Curtea de Apel Cluj, Secţia penală, decizia nr. 1447/R din 22 septembrie 2011
Judecătoria Turda prin sentinţa penală nr.17 din 26.01.2011, în baza art. 87 al. 5 din OUG nr. 195/2002, a condamnat pe inculpatul U.D. la o pedeapsă de 2 ani inchisoare pentru săvârşirea infracţiunii de refuz a unui conducător de autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În baza art. 85 al. 1 din O.U.G. 195/2002, a condamnat pe inculpatul U.D. la o pedeapsă de 1 an inchisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.
In baza art. 33 lit. a şi b- art. 34 lit. b C.pen., s-au contopit pedepsele de 2 ani, şi de 1 an închisoare stabilite prin prezenta, in final aplicand inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani inchisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a C. pen.
S-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 4 ani calculat conform art. 82 C. pen şi s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.
Pentru a pronunţa această soluţie, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
La data de 18.05.2009, a fost sesizat la apelul unic de urgenţă 112 existenţa unui conflict la domiciliul numitului U.D. din care rezulta că numita F.E. ar fi victima unei agresiuni. La faţa locului s-a prezentat ag. D.C. de la Postul de Politie Viişoara. In urma intervenţiei la faţa locului, conflictul a degenerat şi agentul de poliţie a folosit armamentul din dotare împotriva inculpatului U.D., rănindu-1 în picior.
După eveniment, agentul de poliţie D.C. a solicitat intervenţia unui echipaj medical la faţa locului pentru acordarea primului ajutor. Având în vedere faptul că locaţia producerii incidentului era pe o stradă laterală în loc. Viişoara, agentul de poliţie însoţit de martorul P.V.I. s-au deplasat la strada principală, pe drumul judeţean DJ 150, pentru a îndruma ambulanţa la locul unde se afla inculpatul U.D..
Fără a aştepta echipajul, inculpatul U.D. s-a urcat la volanul tractorului proprietate personală şi a plecat spre Spitalul mun. Câmpia Turzii. La intersecţia străzii laterale cu DJ 150, inculpatul a trecut pe lângă ambulanţă şi echipajul de poliţie, nu s-a oprit pentru a i se acorda primul ajutor, continuându-şi deplasarea spre Câmpia Turzii. Atât echipajul de poliţie cât şi ambulanţa au pornit în urma lui U.D., iar pe drum agentul D.C. a încercat de mai multe ori să-1 oprească cu semnalele luminoase-acustice şi prin sistemul voce – exterior de la autovehicul, dar acesta a refuzat.
Având în vedere că inculpatul se deplasa sinuos pe drumul judeţean intens circulat la acea oră, echipajul de poliţie a reuşit la un moment dat să-l depăşească, după care şi-a continuat deplasarea în faţa tractorului avertizând participanţii la trafic care circulau din sens invers să oprească pentru a evita producerea unui accident rutier, lucru confirmat de martorii P.V., D.I. şi M.N., asistent medical, respectiv conducătorul de pe ambulanţă.
La apropierea de oraşul Câmpia Turzii, agentul de poliţie D.C. a luat legătura prin staţia de emisie recepţie cu Poliţia Cîmpia Turzii care a dirijat un echipaj de politie rutieră la intersecţia DJ 150 cu drumul naţional DN 1 E 60, pentru a încerca oprirea tractorului condus de către U.D. sau oprirea traficului pe drumul naţional pentru ca acesta să nu provoace un eveniment rutier.
Astfel la faţa locului a fost trimis Agentul Sef Principal R.A. de la Poliţia Rutieră – Câmpia Turzii care a oprit traficul pe drumul naţional, asigurând trecerea în siguranţă a inculpatului U.D. cu tractorul. După aproximativ 100 de metri de la intersecţie, pe strada Avram Iancu, tractorul condus de inculpat s-a oprit deoarece a rămas în pană de combustibil. Organele de poliţie şi lucrătorii de pe ambulanţă au încercat din nou să-l convingă pe U.D. să urce în salvare pentru a i se acorda primul ajutor dar acesta a refuzat, a coborât din tractor şi cu o sticlă cu motorină a alimentat pentru a-şi continua deplasarea spre spital. În acest timp, una dintre persoanele prezente a urcat în tractor şi a luat cheile din contact. Văzând că nu mai poate porni tractorul, U.D. şi-a continuat deplasarea pe jos spre Spitalul Municipal Cîmpia Turzii, însoţit de către echipajul de ambulanţă şi de către poliţie.
Inculpatul a ajuns la Spital din Câmpia Turzii în jurul orelor 17,40, a intrat în sala de primiri urgenţe pe picioare solicitând medicilor să cheme televiziunea. A refuzat ajutor medical în prima fază, dar în cele din urmă a acceptat să i se aplice un pansament pe plaga de la picior şi i s-a făcut o injecţie antitetanos.
La intervenţia organelor de poliţie, în prezenţa asistentei L.A. şi a medicului de gardă a refuzat să i se recolteze probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Ulterior inculpatul a solicitat să fie transportat la Cluj-Napoca la spital unde a şi fost condus cu ambulanţa la Unitatea de Primire Urgenţe I şi i s-a acordat primul ajutor, iar seara a fost externat.
