă în acest scop, nu mai poate fi imputată autorităţilor judiciare.
În consecinţă, nici motivul legat de faptul că s-ar fi încălcat dreptul la apărare al inculpaţilor întrucât aceştia nu au fost audiaţi pentru infracţiunea de delapidare, după extinderea procesului penal, iar acest drept nu poate fi suplinit în apel întrucât s-ar încălca gradul de jurisdicţie, nu poate fi primit.
Codul de procedură penală reglementează care este remediul pentru situaţia în care, indiferent de ce motive, instanţa de fond nu procedează la audierea inculpaţilor. Astfel, conform art. 378 alin 1 ind 1 C.pr.pen., cu ocazia judecarii apelului, instanta este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispoziţiilor cuprinse in Partea speciala, titlul II, capitolul II, atunci cand acesta nu a fost ascultat la instanta de fond, precum si atunci când instanta de fond nu a pronunţat împotriva inculpatului o hotarare de condamnare.
În raport de acest text de lege, instanţa de apel a procedat la reaudierea tuturor inculpaţilor, inculpatul Telescu fiind singurul care a înţeles să dea declaraţie cu privire la fapte, inculpaţii M şi Cioca arătând că îşi exprimă dreptul la tăcere în faţa instanţei de apel, inculpatul M arătând că ar fi dorit să dea declaraţii în faţa instanţei de fond, deşi dispoziţiile art. 378 alin 1 ind 1 C.pr.pen., le-au fost aduse la cunoştinţă.
Neaudierea inculpaţilor de către instanţa de fond, cu privire la infracţiunea de delapidare (imputabilă exclusiv inculpaţilor) se remediază în faţa instanţei de apel, neputând fi convertită într-o cauză de desfiinţare cu trimitere spre rejudecare, fără adăugarea la lege, respectiv la art 379 pct 2 lit b C.pr.pen.
În legătură cu acest ultim text de lege, instanţa reţine că inculpatul TG a invocat în faţa instanţei de apel, nelegala sa citare în faţa instanţei de fond, motiv vădit nefondat în raport de dosarul Judecătoriei Oradea, din care rezultă că instanţa de fond l-a citat la adresele declarate de acesta în cursul urmăririi penale (vol I, f 291 dosar urmărire penală), a efectuat demersuri susţinute pentru aducerea acestuia în faţa instanţei, fiind efectuate verificări IGPR şi la direcţia de evidenţă a persoanei, fiind citat cu mandate de aducere la adresele cunoscute (bunăoară, f 261, f 361-362, f 377, f 397 dosar fond) şi prin afişare la consiliul local, fiind desemnat pentru inculpatul TG apărător din oficiu. De altfel, în condiţiile în care inculpatului TG i s-a adus la cunoştinţă învinuirea, inclusiv obligaţia prevăzută de art 70 alin 4 C.pr.pen., de a anunţa în scris, în termen de 3 zile, orice schimbare a locuinţei pe parcursul procesului penal (vol I, f 290 dosar urmărire penală) şi în condiţiile în care a dat mai multe declaraţii în faza de urmărire penală, cunoscând procesul demarat împotriva sa, nu se mai poate prevala de propria nesocotire a prev art 70 alin 4 C.pr.pen.
Contrar criticilor expuse, faptul că extinderea procesului penal s-a realizat doar pentru alin. 2 al art. 2151 C.pen. al infracţiunii de delapidare, lipsind alineatul 1 care defineşte delapidarea, nu poate atrage nelegala sesizare a instanţei prin extindere, deoarece remediul pentru greşita încadrare juridică dată faptelor prin actul de sesizare (primară sau complementară) se regăseşte în prev art 334 C.pr.pen., un punct de vedere contrar ducând la concluzia, inadmisibilă, că greşita încadrare juridică dată faptei prin actul de sesizare echivalează cu nelegala sesizare a instanţei.
Cu privire la omisiunea instanţei de fond de a pune în vedere inculpaţilor dispoziţiile art. 3201 C.pr.pen. şi art. 741 C.pen., precum şi de a stabili cuantumul prejudiciului, inculpaţii având cel puţin teoretic posibilitatea să plătească suma datorată urmare a infracţiunii de delapidare pentru care s-a extins procesul penal, dreptul la apărare fiind astfel încălcat, Tribunalul le apreciază nefondate.
Recurgerea la prev art. 3201 C.pr.pen. sau art. 741 C.pen. nu ţine de vreo obligaţie a organelor judiciare, ci de modul în care se exercită dreptul la apărare şi se realizează asistenţa juridică a inculpatului, prin apărători aleşi sau desemnaţi din oficiu, organele judiciare având doar obligaţia asigurării exercitării depline a dreptului la apărare. Niciun text de lege nu impune instanţei obligaţia încunoştinţării inculpaţilor în legătură cu toate cauzele speciale de reducere a pedepsei sau de atenuare a răspunderii penale, prevăzute de legea penală sau procesual penală, Codul de procedură penală prevăzând o astfel de obligaţie în raport de anumite drepturi şi obligaţii punctuale, între acestea neregăsindu-se cele privitoare la posibilitatea aplicării art. 3201 C.pr.pen. şi art. 741 C.pen. Art 6 alin 3 şi 5, art 70 alin 2 şi 4, art 76 alin 2, art 77 ind 1 alin 2 teza finală, art 80 alin 2, art 85 alin 7, art 86 ind 2 alin 2 teza finală, art 171 alin 1, art 176, art 320 alin 1, art 322 teza II C.pr.pen. sunt numai câteva din textele de lege care reprezintă tot atâtea argumente în acest sens.
De altfel, Tribunalul constată că inculpaţii au fost asistaţi de apărători aleşi respectiv din oficiu în faţa instanţei de fond, beneficiind deci de asistenţă juridică, însă cu toate acestea, niciun moment apărătorii aleşi (aceiaşi care i-au asistat pe aceştia şi în faţa instanţei de apel) şi nici inculpaţii nu au invocat în faţa instanţei de fond intenţia lor de a se prevala de art. 3201 C.pr.pen. (instanţa de fond dispunând cu toate acestea citarea inculpatului Telescu, inclusiv pentru a-i da această posibilitate) sau de art. 741 C.pen., nici nu au efectuat vreun demers în sensul prev de art. 741 C.pen., optând pentru invocarea, pur teoretică (în condiţiile negării faptelor sau refuzului, după caz, de a da declaraţii în faţa instanţei de apel cu privire la infracţiunea de delapidare), a acestor texte de lege direct în faţa instanţei de apel, consecinţa fiind aceea a pierderii acestor posibilităţi.
În legătură cu cuantumul prejudiciului, la acesta s-a făcut referire încă din momentul cererii formulate de procuror în sensul art 336 C.pr.pen., confirmarea sau infirmarea acestuia, totală sau parţială, ţinând de cercetarea judecătorească şi de temeinicia noilor acuzaţii, care se realizează de instanţă prin hotărâre.
Cu privire la omisiunea instanţei de fond de a se pronunţa prin minută asupra cererii de schimbare a încadrării juridice solicitate în apărare, deşi motivele de respingere sunt analizate în considerentele sentinţei, în dispozitiv regăsindu-se doar pronunţarea asupra cererii formulate de către procuror (fapt care determină concluzia că de fapt instanţa a deliberat de două ori, la data de 27.12.2012, când s-a pronunţat soluţia şi la data de 07.01.2013 când a fost motivată hotărârea), Tribunalul reţine că nu se poate vorbi în prezenta cauză de o „nepronunţare” şi nici de o „contradictorialitate” între considerente şi dispozitiv, cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice solicitată în apărare.
Analizând toate cererile de schimbare a încadrării juridice formulate în cauză, instanţa de fond, în minuta şi dispozitivul s.pen. nr 1697/2012, în baza art 334 C.pr.pen. a schimbat încadrarea juridică pentru faptele pentru care s-a extins procesul penal, dispunând condamnarea inculpaţilor pentru aceste fapte, fără a preciza expres, în raport de care din cererile formulate a procedat la schimbarea încadrării juridice şi fără a se pronunţa expres în sensul admiterii sau respingerii vreuneia din cererile formulate în acest sens.
Procedând astfel, instanţa de fond a înţeles să realizeze o analiză globală a tuturor cererilor de schimbare a încadrării juridice şi să se pronunţe în mod global asupra lor, prin schimbarea încadrării juridice în sensul arătat. Prin urmare, nu se poate vorbi de o nepronunţare a instanţei de fond asupra cererilor de schimbare a încadrării juridice solicitate în apărare, cât timp se regăseşte în minută şi dispozitiv soluţia instanţei pronunţată pe tărâmul prev art 334 C.pr.pen., motivată pe larg şi în detaliu, sub aspectul tuturor cererilor formulate în acest sens.
Nici de o contradictorialitate între considerente şi dispozitiv, nu se poate vorbi, cât timp motivarea cu privire la cererea de schimbare a încadrării juridice solicitată în apărare nu contrazice dispozitivul hotărârii (neexistând în minută o dispoziţie contrară motivelor de respingere a cererii de schimbare a încadrării juridice din considerente).
