Prin sentinţa penală nr. 490 din data de 17.02.2012,pronunţată în dosarul nr. …, s-a dispus condamnarea inculpatului Z.V. la pedeapsa rezultantă de 4 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia i-a fost suspendată exercitarea dreptului de a conduce, prevăzută de art. 86 alin. 2 din O.U.G. nr. 195/2002, conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, prevăzută de art. 89 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002 şi vătămare corporală din culpă, prevăzută de art. 184 alin. 2, alin. 4 şi alin. 41 Cod penal.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, că inculpatul deşi avea exerciţiul dreptului de a conduce autovehiculul suspendat urmare a unor infracţiuni mai vechi de conducere în stare de ebrietate, la data de 5.05.2009, a condus pe un drum judeţean, spre mun. Iaşi, o autoutilitară, având în sânge o îmbibaţie alcoolică mult peste limită, probele biologice atestând o alcoolemie de 2,45‰, respectiv de 2,25‰, în aceste condiţii cauzând, din culpă, un accident rutier în care i-a provocat părţii vătămate, care se deplasa regulamentar pe acostament, leziuni care au necesitat pentru vindecare 80-90 de zile de îngrijiri medicale, după care, cu intenţie, a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, fiind oprit de un alt participant la trafic.
La stabilirea pedepsei, în ceea ce priveşte infracţiunile prevăzute de O.U.G. nr. 195/2002, instanţa a avut în vedere valoarea deosebit de ridicată a alcoolemiei inculpatului în momentul producerii accidentului, nonşalanţa cu care acesta se raportează la accident ca la un eveniment nefericit în lipsa căruia ar fi condus în continuare fără a avea nimeni probleme, instanţa formându-şi convingerea că şofatul în stare de ebrietate este o activitate obişnuită pentru inculpat, insistenţa cu care inculpatul şi-a continuat deplasarea după comiterea accidentului, deşi era urmărit şi i se cerea să oprească, atitudinea sa procesuală nesinceră în această privinţă, precum şi împrejurarea că a devenit violent atunci când a fost nevoit să oprească. Instanţa a avut în vedere şi împrejurarea că starea de recidivă postcondamnatorie a fost generată de condamnarea sa anterioară pentru infracţiunea de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002, suspendare condiţionată anulată printr-o altă sentinţă, prin care a fost condamnat pentru o altă infracţiune prevăzută de art. 87 alin. 1 din O.U.G. nr. 195/2002. Instanţa a considerat că inculpatul este certat cu regulile care protejează siguranţa circulaţiei pe drumurile publice, vădind inconştienţă, perseverenţă infracţională şi un absolut dispreţ faţă de prevederile legii penale, precum şi faţă de consecinţele unor astfel de fapte atât faţă de alte persoane, cât şi faţă de el însuşi, nefiind interesat nici măcar de iminenţa revocării suspendării condiţionate.
În ceea ce priveşte vătămarea corporală din culpă, instanţa a ţinut cont de gravitatea şi natura leziunilor suferite de partea vătămată, incluzând expulzia a 11 dinţi şi fractură triplă de maxilar, de intervalul de timp necesar pentru refacerea părţii vătămate, de împrejurarea că numai norocul a făcut ca victima să rămână în viaţă, precum şi de starea inculpatului în momentul în care a produs accidentul şi de comportarea sau ulterioară. Chiar dacă este vorba de o infracţiune săvârşită din culpă, instanţa a apreciat că inculpatul putea şi trebuia să prevadă producerea unui asemenea accident în momentul în care, cu o indiferenţă aproape criminală, s-a urcat la volan în starea în care se afla.