După eveniment, tractorul inculpatului a fost transportat în parcare în faţa sediului Poliţiei Mun. Câmpia Turzii deoarece în locul unde a fost abandonat de către U.D. acesta bloca traficul. S-a procedat la identificarea tractorului care nu avea montate plăcuţe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare, ocazie cu care s-a stabilit că este marca U 650, culoare roşu, precum şi seria şasiu şi seria motor. Din verificările efectuate la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi înmatricularea Vehiculelor Cluj, rezultă că inculpatul U.D. este posesor al permisului de conducere categoria B eliberat de I.P.J. Cluj la 29.08.2007 cu vechime din anul 1991, iar în momentul conducerii tractorului pe drumul public acesta nu avea abateri disciplinare. Aceeaşi instituţie a comunicat faptul că tractorul marca U 650 nu este înmatriculat în circulaţie pentru a putea fi condus pe drumurile publice. Din adresa nr. 2892 de la Primăria comunei Viişoara rezultă că tractorul mai sus menţionat a fost înregistrat în evidenţele primăriei dar abia din data de 25.05.2009, deci după producerea evenimentului.
In urma audierii inculpatului U.D., acesta a recunoscut săvârşirea celor două fapte, cu unele precizări. Astfel, acesta a arătat că după ce a fost împuşcat în picior a încercat să pornească spre oraş cu autoturismul marca Opel, proprietate personală, înmatriculat în circulaţie, însă datorită faptului că nu pornea a hotărât să plece spre Spitalul din Câmpia Turzii, cu tractorul marca U 650 care însă nu era înmatriculat. Acesta a declarat că a recurs la această modalitate deoarece rana de la picior sângera şi a apreciat că este necesară o intervenţie cât mai rapidă. Totodată inculpatul a declarat că nu a observat vreo ambulanţă la intersecţia cu drumul judeţean DJ 150. Acest lucru nu poate fi apreciat însă, ca fiind corespunzător realităţii întrucât atât din procesul verbal întocmit de agentul de poliţie care a anunţat ambulanţa cât şi din declaraţiile martorilor P.V.I., D.I. şi M.N. reiese că inculpatului i-a fost semnalizată în mod clar prezenţa salvării prin diverse mijloace, însă acesta şi-a continuat drumul, refuzând categoric orice intervenţie din partea personalului sanitar. S-a constatat astfel, că inculpatul a apreciat în mod corect starea de relativă necesitate în care se afla şi ar putea fi apreciată ca justificată hotărârea sa de a se folosi de un mijloc de transport neînmatriculat, pentru a se deplasa la Spitalul din Câmpia Turzii în vederea primirii de îngrijiri medicale de specialitate, însă Judecătoria a considerat că nu se poate reţine starea de necesitate prev. la art. 45 C. pen. ca şi cauză de înlăturare a caracterului penal al faptei întrucât dispoziţiile legale prevăd în mod clar că autorul unei fapte prevăzute de legea penală se află în stare de necesitate atunci când săvârşeşte fapta pentru a salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa, integritatea corporală sau sănătatea sa, a altuia sau un bun important al său ori al altuia sau un interes obştesc. Ori, din ansamblul probator administrat, rezultă în mod evident că la momentul la care inculpatul a ajuns cu autovehiculul neînmatriculat pe drumul judeţean DJ 150 acestuia i-a fost semnalizată în mod clar prezenţa ambulanţei, existând în mod evident o situaţie legală prin care pericolul în care se afla inculpatul, în ceea ce privea integritatea sa corporală, putea fi înlăturat fără a fi nevoie ca acesta să recurgă la săvârşirea unei fapte penale. Acest lucru apare cu atât mai evident dacă se are în vedere că pericolul în care se afla inculpatul putea fi înlăturat în mod imediat şi eficient dacă acesta ar fi acceptat ajutorul de specialitate al personalului de pe ambulanţă.
În ceea ce priveşte săvârşirea celei de-a doua fapte cu caracter penal, respectiv refuzul de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002, modificată, s-a constatat că aceasta a fost săvârşită de inculpat în deplină cunoştinţă de cauză şi după înlăturarea pericolului privind plaga împuşcată de la picior. Astfel inculpatul recunoaşte că nu a permis cadrelor medicale din Spitalul mun. Câmpia Turzii să-i recolteze probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, motivându-şi atitudinea prin faptul că dorea ca la aceleaşi operaţiuni să fie supus şi poliţistul care l-a împuşcat deoarece el nu a consumat băuturi alcoolice. S-a apreciat că motivul invocat de inculpat nu este unul de natură să înlăture răspunderea penală cu privire la această faptă, legiuitorul prevăzând în mod clar că această infracţiune este una de pericol, gravitatea ei fiind stabilită indiferent dacă cel în cauză a consumat sau nu băuturi alcoolice. Săvârşirea faptei a reieşit din declaraţia de recunoaştere din partea inculpatului coroborată cu menţiunile din buletinul de examinare clinică având seria sigiliu 00560314, cu cererea de analiză şi cu declaraţia asistentei medicale L.A.
In cauză au fost audiaţi în calitate de martori numiţii: P.V.I., D.I., M.N., L.A., F.E. şi P.I., B.V. din declaraţiile coroborate ale acestora rezultând că inculpatul U.D. a condus pe drumurile publice tractorul neînmatriculat marca U 650 şi s-a sustras de la recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Astfel, F.E. concubina inculpatului, a declarat că agentul de poliţie D.L. l-a împuşcat in picior, motiv pentru care acesta a început să sângereze. Martora a declarat că agentul de poliţie a plecat de la faţa locului fără să îi precizeze unde anume. Văzând situaţia în care se afla concubinul său, martora a solicitat ajutorul unui vecin pe nume P.I. şi împreună l-au ajutat pe inculpat să urce pe tractorul marca U 650 pentru a se deplasa spre Spitalul din Câmpia Turzii.
