Consumul ilicit de droguri


Pentru astăzi fiind stabilit termen pentru pronunţare în cauza penală privind pe inculpatul D. B., cetăţean german,  născut la data de ___________  în __________- ___________, fiul lui S. şi C., domiciliat în  ____________, ______________, nr. ______, _____________, posesor al paşaportului tip  ___, cod  ______ nr. ____________, starea civilă necăsătorit, fără copii minori, studii medii – trimis în judecată prin rechizitorul emis de DIICOT – Biroul Teritorial Sibiu la data de _________ în dosarul nr. __/_/_/____ pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prec. de art. 2 alin. 1 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, republicată cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. şi deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.

La apelul nominal făcut în şedinţa publică, nu se prezintă părţile.

Cauza se soluţionează fără citarea părţilor.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de şedinţă, după care:

Se constată depusă la dosarul cauzei, prin registratura Tribunalului Sibiu, adresă formulată de DIICOT – Biroul Teritorial Sibiu prin care comunică procesul verbal de restituire a bunurilor inculpatului din data de __________.

Cauza a fost dezbătută pe fond la data de ___________ când părţile prezente au formulat concluzii ce au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, încheiere ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.

INSTANŢA,

Constată că prin rechizitoriul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Sibiu din data de ___________ s-a dispus trimiterea în judecată în stare de arest preventiv, a inculpatului D. B., cetăţean german,  născut la data de _________  în ____________, fiul lui S. şi C., domiciliat în  _____________, ____________, nr. ___, ______, posesor al paşaportului tip  _, cod  _ nr. ___________, starea civilă necăsătorit, fără copii minori, studii medii, în prezent aflat în arest preventiv în Penitenciarul Aiud, în baza mandatului de arestare preventivă nr. __/___/____________ emis de Tribunalul Sibiu în dosarul nr. ____/__/____,  pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, prec. de art. 2 alin. 1 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, republicată cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. şi deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.

În expozitivul actului de sesizare al instanţei se reţine următoarea stare de fapt:

În data de _____________, organele de poliţie din cadrul S.C.C.O. Sibiu s-au sesizat din oficiu sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. de art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr.143/2000, constând în aceea că o persoană necunoscută comercializează droguri de risc şi de mare risc, respectiv cannabis, haşiş, LSD şi comprimate de ecstasy, participanţilor la diferite festivaluri de muzică electronică,  organizate în locaţii retrase, mai greu accesibile.

Din informaţiile deţinute reieşea că persoana respectivă va fi invitată la festivalul ”__________”, unde urma să distribuie droguri, la acest eveniment de muzică electronică (psihedelic music) organizat în loc. ___________, în perioada ____________ -___________, participând de regulă consumatori de droguri atât din ţară, cât şi din străinătate.

Dat fiind specificul cercetărilor ce se impuneau a fi efectuate în cauză, prin ordonanţele din data de ____________ şi _____________ s-a autorizat folosirea a patru investigatori sub acoperire şi a doi colaboratori ai acestora, pentru a se putea obţine astfel date din mediul infracţional.

În aceste condiţii, în după amiaza zilei de ____________ s-a procedat la realizarea unei cumpărări autorizate de droguri,  ocazie cu care persoana necunoscută de sex masculin, cetăţean german, participant la festivalul „_______________” a comercializat colaboratorului „S. A.” două doze de LSD lichid, impregnate pe două cubuleţe de zahăr brun, contra sumei de 100 de lei.

În ceea ce priveşte substanţa procurată în data de ___________, în urma efectuării analizelor de laborator a reieşit că pe cele două cuburi de substanţă cristalină s-a pus în evidenţă LSD (Lysergide), substanţă care face parte din Tabelul nr. I anexă la Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu completările şi modificările ulterioare.

De asemenea, la data de _____________, colaboratorul „S.A.”,  însoţit de investigatorul „C.E.” a mai realizat o cumpărare autorizată de droguri oferite spre comercializare de persoana necunoscută de sex masculin, primind 2 doze de LSD, impregnate pe două timbre,  contra sumei de 100 de lei.

Raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a confirmat că pe cele două fragmente de hârtie s-a pus în evidenţă LSD (Lysergide), substanţă care  face parte din Tabelul-anexă nr. I din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combatarea consumului ilicit de droguri.

