Prin sentinţa penală nr. 117 din 30 martie 2015 pronunţată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 4616/108/2014, în baza art. 307 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 5 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din art.302/1 alin.1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 5 Noul Cod penal, a fost condamnat inculpatul C.A. la 1(un) an închisoare pentru infracţiunea de deturnare de fonduri în formă continuată
În baza art.67 alin.1 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a şi b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani.
În baza art. 83 şi 84 Cod penal s-a dispus amânarea aplicării pedepsei inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani .
În baza art.85 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C.A. trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
– să se prezinte la Serviciul de probaţiune Arad, la datele fixate de acesta;
– să se prezinte la Serviciul de probaţiune Arad, la datele fixate de acesta;
– să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
– să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
– să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
– să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;
– să comunice schimbarea locului de muncă;
– să comunice schimbarea locului de muncă;
– să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă
– să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă
În baza art. 83 alin.4 Cod penal s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 Cod penal.
S-a constatat că partea responsabilă civilmente Comuna B. jud. Arad a restituit către bugetul de stat suma de 179.812,46 lei reprezentând fonduri băneşti cheltuite fără respectarea prevederilor legale.
În baza art. 397 Cod procedură penală s-a respins acţiunea civilă exercitată de partea civilă ANAF – DGRFP Timişoara – AJFP Arad .
În baza art.274 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească statului suma de 800 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu nr. 917/P/2012, înregistrat la această instanţă la data de 1 octombrie 2014, a fost trimis în judecată inculpatul C.A. pentru săvârşirea infracţiunii de deturnare de fonduri prevăzută şi pedepsită de art.302 ind.1 alin. 1 Cod penal anterior cu aplicarea art.35 alin. 1 şi 5 Cod penal.
Prin actul de sesizare s-a reţinut că, la data de 08.11.2012 organele de cercetare penală din cadrul I.P.J. Arad – S.I.F. s-au sesizat din oficiu cu privire la comiterea de către inculpat a infracţiunilor de deturnare de fonduri şi abuz in serviciu, constând în aceea ca în calitate de primar al Comunei B., jud. Arad şi ordonator de credite, în perioada 26.04 – 28.05.2012 a dispus efectuarea de plăti şi a utilizat fără respectarea destinaţiei prevăzută de HG 255/2012 suma de 179.812,46 lei. Prin actul normativ menţionat (HG 255/2012) s-a alocat Comunei B. suma de 310.000 lei pentru a fi utilizaţi pentru plata unor arierate aferente unor cheltuieli curente şi de capital, precum şi pentru cofinanţarea unor proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile.
Poziţia procesuală a inculpatului.
În faza de urmărire penală, inculpatul, nu a dat declaraţii, uzând de dreptul la tăcere conferit de lege. A depus la dosar un număr de 2 memorii prin care a apreciat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii reţinute în sarcina sa, că la data săvârşirii faptei noţiunea de arierat nu era definită legal şi că plăţile au fost legal făcute întrucât, primarul, în temeiul legii 273/2006 privind finanţele publice locale, este autoritate executivă şi stabileşte prioritatea utilizării resurselor publice, şi că adresa nr. 16360 a DGFP Arad nu este lege şi nu poate fi luată în considerare.
Cu ocazia ascultării în faţa instanţei, inculpatul a arătat că nu se consideră vinovat de acuzaţiile care i se aduc, susţinând că a pus în aplicarea hotărârea Consiliului local, nu a cunoscut noţiunea de „arierat”, consideră că a respectat legislaţia în vigoare şi nu a schimbat destinaţia banilor, aceştia fiind cheltuiţi acolo unde au fost înregistraţi.
Procedura de Cameră Preliminară.
Prin încheierea Camerei de Consiliu din 4 noiembrie 2014 judecătorul de Cameră Preliminară, a respins cererea formulată de inculpatul C.A. prin apărător ales K.J.I. şi în baza art.345 alin.1 şi art. 346 alin.1 Cod procedură penală, s-a constatat legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 917/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Ineu privind pe inculpatul C.A., trimis în judecată, pentru comiterea infracţiunii prevăzute de art. 302/1 alin.1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 5 Noul Cod penal.
S-a constatat legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală şi s-a dispus începerea judecăţii privind pe inculpatul C.A..
Prin încheierea penală nr. 116/CO/CP din şedinţa Camerei de Consiliu din 15 decembrie 2014 a Curţii de Apel Timişoara s-a respins ca nefondată contestaţia formulată de inculpatul C.A. împotriva încheierii pronunţate de judecătorul de Cameră Preliminară din cadrul Tribunalului Arad Secţia Penală, la data de 4 noiembrie 2014.
Din ansamblul materialului probatoriu administrat atât în faza de urmărire penală respectiv: adresa nr. 16360 ad/17.04.2012 a D.G.F.P.Arad emisă în baza H.G. 255/2012 şi a Circularei M.F.P. nr. 350964/12.04.2012, Hotărârea 8/23.04.2012 a Consiliului Local B. şi bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat prin H.C.L. 8/2012, proiectul de hotărâre, raportul de specialitate 759/ 17 04 2012 , nota de fundamentare 758/17 04 2012 şi cererile pentru deschiderea de credite bugetare, procesul verbal din data de 31.10.2012 împreuna cu Nota de constatare nr. 1236/29.06.2012 şi anexele aferente, înscrisurile (facturile) individualizate în Anexa nr. 1 la nota de constatare, înscrisurile individualizate în Anexa nr. 3A la nota de constatare, înscrisurile individualizate în Anexa nr. 3B la nota de constatare; constituire de parte civilă în cauză a Ministerului Finanţelor Publice, declaraţie martor A.M. şi înscrisurile depuse, declaraţia inculpatului şi memoriile depuse, cât şi în mod nemijlocit, în condiţii de contradictorialitate şi oralitate, în faţa instanţei şi anume – înscrisuri, declaraţiile martorilor A.M., C.I., declaraţia inculpatului, instanţa a reţinut următoarea:
Stare de fapt.
Prin Nota de constatare a Curţii de Conturi din 29.06.2012 înregistrată cu numărul 1236/2012, s-au sesizat organele competente cu privire la infracţiunea de deturnare de fonduri, din cuprinsul căreia, rezultă că la data intrării în vigoare a HG 255/2012 (06.04.2012) Comuna B. înregistra arierate pentru cheltuieli curente şi de capital care se încadrau în destinaţia prevăzută de HG 255/2012 în cuantum de 445.578, 02 lei (Anexa nr. 1 la Notă) iar la data de 08.05.2012 (data intrării in vigoare a OUG 15/2012 ) nu se înregistrau proiecte cu finanţare externă nerambursabilă care să necesite cofinanţare (Anexa nr. 2 la Notă). Din Nota Curţi de Conturi mai rezultă că din suma alocată de 310.000 lei, la nivelul Comunei B. a fost utilizată cu respectarea destinaţiei suma de 130.205, 5 lei prin plată arierate, iar suma de 179.812, 46 lei fără respectarea destinaţiei (Anexa nr. 3A si 3 B la Notă). S-a mai constatat că la data de 29.06.2012 suma de 315.372,52 lei reprezenta arierate neachitate.
