Prin sentinţa penală nr. 3857/22.12.2014, instanţa a dispus:
« În baza disp. art. 17 alin. 2, raportat la disp. art. 16 alin. 1 lit. b Cod procedură penală, achită pe inculpaţii: X. şi Y. pentru săvârşirea infracţiunii de “colectare, deţinere, transport, preluare, depozitare, predare, desfacere şi vânzare a bunurilor sau mărfurilor care trebuie plasate sub regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”, prev. şi ped. de disp. art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, modificată prin OUG nr. 54/2010.
În baza disp. art. 25 alin. 5 Cod procedură penală, lasă nesoluţionată acţiunea civilă promovată de partea civilă Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi. »
Pentru a dispune astfel, instanţa a constatat în esenţă următoarele:
La data de 18.02.2012, orele 845, lucrătorii de poliţie din cadrul ITPF Iaşi – Serviciul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe DE 583 în localitatea Cârlig, com. Popricani, jud. Iaşi, au oprit pentru verificare autoturismul VW.. În interiorul autoturismului au fost identificate 4 persoane, cetăţeni ai Republicii Moldova, respectiv inculpaţii X şi Y. şi martorele D. şi C..
Existând suspiciunea că în autoturism au fost ascunse bunuri accizabile provenite din Republica Moldova, agenţii de poliţie au condus pe inculpaţi la sediul Serviciului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi pentru un control amănunţit asupra autoturismului.
În urma verificării efectuate în prezenţa inculpaţilor şi a martorilor, în locaşuri amenajate în podeaua şi în aripa stânga spate a autoturismului, au fost descoperite un număr total de 810 pachete cu ţigări cu timbru de acciză de Republica Moldova, din care:
– 266 pachete marca “Winston”;
– 44 pachete marca “Slims”;
– 500 pachete marca “Monte Carlo”.
Inculpaţii au declarat că ţigările le aparţin şi că le-au ascuns în spaţiile special amenajate pentru a le introduce ilegal în România, urmând să le vândă ulterior în pieţele din municipiul Iaşi.
În baza disp. art. 96 şi 97 Cod procedură penală, aşa cum rezultă din procesul – verbal din data de 18.02.2012, au fost ridicate de la inculpatul X. autoturismul marca VW şi cheia autoturismului.
Cu adresa nr. 5392/BTV/02.03.2012, persoana vătămată Ministerul Finanţelor Publice – Agenţia Naţională de Administrare Fiscală prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi a precizat valoarea prejudiciului la suma de 7.685 lei, din care: 447 lei taxe vamale, 5.487 lei accize şi 1.751 lei TVA, sumă cu care s-a constituit parte civilă în cauză.
Potrivit disp. art. 270 alin. 1 din Legea nr. 86/2006 privind Codul vamal, modificată prin OUG nr. 54/23.06.2010, text în vigoare la data de 18.02.2012, data săvârşirii faptei, “Introducerea în sau scoaterea din ţară, prin orice mijloace, a bunurilor sau mărfurilor, prin alte locuri decât cele stabilite pentru control vamal, constituie infracţiunea de contrabandă şi se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi”, iar potrivit alin. 3 al art. 270, “Sunt asimilate infracţiunii de contrabandă şi se pedepsesc potrivit alin. (1) colectarea, deţinerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia”.
În cauză, la data de 18.02.2012, aşa cum rezultă din procesul – verbal din data de 18.02.2012 (fila 95 dosar up), inculpatţii au intrat pe teritoriul României pe la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, la data de 18.02.2012, orele 08:32:27, cu autoturismul.După ce au trecut de PTF Sculeni, la orele 845, inculpaţii au fost identificaţi de către o patrulă a poliţiei de frontieră în timp ce se deplasau pe DE 583, pe raza localităţii Cârlig, iar la verificarea amănunţită a autoturismului cu nr. de înmatriculare CPP 237, în podeaua şi aripa stângă spate, au fost descoperite ascunse un număr total de 810 pachete cu ţigări cu timbre de acciză de Republica Moldova.
Este evident, inculpaţii au introdus pe teritoriul României cele 810 pachete cu ţigări cu timbre de acciză de Republica Moldova pe la Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni, loc destinat controlului vamal şi s-au sustras de la controlul vamal.
Pentru existenţa infracţiunii de “contrabandă”, este necesar ca bunurile sau mărfurile să fie introduse sau scoase din ţară, prin orice mijloace, prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal, aşa cum este stabilit prin disp. art. 270 alin. 1 din Legea nr. 86/2006.
În condiţiile în care ţigările au fost introduse pe teritoriul României pe la PTF Sculeni, loc stabilit pentru controlul vamal, instanţa apreciază că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru existenţa infracţiunii de “contrabandă”.
În ceea ce priveşte infracţiunea asimilată infracţiunii de “contrabandă” reglementată de disp. art. 270 alin. 3, legiuitorul a prevăzut că mărfurile sau bunurile colectate, deţinute, produse, transportate, preluate, depozitate, predate, desfăcute şi care trebuie plasate sub un regim vamal trebuie să provină din contrabandă sau să fie destinate săvârşirii acesteia.
Instanţa apreciază că cele 810 pachete cu ţigări deţinute şi transportate de către inculpaţi nu proveneau din contrabandă întrucât nu au fost introduse pe teritoriul României prin alt loc decât cel stabilit pentru controlul vamal.