Momentul vânzării a fost surprins de organele de cercetare penală, care au procedat apoi la identificarea persoanei cercetate, stabilind că acesta se numeşte D. B., cetăţean german,  născut la data de _____________  în _____________, fiul lui S. şi C., domiciliat în _______________, __________, nr. __, ___________, posesor al paşaportului tip __, cod  __ nr. _________________.

S-a stabilit că inculpatul D. B., cetăţean de naţionalitate germană, a intrat în România în data de ___________, deplasându-se cu autovehiculul marca Fiat cu numărul de înmatriculare ___ __ ____, fiind invitat la festivalul de muzică electronică „__________________”, organizat în perioada ____________ în jud. _______.

Pe durata participării la festivalul de muzică electronică „Transilvania Calling  2014”, inculpatul D. B. a procurat diverse cantităţi şi tipuri de droguri (LSD, DMT – N,N-diethyltriptamine, haşiş, cannabis) pe care le-a deţinut în vederea comercializării sau oferirii altor persoane care participau la eveniment.

Astfel, s-a arătat că în data de 11.09.2014 inculpatul a comercializat 2 doze de LSD, substanţă lichidă, impregnată de două cuburi de zahăr, colaboratorului autorizat „S.A.”,  în _______________ a comercializat 2 doze de LSD, impregnate pe două fragmente de hârtie,  colaboratorului autorizat „S.A.”, şi potrivit declaraţiilor sale în perioada 10.09-12.09.2014 a mai comercializat LSD cu 10 euro sau 50 de lei picătura unui număr de aproximativ 15-20 de persoane ce participau la eveniment.  De asemenea, inculpatul a primit şi la rândul lui a oferit persoanelor interesate de picturile sale, diverse cantităţi de droguri de risc –  marijuana, haşiş.

Totodată, s-a arătat că inculpatul a deţinut LSD nu numai în vederea comercializării, ci şi pentru consum propriu, acesta declarând că este consumator de LSD de mai mulţi ani şi că unul dintre flacoanele cu LSD găsite asupra lui şi l-a adus din Germania, pentru consum propriu. Afirmaţia sa este susţinută de probele administrate în cauză, în buletinul de analiză toxicologică întocmit de Serviciul Medico-Legal Judeţean Sibiu, arătându-se că în probele biologice recoltate de la inculpat a fost pus în evidenţă LSD.

La controlul efectuat ulterior de organele de poliţie asupra inculpatului a fost găsit un flacon de 3.2 ml inscripționat ”FRUID RAISIM” cu substanţă  lichidă,  şi o substanţă solidă de culoare maro, ambalată într-o punguţă de plastic transparentă. În urma analizelor de laborator asupra acestor substanţe ridicate de la inculpat s-a stabilit că în flaconul respectiv se mai afla 0,5 ml lichid în care s-a pus în evidenţă LSD (Lysergide), iar substanţa solidă conţine 1,15 grame Rezină de Cannabis.

De asemenea, în urma controalelor autovehiculului folosit de inculpat, cu numărul de înmatriculare WOL KE 444, au fost descoperite mai multe cantităţi de droguri (LSD, DMT – N,N-diethyltriptamine, cannabis, rezină de cannabis) în diferite ambalaje:  plicuri din plastic transparent care conţineau pulbere vegetală de culoare verde oliv; o substanță solidă de culoare maro având aplicat logo sub forma unei cheițe ambalată în hârtie de culoare albă peste care s-a aplicat bandă adezivă de culoare maro; mai multe cantităţi de substanță solidă de culoare maro ambalată în folii de plastic transparente; o punguliță din plastic de tip zip-lock care conține masă vegetală de culoare verde oliv cu miros specific, învelită într-o folie de staniol; mai multe pliculeţe de tip zip-lock care conţin masă vegetală de culoare verde oliv cu miros specific; un flacon de 3,2 ml inscripționat ”FRUID RAISIM” gol; un flacon din sticlă cu capac alb şi pipetă albastră în care se află o substanţă lichidă; 10 timbre LSD; plic zip-lock care conține masă vegetală uscată; substanţă uscată ce pare a conţine ciuperci halucinogene, precum şi mai multe recipiente care conţin urme de substanţă vegetală cu miros înţepător – cannabis, dispozitive de cântărit şi mărunţit care de asemenea conţin astfel de urme vegetale.

