Infractiunea de detinere de droguri de mare risc in vederea consumului propriu – solutie de condamnare


ROMANIA

 TRIBUNALUL BRASOV

-SECTIA PENALA-

Infractiunea de detinere de droguri de mare risc in vederea consumului propriu – solutie de condamnare. Sp. 564/S/26.10.2007

Prin sentinta penala …a Tribunalului Brasov, s-a dispus:

In baza art 4 alin 2 din Legea nr 143/2000 cu aplic art 74 al 1 lit a, 76 al 1 lit d Cod penal , condamna  pe inculpatul TCS, la pedeapsa de 1 an si 6 luni inchisoare pentru savarsirea infractiunii de detinere de droguri de mare risc in vederea consumului propriu.

In baza art 86/1, 86/2 Cod penal, dispune suspendarea sub supraveghere a executarii pedepsei pe durata unui termen de incercare de 3 ani si 6 luni.

In baza art 86/3 Cod penal, obliga inculpatul pe durata termenului de incercare sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere :

– sa se prezinte la datele fixate la Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Brasov;

– sa se prezinte la datele fixate la Serviciului de Probatiune de pe langa Tribunalul Brasov;

– sa anunte in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea

– sa anunte in prealabil, orice schimbare de domiciliu, resedinta sau locuinta si orice deplasare care depaseste 8 zile, precum si intoarcerea

– sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca

– sa comunice si sa justifice schimbarea locului de munca

– sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta

– sa comunice informatii de natura a putea fi controlate mijloacele lui de existenta

In baza art 86/3 alin 2 lit f Cod procedura penala,obliga inculpatul ca pe durata termenului de incercare sa se supuna masurilor de control si tratament in scopul dezintoxicarii.

Atrage atentia inculpatului asupra prevederilor art 86/4 Cod penal relative la revocarea suspendarii sub supraveghere.

In baza art 192 alin 2 Cod procedura penala obliga inculpatul sa plateasca statului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicare.

Pentru a dispune astfel, instanta de fond a retinut urmatoarele:

Prin rechizitoriul Ministerului Public Directia de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism din data de 13.04.2007,a fost trimis in judecata,in stare de libertate,inculpatul TCS pentru savarsirea infractiunii de detinere de droguri de mare risc pentru consum propriu prev de art 4 alin 2 din Legea nr. 143/2000.

In fapt,in actul de sesizare s-a retinut ca in perioada 16.06-19.06 2006 a detinut fara drept 5 comprimate ce contin ca substanta activa 3,4-metilendioxiymetamfetamine (MDMA),substanta care face parte din Tabelul Anexa nr. 1 din Legea nr. 143/2000,in vederea consumului propriu.

In cursul urmaririi penale au fost administrate urmatoarele probe:

Declaratia inculpatului care recunoaste savarsirea infractiunii, declaratie care se coroboreaza cu procesele verbale intocmite la data de 19.06 2006 de catre investigatorul sub acoperire „ RM” si de constatare a infractiunii flagrante,procesul verbal din aceeasi zi privind testarea uneia dintre cele cinci comprimate inscriptionate D&G, care contin ca substanta activa 3,4-metilendioxiymetamfetamine (MDMA),procesul verbal de audiere de catre procuror a investigatorului sub acoperire „ VB”,declaratiile invinuitei PN si ale martorului AS, constatari medico-legale referitoare la depistarea urmelor consumului de droguri.

Cu ocazia efectuarii cercetarii judecatoresti instanta a audiat inculpatul si martora PN.

Examinand intregul material probatoriu administrat in cauza atat in cursul urmarii penale cat si in cursul cercetarii judecatoresti,instanta retine urmatoarea stare de fapt:

Inculpatul TCS este student la Facultatea de Arta din cadrul Universitatii de Vest din Timisoara.

Potrivit declaratiilor sale inculpatul era consumator de droguri si obisnuia a-si procura drogurile necesare contra unor sume de bani. Pastilele gasite asupra sa au fost achizitionate contra sumei de 1 milion de lei vechi/pastila de la o persoana pe nume V (inculpatul nu a putut da mai multe relatii despre acest tanar),in data de 16.06.2006. Imprejurarea ca inculpatul obisnuia sa consume droguri rezulta din relatarile acestuia potrivit carora in iarna anului 2005 a cumparat contra sumei de 300.000 lei vechi/ gr. cannabis pentru consumul propriu de la un tanar pe nume T convingerea ca nu era prima data cand facea acest lucru rezultand cu claritate din aprecierea pe care o face inculpatul in declaratia olografa (f 34  dup),asupra calitatii slabe a „ marfii”.

