Art 194 cp


SENTINŢA PENALA NR. 164 din 17 Februarie 2009

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea nr.2945/P/2006 s-a dispus trimiterea in judecată a inculpatului …, , pentru săvârşirea a trei infracţiuni prev. şi ped. de artt-.194 alin.1 şi 2 Cod penal cu aplic.art.41 alin-.2 – art-.42 cod penal şi pentru săvârşirea unei infracţiuni prev. de art.194 al.1 şi 2 cod penal, toate cu aplic. Art.33 lit.a cod penal.

S-a reţinut, in esenţă, prin actul de sesizare al instanţei in sarcina inculpatului, că acesta le-a constrâns cu ameninţarea dării în vileag a unor fapte compromiţătoare pe numitele .. să întreţină relaţii sexuale cu acesta cât si cu alţi cunoscuţi de-ai săi.

Situaţia de fapt din rechizitoriu s-a stabilit in baza declaraţiilor părţilor vătămate şi a depoziţiilor martorilor.

Nici in cursul urmăririi penale si nici in cursul cercetării judecătoreşti, pârtile vătămate nu s-au constituit părţi civile in cauză.

In cursul cercetării judecătoreşti, au fost audiate părţile … care şi-au menţinut declaraţiile date in cursul urmăririi penale.

Au fost audiaţi martorii: ..precum şi …, care şi-au menţinut declaraţiile date in cursul urmăririi penale.

Întrucât inculpatul nu a înţeles să dea declaraţie in cadrul cercetării judecătoreşti, în conf, cu dispoziţiile art.325 alin.2 cod proc.penală s-a dat citire declaraţie date de către acesta in cursul urmăririi penale.

Având in vedere imposibilitatea audierii unor martori, in considerarea faptul că din procesele-verbale de executare a mandatelor de aducere s rezultat că martorii sunt plecaţi din ţară, s-a dat citire declaraţiile date de către martorii: … şi …, în cursul urmăririi penale, iar reprezentantul Parchetului a renunţat la audierea celorlalţi martori propuşi prin actul de sesizare, instanţa luând act de aceasta con fart.329 cod proc. penală.

Analizând cauza in raport cu probele administrate, instanţa reţine următoarele:

În perioada 31-10-2005 – 24-03-2006 inculpatul .. a fost înscris la un curs de formare profesionala din cadrul Grupului şcolar Anghel Saligny. În aceste împrejurări le-a cunoscut pe numitele …, eleve la aceeaşi instituţie de învăţământ. Într-una din zilele lunilor octombrie-noiembrie 2005, inculpatul a convins-o pe numita … că meargă cu el intr-un bar pentru a face consumaţie. Din bar s-au deplasat la locuinţa inculpatului unde acesta a început să o şantajeze cu existenta unor lucruri compromiţătoare pe care le va dezvălui părinţilor ei dacă aceasta nu acceptă să întreţină raporturi sexuale cu el, respectiv inculpatul i-a spus numitei … că el cunoaşte faptul că aceasta a întreţinut anterior raporturi sexuale cu alţi bărbaţi, dacă nu acceptă să întreţină şi cu el raporturi sexuale, va face cunoscut părinţilor săi comportamentul acesteia.

Sub această constrângere, inculpatul a condus-o pe numita … in boxa de la subsolul imobilului si a întreţinut cu ea un raport sexual.

După aproximativ o săptămână, inculpatul le-a acostat pe numitele …si le-a condus la domiciliul său unde au venit si numiţii …. În apartamentul său, inculpatul i-a solicitat numitului … să-i facă o fotografie cu telefonul mobil în timp ce o săruta pe numita …. Deşi iniţial a refuzat, în cele din urmă … a acceptat ca inculpatul să o sărute, întrucât acesta i-a promis că o va lăsa în pace. La scurt timp, numita … a părăsit apartamentul după care inculpatul a constrâns-o pe numita … să întreţină raporturi sexuale cu el, in caz contrar urmând a face cunoscut acele lucruri compromiţătoare părinţilor săi.

Sub această constrângere numita … a acceptat să întreţină un raport sexual cu inculpatul şi ulterior, pe rând cu numiţii … cu menţiunea că cei doi nu ştiau despre constrângerile exercitate de către inculpat asupra numitei ….

Inculpatul le-a constrâns pe … si … spunându-le că deţine filme si fotografii pornografice cu acestea, ameninţându-le că dacă refuză să întreţină raporturi sexuale cu el şi cu diferiţi prieteni de-ai săi, va preda aceste materiale compromiţătoare părinţilor lor, şi va lipi respectivele fotografii la şcoala unde acestea învaţă.

Sub aceste constrângeri, inculpatul le-a determinat pe numitele … să întreţină raporturi sexuale si cu numiţii Darie Silviu şi Lazăr Leonard, prieteni ai inculpatului, în toamna anului 2005 şi în iarna anului 2005-2006.