Prin declaraţia sa martorul P.I. a confirmat cele arătate de martora F.E., precizând că i-a solicitat inculpatului să nu se deplaseze cu tractorul şi mai bine să aştepte ambulanţa, lucru refuzat de inculpat.
Din declaraţia martorului P.V.I. a reieşit că în data de 18.05.2009 a fost solicitat de agentul de poliţie D.C. ca martor asistent într-o cauză. Acesta a confirmat faptul că în urma unor discuţii mai aprinse cu inculpatul poliţistul a folosit armamentul din dotare împuşcându-l în picior pe acesta. După eveniment martorul a mers împreună cu poliţistul pe DJ 150 pentru a aştepta ambulanţa pe care o solicitase telefonic. La momentul la care aceasta a sosit la faţa locului inculpatul s-a urcat în tractor şi în ciuda încercărilor celor de faţă să primească ajutor de specialitate din partea personalului de pe ambulanţă, inculpatul şi-a continuat drumul spre Câmpia Turzii. Văzând acest lucru s-a pornit în urmărirea inculpatului atât cu maşina poliţiei cât şi cu ambulanţa şi prin semnale acustice s-a încercat convingerea acestuia de a opri însă fără succes. A mai arătat martorul că inculpatul conducea tractorul sinuos pe şosea, agentul de poliţie fiind nevoit să semnalizeze autovehiculele care veneau din sens invers, pentru a se evita producerea vreunui accident, mai ales că inculpatul intrase pe contrasens. Tot în declaraţia sa martorul a precizat că atunci când inculpatul a ajuns la intersecţia cu drumul european, acesta a trecut prin ea fără să se asigure, fiind evitată producerea vreunui accident rutier numai datorită faptului că organele de poliţie fuseseră solicitate să oprească circulaţia pe ambele sensuri. Ajuns pe strada Avram Iancu, la o distanţă mică de Spitalul din Câmpia Turzii, tractorul condus de inculpat a rămas în pană de motorină. În acel moment s-a încercat din nou convingerea inculpatului să primească ajutorul medical din partea personalului de pe ambulanţă acesta refuzând din nou, iar dintr-o sticlă cu motorină pe care o avea la îndemână a alimentat tractorul.
In ceea ce priveşte refuzul recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, declaraţia asistentei L.A. este edificatoare în acest sens, această declaraţie urmând a fi coroborată cu buletinul de examinare clinică având seria sigiliu 00560314 cu cererea de analiză şi cu raportul agentului de poliţie .
In fişa întocmită de către echipajul de pe ambulanţa care 1-a însoţit pe inculpat se menţionează că acesta se afla în stare de ebrietate, lucru care reieşea din comportament şi din modul în care conducea tractorul pe drumul public De asemenea din registrul de urgenţe de la Spitalul Mun. Câmpia Turzii, rezultă că pacientul U.D. a refuzat orice tratament medical, precum şi recoltarea de probe biologice .
Descrierea situaţiei de fapt şi desfăşurarea evenimentelor a fost reţinută şi în actele întocmite de organele de poliţie, respectiv procesul verbal şi cele două rapoarte .
În ceea ce priveşte pericolul social concret al faptelor comise de către inculpatul U.D., acesta este evident, modul de operare fiind deliberat, inculpatul prin faptele sale a pus în pericol ceilalţi participanţi la trafic, existând tot timpul pericolul de a provoca un accident rutier cu consecinţe deosebit de grave, având în vedere că deplasarea cu tractorul a făcut-o pe un drum judeţean intens circulat, iar traversarea drumului naţional putea pune în pericol participanţii la trafic dacă nu se luau măsurile de blocare a traficului. De asemenea s-a avut în vedere refuzul categoric al inculpatului de a coopera cu organele de politie,cu reprezentanţii ambulanţei, ai spitalului, refuzul de a se supune recoltării de probe biologice, comportamentul recalcitrant, din toate acestea rezultând în mod evident atitudinea inculpatului de a nu se supune normelor legale în vigoare
În drept, fapta inculpatului U.D. care în data de 18.05.2009, după ce a suferit o vătămare prin împuşcare, a condus pe drumurile publice tractorul neînmatriculat marca U 650 întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev. de art. 85 alin. 1 din OUG nr. 195/2002, modificată după care a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei săvârşind infracţiunea de refuz de a se supune recoltării de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prev. de art. 87 alin. 5 din OUG nr. 195/2002.
Împotriva soluţiei instanţei de fond a declarat recurs inculpatul U.D. care a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea sentinţei şi rejudecând cauza, a se dispune achitarea sa de sub învinuirea ambelor infracţiuni deduse judecăţii în temeiul art.10 lit.e rap.la art.11 pct.2 lit.a C.proc.pen., cu aplicarea art.45 alin.1 şi 2 C.pen., întrucât a acţionat în stare de necesitate pentru a-şi salva de la un pericol iminent şi care nu putea fi înlăturat altfel, viaţa şi sănătatea sa.
