Titlu jurisprudenţă – Incidenţa prevederilor art. 61 alin. 4 din legea nr. 78/2000 privind măsura de siguranţă a confiscării speciale în cazul infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin. 1 C.p.
Prin sentinţa penală nr. 180 pronunţată la data de 17 oct. 2012 de Tribunalul Olt în dosarul nr. 5143/104/2012 a fost condamnat inculpatul C. I. la 2 (doi) ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 3201 Cod procedură penală.
În baza art. 71 alin. 1 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal.
În baza art. 81 alin. 1 Cod penal s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata de patru ani, conform art. 82 Cod penal.
S-a atras atenţia inculpatului C. I. asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
În baza art. 257 alin. 2 Cod penal s-a confiscat de la inculpatul C. I. suma de 2200 lei RON.
În baza art. 191 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul să plătească suma de 500 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 250 lei aferentă fazei de urmărire penală, iar suma de 30 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, conform delegaţiei nr.1042/23.09.2012.
Pentru a se pronunţa această sentinţă au fost avute în vedere cele ce urmează:
,,Prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt nr.201/P/2012 din 6 septembrie 2012 a fost trimis în judecată inculpatul C. I. pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin.1 Cp. reţinându-se în sarcina acestuia că a pretins şi a primit de la numiţii P. M. I. şi P. F. suma de 2200 lei susţinând că are influenţă asupra unui agent de poliţie examinator din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. şi că astfel îi garantează primului promovarea probei practice pentru obţinerea permisului de conducere pe care urma să o susţină.
Stare de fapt
În data de 28.03.2012 numitul P. M. I. a sesizat cu denunţ organele de cercetare penală, reclamând faptul că în cursul lunii august 2011, inculpatul C. I. a pretins şi primit de la el şi tatăl său P. F. suma totală de 2.200 lei susţinând că are influenţă asupra unui agent de poliţie examinator din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. şi că astfel îi garantează promovarea probei practice pentru obţinerea permisului de conducere pe care urma să o susţină.
Conform probelor administrate în cauză, la data de 20.07.2011, martorul denunţător P. M. I. a promovat proba teoretică a examenului pentru obţinerea permisului de conducere categoria B.
În perioada următoare a fost abordat de inculpatul C. I. care l-a întrebat dacă este interesat să aibă asigurată promovarea probei practice pe care urma să o susţină, sens în care învinuitul s-a deplasat la domiciliul acestuia din comuna I. pentru a discuta cu P. F..
În aceste circumstanţe i-a spus martorului denunţător P. F. că ar cunoaşte unul dintre agenţii de poliţie examinatori din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. Olt şi că datorită influenţei pe care ar avea-o asupra acestuia îi garantează faptul că P. M. I. va promova proba practică şi îşi va obţine permisul de conducere. Totodată, inculpatul i-a pretins martorului denunţător suma de 2.000 lei despre care a spus că îi va remite agentului de poliţie examinator pentru ca acesta să-l declare admis pe fiul său la proba practică.
Inculpatul a pretins că îl cunoaşte de mai multe vreme pe agentul de poliţie şi că prin intermediul acestuia ar fi asigurat obţinerea permisului de conducere şi pentru alte persoane, indicându-l pe acesta sub apelativul de „C.”.
Martorul P. F. a fost de acord cu solicitarea inculpatului şi i-a dat acestuia în trei tranşe suma de 2.000 lei precum şi alţi 200 lei solicitaţi pentru acoperirea cheltuielilor de transport, suma totală de 2.200 lei pretinsă şi primită de inculpatul C. I. fiind împrumutată de la familia V. din aceeaşi localitate.
După primirea sumei de 2.200 lei, inculpatul a depus personal la S.P.C.R.P.C.I.V. Olt dosarului lui P. M. I. pentru a fi programat în vederea susţinerii probei practice. De asemenea, inculpatul s-a deplasat în două rânduri cu martorul denunţător în mun. S., stabilind ca martorul să nu susţină examenul deoarece examinarea era efectuată de un alt agent şi nu de cel cu care se făcuse aranjamentul.