În luna noiembrie 2005, … a fost contactată telefonic de către inculpat cu care s-a întâlnit in cartierul C.5. împreună cu inculpatul se mai aflau si numiţii …, toţi deplasându-se in apartamentul acestuia din urmă. Aici inculpatul a ameninţat-o pe …, fără ca ceilalţi doi să audă, că dacă nu va întreţine raporturi sexuale cu el si cu ceilalţi doi, va spune părinţilor ceea ce a făcut ea si le va prezenta acel film pornografic  in care ea apare.

Sub imperiul temerii, … a întreţinut relaţii sexuale cu aceştia, mai puţin cu … care nu a acceptat să facă acest lucru, întrucât şi-a dat seama că aceasta era forţată. De altfel, numita … i-a spus lui … când a rămas cu acesta in dormitor că inculpatul o şantajează pentru a întreţine raporturi sexuale cu ea.

După plecarea numitei …, inculpatul le-a relatat numiţilor … Olimpiu că o minţise pe … că deţine filme pornografice cu ea pentru a o determina să întreţină raporturi sexuale cu ei, fapt ce rezultă din declaraţiile acestora.

În aceeaşi manieră, inculpatul a întreţinut relaţii sexuale şi cu numita …, fapt care s-a consumat la locul de muncă al numitului .., unde inculpatul a determinat-o pe aceasta să întreţină raporturi sexuale cu … căci în caz contrar face public acele lucruri compromiţătoare la adresa ei.

În luna ianuarie 2006, inculpatul le-a condus pe numitele … şi … în apartamentul numitului …, unde se mai afla şi numitul …. Şi de această dată inculpatul le-a şantajat pe cele două cu existenţa aceloraşi lucruri compromiţătoare, determinând-o pe numita … să întreţină un raport sexual cu numitul …, iar pe … să întreţină un raport sexual cu el. Inculpatul a determinat-o pe numita … să întreţină un raport sexual si cu numitul …, însă acesta din urmă a refuzat să întreţină un raport sexual cu numita … când a aflat de la aceasta că inculpatul o şantajează, ameninţând-o să întreţină raporturi sexuale, in caz contrar, va da in vileag acele aspecte compromiţătoare, aspect care rezultă din declaraţia, martorului …..

La sfârşitul lunii ianuarie 2006 inculpatul a condus-o pe numita … in apartamentul numitului … unde se mai aflau numiţii … şi un alt tânăr numit …. În acest apartament inculpatul a ameninţat-o cu aceleaşi lucruri compromiţătoare, determinând-o pe aceasta să întreţină raporturi sexuale cu el, cu numitul … şi cu ceilalţi doi tineri. Ultimul a intrat numitul … căruia … i-a spus că inculpatul o şantajează cu acele lucruri compromiţătoare, iar in această situaţie numitul … a refuzat să mai întreţină raporturi sexuale cu partea vătămată.

La data de 14-02-2006, în timp ce … se afla in oraş împreună cu prietena sa … şi cumpărau cadouri de ziua îndrăgostiţilor, inculpatul a sunat-o in mod insistent pe mobil să vină la barul Flamingo, trimiţându-i si mesaje de ameninţare in acest sens pe telefonul mobil, ameninţând-o că dacă nu vine imediat in respectivul bar o va bate când o va prinde, aspect rezultat din declaraţia martorei …. Ajungând la bar, inculpatul a spus numitei … să plece rămânând doar cu partea vătămată. In continuare, inculpatul a tras-o deoparte pe partea vătămată spunându-i că în acea seară va trebui să întreţină raporturi sexuale cu numiţii … care, de asemenea, se aflau in bar spunându-i că va fi pentru ultima dată când partea vătămată va întreţine raporturi sexuale cu prietenii săi, după care îi va preda acele materiale compromiţătoare, filmul pornografic in care ar fi apărut partea vătămată.

Se impune a se preciza că de fiecare dată când inculpatul urma să întreţină raporturi sexuale cu partea vătămată (el sau prietenii săi), pe lângă ameninţările ce se efectuau îi spunea acestuia că îi restituie şi respectivul film, însă niciodată nu făcea vreo astfel de restituire.

După ce au plecat de la barul Flamingo, inculpatul însoţit de … si de numiţii  şi prietena acestuia …, s-au deplasat mai întâi la un bar situat în zona PECO, str.Babadag, după care s-au oprit la boxa numitului …. În această boxă a rămas mai întâi inculpatul cu …., întreţinând cu aceasta raporturi sexuale, urmând apoi pe rând si numiţii …. Numitul … a refuzat să întreţină raporturi sexuale cu partea vătămată. După consumarea ultimului raport sexual in această boxă, partea vătămată a încercat să-şi taie venele cu un fierăstrău, insă inculpatul care a intrat in boxă a oprit-o de la acest gest.

Ulterior acestui moment, inculpatul nu a mai şantajat-o pe …

În mod asemănător, inculpatul … a procedat si cu numita …, pe care in toamna anului 2004 a acostat-o şi a constrâns-o să întreţină raporturi sexuale cu el, în caz contrar va spune părinţilor ei că se culcă cu diferiţi bărbaţi. Sub această constrângere inculpatul a condus-o pe …. în boxa din scara blocului in care acesta locuieşte, obligând-o să întreţină raporturi sexuale cu el si cu prietenii săi … si cu numitul ….

