Prin sentinţa penală nr. 2147/21.07.2014 a Judecătoriei Iaşi s-au dispus următoarele:
„În baza dispoziţiilor art. 585 Cod procedură penală raportat la art. 36 al. 2, art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b, art. 35 alin. 3 Cod penal, admite cererea de modificare de pedepse formulată de petentul condamnat B, recidivist, în prezent aflat în Penitenciarul Iaşi, cu privire la pedepsele aplicate prin: sentinţa penală nr. 291/NCPP/2014 pronunţată în dosarul cu nr. 9916/99/2013* al Tribunalului Iaşi, sentinţa penală cu nr. 3171/NCPP/07.11.2014 pronunţată în dosarul cu nr. 484/245/2014* al Judecătoriei Iaşi,
Constată că infracţiunile de: „trafic de minori” prev. şi ped. de prevăzută de art. 13 alin. 1 şi 2 din Legea nr. 678/2001 raportat la art. 12 alin. 1 din Legea nr. 678/2001, cu aplicarea art. 37 lit. a şi b C.pen din 1969, cu aplicarea art. 41 alin. 2 C.pen din 1969, art. 13 Cod penal şi 1969 şi art. 5 din Codul penal, pentru a cărei săvârşire i-a fost aplicată petentului pedeapsa de 9 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen din 1969 prin sentinţa penală nr. 291/NCPP/2014 pronunţată în dosarul cu nr. 9916/99/2013* al Tribunalului Iaşi, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 848/22.12.2014 a Curţii de Apel Iaşi (data săvârşirii faptei 07.2013-6.08.2013), „furt calificat” prev. şi ped. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. e Cod penal din 1969 cu aplicarea art. 37 alin.1 lit.a Cod penal şi art. 5 alin. 1 Cod penal, art. 396 alin. 10 Cod procedură penală, pentru a cărei săvârşire i-a fost aplicată aceluiaşi petent pedeapsa de 2732 de zile închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a şi lit. b C.pen prin sentinţa penală cu nr. 3171/NCPP/07.11.2014 pronunţată în dosarul cu nr. 484/245/2014* al Judecătoriei Iaşi, menţinută şi definitivă prin decizia penală nr. 174/04.03.2015 a Curţii de Apel Iaşi (data săvârşirii faptei 05.03.2013) au fost săvârşite în stare de concurs real de infracţiuni.
În temeiul dispoziţiilor art. 35 alin. 3, 36 al. 2, art. 33 lit. a şi art. 34 lit. b Cod penal din 1969, dispune contopirea pedepselor de: 9 ani închisoare şi 4 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a şi lit. b C.pen din 1969 aplicată prin sentinţa penală nr. 291/NCPP/2014 pronunţată în dosarul cu nr. 9916/99/2013* al Tribunalului Iaşi, modificată şi definitivă prin decizia penală nr. 848/22.12.2014 a Curţii de Apel Iaşi (data săvârşirii faptei 07.2013-6.08.2013); 2732 de zile închisoare şi 5 ani pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a şi lit. b C.pen aplicată prin sentinţa penală cu nr. 3171/NCPP/07.11.2014 pronunţată în dosarul cu nr. 484/245/2014* al Judecătoriei Iaşi, menţinută şi definitivă prin decizia penală nr. 174/04.03.2015 a Curţii de Apel Iaşi (data săvârşirii faptei 05.03.2013), condamnatul urmând să execute pedeapsa principală cea mai grea de 9 ani închisoare, sporită la 10 ani închisoare şi pedeapsa complementară cea mai grea de 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a şi b C.pen.”.
Pentru a dispune astfel, instanţa a reţinut în esenţă următoarele:
Având în vedere datele la care au fost comise infracţiunile pentru care petentul a fost condamnat prin sentinţele menţionate, precum şi datele la care aceste sentinţe au rămas definitive cererea acestuia de contopire este întemeiată, infracţiunile fiind comise în perioada 07.2013-06.08.2103, respectiv 5.03.2013, în condiţiile concursului real prevăzut de art.33 lit. a Cod penal, mai înainte ca petentul să fie condamnat definitiv pentru vreuna dintre ele.
Ambele infracţiuni pentru care a fost condamnat prin sentinţele penale amintite au fost comise în cursul termenului de definitivare al liberării condiţionate din executarea pedepsei de 15 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 371/30.05.2006 a Tribunalului Iaşi, definitivă prin decizia penală nr. 406/05.02.2009 a ÎCCJ.
În soluţionarea cererii de contopire, instanţa a făcut aplicarea vechiului cod penal.