În data de 11.10.2011, martorul P. M. I. a susţinut proba practică, fiind declarat respins de către agentul examinator G. C., în pofida asigurărilor date anterior de inculpat, care l-a şi însoţit în mun. S.
În aceste condiţii, P. F. i-a reproşat inculpatului că nu a respectat înţelegerea avută şi i-a solicitat restituirea sumei de 2.200 lei, inculpatul declarându-se de acord şi insistând că banii au ajuns la agentul de poliţie şi că îi va recupera.
Ulterior, inculpatul i-a propus martorului P. F. ca în schimbul primirii unei alte sume de 500 lei să asigure reprogramarea fiului său şi promovarea probei practice, martorul nefiind de acord şi sesizând organele de urmărire penală.
Începând cu luna noiembrie 2011, inculpatul i-a restituit lui P. F. în mai multe tranşe suma totală de 1.450 lei, situaţie confirmată de declaraţiile martorilor P. M. I. P. F., P. T. şi V. M. precum şi înscrisurile de la dosar.
De asemenea, a rezultat că agentul de poliţie la care a făcut referire inculpatul are identitate de G. C., acesta având printre atribuţiile de serviciu, conform fişei postului şi examinarea teoretică şi practică a candidaţilor pentru obţinerea permisului de conducere.
În raport de stadiul cercetărilor, prin Ordonanţa din 24.07.2012 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, s-a dispus, pe o durată de 48 de ore, autorizarea cu titlu provizoriu a interceptării şi înregistrării convorbirilor telefonice precum şi a discuţiilor ce urmau a fi purtate în mediu ambiental între martorul denunţător P. F. şi inculpatul C. I..
Prin încheierea nr. 36 din 27.07.2012, Tribunalul Olt a confirmat ordonanţa susmenţionată şi a validat măsurile dispuse prin aceasta.
Conform proceselor verbale de redare a convorbirilor telefonice şi a celor purtate în mediu ambiental, a rezultat că în perioada 24.07.2012 – 25.07.2012, martorul denunţător şi învinuit au avut mai multe discuţii privind restituirea integrală a sumei de bani ce a făcut obiectul infracţiunii de trafic de influenţă, cei doi reluând şi ipoteza ca P. M. I. să susţină din nou examenul pentru obţinerea permisului de conducere, inculpatul asigurându-l pe martor că acelaşi agent de poliţie îl va declara cu certitudine admis, urmând ca după obţinerea permisului, inculpatului să-i fie restituită suma de 1.450 lei pe care o înapoiase martorului.
În data de 25.07.2012, în intervalul orar 17.05.-17.17, martorul şi inculpatul s-au întâlnit în dreptul domiciliului acestuia din urmă, convorbirea în mediul ambiental fiind înregistrată audio-video şi stocată pe suportul optic CD 4968/IX1/26.07.2012.
Fiind audiat în data de 31.07.2012, iniţial, inculpatul C. I. a negat săvârşirea infracţiunii de influenţă, recunoscând că a primit de la P. F. suma de 2.000 lei însă cu titlu de împrumut, însă, în aceeaşi zi, a retractat cele declarate şi a recunoscut săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în sensul că i-a pretins martorului P. . această sumă de bani şi că îi garantează promovarea probei practice în schimbul acestei sume.
În primă fază, deşi s-a prezentat la proba practică, inculpatul i-a spus lui P. M. I. să nu se prezinte la examen deoarece examinatorul nu era G. C..
La începutul lunii octombrie 2011 în prezenţa sa, P. M. I. a dat probă practică cu agentul de poliţie indicat, probă pe care însă nu a promovat-o, deoarece a făcut greşeli flagrante.
