Infracţiunea de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prev. de art. 271 alin.2 Cod penal. Conţinutul laturii obiective.


Pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti, prevăzută de art.271 alin.2 Cod penal este necesar ca imobilul în discuţie să fie deţinut de către partea vătămată în baza unei hotărâri judecătoreşti.

 (Curtea de Apel Suceava – d.p. nr.268 din 28.05. 2007)

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă  Judecătoria Săveni din data de 28 august 2006, inculpatul A.V. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 271 alin. 2 Cod penal, cu aplic. art. 83 Cod penal, constând în aceea că nu a respectat dispozitivul sentinţei penale nr. 400 din 27 octombrie 2004 a Judecătoriei Săveni şi nu i-a lăsat în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 0,75 ha teren părţii vătămate  B.E.

Prin sentinţa penală nr. 385 din 16.11.2006 a Judecătoriei Săveni, în baza art. 11 pct. 2 lit. b Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. j Cod procedură penală a încetat procesul penal pornit împotriva inculpatului, pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti prev. de art. 271 alin. 2 Cod penal, constatând că în cauză există autoritate de lucru judecat.

A fost lăsată nesoluţionată latura civilă a cauzei.

Pentru a hotărî astfel instanţa de fond a reţinut următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 81 din 6 martie 2006 a Judecătoriei Săveni, inculpatul a fost condamnat la 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 81 Cod penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 271 alin. 2 şi 3 Cod penal şi obligat să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie părţii vătămate B.E., suprafaţa de 7760 mp teren situat în tarlaua Pomârleanu din localitatea Negreni, comuna Ştiubieni, judeţul Botoşani, în parcelele cadastrale 75/165 şi 540/3 identificate prin punctele 1,2,3,4,5 şi 6 şi haşurat cu culoare roşie în schiţa anexă nr. 2 a raportului de expertiză întocmit în dosarul nr. 1010/2004 al Judecătoriei Săveni (fila 70 dosar).

După rămânerea definitivă a sentinţei penale nr. 81 din 6 martie 2006 inculpatul  a refuzat să elibereze suprafaţa de teren de 4000 mp şi a cultivat-o cu porumb. Diferenţa de teren până la 7760 mp (77 ari) a fost cultivată cu ovăz şi grâu de partea vătămată, aspect confirmat prin declaraţia acesteia (fila 64 dosar).

Partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 600 lei reprezentând cultura de porumb pe care inculpatul i-a folosit-o în anul 2006 pe o suprafaţă de aproximativ 4000 mp (40 ari).

În speţă, inculpatul a mai fost anterior condamnat pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti, însă repunerea în situaţia anterioară săvârşirii  infracţiunii, dispusă  prin hotărârea de condamnare, nu a fost adusă la îndeplinire, inculpatul continuând astfel ocuparea abuzivă a terenului în litigiu, aşa că nu se poate vorbi de o nouă infracţiune de nerespectare a hotărârii judecătoreşti, în cauză existând autoritate de lucru judecat.

Între cauza judecată prin sentinţa penală nr. 81 din 6 martie 2006 a Judecătoriei Săveni, definitivă prin decizia penală nr. 220 A din 27 aprilie 20006 a Tribunalului Botoşani şi cauza dedusă judecăţii în prezentul dosar există identitate de persoane, respectiv partea vătămată B. E. şi inculpatul A.V. şi identitate de obiect, respectiv împiedicarea exercitării dreptului de proprietate.

În cauză a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Săveni, care a invocat greşita achitare a inculpatului, iar prin decizia penală nr. 54 A din 06.03.2007 a Tribunalului Botoşani a fost admis apelul, desfiinţată în totalitate sentinţa penală nr. 385 din 16.11.2006 a Judecătoriei Săveni în sensul că:

A fost condamnat inculpatul A.V. pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare nerespectarea hotărârii judecătoreşti, prev. şi ped. de art. 271 alin. 2 Cod penal, la pedeapsa de 500 lei amendă penală.

În temeiul art. 83 Cod penal, s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 81 din 6 martie 2006 a Judecătoriei Săveni, dispunând executarea acesteia în regim de detenţie, alături de pedeapsa aplicată prin prezenta sentinţă, inculpatul având a executa în total pedeapsa de 500 lei amendă penală şi 6 luni închisoare.

Pe timpul şi în condiţiile prev. de art. 71 Cod penal, s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a doua şi 64 lit. b şi c Cod penal.

S-a atras atenţia inculpatului asupra disp. art. 631  Cod penal.

În temeiul art. 170 Cod procedură penală, s-a dispus restabilirea situaţiei anterioare, în sensul că inculpatul a fost obligat să respecte dispoziţiile sentinţei penale nr. 400 din 27 octombrie 2004 a Judecătoriei Săveni,  cu privire la suprafaţa de 7760 mp teren.

