Prin rechizitoriul nr.8502/P/2008 din data de 24.02.2010 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Iaşi, înregistrat pe rolul acestei instanţe sub numărul de mai sus, inculpatul E. P. G. a fost trimis în judecată, în stare de libertate, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la tâlhărie, prevăzută de art.26 Cod penal, raportat la art.211 alin.1, alin.2 lit. c, alin.21 lit. a şi b Cod penal.
În fapt, s-a reţinut că inculpatul E. P. G., atât în perioada anterioara, premergătoare cât şi în ziua de 12.05.2008, a acordat sprijin material şi moral autorului faptei de tâlhărie, (numitul H.F.) determinandu-1 la comiterea faptei, expunându-i planul de acţiune, procurând obiecte vestimentare utile deghizării, autoturismul pentru deplasare in mun. Iaşi si revenire in localitatea Bacău, inclusiv obiectul contondent-cuţitul folosit la ameninţarea angajatei S.C. …S.R.L. Iaşi, asigurarea pazei si supravegherea locului faptei pe durata desfăşurării acţiunilor de către H.F., însuşirea unei parţi din suma de bani sustrasa prin ameninţare de la casa de schimb valutar si folosirea in interes personal, fapte ce întrunesc elementele constitutive ale participaţiei penale in forma complicităţii la infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 26, Cod penal raportat la art. 211, al. 1, al.2 lit. c, al.21 lit. a si b Cod penal.
Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
Prin sentinţa penală nr.723/20.02.2009 a Judecătoriei Iaşi, menţinută prin decizia penală nr.522/15.12.2009 a Tribunalului Iaşi, modificată şi rămasă definitivă prin decizia penală nr.226/01.04.2010 a Curţii de Apel Iaşi, s-a dispus condamnarea inculpatului H.F. pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1, alin.21 lit. a şi b Cod penal.
În cuprinsul acestei sentinţe s-a reţinut că inculpatul H.F. se face vinovat se sîvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.1, alin.21 lit. a şi b Cod penal, în circumstanţele reţinute şi în actul de sesizare al instanţei, în prezenta cauză.
Astfel, se reţine în actul de sesizare al instanței că, în cursul lunii decembrie 2007, numitul H.F. a cunoscut în incinta discotecii « P.. », din com., jud. Bacău, pe inculpatul E.P.G., în timp păstrând legătura telefonica. La începutul lunii aprilie 2008, inculpatul EPG 1-a apelat pe numitul HF comunicându-i ca doreşte sa facă « o măgărie» deoarece este « in gaura cu banii », solicitându-i sprijinul, fără alte detalii. După cca. 4-5 zile, la întâlnirea organizata în com., inculpatul EPG a afirmat fata de numitul HF ca doreşte sa dea lovitura la o casa de schimb valutar dintr-o localitate îndepărtata, pentru a nu fi depistaţi de îndată, explicându-i modalitatea de săvârşire: pătrundere de ambii făptuitori în firma, purtând ochelari cu lentile mari si opace, cu capul acoperit cu o şapca, iar mâinile cu mănuşi chirurgicale (f.l64-170 declaraţia dată de H.F. la data de 18.07.2008).
După cca. 2-3 zile, in organizarea activităţii infracţionale, cu pregătirea etapelor si a cercetării locaţiei, inculpatul si numitul H.F. s-au deplasat în loc. Iaşi cu autoturismul marca Dacia Logan, cu nr. de înmatriculare B-.., condus de inculpat si împrumutat de la martorul TCO, căruia ii fusese încredinţata folosinţa de administratorul firmei de taximetrie S.C. »… » S.R.L. Adjud, D.D..C.
După intrarea in mun. Iaşi, în jurul orei 0730, inculpatul si numitul HF s-au deplasat în cartierul Copou, urmărind momentul deschiderii casei de schimb valutar, vizata de inculpat. Imediat după sosirea gestionarei, deschiderea uşii de acces si dezactivarea alarmei, în jurul orei 0800, inculpatul a intrat în incinta casei de schimb valutar, în zona ghişeului, in dreptul uşii culisante, numitul HF rămânând în pragul uşii principale de acces. Inculpatul a solicitat schimbarea unei sume de bani, urmărind mişcările salariatei, poziţia obiectelor din interior, existenta si amplasarea camerelor de supraveghere. La părăsirea societăţii, inculpatul a comunicat numitului HF inexistenta camerelor video, atrăgându-i atenţia doar asupra unei camere de supraveghere amplasata pe peretele exterior al unei instituţii bancare din apropiere, indicându-i si traseul de deplasare la ieşirea din firma (f.l72-176 declaraţia dată de HF în calitate de învinuit la data de 18.07.2008).