Astfel, instanţa a reţinut şi faptul că fiecare dintre cele două pedepse este rezultatul aplicării dispoziţiilor art. 61 C.pen, prin contopirea restului rămas neexecutat de 2732 zile închisoare cu pedepsele aplicate pentru infracţiunile săvârşite în cursul termenului de definitivare a liberării, cu aplicarea, în prima situaţie, a unui spor de pedeapsă de 1 an închisoare.
Dată fiind instituţia juridică pe care o valorifică acest mecanism de stabilire al pedepsei, nu se impune descontopirea pedepselor rezultante în pedepsele componente, mai exact, în fiecare caz, în pedeapsa aplicată, rest de pedeapsă şi spor, întrucât, urmare a revocării liberării condiţionate şi a contopirii pedepsei aplicate cu restul rămas neexecutat, a rezultat câte o pedeapsă unică, indivizibilă.
În vechiul cod, revocarea liberării condiţionate are un tratament sancţionator specific, similar cu cel reglementat de art. 39 alin. 2 C.pen în considerarea stării de recidivă postcondamnatorie, fără a impieta asupra stării de recidivă, care se reţine şi care trebuie valorificată. Pe cale de consecinţă, atâta vreme cât se admite că, în aplicarea dispoziţiilor codului penal din 1969 (spre deosebire de noul cod penal) starea de recidivă se valorifică cu prioritate faţă de pluralitatea sub forma concursului de infracţiuni, nu există nici un motiv ca această stare de recidivă să nu se valorifice cu prioritate şi în situaţia în un condamnat săvârşeşte o nouă infracţiune, în aceeaşi stare de recidivă, dar în termenul de definitivare al liberării condiţionate.
Această concluzie se verifică şi prin raportare la situaţia în care instanţa ar fi învestită cu judecarea a două infracţiuni concurente, una săvârşită în timpul termenului de definitivare a liberării condiţionate, iar cea de a doua după împlinirea acestui termen: instanţa urmează a stabili pedeapsa pentru fiecare dintre infracţiunile concurente, (respectiv pentru prima prin contopirea cu restul rămas neexecutat ca urmare a liberării), iar de abia ulterior se va face aplicarea normelor care sancţionează pluralitatea de infracţiuni. Nu există nici un motiv pentru care, în cazul rezolvării antecedenţei penale pe cale separată, să se procedeze de o altă manieră. Cu alte cuvinte, pedeapsa rezultată ca urmare a revocării liberării condiţionate şi a contopirii cu restul rămas neexecutat este o pedeapsă unică şi indivizibilă.
De altfel, o pedeapsă rezultantă se poate descontopi în pedepsele componente, or, pedeapsa rezultantă urmare a revocări liberării condiţionate din executarea pedepsei nu este formată din pedepse componente, ci din contopirea pedepsei aplicate cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat.
Instanţa a găsit necesară aplicarea sporului, aceasta fiind reclamată de însuşi mecanismul gândit de legiuitor în stabilirea sistemului de sancţionare al concursului de infracţiuni. Astfel, legiuitorul a optat pentru un sistem intermediar, sistemul cumulului juridic, care preia elementele pozitive din celelalte două sisteme de sancţionare, respectiv cel al cumulului aritmetic şi cel al absorbţiei. Daca cumulul aritmetic prezintă dezavantajul faptului că inculpatul execută în întregime toate pedepsele aplicate pentru infracţiunile concurente, neexistând, de cele mai multe ori şansa concretă la reintegrare socială, sistemul absorbţiei prezintă dezavantajul că, odată ce a săvârşit o infracţiune gravă, pentru care a primit o pedeapsă cu închisoarea mai mare, infractorul se vede încurajat în a comite şi alte infracţiuni, a căror pedeapsă, mai mică, se absoarbe în prima pedeapsă. În afara acestor consideraţii pur teoretice, în speţa concretă, inculpatul a fost condamnat prin două hotărâri judecătoreşti, la 2 pedepse principale, una de 9 ani închisoare şi una de 2732 zile închisoare ( peste 7 ani şi 6 luni închisoare). În aceste condiţii, dată fiind activitatea infracţională relativ amplă, care a fost reţinută în sarcina inculpatului, din care reiese perseverenţa infracţională a acestuia, precum şi faptul că diferenţa dintre cele două pedepse (de 9 ani închisoare respectiv nu este într-atât de mare încât să fie justificată absorbirea integrală a celei mai mici, pentru corecta reflectare a perseverenţei infracţionale (care stă la baza reglementării pluralităţii de infracţiuni), se impune sporirea pedepsei celei mai grele, de 9 ani închisoare, la 10 ani închisoare.
