Faptă care nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni. Neîndeplinirea criteriilor prevăzute de art.181 C. pen.
Având în vedere criteriile prevăzute de art.181 C. pen., nu poate fi primită susţinerea că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, faţă de perioada mare de timp în care inculpatul nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale, prejudiciul produs şi comportamentul inculpatului după săvârşirea faptei (acesta neînţelegând să acopere prejudiciul).
-art.181 C. pen.
(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI – SECŢIA A II-A PENALĂ,
DECIZIA NR. 910/R din 08.05.2012)
Asupra recursului penal de faţă, reţine următoarele:
Prin sentinţa penală nr.165 din 16 februarie 2012, pronunţată de Judecătoria Slobozia în dosarul nr.4065/312/2011, în baza art.6 din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a Cod penal raportat la art.76 Cod penal, a fost condamnat inculpatul F.S.F., la pedeapsa de 4 luni închisoare.
În baza art.111 din Legea nr.76/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.74 lit.a Cod penal raportat la art.76 Cod penal, a fost condamnat inculpatul F.S.F. la pedeapsa de 4 luni închisoare.
S-a făcut aplicarea art.33 lit.a Cod penal, iar în temeiul art.34 lit.b Cod penal au fost contopite pedepsele aplicate, respectiv 4 luni închisoare şi 4 luni închisoare, în final, inculpatului dându-i-se spre executare pedeapsa cea mai grea, respectiv 4 luni închisoare.
În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei, stabilindu-se un termen de încercare 2 ani şi 4 luni, potrivit art.82 alin.1 Cod penal.
S-a făcut aplicarea art.359 Cod procedură penală şi i s-au pus în vedere inculpatului dispoziţiile art.83 Cod penal.
S-a făcut aplicarea dispoziţiilor art.71 alin.2 Cod penal raportat la art.64 lit. a, teza a II – a şi lit.b Cod penal, iar în temeiul art.71 alin.5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii.
În baza art.14 şi 346 Cod procedură penală, art.119 – 120 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, a fost obligat inculpatul F.S.F. către partea civilă Statul Român – Ministerul Finanţelor – prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa la plata sumei de 22.496 lei, despăgubiri civile şi la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente prejudiciului cauzat, până la achitarea integrală a debitului.
În temeiul art.13 din Legea nr.241/2005 s-a dispus comunicarea către Oficiul Naţional al Registrului Comerţului a unei copii a dispozitivului hotărârii judecătoreşti, la data rămânerii definitive.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul F.S:F. la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut următoarea stare de fapt:
Inculpatul F.S.F. a fost administrator al S.C. „P.B.C.” S.R.L. Slobozia, societate radiată de la data de 29.10.2010, ca urmare a închiderii procedurii insolvenţei (f.16).
La data de 29. 40.2010, S.C. „P.B.C.” S.R.L. Slobozia a făcut obiectul inspecţiei fiscale generale, realizate de către inspectori din cadrul din cadrul D.G.F.P. Ialomiţa – Activitatea de Inspecţie Fiscală, perioada supusă verificării fiind 01.01.2008 – 30.06.2009, iar scopul inspecţiei fiind acela de verificare a legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, precum şi corectitudinea şi exactitatea îndeplinirii obligaţiilor fiscale. La finalizarea inspecţiei, a fost încheiat procesul – verbal nr.401900 din 29.04.2010 (fila 8 – 41 dosar urmărire penală), societatea comercială a înregistrat obligaţii fiscale, reprezentând următoarele impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, care au fost constituite şi apoi reţinute de la salariaţi cu ocazia plăţii drepturilor salariale, dar nevirate la buget în termen de 30 zile de la scadenţă, astfel: impozit pe venitul din salarii Legea nr.571/2003 – 6.759 lei debit neachitat; contribuţie asigurări sociale asiguraţi – 9.644 lei; contribuţie sănătate asiguraţi – 5.583 lei; contribuţie de asigurări pentru şomaj angajator în suma de 4.571 lei; contribuţie şomaj asiguraţi (art.26 din Legea nr. 76/2002) – 510 lei debit neachitat, totalizând suma de 22.496 lei.