In data de 10.05.2008, inculpatul si numitul HF s-au întâlnit la discoteca « P..», com…, jud. Bacău, definitivând în detaliu planul de acţiune din data de 12.05.2008, constând în aducerea unor haine de schimb de către HF, pătrunderea in societate imediat după intrarea angajatei, anterior activării sistemului de alarma, având asupra sa un cuţit, o şapca si ochelari de soare cu lentile mari si fumurii pentru a-şi masca trăsăturile fizionomiei (f. 177-182 declaraţia date de HF în calitate de învinuit la data de 18.07.2008).
In dimineaţa zilei de 12.05.2008, în jurul orei 0500, în dreptul intersecţiei cu DE 85, numitul HF a urcat în autoturismul marca Dacia Logan, cu nr. de înmatriculare B-.., condus de inculpatul EPG si, împreuna, s-au deplasat in localitatea Iaşi. Pe traseu, inculpatul a înmânat autorului faptei un cuţit, o sacoşa din plastic de culoare roşie si o pereche de mănuşi menajere de culoare galbena, repetând celui din urma modalitatea de săvârşirea a faptei (f. 185-188 declaraţia dată de HF în calitate de inculpat la data de 18.07.2008).
Inculpatul însoţit de numitul HF au coborât din maşina care a rămas staţionata vis-a-vis de liceul Grabet Ibraileanu, pe o alee situata intre blocuri, deplasându-se în direcţia B-dul Carol I. Inculpatul a traversat strada pe trotuarul dinspre parcul Copou, în timp ce numitul HF, îmbrăcat in echipamentul convenit, a aşteptat sosirea gestionarei, pe trotuarul din fata Complexului Super Copou, in zona a doua cabine telefonice.
In jurul orei 0755, numita SOV, angajata casei de schimb valutar, a descuiat uşa de acces, a tastat codul pentru dezactivarea alarmei si a pătruns, după deschiderea uşii culisante, în spaţiul de lucru, în care se afla amplasată si casa de bani, fără a asigura uşa de acces in firma sau uşa glisanta, întrucât sistemul de închidere al ultimei uşi era defect (f.27-29 declaraţia numitei SOV). In timp ce salariata apela telefonic pe telefonul de serviciu pe administratorul societăţii pt. a confirma prezenta la serviciu, la câteva secunde de la sosirea sa, a intrat în unitate un tânăr de aproximativ 20-22 ani, cu o constituţie atletica, ce purta pe cap o şapca de culoare negru, ochelari de soare mari, fumurii, îmbrăcat cu o geaca cu fermoar tip trening de culoare roşu inscripţionat, încheiat pana sus, cu gulerul ridicat, blue jeans de culoare albastru închis si adidaşi de culoare alba, solicitând schimbarea sumei de 50 €.
Deoarece martora a observat ca tânărul, identificat ulterior in persoana numitului HF, purta pe mana stânga o mănuşa chirurgicala, a încercat sa tragă uşa culisanta, cu intenţia de a o încuia, insa nu a reuşit, întrucât numitul HF a împins uşa larg cu mana stânga si a intrat in sectorul casierei. In momentul in care femeia a întins mana dreapta pentru activarea sistemului de alarma, montata sub birou, numitul HF a prins-o de mâini, a împins-o către casa de bani, salariata cazând în genunchi, cerându-i pe un ton imperativ si ameninţător sa nu spună nimic (f.28 declaraţia numitei SOV).