Cu privire la încălcarea de către prima instanţă a prev art. 334 C.pr.pen., faţă de faptul că s-a încetat procesul penal pentru o altă faptă decât cea pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, cu reţinerea art. 13 C.pen., dar fără a schimba încadrarea juridică conform art. 334 C.pr.pen., soluţie motivată de faptul că faţă de limitele de pedeapsă pentru încadrare juridică iniţială, de la 2 la 8 ani, nu este operabilă prescripţia răspunderii penale, încălcându-se în acest fel dreptul la apărare, Tribunalul reţine că aplicarea art 13 C.pen. nu reprezintă o schimbare de încadrare juridică.
Art 13 C.pen. ţine de aplicarea în timp a legii şi presupune intervenţia, de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei, a mai multor legi penale succesive care să reglementeze fapta ca infracţiune, ceea ce determină stabilirea legii mai favorabile, dintre cele care s-au succedat în acest interval de timp. Se pune aşadar problema extraactivităţii uneia din legile penale succesive. Art 13 C.pen. nu presupune deci o greşită încadrare juridică a faptei, ci o modificare succesivă a aceleiaşi norme de incriminare.
Prin aplicarea art 13 C.pen. nu se pune problema stabilirii încadrării juridice corecte, în raport de mai multe norme de incriminare valabile şi nici problema unui concurs de legi în vigoare. Acestea ţin de art 334 C.pr.pen., adică de încadrarea juridică.
De altfel, elementele în raport de care se aplică cele două texte de lege sunt diferite: aplicarea art 13 C.pen. se face prin raportare la condiţiile de incriminare, la condiţiile de tragere la răspundere penală şi la sancţiunile/pedepsele succesive, pe când schimbarea încadrării juridice conform art 334 C.pr.pen. se face prin raportare la conţinutul constitutiv al infracţiunii, care presupune analiza normei de incriminare care reglementează fapta ca infracţiune, formei participaţiei penale, formei infracţiunii şi formei de vinovăţie.
În raport de considerentele expuse, în mod corect instanţa de fond a reţinut aplicabil art 13 C.pen. şi nu art 334 C.pr.pen., când a analizat succesiunea în timp a legilor evaziunii fiscale, apreciind ca fiind mai favorabilă incriminarea evaziunii fiscale din Legea nr 87/1994 şi nu cea din Legea nr 241/2005, cele două norme reglementând succesiv, în intervalul cuprins de la săvârsirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei, aceeaşi infracţiune.
Cu privire la încălcarea de către prima instanţă a prev art. 334 C.pr.pen. faţă de faptul că, deşi la termenul din 10.12.2012, procurorul a cerut schimbarea încadrării juridice în art. 2151 al. 2 C.pen cu aplicarea art. 41 al. 2 C.pen. şi apărătorii au solicitat acordarea unui termen pentru pregătirea apărării, instanţa a respins cererea, deşi noua încadrare juridică agrava situaţia inculpaţilor, Tribunalul reţine că obligaţia instanţei de a atrage atenţia cu privire la dreptul de a se cere lăsarea cauzei mai la urmă sau eventual amânarea judecăţii a fost respectat de instanţa de fond.
Din cuprinsul încheierii din 10.12.2012, rezultă că, urmare a cererii procurorului de schimbare a încadrării juridice formulată la acelaşi termen, cerere care se referea exclusiv la forma infracţiunii, instanţa a lăsat cauza la a doua strigare şi ulterior mai la urmă, pentru a permite apărătorilor inculpaţilor să-şi pregătească apărarea.
Procedând în acest mod, au fost respectate exigenţele prev de art. 334 C.pr.pen., cu atât mai mult cu cât apărătorii inculpaţilor au formulat ei înşişi, la acelaşi termen, cereri de schimbare a încadrării juridice a aceleiaşi fapte cu privire la care şi procurorul a formulat o astfel de cerere şi cu atât mai mult cu cât cererea procurorului se referea exclusiv la reţinerea art 41 alin 2 C.pen. (apreciindu-se practic că fiecare însuşire a sumei de bani sub pretextul plăţii celor 46 facturi fiscale nu sunt simple acte materiale ale unei infracţiuni simple, ci acţiuni distincte ale unei infracţiuni continuate)
În privinţa criticilor de netemeinicie invocate
În fapt, în perioada ianuarie 2001 – noiembrie 2002, inculpatul MG (în calitate de administrator şi asociat al SC SC CCom SRL Oradea), cu ajutorul inculpatului TG (în calitate de administrator al SC Uno Duo SRL), dar şi al altor persoane (între care inculpatul CI, în calitate de administrator al SC SC Cr Com SRL şi SC S SRL) pe care i-a determinat să completeze (cu sau fără vinovăţie) facturi fiscale care atestau operaţiuni comerciale fictive, a înregistrat în evidenţa contabilă a SC SC CCom SRL, un număr de 61 de astfel de facturi fiscale care atestau operaţiuni comerciale nereale de achiziţie de mărfuri, facturi emise în numele SC SC Cr Com SRL, SC S SRL, SC R SRL, SC T Serv SRL, SC Z Com SRL şi SC Uno Duo SRL.
Cu toate că cele 61 de facturi fiscale înregistrate în evidenţa contabilă atestau operaţiuni nereale, în perioada 2001-2002 inculpatul MG, sub pretextul plăţii a 46 din aceste facturi fiscale, şi-a însuşit, cu ajutorul inculpaţilor CI şi TG, sumă totală de suma de 654.059,7 lei.
Această stare de fapt a rezultat din cuprinsul probelor administrate atât în cursul urmăririi penale, cât şi în faţa instanţei.
Din cuprinsul înscrisurilor existente la dosar rezultă că SC SC CCom SRL a fost înfiinţată în anul 1993 şi avea ca obiect principal de activitate comerţul cu ridicata de produse alimentare, băuturi şi tutun.
Inculpatul MG a fost numit în calitate de administrator al acestei societăţi la data de 02.02.1998 (conform actului adiţional autentificat la BNP Drăgoiu Ilie sub nr. 524), calitate pe care a deţinut-o de drept până în data de 11.02.2002, când părţile sociale au fost cesionate către inculpatul CI şi numitul Avram Gheorghe (conform actului adiţional autentificat sub nr. 589 la BNP Drăgoiu Ilie).
La data de 13.03.2003 (conform actului de revocare, autentificat sub nr. 702 la BNP Drăgoiu Ilie), inculpatul MG a redobândit calitatea de administrator al SC SC CCom SRL.
În realitate, în toată această perioadă, inculpatul MG a fost cel care a controlat activitatea societăţii, având calitatea de administrator de fapt şi în perioada 11.02.2002 – 13.03.2003, actele contabile ale SC SC CCom SRL neintrând niciodată în posesia inculpatului CI sau a numitului Avram Gheorghe, cesiunea părţilor sociale fiind doar scriptică.
În cursul anului 2005 DGFP Bihor a efectuat o inspecţie fiscală la SC SC CCom SRL privind modul de calcul, evidenţa şi virarea obligaţiilor pe care societatea le avea faţă de bugetul consolidat al statului pentru perioada ianuarie 2001 – iunie 2002, concluziile acestuia fiind înaintate Inspectoratului de Poliţie Bihor.
Prin actul de control fiscal efectuat, s-a constatat existenţa mai multor facturi emise în perioada 2001 – septembrie 2002, care au fost înregistrate în evidenţa contabilă, dar care nu aveau la bază operaţiuni comerciale reale, efectuându-se pentru lămurirea acestor aspecte, controale încrucişate. Facturile în discuţie aveau menţiunea următorilor emitenţi SC SC Cr Com SRL, SC S SRL, SC R SRL, SC T Serv SRL, SC Z Com SRL şi SC U SRL.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat înregistrarea în evidenţa contabilă a SC SC CCom SRL a 12 facturi fiscale ce aveau ca emitent SC SC Cr SRL, emise în perioada 01.06.2001-31.08.2001, reprezentând achiziţii de motorină, laminor foi, cherestea răşinoase, orz şi grâu.
SC SC Cr SRL era administrată de către inculpatul CI din anul 1994, societatea desfăşurând activităţi de comerţ, în special de produse alimentare cu amănuntul în perioada 2001 -2002.
Caracterul fictiv al operaţiunilor comerciale consemnate în aceste facturi fiscale este confirmat şi de inculpatul CI, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, acesta arătând că operaţiunile comerciale atestate prin cele 12 facturi fiscale sunt fictive, operaţiunile comerciale nefiind desfăşurate în realitate.
În cuprinsul aceleiaşi declaraţii, inculpatul CI a arătat că a emis cele 12 facturi fiscale la solicitarea inculpatului MG cu care era în relaţii bune, inculpatul M fiind cel care i-a şi dictat conţinutul facturilor, precizând totodată că nu a încasat contravaloarea facturilor, în ciuda chitanţelor emise în acest sens. SC Cr SRL nu a depus declaraţii privind obligaţiile de plată faţă de bugetul de stat care să ateste respectivele operaţiuni.