Rezulta din actele de investigare operativa ca inculpatul facea parte din anturajul numitului TIV care desfasura activitati pe linia procurarii de droguri si punerii lor in vanzare pe raza Municipiului Brasov.

In urma activitatilor specifice desfasurate,s-a stabilit ca inculpatul locuia intr-un camin studentesc in camera cu numitul T, persoana pe care o ajuta la distribuirea drogurilor de risc hasis si cannabis.

Cercetarile ulterioare efectuate,prin introducerea in cauza a unui investigator acoperit si a unui colaborator autorizat a cumpara droguri,nu au fost de natura a conduce la concluzia ca inculpatul efectua activitati de trafic de droguri,ci detinea droguri in vederea consumului propriu.

Activitatea desfasurata de colaborator a fost de natura a stabili ca in ziua de 19.06.2006 inculpatul soseste de la Timisoara la domiciliul sau din Brasov,str. … avand asupra sa mai multe pastile de ecstasy.

In aceste conditii,in ziua de 19.06.2006 o echipa operativa a fost amplasata in apropierea domiciliului inculpatului. In jurul orelor 19,inculpatul a coborat dintr-un taxi insotit de martorii PN si AS. S-a procedat la controlul bagajelor ocazie cu care intr-una din gentile NP a fost gasita o punguta de plastic in care se aflau 5 pastile inscriptionate D&G, identificate ulterior a contine substanta activa 3,4-metilendioxiymetamfetamine( MDMA).Toate acestea rezulta din procesul verbal de constatare a infractiunii flagrante( f 14 dup).

La data de 22.06.2005 a fost intocmit un raport de constatare tehnico-stiintifica asupra celor 5 comprimate rotunde de culoare crem inscriptionate D&G care a concluzionat ca cele cinci pastile contin substanta activa 3,4-metilendioxiymetamfetamine( MDMA), precizandu-se ca probele au fost consumate in procesul analizelor.

In drept,.fapta inculpatului TCS de a detine,in perioada 16.06.2007-19.06.2007 droguri de mare risc in vederea consumului propriu,intruneste elementele constitutive ale infractiunii prev de art 4 alin 2 din Legea nr. 143/2000.

La individualizarea judiciara a pedepsei ce va fi aplicata inculpatului instanta  va avea in vedere  criteriile prev.  de art 72 Cod penal, de dispozitiile partii generale a codului penal si de limitele de pedeapsa prevazute de legea speciala, de imprejurarile si modalitatea in care a fost savarsita fapta,precum si de circumstantele personale ale inculpatului care rezulta din Referatul de Evaluare intocmit de Serviciul de Probatiune. de pe langa Tribunalul Brasov.

Analizand toate aceste aspecte instanta va retine in beneficiul inculpatului circumstantele atenuante prev de art 74 lit a (conduita buna a inculpatului inainte de savarsirea faptei,atitudinea sa procesuala sincera) si va aplica inculpatului o pedeapsa al carei cuantum il va scadea sub minimul special prevazut de legea speciala,pedeapsa a carei executare a va suspenda sub supraveghere facand aplicarea dispozitiilor art 86/1 Cod penal,intrucat apreciaza ca scopul si functiile pedepsei vor fi atinse si fara executarea in regim de detentie a acesteia.

In baza art 86/3 Cod penal, va obliga inculpatul ca pe durata termenului de incercare sa se supuna urmatoarelor masuri de supraveghere:

In baza art 86/3 alin 2 lit f Cod procedura penala,va obliga inculpatul ca pe durata termenului de incercare sa se supuna masurilor de control si tratament in scopul dezintoxicarii.

Va atrage atentia inculpatului asupra prevederilor art 86/4 Cod penal relative la revocarea suspendarii sub supraveghere.

In baza art 88 cod penal va constata ca inculpatul a fost retinut pe o durata de 24 de ore,in perioada 19.06 2006 ora 19,30-20.06 2006.

In baza art 192 alin 2 Cod procedura penala va obliga inculpatul sa plateasca statului suma de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

1