Curtea examinând recursul promovat, prin prisma motivului invocat, ajunge la următoarele constatări:
Conform art.1 din Codul de procedură penală român, scopul procesului penal îl constituie constatarea la timp şi în mod complet a faptelor care constituie infracţiuni, astfel că orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsită potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală.
Procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept, la apărarea persoanei, a drepturilor şi libertăţilor acesteia, la prevenirea infracţiunilor precum şi la educarea cetăţenilor în spiritul legii.
Pentru aceasta, procesul penal se desfăşoară atât în cursul urmăririi penale cât şi în cursul judecăţii, potrivit dispoziţiilor prevăzute de lege.
În desfăşurarea procesului penal trebuie să se asigure aflarea adevărului cu privire la faptele şi împrejurările cauzei, precum şi cu privire la persoana făptuitorului.
Legea obligă organele de urmărire penală şi instanţele de judecată să aibă rol activ şi pe întreg cursul procesului penal să respecte dreptul de apărare garantat de stat învinuitului, inculpatului şi celorlalte părţi, în procesul penal, obligaţie respectată în prezenta cauză conform speţei (Dănilă contra României).
Orice persoană, bucurându-se de prezumţia de nevinovăţie, este considerată nevinovată până la stabilirea vinovăţiei sale, printr-o hotărâre penală definitivă. Învinuitul sau inculpatul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie şi nu este obligat să-şi dovedească nevinovăţia.
Având în vedere apărarea formulată de inculpatul U.D., în cursul urmăririi penale şi al judecăţii, curtea reţine că jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat în sensul că:”principiul prezumţiei de nevinovăţie reclamă, printre altele, ca sarcina probei să revină acuzării şi ca dubiul să fie profitabil acuzatului. Acuzării, îi revine obligaţia de a arăta învinuitului care sunt acuzaţiile cărora le va face obiectul şi a oferi probe suficiente pentru a întemeia o declaraţie de vinovăţie. Statul este obligat să asigure acuzatului dreptul la apărare (el însuşi sau cu asistenţa unui avocat) şi să-i permită, să interogheze sau să pună să fie audiaţi martorii acuzării. Acest drept, nu implică numai un echilibru între acuzare şi apărare, ci, impune ca audierea martorilor să fie în general, în contradictoriu. Elementele de probă trebuie să fie în principiu, produse în faţa acuzatului în audienţă publică şi în vederea unei dezbateri în contradictoriu”. (plenul Hotărârii nr.6 din decembrie 1988 Barbera, Mesesegue şi Jabordo versus Spania).
Vinovăţia nu se poate stabili decât în cadrul juridic procesual penal, cu probe, sarcina administrării acestora revenind organului de urmărire penală şi instanţei judecătoreşti.
Probele trebuie să fie concludente şi utile, ceea ce presupune, necesitatea de a fi credibile, apte să creeze măcar presupunerea rezonabilă că ceea ce probează corespunde adevărului.
Raportând conţinutul recursului inculpatului la motivele invocate, la actele şi probele din dosar, la modul de administrare, prin prisma principiilor procesual penale enumerate, curtea constată că această cale de atac promovată împotriva sentinţei judecătoriei, este nefondată, pentru următoarele considerente:
Inculpatul U.D. nu a recunoscut infracţiunea de refuz a unui conducător de autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prev.de art.87 alin.5 din OUG 195/2002, ci doar pe aceea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat prev.de art.85 alin.1 din OUG 195/2002, astfel că în stabilirea vinovăţiei acestuia, instanţa de judecată a avut în vedere întregul material probator administrat în cauză, nu numai declaraţiile sale.
Inculpatului i s-a respectat dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin respectarea principiului egalităţii de arme, promovat de CEDO. Astfel, cu privire la acest principiu, CEDO precizează că „exigenţa egalităţii armelor, în sensul unui echilibru just între părţi, implică obligaţia de a oferi fiecărei părţi o posibilitate rezonabilă de a-şi prezenta cauza, inclusiv probele, în condiţii care să nu o plaseze într-o situaţie de dezavantaj net în comparaţie cu adversarul său. Obligaţia de a veghea în fiecare caz la respectarea condiţiilor unui proces echitabil revine autorităţilor naţionale”. (a se vedea hotărârea nr.27 din oct.1993 Dombo Beheer Bv versus Olanda).
Mai mult, aceeaşi Curte, a statuat obligativitatea comunicării pieselor dosarului, „în măsura în care presupune un proces echitabil şi în contradictorialitate”. (hotărârea din 24 februarie 1994 Bendenoun versus Franţa). De asemenea, „respectarea dreptului la un proces echitabil, presupune dreptul de a avea acces la toate dovezile strânse de procuror” (a se vedea hotărârea CEDO Edwards versus Marea Britanie din 16 dec.1992).
Ca atare, garanţiile cu privire la un proces echitabil au fost respectate, atât din perspectiva dreptului intern cât şi al disp.art.5 şi 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Instanta de judecata pronunta condamnarea inculpatului numai in situatia in care probele strinse in cursul urmaririi penale si verificate in cursul cercetarii judecatoresti, dovedesc in mod cert, printre altele, că fapta a fost savirsita de inculpat.
Potrivit art. 200 din Codul de procedura penala, „urmarirea penala are ca obiect stringerea probelor necesare cu privire la existenţa infractiunilor, la identificarea faptuitorilor şi la stabilirea raspunderii acestora pentru a se constata daca este sau nu cazul sa se dispuna trimiterea in judecata.