În evidenţa contabilă a SC SC CCom SRL, inculpatul MG a înregistrat şi 12 facturi fiscale, emise în perioada 01.04.2002-18.09.2002, în numele SC S SRL Timişoara reprezentând achiziţii de motorină şi cereale.
Caracterul fictiv al relaţiilor comerciale consemnate în cuprinsul acestor facturi fiscale este confirmat de martorul Hamati Ghassan, administratorul acesteia până în 13.03.2002, care a declarat că nu a avut niciodată relaţii comerciale cu SC SC CCom SRL şi nu cunoaşte reprezentanţii acestei firme. Martorul a mai arătat că obiectul de activitate al societăţii era comerţul cu amănuntul de produse alimentare şi nealimentare şi în perioada respectivă deţinea un spaţiu comercial în mun. Oradea de care se ocupa inculpatul CI, martorul neavând cunoştinţă de emiterea vreunei facturi către SC SC CCom SRL.
Cu toate acestea, cele 12 facturi fiscale şi chitanţele de plată a acestora apar ca fiind emise de Hamati Ghassan în numele SC S SRL (f 39-65 vol II, dosar urmărire penală).
Din probele administrate în cauză a rezultat însă că aceste facturi fiscale au fost emise tot de către inculpatul CI, societate pe care acesta a preluat-o de la martorul Hamati Ghassan în 13.03.2002 (vol I, f 43-46 dosar urmărire penală), preluând şi actele contabile ale acestei societăţi, în condiţiile în care inculpatul CI a fost anterior angajatul acestei societăţi cu punctul de lucru în mun. Oradea.
Emiterea acestora de către inculpatul CI este confirmată şi de Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 75089 din 25.01.2006, care concluzionează că toate aceste facturi fiscale emise de S SRL către SC SC CSRL au fost completate de către inculpatul CI (filele 69-74 vol II dosar u.p.).
Caracterul fictiv al operaţiunilor comerciale consemnate de acestea este confirmat şi de inculpatul CI, în aceeaşi declaraţie dată în cursul urmăririi penale, acesta arătând că a completat acele facturi la solicitarea inculpatului MG, înainte de a prelua părţile sociale ale SC SC CCom SRL, deşi între cele două societăţi nu existau relaţii comerciale, deci facturile nu sunt reale şi nici nu a încasat contravaloarea respectivelor mărfuri. Tot în cursul urmăririi penale acelaşi inculpat a declarat că în ziua în care a completat facturile pe numele SC S SRL i-a înmânat inculpatului MG, în alb, şi un bloc de facturi fiscale ale aceleiaşi societăţi.
În evidenţa contabilă a SC SC CCom SRL, inculpatul MG a înregistrat şi 7 facturi fiscale (filele 100-106 vol II u.p.) care aveau ca emitent societatea R SRL Timişoara, acestea atestând achiziţii fictive de motorină şi piese auto.
Societatea R SRL Timişoara era administrată de către cetăţeni arabi, unul dintre ei fiind fratele martorului Hamati Ghassan (administrator al SC S SRL Timişoara) şi avea ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul de pâine, produse de patiserie şi zaharoase.
Cu privire la acestea, martora Irodia Constanţa, care a deţinut funcţia de contabil a SC R SRL, a declarat, procedând la verificarea evidenţei contabile a societăţii, că nu a avut niciodată relaţii comerciale cu SC SC CCom SRL.
Faptul că respectivele facturi fiscale nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC R SRL rezultă şi din verificările efectuate de DGFP Timiş, stabilindu-se că formularele tipizate aferente celor 7 facturi fiscale nu au fost ridicate de SC R SRL, ci de SC S SRL.
În legătură cu aceste facturi, inculpatul CI a recunoscut în cursul urmăririi penale că le-a pus la dispoziţia inculpatului MG, fără ştirea administratorului firmei, la solicitarea inculpatului MG, ca şi în celelalte situaţii, pentru ,,a-şi regla evidenţa contabilă”.
În evidenţa contabilă a SC SC CCom SRL, inculpatul MG a înregistrat şi 16 facturi fiscale emise în numele SC Z Com SRL, care atestau achiziţii fictive de motorină, combustibil tip M, transport deşeuri fier, transport cherestea, ulei Aral, cherestea răşinoase, transport aprilie – mai 2001, ulei motor, transport trim. III (filele 211-226 vol II dosar u.p.).
Tot în evidenţa contabilă a SC SC Cau mai fost înregistrate 8 facturi fiscale emise de SC T Serv SRL care reprezentau achiziţii fictive de cherestea răşinoase, anvelope, jante, rulmenţi şi alte piese auto (filele 150-157 vol II dosar u.p.).
Potrivit adresei nr. 601943/31.08.2005 a ORC de pe lângă Tribunalul Bucureşti rezultă că societatea comercială Z Com SRL era administrată de Dumitru Nicolae şi avea sediul la adresa de domiciliu a acestuia (fila 234 vol II dosar u.p.). La adresa respectivă locuiau însă alte persoane care au precizat că niciodată la adresa respectivă nu a figurat sediul societăţii Z Com SRL.
În legătură cu aceste 16 facturi fiscale emise de Z Com SRL inspectorii fiscali au stabilit prin actul de control întocmit că este vorba de o societate de tip ,,fantomă”, facturile respective nereprezentând documente justificative legale pentru înregistrarea în evidenţele contabile.
Prin adresa de la fila 178 vol II dosar u.p., ORC Bucureşti a precizat în legătură cu SC T Serv SRL că are sediul la aceeaşi adresă ca şi SC Z Com SRL şi este administrată de Popescu Dan, societatea fiind înfiinţată în luna septembrie 1999.
În urma investigaţiilor desfăşurate a rezultat că şi această societate este tot o societate de tip ,,fantomă” care nu desfăşoară nicio activitate şi care are declarat un sediu fictiv. Astfel, conform proceselor verbale întocmite de ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul SIF – Secţia V Bucureşti, rezultă că la adresa care figura ca şi sediu al SC T SRV SRL locuieşte o persoană în vârstă de 81 de ani care nu cunoştea nimic despre respectiva societate şi care a precizat că locuieşte la adresa respectivă din anul 1956. Verificări au fost efectuate şi la adresa care figura ca şi domiciliu a administratorului, constatându-se că adresa nu există, date fiind fictive, ba mai mult în baza naţională a Ministerului Administraţiei şi Internelor nu figurează persoana cu numele Popescu Dan cu datele de identitate menţionate în actul de înfiinţare a societăţii, stabilindu-se că seria şi numărul de buletin menţionate în respectivele înscrisuri aparţin unei persoane decedate în anul 2001.
Toate facturile fiscale emise în numele T Serv SRL Bucureşti au menţionate la rubrica delegat pe inculpatul MG, iar pe cele emise în numele SC Z Com SRL ca delegat apare Dumitru Nicolae, persoană care însă nu există.
Pentru a se stabili existenţa persoanei Dumitru Nicolae a fost consultată baza de date naţională a Ministerului Administraţiei şi Internelor stabilindu-se însă că nu există o persoană cu numele Dumitru Nicolae ns. la data de 21.04.1964 în Bucureşti, posesor al BI seria GR nr. 075521, acest act de identitate cu această serie fiind eliberat unei alte persoane pe numele Corbu Daniel Robert.
Deşi inculpatul MG cu ocazia audierii în cursul urmăririi penale a susţinut că numitul Dumitru Nicolae i-a predat personal marfa ce figurează pe facturile emise în numele SC T Serv SRL şi SC Z Com SRL, susţinerile sale nu pot fi primite în condiţiile în care această persoană este una fictivă.
Caracterul fictiv al operaţiunilor comerciale consemnate în facturile fiscale emise în numele Z Com şi factura fiscală emisă în numele SC T Serv SRL Bucureşti sub nr. BACF nr. 8499650 este confirmată şi de martorul GT.
Martorul a arătat că a completat aceste facturi fiscale la cererea inculpatului MG, fără a cunoaşte cine anume era reprezentantul acelor două societăţi, martorul având convingerea că acestea sunt reprezentate chiar de către inculpatul M.
Martorul a mai declarat că a efectuat şi diferite scanări de documente, facturi fiscale, cereri şi alte înscrisuri, tot la solicitarea expresă a inculpatului M, o parte din aceste cereri fiind folosite pentru ridicarea în numerar a diverse sume de bani de la bancă.
Martorul GT în declaraţia dată în cursul urmăririi penale (vol II, f 160 dosar urmărire penală) a arătat un aspect important în legătură cu scopul acestor activităţi realizate la solicitarea inculpatului MG, arătând că „l-am întrebat de ce tocmai mie îmi cere să completez acele documente când pentru el lucrau încă alte două sau trei persoane la contabilitate, la care reţin foarte bine că mi-a dat următorul răspuns: scrie ca să vezi cum se câştigă banii, nu cum faci tu”.