Din raportul de inspecţie fiscală, din coroborarea fişei sintetice totale cu statele de salarii pentru perioada supusă inspecţiei fiscale, a rezultat că impozitele şi contribuţiile cu reţinere la sursă menţionate au fost reţinute de la personalul salariat din cadrul societăţii, întocmindu-se în mod corespunzător state de salarii, semnate ca atare de inculpat.
Neîndeplinirea obligaţiei de virare la bugetul de stat a contribuţiilor şi impozitelor cu stopaj la sursă efectiv reţinute, învederează o sustragere cu rea-credinţă a inculpatului de la aceste obligaţii, întrucât societatea a înregistrat în perioada vizată disponibilităţi financiare considerabile (încasări exclusiv prin casă a unor sume de peste 140.000 lei, din care peste 130.000 lei încasări de la clienţi), care au fost folosite în alte scopuri decât pentru plata obligaţiilor bugetare. Din decontările T.V.A. depuse la dosar, rezultă că societatea a desfăşurat ample activităţi generatoare de venit, astfel că declaraţiile inculpatului date atât în faza de urmărire penală (filele 46 – 48 dosar urmărire penală), cât şi în faza de judecată (filele 19, 20), conform cărora incendierea mijloacelor de producţie din atelierul de Ţ. ar fi produs stoparea producţiei şi perturbarea majoră a activităţii nu pot fi primite. Astfel, din raportul lichidatorului judiciar (filele 153 – 155 dosar urmărire penală), rezultă că pasivul societăţii s-a diminuat în perioada de referinţă, de la 96.374 lei în anul 2008 la 55.293 lei în anul 2009, ajungându-se ca, la momentul deschiderii procedurii de insolvenţă, datoriile acesteia să fie reprezentate doar de cele către stat, ceea ce învederează faptul că inculpatul a fost preocupat de a achita orice alte debite rezultate din activitatea economică, mai puţin pe cele de la buget. Din precizările lichidatorului judiciar, rezultă modul defectuos al inculpatului de administrare a societăţii, ca nu a depus diligenţele necesare încasării unor sume de la partenerii comerciali, în valoare totală de 72.000 lei.
Prin adresa nr.111473 din 1.09.2011, Statul Român – Ministerul Finanţelor – prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa a indicat valoarea prejudiciului creat bugetului de stat de activitatea ilicită a inculpatului ca fiind în cuantum de 22.496 lei, sumă la care se adaugă dobânzi şi penalităţi (filele 5, 6).
În legătură cu faptele ce au fost reţinute în sarcina sa, inculpatul F.S.F. a recunoscut, prin declaraţiile sale, şi nu a formulat niciun fel de obiecţiuni la cuantumul prejudiciului reţinut, precizând că societatea pe care a administrat-o a reţinut efectiv de la salariaţi toate contribuţiile şi impozitele cu stopaj la sursă şi a constituit contribuţiile la bugetul asigurărilor pentru şomaj prevăzute la art. 26 din Legea nr. 76/2002.
S-a apreciat că apărarea inculpatului nu poate conduce la exonerarea sa de răspundere penală, avându-se în vedere, pe de o parte, dimensiunea perioadei desfăşurării activităţii infracţionale şi, pe de altă parte, disponibilităţile financiare ale societăţii care ar fi fost suficiente pentru plata obligaţiilor bugetare.
Coroborând probatoriul administrat în cauză, instanţa a constatat că faptele inculpatului F.S.F., care, în calitate de administrator al S.C. „P.B.C.” S.R.L. Slobozia, în perioada 01.01.2008 – 30.06.2009, prin mai multe acte de executare săvârşite în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a reţinut dar nu a virat contribuţiile şi impozitele cu reţinere la sursă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală, în formă continuată, încălcarea de către angajator a obligaţiilor prevăzute la art.26 alin.1 şi art.27 din Legea nr.76/2002, constând în sustragerea de la obligaţia privind plata obligaţiilor privind plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj, în formă continuată, prevăzute la art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.111 din Legea nr.76/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a) Cod penal.
La individualizarea pedepsei aplicate inculpatului F.S.F. s-a ţinut seama că faptele comise de aceasta prezintă pericol public ridicat, că sunt infracţiuni de prejudiciu (ce pot avea implicaţii nefavorabile în contextul actual economic corelat cu lipsa unei reacţii ferme a statului faţă de stoparea unor astfel de activităţi ilicite), dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului.