Art. 289 Cod pr.penala dispune ca „judecata cauzei se face in fata instantei constituita potrivit legii si se desfasoara in şedinţă, oral, nemijlocit si in contradictoriu”.
Astfel, probele strinse in cursul urmaririi penale servesc numai ca temei pentru trimiterea in judecata.
Pentru a servi drept temei de condamnare, probele strinse in cursul urmaririi penale trebuie verificate in activitatea de judecata de catre instantă, in şedinţă publică in mod nemijlocit, oral şi in contradictoriu.
Numai dupa verificarea efectuata, in aceste conditii, instanta poate retine motivat, ca exprima adevărul, fie probele de la urmarire penala, fie cele administrate in cursul judecătii.
Pe de alta parte, in raport de dispozitiile art. 62, 63 Cod pr.penala, cu referire la art. 1, art. 200, art. 289 Cod pr.penala, hotarârea prin care se solutioneaza cauza penala dedusa judecătii trebuie sa apara ca o concluzie, sustinuta de materialul probator administrat in dosar, constituind un lanţ deductiv, fara discontinuitate.
Ori, in cauza, probele strinse in cursul urmăririi penale si care au servit drept temei de trimitere in judecata, precum si probele administrate in faza judecătii, dovedesc, in mod cert, ca autorul infractiunilor de refuz al unui conducător auto de a se supune recoltării probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei prev.de art.87 alin.5 din OUG 195/2002 şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat pe drumurile publice prev.de art.85 alin.1 din OUG 195/2002, este inculpatul U.D. şi că faptele au existat în realitate.
Toţi martorii indicaţi în rechizitoriul parchetului, cu excepţia martorei D.I. în privinţa căreia instanţa a dat citire în şedinţă publică a declaraţiei din faţa procurorului, conform art.327 alin.3 C.proc.pen., au fost audiaţi nemijlocit de către Judecătoria Turda.
Din coroborarea declaraţiilor martorilor P.I., M.N. Ioan, L.A., D.I., coroborate cu raportul întocmit de agentul de poliţie D.C. din cadrul Postului de Poliţie Viişoara, din 18 mai 2009, cu cel al agentului şef R.A. din cadrul Poliţiei Câmpia Turzii, din 19 mai 2009, cu cel al agentului şef C.O. din cadrul Poliţiei Câmpia Turzii, din 19 mai 2009, cu conţinutul procesului verbal de cercetare la faţa locului, cu cel al procesului verbal de prelevare a probelor biologice vizându-l pe inculpat, cu conţinutul adresei nr.121177 din 4 iunie 2009 a Serviciului Public Comunitar – Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Cluj, din care rezultă că la data de 18 mai 2009 tractorul proprietatea recurentului nu era înscris în circulaţie, cu conţinutul fişei de intervenţie a Serviciului de Ambulanţă a judeţului Cluj din 18 mai 2009, rezultă că la data de 18.05.2009, sora martorei F.E. a apelat la nr.de urgenţă 112 despre existenţa unei agresiuni în curs de derulare, la locuinţa recurentului U.D. din care rezulta că F.E. ar fi fost lovită de către inculpat. În aceste circumstanţe, la faţa locului s-a prezentat ag. D.C. de la Postul de Politie Viişoara, pentru aplanarea conflictului. Aşa cum rezultă din conţinutul raportului de la f.7 u.p., întocmit de susnumitul agent, „în momentul în care am intrat în casa inculpatului U.D., l-am observat pe acesta întins pe pat, având două cuţite mari, unul în mână şi unul aşezat în pat, lângă el”. În momentul în care inculpatul m-a observat, mi-a spus „ieşi afară că te omor”, condiţii în care agentul s-a reîntors în autovehiculul în care se afla şi martorul P.V.I.. Înainte de a se urca în vehicul, agentul a fost contactat de martora F.E. care i-a relatat că inculpatul U.D. s-a întors acasă de la serviciu, în stare de ebrietate, condiţii în care a agresat-o cu cuţitul şi cu toporul. Martora F. l-a rugat pe poliţist să reintre cu ea în locuinţa comună (a ei şi a inculpatului), pentru a purta discuţii cu inculpatul şi a o ajuta la liniştirea acestuia. Poliţistul a dat curs rugăminţii martorei, a însoţit-o în incinta casei inculpatului, recurentul l-a somat să iasă afară, agentul de poliţie relatând inculpatului că a fost solicitat să vină pentru aplanarea conflictului, de către martora F.E.. În aceste condiţii, aşa cum rezultă din cuprinsul raportului agentului D.C. inculpatul U.D. a încercat să o lovească pe martora F., după care s-a repezit să-l dezarmeze de arma din dotare pe poliţist, astfel că acesta s-a îndepărtat prin fugă de locul incidentului. Aşa fiind, inculpatul U., sportiv de performanţă, (box) cu o alură atletică, a fugit după agentul de poliţie. Fiind urmărit de către inculpat şi ajungând într-un colţ al curţii acestuia, de unde nu mai avea posibilitatea să iasă şi să se salveze, poliţistul a făcut uz de arma din dotare, după ce în prealabil, l-a somat verbal pe recurent, acesta ameninţându-l cu cuvintele „împuşcă-mă, că te omor” continuând să fugă însă, după agentul de poliţie. Inculpatul, ajungând la aproximativ doi metri de locul unde se afla agentul de poliţie, acesta din urmă observând anterior cele două cuţite aflate în posesia recurentului, sub imperiul fricii de a nu fi atacat, a executat foc de armă asupra piciorului acestuia, reuşind în aceste condiţii să părăsească curtea şi locuinţa numitului U.D..