Veridicitatea declaraţiei martorului GT este confirmată de Raportul de expertiză nr. 7603/26.07.2006 (filele 164-169 din vol II dosar u.p.) în care se concluzionează că scrisul olograf de completare de pe facturile fiscale emise de SC Z Com SRL şi nr. 8499650 emisă de T Serv SRL către SC SC CSRL a fost executat de către martorul GT.
Audiat fiind în cursul cercetării judecătoreşti, martorul GT şi-a menţinut declaraţia dată în cursul urmăririi penale şi a precizat că la momentul respectiv făcea ce îi solicita inculpatul MG, întrucât firma martorului colabora cu firma inculpatului M.
Caracterul fictiv al operaţiunilor comerciale consemnate în facturile fiscale emise în numele Z Com şi SC T Serv SRL Bucureşti este confirmat şi de faptul că aceste două societăţi de tip fantomă au mai fost folosite de către inculpaţii MG şi TG pentru rambursări ilegale de TVA, fapte pentru care cei doi inculpaţi au fost condamnaţi definitiv la pedepse cu închisoare în regim privativ de libertate, în executarea cărora se află în prezent în dosar nr 1312/111/2006 al Tribunalului Bihor.
În evidenţa contabilă a SC SC CCom SRL, inculpatul MG a înregistrat şi 6 facturi fiscale emise în perioada 11.03.2001-25.01.2002, în numele SC Uno Duo SRL Timişoara, administrată de inculpatul TG, facturi care atestă achiziţii fictive de motorină, porumb boabe, anvelope şi motorină fără taxe MTR.
SC Uno Duo SRL era înregistrată la ORC Timişoara, avându-l ca administrator pe inculpatul TG.
Inculpatul TG a recunoscut, atât în cursul urmăririi penale cît şi în faţa instanţei de apel, emiterea celor şase facturi fiscale, însă a arătat că acestea atestă operaţiuni comerciale reale, care s-au derulat şi au fost înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii, susţinând că mărfurile au fost transportate de către angajatul său Radu Doru, iar facturile fiscale au fost întocmite de către Moraru Camelia.
Veridicitatea livrărilor este însă contrazisă inclusiv de cei doi martori.
Astfel martora Moraru Camelia a declarat că nu are cunoştinţă de respectivele livrări de mărfuri efectuate către SC SC CCom SRL, recunoscând însă că o parte din facturi au fost completate de către ea, dar toate datele înscrise i-au fost dictate de către inculpatul TG. Martora a susţinut că potrivit informaţiilor sale livrările nu au avut loc niciodată şi că societatea avea în proprietate cisterne cu capacitatea de 22.000 – 23.000 l, cantitatea înscrisă în facturile emise către SC SC CCom SRL neputând fi prin urmare transportat cu mijloacele de transport ale societăţii. În faţa instanţei de fond, martora Moraru Camelia a mai adăugat că nu-şi aminteşte să fi văzut facturi de transport motorină care să ateste că transportul motorinei s-ar fi făcut cu alte mijloace de transport decât cele din dotarea SC El El Nunakol SRL, adică de la terţi.
Martorul Radu Doru (solicitat de altfel în apărare de inculpatul TG), menţionat ca şi delegat pe una dintre facturi (care atestă că în data de 15.01.2002 SC Uno Duo SRL Timişoara a livrat către SC SC CCom SRL un număr de 15 anvelope), a declarat în cursul urmăririi penale că nu a efectuat transporturile de anvelope către societatea menţionată, el fiind în perioada respectivă angajatul inculpatului TG, conducând un mijloc de transport care nu avea nici măcar capacitatea de a transporta marfa menţionată în factură. În faţa instanţei de fond martorul Radu Doru a arătat că în calitate de şofer la firma El El Nunakol SRL (firmă care aparţinea tot inculpatului TG) a făcut un transport la Oradea cu 2-3 bucăţi cauciucuri, dar prezentându-i-se factura pe care figurează ca şi delegat a precizat că nu cunoaşte firma Uno Duo Impex şi nici nu a lucrat pentru această firmă şi oricum în maşina pe care o conducea nu ar fi încăput 15 cauciucuri.
Veridicitatea susţinerilor inculpatului TG, care a arătat şi facturile fiscale emise către SC SC Csunt reale şi le-a înregistrat şi în evidenţa contabilă a SC Uno Duo SRL, documente care s-ar găsi în posesia lichidatorului judiciar, este infirmată de chiar reprezentantul societăţii de lichidare judiciară desemnată cu lichidarea SC Uno Duo SRL Timişoara, martorul Gherga Cuznan care a declarat (fila 412 vol II dosar u.p.) că nu a intrat niciodată în posesia actelor contabile ale societăţii, întrucât inculpatul TG a refuzat să le pună a dispoziţie şi a refuzat orice cooperare pe parcursul lichidării judiciare. De altfel procedura falimentului s-a finalizat cu consecinţa atragerii răspunderii administratorilor.
Nesinceritatea inculpatului TG, care a mai susţinut că o parte din documentele contabile au fost ridicate în original de către DNA – Serviciul Teritorial Oradea, rezultă şi din adresa nr. 1454 din 13.12.2006 care a comunicat că din evidenţa contabilă a acestei societăţi au fost ridicate în original doar chitanţe fiscale emise de SC Robydor Service SRL Ploieşti şi SC Carmen SRL Reşiţa.
Această stare de fapt este confirmată şi de expertiza judiciară contabilă efectuată de expertul autorizat Bradea Maria, în cursul urmăririi penale, la solicitarea inculpatului MG.
Raportul de expertiză contabilă (vol III dosar urmărire penală) concluzionează că toate facturile emise de SC SC Cr Com SRL, SC S SRL, SC R SRL, SC T Serv SRL, SC Z Com SRL şi SC U SRL au fost înregistrate în evidenţa contabilă a SC SC CCom SRL şi că valoarea totală a acestor achiziţii este în sumă de 14.618.538.644 lei cu un TVA aferent în sumă de 2.187.210.309 lei, prejudiciu reţinut iniţial ca fiind valoarea TVA-ului aferent care nu este însă deductibil fiscal. În ceea ce priveşte modalitatea de plată a mărfurilor menţionate în aceste facturi s-a concluzionat că de regulă plata s-a făcut prin chitanţe şi ordine de plată, dar că nu a rezultat niciun document de decontare a facturilor emise de SC R SRL şi SC T Serv SRL, care potrivit raportului de expertiză figurează ca neachitate.
Audiat şi în faţa instanţei de fond, anterior extinderii procesului penal, inculpatul MG nu a recunoscut săvârşirea faptelor reţinute în sarcina sa, susţinând că în perioada cât a fost administrator, toată marfa achiziţionată de la cele 7 societăţi a existat în realitate, marfa menţionată în facturi fiind ulterior revândută, ambele operaţiuni şi de achiziţionare şi de vânzare fiind înregistrate în contabilitate, aspect care influenţează şi profitul şi TVA-ul. Inculpatul nu a putut preciza de ce societăţile pe numele cărora sunt emise facturile nu au putut prezenta facturi de achiziţie la rândul lor.
Inculpatul a mai susţinut că şi achiziţiile de la SC Z Com şi SC T Serv SRL (societăţi fantomă) sunt reale, că ar fi colaborat cu numitul Dumitru Nicolae (persoană inexistentă) şi că nu ştie cine anume a completat facturile emise de SC Z Com şi SC T Serv SRL (deşi în privinţa acestora s-a stabilit că aproape toate au fost completate de martorul GT, chiar la solicitarea inculpatului MG).
Inculpatul a mai declarat că toată marfa aferentă acestor facturi a fost achitată fie prin ordin de plată, fie prin chitanţe şi revândute în perioada în care a fost administrator, societăţile cumpărătoare achitând-o integral.
În mod corect s-a apreciat de către instanţa de fond că, în raport de probatoriul administrat în cauză, sunt dovedite faptele inculpaţilor MG şi TG, de evaziune fiscală, expuse anterior, fapte săvârşite în perioada martie 2001 – septembrie 2002, de a înregistra cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, având ca urmare deducerea ilegală a TVA de către SC SC CCom SRL, administrată de inculpatul MG.
Tot în mod corect s-a apreciat, în raport de succesiunea în timp a legilor, că Legea 87/1994 (în forma ei iniţială înainte de modificarea prin Legea 161/2003), în vigoare la data comiterii faptelor, este mai favorabilă în concret inculpaţilor decât cea prev. de art. 9 lit. c din Legea 241/2005 (pentru inculpaţii au fost trimişi în judecată), caracter mai favorabil raportat atât la limitele de pedeapsă mai mici (cuprinse între 6 luni şi 5 ani sau amendă), în raport de care a intervenit prescripţia specială a răspunderii penale în august 2011, cât şi în raport de cererile exprese ale inculpaţilor de a se constata intervenită o astfel de prescripţie.