Pentru stabilirea naturii substanţelor acestea au fost înainte laboratorului de specialitate.

În urma analizelor de laborator asupra dispozitivelor şi substanţelor ridicate în urma controlului corporal al inculpatului şi din autovehiculul acestuia s-a confirmat faptul  este vorba de: 3,05 ml LSD (Lysergide) – un flacon de 3 ml de LSD plin; un flacon de 3,2 ml inscripţionat ”FRUID RAISIM” cu lichid în care se mai afla 0,5 ml lichid în care s-a pus în evidenţă LSD şi un flacon de 3,2 ml inscripționat ”FRUID RAISIM” gol, pe care s-a pus în evidenţă LSD (Lysergide); 0,05 grame DMT (N,N-diethyltriptamine); 9,05 grame Cannabis; 118,7 grame Rezină de Cannabis, iar pe cântarul digital marca DIGI SCALE s-a pus în evidenţă cocaină, cannabidiol, D9-Tetrahydrocannabinol (THC) şi Cannabinol (CBN).

Conform rapoartelor de constatare tehnico-ştiinţifică ale Laboratorului Central de Analiză şi Profil al Drogurilor din cadrul IGPR-DCCO, în probele înaintate s-au pus în evidenţă:

– LSD (Lysergide) şi DMT (N,N-diethyltriptamine), substanţe care fac parte din tabelul – anexă nr. I din Legea 143/2000,  fiind droguri de mare risc;

– Cocaine face parte din tabelul – anexă nr. II din Legea 143/2000, fiind drog de mare risc;

– Cannabis şi Rezina de Cannabis fac parte din tabelul – anexă III din Legea 143/2000, privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, fiind droguri de risc.

– Tetrahidrocannabinol (THC), substanţă psihotropă, biosintetizată de planta cannabis.

Cu privire la provenienţa substanţelor găsite asupra lui şi în autovehiculul folosit de el, inculpatul a arătat că a procurat o parte din droguri de la o persoană necunoscută întâlnită la festival, că bucata de haşiş de aproximativ 100 de grame, având aplicat un logo sub formă de cheie a procurat-o de la prietenul său O.B. împreună cu care a venit la acest festival, iar un flacon cu 3 ml LSD şi l-a adus din Germania, el fiind de mai mulţi ani consumator de astfel de substanţe. 

Fiind audiat, inculpatul a recunoscut parţial săvârşirea faptelor, în sensul că şi-a procurat şi a deţinut droguri de risc şi de mare risc, însă a comercializat doar LSD. Susţine inculpatul că nu a procurat  droguri de risc (cannabis, haşiş) în vederea comercializării, ci doar le-a primit de la alţi participanţi la festival, iar la rândul lui, le oferea altor persoane, ce se arătau interesate de arta lui, fără a urmări obţinerea unui profit.

Aceste susţineri, s-a apreciat că sunt în contradicţie cu celelalte probe administrate în cauză, din activitatea investigatorului sub acoperire şi a colaboratorului autorizat: din cele identificate în urma controlului efectuat asupra autovehiculului folosit de inculpat, respectiv dispozitive de cântărit, mărunţit, diverse cantităţi şi tipuri de droguri identificate şi ambalate individual şi chiar din declaraţiile inculpatului, care arată că „nu ştie exact câţi bani a obţinut din vânzarea drogurilor, pentru că nu mai reţine câte punguliţe şi picături de LSD a vândut”,  reieşind că inculpatul avea o activitate constantă pe linia traficului de droguri atât în ceea ce priveşte distribuţia şi comercializarea acestora cât şi în ceea ce priveşte tipurile acestora, pe lângă cannabis, rezină de cannabis şi LSD, acesta efectuând operaţiuni şi cu alte droguri de mare risc – DMT (N,N-diethyltriptamine) şi Cocaine.

De asemenea în urma analizei probelor biologice recoltate de la inculpat a reieşit că acesta este şi consumator de LSD, fiind depistat pozitiv la LSD şi coroborat cu celelalte probe administrate în cauză se constată că inculpatul deţinea drogurile de mare risc găsite în autovehiculul său atât în vederea traficării cât şi în vederea consumului.