După incident, agentul de poliţie D.C. a solicitat intervenţia unui echipaj al ambulanţei, pentru acordarea primului ajutor. Având în vedere faptul că locaţia producerii incidentului era pe o stradă laterală în loc. Viişoara, agentul de poliţie însoţit de martorul P.V.I. s-au deplasat la strada principală, pe drumul judeţean DJ 150, pentru a îndruma ambulanţa la locul unde se afla inculpatul U.D..
Fără a aştepta echipajul, inculpatul U.D. s-a urcat la volanul tractorului proprietate personală şi a plecat spre Spitalul Mun. Câmpia Turzii. La intersecţia străzii laterale cu DJ 150, inculpatul a trecut pe lângă ambulanţă şi echipajul de poliţie sosit la faţa locului, a refuzat să oprească pentru a i se acorda primul ajutor, continuându-şi deplasarea spre Câmpia Turzii. Atât autovehiculul poliţiei cât şi ambulanţa au pornit în urma recurentului, iar pe drum agentul D.C. a încercat de mai multe ori să-1 oprească cu semnalele luminoase şi acustice şi prin sistemul voce – exterior de la autoturism, dar acesta a refuzat cu obstinaţie atât oprirea tractorului neînmatriculat, cu care rula pe drumurile publice, cât şi ajutorul medical de specialitate.
Având în vedere că inculpatul se deplasa sinuos pe drumul judeţean intens circulat la acea oră, 16,30, echipajul de poliţie a reuşit la un moment dat să-1 depăşească, după care şi-a continuat mersul în faţa tractorului avertizând participanţii la trafic care circulau din sens invers să oprească pentru a evita producerea unui accident rutier, lucru confirmat de martorii P.V., D.I. şi M.N.. Astfel, din declaraţia martorului P.V. de la f.14 u.p., coroborată cu cea din faţa judecătoriei rezultă că „după ce a sosit ambulanţa,m-am deplasat spre locul evenimentului, iar după 80 de metri am observat că din faţă circula un tractor U 650 de culoare roşie, la volanul căruia se afla inculpatul. În acel moment, agentul D.C. a oprit pe dreapta, la fel şi ambulanţa şi am coborât şi am făcut semne de oprire către inculpatul U., în vederea acordării primului ajutor de către echipajul de pe ambulanţă. Inculpatul a gesticulat prin semne că nu opreşte şi şi-a continuat deplasarea, a ieşit de pe strada laterală, intrând pe drumul care face legătura cu Câmpia Turzii. Agentul D.C. împreună cu alţi poliţişti au încercat să-l convingă pe inculpat să oprească şi să urce în ambulanţă pentru a i se acorda primul ajutor, dar acesta a refuzat, a mai condus tractorul pe drumurile publice după care, i s-a terminat motorina, iar unul dintre poliţişti i-a luat cheile din contact. În aceste condiţii, l-am observat pe inculpat, pornind pe jos, spre Spitalul Câmpia Turzii.
Mai mult, aceleaşi aspecte rezultă fără dubiu şi din declaraţia martorei D.I. aceasta învederând că „am pornit cu echipajul de salvare în urma tractorului condus de inculpat cu intenţia de a-i acorda primul ajutor sau de a fi prezenţi în cazul producerii unui accident, deoarece acesta se deplasa în zig-zag. Pe drum, poliţiştii au încercat să-l oprească pe conducătorul tractorului, dar acesta a refuzat să dea curs solicitărilor poliţiei. În plus, inculpatul a refuzat categoric orice tratament sau intervenţie a echipajului de pe salvare. Din modul de comportare al inculpatului, pot preciza că acesta era în stare de ebrietate, lucru pe care l-am notat şi în fişa medicală de intervenţie”.
În acelaşi sens declară şi martorul M.N. în declaraţia de la u.p., cât şi în cea din faţa instanţei, „am înţeles că cel din tractor, respectiv inculpatul, este cel rănit, dar acesta nu a oprit la semnalul poliţiei, şi-a continuat drumul, a ieşit pe cel principal şi se deplasa spre Câmpia Turzii. Am întors maşina şi împreună cu poliţiştii ne-am dus după cel în cauză. Inculpatul se deplasa în zig-zag, iar la un moment dat, poliţia a reuşit să treacă în faţa lui şi să semnalizeze autovehiculele care veneau din sens opus, pentru a evita un accident rutier. La un moment dat, din lipsa carburantului, tractorul s-a oprit, iar cei prezenţi am încercat să-l convingem pe inculpat să urce în ambulanţă şi să-i acordăm primul ajutor, dar acesta a refuzat categoric”.
Din declaraţia martorului R.A. de la Poliţia Rutieră – Câmpia Turzii rezultă că acesta a oprit traficul pe drumul naţional, asigurând trecerea în siguranţă a inculpatului U.D. cu tractorul, iar în momentul în care recurentul a rămas în pană de combustibil, i-a luat cheile din contact, condiţii în care recurentul şi-a continuat deplasarea pe jos spre Spitalul Municipal Cîmpia Turzii, însoţit de către echipajul de ambulanţă şi de către poliţie.
