Furt. Participaţie improprie.
Cod penal art. 31
art. 208 alin.
Fapta unei persoane care cu intenţie determină o minoră în vârstă de 13 ani să sustragă diverse sume de bani de la părinţii săi întruneşte elemente constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la infracţiunea de furt.
Curtea de Apel Ploieşti, Secţia Penală şi
pentru cauze cu minori şi de familie
Decizia penală nr. 544/R din 26 aprilie 2011
Prin sentinţa penală nr. 29 din 18.01.2011 a Judecătoriei Rm. Sărat în baza art. 31 raportat la art.208 al.1 cu art.41 al.2 Cod penal a fost condamnat inculpatul I.L.S. la pedeapsa de 1 an închisoare şi s-au aplicat disp. art.71,64 lit. a teza a II-a si lit. b Cod penal.
A fost obligat inculpatul la 47.000 lei despăgubiri civil către partea civilă R.V. şi la 600 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a dispune astfel instanţa de fond a reţinut că partea vătămată este administratorul unei societăţi agricole şi a adunat în timp bani pe care i-a ascuns într-o scafa din tavanul unui hol al imobilului său. Fiica părţii vătămate R.I.M. în vârsta de 13 ani era prietenă cu inculpatul care la acel moment avea vârsta de 21 ani, şi cum acesta cunoştea că partea vătămată are bani i-a cerut minorei să-i împrumute suma de 1.100 lei pentru ca să deschidă o societate comercială. Această sumă inculpatul i-a restituit-o fiului părţii vătămate, respectiv martorului R.S.I.
Minora cunoştea unde părinţii păstrează banii şi când a luat suma de 1.100 lei, bani pe care i-a predat inculpatului, a văzut că în acel loc era o suma mare de bani
La sfârşitul luni august inculpatul i-a cerut minorei R.I.M. suma de 30.000 lei pentru a-şi cumpăra autoturism, spunându-i acestuia că îi va restitui, împrejurare în care minora a luat din casa aceşti bani şi i-a predat inculpatului iar acesta şi-a cumpărat un autoturism.
Inculpatul nu i-a restituit banii, iar la data de 15.09.2008 inculpatul i-a mai cerut minorei suma de 15.000 lei, bani pe care şi de aceasta data minora i-a dat fără ştirea părinţilor, iar la patru zile după aceasta, inculpatul i-a mai cerut suma de 2000 lei, afirmând că vrea să achite o rată la maşină, de această dată minora a luat banii i-a pus în caiet şi i-a predat învinuitului prin intermediul colegei sale P.C.
Situaţia de fapt, expusă mai sus, a fost stabilită prin coroborarea plângerii părţii vătămate, fotografii judiciare, procesul verbal de cercetare la faţa locului, declaraţiile martorilor coroborate cu declaraţiile de recunoaştere a inculpatului.
Fapta inculpatului, care profitând de relaţia de prietenie cu minora RI.M. în vârsta de 13 ani şi de naivitatea acesteia, a determinat-o să sustragă în perioada august – septembrie 2008 în mod reperat, diverse sume de bani din casa părinţilor, bani pe care i-a folosit în scopuri personale respectiv suma de 48.100 lei, s-a considerat că întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de participaţie improprie la furt, prevăzută de art. 31 raportat la art. 208 al. l Cod penal cu aplicarea art. 4l al. 2 Cod penal.
La individualizarea pedepsei s-a avut în vedere persoana inculpatului, care se află la prima încălcare a legii penale, poziţia nesinceră a acestuia pe tot parcursul procesului penal, împrejurarea că prejudiciul nu a fost recuperat de către partea vătămată, pericolul social concret al faptei, modalitatea în care aceasta a fost comisă, respectiv profitând de vârsta părţii vătămate, precum şi faptul că inculpatul nu este angajat şi nu desfăşoară o activitate utilă.
In ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 49.000 lei, însă din probele administrate instanţa de fond a reţinut că fiica părţii vătămate a înmânat inculpatului suma totala e 48.100 lei, din care inculpatul a restituit suma de 1100 lei, fiind astfel nerecuperată suma de 47.000 lei.
Împotriva acestei soluţii a declarat recurs inculpatul, pe care a criticat-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivarea acestei căi de atac a precizat că din probele administrate nu se poate reţine că ar fi determinat-o pe minoră să sustragă părintelui său suma reclamată, el cerând doar suma de 1.110 lei, pe care de altfel a restituit-o.