În aceste condiţii inculpatul i-a spus lui P. F. că mai trebuie să mai plătească 500 lei pentru ca fiul său să promoveze examenul, fiind nevoie să mai efectueze cursuri de pregătire, precizându-i totodată, că nu a dat agentului de poliţie nici un ban din cei 2.000 lei, însă i-ar fi dat oricum suma de 300 euro în cazul în care P. M. I. ar fi obţinut permisul de conducere.
În data de 03.08.2012 inculpatul a restituit martorului P. F. restul sumei pe i-o datora, respectiv 750 lei, fiind încheiat înscrisul sub semnătură privată.
Stare de drept
Fapta învinuitului C. I. care în cursul lunii august 2011 a pretins şi primit de la martorii denunţători P. F. şi P. M. I. suma totală de 2.200 lei, susţinând că are influenţă asupra unui agent de poliţie examinator din cadrul S.P.C.R.P.C.I.V. şi că astfel îi garantează acestuia din urmă promovarea probei practice pentru obţinerea permisului de conducere întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de trafic de influenţă prevăzută de art. 257 alin.1 Cp.
Inculpatul a săvârşit infracţiunea de trafic de influenţă cu intenţie directă, prevăzând rezultatul faptei şi urmărind producerea lui, acţionând în vederea obţinerii prin mijloace frauduloase a sumei de 2.200 lei de la martorii denunţători.
Individualizarea judiciară a pedepsei
La individualizarea judiciară a pedepsei ce va fi aplicată inculpatului L. M. F. se va ţine seama de limitele speciale de pedeapsă prevăzute de lege, de criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal de pericolul social concret al faptei şi făptuitorului, de urmarea produsă.
Inculpatul a recunoscut fapta săvârşită astfel cum a fost reţinută şi expusă în cuprinsul actului de inculpare, însuşindu-şi în totalitate probatoriul administrat în faza de urmărire penală şi solicitând aplicarea dispoziţiilor art. 3201 Cod procedură penală.
În raport de acestea se va aplica inculpatului o pedeapsă de 2 ani închisoare şi întrucât instanţa apreciază că sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege iar scopul pedepsei s-ar putea atinge şi prin neexecutarea acesteia în regim privativ de libertate se va dispune suspendarea condiţionată a acesteia pe un termen de încercare de patru ani calculat conform art. 82 Cod penal.
Totodată va atrage atenţia inculpatului F. M. S. asupra dispoziţiilor prevăzute de art. 83 Cod penal cu privire la obligaţia revocării beneficiului suspendării condiţionate a pedepsei aplicate în cauza de faţă în situaţia în care acesta va săvârşi o nouă faptă prevăzută de legea penală în cursul termenului de încercare stabilit.
În temeiul art. 71 alin. 1 Cod penal va aplica inculpatului pedeapsa accesorie de interzicere a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a şi lit. b Cod penal.
În temeiul art. 71 alin. 5 Cod penal va dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.
Cu privire la măsura confiscării
Conform art.61 alin.2 din Legea 78/2000 s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii P. F. şi P. M. I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută de art.61 alin.1 din Legea 78/2000, aceştia denunţând săvârşirea infracţiunii menţionate înainte ca organele de urmărire penală să fi fost sesizate.
Potrivit art. 257 alin. 2 Cod penal se aplică corespunzător dispoziţiile art. 256 alin. 2 Cod penal în sensul că „banii, valorile sau orice alte bunuri se confiscă iar dacă acestea nu se găsesc condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani”.
Prin Rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt s-a precizat că s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de numiţii P. F. şi P. M. I. sub aspectul săvârşirii infracţiunii de cumpărare de influenţă prevăzută .de art.61 alin.1 din Legea 78/2000.