Instanţa, faţă de probatoriul administrat, a constatat că reies indicii minim rezonabile de natură a justifica activarea în favoarea acestuia a circumstanţei atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.a Cod penal (aceasta fiind la primul conflict cu legea penală – fişa cazier de la fila 162 – dosar de urmărire penală).
În aceste condiţii, instanţa i-a aplicat inculpatului pedepse cu închisoare pentru fiecare infracţiune, la individualizarea cărora a avut în vedere prevederile art.72, art.74, art.76 Cod penal. De asemenea, instanţa a avut în vedere criteriile generale şi obligatorii prevăzute la art.72 Cod penal şi anume: dispoziţiile generale ale Codului penal cu privire la aplicarea pedepsei, limitele de pedeapsă fixate în textul de lege incriminator, circumstanţele concrete ale comiterii faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului.
Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea pedepsei, instanţa a dispus suspendarea executării pedepsei (având în vederea circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, dar şi posibilitatea efectivă de reintegrare socială a acestuia) şi a stabilit un termen de încercare 2 ani şi 4 luni, potrivit art.82 alin. 1 Cod penal.
Cu privire la latura civilă a cauzei, în baza art.14 şi 346 Cod procedură penală, art.119 – 120 din O.G.nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, instanţa l-a obligat pe inculpatul F.S.F. către partea civilă Statul Român – Ministerul Finanţelor – prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală – prin Direcţia Generală a Finanţelor Publice Ialomiţa la plata sumei de 22.496 lei despăgubiri civile şi la plata dobânzilor şi penalităţilor de întârziere aferente prejudiciului cauzat, până la achitarea integrală a debitului.
Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs inculpatul F.S.F., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Recurentul inculpat nu a indicat care sunt motivele de nelegalitate şi/sau netemeinicie care ar afecta hotărârea primei instanţe şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei de control judiciar pentru a-şi face apărările pe care le considera necesare.
Cu ocazia dezbaterilor în faţa Curţii, apărătorul desemnat din oficiu a solicitat achitarea inculpatului în temeiul art. 10 lit.e Cod de procedură penală, lit.b1 rap. la art.181 Cod penal.
Examinând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate, dar şi din oficiu cauza sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 3856 alin.3 Cod pr.penală, Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat pentru următoarele considerente:
În baza propriului examen al actelor şi lucrărilor dosarului, Curtea constată că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt dedusă judecăţii, precum şi vinovăţia inculpatului A.P.C. în comiterea faptelor pentru care a fost trimis în judecată – constând, în esenţă, în aceea că în perioada 01.01.2008 – 30.06.2009, societatea comercială S.C. „P.B.C.” S.R.L. Slobozia, al cărei administrator era inculpatul F.S.F., a înregistrat obligaţii fiscale, reprezentând următoarele impozite şi contribuţii cu reţinere la sursă, care au fost constituite şi apoi reţinute de la salariaţi cu ocazia plăţii drepturilor salariale, dar nevirate la buget în termen de 30 zile de la scadenţă, astfel: impozit pe venitul din salarii Legea nr.571/2003 – 6.759 lei debit neachitat; contribuţie asigurări sociale asiguraţi – 9.644 lei; contribuţie sănătate asiguraţi – 5.583 lei; contribuţie de asigurări pentru şomaj angajator în suma de 4.571 lei; contribuţie şomaj asiguraţi (art.26 din Legea nr. 76/2002) – 510 lei debit neachitat, totalizând suma de 22.496 lei.
Inculpatul, în calitatea de administrator la societăţii amintite nu şi-a îndeplinit obligaţia de virare la bugetul de stat a contribuţiilor şi impozitelor cu stopaj la sursă efectiv reţinute, rea-credinţă a inculpatului, fiind evidenţiată de faptul că în perioada vizată societatea avea disponibilităţi financiare considerabile (încasări exclusiv prin casă a unor sume de peste 140.000 lei, din care peste 130.000 lei încasări de la clienţi), care au fost folosite în alte scopuri decât pentru plata obligaţiilor bugetare.