Tot în autovehiculul folosit de inculpat a fost descoperită suma ______ lei, precum şi o sumă importantă de bani în valută – ________ euro, pentru care inculpatul nu a putut prezenta chitanţe, facturi sau alte documente contabile justificative.

În cursul urmăririi penale s-au administrat următoarele probe:

– Proces – verbal de sesizare din oficiu (f. nr. ___ );

– Acte de urmărire penală (f. nr. ___; ____);

– Acte privind cumpărările autorizate din data de _____________ şi din data de ______________ – Ordonanţe autorizare investigator şi colaborator, proces verbal însoţit de anexă planşă fotografică privind activitatea desfăşurată de investigator şi colaborator, respectiv remiterea sumelor de bani pentru cumpărarea de droguri, cumpărarea propriu zisă, (f. nr. ____________);

– Procese verbale de efectuare de către organele de urmărire penală a unor controale asupra inculpatului D.B. şi asupra mijlocului de transport folosit de inculpat, însoţit de anexă planşă foto privind drogurile şi bunurile ce fac obiectul infracţiunii de trafic de droguri, identificate cu această ocazie (f. nr. ____);

– Rapoarte de constatare tehnico-ştiinţifică din care reiese că în substanţele procurate de la inculpat cu ocazia celor două cumpărări autorizate din data de ___________ şi __________ s-a pus în evidenţă LSD (Lysergide), drog de mare risc (f. nr. __ – __, __- __);

– Rapoartele de constatare tehnico-ştiinţifică privind drogurile găsite asupra inculpatului şi în autovehiculul acestuia  (f. nr. __ – __);

– Actele privind examinarea fizică a inculpatului şi rezultatele analizei toxicologice, în care se arată că examenul toxicologic efectuat pe proba biologică recoltată de la inculpatul Dubickas Bruno a fost pozitiv pentru metaboliţi de LSD (f. nr. __ – __);

– Raport de evaluare întocmit de către specialişti din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Sibiu în concluziile căruia se recomandă includerea beneficiarului în circuitul de asistenţă a persoanelor consumatoare de droguri (f. nr. ___);

– Acte privind autorizarea percheziţiei informatice (f. nr. __ – __);

– Proces-verbal de percheziţie informatică asupra mediilor de stocare ridicate de la inculpatul, însoţit de suport optic şi raportul encase în format digital şi datele de interes identificate, respectiv extras în format letric din raportul encase privind aceste date. În laptopul ridicat de la inculpat au fost identificate mai multe fotografii cu diverse culturi de cannabis, un fişier video cu o cultură de cannabis, fotografii cu ciuperci halucinogene, precum şi fotografii cu inculpatul şi prietenul său O.B. (f. nr. __ – __);

– Declaraţiile martorilor  R.A. şi P.I.D. – agenţi care au asigurat, pe bază de contract de voluntariat, paza în aria de desfăşurare a festivalului (f. nr.  ___-___, ___ – ___);

– Declaraţia martorului cu identitate protejată S.A., care arată că în cadrul festivalului era cunoscut faptul că inculpatul D.B. comercializează droguri, care l-a observat pe inculpat în timp ce vindea LSD unor tineri şi care a efectuat două cumpărări autorizate de droguri de mare risc – LSD de la inculpat în zilele de ____________ şi __________ (f. nr. __ – __);

– Acte privind pe inculpatul D.B. şi declaraţiile date de acesta în cauză, declaraţii nesincere, contradictorii în ceea ce priveşte provenienţa drogurilor găsite asupra inculpatului şi în autovehiculul folosit de acesta (f. nr. __ – __);

– Acte privind aplicarea sechestrului asigurator asupra sumelor de bani ridicate la inculpat (f. nr. ___– ___. ___-___);

La primul termen de judecată, în prezenţa apărătorului ales, inculpatul a solicitat ca judecarea cauzei să aibă loc în baza procedurii recunoaşterii vinovăţiei prev. de art. 374 alin. 4 C.p.p., acesta declarând că îşi însușește în totalitate probele administrate în cursul urmăririi penale.

Din analiza întregului material probatoriu administrat în cauză, instanţa reţine în fapt, următoarele:

În după amiaza zilei de ________ organele de urmărire penală au procedat la realizarea unei cumpărări autorizate de droguri,  ocazie cu care o persoană necunoscută de sex masculin, cetăţean german, participant la festivalul „___________” a comercializat colaboratorului „S.A.” două doze de LSD lichid, impregnate pe două cubuleţe de zahăr brun, contra sumei de 100 de lei.