Examinând recursul formulat prin prisma actelor şi lucrărilor dosarului, a criticilor invocate, cât şi sub toate aspectele conform art. 386/6 alin. 3 Cod procedură penală, Curtea a apreciat că această cale de atac este nefondată.
Reanalizând probele administrate în cauză, Curtea a considerat că inculpatul se face vinovat de infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată, iar prejudiciul este cel stabilit de prima instanţă.
Din probele administrate s-a reţinut că partea vătămată R.V. în cursul anului 2008 a avut importante sume de bani, aspect ce rezultă din înscrisurile de la CEC Bank, depuse la dosar, conform cărora acesta a derulat mai multe activităţi în agricultură.
Deşi inculpatul nu a recunoscut că ar fi determinat-o cu intenţie pe R.I.M., fiica minoră a părţii vătămate, cu care inculpatul avea o relaţie de prietenie, în anul 2008 să sustragă mai multe sume de bani de la părintele său, această apărare este contrazisă de declaraţiile pe care minora şi martora P.C. le-au dat în cauză, în faza de urmărire penală şi în faza cercetării judecătoreşti .
Inculpatul a susţinut în apărarea sa că ar fi derulat diverse intermedieri de vânzare –cumpărare autoturisme, a lucrat în construcţii şi/sau a primit aceste sume de bani de la mama sa, care la rândul ei le-a obţinut în urma unor tranzacţii imobiliare.
Referitor la cel din urmă aspect, inculpatul a depus la dosar un contract de vânzare cumpărare autentificat la notariat şi un înscris sub semnătură privată. Din înscrisul sub semnătură privată, care nu poartă data când a fost întocmit, a rezultat că numita I.M., mama inculpatului, ar fi primit de la cumpărătorii O.G. şi O.F., la data de 12.08.2007, suma de 20.000 lei, urmând ca restul până la 83.000 lei să-i primească în luna martie 2008. Din contractul de vânzare cumpărare rezultă că I.M. şi D.L.F. au vândut în data de 13.08.2007 numiţilor O.G., căsătorită cu O.F., dreptul de proprietate asupra imobilului situat în Brăila, iar preţul vânzării a fost de 20.000 lei, primit integral şi personal .
Se observă astfel că înscrisul sub semnătură privată doreşte să prezinte o altă realitate decât cea autentificată de notar, motiv pentru care nu poate fi luat în considerare ca veridic, aşa cum în mod justificat a făcut-o şi instanţa de fond, dând astfel curs disp. art. 63 alin. 2 Cod procedură penală.
A mai susţinut inculpatul că a obţinut diverse venituri din construcţii, fără însă a face proba cu înscrisuri asupra acestora. A fost audiat în acest sens martorul E.D., care a declarat că în cursul anilor 2007,2008, 2009,2010 a lucrat împreună cu inculpatul, sporadic 2-3 luni pe an, perioadă în care au fost plătiţi cum sume de aproximativ 100 lei/zi. Adunând aceste sume de bani, probate de către inculpat nu rezultă sume necesare achiziţionării şi ulterior schimbării mai multor autoturisme, respectiv Fiat, cu care a avut un accident, Ford, BMW şi un Peugeot 607. Despre aceste autoturisme inculpatul face vorbire în declaraţia sa dată în faza de urmărire penală.
De asemenea, la dosarul cauzei mai există o adresă de la Administraţia Fiscală Rm Sărat, conform căreia inculpatul nu figurează cu venituri în anul 2008. Din cele de mai sus, rezultă cu certitudine inculpatul în anul 2008 a determinat-o cu intenţie pe minora R.I.M.(în vârstă de 13 ani) să sustragă diverse sume de bani, până la limita de 47.000 lei de la partea vătămată R.V.
În final, s-a considerat că această situaţie de fapt întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prev. de art. 31 Cod penal rap. la art. 208 alin. 1 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.
Şi cu referire la pedeapsa aplicată, s-a considerat că aceasta a fost just individualizată de către instanţa de fond, care a ţinut cont de criteriile prev. de art. 72 Cod penal, îndeosebi celor referitoare la modalitate de comitere, respectiv de faptul că şi-a exercitat influenţa asupra unei minore de numai 13 ani, de numărul de acte materiale, cât şi de cuantumul prejudiciului produs.