Probele testimoniale ale dosarului relevă că inculpatul a ajuns la Spitalul din Câmpia Turzii în jurul orelor 17,40, a intrat în sala de primiri urgenţe, pe picioare solicitând medicilor să cheme televiziunea. A refuzat ajutor medical în prima fază, dar în cele din urmă a acceptat să i se aplice un pansament pe plaga de la picior şi i s-a făcut o injecţie antitetanos.
La intervenţia organelor de poliţie, în prezenţa asistentei L.A. şi a medicului de gardă a refuzat să i se recolteze probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. Ulterior, inculpatul a solicitat să fie transportat la Cluj-Napoca la spital unde a şi fost condus cu ambulanţa la Unitatea de Primire Urgenţe 1 unde i s-a acordat primul ajutor, iar seara a fost externat. Astfel, în declaraţia de la u.p.coroborată cu cea din faţa instanţei, martora L.A. precizează textual „la spital, au fost prezenţi poliţişti pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, am încercat acest lucru, dar inculpatul a refuzat categoric”, fiind foarte agitat.
Nu în ultimul rând, martorul P.I. confirmă că inculpatul deşi cunoştea că tractorul său este neînmatriculat, a rulat cu el pe drumurile publice, nedorind să aştepte ambulanţa care să-i acorde primul ajutor, nesocotind astfel recomandările vecinului său.
Declaraţia martorei F.E. în instanţă, va fi înlăturată din contextul probaţiunii testimoniale întrucât este vădit nesinceră, necoroborându-se cu ceea ce a declarat aceasta agentului de poliţie D.C., în ziua de 18 mai 2009, în sensul că inculpatul era în stare de ebrietate, la revenirea de la serviciu. Starea de ebrietate a inculpatului, este probată prin declaraţia martorei D.I. şi prin consemnările înserate în fişa de intervenţie a Serviciului de Ambulanţă a jud.Cluj, de unde rezultă că „pacientul în stare de ebrietate refuză transportul la spital, condiţionând deplasarea cu vehiculul său”.
Inculpatul atât în faza de urmărire penală cât şi în faţa instanţei a învederat că la 18 mai 2009 nu a consumat băuturi alcoolice, nu a observat existenţa ambulanţei şi a maşinii poliţiei care să-i facă semnale acustice şi luminoase pentru a opri şi a i se acorda primul ajutor, nu a refuzat ajutorul medical, iar pe de altă parte, nu a dorit să i se recolteze probe biologice, decât dacă această activitate îl viza şi pe poliţistul D.C., cu care a avut acea altercaţie. Recunoaşte în schimb, că tractorul cu care a rulat pe drumurile publice, nu era înmatriculat, dar pentru a-şi salva viaţa, a recurs la pilotarea acestuia.
Din vastul material probator existent la dosar, rezultă că declaraţia inculpatului U.D. este nesinceră, ea necoroborându-se cu vreun alt mijloc de probă, condiţie în care va rămâne fără valoare sub aspectul aflării adevărului.
Potrivit art. 69 C.proc.pen., declaraţiile inculpatului făcute în cursul procesului penal, pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în speţă. Din analiza textului de lege se desprind mai multe concluzii: în primul rând declaraţiile inculpatului trebuie să se coroboreze cu fapte şi împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză. Ca atare, nu se cere coroborarea acestora cu proba în întregul ei, ci, doar cu , anumite fapte sau împrejurări ce se pot desprinde din analiza acesteia. În al doilea rând, se cere ca verificarea susţinerilor inculpatului să se facă în raport de ansamblul probelor existente în cauză. Cu alte cuvinte, acele fapte şi împrejurări să se regăsească în cea mai mare parte din probe, să aibă un caracter de repetabilitate.
Chiar şi în acest context, instanţa are facultatea, iar nu obligaţia de a reţine declaraţiile inculpatului, câtă vreme legiuitorul a folosit sintagma „declaraţiile pot servi” iar nu „servesc” doar această ultimă expresie fiind cea care imprimă un caracter imperativ.
Aşadar, declaraţiile de nerecunoaştere ale inculpatului sunt simple afirmaţii, care au ca scop doar disculparea acestuia de consecinţele penale ale faptei sale, fiind vădit pro cauza, motiv pentru care curtea le va aprecia ca atare.
Dispoziţiile art.63 alin.2 C.proc.pen. exclud o ordine de preferinţă, nefăcându-se distincţie în ceea ce priveşte valoarea în stabilirea adevărului, în raport de faza în care au fost administrate, criteriul determinant în aprecierea probelor constituindu-l forţa acestora de a exprima adevărul, indiferent de momentul procesual căruia aparţine sau de organul care le-a administrat.
Dând sens şi dispoziţiilor art.3 din C.proc.pen. privind aflarea adevărului, normă cu valoare de principiu în procesul penal, instanţa de fond a reţinut şi apreciat numai acele probe care reflectă adevărul, ţinând seama de întregul material administrat în cauză.
Cum, potrivit art.64 C.proc.pen. nu se face distincţie între valoarea probantă a mijloacelor de probă administrate în faza urmăririi penale şi a judecăţii, se poate concluziona că nu există un temei legal pentru a se crea o ordine de preferinţă între declaraţiile inculpatului.
Pe de altă parte, declaraţiile acestuia date în faza judecăţii şi în faza de urmărire penală pot servi la aflarea adevărului, numai în măsura în care se coroborează cu alte probe.