Prin Decizia nr. 59/24.09.2007 pronunţată de Î.C.C.J. în cadrul recursului în interesul legii s-a stabilit că dispoziţiile art. 61 alin. 2 şi 4 din Legea 78/2000 privind nepedepsirea făptuitorului şi restituirea banilor, valorilor sau oricăror altor bunuri care au făcut obiectul infracţiunii sunt aplicabile numai infracţiunilor prevăzute de legea specială iar dispoziţiile art. 255 alin. 3 şi 5 din Codul penal sunt aplicabile numai infracţiunilor încadrate exclusiv conform art. 255 Cod penal, nefiind aplicabile dispoziţiile legii speciale, respectiv ale art. 61 alin. 2 şi 4 din Legea 78/2000.
În motivare s-a menţionat că art. 256 alin. 2 şi ale art. 257 alin. 2 Cod penal nu au fost înlocuite cu dispoziţiile corespunzătoare din legea specială şi mai mult, în vreme ce în art. 61 din Legea 78/2000 s-a reglementat o cauză specială de nepedepsire, în Codul penal nu a fost reglementată o asemenea cauză specială de nepedepsire pentru infracţiunile de trafic de influenţă, „în cazul acestora fiind aplicabilă în toate situaţiile în care se constată existenţa infracţiunilor, măsura confiscării bunurilor ce au făcut obiectul lor.”
Potrivit art. 4145 Cod procedură penală dezlegarea dată problemelor de drept în cadrul recursului în interesul legii este obligatorie pentru instanţe de la data publicării deciziei în Monitorul Oficial al României.
Or, Decizia nr. 59/24.09.2007 a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 274 din 07.04.2008.
În raport de cele mai sus arătate şi observând că inculpatul C. I. este judecat în prezenta cauză pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 257 alin.1 Cod penal iar nu pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 6 indice 1 din Legea 78/2000, se va dispune confiscarea sumei de 2200 lei de la inculpat în conformitate cu dispoziţiile art. 257 alin. 2 prin raportare la dispoziţiile art. 256 alin. 2 Cod penal.
Văzând şi dispoziţiile art. 191 Cod procedură penală privind stabilirea cheltuielilor judiciare efectuate de stat.
ÎNTOCMIT
DIANA MIHAELA COTOI
CAUZE DE NEPEDEPSIRE LA INFRACŢIUNEA DE DARE DE
MITĂ ŞI LA INFRACŢIUNILE DE CORUPŢIE PREVĂZUTE DE LEGEA NR. 78/2000 ( ediţia 1 a articolului a fost publicată în revista DREPTUL nr.4/2009)
În ce priveşte infracţiunea de dare de mită este reglementată la art. 255 alin. 3 C.pen. drept cauză de nepedepsire situaţia mituitorului care denunţă autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru acea infracţiune.
Raţiunea legiuitorului atunci când a introdus aceste reglementări au fost acelea de a preveni săvârşirea infracţiunii de luare de mită prin crearea pentru cel care ar fi tentat să ia mită a temerii că va fi denunţat. Un alt argument de politică penală în acelaşi sens este acela că pedepsirea mituitorului ar fi o piedică în calea descoperirii infracţiunii deoarece, dacă ar fi pedepsit,nu ar îndrăzni să se plângă împotriva funcţionarului incorect iar acesta din urmă la rândul său s-ar vedea la adăpost de răspunderea penală pentru fapta de luare de mită.