De asemenea, la data de ___________, colaboratorul „S.A.”,  însoţit de investigatorul „C.E.” a mai realizat o cumpărare autorizată de droguri oferite spre comercializare de aceeaşi persoana necunoscută de sex masculin, primind 2 doze de LSD, impregnate pe două timbre,  contra sumei de 100 de lei.

În ceea ce priveşte substanţele procurate în data de ___________, în urma efectuării analizelor de laborator a reieşit că pe cele două cuburi de substanţă cristalină s-a pus în evidenţă LSD (Lysergide), substanţă care face parte din Tabelul nr. I anexă la Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, cu completările şi modificările ulterioare.

În ceea ce priveste substanţele procurate în _________ raportul de constatare tehnico-ştiinţifică a confirmat că pe cele două fragmente de hârtie s-a pus în evidenţă LSD (Lysergide), substanţă care  face parte din Tabelul-anexă nr. I din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combatarea consumului ilicit de droguri.

Organele de cercetare penală au procedat apoi la identificarea persoanei cercetate, stabilind că acesta se numeşte D.B., cetăţean german,  născut la data de _______________  în _________, fiul lui S. şi C., domiciliat în ___________, ___________, nr. _, Germania, posesor al paşaportului tip _, cod  _ nr. ______________.

Acesta a intrat în România în data de _______, deplasându-se cu autovehiculul marca Fiat cu numărul de înmatriculare ___ __ ___, fiind invitat la festivalul de muzică electronică „__________________”, organizat în perioada ______________ în jud. Sibiu.

În urma percheziţiilor efectuate la autovehiculul proprietatea inculpatului, au fost descoperite mai multe cantităţi de droguri (LSD, DMT – N,N-diethyltriptamine, cannabis, rezină de cannabis) în diferite ambalaje:  plicuri din plastic transparent care conţineau pulbere vegetală de culoare verde oliv; o substanță solidă de culoare maro având aplicat logo sub forma unei cheițe ambalată în hârtie de culoare albă peste care s-a aplicat bandă adezivă de culoare maro; mai multe cantităţi de substanță solidă de culoare maro ambalată în folii de plastic transparente; o punguliță din plastic de tip zip-lock care conține masă vegetală de culoare verde oliv cu miros specific învelită într-o folie de staniol; mai multe pliculeţe de tip zip-lock care conţin masă vegetală de culoare verde oliv cu miros specific; un flacon de 3,2 ml inscripționat ”FRUID RAISIM” gol; un flacon din sticlă cu capac alb şi pipetă albastră în care se află o substanţă lichidă; 10 timbre LSD; plic zip-lock care conține masă vegetală uscată; substanţă uscată ce pare a conţine ciuperci halucinogene, precum şi mai multe recipiente care conţin urme de substanţă vegetală cu miros înţepător – cannabis, dispozitive de cântărit şi mărunţit care de asemenea conţin astfel de urme vegetale.

Natura acestor  substanţe interzise a fost stabilită prin analize de către laboratorul de specialitate din Cluj Napoca.

În baza acestui  probatoriu administrat în cauză, constată instanţa că inculpatul se face vinovat de comiterea infracţiunilor reţinute în sarcina sa, respectiv trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată, prev. de art. 2 alin. 1 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, republicată cu aplicarea art. 35 alin. 1 C.p. şi deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, prev. de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, ambele cu aplicarea art. 38 alin. 1 C.p.

Vinovăţia inculpatului este dovedită prin probele administrate în cursul urmăririi penale (despre care s-a făcut vorbire anterior), coroborate cu declaraţia inculpatului  de recunoaştere a vinovăţiei.