Inculpatul C.A. a fost primarul Comunei B. în perioada anilor 2008- 2012, fiind astfel şi ordonator principal de credite, calitate pe care o deţine şi în prezent.
Prin H.G. 255/03. 04. 2014 intrată în vigoare la data de 06. 04. 2012, Comunei B., Judeţul Arad i s-a alocat suma de 310.000 lei pentru a fi utilizaţi pentru plata unor arierate aferente unor cheltuieli curente şi de capital precum şi pentru cofinanţarea unor proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile.
Prin adresa nr. 16360 ad/17.04.2012 a D.G.F.P. Arad, emisă în baza H.G. 255/2012 şi a Circularei M.F.P. nr. 350964/12.04.2012 Comuna B. a fost înştiinţată despre faptul că s-a alocat suma de 310.000 lei pentru plata unor arierate aferente unor cheltuieli curente şi de capital, precum şi pentru cofinanţarea unor proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile. Prin această adresă s-a învederat de către organele fiscale, să se ia măsuri de achitare a plăţilor restante mai mari de 90 de zile. Adresa susmenţionată respectiv nr. 16360 ad/ 17 aprilie 2012 a DGFP Arad a fost comunicată Comunei B. şi a fost cunoscută de către inculpatul C.A., aspect care rezultă din faptul că această adresă, a fost menţionată ca temei în Raportul de specialitate nr.759/17.04.2012, în Nota de fundamentare nr. 758/17.04.2012 – întocmite de aparatul de specialitate al Primarului comunei B., în Proiectul de hotărâre de Consiliu local iniţiat de inculpat, precum şi în Hotărârea de Consiliu Local nr. 8 din 23 aprilie 2012 , privind rectificarea bugetului local al comunei B., pe anul 2012, prin alocarea unor sume.
După comunicarea adresei nr. 16360 ad din 17 aprilie 2012 făcută de către D.G.F.P. Arad, inculpatul C.A. în calitate de primar, a propus rectificarea bugetului local al Comunei B. cu suma alocată de 310.000 lei. Prin Hotărârea 8 din 23 aprilie 2012 Consiliul Local B. a hotărât aprobarea rectificării bugetului cu suma susmenţionată. Bugetul astfel rectificat a fost avizat la data de 26 aprilie 2012 de către organele D.G.F.P. Arad.
Din declaraţia martorei A.M., contabil la Primăria Comunei B., rezultă că după primirea adresei nr. 16360 ad din 17 aprilie 2012 de la D.G.F.P. Arad, aceasta a studiat-o şi a prezentat-o ordonatorului de credite respectiv inculpatului C.A., adresă care cuprindea inclusiv menţiunea referitoare la plăţile restante mai vechi de 90 de zile. După aprobarea rectificării şi avizării bugetului de către DGFP Arad la data de 25 aprilie 2012, în perioada 27 aprilie – 9 mai 2013, martorul a întocmit către Trezoreria Sebiş cererile de deschidere de credite bugetare. Ordonatorul principal de credite – inculpatul C.A., după ce i-au fost prezentate facturile scadente la plată, a hotărât să se întreprindă formalităţile pentru plata facturilor pe care le-a indicat.
Modul în care suma alocată de 310.000 lei a fost utilizată a făcut obiectul unui control efectuat de către organele Curţii de Conturi şi ale D.G.F.P. Arad, concluziile fiind materializate prin Nota de constatare nr. 1236 din 29 iunie 2012 şi anexele aferente şi din cuprinsul căreia rezultă că la data intrării în vigoare a HG 255/2012 (06.04.2012) Primăria Comunei B. înregistra arierate pentru cheltuieli curente şi de capital care să se încadreze în destinaţia prevăzuta de HG 255/2012 în cuantum de 445.578,02 lei (Anexa nr. 1 la Notă) iar la data de 08.05.2012 ( data intrării in vigoare a OUG 15/2012) nu se înregistrau proiecte cu finanţare externă nerambursabilă care să necesite cofinanţare (Anexa nr. 2 la Notă).
În perioada 26 aprilie – 10 mai 2012 s-a constatat că la nivelul Comunei B. s-au efectuat un număr de 23 plăţi şi s-a utilizat suma de 179.812,46 lei fără respectarea destinaţiei prevăzută de HG 255/2012(Anexa 3B la Nota de constatare).
Din Anexa 3A la respectiva Notă rezultă că s-a utilizat cu respectarea destinaţiei suma de 130.205,5 lei prin efectuarea unui număr de 12 plăţi. În concluzie, in perioada 26.04.- 10.05.2012 s-a utilizat întreaga suma alocata de 310.000 . Totodată, s-a mai constatat că la data de 29 iunie 2012, suma de 315.372, 52 lei reprezenta arierate neachitate .
Această sumă de 315.372, 52 lei, a fost achitată ulterior controlului Curţii de Conturi din fondurile proprii ale unităţii administrativ teritoriale. S-a constatat astfel că, suma reprezentând arierate existente la data de 6 aprilie 2012 la nivelul Comunei B. era mai mare decât suma alocată de 310.000 lei, fapt care demonstrează că inculpatul avea posibilitatea să utilizeze integral suma primită în conformitate cu destinaţia pentru care a fost alocată.
În ceea ce priveşte plăţile efectuate fără respectarea destinaţiei sumei de 179.812, 46 lei, din conţinutul Anexei nr. 3B la nota de constatare şi a înscrisurilor care atestă plăţile efectuate, rezultă că suma a fost utilizată pentru achitarea de către Comuna B. a unor furnizori de bunuri şi servicii.
Utilizarea sumei de 179.812, 46 lei, pentru datorii mai mici de 90 de zile de la scadenţă, în baza dispoziţiilor inculpatului C.A. şi fără respectarea destinaţiei HG 255/2012, în perioada 26 aprilie – 10 mai 2012, s-a făcut după cum urmează :
Cu ordinul de plată nr. 120 din 26 aprilie 2012 s-a achitat către SC R. SA, suma de 64, 66 lei, reprezentând prestării servicii conform cu factura nr. 2822495 din 2 aprilie 2012.
Cu ordinul de plată nr. 123 din 26 aprilie 2012 s-a achitat către SC ACS SRL suma de 539, 96 lei, reprezentând prestări servicii conform cu factura nr. 39578 din 12 martie 2012 .
