Prin sentinţa penală nr. 384 din 09 iunie 2011 Judecătoria Rădăuţi l-a condamnat pe inculpatul MI, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006, modificată prin OUG nr. 54/2010, cu aplicarea art. 3201 Cod de procedură penală şi art. 74 lit. a şi c, 76 lit. d Cod penal, la pedeapsa de 6 luni închisoare.
În baza art. 71 Cod penal, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a şi b Cod penal pe durata executării pedepsei.
În baza art. 81 Cod penal, s-a suspendat condiţionat executarea pedepsei, termenul de încercare fiind de 2 ani şi 6 luni, conform art. 82 Cod penal.
S-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art. 83 Cod penal.
În baza art. 71 alin.5 Cod penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de 64 lit. a teza a II-a, b Cod penal, pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei principale.
În baza art. 118 al. 1 lit. b, e şi f Cod penal, instanţa a dispus confiscarea de la inculpat a cantităţii de 3200 pachete cu ţigări, mărcile Jing Ling şi More provenită din contrabandă ce a fost ridicată de către organele de poliţie, aceasta fiind indisponibilizată la Camera de Corpuri Delicte din cadrul IJPF, precum şi a autoturismului marca Dacia Logan, proprietatea inculpatului, indisponibilizat potrivit procesului verbal din data de16.10.2010.
În baza art. 14 şi art. 346 Cod proc. Penală, a fost obligat inculpatul să plătească părţii civile Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – Autoritatea Naţională a Vămilor – Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Iaşi suma de 27.125 lei reprezentând contravaloarea taxelor vamale şi fiscale, precum şi accesoriile aferente creanţei, respectiv penalităţi de întârziere, calculate potrivit Codului fiscal, de la data comiterii faptei şi până la achitarea integrală a debitului.
Judecătoria Rădăuţi a reţinut că inculpatul MI a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă prev. de art. 270 alin. 3 Legea nr. 86/2006, modificată prin O.U.G. nr. 54/2010.
Inculpatul a recunoscut în întregime fapta pentru care s-a dispus trimiterea sa în judecată şi a solicitat aplicarea disp. art. 3201 Cod procedură penală privind judecarea cauzei în cazul recunoaşterii vinovăţiei, cererea sa fiind admisă.
Din analiza materialului probator instanţa a constatat că la data de 16.10.2010, orele 05.50, inculpatul a deţinut şi transportat cu autoturismul proprietate personală marca Dacia Logan cantitatea de 3200 pachete ţigarete mărcile Jing Ling şi More. Ţigaretele, ambalate în 8 saci de rafie de culoare albă, aveau aplicate timbre fiscale Ucraina şi Rusia, prejudiciul adus statului fiind în sumă de 27125 lei, reprezentând accize şi taxe vamale neachitate, sumă cu care Autoritatea Naţională a Vămilor s-a constituit parte civilă.
Conform art. 270 alin. 1 din Legea 86/2006 introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi. Alineatul.3 al aceluiaşi articol prevede că sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia.
În drept, fapta inculpatului de a deţine şi transporta mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunii de contrabandă prev. art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracţiunii prev. de art. 270 alin.3 din Legea 86/2006 se poate realiza prin una dintre modalităţile alternative, respectiv colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal. În cauză, inculpatul a încărcat aceste bunuri în autoturismul marca Dacia Logan, proprietate sa cu care le-a transportat pe ruta Frătăuţii Vechi – Vatra Dornei fiind oprit de lucrătorii de poliţie.
Urmarea imediată a faptei este crearea unui prejudiciu constând în neaplicarea taxelor vamale şi accize pentru ţigările transportate în sumă de 27.125 lei, iar legătura de cauzalitate dintre fapta si prejudiciu este dovedită prin probatoriul administrat.
Sub aspectul laturii subiective, infracţiunea de contrabandă se săvârşeşte cu intenţie, element conturat şi de cerinţa textului de incriminare potrivit căruia cel ce săvârşeşte fapta în vreuna dintre modalităţile alternative enumerate anterior, trebuie să cunoască faptul că bunurile respective provin din contrabandă. Inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, în accepţiunea art. 19 pct. 1 lit. a Cod penal, întrucât a avut reprezentarea faptei sale şi a consecinţelor păgubitoare, a urmărit acest rezultat toate acestea reieşind din faptul că a cumpărat o cantitate însemnată de ţigarete de la o persoană necunoscută, la o oră matinală, dintr-un loc în care nu se desfăşoară activităţi licite, că ţigaretele aveau aplicat, în mod vizibil timbru ucrainean, respectiv rusesc şi a încercat să ascundă prezenţa ţigaretelor în portbagajul maşinii sale, acoperindu-le cu o pătură. Astfel, inculpatul a săvârşit infracţiunea cu intenţie directă, în accepţiunea art. 19 pct. 1 lit. a Cod penal.
Având în vedere declaraţia de recunoaştere a inculpatului şi solicitarea acestuia ca judecata să aibă loc în baza probelor de la urmărire penală pe care şi le însuşeşte, instanţa a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 3201 al.7 Cod procedură penală, a constatat că inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prev. de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006.
La individualizarea pedepsei instanţa a ţinut seama de atitudinea sinceră a inculpatului pe tot parcursul procesului penal, acesta recunoscând şi regretând fapta săvârşită, apreciind că se justifică reţinerea în favoarea inculpatului şi a circumstanţelor atenuante, prev. de art. 74 lit. a şi c, 76 lit. d Cod penal. Instanţa a apreciat că aplicarea art. 3201 Cod de procedură penală nu conduce la imposibilitatea reţinerii şi a atenuantelor prev. de art. 74 lit. a-c întrucât s-ar crea o situaţie mai nefavorabilă pentru inculpat prin aplicarea exclusivă a prevederilor art.3201 Cod de procedură penală.