Numitul HF a scos din buzunarul drept al hainei cuţitul, cerându-i femeii sub ameninţarea cu moartea sa îi dea banii din seif. întrucât gestionara a început sa strige, autorul faptei i-a pus mana stânga în dreptul gâtului pentru a o obliga sa păstreze tăcerea, iar, după ce a încetat, a închis tot cu mana stânga uşa culisanta. Martora, după decodare a deschis casa de bani si a pus sumele de pe raftul superior intr-o sacoşa din plastic, de culoare roşu, scoasa de numitul HF din buzunarul din spate al pantalonilor. Deşi salariata a intenţionat sa dea autorului si banii de pe raftul inferior, HF a refuzat, deoarece se grăbea, cerându-i angajatei cheile pentru a o încuia in interior, lucru adus la îndeplinire de însăşi aceasta (f.29 declaraţia numitei SOV).
Urmând planul stabilit de comun acord cu inculpatul, la ieşirea din casa de schimb valutar, numitul HF a ocolit clădirea pe partea dreapta pana în locaţia de staţionare a autovehiculului, mergând normal fără a atrage atenţia asupra sa si fără a îndepărta echipamentul de deghizare. Pana la sosirea inculpatului, autorul a scos mănuşa de pa mana stânga si a aruncat-o in zona unui gard viu, mănuşa de la mana dreapta fiind rupta si nefolosita. In autoturismul condus de inculpatul Enache Paul George, autorul faptei s-a aşezat pe bancheta din spate, in poziţia culcat, schimbându-se de haine pe traseul de întoarcere, împăturind sacoşa si depozitând-o sub scaunul conducătorului auto, fara a număra fişicurile de bani din interior (f. 177-182 declaraţia dată de HF în calitate de învinuit la data de 18.07.2008).
La intrarea în oraşul Bacău, după podul în construcţie, inculpatul a oprit autovehiculul, a înmânat numitului HF mai multe bancnote de 10 lei, in suma totala de 2.000 lei, hainele si celelalte obiecte rămânând in interiorul maşinii pentru a fi distruse de cel dintâi (f. 169 declaraţia dată de HF la data de 18.07.2008). După ce a cheltuit o parte de bani in oraşul Bacău, in aceeaşi zi, numitul HF s-a deplasat cu trenul în com. Sascut. întrucât peste 2 zile, autorul tâlhăriei a fost căutat de şeful postului de politie din comuna, HF s-a panicat, deplasându-se in Ajud, unde s-a întâlnit cu inculpatul, care i-a predat suma de 2.500 lei si 200 S, sfătuindu-l sa plece in Italia. Numitul HF s-a deplasat la Galaţi unde s-a cazat la Hotelul ..timp ce 3 zile, cheltuind sumele de bani pe diverse bunuri si servicii hoteliere. Revenit în com…, numitul HF s-a prezentat la postul de politie, unde a dat declaraţii in calitate de martor in alt cauza.
Cu ocazia audierii în dosarul nr.5043/P/2008, de către organele de cercetare penala, procuror si de judecător, în calitate de inculpat, la momentele procesuale diferite-începerea urmăririi penale, punerea in mişcare a acţiunii penale si pronunţarea asupra propunerii de arestare preventiva-numitul EPG a negat săvârşirea faptei, susţinând ca l-a cunoscut pe numitul HF prin intermediul unor cunoştinţe comune, in urma cu cca. 1 an.
In mun. Iaşi, inculpatul EPF a afirmat că s-a deplasat de doua ori: in urma cu cca. 2 săptămâni datei de 12.05.2008, împreuna cu sora sa, la facultatea « ..», parcurgând traseul cu autovehiculul împrumutat de martorul TCO. A doua oara, în data de 12.05.2008, cu acelaşi autoturism din loc. Adjud in mun. Iaşi, la o firma de dezmembrări auto din com. Letcani, pentru a se interesa de piese auto pentru maşina personală. Deoarece firma era închisa, in jurul orei 08 , inculpatul EPG a revenit pe acelaşi traseu, pe drumul de întoarcere efectuând unele reparaţii achitate la firma de leasing in schimbul eliberării unei facturi fiscale.