În consecinţă, faptele inculpatului D.B. care, în perioada ________________ a efectuat fără drept, în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, operaţiuni privind circulaţia drogurilor de risc şi mare risc  în mai multe modalităţi (procurare, deţinere în vederea comercializării, oferire, vânzare), desfăşurând o activitate în formă continuă pe linia traficului de droguri de risc şi de mare risc concretizată în procurarea şi deţinerea în vederea comercializării şi oferirii altor persoane a unor cantităţi însemnate de cannabis, haşiş, LSD, precum şi o activitate în formă continuată – comercializând în mod repetat, în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, droguri de mare risc: în data de __________ a vândut 2 doze de LSD colaboratorul autorizat,  în data de ___________ a vândut LSD colaboratorului autorizat, precum şi oferind cannabis şi haşiş anumitor persoane cu care a intrat în contact, întrunesc atât sub aspectul laturii subiective cât şi sub aspectul laturii obiective, elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de droguri de risc şi de mare risc în formă continuată, prev. şi ped. de art. 2 alin. 1 şi alin. 2 din Legea nr. 143/2000  republicată,  cu aplic. art. 35 alin. 1 Cod Penal.

Faptele inculpatului D.B. care a procurat şi deţinut în vederea consumului propriu LSD (drog de mare risc, prevăzut în Tabelul nr. I anexă la Legea nr. 143/2000), un flacon cu LSD fiind găsit asupra inculpatului în buzunarul pantalonilor, în data de _____________, iar alt flacon cu LSD într-o jachetă a acestuia cu ocazia percheziţiei autovehiculului din data de ____________, întrunesc atât sub aspectul laturii subiectiv cât şi sub aspectul laturii obiective elementele constitutive ale infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc în vederea consumului, prev. de art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000.

Aceste fapte, fiind comise de inculpat înainte de a fi condamnat definitiv pentru vreuna din ele, vor fi aplicabile în cauză regulile concursului real de infracţiuni.

La individualizarea pedepsei ce va fi aplicată inculpatului pentru comiterea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc, prev. de art. art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 modificată, de trafic de droguri de risc, prev. de art. 2 alin. 1 din Legea 143/2000 modificată, de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept, prev. de art. 4 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000, instanţa va lua în considerare dispoziţiile art. 74  C.pen.,  va ţine cont de limitele de pedeapsă fixate în partea specială (reduse cu o treime), de împrejurările şi modul de comitere al infracţiunilor, de gradul de pericol social al faptelor săvârşite, de persoana şi conduita inculpatului, antecedentele penale ale acestuia,  de natura şi frecvenţa infracţiunilor de trafic şi consum de droguri.

Instanţa constată gradul de pericol social ridicat al faptelor comise de inculpat şi împrejurările în care fapta a fost comisă – cu ocazia unei manifestări  artistice la care au participat un mare număr de persoane, în special persoane tinere cu o predispoziţie sporită la consumul de droguri şi substanţe interzise.

De asemenea instanţa va reţine şi circumstanţele personale ale inculpatului: are antecedente penale în ţara de origine, însă, pe de altă parte provine dintr-o familie organizată şi obţine venituri din desfăşurarea  unor activităţi artistice (body painting), a recunoscut faptele comise şi a conştientizat gravitatea acestora.

Faţă de aceste considerente, în baza art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 modificată cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp şi cu aplicarea art. 396 alin.10 C.proc. penală va fi condamnat inculpatul D.B. la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc în formă continuată.

În baza  art.67 alin.1 C.pen. se va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

 În baza art.  2 alin. 1 din legea 143/2000 modificată cu aplicarea  art. 35 al. 1 Cp, cu aplic.art. 396 alin.10 C.proc.pen. va fi condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc în formă continuată.

În baza  art. 67 alin.1 C.pen. se va aplica inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

 În baza art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art.396 alin.10 C.proc.pen. va fi condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept.

În baza art. 39 litera b Cod penal, se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare sporită la 3 ani 10 luni şi 20 zile închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art.65 alin.1 C.pen. se va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe perioada executării pedepsei.

În baza art.399 alin.1 C.proc.pen. va fi menţinută măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art.72 alin.1 C.pen. se va deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului începând din data de _________ la zi.

Cu privire la sumele de bani aparţinând inculpatului şi asupra cărora s-a instituit sechestrul asigurător în cursul urmăririi penale, instanţa reţine următoarele:

În faza de urmărire penală au fost descoperite şi ridicate din posesia inculpatului în vederea confiscării în total sumele de _________ Euro şi __________ lei.

