Deliberând asupra prezentei cauze penale, instanţa constată că:
La data de 24.01.2013 s-a înregistrat pe rolul acestei instanţe propunerea Comisiei pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Găeşti privind liberarea condiţionată a condamnatului NSF, deţinut în Penitenciarul Găeşti.
Cererea a fost însoţită de procesul verbal nr. 12 din data de 23.01.2013 şi de caracterizarea condamnatului pe parcursul executării pedepsei.
La primirea dosarului, respectiv la data de 28.01.2013, faţă de obiectul cauzei, instanţa a dispus preschimbarea din oficiu a termenului de judecată acordat cauzei (07.03.2013) la data de 31.01.2013.
Având în vedere înscrisurile aflate la dosarul cauzei, instanţa constată că:
Petentul a fost condamnat la pedeapsa de 20 de ani închisoare prin sentinţa penală nr. 416/2003, pronunţată de Tribunalul Prahova, executarea pedepsei începând la data de 13.06.1999, urmând să expire la data de 12.06.2019.
Pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiţionate, condamnatul trebuie să execute o fracţiune de 3/4 din durata pedepsei aplicate, respectiv 5478 de zile – din care, în cazul în care munceşte, 608 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate şi 4870 de zile efectiv executate.
Până la momentul întocmirii procesului verbal, condamnatul a executat 5478 de zile, din care 504 zile câştigate pe baza muncii prestate.
Petentul figurează fără antecedente penale.
La data de 23.01.2013, Comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate a apreciat că petentul poate beneficia de liberare condiţionată, întrucât a fost recompensat de treizeci şi şase de ori, sancţionat de două ori, dar cele două sancţiuni au fost ulterior ridicate, a participat la activităţi şi programe educative, a muncit, a manifestat interes pentru reintegrarea în societate după liberare, obţinând un certificat de calificare profesională, a ţinut legătura cu mediul de suport prin vizite, corespondenţă şi apeluri telefonice, dând astfel dovezi temeinice de îndreptare.
Potrivit dispoziţiilor art. 59 Cod penal, după ce a executat cel puţin trei pătrimi din durata pedepsei – în cazul închisorii mai mari de 10 ani, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat şi dă dovezi temeinice de îndreptare, ţinându-se seama şi de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiţionat înainte de executarea în întregime a pedepsei, la calculul fracţiunii avându-se în vedere partea din durata pedepsei care poate fi considerată ca executată pe baza muncii prestate, fără ca liberarea să poată fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puţin jumătate din durata pedepsei.
Faţă de natura şi gravitatea faptei săvârşite, anume aceea de omor calificat, subiect pasiv fiind chiar tatăl petentului, instanţa apreciază că timpul în care petentul a fost privat de libertate nu este suficient, scopul pedepsei nefiind încă atins.
Mai mult decât atât, chiar dacă petentul condamnat a executat fracţiunea corespunzătoare pentru a putea beneficia de liberare condiţionată, cerinţele art. 59 Cod penal trebuie îndeplinite cumulativ.
Simpla executare a fracţiunii de pedeapsă nu este suficientă şi nu creează în favoarea condamnatului dreptul de a fi liberat condiţionat, ci doar o vocaţie în acest sens, fiind necesar a se verifica întrunirea şi a celorlalte condiţii, anume stăruinţa în muncă a condamnatului, disciplina manifestată şi dovezile temeinice de îndreptare, nu în ultimul rând ţinându-se cont şi de antecedentele penale ale condamnatului.
Din caracterizarea depusă la dosar reiese că petentul a avut un comportament „în general corespunzător”, aplicându-i-se două sancţiuni disciplinare, care ulterior au fost ridicate, beneficiind de numeroase recompense, participând la programe educaţionale. Cu toate acestea, instanţa apreciază că aceste elemente care îl caracterizează pe condamnat în mod favorabil nu reprezintă „dovezi temeinice de îndreptare”, în sensul la care se referă art. 59 Cod penal, ci o simplă adaptare din partea petentului la condiţiile impuse de mediul penitenciar. În plus, faţă de durata lungă a privării de libertate, numărul mare de recompense şi numărul mare de programe educative la care a participat petentul apar ca fireşti pentru o persoană care, în lipsa opţiunilor, încearcă să se supună rigorilor vieţii în penitenciar, dar nu pot reprezenta însuşiri remarcabile şi nici dovezi solide de corectare a atitudinii petentului faţă de valorile sociale ocrotite de legea penală.
Instanţa apreciază că petentul a avut o conduită oscilantă, nicidecum foarte bună, ci doar „în general corespunzătoare” – aşa cum se apreciază şi în caracterizarea depusă la dosar, el suferind şi două sancţiuni disciplinare care, chiar dacă au fost ridicate, au fost aplicate pentru abateri efective, anume nerespectarea în mod repetat a regulamentului de ordine interioară. Or, pentru a se aprecia că petentul a dat dovezi temeinice de îndreptare, este necesar ca acesta să fi avut pe parcursul executării pedepsei o comportare exemplară, nu doar una satisfăcătoare, astfel că, nici din acest punct de vedere, nu se justifică liberarea condiţionată.
Astfel, având în vedere ca liberarea condiţionată este o facultate şi nu o obligaţie a instanţei, se apreciază că nu sunt întrunite cumulativ dispoziţiile art. 59 Cod penal, cererea condamnatului urmând a fi respinsă.
Condamnatul va putea reitera cererea de liberare condiţionată după expirarea unui termen de 1 an de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe penale.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga petentul la 130 lei cheltuieli judiciare statului.
Calea de atac împotriva prezentei sentinţe penale este recursul, în termen de 3 zile de la comunicare pentru condamnat şi de la pronunţare pentru reprezentantului Ministerului Public, conform art. 450 alin. 4 Cod procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 31.01.2013.
Notă: Soluţia a fost menţinută în calea de atac.