Situaţia de fapt a rezultat din mijloacele de probă administrate în faza de urmărire penală şi de judecată, expuse de către prima instanţă. De altfel, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptei, însă şi-a justificat comportamentul prin aceea că în perioada respectivă, a fost nevoit să obţină un spaţiu şi să încheie contracte de leasing pentru continuare activităţii.
În legătură această apărare Curtea reţine, în acord cu prima instanţă, că din raportul lichidatorului judiciar rezultă că pasivul societăţii s-a diminuat în perioada de referinţă, de la 96.374 lei în anul 2008 la 55.293 lei în anul 2009, ajungându-se ca, la momentul deschiderii procedurii de insolvenţă, datoriile acesteia să fie reprezentate doar de cele către stat, ceea ce învederează faptul că inculpatul a fost preocupat de a achita alte debite rezultate din activitatea economică, mai puţin pe cele de la buget. Din precizările lichidatorului judiciar, rezultă modul defectuos al inculpatului de administrare a societăţii, ca nu a depus diligenţele necesare încasării unor sume de la partenerii comerciali, în valoare totală de 72.000 lei.
Astfel că, în mod corect prima instanţa a constatat că faptele inculpatului F.S.F., care, în calitate de administrator al S.C. „P.B.C.” S.R.L. Slobozia, în perioada 01.01.2008 – 30.06.2009, prin mai multe acte de executare săvârşite în baza unei rezoluţii infracţionale unice, a reţinut dar nu a virat contribuţiile şi impozitele cu reţinere la sursă, întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor de evaziune fiscală, în formă continuată, încălcarea de către angajator a obligaţiilor prevăzute la art.26 alin.1 şi art.27 din Legea nr.76/2002, constând în sustragerea de la obligaţia privind plata obligaţiilor privind plata contribuţiilor la bugetul asigurărilor pentru şomaj, în formă continuată, prevăzute la art.6 din Legea nr.241/2005 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.111 din Legea nr.76/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit.a) Cod penal.
Referitor la individualizarea pedepsei aplicate inculpatului F.S.F., Curtea constată că instanţa de fond a ţinut seama că faptele comise de aceasta prezintă pericol public ridicat, că sunt infracţiuni de prejudiciu (ce pot avea implicaţii nefavorabile în contextul actual economic corelat cu lipsa unei reacţii ferme a statului faţă de stoparea unor astfel de activităţi ilicite), dar şi de circumstanţele personale ale inculpatului.
Astfel, prima instanţă a reţinut în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzute de art.74 alin.1 lit.a Cod penal faţă de lipsa antecedentelor penale, aplicându-i inculpatului pedepse cu închisoare pentru fiecare infracţiune sub minimul special prevăzut de lege, conform art.76 Cod pen. De asemenea, instanţa, apreciind în mod corect că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea pedepsei, a dispus suspendarea executării pedepsei (având în vederea circumstanţele reale şi personale ale inculpatului, dar şi posibilitatea efectivă de reintegrare socială a acestuia) şi a stabilit un termen de încercare 2 ani şi 4 luni, potrivit art.82 alin. 1 Cod penal.
Referitor la susţinerea apărătorului inculpatului, în sensul că fapta săvârşită de către acesta nu ar prezenta gradul de pericol social al unei infracţiuni, cu consecinţa achitării sale şi aplicare unei sancţiuni administrative, Curtea consideră că aceasta nu este întemeiată.
Astfel, conform art. 181 Cod pen. nu constituie infracţiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege şi prin conţinutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanţă, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni.
La stabilirea în concret a gradului de pericol social se ţine seama de modul şi mijloacele de săvârşire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului, dacă este cunoscut.
Având în vedere criteriile legale prevăzute în art.181 Cod pen., Curtea nu poate primi susţinerea că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracţiuni, faţă de perioada mare de timp în care inculpatul nu şi-a îndeplinit obligaţiile legale, prejudiciul produs, şi comportamentul inculpatului după săvârşirea faptei, care nu a înţeles să achite prejudiciul produs.
Faţă de cele de mai sus, Curtea, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cod proc. pen., va respinge recursul declarat de către inculpat ca nefondat, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, conform art.192 alin. 2 Cod proc. pen.