Prin ordonanţele procurorului din datele de __________, __________, _________ s-a dispus aplicarea sechestrului asigurator asupra acestor sume de bani arătându-se că în temeiul art. 112 indice 1 alin 1 şi 2 Cod penal se va solicita instanţei luarea măsurii de siguranţă a confiscării extinse.

Potrivit dispoziţiilor art. 112 ind. 1 al. 2 Cod penal, confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: valoarea bunurilor dobândite într-o perioadă de 5 ani să depăşească în mod vădit veniturile obţinute în mod licit; formarea convingerii instanţei că bunurile respective provin din activităţi infracţionale de natura celor prevăzute la aliniatul 1.

Privitor la confiscarea extinsă, tribunalul subliniază mai întâi că orice confiscare reprezintă o sancţiune de drept penal şi prin urmare o măsură restrictivă care ţine de latura penală a procesului, trebuie dovedită iar, sarcina probei revine organului de urmărire penală.

În al doilea rând, inculpatul a justificat prin activitatea de natură artistică desfăşurată (pictură corporală) sursa banilor depistaţi la controalele efectuate.

Mai mult, chiar Parchetul nu a mai solicitat în faza dezbaterilor luarea măsurii confiscării extinse, arătând că se impune restituirea sumei de ___________ Euro către inculpat, în condiţiile în care nu s-a dovedit că aceste sume de bani provin din comiterea infracţiunilor de care este acuzat inculpatul. Instanţa constată de asemenea, că nici în privinţa  sumei de _________ lei ridicată din posesia inculpatului nu s-a făcut dovada fără nici un dubiu că provine din săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 112 ind. 1 al. 2 C.p., instanţa urmează să respingă cererea de confiscare extinsă şi va dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţele procurorului din datele de ___________, _______, _____________ cu privire la sumele de ________ Euro şi ____ lei, sume de bani ridicate din posesia inculpatului şi dispune restituirea acestor sume de bani inculpatului D.B. la data rămânerii definitive  acestei hotărâri, întrucât nu s-a făcut dovada că aceste sume provin din comiterea infracţiunilor de trafic de droguri.

În baza art. 112 indice 1  alin. 1 litera f şi art. 16 alin.1 din Legea nr. 143/2000 se va dispune confiscarea specială a  următoarelor cantităţi de droguri şi substanţe interzise ridicate de la inculpatul  D.B.:

– 2,73 grame Rezină de Cannabis (proba  2); 0,44 Rezină de Cannabis (proba 6); 12,22 grame Rezină de Cannabis (proba 9) – raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. _______ din ____________;

– 0,45 grame Cannabis (proba 1), 0,50 grame Cannabis (proba 2), 90,99 grame Rezină de Cannabis (proba 4), 5,68 grame Rezină de Cannabis (contraproba nr. 4), ambalajele probei nr. 4, 0,38 grame Rezină de Cannabis (proba 7), 1,04 grame Cannabis (proba 8), 1,88 grame Rezină de Cannabis (proba 9), 0,46 grame Rezină de Cannabis (proba 11), cântar electronic marca DigiScale, de culoare argintie etichetat „Genetics Amsterdam” (proba 19), tub de sticlă transparent (proba 20) – raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. ________ din __________, cantităţi rămase în urma analizelor de laborator.

În baza art. 17 din legea nr. 143/2000 drogurile confiscate se vor distruge.

Se va dispune restituirea către inculpat a următoarelor bunuri personale: pipă din metal de culoare roşie; pipă din material plastic, o carte cu titlul Der Magische Spiegel; – bunuri ridicate de organul de urmărire penală la data de _______________.

Se va constata că celelalte bunuri ridicate de la inculpat au fost restituite prin procesul verbal din data de ____________________.

În baza art.7 din Legea nr.76/2008 se va dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare.

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cursul urmăririi penale şi a judecăţii în cuantum de 3.000 lei.

Onorariile  avocatului din oficiu şi ale interpretului de limba germană se vor  suporta din fondurile Ministerului Justiţiei.

După rămânerea definitivă prezenta hotărâre se va comunica Agenţiei Naţionale Antidrog, conform Legii nr. 981/2004.