Coroborând toate probele administrate în ambele faze ale procesului penal, curtea este datoare să examineze cauza acordând întâietate principiului preeminenţei dreptului, a respectării tuturor prevederilor legale (a se vedea cazul Sunday Times din 26 mai 1979 de la Curtea Europeană de la Strasbourg).
Curtea de Apel analizând probele administrate constată că acestea conduc, fără dubii, la concluzia primei instanţe cu privire la situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului sub aspectul comiterii ambelor infracţiuni deduse judecăţii.
Deşi inculpatul a negat constant comiterea faptelor, afirmând că a fost condamnat pe nedrept, susţinerile acestuia nu au suport probator.
Simpla afirmaţie a unei stări de fapt, fără coroborarea acesteia cu alte mijloace de probă, nu poate fi acceptată ca adevăr, iar modalitatea de apărare utilizată de inculpat, respectiv negarea realităţii evidente, nu poate influenţa convingerea bazată pe probe irefutabile.
Vinovăţia inculpatului rezultă fără putinţă de tăgadă din declaraţiile constante ale martorilor P.I., M.N. Ioan, L.A., D.I., coroborate cu raportul întocmit de agentul de poliţie D.C. din cadrul Postului de Poliţie Viişoara, din 18 mai 2009, cu cel al agentului şef R.A. din cadrul Poliţiei Câmpia Turzii, din 19 mai 2009, cu cel al agentului şef C.O. din cadrul Poliţiei Câmpia Turzii, din 19 mai 2009, cu conţinutul procesului verbal de cercetare la faţa locului, cu cel al procesului verbal de prelevare a probelor biologice vizându-l pe inculpat, cu conţinutul adresei nr.121177 din 4 iunie 2009 a Serviciului Public Comunitar – Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor Cluj, din care reiese că la data de 18 mai 2009 tractorul proprietatea recurentului nu era înscris în circulaţie, cu conţinutul fişei de intervenţie a Serviciului de Ambulanţă a judeţului Cluj din 18 mai 2009.
În speţă, este exclus a se reţine că inculpatul a acţionat în stare de necesitate, conform art.45 C.pen., deoarece aceasta înlătură caracterul penal al faptei, inculpatul comiţând fapta fără vinovăţie. Potrivit doctrinei, el este constrâns să acţioneze de pericolul care ameninţă valorile sociale ocrotite de lege, fiindcă numai săvârşind o faptă prevăzută de legea penală el poate salva viaţa, integritatea corporală, sănătatea sa ori a altuia. Aparent, inculpatul săvârşeşte fapta în mod voit, dar – în realitate – voinţa lui este constrânsă de necesitatea de a înlătura pericolul, ceea ce înseamnă că în momentul săvârşirii acesteia, el nu avea posibilitatea să-şi determine şi să-şi dirijeze liber voinţa. Din conţinutul art.45 C.pen.rezultă că, pentru ca o faptă să fie considerată săvârşită în stare de necesitate, trebuie să se constate îndeplinirea a patru condiţii: existenţa unui pericol iminent, pericolul să ameninţe viaţa, integritatea corporală, sănătatea făptuitorului; pericolul să nu poată fi înlăturat altfel; săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală.
Probele dosarului dovedesc în afara oricărui dubiu, că nu poate fi considerată ca săvârşită în stare de necesitate, fapta inculpatului care a condus pe drumurile publice un tractor neînmatriculat, pentru a ajunge la Spitalul din Câmpia Turzii în vederea acordării primului ajutor, după ce a suferit o plagă prin împuşcare, câtă vreme recurentul U.D. avea şi alte posibilităţi de a ajunge la unitatea sanitară. Martorii audiaţi în prezenta cauză, au arătat la unison că inculpatul a refuzat categoric atât transportarea sa de către ambulanţă la unitatea primiri urgenţe, cât şi acordarea operativă, pe loc, a primului ajutor, deşi autosanitara venise tocmai în acest scop la locuinţa inculpatului, după ce fusese sesizată de către poliţie. Inculpatul nu a fost nevoit şi nici constrâns să ruleze pe drumurile publice cu un tractor neînmatriculat, pentru a-şi salva viaţa, câtă vreme, cu bună ştiinţă, a refuzat tratamentul medical de specialitate, oferit de personalul medical calificat, aferent autosanitarei. O dovadă a împrejurării că inculpatul se afla în stare de ebrietate, (în afara declaraţiei martorei D.I. şi a menţiunilor înserate în fişa de intervenţie a Serviciului Ambulanţă Cluj din 18 mai 2009), o reprezintă faptul că acesta datorită diminuării capacităţii de autocontrol şi a discernământului, ca efect al consumului de alcool, a recurs la comiterea unei infracţiuni, în loc să accepte primul ajutor calificat oferit de personalul medical de pe ambulanţă.
Pentru motivele ce preced, întrucât condamnarea inculpatului s-a făcut pe baza unor dovezi convingătoare de vinovăţie, nu se poate vorbi de constatarea încălcării art.6 paragraf 2 din CEDO cu referire la art.66 şi art.5/2 C.proc.pen. care reglementează prezumţia de nevinovăţie, garanţie specifică a unui proces echitabil recunoscută persoanei acuzate de săvârşirea unei infracţiuni, condiţii în care recursul inculpatului se va respinge ca nefondat în baza art.385/15 pct.1 lit.b C.proc.pen.
