Infracţiune continuată. Acte de executare la intervale scurte de timp. Infracţiune simplă.


Infracţiune continuată. Acte de executare la intervale scurte de timp. Infracţiune simplă.

Unitatea legală a infracţiunii continuate, reglementate de prevederile art. 41 alin. 2 din Codul penal, deşi presupune, sub aspect obiectiv, o pluralitate de acte de executare, nu orice astfel de pluralitate face ca întregul context factual să fie calificat ca o infracţiune continuată.

Unitatea legală a infracţiunii continuate, reglementate de prevederile art. 41 alin. 2 din Codul penal, deşi presupune, sub aspect obiectiv, o pluralitate de acte de executare, nu orice astfel de pluralitate face ca întregul context factual să fie calificat ca o infracţiune continuată.

În contextul în care inculpaţii au sustras profilele metalice din incinta aparţinând părţii vătămate în aceeaşi noapte, pentru ducerea la îndeplinire a rezoluţiei infracţionale, de a sustrage o anumită cantitate de bunuri metalice, fiind nevoie ca aceştia să efectueze două transporturi cu o căruţă, adică două acte de executare care s-au succedat la intervale foarte scurte de timp,  inculpaţii au săvârşit o infracţiune simplă de furt calificat, a cărei executare au fost nevoiţi să o scindeze în două acte.

Secţia  penală – Decizia  penală nr. 1262/ 03 decembrie 2012

Prin sentinţa penală nr. 131/24.09.2012, pronunţată de Judecătoria Blaj în dosar nr. 899/191/2012, s-au hotărât următoarele:

Au fost condamnaţi inculpaţii:

– G.D.M. la 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a, art.83 şi art.41 alin.2 Cod penal, art.3201 Cod procedură penală, art.74 lit.b şi art.76 Cod penal, art.80 Cod penal, în dauna părţii vătămate SC J. SRL, cu sediul în J., str. G., nr.X , jud. Alba.

În baza art.83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 8 luni închisoare, cu suspendare condiţionată pe o perioadă de 2 ani şi 8 luni, aplicată prin sentinţa penală nr.152/02.09.2010 a Judecătoriei Blaj, definitivă, pe care a adăugat-o la pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani şi 2 luni închisoare.

I s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza II şi lit.b Cod penal în condiţiile art.71 Cod penal.

I s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza II şi lit.b Cod penal în condiţiile art.71 Cod penal.

– S.F. la 1 (un) an şi 6 (şase) luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. şi ped. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a, art.83 şi art.41 alin.2 Cod penal, art.3201 Cod procedură penală, art.74 lit.b şi art.76 Cod penal, art.80 Cod penal, în dauna aceleiaşi părţi vătămate.

În baza art. 83 Cod penal s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 1 an închisoare, cu suspendare condiţionată pe o perioadă de 3 ani, aplicată prin sentinţa penală nr. 35/27.02.2012 a Judecătoriei Blaj, care a fost adăugată la pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 2 ani şi 6 luni închisoare.

S-a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul în valoare de 593,34 lei fiind recuperat prin restituire.

În baza art.191 Cod procedură penală, a fost obligat fiecare inculpat să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare.

S-a dispus avansarea din fondurile Ministerului Justiţiei în favoarea BCAJ Alba a sumei de 600 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat pentru asigurarea asistenţei juridice a inculpaţilor în instanţă.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a constatat următoarele:

Prin rechizitoriul din data de 19.07.2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj din dosar nr.391/P/2012 s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi trimiterea în judecată a inculpaţilor G.D.M. şi S.F., pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a, art.83 Cod penal şi art.41 alin.2 Cod penal, dauna părţii vătămate SC J. SRL.