Prin urmare, în mod corect, în baza art. 11 pct. 2 lit. b cu ref. la art. 10 lit. g C.p.p. a încetat procesul penal pornit împotriva inculpaţilor MG şi TG, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală prev. şi ped. de art. 13 din Legea 87/1994 cu aplic. art. 13 C.pen., sub forma autoratului, respectiv a complicităţii, apărările inculpaţilor în sensul că şi în această ipoteză ar fi trebuit reţinută încadrarea juridică în vigoare la acest moment (art. 9 lit. c din Legea 241/2005), dar cu aplicarea art. 13 C.pen., pe motiv că nu se poate face referire la o incriminare abrogată, fiind nefondată, cât timp, prin aplicarea legii penale mai favorabile se ajunge tocmai la o „extraactivitate” a legii.
În mod corect s-a dispus aceeaşi soluţie de încetare a procesului penal faţă de inculpatul MG şi pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, faţă de inculpatul TG şi sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată şi faţă de inculpatul CI pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, fapte pentru care inculpaţii au fost trimişi în judecată prin rechizitoriu.
În cauză, partea civilă ANAF Bucureşti a declarat apel cu privire la modul de soluţionare a pretenţiilor civile de către instanţa de fond, solicitând, fără vreo motivare, obligarea inculpatului MG la plata în întregime a pretenţiilor solicitate, în cuantum de 217.567,2 lei reprezentând valoarea TVA pe care SC SC CCom SRL a dedus-o în mod nelegal prin achiziţiile fictive înregistrate în contabilitate.
Probatoriul administrat în cauză, analizat anterior, confirmă înregistrarea în contabilitatea SC SC CCom SRL a celor 61 de facturi fiscale care nu reflectă operaţiuni reale, raportul de expertiză contabilă efectuat în cursul urmăririi penale şi anexele concluzionând că prin înregistrarea în contabilitate a acestor facturi fiscale, a fost denaturată obligaţia de plată a TVA de către SC SC CCom SRL, fiind înregistrat în mod nereal TVA de dedus în valoare totală de 217.567,2 lei, care reprezintă totalul TVA aferent facturilor menţionate anterior.
Din cuprinsul aceluiaşi raport de expertiză contabilă, rezultă însă că în contabilitatea SC SC CCom SRL au fost înregistrate şi facturi care atestă vânzarea mărfurilor achiziţionate prin cele 61 de facturi, vânzare care, pornind de la împrejurarea că achiziţiile sunt fictive, are acelaşi caracter. În acest mod, prin înregistrarea în contabilitate şi a unor facturi care atestă în mod nereal vânzarea aceloraşi mărfuri, s-a ajuns în situaţia ca, scriptic, SC SC Csă aibă şi TVA de colectat, între TVA-ul de dedus şi cel colectat existând o echivalenţă cu excepţia a 2 facturi de achiziţii (ce figurau ca emise de SC S SRL nr. 8270838/28.04.2002 şi 8270837/27.04.2002), care nu au echivalent de ieşire.
Procedându-se în acest mod, s-a realizat o denaturare artificială atât a TVA-ului de dedus (aferent facturilor de achiziţii) cât şi a TVA-ului de colectat (aferent facturilor de vânzare). Operând între cele două compensarea, în mod corect s-a apreciat de către instanţa de fond că prejudiciul cauzat bugetului de stat s-a limitat la diferenţa dintre TVA-ul de dedus şi TVA-ul de colectat, diferenţă în sumă de 13.243 lei. Numai în această limită prejudiciul este unul efectiv, putând sta la baza antrenării răspunderii civile delictuale a inculpatului.
În raport de considerentele expuse, alăturate celor reţinute de instanţa de fond, se impune respingerea apelului părţii civile.
Probele expuse anterior, dovedesc şi existenţa infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, sub forma autoratului pentru inculpatul MG şi sub forma complicităţii pentru inculpaţii TG şi CI.
Infracţiunea de delapidare constă în aceea că, pe parcursul anilor 2001-2002, inculpatul MG (în calitate de administrator şi asociat al SC SC CCom SRL Oradea), beneficiind de complicitatea inculpaţilor TG (în calitate de administrator al SC Uno Duo SRL) şi CI (în calitate de administrator al SC SC Cr Com SRL şi SC S SRL), sub pretextul plăţii a 46 din cele 61 facturi fiscale care atestau achiziţii fictive de către SC SC CCom SRL, şi-a însuşit sumă totală de 654.059,7 lei din conturile SC C, virând aceste sume fie prin ordine de plată, fie efectuând plăţi în numerar, fie întocmind proces verbal de compensare, cu SC SC Cr SRL, SC S SRL, SC Z Com SRL şi SC Uno Duo SRL.
Probatoriul administrat în cauză, analizat deja, susţine caracterul fictiv al achiziţiilor atestate de cele 61 de facturi fiscale, de la SC SC Cr Com SRL, SC S SRL, SC R SRL, SC T Serv SRL, SC Z Com SRL şi SC Uno Duo SRL, în valoare totală de 1.461.853,86 lei, facturi fiscale înregistrate în contabilitatea SC SC CCom SRL din dispoziţia inculpatului MG.
Caracterul fictiv al acestora a determinat lipsa oricărei obligaţii de plată a contravalorii lor.
Cu toate acestea, înscrisurile contabile şi raportul de expertiză contabilă dovedesc că un număr de 46 de facturi fiscale din cele 61 au fost achitate de SC SC CCom SRL (cu excepţia facturilor emise de SC R SRL – 7 facturi cu valoare totală de 276.029,9 lei şi de SC T SRL – 8 facturi cu valoare totală de 137.116,6 lei), prin ordin de plată, chitanţe sau compensare.
Astfel, în cazul celor 12 facturi emise de SC Cr SRL în valoare totală de 211.464,3 lei există documente de plată pentru suma de 103.652,4 lei din care 58.512,4 lei prin ordine de plată, sume care au ajuns în final la inculpatul MG, inculpatul CI însuşi, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, arătând că el nu a încasat contravaloarea facturilor, în ciuda chitanţelor emise în acest sens.
În condiţiile în care inculpatul CI activa în domeniul relaţiilor comerciale din anul 1994, fiind administrator de firmă încă din acel an, cunoscând responsabilităţile legate de administrarea unei societăţi comerciale, nu poate invoca lipsa intenţiei cu care l-a ajutat pe inculpatul MG, prin întocmirea celor 12 facturi fiscale care consemnau operaţiuni comerciale fictive, caracter ficitv pe care inculpatul CI însuşi, în declaraţia dată în cursul urmăririi penale, l-a cunoscut. O astfel de intenţie rezultă mai mult decât evident inclusiv din faptul că inculpatul MG a fost cel care i-a dictat conţinutul acestora dar şi din împrejurarea că CI însuşi a recunoscut inclusiv scopul pentru care toate aceste operaţiuni i-au fost solicitate de către inculpatul MG, anume pentru ,,a-şi regla evidenţa contabilă”.
Un alt argument care susţine intenţia inculpatului CI în ajutorul dat inculpatului MG în realizarea delapidării, este faptul că facturile fiscale au fost emise de CI în numele SC SC Cr SRL, în intervalul 01.06.2001-31.08.2001, interval de timp în care el însuşi deţinea scriptic, calitatea de administrator al SC SC CCom SRL, beneficiara facturilor fiscale, calitate pe care inculpatul a deţinut-o în perioada 02.02.1998-11.02.2002.
Acceptând, la cererea inculpatului MG, emiterea, după dictare, a 12 facturi fiscale care consemnau vânzări fictive din partea SC SC Cr SRL către SC SC CCom SRL, cunoscând că prin emiterea acestora se năştea o creanţă a SC SC Cr SRL faţă de SC SC CCom SRL, cunoscând că acest ajutor pe care i l-a acordat inculpatului MG a avut ca scop „reglarea” evidenţei contabile a SC C, faţă de toate acestea, inculpatul CI şi-a dat seama, cel puţin, că sumele inserate în facturile fiscale pe care el le-a emis în numele SC SC Cr SRL şi în favoarea SC SC CCom SRL, înregistrate în contabilitatea acestei din urmă societăţi, se impun a fi descărcate contabil, prin plata acestora către emitentul facturilor fiscale, plată pe care el însuşi recunoaşte că nu a primit-o, în ciuda chitanţelor emise în acest sens.
Chiar dacă inculpatul CI ar fi avut doar anumite îndoieli legate de modul în care urmau să fie descărcate sumele respective din conturile SC SC CCom SRL, ar fi trebuit să întreprindă demersuri, să ia măsuri şi să se informeze temeinic în legătură cu scopul acestor operaţiuni, demersuri care, lipsind cu desăvârşire, determină Tribunalul să concluzioneze că acesta a avut o intenţie, cel puţin indirectă, de a-l ajuta pe inculpatul MG în delapidarea SC SC CCom SRL cu aceste sume, cu atât mai mult cu cât între cei doi a existat o relaţie de prietenie în perioada faptelor, relaţie în baza căreia a şi acceptat calitatea de administrator scriptic al SC SC CCom SRL.