Cu ordinul de plată nr. 124 din 26 aprilie 2012 s-a achitat către SC N.N.R. SRL suma de 124 lei, reprezentând verificare tehnică microbus conform cu factura nr. 955 din 9 martie 2012 .
Cu ordinul de plată nr. 127 din 26 aprilie 2012 s-a achitat către SC R. SA suma de 148, 03 lei, reprezentând produse conform cu factura nr. 100838 din 7 martie 2012 .
Cu ordinul de plată nr. 131 din 26 aprilie 2012 s-a achitat către SC R.R. SRL suma de 200 lei, reprezentând produse conform cu factura nr. 196476 din 27 ianuarie 2012 .
Cu ordinul de plată nr. 132 din 26 aprilie 2012 s-a achitat către SC V. SRL suma de 1.042 lei, reprezentând prestări servicii conform cu factura nr. 2 din 23 ianuarie 2012 .
Cu ordinul de plată nr. 133 din 26 aprilie 2012 s-a achitat către SC V. SRL suma de 1.042 lei, reprezentând prestări servicii conform cu factura nr. 12 din 28 martie 2012.
Cu ordinul de plată nr. 134 din 26 aprilie 2012 s-a achitat către SC V. SRL suma de 1.042 lei, reprezentând prestări servicii conform cu factura nr. 7 din 27 februarie 2012 .
Cu ordinul de plată nr. 135 din 26 aprilie 2012 s-a achitat către SC AC SRL suma de 160 lei, reprezentând produse conform cu factura nr. 327 din 8 februarie 2012. ( filele 148- 149).
Cu ordinul de plată nr. 136 din 26 aprilie 2012 s-a achitat către SC S. SRL suma de 124 lei, reprezentând prestării servicii conform cu factura nr. 73 din 17 februarie 2012 .
Cu ordinul de plată nr. 137 din 26 aprilie 2012 s-a achitat către SC S. SRL suma de 124 lei, reprezentând prestării servicii conform cu factura nr. 81 din 21 februarie 2012 .
Cu ordinul de plată nr. 138 din 26 aprilie 2012 s-a achitat către SC P.M.L. SRL suma de 300 lei, reprezentând prestării servicii conform cu factura nr. 19 din 21 februarie 2012 .
Cu ordinul de plată nr. 140 din 27 aprilie 2012 s-a achitat către SC E.E. SA suma de 3.648, 42 lei, reprezentând prestării servicii conform cu factura nr. 2912382 din 17 aprilie 2012 .
Cu ordinul de plată nr. 141 din 27 aprilie 2012 s-a achitat către SC M.C. SRL suma de 30.153, 9 lei, reprezentând investiţii conform cu factura nr. 9 din 27 aprilie 2012.
Cu ordinul de plată nr. 142 din 27 aprilie 2012 s-a achitat către SC M.C. SRL suma de 30.000 lei, reprezentând investiţii conform cu factura nr. 10 din 24 aprilie 2012.
Cu ordinul de plată nr. 144 din 2 mai 2012 s-a achitat către Asociaţia (GAL) – „VS a Crişului Alb” suma de 7.000 lei, reprezentând cotizaţie parteneriat public – pentru care nu există factură.
Cu ordinul de plată nr. 145 din 2 mai 2012 s-a achitat către SC MRH SRL suma de 63.099, 69 lei, reprezentând reparaţii la Dispensar uman B conform cu factura nr. 13 din 4 aprilie 2012.
Cu ordinul de plată nr. 145 din 2 mai 2012 s-a achitat către SC MRH SRL suma de 7.000 lei, reprezentând reparaţii la Dispensar uman B conform cu factura nr. 12 din 22 aprilie 2012 .
Cu ordinul de plată nr.146 din 2 mai 2012 s-a achitat către SC O. SRL suma de 15.000 lei, reprezentând reparaţii şcoală veche conform cu factura nr. 86 din 4 aprilie 2012.
Cu ordinul de plată nr.166 din 8 mai 2012 s-a achitat către SC N. Comp SRL suma de 10.000 lei, reprezentând reparaţii Cămin Cultural H conform cu factura nr. 740 din 23 aprilie 2012 .
Cu ordinul de plată nr. 170 din 8 mai 2012 s-a achitat către PFA DPN suma de 3.600 lei, reprezentând prestării servicii conform cu factura nr. 13 din 23 aprilie 2012 .
Cu ordinul de plată nr.177 din 10 mai 2012 s-a achitat către SC P. SRL suma de 2.699, 9 lei, reprezentând salubritate conform cu factura nr. 268 din 12 ianuarie 2012.
Cu acelaşi ordin de plată nr. 177 din 10 mai 2012 s-a achitat către SC P. SRL suma de 2.699, 9 lei, reprezentând salubritate conform cu facturii nr. 271 din 13 februarie 2012.
Cu privire la acest O.P cu nr.177 din 10 mai 2012, s-au făcut anumite precizări după cum urmează:
Martora A.M. a arătat că din suma de 445.578, 02 lei, reprezentând arierate pentru cheltuieli curente şi de capital, calculată şi evidenţiată în Anexa nr. 1 la Nota de constatare, în realitate mai reprezentau arierate la data de 6 aprilie 2012 doar suma de 410.235,78 lei, întrucât suma de 3342, 24 lei, aferentă facturii 2003960/17 octombrie 2011 a fost achitată cu O.P. nr. 2 din 27 martie 2012 (poziţia nr. 16 din Anexa nr. 1), suma de 18.000 lei aferentă facturii nr. 5 din 27 decembrie 2011 a fost achitată cu O.P. nr. 1 din 12 martie 2012 şi O.P. nr. 66 din 14 martie 2012 (poziţia nr. 28 din Anexa 1 ), iar suma de 17.000 lei aferentă facturii nr. 6 din 28 decembrie 2011 a fost achitată cu O.P. nr. 111 din 12 martie 2012 şi O.P. nr. 110 din 12 aprilie 2012 ( poziţia 29 din Anexa nr. 1). Toate aceste Ordine de plată au fost depuse la dosarul cauzei şi se regăsesc la filele 177- 183- dosar u.p.. Rezultă aşadar că, nivelul arieratelor la Primăria Comunei B. la data de 6 aprilie 2012 este de 410.235, 78 lei şi nu 445.578,02 lei cum s-a reţinut în Nota de constatare a Curţii de Conturi, sumă care depăşeşte suma de 310.000 alocată.