În luna martie 2005, sub aceeaşi constrângere, inculpatul a obligat-o pe numita …. să întreţină raporturi sexuale cu el si cu numitul … intr-un loc viran, situat la marginea oraşului, la capătul străzii 1848.

După câteva zile, tot in luna martie 2005, şantajând-o cu aceleaşi lucruri compromiţătoare inculpatul a obligat-o pe numita …. să întreţină raporturi sexuale cu numitul … in biroul de la locul de muncă al acestuia din urmă.

Se mai retine că inculpatul a şantajat-o şi pe numita … cu existenţa unor lucruri compromiţătoare pe care le va dezvălui părinţilor si prietenului ei dacă nu acceptă să întreţină raporturi sexuale cu el.

Astfel in cursul lunii iulie 2005, inculpatul a invitat-o pe … la o plimbare pe faleza municipiului Tulcea, unde, după ce au consumat suc la o terasă, a condus-o pe aceasta pe malul lacului Ciuperca, unde sub diverse ameninţări de genul că-l va suna pe prietenul acesteia sau că va merge la părinţii ei şi le va spune că fiica lor întreţine relaţii sexuale cu toţi bărbaţii din Tulcea, a întreţinut cu aceasta un raport sexual normal.

Această împrejurare a fost relatată de … numitului … care a îndrumat-o să-l reclame pe inculpat organelor de politie.

A mai rezultat din probele administrate că inculpatul obţinea mici servicii si diverse avantaje materiale de la prietenii săi, beneficiari ai serviciilor sexuale, oferite de persoanele de sex feminin şantajate de către inculpat.

În drept faţă de situaţia de fapt astfel reţinută, se constată că faptele inculpatului … de a le constrânge cu ameninţarea dării în vileag a unor fapte compromiţătoare pe numitele … să întreţină relaţii sexuale cu acesta si cu alţi cunoscuţi de-ai săi, întruneşte din punct de vedere obiectiv şi subiectiv elementele constitutive a trei infracţiuni prev. de art.194 alin.1 şi 2 cod penal cu aplic.art.41 alin.1 şi 2 şi art.42 cod penal şi a unei infracţiuni prev. de art.194 alin-1 şi 2 cod penal.

Vinovăţia inculpatului este pe deplin dovedită prin coroborarea declaraţiei date de către părţile vătămate şi de către martorii audiaţi în cauză atât in cursul urmăririi penale cât şi în cursul cercetării jude4cătoreşti.

De precizat este faptul că infracţiunea de şantaj prev. de art.194 cod penal se consumă în momentul in care exercitându-se constrângerea asupra persoanei i se produce acesteia o stare de temere, respectiv momentul in care îi este încălcată libertatea morală, neavând nici o influentă asupra consumării infracţiunii dacă victima a rezistat constrângerii sau a satisfăcut cererea inculpatului.

La individualizarea pedepselor ce vor fi aplicate inculpatului, instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prev., de art.72 cod penal, respectiv limitele de pedeapsă prevăzute in partea specială a textului sancţionator, gradul de pericol social concret al faptelor săvârşite, care aduce atingere relaţiilor sociale referitoare la libertatea morală a persoanei, de persoana inculpatului care a avut o atitudine necooperantă refuzând să dea declaraţii în cursul cercetării judecătoreşti, negând totodată săvârşirea faptelor in cursul urmăririi penale (declaraţia dată în cursul urmăririi penale filele 64-66). Instanţa va avea în vedere perseverenţa infracţională manifestată de către inculpat prin numărul extrem de mare de constrângeri exercitate la intervale scurte de timp, fapta fiind cu atât mai gravă in varianta prevăzută de alineatul 2 al articolului 194, întrucât forţa intimidantă a constrângerii exercitată asupra victimei este mai mare, ştiut fiind faptul că este foarte greu dacă nu chiar imposibil de înlăturat consecinţele unei compromiteri publice, indiferent dacă aceasta are ca sursă o faptă reală sau imaginară.  Se va avea în vedere şi impactul pe care faptele le-au avut asupra părţilor vătămate, în speţă partea vătămată … încercând chiar să-şi taie venele după ce a întreţinut raporturi sexuale intr-o boxă pe rând cu inculpatul şi cu alţi bărbaţi.

Pentru considerentele expuse va fi condamnat inculpatul la câte o pedeapsă de patru ani închisoare pentru fiecare din infracţiunile săvârşite.

Condamnând inculpatul la pedeapsa închisorii, în baza art. 71 Cod penal, i se vor interzice drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.

Având in vedere că faptele au fost săvârşite înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele în baza art. 33 lit. a Cod penal şi art. 34 lit. b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare, urmând ca în baza art. 71 Cod penal, să se interzică inculpatului drepturile prev. de art. 64 alin.1 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.

Constatând îndeplinite condiţiile prev., de art. 191 Cod pr.penală, va obliga inculpatul la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.