În legătură cu aplicarea acestei norme penale s-au desprins în practică următoarele soluţii :
1.pentru a beneficia de cauza de nepedepsire mituitorul trebuie să denunţe fapta şi că au această valoare nu numai denunţurile propriu-zise în forma prevăzută de lege ci şi situaţiile în care mituitorul fiind urmărit pentru o altă infracţiune face o declaraţie prin care aduce la cunoştinţă organului de urmărire penală fapta sa de dare de mită
2. nu va constitui o denunţare în sensul dispoziţiilor art. 255 alin. 3 C.pen. recunoaşterea făcută de făptuitor în faţa organului de urmărire penală care a constatat săvârşirea infracţiunii
3. denunţarea trebuie făcută unei autorităţi iar condiţia este îndeplinită şi în cazul în care aceasta s-a făcut către o autoritate necompetentă să efectueze urmărirea penală în condiţiile în care acesteia din urmă îi revine obligaţia de transmitere a denunţului către organul de urmărire penală competent
4. pentru a se produce efectele denunţarea trebuie făcută mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la fapta de mituire iar cerinţa legii nu este îndeplinită dacă mituitorul a recunoscut comiterea faptei în faţa unui organ de cercetare penală ce a constatat fapta altul decât cel competent.1
Tot cu privire la această cauză de nepedepsire sunt de menţionat prevederile art. 255 alin. 4 C. pen. conform cărora dispoziţiile art. 254 alin. 3 C.pen. se aplică în mod corespunzător,chiar dacă oferta nu a fost urmată de acceptare. Rezultă de aici că denunţarea mituitorului în condiţiile de mai sus poate avea loc nu numai atunci când este vorba de infracţiunea de luare de mită în formă consumată propriu zisă prin primirea de bunuri,ori acceptarea promisiunii sau prin faptul că nu se respinge aceasta ci şi atunci când se pune problema actelor pregătitoare,adică acelea de pretindere de bunuri,ce sânt incriminate ca infracţiune consumată.
Ca efecte ale acestei cauze de nepedepsire reţinem din punct de vedere procesual soluţii de neîncepere a urmăriri penale şi de scoatere de sub urmărire penală iar, în cursul judecăţii, de încetare a procesului penal în baza art. 10 alin. 1 lit. i1 C.pr.pen. şi din punct de vedere material pe aceea de restituire a banilor,a valorilor sau a oricăror alte bunuri către mituitorul denunţător în cazurile prevăzute de art. 255 alin.2 şi 3 C.pen., menţionate mai sus.
Prin articolul 61 alin.1 al legii nr. 78 /2000 s-a incriminat ca faptă penală ,, promisiunea, oferirea sau darea de bani, de daruri ori alte foloase, direct sau indirect, unei persoane care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar, pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu”ceea ce înseamnă că spre deosebire de Codul penal este prevăzută şi fapta cumpărătorului de influenţă.
Se observă că în ce priveşte pe cumpărătorul de influenţă a cărui faptă este incriminată în art. 61 din legea nr. 78/2000 în această lege la articolul 61 alin. 2 este prevăzută o cauză de nepedepsire cu conţinut similar sub aspectul condiţiilor ,anume acelea de a fi denunţat autorităţii fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat pentru aceasta.
În ce priveşte aceste cauze de nepedepsire reţinem că s-a dat de Secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie decizia în interesul legii nr. LIX(59) din 24.09.2007 publicată în Monitorul oficial al României nr. 274 /7.04.2008 prin care ,,dispoziţiile art. 255 alin. 3 şi 5 din Codul penal sunt aplicabile numai infracţiunilor încadrate exclusiv conform art. 255 din c. pen., nefiind aplicabile dispoziţiile legii speciale, respectiv ale art. 61 alin. (2) şi (4) din Legea nr. 78/2000″. Ca argumentaţie se invocă faptul că ,,trebuie avut în vedere că subiecţii infracţiunii de dare de mită specificaţi la art. 1, art. 7 alin. (2), art . 61 alin.. 81, 82, 13 şi 185 din Legea nr. 78/2000, calificaţi în raport cu reglementarea dată infracţiunii de dare de mită în Codul penal, atrag şi sancţiuni diferite, relevând un grad de pericol social mai ridicat dar şi că tot aşa se explică şi nepreluarea, în cazul infracţiunii de dare de mită săvârşite în condiţiile legii nr. 78/2000, a cauzei de nepedepsire cuprinse în art.255 alin.3 din C.pen.”