La Adjud, inculpatul EPG a restituit autovehiculul martorului TCO , care i-a comunicat, ca, pe traseul spre loc. Iaşi, in jurul orei 0630- 0645, după trecerea de loc. Târgu Frumos, în drum spre loc. Strunga, din direcţie opusa, martorii BID si administratorul firmei de taximetrieDDC, l-au văzut la volanul maşinii marca Dacia Logan. Inculpatul a fost recunoscut de martorul DDC, fiind un client fidel al societăţii de taximetrie, fiind indicat din planşele foto prezentate.
Martorul TCO că nu a asista niciodată la discuţiile dintre inculpatul din prezenta cauză şi numitul HF, despre care ştie că a locuit câteva zile la inculpat. Martorul a precizat că, după ce au venit lucrătorii de poliţie, a fost sunat de către inculpatul EPG, care se afla în Italia, care l-au întrebat dacă au fost poliţişti la el, spunându-i că un prieten de-al lui ar fi spart o casă de schimb valutar şi a dat vina pe el, fără a-şi putea explica de ce a făcut acesta. Inculpatul i-a spus că nu a participat la spargere.
Martorul DDC a arătat ca este proprietarul autoturismului marca Dacia Logan, nr. de înmatriculare B…, aflat în gestiunea martorului TCO . În dimineaţa zilei de 12.05.2008, pe când se deplasa, împreuna cu martorul BIO din Iaşi spre Bacău, cu un maxi-taxi, observând atât el cât şi prietenul sau, autovehiculul condus de o persoana de sex masculin, recunoscuta ca fiind inculpatul, conducând din direcţia Targu-Frumos-Iaşi. Proprietarul maşinii a contactat telefonic de îndată pe martorul TCO ându-i explicaţii, acesta recunoscând ca a încredinţat maşina unei alte persoane, numitul EPG, aspecte confirmate si de listing-ul convorbirilor telefonice intre martori, ataşate la dosarul cauzei. A mai precizat martorul în declaraţiile date că „nu am recunoscut prezenţa unor alte persoane în autoturism dar la volan el era sigur”, l-a văzut singur pe inculpat, în condiţiile în care maşinile se deplasau încet. Martorul a arătat că se afla în maxi-taxi în spate şoferului, circulând dispre Tg. Frumos spre Strunga, în condiţiile în care inculpatul se deplasa în sens invers de mers. Discuţia cu martorul a avut loc în jurul orelor 11,30-12,00 după ce a ajuns la firmă şi l-a chemat pe martor, care i-a predat cheile.
Audiat in calitate de inculpat, EPG a declarat ca, în ziua de luni, 12.05.2008, din mun. Adjud s-a deplasat în mun. Iaşi, la volanul autoturismului marca Dacia Logan, nr.de înmatriculare B.., încredinţata de taximetristul TCO în contul unei datorii, căruia i-ar fi spus ca se deplasează în loc. Podu Turcului, în scopul de a se interesa de piese auto pentru autovehiculul marca BMW, achiziţionat în sistem leasing. Inculpatul EPG s-a deplasat în apropierea mun. Iaşi, în loc. Letcani, la o firma de dezmembrări, ajungând in jurul orei 0800, constatând ca societatea nu a deschis punctul de lucru. Inculpatul a apelat unul din numerele de telefon înscrise pe ghereta de lângă societate, purtând discuţii cu o persoana care i-a spus ca parbrizul de BMW, din dotare, este spart, iar celelalte piese aveau un preţ prea mare, motiv pt. care a luat hotărârea de a nu le mai achiziţiona. Verificându-se listingul convorbirilor efectuate de pe telefonul inculpatului, nu s-a identificat o astfel de convorbire.