De asemenea, martora A. a mai precizat că suma de 2.520 lei aferentă facturii nr. 48 din 26 septembrie 2011( poziţia 17 din Anexa 1) a fost achitată din suma alocată de 310.000 lei prin O.P. nr. 169 din 10 mai 2012, iar suma de 3.480 lei aferentă facturii nr.179 din 31 octombrie 2011(poziţia 15 din Anexa 1) a fost achitată din suma alocată de 310.000 lei prin O.P. nr. 174 din 10 mai 2012. În total s-au mai utilizat conform destinaţiei suma de 6.000 lei. În acest fel suma utilizată conform destinaţiei, constatată de organele de control prin Anexa nr. 3A la Nota de constatare a crescut de la suma de 130.205, 5 lei la suma de 136.205, 5 lei şi pe cale de consecinţă suma reprezentând plăţi fără respectarea destinaţiei constatată de organele de control prin Anexa nr. 3B, a scăzut de la 179.812, 46 lei la 173.812, 46 lei.
Plata efectuată prin Ordinul de Plată nr. 177 din 10 mai 2012, prin care au fost plătite facturile nr. 268 din 12 ianuarie 2012 şi 271 din 13 februarie 2012, emise de către SC P.P. SRL şi având o valoare totală de 5.399, 80 lei, urmează a fi înlăturată, întrucât plăţile efectuate prin O.P. nr. 169 din 10 mai 2012 şi O.P. nr. 174 din 10 mai 2012 au prioritate deoarece, cronologic au fost plătite înainte de datoria plătită prin O.P. 177 din aceeaşi zi şi se prezumă astfel că au fost plătite cu întâietate din suma alocată.
Organele de control ale Curţii de Conturi prin Nota de constatare întocmită au dispus ordonatorului de credite să vireze suma de 179.812, 46 lei la bugetul de stat.
Susţinerile inculpatului privind împrejurarea că nu a cunoscut noţiunea de „arierate” şi că această noţiune a fost definită ulterior urmează a fi înlăturate din următoarele considerente:
Astfel, prin art. III din O.U.G. 8 din 3 aprilie 2012 s-a derogat de la prevederile art. 30 alin. 2 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice în sensul că din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului se pot aloca, până la sfârşitul anului 2012, prin hotărâre a guvernului, sume şi pentru plata arieratelor. Din preambulul actului normativ rezultă că acesta s-a emis având în vedere “prevederile Angajamentului stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, referitoare la eliminarea plăţilor restante” şi “blocajul financiar cu care se confruntau operatorii economici datorat neachitării obligaţiilor de plată de către instituţiile publice …., în vederea…eliminării arieratelor unităţilor administrativ teritoriale”.
Prin H.G. nr.255 din 3 aprilie 2012, intrată în vigoare la data de 6 aprilie 2012 s-au alocat bugetelor locale ale unităţilor administrativ teritoriale prevăzute în Anexa la hotărâre sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului pentru plata unor arierate aferente unor cheltuieli curente şi de capital, precum şi pentru cofinanţarea unor proiecte finanţate din fonduri externe nerambursabile. Prin această hotărâre s-a prevăzut că ordonatorii principali de credite răspund de modul de utilizare a sumei alocate, iar hotărârea s-a întemeiat pe prevederile constituţionale şi ale art. 30 alin. 2 şi 3 din Legea nr. 500 / 2002 privind finanţele publice.
La data de 12 aprilie 2012 Ministerul Finanţelor Publice a emis Circulara nr. 350964/2012 către D.G.F.P. prin care se solicită transmiterea de către D.G.F.P. către unităţile administrativ teritoriale beneficiare de sume alocate prin H.G. 255/2012 să utilizeze cu prioritate aceste sume pentru achitarea arieratelor mai vechi de 90 de zile. Având în vedere că în conţinutul circularei se face referire la plata arieratelor şi la plata cofinanţărilor, prioritatea se referă la cele două posibile destinaţii ale sumelor alocate.
Prin adresa nr. 16360 ad din 17 aprilie 2012 emisă de DGFP Arad în baza prevederilor art. 1 din H.G nr. 255/2012 şi a Circularei susmenţionate, s-a comunicat Comunei B. faptul că, suma de 310.000 lei alocată este destinată pentru plata unor arierate aferente cheltuielilor curente şi de capital şi cofinanţarea unor proiecte finanţate din fondurie externe nerambursabileşi s-a specificat în mod clar şi concis, faptul că urmează „să se ia măsuri de achitare a plăţilor restante mai mari de 90 zile astfel ca la raportarea lunară a bilanţului prescurtat şi a plăţilor restante din luna mai (raportarea execuţiei lunii aprilie) să nu mai aveţi aceste plăţi restante.
Această adresă a fost adusă la cunoştinţa inculpatului în calitate de primar al comunei B., aspect care rezultă din declaraţia martorei A. – contabilul Primăriei şi din faptul că a stat la baza proiectului de hotărâre întocmit, pentru rectificarea bugetară. Mai mult, inculpatului i s-a comunicat că trebuie să se conformeze acestei dispoziţii cu privire la plata datoriilor mai vechi de 90 zile, dar acesta a dat dispoziţie cu privire la plata anumitor facturi, chiar dacă nu erau mai vechi de 9o zile de la scadenţă.
Astfel, apărarea inculpatului potrivit căreia nu a cunoscut înţelesul termenului de „arierat”, nu poate fi primită, având în vedere funcţia ocupată şi pregătirea sa, având obligaţia de a se documenta cu privire la acest termen şi eventual de a solicita lămuriri de la persoanele competente.
În ceea ce priveşte înţelesul noţiunii de „arierat”, acesta a fost definit încă din anul 2009 prin O.U.G. 99 din 22 septembrie 2009 publicată in Monitorul Oficial nr. 629/22.09.2009 privind ratificarea Angajamentului stand-by dintre România şi Fondul Monetar Internaţional, dar şi prin O.U.G. 10/2010 privind ratificarea Scrisorii de intenţie, semnată de autorităţile române la Bucureşti la 5 februarie 2010, Legea nr.257/14.12.2010 privind ratificarea Scrisorii de intenţie, semnată de autorităţile române la Bucureşti la 29.06.2010 şi Legea nr. 84/2011 privind ratificarea Scrisorii de intenţie, semnată de autorităţile române la Bucureşti la 24.09.2010. Conform acestor acte normative „ARIERAT” înseamnă sume de plată trecute de scadenţă cu 90 zile.
În ceea ce priveşte înţelesul noţiunii de „cofinanţare” aceasta este definită prin O.U.G. 64/03.06.2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul de convergenţă unde la art. 2 alin. 3 lit. e, noţiunea de cofinanţare publică este definită ca fiind “orice contribuţie pentru finanţarea cheltuielilor eligibile din sumele aprobate în bugete… precum şi alte cheltuieli similare, în sensul art. 2 alin. 5 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006”. Din acest ultim act normativ “cheltuiala publică înseamnă orice participare publică la finanţarea unor operaţiuni provenită din bugetul statului” iar “operatiune înseamnă un proiect sau un grup de proiecte selecţionat de către autoritatea de gestionare a programului operaţional…”. Prin urmare din interpretarea coroborată a acestor prevederi rezultă că în categoria cofinanţărilor se încadrează atât cheltuielile eligibile cât şi cheltuielile neeligibile. Prin H.G. nr. 255/2012 legiuitorul nu a distins între cofinanţarea cheltuielilor eligibile şi cofinanţarea cheltuielilor neeligibile.