Intenţia inculpatului CI de a-l ajuta pe inculpatul MG în delapidarea SC SC CCom SRL este la fel de neechivocă şi în cazul celor 12 facturi fiscale emise de acelaşi inculpat în numele SC S SRL, facturi fiscale achitate prin chitanţe (în numerar – suma de 44.000 lei) şi prin compensare (pentru suma de 56.084,9 lei).
Aceste facturi fiscale figurează ca fiind emise în intervalul 01.04.2002-18.09.2002, perioadă în care inculpatul CI preluase de la martorul Hamati Ghassan, SC S SRL, deşi nici anterior, nici ulterior preluării SC S SRL de către inculpatul CI, această societate nu a avut relaţii comerciale cu SC SC CCom SRL, împrejurare confirmată fără echivoc atât martorul Hamati Ghassan cât şi inculpatul CI.
Cu toate acestea, în intervalul 16.04.2002-28.06.2002, sunt emise un număr de 15 chitanţe de plată a acestor facturi fiscale în sumă totală de 44.000 lei şi un proces verbal de compensare emis în 29.06.2002 pentru 56.084,9 lei, fiind efectuate, din conturile SC SC CCom SRL, plăţi zilnice către această societate, dovadă fiind că din cele 16 chitanţe de plată, 14 sunt emise cu regularitate zilnică, în intervalul 16.04.2002-29.04.2002.
Faptul că sumele de bani reprezentând plata acestor facturi fiscale, precum şi cele descărcate contabil prin intermediul procesului verbal de compensare, au fost însuşite de inculpatul MG rezultă inclusiv din declaraţia aceluiaşi inculpat CI, dată în cursul urmăririi penale, acesta arătând că a completat acele facturi la solicitarea inculpatului MG, că între cele două societăţi nu existau relaţii comerciale, că facturile nu sunt reale şi că nu a încasat contravaloarea respectivelor mărfuri. Mai mult decât atât, a mai arătat că în ziua în care a completat facturile pe numele SC S SRL i-a înmânat inculpatului MG, în alb, şi un bloc de facturi fiscale ale aceleiaşi societăţi.
Procedând în acest mod, în condiţiile în care procedase în mod similar şi pe relaţia SC SC Cr SRL-SC SC CCom SRL, intenţia inculpatului CI în a-l ajuta pe inculpatul MG în delapidarea SC SC CCom SRL este evidentă.
Delapidarea de către inculpatul MG a SC SC CCom SRL, cu sumele reprezentând plata celor 16 facturi fiscale emise în numele SC Z Com SRL, este la fel de neechivocă, în condiţiile în care SC Z Com SRL este o societate de tip ,,fantomă”, care a figurat ca fiind administrată de Dumitru Nicolae ns. la data de 21.04.1964 în Bucureşti, posesor al BI seria GR nr. 075521, persoană care în realitate nu există cu aceste date (care aparţin altei persoane), societatea având sediu declarat la o adresă la care locuiau însă alte persoane (care au precizat că niciodată la adresa respectivă nu a figurat sediul societăţii Z Com SRL), societate care a mai fost folosită de inculpatul MG şi în cauza în care acesta a fost condamnat definitiv alături de inculpatul TG (dosar nr 1312/111/2006 al Tribunalului Bihor).
Acest aspect a fost constatat şi în hotărârea de condamnare a acestora în dosar nr 1312/111/2006 al Tribunalului Bihor, în care s-a reţinut că soţia inculpatului M a fost cea care, în perioada care era funcţionar în cadrul Băncii Transilvania – Sucursala Oradea, a operat deschiderea de cont a SC Z Com SRL Bucureşti, deschiderea de cont a persoanei fizice Tole Radu, a operat pe calculator şi a dat mesaje către casierie pentru ridicări numerar de către Tole Radu şi a efectuat majoritatea operaţiunilor bancare de virare sume de bani între societăţile comerciale controlate de inculpatul MG.
Şi în prezenta cauză, documentele contabile şi raportul de expertiză contabilă efectuat în cursul urmăririi penale, confirmă că SC SC CCom SRL a achitat, prin ordine de plată la aceeaşi bancă, suma de 247.266,4 lei, pentru plata facturilor fiscale emise în numele SC Z Com SRL, sume care în realitate, prin modalitatea descrisă, au fost însuşite de inculpatul MG.
Martorul Tole Radu confirmă neechivoc acelaşi aspect, în faţa instanţei de fond (fila 437) arătând că nu-i cunoaşte pe inculpaţi, că nu are nicio legătură cu SC Z Com SRL, că nu a ridicat niciodată bani de la Banca Transilvania şi că, inclusiv în cauza anterior citată, verificându-se înregistrările video ale băncii, s-a constatat că există o diferenţă mare între constituţia sa şi cea a persoanei care ridicase probabil banii din cont.
Probele administrate în cauză confirmă delapidarea SC SC CCom SRL şi cu sumele reprezentând plata contravalorii celor 6 facturi fiscale emise de SC Uno Duo SRL, în valoare totală de 203.056 lei, faptă săvârşită de inculpatul MG cu complicitatea inculpatului TG.
În cazul acestei societăţi, probele administrate în cauză au dovedit că s-au făcut plăţi peste contravaloarea celor şase facturi fiscale, instanţa nefiind însă sesizată decât prin raportare la acestea şase.
Alături de documentele contabile şi raportul de expertiză contabilă efectuat în cursul urmăririi penale, care confirmă plăţile efective făcute de SC SC CCom SRL către SC Uno Duo SRL, aceste plăţi sunt confirmate explicit de ambii inculpaţi (MG şi TG), care însă au arătat că aceste plăţi au avut la bază operaţiuni comerciale reale nu fictive.
Contribuţia inculpatului TG, cu intenţie, la delapidarea SC SC CCom SRL de către inculpatul MG, rezultă chiar din declaraţiile acestuia date pe parcursul procesului, în care a recunoscut emiterea celor 6 facturi fiscale, dar şi încasarea lor. Ceea ce nu a recunoscut acesta, este caracterul fictiv al operaţiunilor comerciale consemnate în acestea şi destinaţia finală a plăţilor efectuate de inculpatul MG.
Caracterul fictiv al operaţiunilor rezultă însă din declaraţiile martorei Moraru Camelia, din cuprinsul cărora rezultă că operaţiunile consemnate în cele 6 facturi fiscale sunt fictive, că facturile au fost completate la dictarea inculpatului TG, că era imposibil ca cisternele societăţii să transporte cantitatea de carburant din acele facturi fiscale şi că nu-şi aminteşte să fi văzut facturi de transport mijloace de transport ale altor societăţi (contrazicând în acest fel susţinerilor inculpatului Telescu din faţa instanţei de apel). Şi martorul Radu Doru confirmă aceleaşi aspecte, arătând că deşi figurează ca delegat pe una dintre facturi, el nu a efectuat transporturile de anvelope, conducând un mijloc de transport care nu avea nici măcar capacitatea de a transporta marfa menţionată în factură.
Cu toate acestea, din conturile SC SC CCom SRL, sub pretextul plăţii acestora, inculpatul MG şi-a însuşit sumele de bani reprezentând contravaloarea lor, ieşirea banilor din conturile SC SC Cfiind confirmată de inculpatul MG (care a arătat însă că ieşirile au vizat plata acestor facturi care consemnau operaţiuni reale), rezultând şi din cuprinsul celor 5 chitanţe de plată (emise în perioada 08.04.2002-19.04.2002) cât şi din cuprinsul raportului de expertiză contabilă efectuat în cursul urmăririi penale (vol III, f 39, dosar urmărire penală).
De altfel, pentru a împiedica urmărirea traseului sumelor de bani scoase din conturile SC SC CCom SRL, inculpatul TG a refuzat să pună la dispoziţia organelor judiciare şi a lichidatorilor judiciari documentele contabile ale societăţii, invocând că acestea s-ar găsi în posesia acestora, aspect contrazis însă de probele expuse anterior.
Modul de operare al celor doi inculpaţi nu a fost singular. De remarcat în acest sens, că în hotărârea de condamnare a acestora în dosar nr 1312/111/2006 al Tribunalului Bihor, s-a reţinut că în aceeaşi perioadă, în evidenţa contabilă a SC SC Cşi SC Euromaster SRL Oradea (firme controlate de inculpatul MG) s-a înregistrat achiziţia fictivă a unor cantităţi mari de deşeuri metalice de la SC Cameleon SRL Timişoara (firmă controlată de inculpatul TG), atât SC SC Ccât şi SC Euromaster figurând cu plăţi către această societate.