În cuprinsul rechizitoriului s-a reţinut că în data de 13.04.2012, în jurul orei 11:00, în baza unei înţelegeri prealabile, inculpaţii s-au deplasat de două ori cu căruţa inculpatului S.F. la Ferma nr.7 ce aparţine SC J. SRL, au pătruns în dormitoarele societăţii pe uşa deschisă, iar din interior au sustras 43 profile metalice provenite din paturile de fier ce se aflau în dormitoarele societăţii. Inculpaţii au încărcat o parte din profile şi le-au transportat cu căruţa pe un deal în spatele Bisericii ortodoxe, unde le-au ascuns într-o pădure, acoperindu-le cu crengi şi frunze, apoi s-au întors din nou în incinta societăţii şi au mai sustras alte profile metalice pe care le-au încărcat în căruţă, iar în momentul în care se deplasau cu acestea spre domiciliu, pentru a le valorifica ulterior la un centru de colectare a fierului vechi, au fost surprinşi de organele de poliţie.

Inculpaţii au recunoscut faptul că au sustras profilele metalice din incinta SC J.  SRL şi au indicat şi locul în care au ascuns o parte din bunurile sustrase, astfel că organele de poliţie au procedat la ridicarea şi cântărirea lor, constatându-se că au fost sustrase un număr de 43 grilaje din fier în greutate de 435 kg.

Starea de fapt reţinută în actul de sesizare a fost dovedită cu procesul verbal de constatare a infracţiunii, adresa părţii civile SC J. SRL prin care arată că nu se constituie parte civilă în cauză, declaraţiile inculpaţilor prin care au recunoscut săvârşirea infracţiunii, declaraţia martorului F.I.D. din care rezultă că se afla la fermă când organele de poliţie au venit însoţite de cei doi inculpaţi cu căruţa în care se aflau profilele metalice sustrase, dovada de ridicare şi predare a 43 bucăţi grilaje metalice, procesul verbal de cântărire, din care rezultă că s-au sustras 435 kg profile metalice şi procesele verbale de prezentare a materialului de urmărire penală.

În declaraţiile date în instanţă (filele X) inculpaţii au recunoscut săvârşirea infracţiunii, arătând că fapta s-a petrecut aşa cum s-a reţinut în actul de sesizare şi au solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală.

Fapta inculpaţilor G.D.M. şi S.F. de a sustrage împreună, în mod repetat (două acte materiale), de la Ferma nr.7 aparţinând SC J.  SRL un număr de 43 grilaje metalice în valoare de 593,34 lei, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de furt calificat, prev. de art.208 alin.1, art.209 alin.1 lit.a Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.37 lit.a şi art.83 Cod penal.

Procedând la individualizarea pedepsei în raport cu persoana fiecărui inculpat se reţine că aceştia au recunoscut săvârşirea infracţiunii şi au solicitat ca judecata să aibă loc în baza probelor administrate în faza de urmărire penală; că inculpatul S.F. are vârsta de 38 ani şi este recidivist, fiind condamnat la 1 an închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani pentru furt calificat, prin sentinţa penală nr.35/27.02.2012 a Judecătoriei Blaj, iar inculpatul G.D.M. are vârsta de 23 ani şi este recidivist, fiind condamnat la 8 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 2 ani şi 8 luni pentru furt calificat, prin sentinţa penală nr.152/02.09.2012 a Judecătoriei Blaj, iar în prezent se află în executarea unei pedepse privative de libertate.

Având în vedere gradul de pericol social al infracţiunii săvârşite şi împrejurările în care aceasta s-a produs, s-a dispus condamnarea inculpaţilor astfel cum mai sus s-a arătat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat, în termen, recurs inculpatul S.F.

Inculpatul nu şi-a motivat în scris recursul dar, prezent fiind în faţa curţii, personal şi prin apărător a arătat că solicită admiterea recursului, casarea sentinţei penale atacate şi, rejudecând, a se dispune reducerea cuantumului pedepsei, cu motivarea că prejudiciul cauzat părţii vătămate a fost  integral restituit.

La termenul din 12.11.2012 Curtea a pus în discuţie, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a faptei din  infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în infracţiunea prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a Cod penal.