După rămânerea definitivă prezenta hotărâre se va comunica Agenţiei Naţionale Antidrog, conform Legii nr. 981/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE:

În baza art. 2 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 143/2000 modificată cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cp şi cu aplicarea art.396 alin.10 C.proc.pen. condamnă inculpatul D.B., cetăţean german,  născut la data de ___________  în ___________- __________, fiul lui S. şi C., domiciliat în  ___________, _______, nr. __, ______, posesor al paşaportului tip _, cod _ nr. ________, starea civilă necăsătorit, fără copii minori, studii medii, în prezent arestat în Penitenciarul Aiud la pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de mare risc.

În baza  art.67 alin.1 C.pen. aplică inculpatului D.B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

 În baza art.  2 alin. 1 din legea 143/2000 modificată cu aplicarea  art. 35 al. 1 Cp, cu aplic.art. 396 alin.10 C.proc.pen. condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de trafic de droguri de risc.

În baza  art. 67 alin.1 C.pen. aplică inculpatului D.B. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

 În baza art. 4 alin. 2 din Legea nr. 143/2000, cu aplic.art.396 alin.10 C.proc.pen. condamnă acelaşi inculpat la pedeapsa de 4 luni închisoare pentru comiterea infracţiunii de deţinere de droguri de mare risc pentru consum propriu fără drept..

În baza art. 39 litera b Cod penal, contopeşte pedepsele aplicate inculpatului D.B., urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani şi 4 luni închisoare sporită la 3 ani 10 luni şi 20 zile închisoare şi interzicerea drepturilor prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.

În baza art.65 alin.1 C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art.66 alin.1 lit.a, b C.pen., respectiv dreptul de a fi ales in autorităţile publice sau in funcţii elective publice şi dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat pe perioada executării pedepsei.

În baza art.399 alin.1 C.proc.pen. menţine măsura arestării preventive a inculpatului.

În baza art.72 alin.1 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive a inculpatului începând din data de _______________ la zi.

Respinge cererea de luare a măsurii de siguranţă a confiscării extinse.

În baza art. 112 alin. 1 litera f şi art. 16 alin.1 din Legea nr. 143/2000 dispune confiscarea specială a  următoarelor cantităţi de droguri şi substanţe interzise ridicate de la inculpatul  D.B.:

– 2,73 grame Rezină de Cannabis (proba  2); 0,44 Rezină de Cannabis (proba 6); 12,22 grame Rezină de Cannabis (proba 9) – raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. _______ din __________;

– 0,45 grame Cannabis (proba 1), 0,50 grame Cannabis (proba 2), 90,99 grame Rezină de Cannabis (proba 4), 5,68 grame Rezină de Cannabis (contraproba nr. 4), ambalajele probei nr. 4, 0,38 grame Rezină de Cannabis (proba 7), 1,04 grame Cannabis (proba 8), 1,88 grame Rezină de Cannabis (proba 9), 0,46 grame Rezină de Cannabis (proba 11), cântar electronic marca DigiScale, de culoare argintie etichetat „Genetics Amsterdam” (proba 19), tub de sticlă transparent (proba 20) – raport de constatare tehnico-ştiinţifică nr. __________ din ________, cantităţi rămase în urma analizelor de laborator.

În baza art. 17 din legea nr. 143/2000 drogurile confiscate se distrug.

Dispune ridicarea măsurii sechestrului asigurător dispusă prin ordonanţele procurorului din datele de ____________, ____________, ___________ cu privire la sumele de _____________ Euro şi ______ lei, sume de bani ridicate din posesia inculpatului şi dispune restituirea acestor sume de bani inculpatului D.B. la data rămânerii definitive  acestei hotărâri.

Dispune restituirea către inculpat a următoarelor bunuri personale: pipă din metal de culoare roşie; pipă din material plastic, o carte cu titlul Der Magische Spiegel; – bunuri ridicate de organul de urmărire penală la data de __________.

Constată că celelalte bunuri ridicate de la inculpat au fost restituite prin procesul verbal din data de _____________.

În baza art.7 din Legea nr.76/2008 dispune prelevarea de probe biologice de la inculpat în vederea introducerii profilului genetic în baza de date a Sistemului Naţional de Date Genetice Judiciare

În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de către stat în cursul urmăririi penale şi a judecăţii în cuantum de 3.000 lei.

Onorariile  avocatului din oficiu şi ale interpretului de limba germană se suportă din fondurile Ministerului Justiţiei.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 05.12.2014.