Tribunalul mai reţine că cele 5 chitanţe emise în prezenta cauză atestă plata de către SC SC CCom SRL, a sumei totale de 336.050,7 lei (sumă reţinută ca fiind plătită şi de raportul de expertiză contabilă), adică a unor sume mai mari decât contravaloarea celor 6 facturi, cu valoare totală de 203.056 lei, în raport de care instanţa de fond a fost sesizată conform art 336 C.pr.pen., în relaţia cu SC Uno Duo SRL, cu infracţiunea de delapidare, ceea ce impune ca numai în această limită să se dispună confiscarea de la inculpatul MG. Sub acest aspect, apelul declarat de inculpatul MG se impune a fi admis.
Din cuprinsul tuturor acestor probe rezultă că sumele de bani „plătite” în baza facturilor ce au atestat operaţiuni fictive, au ajuns la inculpatul MG prin conturile societăţilor interpuse, banii fiind ridicaţi în numerar din conturi la scurt timp după data plăţii (cazul plăţilor făcute în conturile SC Z Com SRL de unde banii au fost ridicaţi de o altă persoană decât persoana care teoretic avea specimen de semnătură pentru contul SC Z Com SRL – martorul Tole Radu, care cu ocazia audierii a afirmat că nu are nicio legătură cu firma respectivă, fila 437) sau au fost viraţi în contul altei societăţi decât cel al beneficiarului plăţii trecut pe ordinul de plată (filele 83-85 vol. II dosar u.p. unde se menţionează ca şi beneficiar SC SC Cr SRL, dar se trece contul 10-993770 care aparţine unei alte societăţi SC Patrol Service SRL – conform adresei nr. 930633 din 30.01.2012 comunicată de Unicredit Ţiriac Bank).
Însuşirea respectivelor sume de bani achitate prin ordine de plată este dovedită în condiţiile în care inculpatul MG ştia că plăţile sunt nedatorate (el fiind în toată perioada comiterii faptelor fie administrator de fapt, fie administrator de drept al SC SC CSRL), el solicitând facturile respective pentru înregistrarea în contabilitate.
În ceea ce priveşte plăţile făcute prin chitanţe, însuşirea banilor de către inculpatul MG este mult mai simplă, deoarece concomitent cu înregistrarea chitanţelor în contabilitatea SC SC CCom SRL, din casieria firmei se ridica suma respectivă pe care o înlocuia cu chitanţa care atesta plata, plată care nu era însă datorată.
Tribunalul mai reţine că realitatea sumelor scoase de către inculpatul MG din conturile SC SC CCom SRL, pentru plata celor 46 facturi fiscale, este confirmată nu doar de probele expuse anterior, ci şi de declaraţiile inculpatului MG, care a arătat că aceste plăţi au fost reale, motivate de caracterul real al achiziţiilor, caracter care însă este contrazis de ansamblul probatoriului administrat în cauză.
Din moment ce aceste 46 de facturi fiscale care s-au înregistrat în contabilitate nu reflectau operaţiuni reale, SC SC CCom SRL nu avea nicio obligaţie de plată a acelor facturi.
Cu toate acestea, inculpatul MG a scos din conturile SC SC CCom SRL sumele de bani, reprezentând contravaloarea acestora, cu titlu de plată a acestor facturi fiscale, sume care au ieşit astfel din patrimoniul SC SC CCom SRL, fiind însuşite de inculpatul MG în interes personal, operaţiuni realizate, în cazul SC SC Cr Com SRL şi SC S SRL cu complicitatea inculpatului CI şi în cazul SC Uno Duo SRL cu complicitatea inculpatului Telesc Gheorghe.
Contrar motivelor de apel, Tribunalul apreciază că această faptă a inculpatului MG întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, atât sub aspect obiectiv (existând o însuşire a unor sume de bani din conturile societăţii) cât şi sub aspect subiectiv (însuşirea s-a realizat cu intenţie, în baza unui plan prestabilit de altfel), dar şi sub aspectul subiectului activ (delapidarea săvârşindu-se de gestionarul sau administratorul bunurilor delapidate, gestionar sau administrator care poate fi de fapt sau de drept, indiferent de cine este acţionar al societăţii delapidate), caracterul continuat al faptei fiind determinat de folosirea, în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a unui mod de operare identic, determinat pe de-o parte de înregistrarea în contabilitate a achiziţiilor fictive şi pe de altă parte, de însuşirea, la diferite intervale de timp (de fiecare dată când s-a efectuat o plată aferentă celor 46 de facturi fiscale), a banilor, sub pretextul plăţii acestor facturi fiscale.
Modul în care a acţionat inculpatul MG, intervalul de timp în care activitatea infracţională s-a desfăşurat, faptul că a apelat la apropiaţi în acest scop (la inculpatul CI chiar pentru a figura scriptic ca fiind administratorul SC SC CCom SRL), împrejurarea că au fost folosite societăţi tip fantomă care au fost folosite de acelaşi inculpat anterior, într-o altă cauză în care a fost condamnat definitiv, sunt tot atâtea argumente suplimentare din care rezultă aplicabilitatea în prezenta cauză, a prev art 41 alin 2 C.pen.
În raport de situaţia de fapt expusă, nici cererile privind schimbarea încadrării juridice formulate în faţa instanţei de fond nu sunt întemeiate.
Cu privire la incidenţa art. 36 din Legea 345/2002, Tribunalul reţine pe de-o parte că această normă a fost abrogată prin art 298 din Legea nr 571/2003, ca atare nu se poate vorbi de o schimbare a încadrării juridice şi că, pe de altă parte, în raport de conţinutul constitutiv al acestei infracţiuni (în vigoare la data faptelor), care se realiza sub aspectul laturii obiective prin determinarea cu rea credinţă a taxei pe valoare adăugată de rambursat şi obţinerea nelegală a acesteia, instanţa de fond nu a fost sesizată prin extindere cu o astfel de faptă, cu totul distinctă de altfel de cea de delapidare.
Nici cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în infracţiunea prev. de art. 272 din Legea 31/1990 sau în art. 272 din Legea 31/1990 cu aplic. art. 41 alin. 2 C.penal, nu este întemeiată, întrucât concursul de norme, ambele în vigoare, este tranşat de art. 281 din Legea 31/1990, potrivit căruia, dacă faptele incriminate în legea specială constituie, potrivit Codului penal, infracţiuni mai grave, se pedepsesc în condiţiile şi cu sancţiunile acolo prevăzute.
Nici cererea de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în infracţiunea de spălare de bani prev. şi ped. de art. 29 lit. a din Legea nr 655/2002 sau în cea prev. de art. 29 lit. b din aceeaşi lege, nu este întemeiată, pentru că la momentul săvârşirii faptelor (2001- septembrie 2002) Legea nr 655/2002 nu era în vigoare (această lege intrând în vigoare la data de 12.12.2002). În plus, în raport de conţinutul constitutiv al unei astfel de infracţiuni în vigoare la data faptelor, există o diferenţă evidentă între această infracţiune şi infracţiunea de delapidare, cu aceasta din urmă instanţa de fond fiind sesizată prin extindere.
Nici apărările inculpatului MG legate de faptul că infracţiunea de evaziune fiscală nu poate subzista în concurs cu infracţiunea de delapidare nu poate fi reţinută. Înregistrarea în contabilitate a unor operaţiuni nereale având ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei şi a contribuţiei, diminuării taxelor şi impozitelor nu exclude însuşirea sau folosirea, în interes personal, din conturile aceleiaşi societăţi, a unor sume de bani. Dimpotrivă, din modul în care s-a conceput şi realizat activitatea infracţională a inculpatului MG, rezultă că în prezenta cauză, infracţiunea de evaziune fiscală a fost mijlocul prin care s-a urmărit realizarea infracţiunii de delapidare, ca infracţiune scop.
Sunt întemeiate însă criticile referitoare la omisiunea instanţei de fond de a reţine, la stabilirea încadrării juridice, şi a alin 1 a infracţiunii de delapidare.
Încadrarea juridică implică stabilirea textului de lege care prevede şi sancţionează fapta ce face obiectul cauzei, cu referire la forma infracţiunii şi cu referire la forma participaţiei penale.
Prin stabilirea textului de lege care prevede şi sancţionează fapta se înţelege arătarea atât a normei de bază, cât şi a celei care sancţionează forma agravată a infracţiunii, stabilirea temeiului juridic al răspunderii penale presupunând identificarea, în cadrul încadrării juridice, a tuturor elementelor care stabilesc un astfel de temei.
Pentru aceleaşi raţiuni, soluţia se impune şi în situaţia în care infracţiunea cunoaşte mai multe forme agravante, fie cu acelaşi efect (de exemplu variantele agravate de la art 175 C.pen., sau cele de la alin 1 şi 2 ale art 209 C.pen.) fie cu efect succesiv de agravare a pedepsei (de exemplu, variantele de la alin 1, 3 şi 4 ale art 209 C.pen.).
În toate aceste ipoteze, corecta încadrare juridică presupune indicarea nu doar a formei celei mai grave, ci şi a tuturor celorlalte care o preced.
Faţă de considerentele expuse, cum conţinutul constitutiv al infracţiunii de delapidare se regăseşte la alin 1 a art 2151 C.pen., acest alineat trebuie să se regăsească, alături de cel care stabileşte forma agravată, în încadrarea juridică, încadrare care reprezintă temeiul juridic al răspunderii penale a inculpaţilor.