Prin O.U.G. nr. 15 din 8 mai 2012, intrată în vigoare la aceeaşi dată, la art. V se prevede faptul că sumele alocate prin H.G. nr. 255/2012 neutilizate până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgentă, se restituie de către ordonatorii de credite la bugetul de stat în contul din care acestea au fost încasate. Prevederile art. V din OUG 15/2012 au fost nuanţate de către Curtea Constituţională a României prin Decizia 558/24.05.2012 publicată în Monitorul Oficial 382/07.06.2012 care a decis că prevederile art. V din OUG nr. 15/2012 sunt constituţionale în măsura în care se aplică numai sumelor alocate prin H.G. nr. 255/2012 şi neutilizate de către unităţile administrativ teritoriale care nu au înregistrat arierate aferente unor cheltuieli curente şi de capital şi nu au avut în derulare cofinanţări de proiecte cu finanţare externă nerambursabilă până la data intrării în vigoare a OUG 15/2012. Din interpretarea „per a contrario” a acestei decizii rezultă că sumele nu trebuiau restituite dacă la nivelul unităţilor administrativ teritoriale existau arierate sau cofinanţări.
Intrarea în vigoare a unei legi este guvernată de principiul „nemo censetur ignorare legem” – care înseamnă „ nimeni nu se poate apăra invocând necunoaşterea legii ”.Aşadar, necunoaşterea sau cunoaşterea greşită a legii penale nu înlătură vinovăţia deci nici caracterul penal al faptei. Actele normative emise sunt opozabile cetăţenilor de la data publicării în Monitorul Oficial.
Pe de altă parte, prin memoriile depuse în faza de urmărire penală, inculpatul a solicitat ca, în cazul în care se apreciază că sunt întrunite elementele constitutive ale infracţiunii de deturnare de fonduri să se dispună o soluţie de renunţare la urmărire penală conform, art. 318 din Codul de procedură penală, ceea ce denotă faptul că acesta a realizat că săvârşeşte o ilegalitate prin plata unor datorii care nu erau mai vechi de 90 de zile.
Încadrarea juridică.
Raportat la starea de fapt reţinută, s-a constatat că, vinovăţia inculpatului C.A. este dovedită şi fapta acestuia, care în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, în calitate de Primar al Comunei B. şi ordonator de credite, în perioada 26 aprilie – 8 mai 2012, a dispus efectuarea de plăţi şi a utilizat fără respectarea destinaţiei prevăzută de H.G. nr. 255/2012, suma de 173.812, 46 lei, printr-un număr de 21 de plăţi, schimbând astfel destinaţia fondurilor băneşti alocate şi cauzând un prejudiciu de 173.812, 46 lei bugetului de stat, constituie infracţiunea de deturnare de fonduri în formă continuată.
Prin rechizitoriu inculpatul a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii prevăzută de art. 320/1 alin.1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 35 alin.1 Noul Cod penal şi art. 5 Noul Cod penal.
Conform art. 5 din Noul Cod penal, în cazul în care de la săvârşirea infracţiunii până la judecarea definitivă a cauzei a intervenit una sau mai multe legi penale de aplică legea penală mai favorabilă.
Deturnarea de fonduri incriminată în art. 307 Noul Cod penal are corespondent în infracţiunea cu aceeaşi denumire marginală prevăzută de art. 302/a Cod penal anterior.
Potrivit alin. 1 al art.302/1 Cod penal anterior, deturnarea de fonduri se pedepsea cu închisoare de la 6 luni la 5 ani, iar potrivit alineatului 2 al aceluiaşi articol în cazul variantei agravante pedeapsa era închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea unor drepturi.
În urma intrării în vigoare a Noului Cod penal la data de 1 februarie 2014 infracţiunea de deturnare de fonduri se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani. În varianta agravantă prevăzută de art. 309 coroborat cu art. 307 deturnarea de fonduri se pedepseşte cu închisoare de la 1 an şi 6 luni la 7 ani şi 6 luni.
În ambele reglementări, fapta constă în schimbarea destinaţiei fondurilor băneşti ori a resurselor materiale alocate unei autorităţi publice sau instituţii publice.Condiţia esenţială necesară pentru existenţa infracţiunii, arătată expres în norma de incriminare din ambele Coduri penale, este acea că schimbarea destinaţiei să aibă loc fără respectarea prevederilor legale.
Dacă incriminarea din Codul penal anterior cerea ca fapta să cauzeze o perturbare a activităţii economico – financiare sau să producă o pagubă unui organ ori unei instituţii de stat sau unei alte instituţii dintre acelea la acre se referea art. 145 din actul normativ arătat, în Noul Cod penal, cerinţa nu mai este prevăzută în textul de incriminare.Prin această eliminare, se reţine că existenţa infracţiunii nu mai este condiţionată de producerea unui rezultat, ceea ce înseamnă că deturnarea de fonduri a devenit o infracţiune de pericol.
Prin condiţiile de incriminare, legea penală veche este mai favorabilă, întrucât conţinea cerinţa referitoare la producerea unui rezultat material al faptei, şi totodată, nu prevedea sancţionarea tentativei.
Prin regimul sancţionator, pentru faptele încadrabile în varianta tip a infracţiunii de deturnare de fonduri, mai favorabilă este tot legea veche, unde limita minimă specială este mai mică faţă de cea din legea nouă.
Infracţiunea este continuată atât în conformitate cu prevederile Codului penal anterior cât şi noului Cod penal, având în vedere că schimbarea destinaţiei sumei de 173.812, 46 lei, fără respectarea HG 255/2012, s-a efectuat în perioada 26 aprilie – 8 mai 2012 printr-un număr de 21 de plăţi, în baza aceleaşi rezoluţii infracţionale, subiectul pasiv este acelaşi, şi anume, statul, ca titular al bugetului, prin Ministerul Finanţelor Publice.
Din punct de vedere al legii penale mai favorabile, este de observat că, spre deosebire de aspectul referitor la condiţiile de reţinere a infracţiunii continuate, Noul Cod penal se legitimează ca o reglementare mai puţin severă decât Codul penal anterior, în privinţa regimului sancţionator al infracţiunii continuate.Astfel, în timp ce, conform art. 42 Cod penal anterior, pedeapsa pentru infracţiunea continuată se stabilea potrivit regimului de sancţionare aplicabil şi în cazul concursului de infracţiuni, în prezent, pedeapsa concretă care se poate stabili pentru o infracţiune continuată nu poate depăşi decât cu cel mult 3 ani maximul special al pedepsei închisorii prevăzute de lege pentru acea infracţiune, respectiv cu cel mult o treime din valoarea acestuia maximul special al pedepsei amenzii.