Raportat la toate aceste probe administrate în cauză, instanţa a constatat că nu s-a făcut dovada, dincolo de orice îndoială, a participării inculpatului din prezenta cauză la comiterea faptei pentru care a fost condamnat HF. Este de remarcat faptul că, referitor la inculpatul EPG, Parchetul de pe lângă Judecătoria Iaşi a solicita, prin două propuneri înregistrate pe rolul Judecătoriei Iaşi, sub numerele 14145/245/2008 şi 14695/245/2008, arestarea preventivă a acestuia referitor la săvârşirea infracţiunii pentru care este judecat în prezenta cauză, propuneri respinse prin încheierile din 18.07.2008, respectiv 29.07.2008, menţinute de către instanţa de control judiciar, prin care s-a reţinut, în esenţă, că instanţa nu exclude implicarea şi a unei alte persoane in comiterea infracţiunii de tâlhărie presupus a fi comisă de către coinculpatul HF, dar datele si elementele probatorii ale cauzei până în acel moment al cercetării penale nu sunt de natură a-l indica în mod indubitabil pe inculpatul EPG ca participant la săvârşirea infracţiunii sus-menţionate şi a crea astfel convingerea instanţei că şi aceasta fost implicat în comiterea infracţiunii de „tâlhărie” in dauna S.C. „..” S.R.L. din Iaşi, alături de coinculpatul HF. O atare implicare in comiterea infracţiunii (şi) de către inculpatul EPG continuă să rămână doar la nivelul unei simple presupuneri, câtă vreme instanţa a reţinut că – în lipsa altor indicii, date şi elemente probatorii – numai inculpatul HF l-a indicat pe numitul EPG ca fiind cel care a pus la cale „lovitura”, care i-a arătat cum să acţioneze, care i-a dat asigurări că nu vor fi probleme, care l-a şi ajutat în săvârşirea faptei prin aceea că l-a transportat cu maşina la/şi din Iaşi, înainte şi după comiterea faptei (după comiterea faptei, cu banii sustraşi), care a asigurat paza locului infracţiunii, care i-a pus la dispoziţie cuţitul, ochelarii, mănuşile (de tip chirurgical) etc., (detalii oferite instanţei de către inculpatul HF, cu prilejul audierii sale la data de 18.07.2008) şi martorul indirect PI, martor care a aflat despre modul comiterii faptei numai din relatările inculpatului HF, într-o atare situaţie, câtă vreme versiunea acestui inculpat privind comiterea faptei împreuna cu inculpatului EPG – nu este susţinut şi de alte elemente probatorii, nu se poate retine de către instanţă că în cauza s-a făcut dovada existentei unor indicii temeinice că inculpatul EPG a participat el la comiterea faptei descrise anterior.
După pronunţarea încheierilor menţionate,organele de cercetare penală au efectuat verificări referitoare la susţinerile inculpatului legat de prezenţa sa în localitatea Leţcani şi în mun. Bacău în ziua comiterii de către HF a infracţiunii pentru care a fost condamnat. Instanţa a reţinut că, şi în situaţia în care aceste susţineri ale inculpatului s-ar dovedi nereale, această împrejurare nu îl plasează pe inculpat la locul comiterii infracţiunii şi nici nu probează implicarea acestuia la comiterea infracţiunii, prin pregătirea săvârşirii faptei, ajutorul dat lui HF după comiterea faptei, luarea banilor sustraşi. Mai mult, nu s-au înlăturat susţinerile martorului DDC, care a relatat aceleaşi aspecte precizând că l-a văzut singur pe inculpat, în condiţiile în care maşinile se deplasau încet. A reţinut instanţa că, şi la acel moment implicarea inculpatului EPG rezultă doar din declaraţiile condamnatului HF sau din relatările pe care acesta le-a făcut către alte persoane. Instanţa a apreciat că nu este lipsit de relevanţă faptul că inculpatul, după soluţionarea primei propuneri e arestare preventivă, formulată în timp ce se afla în Italia, a revenit în ţară, fiind prezent la soluţionarea celei de a două, când a dat şi declaraţii, declaraţii care au fost constante de-a lungul soluţionării prezentei cauze.
Raportat la toate aceste considerente, instanţa a apreciat că nu s-a probat implicarea inculpatului din prezenta cauză în comiterea, în calitate de complice a condamnatului HF, a infracţiunii de tâlhărie, dar nici nu se poate exclude participarea unei alte persoane, astfel că, în condiţiile art.11 pct.2 lit. a, raportat la art.10 lit. c Cod procedură penală, instanţa a dispus achitarea inculpatului EPG referitor la săvârşirii infracţiunii de complicitate la tâlhărie, prev. şi ped. de art.26 din Codul penal rap. la art.211 alin.1 şi 2 lit.c), alin.21 lit.a) şi b) din Codul penal, apreciind că fapta a fost comisă de o altă persoană,