1 a se vedea O. Loghin , T. Toader – Drept penal român – Partea specială , ediţia a III-a, Casa de editură Şansa SRL ,Bucureşti 1999 ,pag. 364
În ce mă priveşte, consider că interpretarea dată prin decizie este în contradicţie cu dispoziţia art. 6 din legea nr. 78/2000. Cauza de nepedepsire ce este reglementată de art. 255 alin. 3 C.pen. îşi găseşte aplicare şi cu privire la infracţiunea de dare de mită ce este obiect al infracţiunilor de corupţie prevăzute de legea nr. 78/2000. Conform art. 6 din această lege infracţiunea de dare de mită se va pedepsi conform prevederilor de la art. 255 din C.pen. ceea ce înseamnă că sânt deopotrivă aplicabile dispoziţiile menţionate referitoare la cauzele de nepedepsire. Este de remarcat aici că legea nr.78/2000 are regim de lege specială faţă de legea generală ce este Codul penal iar obiectul său este limitat nu numai la categoriile de fapte ce constituie infracţiuni de corupţie ori asimilate faptelor de corupţie sau în legătură directă cu acestea ci şi la categoriile de persoane enumerate la articolul 1 al acestei legi. Concluzia se impune atunci când recurgem la metoda logică de interpretare ,argumentul că excepţiile sânt de strictă interpretare şi aplicare. Adică atâta timp cât legea specială nr. 78/2000 nu prevede expres un regim de pedepsire a mituitorului care denunţă autorităţii fapta în condiţiile art. 255 alin. 3 C.pen. rezultă că se va aplica regimul prevăzut de norma generală –Codul penal ,adică nepedepsirea acestuia. Concluzia se impune cu atât mai mult cu cât prevederile art. 6 din legea nr.78/2000 au conţinutul de mai sus ce se raportează la întreg cuprinsul art. 255 C.pen. şi se referă şi la cauza de nepedepsire prevăzută de art. 255 alin.3 C.pen.
Aspectul că deodată cu incriminarea prin art. 61 alin 1 din legea nr. 78/2000 a cumpărării de influenţă legiuitorul a prevăzut în art. 61 alin.2 din aceiaşi lege cauza de nepedepsire menţionată mai sus nu constituie un argument concludent pentru a se constata că nu este incidentă în cazul mituitorului la care trimite această lege cauza de nepedepsire prevăzută de art. 255 alin.3 C.pen. Motivaţia se referă la faptul că incriminând cu caracter de noutate fapta cumpărătorului de influenţă, în condiţiile în care în Codul penal nu se regăsea vreo cauză de nepedepsire referitoare la acesta, era imperios necesar ca legiuitorul respectându-şi propria voinţă să introducă distinct de reglementarea generală,Codul penal , o prevedere specială.
Rezultă de aici că interpretarea dată prin decizia emisă în soluţionarea recursului în interesul legii este corectă atunci când reţine că dispoziţiile referitoare la cauza de nepedepsire prevăzută de art. 61 alin. 2 din legea nr. 78/2000 se aplică decât pentru denunţătorul unui act de cumpărare de influenţă,nu şi pentru cel care denunţă darea de mită. Argumentaţia este similară cu cea de mai sus privind aplicaţia metodei logice de interpretare,cu referire la argumentul strictei interpretări şi aplicări a unei situaţii de excepţie .Nu aceiaşi concluzie,ci aceea contrară, se constată în ce priveşte dispoziţia din aceiaşi decizie privind excluderea cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 255 alin.3 C.pen. în cazul infracţiunii de dare de mită la care se referă legea nr.78/2000 pentru motivaţia de mai sus.
În concluzie, pentru judecătorul investit cu soluţionarea unei astfel de speţe singura soluţie este de a face aplicaţia cauzei de nepedepsire prevăzută de art. 255 alin.3 C.pen. în cazul infracţiunii de dare de mită ce face obiect al legii nr.78/2000 şi a nu aplica în această privinţă decizia în interesul legii. Altfel zis ,chiar dacă potrivit art. 414 alin. 4 C.pr.pen. această dezlegare a problemei de drept este obligatorie pentru instanţe, judecătorul trebuie să constate că are prioritate legea pe care este obligat s-o interpreteze şi să o aplice.
Data publicarii pe portal:18.06.2013