Astfel, în privinţa caracterului continuat al infracţiunii este mai favorabil Noul cod penal, deoarece maximul ce se poate aplica conform art. 36 alin. 1 este de 3 ani, faţă de maximul de 5 ani ce se putea aplica potrivit art.42 Cod penal anterior.
Faţă de considerentele expuse anterior şi văzând Decizia nr. 265 din 6 mai 2014 a Curţii Constituţionale publicată în Monitorul Oficial nr. 372 din 20 mai 2014 – Partea I – potrivit căreia aplicarea legii penale mai favorabile se face în mod global, tribunalul a constatat că legea penală mai favorabilă în privinţa inculpatului C.A. este Noul Cod penal.
Astfel, în baza art. 386 alin.1 Cod procedură penală instanţa va schimba încadrarea juridică din rechizitoriu din art.302/1 alin.1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 5 Noul Cod penal în art. 307 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 5 Cod penal.
Individualizarea judiciară a pedepsei.
La individualizarea pedepselor ce urmează a se aplica inculpatului instanţa va avea în vedere criteriile generale de individualizare a pedepselor prevăzute de art. 74 Cod penal, respectiv gravitatea infracţiunii săvârşite şi periculozitatea infractorului. În privinţa gradului de pericol social al faptei, instanţa constată că, prin activitatea inculpatului s-a cauzat o pagubă bugetului de stat, al cărui cuantum este destul de însemnat.
Ca să-şi poată îndeplini funcţiile care-i sunt atribuite, în vederea realizării scopului său şi al legii, pedeapsa trebuie să corespundă sub aspectul naturii (privativă sau neprivativă de libertate) şi duratei, atât gravităţii faptei şi potenţialului de pericol social pe care-l prezintă, în mod real persoana inculpatului, cât şi aptitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa pedepsei.
Funcţiile de constrângere şi de reeducare, precum şi scopul preventiv al pedepsei pot fi realizate numai printr-o justă individualizare a sancţiunii, care să ţină seama de persoana căreia îi este destinată, pentru a fi ajutată să se schimbe, în sensul adaptării la condiţiile socio – etice impuse de societate.
Exemplaritatea pedepsei produce efecte atât asupra conduitei inculpatului, contribuind la reeducarea sa, cât şi asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus acesta, sunt puse în situaţia de a reflecta asupra propriei lor comportări viitoare şi de a se abţine de la săvârşirea de infracţiuni.
Fermitatea cu care o pedeapsă este aplicată şi pusă în executare, intensitatea şi generalitatea dezaprobării morale a faptei şi făptuitorului, condiţionează caracterul preventiv al pedepsei care, totdeauna, prin mărimea privaţiunii, trebuie să reflecte gravitatea infracţiunii şi gradul de vinovăţie al făptuitorului.
Numai o pedeapsă justă şi proporţională este de natură să asigure atât exemplaritatea cât şi finalitatea acesteia, prevenţia specială şi generală înscrise în Legea nr. 254/2013 – art. 3 alin.1 – potrivit căruia „scopul pedepsei este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni”.
Pornind de la aceste considerente, instanţa a avut în vedere cu privire la persoana inculpatului C.A. lipsa antecedentelor penale, vârsta acestuia – având 56 ani la data comiterii faptelor, nivelul de instruire şcolară ca absolvent de studii medii, faptul că este căsătorit şi atitudinea avută în faţa organelor judiciare.
În limitele legale ale pedepselor, instanţa în baza art. 307 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal şi art. 5 Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice din rechizitoriu din art.302/1 alin.1 Cod penal anterior cu aplicarea art. 35 alin.1 şi art. 5 Noul Cod penal, l-a condamnat pe inculpatul C.A., la 1 an închisoare pentru infracţiunea de deturnare de fonduri în formă continuată.
Faţă de natura şi gravitatea infracţiunii comise – respectiv deturnare de fonduri, împrejurările cauzei şi persoana inculpatului, instanţa a apreciat că este necesară aplicarea pedepsei complementare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 66 alin.1 lit.a, b Cod penal, pe o perioadă de 2 ani. Ca măsură de constrângere, pedeapsa are pe lângă scopul său represiv şi o finalitate de exemplaritate, ea concretizând dezaprobarea legală şi judiciară, atât în ceea ce priveşte fapta penală săvârşită, cât şi în ceea ce priveşte persoana făptuitorului. Pe de altă parte, pedeapsa trebuie să fie individualizată astfel încât inculpatul să se convingă de necesitatea respectării legii penale şi evitarea în viitor a săvârşirii unor fapte penale similare. Aprecierea instanţei că scopul pedepsei poate fi atins şi fără aplicarea imediată a acesteia, trebuie să se fundamenteze pe un complex de elemente obiective şi subiective care să ducă la concluzia că scopul pedepsei, poate fi realizat şi în acest mod.
Conduita bună în familie şi societate ulterior comiterii faptei sunt aspecte care conduc la concluzia că fapta săvârşită este urmarea unui complex de împrejurări care au determinat ca inculpatul C.A. să se abată de la conduita sa obişnuită.
Văzând cuantumul pedepsei aplicate acestui inculpat şi faptul că acesta are un comportament general adecvat normelor de convieţuire socială,
nu a mai fost condamnat anterior, şi-a manifestat acordul de a presta o muncă în folosul comunităţii, vârsta acestuia, atitudinea în faţa organelor judiciare, prezenţa constantă în faţa instanţei, instanţa a considerat că prezenta infracţiune reprezintă o excepţie de la comportamentul său obişnuit şi a apreciat că aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară dar se impune supravegherea conduitei sale pe o perioadă determinată de timp.
Astfel, în baza art. 83 şi 84 Cod penal a dispus amânarea aplicării pedepsei inculpatului, pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani .
Pentru a se permite verificarea conduitei şi activităţii inculpatului, lucru absolut necesar pentru a se putea analiza dacă încrederea oferită prin dispunerea amânării aplicării pedepsei a fost justificată sau se impune aplicarea pedepsei, inculpatul va trebui să respecte o serie de măsuri de supraveghere, cu conţinut extensiv şi variat.
Aşa fiind, în baza art.85 alin.1 Cod penal, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C.A. va trebui să respecte următoarele măsuri de supraveghere:
În baza art. 83 alin.4 Cod penal s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 88 Cod penal în sensul că dacă, pe parcursul termenului de supraveghere, cu rea credinţă, nu respectă măsurile de supraveghere sau nu execută obligaţiile impuse, instanţa va revoca amânarea şi va dispune aplicarea şi executarea pedepsei .