Prin urmare, Tribunalul urmează să procedeze la schimbarea încadrării juridice stabilită de instanţa de fond faţă de fiecare inculpat, în sensul reţinerii şi a alineatului 1 a art 2151 C.pen., ceea ce presupune, stabilirea unei soluţii de condamnare în raport de această încadrare juridică.
În consecinţă, va înlătura dispoziţia instanţei de fond de condamnare a inculpatului MG pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 2151 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., dispoziţia instanţei de fond de condamnare a inculpatului TG pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 26 rap. la art. 2151 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. şi dispoziţia instanţei de fond de condamnare a inculpatului CI pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 26 rap. la art. 2151 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., precum şi dispoziţiile instanţei de fond de aplicare a pedepselor complementare şi accesorii în raport de aceste infracţiuni.
În baza art 334 C.pr.pen., va schimba încadrarea juridică dată faptei inculpatului MG de către instanţa de fond (pentru care s-a extins procesul penal) din infracţiunea prev de art. 2151 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. în infracţiunea prev de art. 2151 alin. 1 şi 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.
În baza art 334 C.pr.pen., va schimba încadrarea juridică dată faptei inculpatului TG de către instanţa de fond (pentru care s-a extins procesul penal) din infracţiunea prev de art. 26 rap. la art. 2151 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. în infracţiunea prev de art. 26 rap. la art. 2151 alin. 1 şi 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.
În baza art 334 C.pr.pen., va schimba încadrarea juridică dată faptei inculpatului CI de către instanţa de fond (pentru care s-a extins procesul penal) din infracţiunea prev de art. 26 rap. la art. 2151 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. în infracţiunea prev de art. 26 rap. la art. 2151 alin. 1 şi 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen.
La stabilirea şi individualizarea pedepselor, Tribunalul va avea în vedere modul în care activitatea infracţională a fost concepută şi realizată (delapidarea unor sume de bani din conturile unei societăţi, apelându-se la alte societăţi tip fantomă sau la societăţi dispuse – prin administratorii lor, inculpaţii TG şi CI, apropiaţi ai inculpatului MG – să emită facturi fiscale care să ateste vânzări fictive de produse fără a le mai solicita la plată sau invalida), durata de timp în care ea s-a desfăşurat (2001-2002), caracterul prestabilit, organizat şi complex al acesteia (activitatea infracţională presupunând însuşirea sumelor sub pretextul plăţii a 46 facturi fiscale, fie prin viramente bancare, fie prin compensări, fie prin ridicări în numerar), cuantumul prejudiciului cauzat (654.059,7 lei, sumă care se impune a fi confiscată având în vedere că între timp firma prejudiciată SC SC CCom SRL a fost radiată), atitudinea procesuală a inculpaţilor (inculpatul CI recunoscând în faza de urmărire penală săvârşirea faptelor, în faţa instanţei de fond negându-le, refuzând să se mai prezinte pentru a da declaraţii suplimentare în legătură cu fapta pentru care s-a extins procesul penal, în faţa instanţei de apel exprimându-şi dreptul la tăcere; inculpatul MG negând constant săvârşirea faptelor, recunoscând doar că a plătit toate acele facturi fiscale, care însă ar fi consemnat operaţiuni reale, refuzând şi el să se mai prezinte în faţa instanţei de fond pentru a da declaraţii suplimentare în legătură cu fapta pentru care s-a extins procesul penal, după care, în faţa instanţei de apel şi-a exprimat dreptul la tăcere – drept exprimat în raport de instanţa de apel, arătând că doreşte să dea declaraţii doar în faţa instanţei de fond; inculpatul TG dând declaraţii de nerecunoaştere şi mincinoase cu privire la locul în care se găseşte evidenţa societăţii în cursul urmăririi penale, sustrăgându-se de la judecata în fond, dând declaraţii nesincere în faţa instanţei de apel), atitudine concretizată şi în dorinţa lor constantă de a se tergiversa judecata în faţa instanţei de fond, dar şi faptul că inculpaţii s-au implicat în activitatea infracţională, în baza relaţiilor de prietenie şi încredere reciprocă (inculpatul CI acceptând chiar să figureze ca administrator scriptic al societăţii delapidate o perioadă de timp, inculpaţii M şi Telescu fiind de altfel condamnaţi definitiv într-o altă cauză, pentru infracţiuni economice, fapte săvârşite de aceştia în participaţie penală).
În prezenţa unor astfel de elemente, în condiţiile în care inculpatul MG este condamnat definitiv pentru infracţiuni concurente şi în lipsa altor elemente convingătoare, este nesustenabilă reţinerea circumstanţei atenuante a bunei conduite şi a vreunei circumstanţe atenuante judiciare.
De altfel, definitoriu pentru caracterizarea inculpatului MG este pasajul expus de martorul GT care a arătat că „l-am întrebat de ce tocmai mie îmi cere să completez acele documente când pentru el lucrau încă alte două sau trei persoane la contabilitate, la care reţin foarte bine că mi-a dat următorul răspuns: scrie ca să vezi cum se câştigă banii, nu cum faci tu”.
Faţă de toate aceste criterii, va condamna pe inculpaţii MG, CI şi TG, la o pedeapsă de câte 10 ani închisoare, pentru infracţiunile pentru care a fost extins procesul penal, potrivit încadrării juridice dată acestora de instanţa de apel, aplicându-le acestora şi pedepsele complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b şi c C.pen. pe o durată de 5 ani şi pedepsele accesorii a interzicerii aceloraşi drepturi pe durata executării pedepselor principale.
În raport de toate considerentele expuse, în baza art. 379 pct. 1 lit. b C.pr.pen. va respinge ca nefondat apelul declarat de partea civilă A.N.A.F. Bucureşti împotriva s.pen. nr. 1697/27.12.2012 pronunţată de Judecătoria Oradea.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a C.pr.pen., va admite apelurile declarate de inculpaţii MG, TG şi CI împotriva aceleiaşi sentinţe penale, pe care o va modifica în sensul că:
Va înlătura dispoziţia instanţei de fond de condamnare a inculpatului MG pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 2151 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., dispoziţia instanţei de fond de condamnare a inculpatului TG pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 26 rap. la art. 2151 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. şi dispoziţia instanţei de fond de condamnare a inculpatului CI pentru săvârşirea infracţiunii prev de art. 26 rap. la art. 2151 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., precum şi dispoziţiile instanţei de fond de aplicare a pedepselor complementare şi accesorii în raport de aceste infracţiuni.
În baza art 334 C.pr.pen., va schimba încadrarea juridică dată faptei inculpatului MG de către instanţa de fond (pentru care s-a extins procesul penal) din infracţiunea prev de art. 2151 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. în infracţiunea prev de art. 2151 alin. 1 şi 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., text în baza căruia va condamna pe inculpatul MG la pedeapsa de 10 ani închisoare şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b şi c C.pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 65 alin. 2 C.pen.
În baza art 334 C.pr.pen., va schimba încadrarea juridică dată faptei inculpatului TG de către instanţa de fond (pentru care s-a extins procesul penal) din infracţiunea prev de art. 26 rap. la art. 2151 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. în infracţiunea prev de art. 26 rap. la art. 2151 alin. 1 şi 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., text în baza căruia va condamna pe inculpatul TG la pedeapsa de 10 ani închisoare şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b şi c C.pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 65 alin. 2 C.pen.
În baza art 334 C.pr.pen., va schimba încadrarea juridică dată faptei inculpatului CI de către instanţa de fond (pentru care s-a extins procesul penal) din infracţiunea prev de art. 26 rap. la art. 2151 alin. 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen. în infracţiunea prev de art. 26 rap. la art. 2151 alin. 1 şi 2 C.pen. cu aplic. art. 41 alin. 2 C.pen., text în baza căruia va condamna pe inculpatul CI, la pedeapsa de 10 ani închisoare şi aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b şi c C.pen. pe o durată de 5 ani, conform art. 65 alin. 2 C.pen.
În baza art. 71 alin. 2 cp., va aplica inculpaţilor pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II, b şi c C.pen., pe durata executării pedepselor principale.
Va reduce cuantumul sumei confiscate în favoarea statului de la inculpatul MG de la 787.054,63 lei la suma de 654.059,7 lei.
Va menţine restul dispoziţiilor sentinţei apelate.
În baza art 192 alin 2 C.pr.pen., va obliga partea civilă A.N.A.F. Bucureşti la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare în apel, restul cheltuielilor judiciare în apel rămânând în sarcina statului, în baza art 192 alin 3 C.pr.pen.
În conformitate cu art 189 alin 2 C.pr.pen., va dispune plata din fondurile Ministerului Justiţiei către Baroul Bihor a sumei de 300 lei cu titlu de onorariu apărător din oficiu, av. Sarca Laura, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr 3408 din 06.08.20131.