În baza art. 71 Cod penal şi art. 3 Protocol 1 CEDO instanţa a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit. a teza a II-a şi lit. b Cod penal pe durata executării pedepsei.
Astfel, instanţa a reţinut că natura infracţiunii comise precum şi atitudinea avută de inculpat faţă de aceasta duc la concluzia existenţei unei nedemnităţi ce impune interzicerea exercitării drepturilor de natură electorală prevăzute de art. 64 lit. a teza a II a şi b Cod penal, deoarece exercitarea acestor drepturi are în vedere o responsabilitate de ordin civic, responsabilitate pe care inculpatul, prin săvârşirea faptei a dovedit că nu o are.
Fiind întrunite condiţiile prev. de art. 81 Cod penal şi ţinând seama că inculpatul se află la prima abatere de acest gen, a avut o atitudine sinceră, nu are antecedente penale, instanţa a considerat că scopul pedepsei poate fi atins şi în condiţii neprivative de libertate, prin suspendarea condiţionată a executării pedepsei.
În baza art. 118 al. 1 lit. b, e şi f Cod penal, instanţa a dispus confiscarea cantităţii de 3200 pachete cu ţigări, mărcile Jung Ling şi More provenită din contrabandă ce a fost ridicată de către organele de poliţie, precum şi a autoturismului marca Dacia Logan, proprietatea inculpatului, indisponibilizat potrivit procesului verbal din data de16.10.2010. Referitor la confiscarea autoturismului marca Dacia Logan aparţinând inculpatului, instanţa a constatat că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a se lua această măsură de siguranţă. Astfel, autoturismul Dacia Logan, proprietatea inculpatului, a fost folosit la săvârşirea infracţiunii de contrabandă, bunurile fiind transportate cu acesta. De asemenea, autoturismul a fost determinant pentru realizarea activităţii infracţionale, nefiind posibilă realizarea elementului material al infracţiunii în modalitatea transportului cantităţii de 3200 pachete ţigarete fără a fi folosit autoturismul respectiv.
Faţă de cele expuse, instanţa a respins cererea de restituire a autoturismul marca Dacia Logan aparţinând inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat recurs inculpatul M.I., criticile vizând confiscarea autoturismului, care era singurul mijloc prin care îşi asigura subzistenţa.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, cât şi a celor care pot fi analizate din oficiu conform art.3856 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este neîntemeiat pentru următoarele considerente:
Curtea constată că prima instanţă a reţinut, în mod corect, situaţia de fapt şi a stabilit vinovăţia inculpatului, pe baza unei juste aprecieri a probelor administrate la urmărirea penală, dând faptelor comise de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.
Astfel, inculpatul MI a deţinut şi transportat cu autoturismul Dacia Logan, proprietatea sa, cantitatea de 3200 pachete ţigarete mărcile Jing Ling şi More, ambalate în 8 saci de rafie de culoare albă ce aveau aplicate timbre fiscale de provenienţă Ucraina şi Rusia, care trebuiau plasate sub un regim vamal, creând un prejudiciu în sumă de 27.125 lei reprezentând taxe vamale şi accize.
Cu privire la individualizarea judiciară a pedepsei, prima instanţă a făcut o interpretare corectă a dispoziţiilor art. 72 Cod penal, aplicând şi disp. art. 3201 Cod procedură penală, în condiţiile în care inculpatul a recunoscut fapta pentru care a fost trimis în judecată şi a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, şi reţinând în favoarea inculpatului circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 lit. a şi c, 76 lit. d Cod penal. Pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată de instanţa de fond este în măsură să-şi atingă scopul prev. de art. 52 Cod penal, de reeducare a inculpatului şi de prevenire a săvârşirii de noi infracţiuni. Totodată, în mod corect prima instanţă avut în vedere şi faptul că inculpatul nu are antecedente penale, a avut o atitudine procesuală sinceră pe parcursul procesului penal, considerând că scopul pedepsei poate fi atins şi prin suspendarea condiţionată a executării, potrivit disp. art. 81 Cod penal, în intervalul termenului de încercare stabilit conform art. 82 Cod penal.
Referitor la motivul de recurs privind restituirea autovehiculului indisponibilizat, Curtea constată că această cerere este neîntemeiată, faţă de prevederile art. 118 al. 1 lit. b Cod penal, atâta timp cât autoturismul Dacia Logan, proprietatea inculpatului, a fost folosit la săvârşirea infracţiunii de contrabandă, ţigările de contrabandă fiind transportate cu acesta. Confiscarea specială este o măsură de siguranţă care are drept scop înlăturarea unei stări de pericol şi preîntâmpinarea săvârşirii faptelor prevăzute de legea penală. Având în vedere că inculpatul a săvârşit infracţiunea de contrabandă prevăzută de art. 270 alin. 3 din Legea 86/2006 în forma transportului, folosindu-se de autoturismul proprietatea sa, cererea de restituire este nefundamentată, autoturismul fiind folosit la săvârşirea infracţiunii. Chiar dacă inculpatul a achitat o parte din prejudiciu şi a susţinut că autoturismul Dacia Logan era folosit exclusiv pentru activitatea de taxi, fiind singura sa sursă de venit, acesta nu a făcut dovada că bunul indisponibilizat face parte din mijloacele de existenţă în sensul disp. art. 118 alin. 6 Cod penal şi nu a depus vreo autorizaţie că a exercitat activitate de taximetrie cu acest autoturism. De altfel, fotografiile judiciare ale autovehiculului nu relevă că maşina în discuţie ar avea inscripţiile prevăzute de lege pentru activitatea de taximetrie.
Examinând din oficiu cauza, nu se constată motive care să conducă la casarea hotărârii, astfel că în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.