Acţiunea civilă.
În condiţiile prevăzute de art. 19 şi 20 Cod procedură penală ANAF – DGRFP Timişoara – Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Arad s-a constituit parte civilă cu suma de 179.812,46 lei , solicitând obligarea inculpatului şi a părţii responsabile civilmente Comuna B. jud. Arad la plata acestei sume, cu accesorii fiscale până la momentul plăţii efective a prejudiciului.
Văzând ordinele de plată din 30 decembrie 2014, din 4 februarie 2015 şi din 27 februarie 2015, depuse la dosarul cauzei, instanţa în baza art. 397 Cod procedură penală rap. la art. 25 Cod procedură penală a constatat că partea responsabilă civilmente Comuna B. jud. Arad a restituit către bugetul de stat suma de 179.812,46 lei reprezentând fonduri băneşti cheltuite fără respectarea prevederilor legale.
Pe cale de consecinţă, în baza art. 397 Cod procedură penală s-a respins acţiunea civilă exercitată de partea civilă ANAF – DGRFP Timişoara – AJFP Arad .
Deoarece în cauză inculpatul C.A. urmează a fi condamnat, având în vedere durata procesului penal, complexitatea acestuia, cheltuielile determinate de desfăşurarea urmăririi penale şi a judecăţii, precum şi dispoziţiile art. 274 alin.1 Cod procedură penală a fost obligat acesta să plătească statului suma de 800 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad şi inculpatul C.A.
Prin apelul declarat, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a arătat că hotărârea primei instanţe este nelegală sub aspectul schimbării încadrării juridice din prevederile art. 302 ind. 1 alin. 1din vechiul cod penal cu aplic. art. 35 alin. 1 şi art. 5 Cod penal în prevederile art. 307 alin. 1 cu aplic. art. 35 alin. 1 şi art. 5 Cod penal din acelaşi cod reţinându-se mai favorabile prevederile noului cod penal, din perspectiva tratamentului sancţionator mai blând al infracţiunii continuate, deşi în cazul unor pedepse asimetrice, asimetrie generată de maximul special mai redus conjugat cu posibilitatea aplicării unui spor mai mare în situaţia vechii reglementări, va fi mai favorabilă legea care prevede un minim special mai redus dacă instanţa, în procesul de individualizare judiciară a pedepsei, urmează a aplica o pedeapsă orientată către minimul special.
În apelul declarat, inculpatul a solicitat în principal achitarea sa în temeiul art. 16 lit. b Cod procedură penală, iar în subsidiar în faţa curţii a solicitat renunţarea la aplicarea pedepsei.
În motivarea apelului s-a arătat că în judeţul Arad au existat mai multe speţe cu obiect identic ca şi cel dedus judecăţii, iar organele judiciare au dat diverse soluţii mergând de la renunţarea exercitării acţiunii penale şi clasarea cauzei până la amânarea executării pedepsei sau încheierea unor acorduri de vinovăţie.
Ca şi aspecte legate de prezenta speţă se apreciază că vechea legislaţie era mai favorabilă inculpatului deoarece noul cod penal nu mai prevede necesitatea survenirii unor consecinţe de rezultat constând în tulburarea activităţii economico financiare sau producerea unei pagube unui organ sau unei instituţii de stat sau unei unităţi prev. de art. 145 Cod penal.
De asemenea, se arată că în speţă nu se poate vorbi de comiterea faptei cu vinovăţia cerută de lege.
În acest sens se arată că HG 255/03.04.2012 nu este o lege penală şi nu are sancţiune proprie şi ici nu face trimitere la legislaţia penală sub aspectul sancţiunii, nu se explicitează în ce constă noţiunea de arierate şi nici nu se precizează că arieratele ar fi restanţe de peste 90 zile.
Se arată că legiuitorul foloseşte expresia – pentru plata unor arierate – fără ca să le definească ca atare şi nu se face nici o menţiune că arieratele ar fi reglementate prin acte normative de ratificare a unor acorduri internaţionale dintre România şi FMI..
O.U.G. 15/2012 prin care se solicită restituirea sumelor neutilizate de unităţile administrativ teritoriale ( U.A.T. ) nu se pronunţa asupra sumelor deja cheltuite de U.A.T. ce nu înregistrau arierate la cheltuielile curente şi de capital, şi nu menţionează că cele cheltuite ar constitui o pagubă produsă prin infracţiune.
Se mai arată că infracţiunea de deturnare de fonduri nu a fost comisă de inculpat deoarece acest fapt presupune o faptă personală a autorului iar aşa zisa schimbare de destinaţie a fondurilor alocate U.A.T. B. nu s-a făcut prin faptă proprie ci pe baza H.C.L. 8/23.04,2012 a U.A.T. B., şi această hotărâre nu este ilegală atâta timp cât nu a fost atacată în contencios administrativ, iar bugetul rectificat astfel a fost aprobat de D.G.F.P. Arad.
În ceea ce priveşte circularele şi precizările finanţelor publice se arată că acestea nu constituie prevederi legale şi nu au putere de lege, iar nerespectarea lor nu constituie încălcare a legii.
În acest sens se invocă decizia 558/2012 a Curţii Constituţionale unde se arată că utilizarea de către U.A.T, care nu au înregistrat arierate la cheltuieli curente şi de capital, a sumelor alocate prin HG 255/2012, până la intrarea în vigoare a O.U.G. 15/2012 este legală., astfel că prima instanţă nu a luat în calcul existenţa unei cauze justificative prev. de art. 21 C .p.
Analizând apelurile formulate în cauză prin prisma motivelor de apel invocate precum şi sub toate aspectele de fapt şi de drept în temeiul art. 417 alin. Cod procedură penală, Curtea găseşte întemeiat numai apelul inculpatului şi prin decizia penală nr. 641/A din 15 iunie 2015 a Curţii de Apel Timişoara urmează a-l admite pentru următoarele considerente:
Instituţia amânării executării pedepsei este o instituţie nouă în legislaţia noastră fiind pentru prima dată reglementată prin actualul cod penal, deşi ea funcţiona pe plan internaţional de mai mult timp.
În cadrul procesului de stabilire a legii penale mai favorabile, judecătorul fondului a ţinut cont de dispoziţiile deciziei 265/2014 a Curţii Constituţionale precum şi de dispoziţiile art. 90 din actualul, cod penal referitoare la efectele amânării executării pedepsei, şi a stabilit în mod corect că actuala legislaţie este mai favorabilă inculpatului, atât prin prisma efectelor provizorii cât şi prin prisma efectelor definitive.