Analizând recursul pe baza motivelor invocate şi a celor ce pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea a reţinut că acesta este fondat, pentru următoarele considerente:

Starea de fapt a fost în mod corect reţinută de prima instanţă, astfel cum aceasta rezultă din întregul material probator al dosarului, fiind, de altfel, recunoscută de cei doi inculpaţi, care au solicitat judecarea în baza procedurii simplificate reglementate de art. 3201 din Codul de procedură penală.

Deşi a reţinut o corectă stare de fapt, prima instanţă i-a dat acesteia o greşită încadrare juridică în infracţiunea de furt calificat în formă continuată în loc de furt calificat în formă simplă.

Pentru a fi în prezenţa unei infracţiuni în formă continuată, actele de executare trebuie să fie săvârşite la intervale de timp nici prea îndelungate, care ar desface unitatea infracţională în pluralitate de infracţiuni, nici prea scurte, care sunt caracteristice infracţiunii simple.

Astfel, în cazul de faţă, se observă că inculpaţii au sustras profilele metalice din incinta aparţinând părţii vătămate în aceeaşi noapte, pentru ducerea la îndeplinire a rezoluţiei infracţionale, de a sustrage o anumită cantitate de bunuri metalice, fiind nevoie ca aceştia să efectueze două transporturi cu o căruţă, adică două acte de executare care s-au succedat la intervale foarte scurte de timp.

În acest context, inculpaţii au săvârşit o infracţiune simplă de furt calificat, a cărei executare au fost nevoiţi să o scindeze în două acte, din cauza imposibilităţii de transportare, dintr-o dată, a tuturor bunurilor sustrase.

Pentru considerentele proxim mai sus arătate, Curtea a admis recursul declarat de inculpatul S.F. şi a dispus schimbarea încadrării juridice  din infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în infracţiunea prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a Cod penal.

Având în vedere că infracţiunea continuată reprezintă o cauză legală de agravare facultativă a pedepsei şi că înlăturarea acesteia constituie un beneficiu pentru inculpat, în temeiul art. 3857 alin. 1 din Codul de procedură penală, Curtea a extins efectele recursului şi în ceea ce priveşte inculpatul G.D.M., pentru care sentinţa atacată a rămas definitivă prin nerecurare.

Schimbând astfel încadrare juridică din furt calificat în formă continuată în furt calificat în formă simplă, Curtea nu a procedat şi la o reindividualizare a pedepselor aplicate celor doi inculpaţi, pe care prima instanţă le-a dozat în mod just, dând o temeinică eficienţă criteriilor de la art. 72 din Codul penal şi fără a face, de altfel, aplicarea dispoziţiilor art. 42 din Codul penal.

Pentru aceste considerente, văzând şi dispoziţiile art. 38515 pct. 2 lit. d din Codul de procedură penală, Curtea a admis  recursul inculpatului S.F., a extins efectele recursului şi asupra inculpatului G.D.M., a casat sentinţa numai sub aspectul încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina inculpaţilor şi rejudecând în aceste limite:

În baza art. 334 Cod procedură penală a schimbat încadrarea juridică a infracţiunii reţinute în sarcina inculpaţilor după cum urmează:

-din infracţiunea de furt calificat prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în infracţiunea prev. de art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. a Cod penal.

A anulat mandatul de executare nr. 188/23.10.2012, emis în ceea ce-l priveşte pe inculpatul G.D.M. şi a dispus  emiterea unui nou mandat în acord cu dispoziţiile prezentei decizii.

Curtea a menţinut  în rest dispoziţiile sentinţei penale atacate.

În temeiul art. 192 alin. 3 din Codul de procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, onorariul apărătorului din oficiu, stabilit conform art. 5 lit. a din Protocolul privind onorariile apărătorilor din oficiu, în cuantum de 200 lei, urmând a fi avansat din fondul special destinat al Ministerului de Justiţie.