S-au respins, ca inadmisibile, pretenţiile civile formulate de partea vătămată B.E., de obligare a inculpatul la plata sumei de 600 lei despăgubiri materiale.

Pentru a hotărî astfel instanţa de apel a reţinut că infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti prev. şi ped. de art. 271 alin. 2 Cod penal este o infracţiune continuă, care durează în timp până în momentul în care intervine un act contrar celui iniţial, care îi pune capăt, respectiv manifestarea de voinţă a făptuitorului sau intervenţia autorităţii statului, prin pronunţarea unei hotărâri de condamnare.

Cum prin sentinţa penală nr. 400/2004 a Judecătoriei Săveni inculpatul a fost obligat să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie suprafaţa de 7760 mp, din care face parte şi suprafaţa de 40 ari pe care acesta a continuat să o ocupe şi după  condamnarea sa definitivă pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art. 271 al. 2 Cod penal (sentinţa penală nr. 81 din 06.03.2006 a Judecătoriei Săveni), prin ocuparea în continuare şi după rămânerea definitivă a condamnării, a terenului în litigiu, inculpatul a comis o nouă infracţiune de nerespectare a hotărârii judecătoreşti, astfel încât soluţia de achitare a primei instanţe este greşită.

Cu privire la latura civilă, instanţa de apel în temeiul art. 14 al. 1, 3 Cod procedură penală raportat la art. 170 Cod procedură penală, a dispus restabilirea situaţiei anterioare săvârşirii infracţiunii, în sensul că inculpatul va fi obligat să respecte dispoziţiile sentinţei penale nr. 400 din 27.10.2004 a Judecătoriei Săveni, cu privire la suprafaţa de 7760 mp.

Împotriva deciziei Tribunalului a formulat recurs inculpatul, care a criticat-o ca nelegală solicitând prin intermediul apărătorului fie casarea deciziei cu menţinerea soluţiei de achitare dată de instanţa de fond, fie achitarea în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală, motivând că lipseşte intenţia deoarece recurentul a acţionat cu convingerea că terenul pe care-l ocupă îi aparţine, iar în lipsa unei puneri în posesie de către executorul judecătoresc nu se poate vorbi de infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti.

Recursul a fost admis pentru motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 Cod procedură penală.

Potrivit art. 271 al 2 Cod penal, constituie infracţiunea de nerespectare a unei hotărâri judecătoreşti împiedicarea unei persoane de a folosi o locuinţă ori o parte dintr-o locuinţă sau imobil deţinute în baza unei hotărâri judecătoreşti.

După cum se poate observa pentru existenţa laturii obiective a acestei infracţiuni este nevoie ca imobilul să fie deţinut de către partea vătămată în baza unei hotărâri judecătoreşti.

În cauza de faţă recurentului i se impută că nu a respectat dispozitivul sentinţei penale nr. 400/27.10.2004 a Judecătoriei Săveni, definitivă prin nerecurare prin care acesta în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală a fost achitat pentru săvârşirea infracţiunii de tulburare de posesie prev. de art. 220 alin. 1 Cod penal, fiind obligat să lase în deplină proprietate şi liniştită posesie părţii vătămate B. E.suprafaţa de 0,77 ha de teren în tarlaua „Pomârleanu”.

Ori, din conţinutul sentinţei penale nr. 400/27.10.2004 a Judecătoriei Săveni rezultă că partea vătămată deţine terenul în litigiu nu în baza unei hotărâri judecătoreşti – aşa cum cere textul  art. 271 al. 2 Cod procedură penală, ci în baza contractului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 12/18.02.2003 de către B.M.P. „Valentina Poduţ” Săveni (f. 9 dos.u.p), astfel încât sub acest aspect nu este dată latura obiectivă a infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti.

În ce priveşte latura subiectivă a infracţiunii prev. de art. 271 al. 2 Cod penal se constată că pe tot parcursul procesului penal inculpatul a susţinut că terenul în litigiu îi aparţine şi îl stăpâneşte încă din anul 1960, că se impune măsurarea terenului în prezenţa sa. Tot lipsa intenţiei este şi motivul pentru care acelaşi inculpat a fost achitat pentru infracţiunea de tulburare de posesie prin sentinţa penală nr. 400/27.10.2004 a Judecătoriei Săveni, aşa încât infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti îi lipseşte şi latura subiectivă specifică.

Aşa fiind, cum în cauză este dat motivul de casare prev. de art. 3859 pct. 18 Cod procedură penală – eroare de fapt ce a dus la o greşită condamnare în baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod procedură penală, va fi admis recursul, casate în totalitate decizia şi sentinţa în sensul că în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală, va fi achitat inculpatul A. V. pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârii judecătoreşti prev. de art. 271 al. 2 Cod penal.