A se ţine cont numai de limitele de pedeapsă, chiar în situaţia pedepselor asimetrice, astfel cum a solicitat procurorul în motivele de apel, ar însemna să respingem „de plano” aplicabilitatea dispoziţiilor art. 80 – 90 din actualul cod penal, ceea ce nu a fost şi nici nu este intenţia legiuitorului.
Date fiind cele mai sus reţinute curtea apreciază ca fiind nefondat apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad urmând a-l respinge.
În ceea ce priveşte apelul inculpatului curtea reţine următoarele:
Infracţiunea de deturnare de fonduri, pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, atât în forma prevăzută de art. 3021 alin. 1 din vechiul Cod penal (în vigoare la data săvârşirii faptei) cât şi în cea prevăzută de art. 307 alin. 1 din noul Cod penal (în vigoare începând cu data de 01.02.2014) se comite, din punct de vedere al laturii subiective, cu intenţie directă sau indirectă.
Evaluând materialul probator, Curtea apreciază că, în speţă, inculpatul (în calitate de Primar al localităţi B.) a săvârşit fapta cu intenţie indirectă, acesta având reprezentarea faptului că plăţile dispuse de el, din fondurile alocate de Guvern prin H.G. nr. 255/2012, nu respectă dispoziţiile legale referitoare la vechimea debitelor care puteau fi plătite din banii alocaţi. Acţionând în acest fel, inculpatul a prevăzut că va produce o pagubă bugetului de stat (mai exact fondului de rezervă bugetară al Guvernului de unde s-a făcut alocaţia respectivă) şi, chiar dacă nu a urmărit producerea pagubei a acceptat posibilitatea producerii acesteia.
Astfel, din lectura adresei nr. 16360ad/17.04.2012 emisă de DGFP Arad primită personal de inculpat (astfel cum rezultă din declaraţia martorei A.M., care i-a prezentat adresa inculpatului), rezultă, fără echivoc, că acesta (inculpatul), în calitate de ordonator de credite (Primar al localităţii B.) a fost informat în prealabil şi explicit în legătură cu debitele care puteau fi achitate din alocaţia primită de la Guvern în baza H.G. nr. 255/2012. În ultimul paragraf al adresei se menţionează următoarele: „Vă rugăm să luaţi măsuri de achitare a plăţilor restante mai mari de 90 zile astfel ca la raportarea lunară a bilanţului prescurtat şi a plăţilor restante din luna mai (raportarea execuţiei lunii aprilie) să nu mai aveţi aceste plăţi restante”.
Adresa mai sus arătată a fost menţionată ca temei în raportul de specialitate nr. 759/17.04.2012 (fila 22 dosar U.P.), precum şi în nota de fundamentare nr. 758/17.04.2012 (fila 23 dosar U.P.) întocmite de compartimentul contabilitate din cadrul Primăriei Comunei B., şi nu în ultimul rând în proiectul de hotărâre de consiliu local (fila 21 dosar U.P.) iniţiat chiar de către inculpat, dar şi de H.C.L. pentru rectificarea bugetului local nr. 8/23.04.2012 (fila 20 dosar U.P.).
În concluzie, apărarea inculpatului, în sensul că noţiunea de „arierat” nu era clar explicată în legislaţie astfel încât nu şi-a dat seama că dispune efectuarea unor plăţi în contra dispoziţiilor legale referitoare la disciplina financiară, este nefondată, în contextul în care organele de specialitate ale DGFP Arad îl informaseră în prealabil şi în scris despre destinaţia legală a alocaţiei bugetare.
În faţa instanţei, inculpatul a recunoscut că a efectuat plăţi pe care nu era îndreptăţit să le efectueze, având o percepţie greşită asupra noţiunii de „arierat.”
Fapta inculpatului, aşa cum a fost descrisă întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de deturnare de fonduri în formă continuată prevăzută de art. 307 alin. 1 rap. la art. 35 alin. 1 Cod penal, cu aplic. art. 5 alin. 1 Cod penal, legea mai favorabilă fiind legea nouă, aşa cum corect s-a reţinut şi prin actul de sesizare.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei şi a modului ei de executare, curtea constată că judecătorul primei instanţe nu s-a aplecat suficient de mult pentru a stabili dacă în raport de natura infracţiunii, întinderea urmărilor produse, mijloacele folosite, modul şi împrejurările comiterii faptei, motivul şi scopul urmărit şi conduita inculpatului, se poate forma convingerea instanţei că inculpatul se poate îndrepta şi fără aplicarea unei pedepse.
În acest sens curtea constată că inculpatul are vârsta de 56 ani, nu are antecedente penale, este căsătorit şi este o persoană respectată în localitate, graţie calităţilor sale ajungând să fie apreciat de consătenii săi şi să fie ales în funcţia de primar.
Mai mult decât atât, şi datorită calităţilor sale manageriale la momentul alocării sumelor de bani acesta nu avea „arierate” mai mari de 90 de zile, iar în spiritul unui bun gospodar a înţeles să plătească toate datoriile U.A.T. indiferent de vechimea lor.
Premisa de la care trebuie pornit în cazul de faţă în analiza acestei condiţii (gravitatea redusă a infracţiunii) este, în opinia Curţii, împrejurarea că plăţile dispuse de inculpat aveau ca obiect stingerea unor datorii ale comunei B., datorii reale (nu este contestată realitatea acestor debite) şi a căror scadenţă se împlinise. Este de notorietate că plăţile unor datorii trecute de scadenţă devin mai oneroase odată cu trecerea timpului, întrucât la debitul principal se adaugă diferite creanţe accesorii (dobânzi, penalităţi, majorări, despăgubiri, etc.). Prin urmare, interesul unui datornic de bună credinţă este acela ca în momentul în care are disponibilităţi băneşti să achite cât mai rapid debitele ajunse la scadenţă pentru a nu-şi greva şi mai mult patrimoniul. În cazul de faţă inculpatul, sesizând oportunitatea achitării unor datorii restante ale comunei B. şi având în vedere că o nouă alocare a unor sume de la bugetul statului era incertă (cu atât mai mult cu cât el nu era implicat în procesul decizional referitor la cuantumul sumelor distribuite de la bugetul statului), a luat hotărârea să achite, toate debitele restante.
Raportat la modul şi împrejurările în care fapta a fost comisă, scopul urmărit, acela de a plăti datoriile primăriei către creditori, urmarea cauzată prin infracţiune, evident mai puţin gravă, având în vedere şi persoana inculpatului care în mod evident are posibilităţi certe de îndreptare fără să i se aplice o pedeapsă, curtea apreciază că în speţă se regăsesc întrunite cumulativ dispoziţiile art. 80 Cod penal, astfel că va dispune renunţarea la aplicarea pedepsei, cu convingerea că pe viitor, inculpatul se va abţine de la activităţi de încălcare a legii penale.
În baza art. 81 Cod penal, va aplica inculpatului sancţiunea avertismentului.
